Decizia civilă nr. 484/2013. Contestaţie la executare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 484/R/2013
Ședința publică din data de 12 Decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. N. JUDECĂTOR: C. I. JUDECĂTOR: I. S. GREFIER: V. V.
S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea D. G. A F. P. A J.
C. împotriva sentinței civile nr.1160/2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._
, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
La data de_ s-au depus la dosar Note scrise din partea Administrației Județene a F.
P. Bistrița-Năsăud în numele Direcției Generale Regionale a F. P. C. referitoare la alegerea domiciliului procesual la sediul Administrației Județene a F. P. Bistrița-Năsăud.
Tribunalul, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității recursului și rămâne în pronunțare cu cauza pe această excepție.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.1160/2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul cu nr. de mai sus, s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea D. G. A F. P. C. în contradictoriu cu intimatul M. A. M. și a fost obligată contestatoarea la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut în fapt următoarele:
Prin decizia 4310/R/2012 pronunțată de Curtea de Apel C., Secția I civilă, în dosarul_ (f. 12-20) au fost obligați Ministerul Finanțelor Publice și Banc Post SA la plata, în părți egale, către intimatul M. A. M. a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel și 400 lei cheltuieli de judecată în recurs, suma datorată de Ministerul Finanțelor Publice fiind așadar de 450 lei.
Prin încheierea nr. 427/c/2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul_ (f. 21-
22) a fost încuviințată executarea silită cerută de creditorul M. A. M. (f. 11) împotriva celor doi debitori, Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP C. - și Banc Post SA, pentru recuperarea sumei de 450 lei reprezentând cheltuieli de executare.
BEJ M. V. M. a procedat, în dosarul execuțional 41/2013, la executarea silită prin înființarea popririi față de terțul poprit Trezoreria C. -N. pentru suma de 2.376, 60 lei reprezentând suma datorată potrivit titlului executoriu și cheltuieli de executare (f. 10).
Potrivit art. 1 din OUG 146/2002 trezoreria statului reprezintă un sistem unitar și integrat prin care statul asigură efectuarea operațiunilor de încasări și plăți privind fonduri publice, inclusiv cele privind datoria publică, și a altor operațiuni ale statului, în condiții de siguranță și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. În condițiile în care în speță, prin hotărâte judecătorească definitivă a fost stabilită calitatea se debitor a Statului Român, poprirea înființată asupra conturilor acestuia la una din trezoreriile din acest sistem unitar nu poate fi apreciată drept nelegală, așa cum susține contestatoarea.
Cu privire la OG 22/2002 invocată de contestatoare, articolul 2 al acestei reglementări stabilește că dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile
necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, termenul curgând de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Așadar, acest text de lege instituie un termen de grație de 6 luni în favoarea debitorului instituție publică în situația în care acesta se află în situația lipsei de fonduri, situație care nu a fost dovedită în speță de contestatoare.
Instanța de fond a reținut că BEJ M. V. M. are sediul în circumscripția Curții de Apel C. unde se află și sediul debitoarei DGFP C. astfel încât, în temeiul art. 651 alin. 1 lit. b) NCPC, contrar susținerilor contestatoarei, este competent pentru efectuarea executării silite.
Totodată s-a mai reținut că intimatul a efectuat în cauză cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei reprezentând onorariu avocat (f. 31) pe care contestatoarea în calitate de parte care a pierdut procesul a fost obligată să le suporte.
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs, în termen legal, contestatoarea D. G. a
F. P. a județului C. , solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării, admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată și precizată, considerând că sentința civilă recurată este netemeinică și nelegală, în conf. cu art. 488 pct. 6 și 8 NCPciv și a art. 304A1 Cod procedura civilă, pentru următoarele motive:
În fapt, prin Sentința pronunțată, instanța de fond a respins contestația la executare, interpretând greșit prevederile legale, fără a ține seama de apărările formulate de către instituția contestatoare, în consecință executarea silită demarată de către executorul judecătoresc va continua împotriva unei persoane care nu are calitatea de debitor.
