Decizia civilă nr. 234/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr._
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA I CIVILĂ
*
4204
DECIZIA CIVILĂ NR.234/A
Ședința publică din 31 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. G. G.
J. ECĂTOR: Ț. D.
GREFIER: B. D.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la apelul civil declarat de apelanta S.
R. H. C. S., cu sediul în V. de Sus, str. M., nr.4, jud. M., împotriva sentinței civile nr.1053 din_, pronunțată de J. ecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
Dezbaterile asupra apelurilor și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 17 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 146, art. 260 raportat la art. 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției la data de 24 octombrie 2013 și 31 octombrie 2013, când a decis următoarele:
T.
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1053/_, pronunțată de J. ecătoria V. de Sus s-a respins cererea formulată de reclamanta SC R. H. C. SRL, în contradictoriu cu P. F. pentru realizarea convenției încheiată cu pârâta la_ și s-a respins cererea formulată de reclamanta SC R. H. C. SRL în contradictoriu cu P. F. pentru rezoluțiunea convenției încheiată cu pârâta la_ ; S-a luat act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele: Obligația încheierii actelor de înstrăinare a terenurilor în formă autentică este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute la data încheierii actului .Astfel, potrivit prevederilor art. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005: "Terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității
absolute.";
Prin urmare, față de aceste prevederi clare, înscrisul pe care își întemeiază reclamanta pretențiile este nul ca și contract de vânzare-cumpărare dar, în baza principiului conversiunii actelor juridice, consacrat de art. 978 Cod civil, actul poate fi valorificat totuși ca și promisiune de vânzare-cumpărare. Potrivit prevederilor art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005 "În situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.";
Din analiza acestui text, rezultă că în cazul acțiunii prin care se cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, reclamantul trebuie să facă dovada că și-a îndeplinit propriile obligații și că pârâtul refuză să și le îndeplinească pe ale lui.
In speță, până a se trece la analiza daca reclamanta si parata si-au îndeplinit sau nu obligațiile asumate, instanța trebuie să stabilească daca aceste obligații exista sau nu in materialitatea lor, deci daca s-a încheiat sau nu un act juridic intre părți.
Conform art. 1294 Cod civil, vânzarea-cumpărarea este un contract prin care una dintre părți- vânzătorul - strămută proprietatea unui bun al sau asupra celeilalte părți -cumpărătorul - care se obliga în schimb a plăți vânzătorului prețul bunului vândut. Pentru a fi valabil încheiat, contractul de vânzare- cumpărare trebuie sa întrunească anumite elemente conform art. 948 Cod civil: consimțământul, capacitatea părților, obiectul (lucrul vândut si prețul), o cauza licita si forma (pentru contractele solemne). Din însăși acțiunea reclamantei rezulta ca niciodată nu s-a negociat cu parata ci cu soțul acesteia, care insa nu a prezentat vreo procura de reprezentare. In consecință nu se poate susține cu temei ca parata si-a manifestat vreodată consimțământul in a încheia antecontractul in discuție. Pe lângă acest aspect actul depus nu poarta semnătura paratei ceia ce întărește convingerea instanței ca aceasta nu si-a dat consimțământul la încheierea unui astfel de act.
