Decizia civilă nr. 114/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ NR.114/A
Ședința publică din 22 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. S. T.
J. ecător D. Ț.
G. ier A. S.
Pe rol este soluționarea apelului formulat de apelanții M. A. N. și
M. A. C. V. cu dom. în B. M., str. M. nr. 9/7, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 8396/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc apelanții, este lipsă intimata S. V., se prezintă pentru aceasta avocat Deac Luminița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuție, raportat la prevederile art. 129 Cod procedură civilă, dacă sunt cereri în probațiune de formulat.
Reprezentanta intimatei S. V., avocat Deac Luminița învederează instanței că nu înțelege să formuleze cereri în probațiune.
T. constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra apelului.
Reprezentanta intimatei S. V., avocat Deac Luminița solicită respingerea apelului, sentința atacată fiind legală și temeinică. Arată că apelanții fără acordul intimatei au făcut modificări uscătoriei și au împiedicat astfel accesul intimatei în acest spațiu. Uscătoria este coproprietatea tuturor locatarilor din imobilul în litigiu, iar actele depuse de apelanți nu confirmă acordul tuturor locatarilor la modificările aduse uscătoriei. Cu cheltuieli de judecată.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Prin sentința civilă nr. 8396/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S. V., în contradictoriu cu pârâții M. A. N. și M. A.
C. V., și în consecință au fost obligați pârâții să readucă la forma inițială imobilul în natură uscătorie, situat în B. M., str. M. nr. 9, sc. A, în suprafață utilă de 8,24 mp, înscris în C.F. 11587 nr. top 2737/674 prin refacerea căii de acces în spațiul comun, refacerea compartimentării spațiului amintit pentru a permite accesul reclamantei în uscătorie, în caz contrar fiind autorizată reclamantă să efectueze lucrările de mai sus pe cheltuiala pârâților.
Au fost obligați în solidar pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1724 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță, a reținut următoarele considerente:
Analizând acțiunea formulată, prin raportare la dispozițiile art. 1073, 1074 c. civil, 480 c. civil și 649 alin. 2 c. civil, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată.
Potrivit C.F. 1. -C1-U10 și C.F. 1., nr. top 2737/674-b, reclamanta este proprietar al apartamentului nr. 7, situat pe str. M., nr. 9, scara A, et. I și coproprietar pe terenul aferent și spațiile comune ale scării.
Potrivit susținerilor reclamantei, confirmate de pârâți și de raportul de expertiză efectuat în cauză, pârâții au modificat arhitectura camerei cu regim de
"uscătorie"; situată la parterul scării, fără acordul coproprietarei S. V. .
Mai precis, au fost efectuate lucrări de zidărie, montare ușă, geam și zugrăveli, spațiul fiind închis cu cheia și folosit în prezent în mod exclusiv de către pârâți.
În mod evident reclamanta păstrează până la înstrăinarea sau renunțarea la dreptul pe care-l are, un drept de folosință asupra spațiului amintit ce nu poate fi îngrădit de către pârâți.
În condițiile în care la spațiul amintit pârâții au efectuat lucrări fără acordul reclamantei se impune desființarea acestora pentru readucerea spațiului la situația anterioară, dacă acest lucru nu va fi realizat de către pârâți, reclamanta urmând a fi autorizată ea însăși de a efectua lucrările, pe cheltuiala pârâților.
Cu aplicarea art. 274 Cod procedură civilă față de pârâți, suma cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară, onorariul de avocat și onorariul expertului.
Împotriva sentinței civile nr.8396/_, în termenul legal au declarat recurs, recalificat, potrivit art. 84 Cod procedură civilă drept apel, apelanții- pârâți M. A. N. și M. A. C., solicitând admiterea apelului și în consecință schimbarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii formulate ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivele de apel s-au invocat următoarele: prin sentința atacată apelanții au fost obligați să readucă în forma inițială imobilul în natură uscătorie, situat în B. M. str. M. nr. 9 sc.A în suprafață utilă de 8,24 mp, înscris în CF 11587 nr. topo 2737/674, prin refacerea căii de acces în spațiul comun, refacerea compartimentării spațiului amintit pentru a permite accesul
reclamantei în uscătorie în caz contrar a autoriza reclamanta să efectueze lucrările de mai sus, pe cheltuiala pârâților.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut în esență că reclamanta este proprietara apartamentului nr. 7 (greșit la 7 locuind apelanții), situat în B. M., str. M. nr. 9, sc. A, et. 1 și coproprietară pe terenul aferent și spațiile comune ale scării, iar pârâții au executat lucrări de construire la uscătoria situată la parterul scării, fără acordul ei, iar spațiul este folosit exclusiv de către pârâți.
