Decizia civilă nr. 238/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date nr. 2516

Decizia civilă Nr. 238/2013 Ședința publică de la 12 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: R. M. P.

Judecător: G. D. Judecător: D. I. Grefier: M. J. D.

S-a luat în examinare recursul formulat de către intimatul P. A. A., domiciliat in Z., A. M., nr. 1, bl. P21, sc. A, et. 4, ap. 17, jud. Sălaj, impotriva sentinței civile nr. 4109 din_ a Judecătoriei Z., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul contestatoarei, av. Tărău Cristian, și reprezentantul recurentului intimat, av. P. A.

A., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, la solicitarea instanței nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța încuviințează înscrisurile existente la dosarul cauzei și în conformitate cu prevederile art. 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul în dezbateri.

Având cuvântul asupra recursului declarat, reprezentantul recurentului intimat, solicită instanței, admiterea recursului și în consecință să respingeți cererea de restituire a cauțiunii formulată de L. L., cu cheltuieli de judecată.

Recurentul arată reprezentantul acestuia, are de recuperat de la intimata contestatoare L. L., în urma creanței făcute de către executorul judecătoresc C.

R. o sumă de 8241,29 lei, sens în care a fost înregistrat dosarul execuțional nr. 170/2012.

În situația de față a intervenit din partea recurentului intimat o cerere de indisponibilizare a cauțiunii, întrucât acesta arată că are de recuperat de la debitoarea L. L. suma de 8241,29 lei, și că aceasta este insolvabilă, nereușind până la această dată să i se identifice o altă sursă de venit.

Pentru aceste considerente, astfel cum au fost formulate, solicită admiterea recursului formulat și respingeți cererea de restituire a cauțiunii formulată de L.

  1. , cu cheltuieli de judecată.

    Având cuvântul asupra recursului, reprezentantul intimatei contestatoare, solicită instanței, respingerea recursului. Executarea silită s-a cerut în baza unui titlu executoriu care a fost desființat de către Curtea de A. C., respectiv hotărârea pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr._ al Judecătoriei Z., acesta aflându-se in apel după rejudecare.

    1

    Instituția restituirii cauțiunii, trebuie să fie raportată la situația concretă, arată reprezentantul intimatei contestatoare, învederând totodată instanței că reprezentata sa nu este insolvabilă.

    Pentru aceste considerente, solicită instanței respingerea recursului formulat. Instanța reține cauza în pronunțare.

    T. ,

    Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2012 a Judecătoriei Z. a fost admisă cererea formulată de petenta L. L. și dispune restituirea cauțiunii în sumă de 1.185 lei consemnată la CEC Bank cu recipisa de consemnare nr. 339325/1 din_ depusă în dosarul nr._ al Judecătoriei Z., precum și a cauțiunii în sumă de 500 lei consemnată la CEC Bank cu recipisa de consemnare nr. 339326/1 din_ depusă în dosarul nr._ al Judecătoriei Z. .

    Instanța a reținut că sumele depuse cu titlu de cauțiune nu au fost folosite întrucât la primul termen de judecată contestatoarea a renunțat la judecarea cererii sale iar cererea de suspendare provizorie a executării silite a fost respinsă, instanța constată că sunt îndeplinite în cauză condițiile legale stabilite de art. 723 ind.1 alin.3 C.pr.civ., potrivit cărora "cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei";.

    Împotriva acestei soluții a formulat recurs intimatul P. A. A. solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință respingerea cererii de restituire a cauțiunii formulate de L. L., cu cheltuieli de judecată.

    În considerente se arată că situația de fapt existentă în momentul în care prima instanță a rezolvat cererea de restituire a cauțiunii s-a modificat, în sensul că, între timp a survenit din partea creditorului P. A. A. o cerere de indisponibilizare a cauțiunii tocmai pentru considerentele mai sus arătate, și anume că acesta are de recuperat de la debitoarea L. L. suma de 8241,29 lei, și că aceasta este insolvabilă, nereușind până acum să i se identifice o altă sursă de venit.

    Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

    Contestatoarea L. L. a formulat în contradictoriu cu P. A. A., o contestație la executare și o cerere de suspendare a executării silite, achitând în acest sens, o cauțiune de 500 lei, respectiv 1185 lei, în cele 2 dosare 5778 și_ aflate pe rolul Judecătoriei Z. .

    Nu și-a achitat taxa de timbru și în consecință cererea a fost anulată ca netimbrată.

    Ulterior a solicitat restituirea cauțiunii cerere care a și fost admisă.

    Recurentul este nemulțumit de soluție, considerând că între timp situația s-a schimbat în sensul că au de recuperat o sumă de la contestatoare.

    Instanța de fond a reținut corect faptul că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 723, ind. 1 Cod procedură civilă.

    2

    Altfel, la data pronunțării încheierii din_, recurentul nu depusese vreo cerere privind pretențiile formulate împotriva contestatoarei iar cauțiunile achitate nu au fost folosite.

    Faptul că ulterior pronunțării hotărârii recurentul a solicitat indisponibilizarea unei sume de bani, inclusiv a cauțiunii, nu mai are relevanță în prezenta cauză.

    În speță deși nu s-a soluționat fondul prin hotărâre judecătorească irevocabilă și nici nu există o declarație expresă a creditorului în sensul că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, soluția pronunțată este corectă atâta vreme cât cauțiunea nu a fost folosită iar executarea silită a fost efectuată.

    Așa fiind nu mai există temei legal pentru indisponibilizarea sumelor la dispoziția instanței.

    Pentru aceste considerente și în temeiul prevăzut de art. 312 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul formulat de către intimatul P. A. A., domiciliat in Z., A. M., nr. 1, bl. P21, sc. A, et. 4, ap. 17, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 4109 din_ a Judecătoriei Z. .

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

    DECIDE

    Respinge ca nefondat recursul formulat de către intimatul P. A. A., domiciliat in Z., A. M., nr. 1, bl. P21, sc. A, et. 4, ap. 17, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 4109 din_ a Judecătoriei Z. .

    Irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2013.

    Președinte,

    Judecători,

    R. M. P.

    G.

    D.

    D.

    I.

    Grefier,

  2. J. D.

Red.PRM/_

Dact.DMJ/_ /ex.2 Jud. fond: Hodi; I.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 238/2013. Contestaţie la executare