Decizia civilă nr. 238/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ nr. 238/R/2013 Ședința publică din data de 22 mai 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. | - I. | B., judecător |
JUDECĂTOR: M. | L. | B. |
JUDECĂTOR: G. | C. | F., președinte de secție |
GREFIER: N. | G. |
S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâtul M. L. împotriva sentinței civile nr. 147/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, având ca obiect pretenții - despăgubiri din penal.
La apelul nominal al părților făcut în ședința publică se prezintă reclamantul- recurent M. L., iar pentru pârâtul - intimat S. G. se prezintă avocat Săsărman Gavril, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reclamantul-recurent M. L. arată că susține recursul formulat și nu formulează cereri prealabile dezbaterii recursului.
Reprezentantul pârâtului-intimat, avocat Săsărman Gavril, arată că nu formulează cereri prealabile dezbaterii recursului.
Reclamantul - recurent M. L. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, obligarea pârâtului la plata sumei de 1120 lei cheltuieli de judecată, respectiv pentru fondul cauzei solicită suma de 900 lei, iar pentru recurs 100 lei, precum și cheltuielile efectuate cu deplasarea la instanță. Un drum de la R. S. la Năsăud costă 5 lei iar de la Năsăud la Bistrița costă 8 lei, sens în care depune la dosar două bilete de călătorie. Precizează că suma de 50 lei/ zi solicitată pentru fiecare termen de judecată reprezintă contravaloarea transportului și ziua de muncă.
Reprezentantul pârâtului-intimat, avocat Săsărman Gavril, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în recurs sens în care depune la dosar chitanța privind plata onorariului avocațial.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 147/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. L. în contradictoriu cu pârâtul S. G. și, în consecință a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 2082,78 lei despăgubiri civile.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului pentru diferența sumei solicitată cu titlu de despăgubiri. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță în baza probatoriului administrat, a reținut următoarele.
Reclamantul a formulat plângere penală împotriva pârâtului pentru a fi cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă. Prin Rezoluția nr. 1419/P/_ dată de Parchet referitor la plângerea penală astfel formulată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâtul S. G., întrucât a lipsit unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, respectiv latura obiectivă, potrivit art. 10 lit. d) din Cpp.
În concret, organele penale au reținut că pârâtul deține un teren agricol în zona Valea Țapului din R. S. astfel că la data de_ s-a deplasat la teren pentru a-l curăța de vegetația uscată. După ce a terminat de curățat, a dat foc vegetației uscate, însă focul nefiind supravegheat s-a extins la pădurea, proprietatea reclamantului care se învecinează cu terenul pârâtului, astfel că i-a provocat un prejudiciu prin afectarea unei părți din arborii pădurii.
Acest aspect a fost confirmat și de pârât pe parcursul procesului și care a mai relatat că a încercat să se înțeleagă cu reclamantul prin a-i acorda o sumă de bani ca și despăgubire pentru situația creată, demers rămas fără rezultat.
Instanța de fond a apreciat că în speță sunt dovedite condițiile răspunderii civile delictuale ale pârâtului, care se face vinovat de producerea incidentului, reținându-se și legătura de cauzalitate între fapta comisă și prejudiciu.
Conform concluziilor raportului de expertiză evaluare mobiliară în specialitate forestieră efectuat în cauză de expert tehnic M. D. V., prejudiciul dovedit și care a fost cauzat reclamantului prin extinderea focului la pădurea sa se ridică la cuantumul de 2082,78 lei.
Pentru considerentele expuse, fiind îndeplinite cerințele legale pentru reținerea răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului potrivit celor de mai sus, în baza art.998 cod civil vechi (text legal sub imperiul căruia s-a săvârșit fapta delictuală), s- a admis acțiunea în parte, și a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 2082,78 lei despăgubiri civile urmând ca pentru diferența sumei solicitată cu titlu de despăgubiri, acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată. Cheltuieli de judecată nu s- au solicitat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului
, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată la fond în sumă de 1120 lei reprezentând onorariu expert, taxă de timbru, timbru judiciar și contravaloarea zilelor de prezență în instanță, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului s-a arătat faptul că instanța de fond deși a admis în parte acțiunea nu i-a acordat și cheltuielile de judecată ocazionate de promovarea acțiunii, respectiv 570 lei onorariu expert, o parte din suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru pe care o apreciază la 200 lei și nici contravaloarea zilelor de prezență în instanță în cuantum de 350 lei, respectiv câte 50 lei pentru fiecare termen de judecată.
A susținut că în mod greșit prima instanță a reținut în motivare că nu a solicitat cheltuieli de judecată deoarece la acordarea cuvântului în fond a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, iar prin acțiune a solicitat și plata cheltuielilor de judecată aferente soluționării cauzei. În această situație, recurentul a apreciat sentința ca fiind nelegală în partea ce privește cheltuielile de judecată.
În drept, s-au invocat prevederile art.312 alin.1,2,3, art.304 pct.7,9 și art.274 Cod procedură civilă.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Intimatul pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat
și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs f.9.
Intimatul a susținut faptul că deși prin acțiune a solicitat cheltuieli de judecată, la dezbaterea în fond a cauzei reclamantul nu a mai solicitat obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată, aspect consemnat în practicaua sentinței. Pe de altă parte, reclamantul a solicitat prin acțiune obligarea sa la plata sumei de 10.000 lei despăgubiri, pârâtul nu a fost de acord cu suma solicitată, ci s-a oferit să-i dea 3 camioane de lemne în valoare de 2100 lei, însă reclamantul a refuzat această ofertă. Prima instanță l-a obligat pe pârât la plata sumei de 2082,78 lei, deci la mai puțin decât acesta i-a oferit reclamantului, situație în care nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată din moment ce a recunoscut parte din prejudiciul cauzat.