În drept, sentința atacată a fost motivată pe prevederile art. 1073, 1074, 480 și 649 alin. 2 Cod procedură civilă.
Sentința este nelegală și netemeinică în opinia apelanților, întrucât aceștia sunt proprietarii garsonierei nr. 7 din blocul 9 de pe str.M. și au trei copii minori. Interesându-se la primărie în anul 2007, cum să rezolve extinderea garsonierei prin cuprinderea în spațiul de locuit a uscătoriei lipită de garsoniera lor și care nu era folosită de nimeni, li s-a spus că trebuie întâi să o întabuleze, să întocmească o documentație cadastrală, să obțină acordul majorității locatarilor de pe scară și avizele necesare de la primărie.
Urmare acestor îndrumări apelații au apelat la un specialist care a întocmit documentația necesară și a întabulat uscătoria în CF 11587 B. M. nr. topo 2737/674 în favoarea proprietarilor de apartamente din scara A de la 1 la 8, suportând toate cheltuielile. Toate aceste acte au fost depuse la dosarul instanței de fond, dar prima instanță nu a pomenit nimic de ele.
Au obținut și acordul majorității locatarilor pentru cumpărarea spațiului deținut de uscătorie (pe care nimeni nu o folosea) potrivit tabelului nominal depus de asemenea la dosar, singura care s-a opus a fost reclamanta.
Apelanții au obținut și certificatul de urbanism nr.108 din_ și, în baza avizelor favorabile, au executat recompartimentarea interioară arătată de expert în lucrarea de expertiză și s-au înregistrat la Administrația Financiară potrivit declarației de impunere, plătind impozit și pentru acest spațiu începând cu anul 2008.
Prima instanță nu a analizat probele depuse de apelanți, nu a motivat de ce nu a ținut cont de ele, necercetând astfel fondul.
Apelanții consideră că au realizat acele lucrări de compartimentare cu respectarea legislației în vigoare și ca atare nu se impune readucerea în formă inițială a imobilului, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, indicându-se ca temei de drept a soluției pronunțate art. 1073 și 1074 cod civil care se referă la obligația de a da iar obiectul procesului este obligația de a face, precum și art. 649 alin. 2 Cod procedură civilă care dă definiția "tezaurului"; și care nu are nicio legătură cu cauza.
În drept s-au invocat art. 282, 296, 242 alin. 2, 274 Cod procedură civilă.
Apelul este legal timbrat, conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificările și completările ulterioare.
Intimata-reclamantă S. V. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Analizând sentința civilă apelată, nr. 8396/_ a Judecătoriei B. M., pe baza motivelor de apel formulate și prin prisma dispozițiilor art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Așa cum recunoaște în interogatoriu apelantul, în imobilul situat în B.
M. str. M. nr.9 scara A există un spațiu comun cu destinația uscătorie - fila 30 dosar de fond.
Apelanții, fără consimțământul reclamantei au adus modificări spațiului comun cu destinație de uscătorie, constând în: închiderea ușii de acces la spațiu cu destinația uscătorie din casa scării, compartimentarea spațiului denumit uscătorie, crearea unui spațiu de acces pentru imobilul proprietatea apelanților și uscătorie și recunosc aceste aspecte la interogatoriu -fila 30 din dosarul de fond.
Expertiza efectuată în cauză de expert Pintilie F. a relevat următoarele:
Uscătoria este amplasată la etaj I în dreptul casei scării între apartamentele 6 și 7 din cadrul imobilului (bloc de locuințe garsoniere) din B.
M., str. M. nr. 9, sc. A.
Accesul în uscătorie s-a putut face prin bucătăria apartamentului locuit de pârâți. Accesul direct din casa scării blocului în uscătorie a fost desființat prin zidirea golului de ușă existent inițial. Fereastra din lemn de la uscătorie a fost înlocuită cu o fereastră cu ușă (tip balcon) din p.v.c. cu geam termopan. În interiorul uscătoriei, pe peretele comun cu apt. 6 (al reclamantei) este montată o țeavă de gaz care duce la contorul apartamentului 6 iar pe peretele comun cu baia și bucătăria apartamentului 7 (al pârâților) este montată țeava de gaz care duce la contorul apartamentului 7.
În urma analizării documentelor s-au constatat următoarele:
Există certificat de urbanism eliberat de Primăria din B. M. cu nr. 1908/_, pentru întocmirea unui proiect în vederea eliberării autorizației de construire cu denumirea "compartimentări interioare și extindere apartament";.
