Decizia civilă nr. 244/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date nr. 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 244/2013
Ședința publică de la 12 Martie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: R. M. P.
Judecător: G. D. Judecător: D. I. Grefier: M. J. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. I. M., domiciliată in Damjanich_ M, J., cod poștal 5126 Ungaria, impotriva sentintei civile nr. 898 din_ a Judecătoriei J., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă,
I. S. M., lipsă fiind restul părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța în temeiul art. 167 Cod procedură civilă încuviințează înscrisurile existente la dosarul cauzei și in conformitate cu prevederile art. 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul in dezbateri.
Având cuvântul asupra recursului declarat, recurenta reclamantă, solicită instantei admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
La solicitarea instanței, recurenta reclamantă S. I. M., arată că in cazul in care nu este posibilă restituirea pe vechile amplasament, solicită acordarea despăgubirilor aferente.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
A. recursului declarat:
Prin sentința civilă nr.898/_ J. J. a respins cererea formulată de către reclamanta S. I. M. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de F. F.
și C. J. S. având ca obiect fond funciar.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că în temeiul Legii nr. 1/2000 reclamanta a solicitat o suprafață de teren neprecizată (prin cererea 902/2000) și în temeiul Legii nr. 169/1997 o suprafață de 0,13 ha (prin cererea din_ ).
Ca urmare a acestor cereri, reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate astfel:
prin HCJ 534/2000 în anexa 54 J., poziția 134, în cadrul Composesoratului J. suprafața de 0,13 ha teren cu vegetație forestieră,
prin HCJ 533/2000 în anexa 50, poziția 237 - suprafața de 0,14 ha, în anexa 3, poziția 22 - suprafața de 1,29 ha (pentru care a fost emis TP contestat), tot în anexa 3, poziția 43 - suprafața de 1,42 ha.
Reclamanta are deci reconstituită o suprafață totală de 0,13 ha teren cu vegetație forestieră și 2,85 ha teren agricol, prin urmare i s-a reconstituit întreaga suprafață dovedită.
Astfel, prin Titlul de P. nr. 23109/77095/_ s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1 ha 2900 mp teren extravilan (arabil) în favoarea reclamantei dupa antecesorul sau defunctul S. Iosep.
Chiar si din cuprinsul expertizei extrajudiciare deupsa la dosar de catre reclamanta rezulta ca nu se poate identifica locul exact al amplasamentelor solicitate de reclamanta pentru reconstituirea dreptului de proprietate si pentru a se intocmi planul de amplasament si delimitare a bunului imobil.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs reclamanta S. I.
-M. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul corectării numelui defunctului înscris în T.P. nr.23109/77095/2002 din S. Iosep în S. Iosif și a prenumelui moștenitoarei S. I. din I. în I. M., completarea T.P. susmenționat cu suprafața de 1,42 ha teren extravilan și cu teren intravilan în suprafață de 19.239 mp.
În motivul de recurs invocat reclamanta arată că este fiica defunctului S. Iosif și S. Agneta care sunt proprietari tabulari asupra terenului extravilan înscris în C.F. nr.1483 J., top.879/2 în suprafață de 3755 mp și a unui teren în suprafață de 3300 mp pe strada Bujorilor din J. din care s-a dat 1250 mp ca lot în folosință familiei P. Traian însă diferența de 2100 mp este în prezent liberă precum și terenul intravilan în suprafață de 1584 mp situat pe str. Salcâmilor, J. dar și suprafață de 5900 mp arabil în locul numit Lucsa și 5900 mp arabil, numit Someș.
Recursul reclamantei S. I. M. este întemeiat în parte.
Prin T.P. nr.23109/77095/_ s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea defunctului S. Iosep cu moștenitoarea S. I. pentru suprafața de 1 ha 2900 mp teren extravilan.
În cazul în speță din actele de stare civilă rezultă că numele defunctului trecut în T.P. menționat este S. Iosif și nu S. Iosep iar prenumele moștenitoarei defunctului este S. I. M. în loc de S. I. cum sunt menționate în cuprinsul T.P. în litigiu.
