Decizia civilă nr. 319/2013. Ordonanta presedintiala

cod operator 4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR.319/A

Ședința publică din_ Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. -T. A. -Ana J. ECĂTOR: G. B.

GREFIER: Roman M.

Pe rol este soluționarea apelului civil declarat de către pârâta C. L. Ș. M. de A. a L. F. F., cu sediul în Ș. M., str.R., nr.7, județul M., împotriva sentinței civile nr.9775 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințală.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și la a doua strigare se constată lipsa apelantei C. L. Ș. M. de A. a L. F. F. și a intimaților N. I., R. N. a P. "R. "; DS M., C.

J. M. de aplicare a legilor fondului funciar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că nu s-a procedat la achitarea diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, invocă excepția de insuficientă timbrare și reține cauza spre soluționarea excepției.

T.

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9975 din 0_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de C. L. Ș. M., s-a admis cererea de ordonanță președințială introdusă de reclamantul N. I. în contradictoriu cu pârâtele

C. L. de aplicare a L. fondului funciar Ș. M., C. J. de aplicare a L. fondului funciar M. și R. N. a P. R. - D.

S. M., au fost obligate pârâtele R. N. a P. R. - DS

M., C.

J.

de aplicare a L.

fondului funciar M. și C. L.

de aplicare a L.

fondului funciar Ș.

M. să se abțină de la orice acte de

dispoziție și exploatare a terenului cu vegetație forestieră situat în locul "Valea Dosului";, cu suprafața de 8.500 mp, identificat în CF nr. 103 B., nr. topo. 387 și inclus în amenajamentul silvic UP VI, u.a. 95 D, conform Planului de amenajament și delimitare întocmit de Serviciul cadastru - Agricultură, din cadrul Primăriei Ș. M., până la soluționarea irevocabilă a plângerii reclamantului împotriva H.C.J. M. nr. 1632/_, ce formează obiectul Dosarului nr._ al Judecătoriei B. M. .

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul N. I. a învestit instanța cu o cerere având ca obiect obligația de a nu face, formulată pe calea ordonanței președințiale, solicitând a fi obligate pârâtele să se abțină de la orice acte de dispoziție și exploatare a terenului cu vegetație forestieră situat în locul "Valea Dosului";, cu suprafața de 8.500 mp, identificat în CF nr. 103 B., nr. topo. 387 și inclus în amenajamentul silvic UP VI, u.a. 95 D, conform Planului de amenajament și delimitare întocmit de Serviciul Cadastru - Agricultură, din cadrul Primăriei Ș. M., teren cu privire la care s-a învederat că s-a formulat plângere împotriva H.C.J. M. nr. 1632/_ (Dosar nr._ ), întrucât s-a respins cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului descris în cuprinsul cererii, iar o exploatare a pădurii existente pe terenul solicitat, ar lipsi de interes judecata acestei plângeri.

Condițiile cumulative de admisibilitate a cererii formulate în procedura ordonanței președințiale sunt urgența măsurii solicitate, vremelnicia acesteia și, ca o consecință a caracterului vremelnic, neprejudecarea fondului dreptului, dar a cărui aparență se impune a fi stabilită că există în favoarea reclamantului.

Urgența este prezumată atunci când măsura solicitată tinde la păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere sau tinde să prevină o pagubă iminentă și care nu s-ar putea repara.

În cauză, reclamantul a susținut că terenul pretins în cadrul plângerii împotriva H.C.J. M. nr. 1632/_ (Dosar nr._ ), se află întabulat în cartea funciară în favoarea autorului său, iar această susținere este supusă verificării în cadrul judecății ce constituie obiectul dosarului evocat, procedura de judecată a unei astfel de cereri fiind supusă urgenței si precăderii, conform art. 2 alin. 1din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005.

Așa cum au susținut pârâtele R. N. a P. R. - DS M. și C. L. de aplicare a legilor fondului funciar Ș. M., dreptul reclamantului la restituire nu a fost confirmat încă de către autorități, nefiind așadar stabilit cu certitudine în dreptul intern, așa cum nu este nici dreptul la despăgubire prevăzut în cazurile ce pretinde reclamantul că i-ar produce o lipsă a interesului de a se judeca plângerea sa împotriva H.C.J. M. nr. 1632/_ (Dosar nr._ ), însă, în circumstanțele cauzei, instanța nu are a se

pronunța asupra dreptului reclamantului, fiind suficient a se stabili dacă în favoarea reclamantului există aparența de drept.

