Decizia civilă nr. 806/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 806/R/2013 ȘEDINȚA PUBL. Ă DE_ TEMB. 2013 COMPLETUL COMPUS DIN: PREȘEDINTE: E. L.
JUDECĂTOR: M. O. -S. JUDECĂTOR: D. -I. T. GREFIER: L. C.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurenta S. R. DE R. împotriva sentinței civile nr. 5976 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat SC T. B.
C. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că recursul este declarat în termen, este motivat și comunicat.
Se constată că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 C.pr.civ.
T. ul, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T. UL
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 5976/_, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a respins ca neîntemeiata cererea formulata de reclamanta S. R. DE R. in contradictoriu cu pârâta SC T. B. C. S. .
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. la data de_ sub nr. de mai sus, reclamanta S. R. DE R. a solicitat, în contradictoriu cu parata SC T. B. C. S. obligarea paratei la plata sumei de 539,83 lei reprezentand taxa pentru serviciul public de radiodifuziune,pentru perioada apr.2010-mai.2010, iulie 2010-iulie 2011 penalitati de intarziere calculate pana la data de_, in cuantum de 85,29 lei, cheltuieli de judecata.
In fapt, a aratat ca taxa este datorata in temeiul art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994. In aplicarea art.40 alin.4 din aceeasi lege a fost adoptata HG nr.977/2003, hotarare care este aplicabila in cauza. Prin aceasta s-a stabilit modul in care se percepe taxa, si anume, odata cu plata energiei electrice consumate. Pentru neplata taxei se platesc penalitati de intarziere, calculate in conformitate cu metodologia de calcul a SC Distributie si Furnizare a E. rgiei Electrice.
În drept, cererea a fost intemeiata pe prevederile art.112 C.p.c., art.40 alin.3,4 din Legea nr.41/1994, HG nr.977/2003. S-a solicitat judecarea si in lipsa a cauzei.
Legal citata, parata nu s-a prezentat la judecarea cauzei si nici nu a formulat intampinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
De asemenea, in conformitate cu prevederile alineatului urmator, cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod
eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. In executarea acestei legi a fost emisa HG nr.977/2003, care stabileste printre altele cuantumurile lunare ale taxei pe categorii de platitori, modalitatea de incasare si scutire de la plata, modalitatea calculului penalitatilor de intarziere.
Prin Decizia nr. 607/2011 a I. - Sectia contencios Administrativ si Fiscal, au fost anulat art.3 alin.2 din HG nr.977/2003, potrivit caruia, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunitati ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa plătească o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, retinandu-se ca potrivit art.40 alin.3, sunt obligate la plata taxei doar persoanele beneficiare ale celor doua servicii publice, notiunea de "beneficiar"; fiind atribuita atat in interpretarea oficiala, cat si in cea gramaticala numai subiectelor de drept care sunt in mod direct destinatarii acestor servicii.
Intr-adevar, din interpretarea art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994, rezulta ca obligatia de a plati taxa pentru cele doua servicii publice revine persoanelor juridice si celorlalte entitati enumerate de art.40 alin.3, in calitate de beneficiari ai acestor servicii. Nu exista nici un text in Legea nr.41/1994 care sa defineasca notiunea de "beneficiar";, astfel ca sensul acestei notiuni nu poate fi decat acela de drept comun, respectiv de persoana care beneficiaza de ceva (sursa DEX), ceea ce presupune ca persoana beneficiara sa se foloseasca in concret de serviciul pus la dispozitie in mod direct. Instanta retine ca respingandu-se exceptia de neconstitutionalitate a art.40 alin.3 din Legea nr.41/1991, prin Decizia nr.297/2004 a CCR, s-a retinut ca obligatia prevazuta de text este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiaza, in diferite modalitati, de serviciile publice respective. De asemenea aceleasi considerente au stat la baza pronuntarii si a Deciziei nr.331/2006 a CCR.
Instanta a constatat ca, intr-adevar, legislatia europeana si recomandarile europene privitoare la taxa radio-tv permit statelor sa stabileasca plata unor asemenea taxe, chiar daca platitorul nu are calitatea de beneficiar, insa aceasta este doar o optiune a statului membru, si nu o obligatie.
In conditiile in care prin legea fundamentala nu s-a impus plata unei taxe radio pentru servicii de radio si televiziune, independent de existenta
calitatii de beneficiar, sens in care art.31 alin.5 din Constitutia R. iei urmeaza a fi interpretat in favoarea destinatarilor acestui text.
Ori, coroborand prevederile legii cu cele constitutionale, observand ca art.3 alin.2 din HG nr.977/2003 a fost anulat, precum si Decizia nr.297/2004 a CCR, instanta a apreciat ca nu poate fi perceputa o taxa pentru servicii de radiodifuziune de plano, ci doar persoanelor fata de care s-a facut dovada ca sunt beneficiarii serviciului. Cum reclamanta nu a facut dovada ca parata a beneficiat de serviciul de radiodifuziune, solicitarea ca aceasta sa plateasca taxa radio este neintemeiata.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamanta S.
R. DE R. (SRR
), solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că dovada calității pârâtei de beneficiar a serviciilor de taxă radio, rezultă din conținutul art.40 alin 3 din Legea 41/1994. Astfel, legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice.
Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală s-a stabilit astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși l-a considerat că există și cu privire la care nu se admit și nici nu se cer probe.
Rezultă din cele prezentate, aplicabilitatea prevederilor art.40 alin. 3 din Legea 41/1994 care menționează faptul că "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune".
Instituirea unei astfel de prezumții și stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, s- a realizat prin modificarea textului art.40 al legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și a SRTV, prin Legea nr.533/2003.