Există un aviz tehnic cu nr.87/_ eliberat de SC ARIS SA B. M. aviz care este acordat numai pentru "practicarea unui gol de comunicare între bucătărie apt. 7 și uscătorie, rigidizat cu un cadru metalic";.
Există un referat tehnic întocmit de un verificator de proiecte care specifică același lucru adică: golul de comunicare între bucătărie și uscătorie,executat conform proiectului nu afectează structura în ansamblul ei.
Avizul tehnic și referatul tehnic de rezistență nu prevăd (conform legii 50/91) intervenția prin spargere la panoul prefabricat din fațada blocului pentru crearea golului de ușă, așa cum s-a constatat că există.
Documentația pregătită, cu planșe de execuție și avizele de mai sus nu a putut fi depusă la Primăria Baia Mare în vederea eliberării autorizației de construire pentru că nu cuprinde actele de bază necesare, adică: actele de proprietate din care să rezulte că garsoniera este proprietatea pârâților, tabelul nominal cu acordul tuturor locatarilor din scară pentru schimbarea de destinație, contract de vânzare-cumpărare între pârâți și ceilalți locatari, schiță de dezmembrare cu cotele părți ale tuturor locatarilor asupra garsonierei și asupra terenului aferent.
Expertul atrage atenția necesității luării unor măsuri urgente privind conductele de gaz metan descoperite aflate în spațiul în litigiu, existând pericol de explozii pentru toți locatarii din scara A.
Expertul menționează că aceste conducte de gaz existente ar fi trebuit deviate înainte de a schimba destinația uscătoriei pe baza unui proiect întocmit și autorizat de specialiști în domeniu - fila 46 dosar de fond.
Starea de fapt reținută de prima instanță este corect interpretată de aceasta.
Prima instanță menționează art.1073, 1074, 480 Cod civil (1864)și evident, art. 649 alin. 2 din Noul Cod civil, și nu art. 649 din Codul civil de la 1864, cum eronat apreciază apelanții în motivele de apel.
Chiar dacă prima instanță nu se preocupă de expunerea textelor legale incidente, soluția adoptată este corectă și argumentele, raționamentul care au dus la adoptarea acestei soluții sunt expuse în considerentele sentinței atacate.
În ceea ce privește legea aplicabilă, acțiunea fiind introdusă pe rolul Judecătoriei B. M. la data de_, deci înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 223 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codul civil din 2009, se soluționează de către instanțele legal investite în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite, afară de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există dispoziții care prevăd altfel.
Examinând dispozițiile art. 39 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, art. 45 alin. 3-6 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare, acestea din urmă declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1514/_, se constată că, pentru încetarea destinației de folosință comună a unui spațiu comun este necesar acordul tuturor coproprietarilor.
Prin decizia nr. 1514/_, Curtea Constituțională a reținut că proprietatea comună este acea modalitate a proprietății ce se caracterizează prin faptul că dreptul de proprietate aparține concomitent asupra aceluiași bun sau asupra aceleiași mase de bunuri mai multor titulari care exercită, tot concomitent, atribuțiile conferite de dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor care formează obiectul drepturilor lor. Din punct de vedere al
regimului juridic, proprietatea comună pe cote-părți se împarte în coproprietate obișnuită și temporară și coproprietate forțată și perpetuă.
Referitor la cazul coproprietății forțate asupra dotărilor și utilităților comune dintr-un imobil cu mai multe locuințe, Curtea constată că, potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, obiectul proprietății comune forțate îl constituie toate părțile dintr-un condominiu care nu sunt apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuință.
Și prevederile art. 649 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil arată ce părți comune fac obiectul coproprietății forțate din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente.
Astfel, potrivit acestui articol, "(1) Sunt considerate părți comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel: a)terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafața construită, cât și din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinației construcției, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafață excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăți obișnuite; b)fundația, curtea interioară, structura, structura de rezistență, pereții perimetrali și despărțitori dintre proprietăți și/sau spațiile comune, acoperișul, terasele, scările și casa scărilor, holurile, pivnițele și subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apă, centralele termice proprii și ascensoarele; c)instalațiile de apă și canalizare, electrice, de telecomunicații, de încălzire și de gaze de la branșament/racord până la punctul de distribuție către părțile aflate în proprietate exclusivă, canalele pluviale, paratrăsnetele, antenele colective, precum și alte asemenea părți; d)alte bunuri care, potrivit legii sau voinței părților, sunt în folosință comună. (2) Coșurile de fum și de aerisire, precum și spațiile pentru spălătorii și uscătorii sunt considerate părți comune exclusiv pentru coproprietarii care utilizează aceste utilități în conformitate cu proiectul clădirii".
