Decizia civilă nr. 425/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -N. SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 425/R/2013
Ședința publică din data de 31 octombrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: C. N., judecător JUDECĂTOR: C. I.
JUDECĂTOR: I. S.
GREFIER: V. V.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamanta B. L. E., împotriva sentinței civile nr.1658 din 27 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._
, având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta recurentă B. L.
E., avocat M. Sinefta, lipsă fiind toate părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată că recursul a fost comunicat cu toți litiganții.
Reprezentantul reclamantei recurente, avocat M. Sinefta nu formulează cereri prealabile soluționării recursului.
Nemaifiind cereri prealabile, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul reprezentantului reclamantei recurente pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei, avocat M. Sinefta, solicită admiterea recursului și, în principal, modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii principale, iar în subsidiar, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, potrivit motivelor arătate în scris pe care le susține și oral în ședința publică. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.1658/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta B. L. E., în contradictoriu cu pârâții S. C., SC A. SA B., prin lichidator I. B., U. C. G. N., S. M. și M. B. .
Pentru a pronunța a ceastă soluție judecătoria a reținut în fapt următoarele:
La data de_, în temeiul Decretului - Lege nr. 61/1990 și al Legii nr. 85/1992, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul apartament din B., str. T.
, nr. 29, sc. C, parter, compus din 2 camere de locuit cu o suprafață utilă de 30,08 mp și cota indiviză de 23,34% din suprafața de folosință comună a imobilului (filele 6-7), în schimbul prețului de 109,069 lei, achitat integral la data încheierii contractului. Vânzător al imobilului a fost SC A. SA B. iar cumpărătorii menționați în cuprinsul contractului au fost pârâtul Sîrbu C. și reclamanta B. E., contractul de vânzare-cumpărare fiind însă semnat exclusiv de vânzător și cumpărătorul Sîrbu C. .
Potrivit art. 16 din Decretul - Lege nr. 61/1990 contractul de vânzare-cumpărare, procesul- verbal de predare-primire a locuinței și, după caz, contractul de împrumut dovedesc dreptul de proprietate asupra locuinței cumpărate în condițiile prezentului decret-lege și constituie titlu de proprietate. Potrivit dispozițiilor art. 17 din Decretul - Lege nr. 61/1990 titlul de proprietate prevăzut la art. 16 și ipotecile constituite asupra imobilelor se înscriu în registrele de transcripțiuni imobiliare sau în cărțile funciare, după caz, iar potrivit dispozițiilor art. 19 din același act normativ contractul de vânzare-cumpărare, procesul-verbal de predare-primire a locuinței și contractul de împrumut, încheiate în condițiile prezentului decret-lege, au valoare de înscrisuri autentice și constituie titluri executorii.
Contractul de vânzare-cumpărare și procesul-verbal de predare primire al apartamentului în litigiu nu au fost semnate de reclamantă, în calitate de cumpărătoare, aspect recunoscut inclusiv de
reclamantă prin răspunsurile date la interogator (fila 44), prin care reclamanta recunoaște faptul că nu a semnat cele două acte întrucât nu i-au fost date spre semnare. Contractul reprezintă, potrivit art. 942 din vechiul Cod civil, aplicabil raportat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare privitor la apartamentul în litigiu, acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dânșii un raport juridic, și presupune, ca o condiție de validitate, existența consimțământului părților contractante. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ nu a fost semnat de reclamantă, părți semnatare ale contractului fiind doar pârâții SC Agroindustiala SA B., în calitate de vânzător, și Sîrbu C., în calitate de cumpărător, astfel că acest contract de vânzare-cumpărare probează exclusiv întâlnirea acordului de voințe dintre pârâta SC A. SA B. și pârâtul Sîrbu C. pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu din patrimoniul pârâtei SC Agroindustiala SA în patrimoniul pârâtului Sîrbu C. . De altfel, în situația vânzărilor încheiate în temeiul Decretului-Lege nr. 61/1990, proba dreptului de proprietate dobândit în temeiul acestui act normativ poate fi făcută, astfel cum prevăd disp. art. 16, doar cu contractul de vânzare-cumpărare, procesul-verbal de predare-primire a locuinței și, după caz, contractul de împrumut. Contractul de vânzare-cumpărare și procesul verbal de predare-primire a locuinței nu au fost semnate de reclamantă iar pentru cumpărarea apartamentului în litigiu nu s-a încheiat vreun contract de împrumut, astfel că instanța reține că nu s-a probat încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra apartamentului în litigiu, în temeiul Decretului-Lege nr. 61/1991 și al Legii nr. 85/1992, inclusiv cu reclamanta B. E. . Mai mult, instanța de fond a apreciat, raportat la dispozițiile art. 17 și 19 din Decretul-Lege nr. 61/1991, că încheierea contractului de vânzare-cumpărare în conformitate cu dispozițiile acestui act normativ era o condiție de validitate a contractului de vânzare-cumpărare, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile Decretului-Lege nr. 61/1991 nefiind un contract consensual. Faptul că o parte din preț sau prețul integral a fost achitat de către reclamantă nu are drept consecință dobândirea de către aceasta a unui drept de proprietate asupra apartamentului în litigiu, ci doar nașterea unui drept de creanță în patrimoniul său, relevant pentru dobândirea dreptului de proprietate fiind acordul de voințe dintre părțile contractante și consimțământul valabil exprimat al acestora la încheierea contractului.