Analizând înscrisul depus de reclamanta intitulat "antecontract"; instanța a constatat ca acesta nu îndeplinește cerințele legale pentru a fi considerat antecontract si nici măcar o promisiune bilaterala de vânzare - cumpărare, întrucât nu este stabilit un preț. La cap. III. "Prețul"; reținându-se ca prețul ar fi de 155.000 lei, din care s-a achitat ca avans 100.000 lei cu PO 1915/_ urmând ca azi data încheierii antecontractului sa se mai achite
50.000 lei, urmând ca diferența de preț sa fie achitata odată cu semnarea contractului de vânzare - cumpărare in forma autentica. Care diferența de preț. Se susține ca prețul ar fi de 155.000 lei dar in același înscris rezulta un preț de 150.000 lei. Nu lipsita de semnificație este împrejurarea ca ordinul de plata cu nr. 1914 este datat_ in timp ce ordinul de plata 1915 ,deci ulterior este datat_ ?? Apoi pe ambele ordine de plata la cap. 11. "elemente suplimentare"; se menționează :CV avans masa lemnoasa pe picior,
ceia ce contrazice si mai flagrant afirmația reclamantei ca ar fi încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare a unui teren cu vegetație forestiera in suprafața de 10 ha, când plata s-a făcut doar pentru masa lemnoasa. După modul defectuos de redactare si inadvertentele arătate mai sus se poate concluziona ca este un act plăsmuit de reclamanta pro cauza.
Referitor la cererea de probațiune a reclamantei privind probarea cu martori a încheierii contractului, aceasta nu putea fi primit pentru ca dispoz. art. 1197 cod civil, prevăd pe lângă începutul unei dovezi scrise, ceia ce s-a invocat si ca acest început de dovada sa provină de la partea in contra căreia s-a formulat petitia. Este evident ca reclamanta nu a prezentat nici un început de dovada scrisa, plata făcută nefiind un început de dovada in sensul legii si neprovenind de la parata ci de la reclamanta.
Nu s-au aplicat nici dispoz. art . 225 cod pr. civila in a se considera ca un început de dovada, proba pentru care a insistat reprezentantul reclamantei, întrucât la un termen parata a depus act medical prin care a justificat neprezentarea in instanța insa apoi prin angajarea unui avocat si prin depunerea întimpinării si-a formulat apărările in cauza, peste care nu se poate trece doar cu motivul neprezentării la interogatoriu, interogatoriul fiind o proba ca oricare alta, neavând un rang superior, cu forța probantă mai mare. Împotriva sentinței civile nr. 1053/2011 a Judecătoriei V. de Sus a formulat apel apelanta-reclamantă SC R. H. C. SRL solicitând în principal: tribunalului să constate propria competență de soluționare a cauzei în primă instanță, să anuleze în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată și să rețină procesul spre rejudecare, iar, în situația în care s-ar aprecia că totuși J. ecătoria era competentă a soluționa cauza în primă instanță, să desființeze
sentința civilă atacată și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe.
În subsidiar, s-a solicitat schimbarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în ambele instanțe, în cuantumul ce va fi precizat la dezbaterea în fond a apelului.
În ceea ce privește petitul principal al cererii de apel, prin care se solicită anularea sentinței cu reținerea cauzei spre rejudecare, sau după caz, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare apelanta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 105 alin. 1 art. 2 pct. 1 lit. a art. 297 alin. 2 și 2 cod procedură civilă, raportat la art. XXII alin. 2 Legea nr. 202/2010.
Potrivit normei tranzitorii prevăzută de art. XXII al. 2 din Legea nr. 202/2010, dispozițiile modificate ale art. 105 și 297 cod procedură civilă, se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 202. Or, cauza pendinte fiind promovată anterior, se face trimitere la dispozițiile menționate, în forma în care acestea au fost edictate anterior modificărilor operate prin Legea nr. 202/2010.
Se impune anularea hotărârii și reținerea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Maramureș, în primă instanță, în condițiile în care este vorba despre un litigiu comercial, evaluabil în bani, a cărui valoare depășește 100.000 lei.
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, tribunalul este competent să soluționeze procesele verbale și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei.
Obiectul cauzei este mai mare - respectiv 150.000 lei, iar în condițiile în care convenția în litigiu privea un fond de comerț, teren și masă lemnoasă pe picior în vederea exploatării, este un litigiu comercial, iar litigiul este unul comercial dacă comercialitatea privește o singură parte- reclamanta, iar art. 56 și urm., cod comercial, ambele părți fiind supuse legilor și jurisdicției comerciale.