Toate aceste părți comune sunt administrate de către asociația de proprietari, prin hotărâri luate cu votul majorității proprietarilor locuințelor din clădire.
Art. 39 din Legea nr. 230/2007 prevede chiar și modalitatea de folosire a proprietății comune forțate de către terți, persoane fizice sau persoane juridice, de drept public ori de drept privat, cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, ceea ce nu presupune, însă, încheierea de acte de dispoziție asupra bunurilor proprietate comună forțată. În aceste condiții, Curtea constată că, fiind vorba de acte de administrare și nu de dispoziție, prevederile art. 39 din Legea nr. 230/2007 reglementează acordul de voință al majorității proprietarilor și a celor direct afectați de vecinătate ca o condiție peremptorie de folosire de către terți a spațiilor proprietate comună forțată. Această formă de coproprietate se menține independent de voința
coproprietarilor, deoarece poartă asupra unor bunuri accesorii al căror regim juridic este legat indispensabil de cel al bunului principal pe care îl urmează. Caracterul indivizibil al bunurilor accesorii pentru mai multe bunuri principale care aparțin unor titulari diferiți presupune asigurarea caracterului perpetuu al coproprietății asupra bunurilor accesorii. Fiecare coproprietar al proprietății forțate poate să exercite folosința asupra tuturor bunurilor care fac obiectul acesteia, fără a aduce, însă, atingere dreptului celorlalți coproprietari.
În acest sens, art. 647 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil stipulează că "Fiecare coproprietar poate exercita folosința bunului comun, cu condiția să respecte destinația acestuia și să permită exercitarea folosinței de către ceilalți coproprietari."
Așadar, niciun act de dispoziție nu poate să aibă ca obiect exclusiv cota- parte indiviză din coproprietatea forțată decât odată cu înstrăinarea bunului principal, astfel cum prevede și art. 651 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit căruia "Cota-parte din dreptul de proprietate asupra părților comune are caracter accesoriu în raport cu dreptul de proprietate asupra spațiului din clădire care constituie bunul principal; înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părți nu se va putea face decât odată cu dreptul asupra spațiului care constituie bunul principal."
Așa fiind, nu se poate vorbi de coproprietate forțată și perpetuă, fără a avea în vedere proprietatea exclusivă asupra bunurilor principale pe lângă care cele aflate în coproprietate forțată sunt accesorii.
De altfel, din moment ce dreptul de coproprietate forțată are un caracter accesoriu, el nu se poate transmite, ipoteca sau valorifica într-un alt mod decât împreună și nemijlocit cu dreptul de proprietate asupra bunului principal.
Curtea a constatat că, prin adoptarea Legii nr. 170/2010, art. 45 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 are o nouă reglementare, instituindu-se un regim derogatoriu de la regimul general al coproprietății forțate din condominii, în sensul că aceasta este transformată într-o coproprietate obișnuită, iar înstrăinarea sau ipotecarea se poate realiza dacă există o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor. Această reglementare vine în contradicție cu prevederile alin. (2) al art. 45, potrivit cărora dreptul de proprietate comună forțată asupra părților comune ale unui imobil se valorifică numai împreună cu dreptul de proprietate exclusivă care poartă asupra acestuia sau a unei părți determinate din acesta. Dacă regula o constituie înstrăinarea coproprietății forțate odată cu bunul principal, art. 45 din Legea nr. 7/1996 prevede o derogare de la acest principiu, în sensul că unele părți din coproprietatea forțată pot fi înstrăinate cu acordul a 2/3 dintre coproprietari, fiind schimbat astfel regimul juridic al acestora. Dacă, într-adevăr, legiuitorul a instituit o astfel de excepție, Curtea a constatat că regimul juridic al bunurilor coproprietate forțată nu poate fi schimbat decât cu consimțământul tuturor proprietarilor din clădire.
Așa fiind, Curtea a constatat că înstrăinarea coproprietății forțate cu votul majorității de 2/3 dintre proprietari echivalează practic cu o vânzare a bunului altuia, fără a exista consimțământul proprietarilor care nu au votat sau au votat împotrivă, având drept consecință încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție.
În argumentarea necesității introducerii prevederilor de lege criticate prin Legea nr. 170/2010, inițiatorii acestui act normativ au susținut și armonizarea reglementării criticate cu prevederile art. 658 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.
Curtea a constatat că, chiar dacă reglementarea art. 45 din Legea nr. 7/1996 este identică cu cea din art. 658 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, aceasta nu constituie un argument în motivarea adoptării unei legi care încalcă un drept fundamental al omului, și anume dreptul de proprietate.