Această modificare a făcut de altfel, obiectul controlului Curții Constituționale, care s-a pronunțat prin Deciziile nr.297/2004, nr.331/2006, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr.297/2004 care a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.40 alin (3) din Legea 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că obligația de plată a taxei radio în ceea ce privește persoanele juridice, cade în sarcina celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.
De asemenea, în ceea ce privește sintagma de beneficiar al serviciului public de radio, rugăm instanța să aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin 3 din Legea 41/1994.
În acest sens, potrivit Deciziei nr.297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută, constatând de asemenea, susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția.
Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 a reținut prin deciziile nr. 159/2004, nr. 297/2004 și 331/2006, că art. 31,134 și 135 alin. 1 din Constituția României nu sunt încălcate, deoarece serviciile publice, definite ca activități desfășurate sau
autorizate de administrația publică, prin care se realizează nevoi sociale de interes public, au regim specific de drept public, derogatoriu de la dreptul comun. S-a mai arătat că "în funcție de contextul economico-financiar și de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate intervenii prin măsuri care să răspundă nevoilor de stimulare anumitor activități, fără ca opțiunea legiuitorului care stabilește destinatarii acestor măsuri să aibă caracter discriminatoriu
De asemenea, înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.1930/_, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr.297/2004.
Astfel, prin decizia amintită, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele:
"În cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar...obligativitatea plătii acestor două taxe".
" De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice..."
"Sintagma-beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel C. au abordat-o".
De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui să țină seama instanța de judecată la pronunțarea hotărârii, se menționează că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și
fundamentul plății taxei radio își găsește reglementarea constituționala în art.
31 alin 5 din Constituția României, care stabilește, printre drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare.
. 2 al acestui articol prevede faptul că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit ca serviciile publice de radio sunt autonome.
Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât și obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.
Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea și funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin.5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art.
56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
În acest context, fundamentul plații taxei radio de către persoanele fizice și juridice este reprezentat în concluzie, în mod esențial, de obligația constituțională a cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice ale statului (cheltuiala privind organizarea și funcționarea SRR, rezultând, după cum am arătat, din obligația constituțională a statului de a informa corect pe cetățeni, dar și din cea de a asigura și de a stimula accesul la cultură) o desființare a acestor taxe însemnând lipsirea statului de principala resursa financiara pentru suportarea cheltuielii publice aferente concretizării dreptului de informare a cetățeanului și deci afectarea acestui drept, al oricărui cetățean,
persoana fizica sau juridică (fiind cunoscut faptul că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și persoana juridică este considerată cetățean).
Potrivit art.2 din Precizările emise de SRR pentru aplicarea HG nr.977/2003 prin "receptor radio" se înțelege orice aparat care poate recepta programele de radio, respectiv: radio la domiciliu, mașina personală, telefonul mobil, calculator, I-poduri sau orice alte aparate de natura celor care pot recepționa în orice mod programele radio, precum și abonamentele la cablu TV.
Intimata pârâtă SC T. B. C. S. nu a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Cererea de chemare in judecata este fundamentata pe prezumția legală de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune al paratei.
Reclamanta a arătat ca aceasta prezumție rezulta din H.G. nr. 977/2003 si Legea nr. 533/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2003 si art. 40 din Legea 41/1994, astfel cum a fost modificata.
Art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994, modificata, prevede ca persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Din acest text de lege rezulta ca legea nu prezuma calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune al tuturor persoanelor juridice întrucât nu prevede expres o asemenea prezumție.
Din interpretarea aceluiași text de lege rezulta ca persoana juridica beneficiara a serviciului de radiodifuziune este acea persoana juridica in favoarea căreia se prestează efectiv acest serviciu public.
Prezumția pe care reclamanta si-a întemeiat acțiunea era prevăzuta doar de art. 3 din HG 977/2003.
Or, în privința acestui text legal prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios administrativ și fiscal nr. 2.102 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 691 din 14 octombrie 2009, prin care s-a examinat recursul declarat de S. Comercială Kart Construct - S.R.L.
C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 712/2008 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s- a anulat art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 și art. 3 alin.
(1) din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003.
În această hotărâre judecătorească se confirmă interpretarea art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 mai sus indicată și se statuează că art. 3 din HG 977/2003 prezumând aceasta calitate de beneficiar contravine art. 40 alin. 3 din Legea 41/1990 negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii sau nu a receptoarelor radio.
Deciziile Curții Constituționale invocate se referă la constituționalitatea art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 pornind de la premisa că acest text de lege se referă la persoane juridice beneficiare, ceea ce confirma interpretarea instanței mai sus indicata.
Modificările aduse H.G. nr. 977/2003 prin H.G. nr. 1012/2009 și existenta unor proiecte de modificare ale Legii nr. 41/1994 sunt irelevante in cauza, textul actual al art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 nepermițând alta interpretare a sferei persoanelor juridice obligate sa plătească taxa de radiodifuziune.
Având in vedere faptul ca art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 condiționează calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune de prestarea efectiva a acestui serviciu către persoana juridica in cauză, că art. 3 din H.G. nr. 977/2003 a fost constatat ca fiind nelegal si împrejurarea că reclamanta nu a dovedit în speță calitatea pârâtei de beneficiară a serviciilor sale, tribunalul consideră nefondate criticile recurentei.
În consecință, în baza dispozițiilor art.304 pct.9 și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă și să mențină sentința atacată, aceasta fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. R. DE R. împotriva sentinței civile nr. 5976 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, E. L. | JUDECĂTOR, M. O. -S. | JUDECĂTOR, D. -I. T. |
GREFIER, L. C. |
Red. D.T./E.C./20 septembrie 2013 Jud. fond: R. C. V.
| ← Decizia civilă nr. 1097/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 238/2013. Pretenții → |
|---|