Față de prevederile art. 160 Cod procedură civilă, ce prevăd că "în cazul declarării necompetenței, dovezile administrate în instanța necompetentă rămân câștigate judecății și instanța competentă nu va dispune refacerea lor";, solicită a se dispune anularea procedurii urmate doar în parte, menținând probele administrate în fața instanței necompetente.
Subsidiar s-a solicitat schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu motivarea că prima instanța nesocotește dispozițiile art. 1197 Cod civ., potrivit căruia regulile statornicite de art. 1191 Cod civ. nu se aplica in cazul in care exista un inceput de dovada scrisa.
Începutul de dovada scrisa il reprezintă extrasele de cont din care rezultă nu doar plata sumei dar și încasarea sumei de către pârâtă.
Plata s-a făcut prin ordin de plata în contul pârâtei, iar viramentul pe de o parte și ridicarea sumei de bani din cont de către pârâtă reprezintă începutul de dovadă scrisă.
Contrar susținerilor primei instanțe, suntem in situația unui inceput de dovada scrisa "adică o scriptura a aceluia in contra căruia s-a format petiția";, cu raportare la actele bancare prin care pârâta a ridicat din contul acesteia suma de bani achitata de RG H. C. S., semnând pentru această operațiune bancară.
Prin încheierea de ședința din_ și_ instanța de judecata a încuviințat interogatoriul pârâtei, dispunând citarea acesteia sub sancțiunea prevăzuta de art. 225 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 32 al.3 Cod proc.civ., încheierea prin care se dispune recuzarea va arăta și în ce măsura actele îndeplinite de judecătorul recuzat se vor menține. Or, prin încheierea prin care a fost admisa cererea de recuzare a dl. judecător Mariș, instanța a dispus menținerea actelor îndeplinite anterior recuzării.
Fără a reveni asupra probei, totuși instanța fondului nu mai face aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod proc.civ., cu toate că neprezentarea la interogatoriu este nejustificată, caz în care se impunea a considera refuzul de a
se prezenta la interogatoriu ca o mărturisire deplina a sa, ca un început de dovada.
Argumentele reținute de prima instanța, în sensul că a fost depusă o întâmpinare, nu au nici o legătura cu proba cu interogatoriul prevăzuta de art. 218-225 Cod proc. civ.
Nu exista nicio normă procedurală care să prevadă de maniera reținută de instanța de judecata, în sensul că interogatoriul nu se va mai administra daca pârâtul a depus întâmpinare.
Mai mult, întâmpinarea potrivit art. 118 Cod proc.civ. este obligatorie, ceea ce se presupune că se administrează in toate cauzele. Ar însemna atunci pe raționamentul (total eronat) din sentința, că interogatoriul in mod inutil a mai fost reglementat de legiuitor.
Atunci când analizează dacă obligațiile asumate exista sau nu in materialitatea lor, instanța fondului pierde din vedere ca reclamanta a achitat totuși pârâtei avansul în sumă de 150.000 lei.
Instanța se pierde în detalii legate de numărul trecut pe ordinul de plata, pierzând din vedere că prin extrasul de cont emis de o instituție bancara, s-a dovedit că reclamanta a plătit efectiv suma cu titlu de avans, iar pârâta a încasat această sumă. Numărul ordinului de plata nu poate avea relevanță câtă vreme ordinul de plata nu are regimul unei facturi fiscale, al cărei număr să fie inseriat.
Raportat la susținerile pârâtei cu privire la prescripția dreptului la acțiune intervenita in prezenta cauza arată ca reclamanta a deținut posesia imobilului ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, aspect recunoscut de altfel și de către pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar.
Față de toate aceste considerente și având in vedere probele administrate, apreciază acțiunea pe deplin fondată, solicitând admiterea acesteia, susținând atât petitul formulat în principal, cât și petitul formulat în subsidiar.
