Decizia civilă nr. 235/2013. Plângere încheiere carte funciară
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIE Nr. 235/2013
Ședința publică de la 30 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.
Judecător A. -F. D. Grefier G. P.
S-a luat spre examinare apelul promovat de către petenta G. M. C. în contra Sentinței civile nr. 747 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta personal. Procedura legal îndeplinită.
T. ul dispune a se consemna faptul că procedura este îndeplinită, apelanta a fost citata cu mențiunea achitării taxelor judiciare, obligație complinita ulterior respectiv in 22 aprilie 2013, apelul este promovat in termen, astfel că solicită apelantei să arate dacă are alte cereri de formulat.
Apelanta arată că nu are alte cereri sau înscrisuri.
Așa fiind, T. ul declară închisă procedura probatorie și acorda cuvântul in susținerea apelului.
Apelanta pune concluzii de admiterea a apelului învederând că se află într-o situație de neînțeles în demersul OCPI C. care nu a trecut pe numele său jumătate din ap.36 in condițiile in care succesiunea este încheiata, exista o hotărâre de executare și situația este clară. În opinia sa, drepturile îi sunt încălcate, este absurd să rămână pe numele defunctului ½ de apartament, nu poate să înțeleagă. Ultima instanță de la Timișoara a omis sa menționeze ce este cu aceasta jumătate dar implicit prin neincluderea ei în masa succesorala se recunoaște că este a sa.
T. ul reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 747 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N.
s-a respins plangerea formulata de petenta G. M.
C. impotriva Incheierii de respingere nr. 78698/2012 a Oficiului de cadastru si Publicitate Imobiliara C., ca neintemeiata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Incheierea nr. 78698/2012 a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara C. s-a respins cererea petentei cu privire la intabularea dreptului de proprietate al petentei si a fiilor sai G. R. M. si G. M. asupra intregului imobil inscris in CF nr. 96618 nr. top. 11826/S/XXXVI. In motivare s-a retinut ca in baza Sentintei civile nr. 1472/2008 a J. i Alba I., a Deciziei civile nr. 58/A a T. ului Timis si a Deciziei civile nr. 2078/R/2012 a Curtii de Apel Timisoara, pronuntate in dosarul nr._, s-a putut proceda doar la intabularea dreptului de proprietate, cu titlu de mostenire, asupra cotei de ½ parte din imobil in favoarea petentei G. M. C. si a fiilor sai G. R. M. si G. M. . Intabularea
nu s-a putut face asupra intregului imobil deoarece prin aceste hotarari judecatoresti nu s-a dispus sistarea comunitatii de bunuri si rectificarea CF nr. 96618 in sensul inscrierii dreptului de proprietate si asupra cotei de ½ parte din imobil in favoarea petentei ca bun propriu, conform cartii funciare apartamentul fiind bunul propriu al defunctului G. I. (f.9).
Prin cererea de inscriere formulata de catre petenta G. M. C. sub nr. 62854/_ la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara C. s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului din CF nr. 96618 nr. top. 11826/S/XXXVI in baza Sentintei civile nr. 1472/2008 a J. i Alba I., a Deciziei civile nr. 58/A a T. ului Timis si a Deciziei civile nr. 2078/R/2012 a Curtii de Apel Timisoara pronuntate in dosarul nr._ (f.73).
In baza Sentintei civile nr. 1472/2008 a J. i Alba I., modificata prin Decizia civila nr. 58/A a T. ului Timis, ramase irevocabile prin Decizia civila nr. 2078/R/2012 a Curtii de Apel Timisoara pronuntate in dosarul nr._ a fost dezbatuta succesiunea dupa defunctul G. I. si s-a dispus sistarea starii de indiviziune asupra bunurilor incluse in masa succesorala printre care si cota de ½ parte din apartamentul inscris CF nr. 96618 nr. top. 11826/S/XXXVI, imobil inclus in lotul atribuit reclamantilor G. M. C., G. R. M. si G. M.
. In considerentele acestor hotarari, instantele au retinut ca apartamentul inscris CF nr. 96618 nr. top. 11826/S/XXXVI a fost dobandit in timpul casatoriei defunctului G. I. cu reclamanta G. M. C., petenta din prezenta cauza, fiind bun comun al sotilor in cote egale, astfel ca in masa succesorala ramasa dupa defunct a fost inclusa doar cota de ½ parte din acest apartament, restul de ½ parte retinandu-se ca este proprietatea exclusiva a reclamantei (f. 80-122).
Asupra apartamentului inscris in CF nr. 96618 nr. top. 11826/S/XXXVI figureaza ca proprietar tabular defuntul G. I., cu titlu de drept de cumparare ca bun propriu (f. 123).
Cererea petentei inregistrata sub nr. 62854/_ la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara C. a fost admisa in parte in sensul inscrierii, sub B 3-5, asupra cotei de ½ parte din imobil, a dreptului de proprietate al petentei G. M.
