Decizia civilă nr. 544/2013. Obligatie de a face

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILA Nr. 544/2013

Ședința publică de la 21 Mai 2013

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: E. L.

JUDECĂTOR: M. O. -S. JUDECĂTOR: D. -I. T. GREFIER: A. P.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurent D. M., recurent D. M. M. împotriva Sentintei civile nr. 2820/_ pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N., privind și pe intimat M.

I., CU DP A. LA C. A. P. K., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurenților, av. Negrea Viorelia și reprezentantul intimatului, av. Silye A. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta recurenților depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 893 lei și timbru judiciar de 8 lei.

Instanța constată că recursul este declarat în termen legal, este motivat, este comunicat.

La data de_, prin registratura instanței, intimatul a depus la dosar întâmpinare. Instanța comunică reprezentantei recurenților un exemplar de pe întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului, în principal, modificarea în întregime a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei C.

-N., cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii de fond și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2820/_, pronuntata in dosar nr._ al

J. i C. -N., a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul M.

I. împotriva pârâților D. M. și soția D. M. M. ELA, având ca obiect pretenții.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosarului civil nr._ al Judecătoriei C.

-N. .

Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 23.723,68 lei cu titlu de folos de tras datorat lipsei de folosință asupra imobilului situat în

mun. C. -N., str. Fabricii nr.2, ap.67, jud. C., pentru perioada_ - _

.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 4.386,12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente prezentei cauze, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Prin dispoziția de restituire emisă de Municipiul C. -N. prin primar nr.2515/_, s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr.67 din imobilul situat în mun. C. -N., str. Fabricii nr.2, jud. C. către reclamant.

La data de_, în baza protocolului de predare-primire a imobilului, reclamantului i-a fost predat apartamentul nr.67 din imobilul situat în mun. C.

-N., str. Fabricii nr.2, jud. C. .

Prin Sentința civilă nr. 10788/_, pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr._, s-a dispus evacuarea necondiționată a pârâților din imobilul apartament nr. 67 situat în C. -N. str. Fabricii nr. 2, bl. Y3, sc. II, et. 9.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere tocmai Dispoziția Primarului mun. C. -N. nr. 2515/2005 prin care s-a dispus restituirea către reclamant a dreptul de proprietate asupra imobilului sus menționat, urmat de încheierea Protocolului de predare-primire a imobilului nr. 705/45/_ .

Așa cum rezultă din scriptul de la fila 10 din dosar, la data de_ reclamantul a încheiat un protocol cu pârâții, convenind asupra încheierii unui contract de închiriere pentru o perioadă de un an cu o chirie lunară de 300 euro urmând ca din valoarea chiriei să se scadă valoarea îmbunătățirilor realizate de către pârâți, contract care nu a mai fost încheiat din cauza refuzului pârâților.

Așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de_ atestat cu nr. 33/_ de către av. Banyai Jozsef imobilul susmenționat i-a fost predat de către cei doi pârâți în executarea Sentinței civile nr. 10788/_, pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr._, astfel că la data formulării prezentei este în posesia imobilului. ( fila 17 ).

S-a reținut că din înscrisurile de la dosar, rezultă fără echivoc faptul că în perioada cuprinsă între_ și_, pârâții au ocupat fără vreun titlu valabil imobilul proprietatea reclamantului și cu toate că au convenit asupra încheierii unui contract de închiriere, stabilind prețul chiriei la 300 Euro/lună, aceștia nu s-au mai prezentat să semneze contractul de închiriere și nici nu a achitat contravaloarea folosinței imobilului, fapt de altfel recunoscut de către aceștia la interogatoriu.

În privința cheltuielilor de judecată pricinuite reclamantului cu ocazia obținerii evacuării pârâților din imobilul proprietatea sa, din dispozitivul sentinței civile de evacuare (Sentința civilă nr.10778/2011) a rezultat că nu s- au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamant, astfel că acesta are posibilitatea ca în termenul de prescripție de 3 ani să le solicite pe cale separată.