Totodată, Curtea a constatat că prin completarea art. 45 din Legea nr. 7/1996 de către Legea nr. 170/2010 nu se are în vedere, practic, modificarea Legii nr. 7/1996, care are un alt obiect de reglementare, și anume "cadastru și publicitate imobiliară", ci doar posibilitatea asociațiilor de proprietari de a schimba regimul juridic al bunurilor coproprietate forțată, cu votul a 2/3 dintre proprietari. Cel mult, reglementarea criticată putea să completeze art. 39 din Legea nr. 230/2007, având în vedere destinația părților comune, în sensul că, în unanimitate, proprietarii unui condominiu pot înstrăina unele părți comune din imobil ce ar pune în valoare construcția respectivă și nu ar afecta rezistența construcției și funcționalitatea utilităților comune.
Așadar, legiuitorul nu ar putea dispune modalitatea de înstrăinare a unor părți comune de folosință, atât timp cât acestea au regimul juridic al coproprietății forțate, fără consimțământul tuturor proprietarilor.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că prevederile art. 45 alin. (3)-(6) din Legea nr. 7/1996 contravin dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (1), (2) și (3), precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De asemenea, Curtea a constatat că, în temeiul art. 53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Or, Curtea a constatat că prevederile art. 45 alin. (3)-(6) din Legea nr. 7/1996 contravin acestor dispoziții constituționale deoarece, prin modalitatea de încetare a destinației de folosință comună pentru bunurile ce fac obiectul
coproprietății forțate din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente, cu acordul majorității de 2/3 din numărul coproprietarilor, se aduce atingere însăși esenței dreptului de proprietate al celorlalți coproprietari, care nu votat sau nu au fost de acord cu această măsură.
Curtea a constatat că prevederile de lege apreciate ca fiind neconstituționale reglementează în mod precis modalitatea de încetare a destinației de folosință comună pentru părțile comune indivize din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente, precum și modul de înstrăinare sau ipotecare a acestora, care se poate hotărî cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor, încălcând dispozițiile constituționale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Art. 658 Cod civil a fost modificat prin Legea nr.60/2012, art. VII și prevede că încetarea destinației de folosință comună pentru părțile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî motivat cu acordul tuturor coproprietarilor.
Prin urmare, atât în reglementarea anterioară, cât și în reglementarea Codului Civil, pentru schimbarea destinației de folosință comună a uscătoriei în litigiu, era necesar acordul tuturor coproprietarilor.
În speță, apelanții au recunoscut la interogatoriu că au modificat spațiul în litigiu și aceasta s-a întâmplat fără acordul proprietarei apartamentului vecin.
Art. 42 din Legea nr. 230/2007 arată că schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, față de destinația inițială, conform proiectului inițial al clădirii cu locuințe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează pe plan orizontal și vertical, spațiul supus schimbării.
În speță, intimata-reclamantă este proprietar direct afectat, care se învecinează cu spațiul supus schimbării și nu și-a dat acordul.
Modificările aduse de apelanți prezintă pericol pentru apartamentele învecinate, așa cum rezultă din lucrarea de expertiză.
Criticile din motivele de apel nu sunt fondate.
Apelanții nu au obținut acordul tuturor coproprietarilor, au executat lucrări fără autorizație de construire, iar lucrările efectuate sunt de natură să pună în pericol apartamentele din imobil.
Prima instanță a analizat probele depuse la dosar, iar raționamentul expus în motivarea sentinței este în esență corect.
Actele depuse la dosar de către apelanți nu pot conduce la concluzia că aceștia au efectuat lucrările menționate cu respectarea legislației în vigoare.
Prima instanță nu și-a întemeiat sentința pe dispozițiile art. 649 din Codul civil de la 1864 care dau definiția "tezaurului";, cum în mod eronat se susține în motivele de apel.
Așa fiind, în baza art.296 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, apelanții vor fi obligați la plata către intimată a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel - onorariu de avocat justificat cu factura depusă la dosar în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelanții M. A. N. și
M. A. C. V., domiciliați în B. M., str. M. nr. 9 ap. 7, M., împotriva sentinței civile nr. 8396/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă pe apelanți la plata către intimata S. V., domiciliată în B.
M. str. M. nr. 9 sc. A ap. 6 jud. M. a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 22 Mai 2013.
PREȘEDINTE J. ECĂTOR GREFIER
S. T. A. Ț. DS A.
Red:DȚ/_
Tehnored:AS/_ 2ex
J. ecător la fond:D. D.
| ← Decizia civilă nr. 71/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 1042/2013. Obligatie de a face → |
|---|