Instanța a considerat că reclamantul are un "interes patrimonial"; suficient de bine stabilit în dreptul intern, întrucât legislația privind reconstituirea dreptului de proprietate pretins este considerată ca și cum ar genera un nou drept de proprietate în favoarea persoanelor care întrunesc condițiile de restituire, protejat de art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană, iar aceste condiții se impun a fi verificate în cadrul plângerii reclamantului împotriva H.C.J. M. nr. 1632/_ .

S-a reținut astfel întrucât, Curtea Europeană, în conformitate cu jurisprudența sa, a statuat că, atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate de către un regim anterior, o legislație similară poate fi considerată ca și cum ar genera un nou drept de proprietate în favoarea persoanelor care întrunesc condițiile de restituire, protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Același principiu se poate aplica și în privința dispozițiilor de restituire sau de despăgubire stabilite în baza unei legislații adoptate înainte de ratificarea Convenției, dacă această legislație rămâne în vigoare după ratificarea Protocolului nr. 1 (cauza Kopecky împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, paragrafele 35 și 48-52, CEDO 2004-IX, Broniowski împotriva Poloniei [MC], nr. 31.443/96, § 125, CEDO 2004-V).

În același context, Curtea a statuat și că, atunci când principiul restituirii proprietăților confiscate în mod abuziv a fost deja adoptat de către un stat, incertitudinea cu privire la punerea în practică a acestui principiu, fie ea de ordin legislativ, administrativ sau legat de practicile aplicate de autorități, poate genera, atunci când persistă în timp și în lipsa unei reacții coerente și rapide din partea statului, o omisiune a acestuia de a-și îndeplini obligația de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (hotărârea Broniowski menționată mai sus, Păduraru împotriva României, nr. 63.252/00, paragrafele 92 și 112, 1 decembrie 2005).

Astfel, fără a se aborda fondul dreptului reclamantului la restituirea terenului pretins, instanța a apreciat, față de argumentele expuse, că reclamantul a justificat atât împrejurarea că aparența dreptului de reconstituire a proprietății este în favoarea sa, simpla plângere împotriva hotărârii de invalidare suspendând de drept efectele acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 18/1991, cât și urgența măsurii solicitate.

În fine, întrucât în cadrul procedurii ordonanței președințiale instanța nu rezolvă fondul dreptului, se impune a se verifica dacă măsura solicitată de reclamant este una provizorie.

Reclamantul a solicitat a fi obligate pârâtele să se abțină de la orice acte de dispoziție și exploatare a terenului cu vegetație forestieră situat în locul

"Valea Dosului";, cu suprafața de 8.500 mp, identificat în CF nr. 103 B., nr.

topo. 387 și inclus în amenajamentul silvic UP VI, u.a. 95 D, conform Planului de amenajament și delimitare întocmit de Serviciul Cadastru - Agricultură, din cadrul Primăriei Ș. M., până la soluționarea irevocabilă a plângerii sale împotriva H.C.J. M. nr. 1632/_ (Dosar nr._ ).

Astfel solicitându-se, înseamnă că au calitate procesuală toate pârâtele chemate în judecată, iar nu numai pârâta R. N. a P. R. - DS

  1. , prin urmare și C. L. de aplicare a legilor fondului funciar Ș. M.

    , ambele comisii chemate în judecată având atribuții de a face propuneri de validare, respectiv de a dispune validarea, cu privire la alte cereri de reconstituire ce s-ar fi formulat în legătură cu terenul pretins de reclamant, considerent pentru care se va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de C. L. Ș. M. .

    Întrucât reclamantul a limitat în timp măsura solicitată, și anume până la soluționarea irevocabilă a plângerii sale împotriva H.C.J. M. nr. 1632/_ (Dosar nr._ ), instanța a reținut a fi întrunită și cerința privind caracterul provizoriu al măsurii.

