Decizia civilă nr. 235/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
DECIZA CIVILĂ NR.235/R/2013
Ședința publică din 28 Februarie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: C. -A. C. JUDECĂTOR: C. -V. B. JUDECĂTOR: V. G.
GREFIER: A. -P. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurentul reclamant A. I. , în contra Sentinței civile nr.3116/21 Iunie 2012, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimații pârâți B. I. -M., F. P., P. Ana (fostă T. ), P. A., B. I. -M. , având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant A. I. personal și asistat de doamna avocat Kovacs L. T., lipsă fiind intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Se constată că recursul declarat de către recurentul reclamant fost declarat în termen, motivat, comunicat cu intimații pârâți, conform dispozițiilor instanței cu ocazia pregătirii dosarului pentru primul termen de judecată și astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare atașate la filele 9-12 dosar, recursul fiind legal timbrat cu335 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar (f.20).
La data de 22 Februarie 2013 s-a depus la dosarul cauzei prin fax și ulterior înregistrate prin serviciul de registratură al tribunalului întâmpinare din partea intimatei pârâte Florean I. M., căsătorită B., într-un singur exemplar, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea soluției pronunțate de prima instanță, cu obligarea recurentului la suportarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial și cheltuieli de transport de 50 Ron/termen de judecată (f.13-19).
Reprezentanta recurentul reclamant, doamna avocat Kovacs L. T. învederează instanței că a reușit să lectureze întâmpinarea depusă la dosar înainte de deschiderea dezbaterilor astfel că nu solicită termen pentru studiul acestora. Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori înscrisuri de depus la dosar.
T. ul după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, înscrisuri de depus ori excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei recurentului în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentul reclamant, doamna avocat Kovacs L. T. pune concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea cuvântului pe fond arată că în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, apreciază că soluția instanței de fond este eronată, în motivarea acestei excepții, instanța arătând că în cuprinsul antecontractelor de vânzare-cumpărare nu s-a făcut referire la predarea posesiei către reclamant, nedovedirea posesiei, ca fiind exercitată pentru sine, sub nume de proprietar, fiind motivul esențial pentru care instanța a admis excepția. Apreciază că această motivare nu își are suportul în acțiunea formulată și în înscrisurile și dovezile solicitate, în condițiile în care reclamantul a solicitat admiterea probei testimoniale pentru a face dovada posesiei, a propus audierea martorilor contractuali, instanța încuviințând această probă pentru însă nu a mai administrat-o. Apreciază că nu se poate pune problema prescripției extinctive atâta vreme cât reclamantul a avut posesia imobilelor. Instanța de fond de asemenea, a omis faptul că reclamantul a făcut dovada înscrierii sale în registrul agricol cu terenurile în litigiu astfel că soluția care se impunea, înainte de respingerea excepției, era unirea excepției cu fondul, în vederea administrării unor probe care erau deja încuviințate. Sub aspectul admiterii cererii reconvenționale, de constatare a nulității absolute a antecontractelor de vânzare-cumpărare, nici această soluție nu o consideră corectă. Lipsa prețului atrage după sine nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare însă, în speță, nu se poate pune problema lipsei prețului, în condițiile în care ambele antecontracte fac referire la plata acestuia, cuantumul prețului, plata acestuia, fiind împrejurări de fapt, ce pot fi dovedite cu martori, fără ca prin aceasta să se tindă la încălcarea dispozițiilor art.1193 Cod civil. Mai mult, în speță sunt aplicabile art.1197 Cod civil.
În final, apreciază că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, cu cheltuieli de judecată.
T. ul reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr.3116/21 Iunie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T. a fost admisă excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de către pârâta reconvențională B. I. M., și, în consecință a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de către reclamantul A. I., în contradictoriu cu pârâții B. I.
M., F. P., Pârv Ana (fostă T. ) și Pârv A. Ștefan.
Totodată, a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta B. I. M. și, în consecință s-a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în_ între reclamant și Florean M., precum și a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în_ între reclamant și F. P. .