Prin urmare, cu privire la solicitarea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate și suportate în dosar civil nr._ pendinte de Judecătoria Cluj-Napoca, instanța o reține ca justificată.

În ce privește cuantumul acestor cheltuieli, așa cum rezultă din contractul de asistență juridică nr. 26/_ încheiat cu Cabinet avocat Banyai Jozsef, onorariul achitat în vederea redactării notificării de evacuare, reprezentare, conciliere directă, redactare, susținere și reprezentare cerere de evacuare în fața Judecătoriei C. -N. a fost în cuantum de 3000 lei, onorariu achitat cu chitanța seria B nr. 151/_ anexate.

Referitor la lipsa de folosință asupra imobilului în litigiu, s-a reținut de către instanță că la data de_ între părți a intervenit un acord de principiu privind încheierea unui contract de închiriere având ca obiect proprietatea reclamantului aflat în posesia pârâților la data acestei înțelegeri, stabilind cuantumul chiriei la 300 euro din care urma a se deduce contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului de către pârâți, fără însă ca pârâții se fi prezentat în vederea încheierii contractului de închiriere continuând însă să ocupe imobilul proprietatea reclamantului și refuzând eliberarea acestuia.

Totodată, în conformitate cu Protocolul încheiat la data de_ reclamantul a solicitat efectuarea unei expertize de evaluare a îmbunătățirilor efectuate la ap. 67 str. Fabricii nr. 2, de către pârâții din cauză, expertiza din care a rezultat faptul că, valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului se ridică la suma de 2.744,34 euro., iar pârâții au declarat în mod expres în fața instanței că sunt de acord cu această valoare.

Privitor la redobândirea posesiei asupra apartamentului de către reclamant, în baza sentinței civile nr. 10778/2011, prin care s-a dispus evacuarea necondiționată a pârâților, reclamantul a reintrat în posesia imobilului începând cu data de_ .

Astfel, pentru perioada cuprinsă între data de_, data la care au convenit asupra încheierii unui contract de închiriere, stabilind de comun acord valoarea chiriei lunare de 300 euro și până la data eliberării apartamentului_ pârâții nu au achitat chiria convenită cu toate că s-au folosit de apartament locuind acolo timp de 7 luni în anul 2009, 12 luni în anul 2010 și 9 luni în anul 2011, iar la calcularea sumei datorate de către pârâți pentru cele 28 de luni, rezultă un cuantum total de 8400 euro.

Din această sumă, urmează a se scădea valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului de către pârâți, 2.744 euro, rezultă că până la părăsirea apartamentului, pârâții s-au îmbogățit fără just temei cu suma de 5655,66 euro, echivalentul a 24.602 RON, dar și suma de 371,56 RON, achitată de reclamant. Totodată, urmează a se scădea din suma datorată de pârâți și valoarea lucrărilor de izolație exterioară a apartamentului realizată de către pârâți în cuantum de 1250 lei, rezultă valoarea cu care s-au îmbogățit pârâții, adică 23.723,68 RON.

În ce privește cuantumul chiriei convenite, dar neachitate de către pârâți, se reține că reclamantul a depus oferte de închiriere de la agenții imobiliare pentru imobile asemănătoare din care rezultă că cuantumul chiriei lunare este cuprins între 280-300 Euro.

Raportat la cele mai sus reținute, instanța a apreciat acțiunea civilă ca fiind întemeiată.

În consecință, în baza art.274-276 C.proc.civ. a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosarului civil nr._ al Judecătoriei C. -N. .

În temeiul art.1345 și urm. C.civ., a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 23.723,68 lei cu titlu de folos de tras datorat lipsei de folosință asupra imobilului situat în mun. C. -N., str. Fabricii nr.2, ap.67, jud. C., pentru perioada_ -_ .

În baza art.274-276 C.proc.civ. a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 4.386,12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente prezentei cauze, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

Împotriva sentinței civile examinate au declarat recurs în termen legal paratii D. M. si D. M. M. (f. 3-5) solicitand admiterea recursului, in principal modificarea in întregime a hotărârii recurate in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata; in subsidiar, casarea hotărârii recurate si transmiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei C. -N.