În acest sens există la dosarul cauzei certificatul de naștere al reclamantei în care este trecută cu prenumele de I. M. dar și în actul de identitate este menționat prenumele de S. I. M., iar la prenumele tatălui este trecut Iosif în loc de Iosep, cum greșit sunt trecute în T.P. menționat (f.4-6 -dosar fond).
De altfel și în certificatul de deces defunctul figurează cu prenumele de Iosif precum și în extrasele de carte funciară este trecut cu prenumele de Iosif și nu Iosep (f.7 și 9-11-dosar fond).
Prin urmare este întemeiată cererea reclamantei de corectare a numelui defunctului înscris în T.P. nr.23109/77095/2002 din S. Iosep în S. Iosif și a prenumelui moștenitoarei din S. I. în S. I. M. .
În privința capătului de cerere privind modificarea T.P. nr.23109/77095/2002 în sensul completării acestuia cu suprafața de 1,42 ha teren extravilan este întemeiat întrucât din probele de la dosar rezultă că reclamanta este întreptățită și la suprafața de 1,42 ha teren extravilan.
În acest sens există la dosar Tabelul nominal cu moștenitorii trecuți în Anexa
3 cărora li se reconstituie dreptul de proprietate, tablel în care antecesorii reclamantei sunt trecuți cu suprafața de 1,42 ha teren precum și cu suprafața de 1,29 ha teren.
Numai că în T.P. nr. 23109/77095/2002 antecesorul reclamantei figurează doar cu suprafața de 1,29 ha teren, mai puțin cu suprafața de 1,42 ha teren care i se cuvine conform Hotărârii Comisiei Județene S. nr.533/2000 anexa 3 poz.43 (f.42, 45-46-dosar fond).
De astfel și C. J. S. recunoaște în întâmpinarea depusă că reclamantei i se cuvine și suprafață de 1,42 ha susținând în mod greșit că această suprafață i-a fost reconstituită în anexa 3 poz.43 (f.37-38-dosar fond).
În schimb nu este întemeiat capătul de cerere formulat de reclamantă pentru reconstituirea terenului intravilan întrucât reclamanta nu a făcut dovada că intravilanul solicitat este liber și nu a atacatat Hotărârea Consiliului Județean S. cu plângere la judecătorie iar terenul cerut nu se află în continuarea casei de locuit pentru a se face aplicarea art.23 din Legea nr.18/1991.
În consecință în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă se va admite recursul reclamantei S. I. M. impotriva sentintei civile nr. 898 din_ a Judecătoriei J. . Va modifica hotărârea atacată și rejudecând cauza in fond va admite in parte acțiunea și va dispune corectarea numelui def. inscris in TP nr. 23109/77095/2002 din S. Joseh in S. Iosif și a prenumelui moștenitoarei S.
I. din I. in I. -M. . Totodată, va dispune modificarea TP mai sus mentionat in sensul completării acestuia cu suprafața de 1,42 ha teren extravilan și va respinge capătul de cerere privind restituirea terenului intravilan.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta S. I. M. domiciliată in Damjanich_ M, J., cod poștal 5126 Ungaria, impotriva sentintei civile nr. 898 din_ a Judecătoriei J. .
Modifică hotărârea atacată și rejudecând cauza in fond admite in parte acțiunea.
Dispune corectarea numelui def. inscris in TP nr. 23109/77095/2002 din S. Joseh in S. Iosif și a prenumelui moștenitoarei S. I. din I. in I. -M. .
Dispune modificarea TP mai sus mentionat in sensul completării acestuia cu suprafața de 1,42 ha teren extravilan.
Respinge capătul de cerere privind restituirea terenului intravilan. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2013.
Președinte, | Judecători, | Grefier, | ||||
R. M. P. G. | D. | D. | I. M. | J. | D. |
Red.DG/_
Dact.DMJ/_ /2ex Jud. fond: A. F.
← Decizia civilă nr. 1/136. Fond funciar | Decizia civilă nr. 825/2013. Fond funciar → |
---|