A fost obligat reclamantul la plata către pârâta reconvențională B. I. M. a sumei de 3466 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta reconvențională următoarele:
Deși intitulate contracte de vânzare-cumpărare, cele două acte juridice de care reclamantul s-a prevalat, încheiate la data de_ și la data de_, nu sunt în realitate acte apte a translata proprietatea.
Raportat la momentul la care au fost încheiate, raportat la faptul că au ca obiect material terenuri, precum și raportat la faptul că au fost întocmite sub forma înscrisului sub semnătură privată, instanța reține că la data de_ era în vigoare art.2 din Legea nr.54/1998, iar la data de_ era în vigoare art. art. 46, alin.1 din Legea nr.18/1991, articole conform cărora înstrăinarea inter vivos a terenurilor nu se putea realiza decât în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, întrucât forma înscrisului autentic era, prin prisma prevederilor anterior menționate, o condiție ad validitatem, instanța a reținut că cele două acte juridice de care se prevalează reclamantul sunt nule absolut ca și contracte de vânzare-cumpărare apte a translata proprietatea, dar, făcând aplicarea principiului conversiunii actului juridic consacrat de art. 978 C.civ., aceste acte poate fi valorificate ca antecontracte de vânzare-cumpărare, care generează între părțile contractante raporturi obligaționale.
Pe cale de consecință, drepturile obținute de către reclamant prin cele două acte juridice sunt drepturi de creanță, supuse unui termen de prescripție extinctivă în condițiile art. 3 din Decretul nr.167/1958.
În ceea ce privește momentul la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani, instanța a dat eficiență art.7, alin.1 din Decretul nr.167/1958 întrucât cele două antecontracte nu sunt afectate nici de termen suspensiv și nici de condiție suspensivă. Astfel, termenul de 3 ani a început să curgă de la chiar data nașterii dreptului de creanță în favoarea reclamantului: de la data de_, respectiv de la data de_ .
Adevărat că reclamantul a afirmat în acțiune că a convenit cu cocontractantele sale să perfecteze actul în formă autentică doar după eliberarea titlului de proprietate, dar nu a depus în dovedire vreun act scris în acest sens în condițiile în care dovada unei astfel de înțelegeri, care corespunde unui veritabil act adițional, nu putea fi făcută decât cu înscris autentic sau sub semnătură privată (art.1191, alin.1 C.p.c). și în condițiile în care s-a manifestat opoziția explicită a pârâtei reconvenționale de a se audia martori cu nerespectarea dispozițiilor art. 1191, alin.1 și alin.2 C.civ.
În consecință, instanța a apreciat în continuare că dreptul de creanță al reclamantului nu este afectat de nicio modalitate a actului juridic.
În cuprinsul antecontractelor de vânzare-cumpărare nu s-a făcut nicio referire la predarea posesiei către reclamant. Apoi, afirmația reclamantului din cuprinsul acțiunii în sensul că "am început să cultiv terenul și să cosesc fâneața anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare"; trebuie interpretată în sens de exercitare de acte de folosință a terenurilor care nu trebuie confundată cu posesia exercitată sibi habendi, întreruptivă de prescripție extinctivă.
Pârâții Pârv Ana (fostă T. ) și Pârva A. Ștefan au formulat întâmpinare de neopunere față de acțiunea introductivă de instanță.
Instanța a apreciat termenul de prescripție extinctivă împlinit astfel: la data de_ - pentru antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în_ ; la data de_ - pentru antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în_ .
Pe cale de consecință, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâta reconvențională și a respins acțiunea introductivă de instanță, așa cum a fost extinsă și precizată, ca prescrisă.
Asupra cererii reconvenționale prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a antecontractelor de vânzare-cumpărare pentru lipsa prețului, a reținut următoarele:
Analizând cuprinsul antecontractelor de vânzare-cumpărare din_, respectiv din_, instanța a constatat că niciunul dintre ele nu cuprinde prețul și nici măcar elemente orientative care să permită determinarea acestuia pentru a se verifica dacă este stabilit în bani, este sincer și serios.