Prin Decizia civilă nr. 4310/R/2012 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, obiect rectificare funciară, au fost obligați pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Banc Post SA Sucursala Dej la plata cheltuielilor de judecată în apel și în recurs. Prin urmare, așa cum rezultă clar din titlul executoriu, debitori sunt Ministerul Finanțelor Publice și Banc Post SA Sucursala Dej, nicidecum D. G. a F. P. a jud. C. . În cadrul acestui litigiul, în care a fost pronunțat titlul executoriu pus în executare- Decizia civilă nr. 4310/R/2012 a Curții de Apel C.
, Serviciul juridic al DGFP C. a efectuat reprezentarea în instanță a MFP în baza mandatului expres, dar acest fapt nu a conferit instituției contestatoare calitate procesuală pasivă în acest litigiu și calitate de debitor în procedura de executare silită. Reiterează faptul că instituția creditoare a asigurat reprezentarea în instanță în cauza în care s-a pronunțat hotărârea în discuție în baza unui mandat expres emis în conformitate cu prevederile art.74 lit. c) din Ordinul nr._ privind aprobarea Regulamentul de organizare și funcționare al direcțiilor publice județene, potrivit cărora Serviciul juridic din cadrul Direcțiilor Generale a F. P. Județene - asigură reprezentarea MFP și a Statului prin MFP în fața instanțelor, în baza împuternicirilor directorului general al Direcției Generale Juridice și întocmesc toate actele procedurale necesare apărării intereselor MFP și ale Statului prin MFP în vederea depunerii lor în instanță. Așadar, mandatul ce a fost acordat Serviciului Juridic din cadrul DGFP C. în dosarul nr._ este limitat la reprezentarea în instanță și întocmirea tuturor actelor necesare apărării intereselor Statului Român prin MFP în instanță, fapt ce nu i-a conferit calitate procesuală pasivă în litigiul pe fond și nici calitate de debitor în procedura de executare silită. O interpretare contrară ar duce la concluzia că procedura de executare silită s-ar putea demara în orice proces împotriva apărătorilor.
Soluționând contestația la executare pe care a promovat-o împotriva executării silite începute în mod greșit împotriva instituției creditoare și respingând-o neîntemeiat, instanța de fond a ignorat prevederile speciale incidente în materie ( art. 5 alin.(1) din O.U.G. nr. 146/2002) și a pronunțat o sentință nelegală, întemeiată exclusiv pe prevederile generale din art. 1 din O.U.G. nr. 146/2002, ce cuprind definiții ale principalelor instituții reglementate în actul normativ. Pornind de la definiția dată trezoreriei statului de sistem unitar, instanța de fond a apreciat că în situația în care Statul este debitor, poprirea poate fi înființată la oricare din Trezoreriile din sistemul unitar. Dar, potrivit prevederile art. 5 alin.(1), " instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, efectuează operațiunile de încasări și plăți prin unitățile trezoreriei statului în a căror rază sunt înregistrate fiscal, cu excepția instituțiilor publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali și secundari de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale și instituțiilor publice autonome cu sediul în municipiul
București, precum și a Consiliului General al Municipiului București, care efectuează operațiunile de încasări și plăți prin Trezoreria Municipiului București." Ori, excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, fiind deci evident că această dispoziție de excepție nu poate fi înlăturată prin aplicarea unei prevederi cu caracter general, cum în mod eronat a făcut prima instanță, în condițiile în care debitorul - Ministerul Finanțelor Publice- este ordonator principal de credite - așa cum reiese din art. 10 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului F. P., prin urmare, MFP, debitor în prezenta speță, face operațiuni de încasări și plăți prin Trezoreria Municipiului București.