Tribunalul Maramureș-Secția I Civilă prin Încheierea din 14 februarie 2013 a dispus în baza 99 alin. 2 teza a II-a din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de J. ecată, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 cu modificările ulterioare, transpunerea cauzei la Secția a II-a civilă a T. ui M. și trimiterea dosarului la Președintele T. ui M. pentru a dispune cu privire la secția ce urmează a soluționa prezentul dosar.
Președintele T. ui M. prin procesul verbal încheiat la data de 18 februarie 2013 a stabilit ca prezentul dosar să fie soluționat în cadrul Secției I Civile.
Cu ocazia dezbaterii cauzei în apel, apelanta a reiterat necompetența judecătoriei în soluționarea cauzei raportat la valoarea litigiului care depășește
100.000 lei și natura acesteia ca fiind comercială.
În probațiune s-au administrat probe testimoniale, s-au solicitat relații de la BCR, s-a depus copie de pe contractul de vânzare-cumpărare nr. 821/16 august 2004.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC "H. C. "; SRL V. de Sus a chemat în judecată pe pârâta P. F. solicitând în principal executarea antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 520/_ si încheierea contractului de vânzare - cumpărare in forma autentică sau în subsidiar, rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 520/_ și repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea de către pârâtă a sumei de 150.000 lei remisă cu titlu de avans antecontract de vânzare- cumpărare.
Potrivit antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 520 încheiat de părți la data de 11.V.2007, pârâta P. F. vinde reclamantei beneficiul întregului drept de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 10 ha și a masei lemnoase pe picior de pe aceasta situat în localitatea V. de Sus, locul numit "Dos Grebăn";, nr. amplasament cadastral forestier UP VII, teren pe care l-a dobândit prin moștenire și reconstituirea dreptului de proprietate.
Prețul vânzării a fost stabilit la 155.000 lei. Acest contract nu a fost semnat de către vânzătoare (fila 5 dosar de fond).
Prin titlul de proprietate nr.3775 din 29.IX.2004 s-a reconstituit în favoarea pârâtei P. F. și a numitei Tomoiagă M. dreptul de proprietate cu privire la terenul cu vegetație forestieră situat la locul numit "Dos Grebăn";, în UP VII u.a. 77,78, în suprafață totală de 10 ha. Punerea în posesie s-a făcut de către comisia locală prin procesul verbal nr. 170 din 5 august 2004 (fila 20).
La data de 22 ianuarie 2007 o comisie compusă din reprezentanți ai Ocolului Silvic V. de Sus s-a deplasat în zona unde a fost pusă în posesie pârâta cu numita Tomoiagă M. precum și alte persoane, ocazie cu care a constatat că din proprietatea pârâtei P. F., din suprafața de 10 ha s-a exploatat-ras integral arborii aflați pe parcela 77 în suprafață de 6 ha, iar din
u.a. 78 din suprafața de 4 ha s-au tăiat aproximativ 50 de arbori în partea superioară a proprietății, arbori care la acea dată erau la fața locului (filele 18,19). Aceeași comisie concluzionează că tăierea arborilor s-ar fi făcut de către SC "H. C. "; SRL, nefiind un alt agent economic în acea zonă și că tăierea masei lemnoase ar fi avut loc în mai 2006.
Promisiunea de vânzare-cumpărare a cărei validare se solicită a fost încheiată la data de 11.V.2007, apelanta recunoscând că ea a deținut posesia terenului care face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare aspect recunoscut și de pârâtă (fila 5 dosar comercial).
Martorul G. M. (fila 73) confirmă faptul că după ce pârâta a fost pusă în posesie, ulterior de pe 60% din suprafața totală de 10 ha a fost tăiată masa
lemnoasă, că singurul agent economic care a lucrat în toată zona respectivă a fost societatea reclamantă care a tăiat lemne și de la alte persoane din vecinătatea terenului pârâtei.