În drept, s-au invocat prevederile art.115 și art.274 Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată
prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că se impune admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate potrivit considerentelor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.
Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei despăgubiri, precum și la plata cheltuielilor de judecată aferente soluționării cauzei. Cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei la termenul de judecată din 28 ianuarie 2013 în partea introductivă a sentinței s-a consemnat la poziția reclamantului că solicită admiterea acțiunii astfel formulate, fără însă a se consemna că reclamantul nu mai solicită cheltuieli de judecată, iar în considerente prima instanță a reținut că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Având în vedere această situație și ținând cont de prevederile art.274 Cod procedură civilă ce prevăd că partea ce cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată, tribunalul arată că în mod eronat prima instanță a reținut în considerente că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, fiindcă din moment ce reclamantul a solicitat aceste cheltuieli prin acțiunea introductivă, iar cu ocazia dezbaterilor a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, înseamnă că acesta se referea inclusiv la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a se putea reține că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată era necesar ca în partea introductivă a sentinței să se consemneze expres poziția părții că nu mai solicită cheltuieli de judecată, ori după cum s-a explicat în cazul reclamantului nu s-a consemnat că nu solicită cheltuieli de judecată.
Tribunalul arată că nu este fondată nici apărarea intimatului pârât în sensul că nu putea fi obligat la cheltuieli de judecată deoarece ar fi recunoscut suma acordată de instanță reclamantului.
Potrivit art.275 Cod procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul arată că acest text legal impune o poziție de recunoaștere totală a pretențiilor formulate de reclamant, iar nu doar parțială, iar această recunoaștere trebuie să fie neechivoc exprimată, fie în scris, fie verbal în ședința de judecată și că
această recunoaștere trebuie realizată până la prima zi de înfățișare, iar dacă e realizată ulterior este lipsită de relevanță din această perspectivă.
În cauză, tribunalul constată că pârâtul nu a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului deduse judecății prin acțiune, adică nu s-a declarat de acord să plătească suma solicitată, din contră a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, iar în întâmpinare a arătat că s-a oferit să-i dea 3 camioane de lemne în valoare de 2100 lei, dar că suma nu reprezintă pretinsa pagubă, iar reclamantul a refuzat această ofertă.
Față de această poziție procesuală a pârâtului în fața primei instanțe, tribunalul arată că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art.275 Cod procedură civilă, fiindcă pârâtul nu a recunoscut în întregime până la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, caz în care pârâtul va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul constată că reclamantul a achitat suma de 501,70 lei reprezentând contravaloare onorariu expert f.26, sumă la plata căreia reclamantul este îndreptățit să
i se acorde, fiindcă raportul de expertiză a stat la baza soluției date de prima instanță.
Trebuie reliefat că acțiunea civilă a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, situație în care solicitările reclamantului cu acest titlu sunt evident nefondate și că pârâtul nu a făcut dovada că dacă nu s-ar fi prezentat în fața primei instanțe ar fi câștigat efectiv suma de 50 lei/zi așa cum a pretins, situație în care nu i se poate acorda nici o sumă pentru deplasările acestuia în fața primei instanțe.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul urmează ca, în temeiul art.312 alin.2,3 Cod procedură civilă, să admită recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 147/2013 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, va modifica în parte sentința atacată în sensul în că, în baza art.274 Cod procedură civilă, va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 501,70 lei cheltuieli de judecată la fond.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, respectiv cea privind admiterea în parte a acțiunii și obligarea pârâtului să-i plătească reclamantului suma de 2082,78 lei despăgubiri civile și cea privind respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului pentru diferența sumei solicitată cu titlu de despăgubiri.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul constată că, față de admiterea recursului, intimatul se află în culpă procesuală acesta nefiind îndreptățit la cheltuieli de judecată în recurs, ci se impune ca intimatul pârât să plătească recurentului reclamant suma de 52 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând cheltuielile de deplasare ale recurentului la tribunal, respectiv costul transportului pe ruta R. S. -Bistrița și retur la două termene de judecată în recurs, raportat la prețul biletelor de transport de 13 lei cumulat/drum, în total 26 lei dus/întors, potrivit bonurilor atașate la dosar f.13. Nu i se poate acorda și suma de 50 lei/zi pentru cele două zile când recurentul s-a prezentat în fața tribunalului, fiindcă acesta nu a făcut dovada că dacă nu s-ar fi prezentat în fața instanței ar fi câștigat efectiv suma de 50 lei/zi așa cum a pretins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M. L. , domiciliat în R. S., nr. 67 B, județul Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 147/2013 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâtul S. G., domiciliat în R. S., nr. 46, județul Bistrița-Năsăud, să plătească reclamantului M. L. suma de 501,70 lei cheltuieli de judecată la fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă intimatul pârât S. G. să plătească recurentului reclamant M. L.
suma de 52 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||||
R. | I. B. M. | L. | B. | G. | C. F. | N. | G. |
MLB// 2ex.// 30 mai 2013Jud. fond P. AR.
| ← Decizia civilă nr. 806/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 44/2013. Pretenții → |
|---|