Controversele în prezentul litigiu au fost două, executarea silită a fost demarată prin înființarea unei popriri la altă trezorerie decât cea competentă potrivit dispozițiilor speciale invocate mai sus și împotriva unei alte instituții care nu a avut și nu are calitate de debitor în titlul executoriu
- Decizia civilă nr. 4310/R/2012, pronunțată împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Instanța de fond, prin hotărârea pronunțată nu a clarificat niciuna din aceste probleme și a menținut o executare silită începută împotriva instituției care nu are calitatea de debitor și poprirea înființată pe conturile Direcției Generale a F. P. a jud. C., cu toate că între Ministerul Finanțelor Publice, debitor potrivit Deciziei nr. 4310/R/2012, P. și D. G. a F. P. a jud. C., nu există identitate, fiind vorba de 2 instituții distincte, ambele cu personalitate juridică, organizare și conturi proprii. În acest sens, invocă și prevederile HG nr. 109/2009 privind organizarea și
funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora D. G. a F. P. a jud. C. este instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea ANAF și răspunde separat față de Ministerul Finanțelor Publice. Pe de altă parte, Ministerul Finanțelor Publice este organizat și funcționează potrivit prevederilor HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului F. P., cu modificările și completările ulterioare,
% fiind organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.
Mai mult, pronunțând această soluție, instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozitivul Deciziei nr. 4310/R/2012 a Curții de Apel C., reținând că prin această hotărâre a fost stabilită calitatea de debitor a Statului Român și a generalizat apreciind că un astfel de titlu executoriu poate fi pus în executare prin poprire înființată la oricare din trezoreriile din sistemul unitar al statului. Dar, în acest litigiu, în temeiul prevederilor speciale ale O.U.G. nr. 60/2009, Statul Român este reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, iar executarea silită poate fi demarată doar împotriva ministerului. În speță, însă, cu toate că titlul executoriu este în contradictoriu cu Statul s. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, așa cum constatăm din Somația și Adresa de înființare a popririi, executarea silită a fost demarată împotriva DGFP C., solicitându-se poprirea conturilor instituției contestatoare.
Pornind de la cele expuse mai sus, reiterează cele expuse și în cuprinsul contestației la executare, respectiv nulitatea executării silite înseși determinată de încălcarea normelor privind competența și comunicarea actelor de executare. Astfel, pornind de la executorul judecătoresc învestit cu soluționarea cererii de executare și de la sediul acestuia, executarea silită începută este lovită de nulitate absolută, ca fiind efectuată de un executor judecătoresc necompetent. Potrivit prevederilor art. 781 NCPCiv, " (2) în cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competența aparține executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori, după caz, de la sediul principal sau, după caz, de la sediile secundare ale instituției de credit unde debitorul și-a deschis contul. Dacă debitorul are mai multe conturi deschise, competența pentru înființarea popririi asupra tuturor conturilor aparține executorului judecătoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise. (3) Dispozițiile art. 651 alin. (4) sunt aplicabile." În speță, debitor fiind Ministerul Finanțelor Publice, iar sediul acestuia fiind în municipiul București, str. Apolodor nr. 17, executarea este de competența executorului judecătoresc din circumscripția Curții de Apel București. Ministerul Finanțelor Publice nu are conturi deschise la Trezoreria C. -N., nefiind incidente prevederile alin.(2) indicat mai sus. Având în vedere aceste aspecte, toate actele de executare efectuate de către Biroul executorului judecătoresc M. V. M., cu sediul în Beclean, str. I.L.Caragiale nr. 4. sunt lovite de nulitate, fiind incidente dispozițiile art. 651 alin.(4) NCPCiv., ce reglementează nulitatea
necondiționată a actelor de procedură efectuate de un executor judecătoresc necompetent. Pe cale de consecință, solicită și anularea încheierii civile nr. 427/C/2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._ și a actelor subsecvente, în temeiul prevederilor art. 711 alin.(3) coroborat cu prevederile art. 665 alin.(5) pct.(1) NCPciv., ca fiind dată fără îndeplinirea condițiilor legale, întrucât a fost încuviințată cererea de executare silită formulată de un executor judecătoresc necompetent.