În motivele cererii recurenții au arătat că in ceea ce privește suma de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecata aferente dosarului civil nr.26._

, apreciaza ca obligarea lor la plata acestei sume este neîntemeiata prin raportare la dispozițiile art.275 C.pr.civ., potrivit cărora paratul care a recunoscut la prima zi de infatisare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecata afara numai daca a fost pus in întârziere înainte de chemarea in judecata.

Or, chiar in considerentele sentinței pronunțate in soluționarea dosarului nr._, instanța retine ca la termenul de judecata din data de_ reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune, in sensul ca solicita ca evacuarea paraților sa se facă începând cu data de_, fata de care parații au achiesat, de unde rezulta ca in cauza sunt aplicabile dispozițiile art.275 C.pr.civ. si nu puteau fi obligați la plata cheltuielilor de judecata.

Atâta vreme cat au fost de acord cu pretențiile nou formulate la același termen la care au fost depuse la dosarul cauzei si având in vedere si împrejurarea ca nu au fost anterior puși in întârziere cu privire la aceste pretenții (adică de a evacua locuința la data de_ ), apreciaza ca cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecata era neîntemeiata atât daca ar fi fost formulata in cadrul acelui dosar cat si pe cale separata.

In ceea ce privește suma de 23.723,68 lei la care au fost obligați cu titlu de folos de tras datorat lipsei de folosința asupra imobilului situat in C. -N., str.Fabricii nr.2, ap.67, jud.C., pentru perioada_ -_, recurentii apreciaza ca nu datoreaza aceasta suma pentru următoarele motive:

Folosul de tras sau folosul nerealizat reprezintă venitul pe care proprietarul unui bun I-ar fi putut realiza in condițiile exploatării legale a bunului sau folosul pe care ar fi putut sa ii realizeze prin exercitarea prerogativelor posesiei asupra bunului, daca nu ar fi fost lipsit de aceasta prerogativa prin faptul exercitării ei de către alta persoana.

Intimatul, prin cererea de chemare in judecata a solicitat obligarea lor la plata folosului de tras prevalandu-se de acea înțelegere de închiriere cu privire la evaluarea contravalorii folosului de tras. Or, daca ar aprecia ca acea înțelegere are puterea probatorie a unui contract de închiriere, care este motivul pentru care intimatul nu a solicitat instanței sa fie obligați la plata acestei chirii. Răspunsul este simplu, pentru ca aceasta înțelegerea nu este un contract de închiriere, deci nu este in măsura sa probeze valoarea chiriei sau, mai bine zis, valoarea folosului de tras.

In ceea ce privește celelalte probe administrate in cauza, si anume ofertele de închiriere ale agențiilor imobiliare, recurenții apreciază ca acestea nu reprezintă probe concludente pentru ca pe baza lor instanța sa poată stabili o suma concreta in funcție de cerere si oferta cu privire la valoarea lipsei de folosința a apartamentului in litigiu.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale (art.1169 C.civ.), conform cărora cel care face o propunere in fata instanței trebuie sa o dovedească, intimatul reclamant trebuia sa facă dovada evaluării folosului de tras nu numai cu oferte de închiriere ci si cu cereri de închiriere a unor imobile asemănătoare cu cel in litigiu, care este un apartament situat in cartierul Marasti, la etajul 9 al unui bloc si care era mobilat si utilat cu bunurile recurenților. Este absurd a evalua chiria care i s-ar fi cuvenit proprietarului pentru un apartament complet mobilat si utilat ca si cum mobilierul si aparatura si celelalte aparate utile i-ar aparține.

Pe de alta parte, suma de 300 euro/luna pentru acel apartament, nemobilat, pentru perioada 2009-2011 este foarte mare.

In consecința, având in vedere ca instanța de fond a reținut in considerentele sentinței atacata cu privire la apărarea formulata de recurenți doar ca nu sunt de acord cu acțiunea cu toate ca ei au arătat la fiecare termen

de judecata ca suma de 300 euro/luna este mult prea mare fata de nivelul chiriilor din acea perioada, apreciaza ca instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate ceea ce impune casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei C. -N. in vederea administrării probei cu expertiza de evaluare a folosului de tras.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9, art. 304¹, art. 312 alin. 3 și 5 C.pr.civ.