Or, prețul este un element esențial, definitoriu pentru actul de vânzare-cumpărare - fie el contract sau antecontract, neputând lipsi fără a atrage nulitatea absolută a acelui act în condițiile art.948 pct.3 și 4 C.civ. întrucât prețul este obiectul obligației cumpărătorului și totodată cauza pentru care se obligă vânzătorul, fiind adevărat că antecontractul de vânzare-cumpărare nu trebuia să cuprindă toate elementele pe care le va cuprinde ulterior contractul de vânzare-cumpărare translativ de proprietate, dar fără îndoială că antecontractul trebuie să cuprindă elementele
esențiale ale vânzării cum sunt obiectul material - bunul și prețul, acesta din urmă fiind concomitent și cauza obligației vânzătorului, în ultimă instanță, de aceste elemente depinzând însăși stabilirea naturii juridice a actelor de care reclamantul se prevalează.
În ceea ce privește audierea martorilor contractuali pentru a stabili existența și condițiile prețului, cum s-a tins de către reclamant, instanța a apreciat o astfel de probă ca inadmisibilă în condițiile art. 1191, alin.2 C.civ.
Față de cele de mai sus, văzând și dispozițiile art.1294 C.civ. dar și dispozițiile art.1303 conform cărora prețul trebuie să fie determinat de către părți, apreciind că celor două antecontracte le lipsește elementul esențial al prețului cu impact atât asupra obiectului, cât și asupra cauzei actelor juridice în cauză, instanța a admis cererea reconvețională și a constatat nulitatea absolută a antecontractelor de vânzare-cumpărare din_, respectiv din_ .
Suplimentar, a reținut instanța că și dacă acțiunea nu ar fi fost respinsă urmare a admiterii excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, soluția pe fond ar fi fost tot de respingere subsecvent soluției de constatare a nulității absolute a celor două antecontracte deduse judecății.
În privința cheltuielilor de judecată, văzând că reclamantul a căzut în pretenții și se află în culpă procesuală, instanța l-a obligat la plata către pârâta reconvențională a următoarelor sume, cu titlu de cheltuieli de judecată: 1060 lei taxă de timbru, 6 lei timbru judiciar, 2400 lei onorariu avocațial.
Împotriva Sentinței civile nr.3116/21 Iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Turda, a declarat recurs reclamantul A. I. (f.3-5), prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că instanța de fond a respins acțiunea ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, în principal dar și pe fondul cauzei, urmare constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, apreciază că soluția instanței de fond este eronată.
În motivarea acestei excepții, instanța de fond a arătat că în cuprinsul antecontractelor de vânzare-cumpărare nu s-a făcut referire la predarea posesiei către reclamant, nedovedirea posesiei, ca fiind exercitată pentru sine, sub nume de proprietar, fiind motivul esențial pentru care instanța a admis excepția.
Apreciază că această motivare nu își are suportul în acțiunea formulată și în înscrisurile și dovezile solicitate, în condițiile în care reclamantul a solicitat admiterea probei testimoniale pentru a face dovada posesiei, a propus audierea martorilor contractuali, instanța încuviințând această probă pe care însă nu a mai administrat-o.
Așa cum a arătat și cu prilejul notelor scrise, consideră că nu se poate pune problema prescripției extinctive atâta vreme cât reclamantul a avut posesia imobilelor.
Instanța de fond de asemenea, a omis faptul că a făcut dovada înscrierii sale în registrul agricol cu terenurile în litigiu, înscriere care nu se făcea decât cu acordul vânzătorului, de pe rolul căruia erau scoase terenurile înstrăinate.
De asemenea, instanța de fond a omis că prin încheierea de ședință din data de 15 Decembrie 2011 a încuviințat probă testimonială sub aspectul posesiei și folosinței terenurilor, pentru ca în motivare să rețină ca motiv de admitere a excepției opoziția formulată de pârâtă la audierea de martori peste cuprinsul unor înscrisuri. Posesia este o împrejurare de fapt, care poate fi dovedită cu martori, cu atât mai mult cu cât se poate observa ușor forma rudimentară a antecontractelor de vânzare- cumpărare și nu trebuie pierdută din vedere nici lipsa oricăror cunoștințe juridice.