Mai mult, executorul judecătoresc, solicitând încuviințarea executării silite a Deciziei civile nr. 4310/R/2012 a adăugat la dispozitivul hotărârii judecătorești și a început executarea silită a unei persoane fără calitate de debitor și care nu are nicio datorie față de creditorul M. A. .
În drept,invocă NCpciv., O.U.G. nr.. 146/2002, HG nr. 109/2009, HG nr. 34/2009, O.G. nr. 22/2002.
Intimatul M. A. M., legal citat, nu s-a prezentat în instanță însă a formulat întâmpinare (f.11-14) prin care solicită respingerea recursului declarat ca fiind nefondat, in temeiul dispozițiilor art.480 alin.1 NCPC si, pe cale de consecința, menținerea in intregime a sentinței civile nr.1160/2013 a Judecătoriei Beclean, pronunțata in dos.nr._, ca fiind temeinica si legala, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata in apel, in temeiul art.453 Noul C.pr.civ. pentru următoarele motive:
Referitor la calea de atac promovata de recurenta D. G. a F. P. a jud. C. apreciaza ca se impune recalificarea caii de atac din recurs in apel, in temeiul dispozițiilor 717 alin.1 NCPC, considerând ca nu subzista nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței atacate care sa determine casarea sau modificarea acesteia.
In fapt, contestatoarea solicita casarea sentinței instanței de fond, rejudecarea cauzei in sensul admiterii contestației la executare, invocându-se dispozițiile art.488 pct.6 si 8 NCPC.
O prima critica a sentinței instanței de fond vizează lipsa calității de debitor a DGFP C., întrucât titlul executoriu se refera la Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, in condițiile in care DGFP C. prin Serviciul Juridic a avut doar mandat de reprezentare in instanța a Statului prin MFP si a MFP. In mod corect instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art.1 din OUG 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, ce reglementează Trezoreria Statului ca un sistem unitar si integrat prin care statul asigura efectuarea operațiunilor de incasari si plați privind fonduri publice, inclusiv cele privind datoria publica precum si a altor operațiuni ale statului, in condiții de siguranța si in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare. In aceste condiții, intrucât prin titlu executoriu s-a stabilit calitatea de debitor al Statului Român, poprirea infiintata asupra conturilor debitorului la una dintre trezoreriile din sistemul unitar, este una legala.
A învederat, ca argument suplimentar in respingerea contestației, si dispozițiile HG 109/2009, privind organizarea ANAF, coroborat cu dispozițiile HG 34/2009 privind organizarea MFP, po trivit cărora reprezentantul legal al MFP in teritoriu este DGFP. Art. 1 din HG 78/1992 prevede ca - incepînd cu anul 1992, Ministerul Economiei și F. va organiza trezoreria centrală a finanțelor publice, precum și trezorerii în cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice.
Decurgând din cele menționate la pct.1, instanța de fond temeinic a respins excepția de nulitate absoluta a executării silite determinată de pretinsa necompetenta a executorului judecătoresc, raportat la dispozițiile art.651 alin. 1 lit.b NCPC, Biroul executorul judecătoresc M.
V. M. având sediul in circumscripția Curții de Apel C. unde se afla si sediul debitoarei.
Având in vedere caracterul devolutiv al apelului, chiar daca prin motivele de recurs nu se critica sentința instanței de fond sub aspectul nerespectarii termenului de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 22/2002, se impune a se avea in vedere argumentele expuse in prima instanța, sentința fondului fiind temeinica si legala si sub acest aspect.