Prin intampinarea formulata intimatul M. I. (f. 11-12) solicita respingerea recursului ca nefondat și, în consecință, menținerea hotărârii atacate, aceasta fiind temeinică și legală, obligând părțile adverse la cheltuieli de judecată (onorar av., conf chitanței anexate).

În motivele întâmpinării se arată că înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, având ca obiect evacuarea recurenților din proprietatea sa, i-a notificat de mai multe ori în acest sens (deci au fost puși în întârziere!), solicitări cu care aceștia nu au fost de acord, deși nu aveau niciun temei legal de a mai sta în acest imobil.

Mai mult decât atât, deși prevederile O.U.G. nr. 40 / 1999 nu își mai produceau efectele la acea dată, deoarece termenul prevăzut s-a împlinit la data de_, după care nu mai opera nicio prelungire de drept și niciun proprietar nu mai putea fi obligat să încheie un contract de închiriere peste voința sa, aceștia au formulat chiar și o cerere reconvențională în cauză, cu scopul vădit de a tergiversa soluționarea cauzei!

Odată cu precizarea datei exacte a evacuării acestora din imobil nu s-a schimbat cu nimic esența problematicii, nefiind vorba de vreo pretenție nou formulată: evacuarea părților adverse din proprietatea sa.

Prin urmare, apreciaza că este total greșită aprecierea conform căreia aceștia nu ar fi fost în culpă procesuală, prima instanță de judecată pronunțând o hotărâre corectă și sub acest aspect.

Cu privire la cuantumul sumei folosului de tras, datorată de către părțile adverse, este evident că prima instanță de judecată a avut o sarcină ușoară, întrucât aceasta a fost convenită în scris la data de_ în mod univoc de părțile implicate la suma de 300 euro.

Așa fiind, este evident că nici nu mai era necesară (și nici nu a fost solicitată de partea adversă la momentul procesual oportun!) administrarea vreunei probe, nici de proba cu expertiza de evaluare.

Pornind de la această premisă sigură, instanța fondului a stabilit în mod corect suma datorată de recurenții de astăzi, în mod firesc luând în calcul și valoarea lucrărilor de izolație exterioară a apartamentului în cauză.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, T. ul reține următoarele:

Primul motiv de recurs vizând soluția de obligare a pârâților la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosarului civil nr._ al Judecătoriei C. -N., este nefondat.

Astfel, în considerentele Sentinței civile nr. 10778/_ 1, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a reținut că reclamantul i-a notificat pe pârâți solicitând evacuarea apartamentului în litigiu, dar pârâții au refuzat pretinzând încheierea unui contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani (f. 11-12 dosar judecătorie).

T. ul reține de asemenea că în cauza menționată pârâții D. M. și D. M. ela au formulat cerere reconvențională, care a fost anulată ca netimbrată.

În aceste condiții, instanța de control judiciar apreciază că recurenții nu pot invoca în favoarea lor dispozițiilor art. 275 C.pr.civ., pentru a nu fi obligați la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acțiunii în evacuare. Constatarea se impune chiar dacă ulterior, după precizarea

momentului de la care s-a solicitat evacuarea, pârâții au achiesat la solicitarea reclamantului.

Al doilea motiv de recurs, prin care este criticată soluția de obligare a pârâților la plata folosului de tras în sumă de 23.723,8 lei pentru lipsa de

folosință a imobilului în litigiu pentru perioada_ -_, este de asemenea nefondat.