Prin urmare, soluția care se impunea, înainte de respingerea excepției, era unirea excepției cu fondul, în vederea administrării unor probe care erau deja încuviințate.
Sub aspectul admiterii cererii reconvenționale, de constatare a nulității absolute a antecontractelor de vânzare-cumpărare, nici această soluție nu o consideră recurentul corectă.
Într-adevăr, în cuprinsul antecontractelor de vânzare-cumpărare nu este menționat prețul, însă, este menționat faptul că acesta a fost plătit în prezența martorilor contractuali. Cuantumul sumei stabilită cu titlu de preț și plata efectivă a acesteia sunt elemente de fapt, determinabile prin audierea martorilor contractuali.
Lipsa prețului atrage după sine nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare însă, în speță, nu se poate pune problema lipsei prețului, în condițiile în care ambele antecontracte fac referire la plata acestuia, cuantumul prețului, plata acestuia, fiind împrejurări de fapt, ce pot fi dovedite cu martori, fără ca prin aceasta să se tindă la încălcarea dispozițiilor art.1193 Cod civil. Mai mult, în speță sunt aplicabile art.1197 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată intimații au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea soluției pronunțată de prima instanță.
Analizând recursul declarat de reclamantul A. I., prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Soluția, în ceea ce privește acțiunea principală, este consecința neadministrării nici unui probatoriu, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Antecontractul de vânzare-cumpărare naște în sarcina subiecților între care a intervenit doar drepturi și obligații corelative de a face personale, relative printre care se numără și acela de a înainta o cerere de chemare în judecată de natura celei introduse de recurentul-reclamant.Creând doar raporturi de acest gen, dreptul la acțiune este suspus disp.art.1 și 3 din decretul-lege nr.167/1958 și se prescrie în termen de 3 ani.Așa fiind, dreptul de a acționa în judecată trebuie să
fie exercitat în termen de 3 ani de la data cumpărării, când i s-a născut îndreptățire, după prescripțiile art.7 al.1 din decretul mai sus evocat.
Instanța a apreciat ca întemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiunea în prestație tabulară, reținând că recurentul-reclamant nu a făcut dovada posesiei imobilelor, fără a administra vreo probă, cu toate că reclamantul a formulat cereri în probațiune în acest sens.Instanța de fond nu a verificat dacă reclamantul a fost în posesia imobilelor-obiect al antecontractelor de vânzare-cumpărare, caz în care termenul de prescripție de 3 ani se întrerupe.
În legătură cu admisibilitatea dovezii cu martori, trebuie distins între dovedirea faptelor juridice stricto sensu și dovedirea actelor juridice.Astfel, în principiu, dovedirea prin declarațiile martorilor a faptelor juridice stricto sensu este admisă fără îngrădiri.
Dreptul de proprietate, fiind expresia unui raport juridic, nu poate fi dovedit cu martori, în schimb, faptul material al posesiunii bunului este susceptibil de o asemenea dovadă.
În ce privește soluționarea cererii reconvenționale, în mod corect, instanța de fond a apreciat, inadmisibilitatea probei testimoniale, în raport de disp.art.1191 al.2 cod civil.
Cum aceste chestiuni trebuie lămurite pe fond și fără încălcarea unui grad de jurisdicție, tribunalul, în tem.art.312 al.5 cod pr.civilă va admite recursul declarat de A. I. împotriva Sentinței civile nr.3116/21 Iunie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. I. împotriva Sentinței civile nr.3116/21 Iunie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 Februarie 2013.
Președinte, C. -A. C. | Judecător, C. -V. B. | Judecător, V. G. fiind transferat la altă instanță semnează Președinte secție civilă Ana-SS |
Grefier, A. -P. B. |
Red.CC/dact.APB _
Jud.fond:C. M. Macarie 2 ex.
| ← Încheierea civilă nr. 189/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 2365/2013. Obligatie de a face → |
|---|