Având în vedere aceste considerente prima instanță a constatat că reclamanta nu a dobândit vreun drept de proprietate asupra apartamentului în litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de_, astfel că a respins cererea de constatare a dobândirii unui asemenea drept, de partajare și întabulare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs în termen legal, reclamanta B. L. -E., solicitând admiterea acestuia și modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, întrucât este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii; fiind bazată pe o stare de fapt incompletă, ca urmare a unei aprecieri greșite a probelor administrate.
Contrar aprecierii primei instanțe, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile
D.L. nr. 61/1990 are caracter consensual, legea neprevăzând vreo condiție de formă pentru validitatea lui. Prin dispozițiile art. 19 din D.L., legiuitorul nu a impus încheierea acestui contract în formă autentică, pentru valabilitatea sa, ci doar i-a conferit valoare de act autentic, fapt generat de specificitatea acestui tip de contract, al cărui obiect îl reprezintă locuința construită din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat. Prin conferirea prezumției de autenticitate, acest act se bucură și de prezumția de validitate. Aceasta nu înseamnă încă că împotriva unui astfel de contract nu se poate face proba contrarie, ci doar că cel care folosește actul este scutit de orice dovadă, proba contrară revenind celui care îl contestă. Nu contestă că, potrivit art. 942 din vechiul cod civil (invocat în considerente) contractul este un acord de voință realizat între două sau mai multe persoane pentru a crea un raport juridic, a modifica sau stinge un raport preexistent; aceasta presupunând, ca o condiție de validitate, existența consimțământului părților contractante. Numai că, în speță, trebuie analizat și apreciat întregul probatoriu administrat; din care rezultă, fără nicio îndoială, întâlnirea acordului de voințe între pârâta s.c. A. s.a., pe de-o parte, și pârâtul S. C. și B. L. -E., pe de altă parte - pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului din patrimoniul pârâtei s.a. A. s.a. în patrimoniul ambilor cumpărători.
A reținut și prima instanță că, în cuprinsul contractului, cumpărători sunt menționați atât pârâtul S. C. cât și B. L. -E. ; iar toate concluziile sale sunt prin raportare la lipsa
semnăturii reclamantei. Menționarea ei ca și cumpărătoare în conținutul contractului (instrument probatoriu) - întocmit, semnat și ștampilat de vânzătoare - semnifică și faptul că îndeplinea condițiile legale pentru a cumpăra, alături de S. C., imobilul în discuție (aspect, de altfel, necontestat). Se menționează în cuprinsul actului că acest contract s-a încheiat între s.c. A. s.a., pe de-o parte, și S. C. și B. L. -E. ~ ambii domiciliați în apartamentul obiect al contractului de vânzare-cumpărare - pe de altă parte, în baza Decretului-Lege nr. 61/1990, Legii nr. 85/1992, "ca urmare a aprobării cererii" nr. 933/1993. Toate mențiunile din cuprinsul contractului se bucură de prezumția de validitate, ceea ce înseamnă și că vânzătoarea și-a exprimat acordul în sensul vânzării imobilului către pârâtul S. C. și subsemnata balaș L. E., urmare a îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de DL nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992. Reclamanta și pârâtul S. C. și-a exprimat consimțământul anterior momentului încheierii actului (ca instrument probatoriu), prin formularea cererii de cumpărare a apartamentului (și achitarea prețului), fapt ce semnifică acceptarea ofertei făcută prin lege și respectiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare în sens de operațiune juridică, ca și transferul dreptului de proprietate în patrimoniul ambilor cumpărători. In speță, se aplică regula consensualismului consacrată de art. 1295 alin. 1 cod civil în materie de vânzare, conform căreia simpla întâlnire a ofertei cu acceptarea marchează momentul încheierii valabile a contractului; nesemnarea de către subsemnata a înscrisului instrument probatoriu, neavând semnificația juridică pe care prima instanță a acordat-o acestui aspect. Pârâtul S. C. a arătat, prin răspunsurile la interogatoriu, că apartamentul în discuție l-am "cumpărat împreună", "considerându-l proprietatea ambilor" (f. 60) și că împreună am fost și la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, care a fost încheiat nu doar între el și s.c. A. S.A., ci și cu participarea reclamantei și că numele acesteia a fost menționat în contract odată cu încheierea actului, nu adăugat ulterior (f.58). Ceea ce a contestat S. C. au fost doar cotele lor de contribuție la dobândirea imobilului. Și declarațiile martorilor confirmă că apartamentul a fost cumpărat de reclamanta B. L. E. împreună cu pârâtul S. C., care locuiau în același apartament încă din anul 1985, fiind cunoscuți ca soț și soție. De exemplu, ei arată că: S. C. și B. L. E. "au cumpărat apartamentul de pe str. T. "; "S. C. și L. fiind ultimii care au cumpărat apartamentul" (f. 144); "...B. Gheorghe a spus că dorește să dea banii mamei lui pentru a cumpăra apartamentul" (f. 136), iar în ziua în care B. Gheorghe a venit după bani s-a cumpărat apartamentul"; "știu că B. C. -Gheorghe i-a dat banii mamei lui pentru a cumpăra apartamentul situat în Drumul T., bloc IAS" (f. 128); apartamentul a fost cumpărat în ziua în care B. Gheorghe i-a dat banii mamei sale, iar "în seara respectivă S. C. și L. au dat petrecere pentru cumpărarea apartamentului", etc. Prin faptul că în cuprinsul lor este menționată și reclamanta B. L., ca și cumpărătoare, contractul de vânzare-cumpărare și procesul verbal de predare primire a locuinței fac dovada dreptului reclamantei de proprietate asupra apartamentului; iar, pe de altă parte, dovada acestui drept se poate face și prin alte mijloace de probă, din care să rezulte consimțământul acesteia și contribuția la cumpărarea apartamentului.
Împrejurările dovedite ale cauzei justifică concluzia că, în momentul încheierii contractului, reclamanta (ca și S. C. ) a înțeles să devină proprietară asupra imobilului (și nicidecum doar titulara unui simplu drept de creanță). Relațiile lor de concubinaj au durat peste 20 de ani, din care 8 ani anterior încheierii contractului și peste 12 ani după încheierea lui. Pe lângă faptul că există un titlu de proprietate comun asupra bunului imobil în litigiu (contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu s.c. A. s.a.), suficient pentru ca bunul să fie comun - sunt cert dovedite în cauză și împrejurările că imobilul a fost dobândit în perioada concubinajului și cu acordul de voință al reclamantei B. L. și pârâtului S. C., în calitate de concubini a fost în sensul ca imobilul să constituie proprietatea lor comună, fără a se stabili cota parte de proprietate a fiecăruia. Dispozițiile art. 644 c.civ., enunțând modurile de dobândire a proprietății, indică printre ele și convenția. Astfel, dacă acordul de voință al părților poate crea sau transmite un drept de proprietate, același acord este posibil să genereze o proprietate comună, în cazul în care două persoane, prin manifestarea lor de voință, se înțeleg să dobândească împreună același bun sau ca un bun dobândit să fie comun. Prin urmare, poate fi și o indiviziune creată prin acordul concubinilor, aceștia devenind astfel titulari ai dreptului de proprietate.