Pentru a fi valabil încheiat orice contract de vânzare-cumpărare trebuie să întrunească diferite elemente care, conform regulilor generale în materie contractuală sunt: consimțământul, capacitatea obiectul și o cauză licită, iar în contractele solemne forma. Vânzarea, ca și orice alt contract, se încheie prin consimțământul părților. Acordul de voință între părți este totdeauna necesar în vederea formării contractului.
Promisiunea bilaterală de a vinde și de a cumpăra presupune că ambele părți se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare- cumpărare. Acesta este un antecontract, iar oricare dintre părți poate cere încheierea contractului.
În cauză lipsește consimțământul pârâtei. Convenția a cărei validare se solicită din 11.V.2007 nu a fost semnată de către pârâtă. Aceasta nu a discutat niciodată cu vreun reprezentant al societății reclamante, nu a avut loc nicio înțelegere cu privire la înstrăinarea vreunui teren sau masă lemnoasă, aspect de altfel necontestat de către reclamantă. Pârâta nu și-a asumat vreo obligație față de reclamantă.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 1294 cod civil vânzarea este perfectă și proprietate se strămută de drept îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul nu va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat.
În cauză nici acest text de lege nu este aplicabil, tocmai datorită lipsei consimțământului, a lipsei acordului de voință din partea pârâtei.
Așa fiind se apreciază că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei cu privire la obligarea pârâtei de a executa antecontractul de vânzare-cumpărare.
Rezoluțiunea contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic și constă în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.
Una dintre condițiile necesare pentru a fi admisibilă rezoluțiunea este aceea ca una dintre părți să nu-și fi executat obligația ce-i revenea.
În cauză, așa cum s-a mai arătat, pârâta nu și-a asumat nicio obligație.
Principalul efect al rezoluțiunii este desființarea convenției și repunerea părților în situația anterioară.
O astfel de repunere a părților în situația anterioară, în cauză, nu ar putea avea loc (chiar dacă s-ar fi încheiat vreo convenție) deoarece așa cum s-a arătat terenul a fost defrișat.
Este adevărat că în contul pârâtei s-au făcut două virări, prima la data de 16.III.2007 când a fost virată suma de 100.000 lei, iar în data de 1.VI.2007 suma de 50.000 lei (filele 64,65). Din extrasul de cont comunicat de bancă
reiese că aceste sume virate reprezintă avans material lemnos pe picior și nu prețul terenului așa cum susține reclamanta.
Între părți nefiind încheiată vreo convenție înseamnă că nu se poate dispune desființarea unei convenții inexistente, motiv pentru care se apreciază că în mod corect judecătoria a respins și acest capăt de cerere, reținându-se că neprezentarea la interogatoriu nu poate fi considerat ca început de dovadă cât timp pârâta a motivat cu act medical motivul neprezentării la interogatoriu.
Cu privire la motivul de apel invocat privind necompetența Secțiai I Civile de soluționare a cauzei, punctul de vedere al completului de judecată a fost exprimat prin Încheierea din 14 februarie 2013 (filele 39-41) când s-a apreciat că natura litigiului este comercială. Această problemă a fost tranșată de Președintele T. ui M. care prin regulatorul de competență dat a stabilit că această secție este competentă în soluționarea cauzei (fila 43).
Pe cale de consecință, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă se va respinge apelul, urmând a se menține în tot sentința apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge apelul declarat de SC "H. C. "; SRL V. l de Sus în contra sentinței civile nr. 1053 din 12.IV.2012 a Judecătoriei V. l de Sus județul M.
.
Definitivă.Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 31 octombrie 2013.
PREȘEDINTE
J. ECĂTOR
GREFIER
P. G. G.
Ț.
D.
B.
D.
Red.P.G./_
T.red.B.D./_
4 ex.
J. ecător la fond:U. I.
| ← Decizia civilă nr. 2364/2013. Hotărâre care să țină loc de... | Decizia civilă nr. 425/2013. Hotărâre care să țină loc de... → |
|---|