C. si a fiilor sai G. R. M. si G. M., cu titlu de drept de mostenire, in baza Sentintei civile nr. 1472/2008 a J. i Alba I., a Deciziei civile nr. 58/A a
T. ului Timis si a Deciziei civile nr. 2078/R/2012 a Curtii de Apel Timisoara, pronuntate in dosarul nr._ (f. 123-124).
Avand in vedere ca cota de ½ parte din imobil a ramas in continuare inscrisa pe numele defunctului G. I., intrucat prin Incheierea nr. 78698/2012 a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara C. s-a respins cererea petentei de intabulare a dreptului sau de proprietate asupra acestei cote, ca bun propriu, astfel cum s-a retinut in considerentele hotararilor care au stat la baza cererii de intabulare, a fost formulata prezenta actiune.
În drept, instanța constata ca potrivit art. 877 C. civil drepturile reale imobiliare inscrise in cartea funciara sunt drepturi tabulare. Ele se dobandesc se modifica si se sting numai cu respectarea regulilor de carte funciara. Potrivit art. 888 C. civ. inscrierea in cartea funciara se efectueaza in baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta.
Potrivit art. 89 din Ordinul nr. 633/2006 rectificarea este operațiunea de carte funciară care reprezintă radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.(2) Rectificarea unei înscrieri în cartea funciară poate fi cerută de orice persoană interesată. Prin persoană interesată se înțelege acea persoană care a avut sau are un drept referitor la imobilul înscris în cartea funciară, drept ce a fost lezat prin înscrierile anterioare. (3) Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă prin declarație autentică, fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. (4) În acest ultim caz, rectificarea de carte funciară se dispune prin încheiere, în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după
caz, o acțiune în nulitate, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului.
În cauza, analizând plângerea formulata prin prisma actelor aflate la dosar instanța de fond a constatat ca aceasta este neîntemeiata pentru urmatoarele considerente.
Astfel, instanta de fond a reținut ca in mod corect registratorul de carte funciara a admis in parte cererea de inscriere a dreptului de proprietate formulata de catre petenta asupra imobilului inscris in CF nr. 96618 nr. top. 11826/S/XXXVI in baza hotararilor judecatoresti anexate cererii (respectiv a Sentintei civile nr. 1472/2008 a J. i Alba I., a Deciziei civile nr. 58/A a T. ului Timis si a Deciziei civile nr. 2078/R/2012 a Curtii de Apel Timisoara pronuntate in dosarul nr._ ). Aceasta pentru ca, prin hotararile in baza carora s-a cerut intabularea, instantele s-au promuntat numai cu privire la cota de ½ parte din imobil, cota care a intrat in masa succesorala si cu privire la care s-a dispus sistarea starii de indiviziune intre mostenitorii defunctului G. I. . Este adevarat ca in vederea stabilirii compunerii masei succesorale, fata de divergentele existente intre parti sub aspectul calitatii de bun propriu sau comun al apartamentului, instantele au stabilit ca imobilul nu era bunul propriu al defunctului ci bun comun, dobandit in timpul casatoriei cu sotia supravietuitoare, stabilindu-se ca sotii au avut o cota de contributie egala la achizitionarea acestuia. Insa, instantele, nefiind investite cu o cerere in acest sens, cu toate ca au constatat ca bunul inscris in cartea funciara doar in favoarea defunctului era in realitate un bun comun al acestuia si al sotiei sale, nu au procedat la rectificarea cartii funciare in sensul inscrierii si a dreptului de proprietate al reclamantei in calitate de sotie, astfel cum corect s-a retinut in incheierea contestata in cauza.
Pe cale de consecinta, vazand dispozitiile legale mai sus amintite, instanta apreciaza ca petenta este nevoita sa formuleze o cerere de rectificare a inscrierii din cartea funciara prin care sa solicite radierea dreptului de proprietate exclusiv al defunctului, inscrierea dreptului de proprietate al sotilor asupra apartamentului in calitate de codevalmasi si sistarea comunitatii de bunuri in cotele stabilite in mod irevocabil in hotararile judecatoresti prin care s-a sistat starea de indiviziune dupa defunctul G. I. . Avand in vedere ca aceasta rectificare nu se poate face in prezenta actiune astfel cum solicita petenta, fiind necesara o procedura contencioasa, instanta de fond a respins plangerea formulata ca neintemeiata.
Împotriva sentinței examinate a promovat apel petenta (f.3)
solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii plângerii și întabularea dreptului de proprietate în cota de 1/1 parte asupra imobilului inscris in CF nr. 96618 C. -N., nr. top. 11826/S/XXXVI pe seama petentei și al fiicei și fiului său, diferențiindu-se apoi cotele de proprietate ce revin fiecăruia.