În ceea ce privește determinarea caracterului comunitar al bunurilor achiziționate de titularii dreptului de proprietate în timpul concubinajului lor și apoi a cotei părți contributive a fiecăruia dintre concubini, aceasta se face în cadrul unei acțiuni ca cea în discuție. In cauză este dovedit
concubinajul, dobândirea imobilului în acest interval, participarea reclamantei materială la achiziționarea bunului și cu acordul (convenția) concubinilor (S. C. și B. L. ) potrivit căruia bunul constituie proprietate comună. In această situație, chiar dacă Actul de vânzare- cumpărare încheiat că s.a. A. s.a. nu ar constitui titlu de proprietate comun, tot imobilul în litigiu ar constitui proprietatea comună a reclamantei B. L. și a pârâtului S. C. . Calitatea de cotitulari ai dreptului de proprietate asupra bunului ca și întinderea cotei contributive a fiecărui concubin se pot dovedi prin orice mijloace de probă. Referitor la proba cu martori, în situația concubinilor nu operează restricția prevăzută de art. 1191 alin.l c.civ., deoarece ce, datorită raporturilor dintre ei, concubinii se află în imposibilitatea preconstituirii probei scrise. Oricum, așa cum s-a arătat, în speță pârâtul S. C. a recunoscut că, încă de la cumpărare, imobilul a fost considerat proprietatea comună a ambilor (pe lângă faptul că a fost cumpărat de amândoi și, potrivit susținerilor pârâtului, cu contribuție comună) - consimțământul părților fiind în acest sens și în momentul încheierii actului, în sens de operațiune juridică și chiar ca instrument de dovadă. Prin urmare, reclamanta B. L. -E. este titulara unui drept de proprietate asupra apartamentului în litigiu (și nu doar a unui drept de creanță, cum greșit a reținut prima instanță) - chiar în condițiile în care semnătura acesteia ar lipsi de pe toate exemplarele contractului de vânzare-cumpărare și respectiv ale procesului verbal de predare primire a locuinței. La interogatoriu și s-au prezentat actele de la dosar, cu privire la care a observat că nu sunt semnate și de reclamantă și a răspuns ca atare. Din cuprinsul contractului se observă însă că acesta a fost întocmit în 3 exemplare; și, din câte își amintește reclamanta, a semnat unul sau două dintre ele. Au trecut mulți ani de atunci, reclamanta a fost de o reală bună credință și foarte bucuroasă de această achiziție și nu s-a gândit că va ajunge la proces.
De observat că, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare în discuție (13 iulie 1993) singura derogare de la principiul consensualismului, în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare, viza înstrăinarea terenurilor (art. 46 alin. 1 din Legea nr. 18/1991). În privința construcțiilor nu se impunea nicio condiție de formă; iar în ceea ce privește terenul, noțiunea de înstrăinare se referea doar la transmiterea dreptului de proprietate, neputându-se extinde și asupra constituirii sau transmiterii dezmembrămintelor acestui drept. Fiind vorba despre o excepție de la principiul consensualismului, cerința formei autentice trebuie interpretată restrictiv. Având în vedere cele arătate, cererile cu soluționarea cărora prima instanță a fost investită și considerentele sentinței atacate, se poate reține cu temei că prima instanță nu a cercetat întreg fondul cauzei, justificându-se și casarea cu trimitere spre rejudecare.
În drept invocă art. 312, art. 304 ind. 1 cod pr.civ.
Recursul este fondat, soluția defavorabilă impunându-se a fi reformată în sens contrar. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ în condițiile Decretului-lege nr.
61/1991 și ale Legii nr. 85/1992, depus la dosarul de fond f.6-7, s-a încheiat "ca urmare a aprobării cererii nr. 933 din 12 iulie 1993"; între pârâta SC A. SA B. pe de o parte și pârâtul Sîrbu
C. și reclamanta B. L. E., concubini, pe de altă parte. Actul translativ de proprietate în privința imobilului apartament și al părților comune indivize din blocul în care este situat, respectiv constitutiv al dreptului de folosință asupra cotei părți din terenul aferent, act căruia legiuitorul i-a conferit prezumția autenticității fără a institui vreo condiție de formă pentru validitate, concretizează acordul de voință al părților, având atributul caracterului consensual. Din perspectiva art. 644, 942 și 1295 alin.1 Cod civil raportat la art. 17 și 19 din Decretul-Lege nr. 61/1991 și clauza de la punctul 6 din contract, împrejurarea nesemnării de către unul dintre cocontractanții cumpărători menționați în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nu semnifică neîntâlnirea acordului de voință între toți cei trei de natură a conduce la concluzia că dreptul de proprietate și cel de folosință s-ar fi transmis doar în patrimoniul concubinului semnatar. Convergent susțin foștii concubini și unitar demonstrează probele administrate (depozițiile martorilor audiați de prima instanță), inclusiv menționarea în contract a ambilor la rubrica cumpărător, că la 13 iulie 1993, după dresarea cererii cu nr. 933/_, cei doi împreună au achiziționat imobilul și au participat la procedura transferului de proprietate al apartamentului în care au conviețuit încă din anul 1985 până în anul 2005 (f.60-62), formalismul lipsei semnăturii reclamantei datorându-se neînmânării actului spre semnare. Prin urmare contractul de vânzare- cumpărare în discuție concretizează achiziția comună a celor doi locatari menționați în înscris, deveniți coproprietari pe cote-părți în considerarea relației de concubinaj .
Starea civilă de căsătorit a concubinului S. C., chiar dacă este separat de pârâta soție Sârba M. din anul 1983, atrage din perspectiva prevederilor art. 30 și 31 Codul familiei calitatea de coproprietar în persoana acesteia, codevălmaș alături de el, asupra bunurilor dobândite în timpul separației în fapt a soților, considerate de lege bunuri comune ale acestora.