În baza probelor administrate instanța de fond a stabilit corect situația de fapt dedusă judecății și a procedat la interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

Conform Protocolului semnat între părți la data de_ (f. 10 dosar judecătorie), recurentul D. M. a fost de acord cu încheierea unui contract de închiriere (sau contract de comodat) pentru apartamentul nr. 67, situat în mun. C. -N., str. Fabricii nr. 2, bl. Y3, sc. II, et. 9, jud. C., proprietatea intimatului, pe o perioadă de 1 an cu o chirie de 300 euro/lună,

"chirie ce se va compensa cu investițiile efectuate în imobil";. La pct. 5 din protocolul examinat s-a consemnat că pentru evaluarea investițiilor părțile vor solicita părerea unui expert.

Este evident că demersurile convenite de către părți nu au fost finalizate, dovada fiind chiar procesul de evacuare soluționat prin Sentința civilă nr. 10778/_ a Judecătoriei C. -N., dosar nr._, prin care s-a dispus evacuarea necondiționată a pârâților din imobilul descris începând cu data de_ .

Prin răspunsul dat la întrebarea nr. 2 din interogatoriul administrat în fața instanței de fond recurentul pârât D. M. a arătat că au achitat chiria pentru imobilul în litigiu până în luna mai-iunie 2009 (f. 32 dosar judecătorie), iar predarea posesiei și folosinței apartamentului către intimatul reclamant a avut loc la data de_ .

Rezultă din cele expuse că instanța de fond a statuat corect în sensul că între data de_ și_, pârâții nu au achitat contravaloarea folosinței imobilului, instanța cuantificând suma datorată pornind de la acordul de principiu cu privire la cuantumul chirie, așa cum s-a consemnat în protocolul încheiat între părți, rezultând suma de 8.400 euro, care a fost diminuată cu valoarea îmbunătățirilor efectuate de către recurenți, rezultând în final suma de 23.723,68 lei.

T. ul constată că recurenții pârâți nu au contestat expertiza de evaluare, cum de altfel este de remarcat și faptul că intimatul reclamant nu s-a opus la achitarea contravalorii îmbunătățirilor.

T. ul apreciază însă că sunt nefondate criticile recurenților cu privire la cuantumul sumei stabilite. Astfel, pe de o parte, recurenții în mod nejustificat apreciază că cele consemnate în protocolul încheiat de părți nu au nicio valoare juridică, iar pe de altă parte, critică ofertele de închiriere depuse de către intimatul reclamant la instanța de fond, fără a învedera care sunt considerentele pentru care nu au solicitat suplimentarea probațiunii la instanța de fond cu privire la acest aspect. Este considerentul pentru care va fi apreciată nefondată și susținerea recurenților cu privire la insuficienta probare a pretențiilor intimatului reclamant.

În ceea ce privește susținerile privitoare la titlul cu care s-a acordat suma de 23.723,68 lei, respectiv folos de tras datorat pentru lipsa de folosință, este de remarcat faptul că instanța nu putea acorda această sumă cu titlu de chirie, în condițiile în care părțile nu au procedat la perfectarea contractului de închiriere, convenind doar asupra unora dintre elementele acestuia.

Pentru considerentele expuse T. ul apreciază că sunt nefondate în întregime criticile recurenților, în cauză nefiind prezent motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. S-a dat eficiență și dispozițiilor art. 304¹ din același cod, hotărârea nefiind supusă apelului.

Astfel, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 299 alin. 1, art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C.pr.civ., urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de paratii D. M. si D. M. M. împotriva Sentintei civile nr. 2820/_, pronuntata in dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., care va fi menținută totul.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., vor fi obligați recurenții, a căror culpă procesuală este dovedită, sa plătească intimatului M. I. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecata in recurs, reprezentând onorariu avocațial,conform înscrisului justificativ depus la dosar (f. 14).

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de paratii D. M. si D.

M. M. impotriva Sentintei civile nr. 2820/_ pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N. pe care o mentine in totul.

Obliga recurent sa plateasca intimatului M. I. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecata in recurs.

Decizia este irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2013.

Președinte,

E. L.

Judecător,

M. O. -S.

Judecător,

D. -I. T.

Grefier,

A. P.

A.P. 22 Mai 2013

Red. EL/Tehn AP/_ /2 ex.

Jud fond - G. R. E. - Judecătoria Cluj-Napoca

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 544/2013. Obligatie de a face