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Șandor contra României, V. Ionescu contra României, Sabin P. escu contra României). În situația în care se refuză punerea în executare a unei hotărâri judecătorești în temeiul O.G. nr. 22/2002, garanțiile conferite de art. 6 din CEDO, de care beneficiază justițiabilul pe parcursul etapei judiciare a procedurii, își pierd orice rațiune de a exista. Art.6 paragraful 1 din
Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Insă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980). Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției. În Cauza Șandor contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel ai unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi". Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin. 1 din Convenție. Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției. În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale OG nr. 22/2002 și ale actelor subsecvente de punere în aplicare favorizează statul în raporturile de drept privat acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice sau până la intrarea în insolvență, în cazul persoanei juridice. Dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. Executarea unei hotărâri judecătorești, de la orice instanță ar proveni, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces" în sensul art. 6. Un interval nerezonabil de mare în executarea unei hotărâri judecătorești poate, de aceea, să încalce art. 6 al Convenției. Complexitatea procedurii interne de executare silită sau a sistemului bugetar ai statului nu poate scuti statul de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive și executorii într-un interval rezonabil. Autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești.
In drept, se invocă art.480 alin.1 NCPC, dispozițiile legale invocate.
Calea de atac a recursului este inadmisibilă.
Articolul 457 din Noul Cod de Procedură civilă instituie principiul legalității căii de atac, fiind o aplicare particulară a principiului legalității procesului civil înscris în dispozițiile art. 7 alin. 1 din același cod. Textul enunțat stabilește la alin. 1 că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele instituite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, la alin. 2 că mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac nu are niciun efect asupra dreptului de a o exercita pe cea prevăzută de lege și la alin.
3 că decizia de respingere ca inadmisibilă căii de atac neprevăzută de lege exercitată, în considerarea mențiunii inexacte din dispozitivul hotărârii atacate, se comunică din oficiu tuturor participanților la proces, de la data comunicării începând să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege. Interpretarea succesivă a normei evocate conduce la concluzia prevalenței dispozițiilor legale în concursul dintre acestea și indicația eronată a dispozitivului hotărârii judecătorești cu privire la denumirea, condițiile și termenul în care aceasta poate fi atacată.
În cauza pendinte partea nemulțumită de soluția dată cererii adresată Judecătoriei Beclean a adoptat conduita indicată de instanța de judecată în partea finală a dispozitivului hotărârii judecătorești pronunțate, promovând în termen legal calea de atac a recursului.
Conform însă prevederilor art. 717 raportat la art. 650 alin. 3 din Noul Cod de Procedură Civilă, contestația la executare se soluționează prin pronunțarea de către judecătorie a unei hotărâri judecătorești supusă numai apelului în termen de 10 zile de la comunicare.
Ipoteza dată este așadar cea a exercitării unei căi de atac neprevăzute de lege, recursul, ceea ce atrage inadmisibilitatea, însă promovarea făcută, în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii judecătorești atacate, antrenează remediul reglementat de alin. 3 al art. 457 înainte evocat, nefiind permisă convertirea într-o cale de atac admisibilă.
Astfel, dreptul petentei nu este în nici un fel prejudiciat, ci dimpotrivă îi este permisă adaptarea conduitei procesuale la acordul cu rigoarea legii: exercitarea dreptului la apel, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei. Cererea de apel va fi adresată Judecătoriei Beclean,ce a soluționat în primă instanță cauza, soluționarea căii de atac revenind Tribunalului Bistrița-Năsăud.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
În baza art.457 NCPC:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea D. Genrală a F. P. a județului C. , cu sediul procesual ales la Administrația Județeană a F. P. Bistrița-Năsăud, cu sediul în mun.Bistrița, str.1 Decembrie, nr.6-8., județul Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.1160/2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._ .
Cu drept de apel împotriva sentinței civile nr.1160/2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._ în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 decembrie 2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
C. N. C. I. - I. S. V. V.
Red.dact. N.C._ Jud fond ZD
| ← Decizia civilă nr. 316/2013. Contestaţie la executare | Decizia civilă nr. 238/2013. Contestaţie la executare → |
|---|