În motivarea cererii
arată petenta că soluția atacată este greșită deoarece s- au ignorat în totalitate dispozițiile Deciziei nr. 58/A/2011 a T. ului Timiș prin care s-a reținut comunitatea de bunuri, rezultând fără dubiu că cealaltă cotă de ½ parte practic îi aparține, fiind vorba de un bun dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală.
Instanța de fond ignoră disp. art. 30 alin. 1 din Codul familiei, în vigoare la data soluționării cauzei iar BCPI C. -N. era obligată să rețină prezumția de comunitate în ceea ce privește apartamentul nr. 36 cumpărat în perioada căsătoriei cu defunctul, acest aspect fiind tranșat irevocabil prin Decizia civilă nr. 2078/2011 a Curții de Apel Timișoara.
Față de refuzul BCPI C. -N. de întabulare a apelantei și asupra cotei de ½ parte din imobil, instanța de fond era datoare să suplinească acest neajuns prin simpla interpretare a dispozitivului deciziei din apel care este foarte clară în ce privește soarta juridică a apartamentului. A preferat însă să recurgă la un formalism excesiv, derogatoriu de la regula potrivit căreia actele juridice se interpretează în sensul în care ele pot produce efecte juridice și nu invers. Mai mult, instanța de fond apreciază că este necesară promovarea unei noi acțiuni în
justiție, de rectificare CF, soluție inutilă atâta timp cât aspectele de natură juridică au fost tranșate irevocabil prin deciziile menționate.
A doua critică adusă hotărârii fondului se referă la faptul că au fost ignorate dispozițiile instanței de apel în sensul sistării de indiviziune. Formularea din dispozitiv nu necesită explicații și nu presupune posibile confuzii atunci când se arată că instanța "include acest imobil în lotul I atribuit reclamanților G. M.
C., G. R. M. și G. M. ";. Este vorba despre "acest imobil"; adică despre întregul imobil și nu doar despre o cotă parte din el.
Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 296 C.pr.civ. îl va respinge, pentru următoarele considerente:
Apartamentul în discuție, situat în C. -N., C. M. nr. 70 din CF nr. 96618 cu nr. topo 11826/S/XXXVI a fost înscris în favoarea defunctului G. I. cu titlu de bun propriu. În baza Sentinței civile nr. 1472/2008 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Alba I. și a Deciziei civile nr. 58/A/_ a T. ului Timiș și a Deciziei civile nr. 2078/_ din dosar nr._ al Curții de apel Timișoara s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea succesorilor săi, doar asupra cotei de ½ parte care a făcut obiectul masei succesorale, soluționate în cuprinsul acestui dosar.
Cu toate acestea, cealaltă cotă de ½ parte care a fost calificată de către instanțele de judecată ca fiind bun comun cu soția G. M. C., a rămas înscrisă tot în favoarea defunctului.
Cercetând dispozitivul acestor hotărâri judecătorești, T. ul constată că acestea au statuat doar asupra masei succesorale a defunctului și a succesorilor acestuia.
Într-o atare situație, OCPI, ca simplu executant din perspectiva operațiunilor de carte funciară dispuse de către instanțele de judecată, nu este abilitat și nici nu are obligația de a analiza și interpreta cuprinsul acestor hotărâri, mai exact considerentele acestora, prin care într-adevăr s-a apreciat că cealaltă cotă de ½ parte aparține soției supraviețuitoare.
Cu alte cuvinte, chiar dacă este evident că instanțele au considerat ca fiind inclusă în masa succesorală doar cota de ½, neexistând dispoziții exprese în cuprinsul dispozitivului hotărârilor judecătorești din perspectiva schimbării situației tabulare, OCPI nu are obligația legală de a purcede la rectificarea cărții funciare prin întabularea cotei de ½ parte în favoarea soției supraviețuitoare, atâta timp cât inițial a fost înscris bunul ca fiind propriu.
În acest sens sunt dispozițiile art.907 coroborate cu art. 908 N.C.civ..
Așa cum de altfel a reținut judecătoria, apelanta are posibilitatea formulării unei acțiuni în rectificare, prevalându-se de cele statornicite de instanțele judecătorești în privința cotei sale de proprietate.
Față de cele ce preced, T. ul va respinge apelul și va menține sentința atacată în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de către petenta G. M. C. în contra Sentinței civile nr. 747 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o păstrează în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2013.
Președinte,
O. -C. T.
Judecător,
A. -F. D.
Grefier,
G. P.
G.P. 03 Mai 2013
OT/GP 15 Mai 2013/ 3 ex.
Judecător fond R. C. V. -Judecătoria Cluj-Napoca
← Decizia civilă nr. 71/2013. Plângere încheiere carte funciară | Decizia civilă nr. 3062/2013. Plângere încheiere carte funciară → |
---|