Decizia civilă nr. 248/2013. Ordonanta presedintiala

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 248/A

Ședința publică din 13 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M.

B.

P.

J. ECĂTOR: D.

W.

GREFIER: C.

M.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de către reclamanții M.

G., M. M., domiciliați în B. V., nr. 608 jud. M. împotriva sentinței civile nr. 822 din_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa apelanților

M. G., M. M. și a intimaților B. G., M. D., C. B. V. prin P., P. comunei B. V. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Instanța lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa apelanților M. G., M. M. și a intimaților B. G., M. D. ,

C. B. V. prin P., P. comunei B. V. .

Instanța, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra apelului civil de față,

Prin Sentința civilă nr. 822/_, Judecătoria Dragomirești a respins ca nefondată cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții M. G. și M. M. domiciliați în B. V., nr.608, în contradictoriu cu pârâții B. G. și M. D. domiciliați în B. V., nr. 42, C. B. V. prin primar și P. COMUNEI B. V., având ca obiect ordonanță președințială, prin care solicită obligarea pârâților B. G. și M. D. să suspende efectuarea oricăror lucrări de construcții si depozitare de material pe terenul proprietatea reclamanților.

A respins ca inadmisibilă cererea reclamanților prin care solicită pe cale de ordonanță președințială obligarea pârâților C. B. V., prin primar și P.

COMUNEI B. V. să anuleze pârâților B. G. și M. D. "orice fel de autorizație de construcție pe terenul sus menționat";.

Prima instanță a reținut că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate ale ordonanței președențiale.

S-a reținut că reclamanții nefăcând dovada proprietății asupra terenului în litigiu și nici a faptului că au vreun dosar pe rolul instanței cu privire la dreptul lor de proprietate asupra acestui teren, instanța apreciază că nu se pune problema vreunei pagube directe și iminente pe care să o sufere reclamanții datorită lucrărilor pe care le execută pârâții, mai ales că reclamanților le este în curs de soluționare cererea de despăgubiri pentru terenul în litigiu.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții solicitând schimbarea în tot a acesteia în sensul admiterii cererii de ordonanță președențială.

În motivarea apelului s-a arătat că practic ei au solicitat obligarea intimaților M. D. și Primăria B. V. de a proceda la sistarea construirii, respectiv emiterea de autorizații în vederea edificării pe terenul proprietatea apelanților a unor construcții, întrucât prin Sentința Civilă nr. 955/_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea apelanților. Practic intimații de rândul 1-2 au început să construiască pe terenul în suprafață de 0,45 ha pentru care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, cererea le-a fost invalidată, au formulat plângere la Judecătoria Dragomirești, unde s-a format dosarul nr._ și în care au formulat cerere de repunere pe rol, întrucât sunt în măsură să depună înscrisurile solicitate de instanță și precizarea de acțiune. Așa cum au arătat, intimații depozitează materiale de construcții și au început lucrările de construcții. Prin fapta acestora sunt prejudiciați material, în sensul că dacă se va admite plângerea în dosarul menționat, nu vor putea folosi terenul. Urgența măsurii se impune ca urmare a lucrărilor care le efectuează intimații și care ulterior nu mai pot fi demolate. Vremelnicia - solicită luarea acestor măsuri până la punerea în executare a sentinței civile nr. 955/_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ .

Au chemat în judecată și pe intimații de rândul 3-4 pentru a se dispune să nu elibereze nicio autorizație de construcție pe seama intimaților de rândul 1-2 fiind și aici întrunite toate cele trei elemente: urgența, vremelnicia și prejudiciul iminent.

Intimații, deși legal citați nu au depus întâmpinare.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:

Prima instanță a reținut corect că în cauză nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate ale ordonanței președențiale.

Astfel aparența dreptului nu este în favoarea reclamanților. Aceștia nu au dovedit existența dreptului lor de proprietate ci doar împrejurarea că sub nr. de

dosar_ (repus pe rol) ar fi în curs de judecată cererea lor de reconstruire.

Pe de altă parte, pârâții intimați sunt proprietari tabulari asupra terenului pe care construiesc.

Lipsește și urgența ca și condiție de admisibilitate a ordonanței președențiale, raportat la împrejurarea că pârâții au executat lucrările în baza unei autorizații de construire eliberată în 2009.

Cu privire la autorizația de construire, în mod corect a reținut prima instanță că un act administrativ, cum este o autorizație de construire, nu poate fi anulat pe cale de ordonanță președințială, care are un caracter vremelnic, astfel că o asemenea cerere este de la început inadmisibilă.

Așadar, reținând că nu sunt întrunite în cauză cerințele art. 996 C.pr.civilă, tribunalul a respins apelul conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanții M. G. și M. M., ambii domiciliați în localitatea B. V. nr. 608 jud. M., împotriva Sentinței civile nr. 822/_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE

J. ECĂTOR

GREFIER

P. M. B.

W.

D.

M.

C.

Red.: W.D./_

T.red.: M.C./_ /8 ex.

J. ecător la fond: V. E. G. T.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 248/2013. Ordonanta presedintiala