Prin urmare, constatând temeinicia pretenției cercetate, tribunalul îi va da câștig de cauză reclamantei și va constata că aceasta împreună cu pârâții S. C. și M. au dobândit dreptul de proprietate comună pe cote părți asupra apartamentului nr.1 din sc.C a blocului situat în mun.B.
, str.T., la nr.adm.29, precum și, prin efectul legii, dreptul de folosință asupra terenului aferent.
În ceea ce privește contribuția la dobândirea imobilului, probațiunea administrată dovedește pe de o parte unitar, aspect confirmat de litiganții-foști concubini și necontestat de soția concubinului-, lipsa oricărui aport al acesteia din urmă, pe de altă parte convergent contribuția exclusivă a reclamantei la achiziție. Chiar dacă pârâtul S. C. a cuantificat aportul concubinei inițial la suma de 4.000 lei, aproximând la 40% contribuția (f.58-62), ulterior la 70% (f.92), toți martorii audiați de prima instanță au relevat contribuția exclusivă a reclamantei, care a achitat integral prețul imobilului de 10.906,9 lei la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu banii primiți de la fiul ei major, cu care locuiau împreună cei doi concubini în apartament (f.128-M. L., f.136-C. I., f.144-145-Ban Teodor L. ).
Circumstanța reținută impune ca sistarea indiviziunii să se realizeze, conform art. 728 Cod civil raportat la art. 673 ind. 5-9 și 673 ind.10 alin. 4 Cod proc. civ., prin atribuirea imobilului către reclamantă, fără plata de sulte compensatorii.
În baza prevederilor art.44-46 din Decretul-lege nr. 115/1938 dreptul de proprietate asupra construcției și de folosință asupra terenului aferent se vor înscrie în cartea funciară în conformitate cu tabelul de mișcare parcelară al raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Talpoș M. ,
f.175 cu corectivul adus la f.200, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Lucrarea atașată la dosarul judecătoriei f.167-187 și 199-200 identifică apartamentul în discuție neînscris în cartea funciară cu nr. 1 din scara C a blocului P+4E amplasat în B. pe str. T. la nr. 29 ca având nr. top 6765/1/1/c/2/1, precum și cota aferentă de 8,27/112 părți din cele comune, precum și cota aferentă apartamentului de 57,31/389 părți din terenul pe care blocul este amplasat, înscris în
c.f. colectivă 8732 nr. top. 6765/1/1/1/2.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod proc. civ. recursul declarat va fi admis, iar sentința atacată reformată integral în sensul arătat. Cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, în lipsa pretinderii lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art.312 Cod procedură civilă:
Admite recursul declarat de reclamanta B. L. E. , cu domiciliul procesual ales în mun.
B., str.L. R., nr.16, județul B. -N. la Cabinet avocat M. Sinefta, împotriva sentinței civile nr.1658/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o schimbă în tot în sensul că:
Admite ca fiind întemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanta B. L. E.
împotriva pârâților S. C. , domiciliat în B., str.T., nr.29, sc.C, ap.1 județul B. -N.
, S.C. "A. SA B. prin lichidator I. B. , cu sediul în B., S. ,nr.9, județul B.
-N., U. C. G. N. , cu sediul în N., B-dul G., nr.19, județul B. -N. ,
M. , domiciliată în B., A. T., nr.7, sc.A, ap.2, județul B. -N. și M. B. - prin primar, cu sediul în B., județul B. -N. și în consecință:
constată că reclamanta B. L. E. și pârâții S. C. și M. au dobândit dreptul de proprietate comună pe cote părți asupra apartamentului nr.1 din sc.C a blocului situat în mun.B., str.T., nr.adm.29 și dreptul de folosință asupra cotei de 57,31/389 părți din terenul aferent identificat cu nr.top.6765/1/1/c/2/1 - c.f.8723 B-ța;
dispune partajarea imobilului în natură prin atribuire către reclamantă, fără sulte compensatorii;
dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcției și a dreptului de folosință asupra terenului, pe numele reclamantei, conform tabelului de mișcare parcelară al raportului de expertiză tehnică întocmit de expert Talpoș M., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu corectivul că dreptul de folosință vizează cota de 57,31/389 părți.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 31 octombrie 2013.
Președinte, Judecători, G. ier,
C. N. C. I. - I. S. V. V.
Red.dact. N.C._ Jud fond JA
| ← Decizia civilă nr. 234/2013. Hotărâre care să țină loc de... | Decizia civilă nr. 45/2013. Hotărâre care să țină loc de... → |
|---|