    Rămânând de analizat legalitatea măsurii solicitate, raportat la susținerea pârâtei R. N. a P. R. - DS M., potrivit căreia reclamantul solicită a se abține de la executarea unor obligații legale, ce îi sunt impuse de art.10 alin. 1 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, instanța constată că o astfel de abținere nu îi poate fi străină pârâtei, a cărei activitate în materia dedusă judecății este reglementată și de dispozițiile Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

    Din spiritul reglementării precitate rezultă că se impune conservarea terenurilor forestiere până la data comunicării de către comisiile județene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, favorabile proprietarilor, care clarifică situația juridică a terenurilor forestiere, către inspectoratele teritoriale de regim silvic și de vânătoare. Pe perioada suspendării serviciului silvic prevăzut la art. 3 alin. (3) din lege, paza terenurilor forestiere se asigură de R.

  2. a P. - R. .

În cauză, fiind aceeași rațiune, soluția nu ar putea fi decât în sensul cerut de reclamant, astfel ca instanța a apreciat ca fiind și legală măsura solicitată de acesta, regimul silvic si obligațiile impuse de acesta, conform art. 17 alin. 2 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, nefiind reductibille numai la exploatarea și valorificarea masei lemnoase. În sfârșit, dispozițiile art. 57 din Legea nr. 18/1991, întăresc concluzia reținută, stabilind că plângerea formulată potrivit art. 53-56 din lege, deci și împotriva unei hotărâri a Comisiei J. ețene, suspendă efectele acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. L. de aplicare a legilor fondului funciar Ș. M. solicitând modificarea sentinței.

În motivarea apelului s-a învederat T. ui că instanța a apreciat în mod greșit următoarele aspecte:

În cadrul dosarului nr._, având ca obiect fond funciar, reclamantul pretinde reconstituirea unui drept de proprietate asupra suprafeței de teren forestier identificată și în cererea introductivă a prezentului dosar.

Suprafața respectivă de teren forestier se află actualmente în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, orașul Ș. M., însă neinventariat, în conformitate cu prevederile art.199-120 din Legea nr. 215/2001. Prin urmare, devin aplicabile prevederile art. 36 alin.2 ale Legii nr.215/2001.

De asemenea, art. 5 din Regulamentul din 4 august 2005, privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, adoptat prin Hotărârea de Guvern nr.890 din 4 august 2005, prevede într-un mod cât se poate de clar, atribuțiile Comisiei locale de fond funciar.

Consideră că în această cauză, C. locală de aplicare a legii fondului funciar Ș. M. nu a avut calitate procesuală pasivă, după cum în mod greșit a apreciat instanța de fond, deoarece obiectul acestei acțiuni este independent de voința acesteia, neexistând în sarcina sa atribuții cu privire la administrarea suprafețelor de teren forestier și implicit cu privire la exploatarea acestora.

În plus, învederează instanței că în dosar nr._, reclamantul a făcut plângere împotriva unei decizii de invalidare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren forestier ce face obiectul prezentei cauze, prin urmare, până la finalizarea respectivei cauze și până la acordarea unui drept de proprietate, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, acesta nu deține decât cel mult o speranță asupra dreptului de proprietate.

Intimatul N. I. a depus întâmpinare prin care a învederat că invocă nulitatea apelului întrucât nu s-a indicat numărul hotărârii atacate și a arătat că prin sentința civilă nr. 9926 din_ a fost admisă plângerea intimatului și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 8.500 mp teren cu vegetație forestieră, conform amenajamentului silvic U.P.VI u.a 95D. Așadar și dosarul de fond s-a soluționat, dar nu este irevocabilă sentința.

Din probele administrate în cauză s-a dovedit faptul că antecesorul petentului N. G. a figurat ca proprietar al terenului cu vegetație forestieră din CF 103 B. și CF 950 B., nicidecum statul. C. locală nu a sprijinit deloc pe intimat și nici pe ceilalți cetățeni, a lăsat timp de 4 ani să se exploateze pădurea localnicilor, inclusiv a intimatului și de aceea a formulat prezenta ordonanță președințială. C. locală a criticat sentința că nu ar avea calitate procesuală pasivă, or aceasta este parte și în dosarul de fond_, a făcut propunerea de invalidare, aceasta va avea obligația de punere în

posesie pentru suprafața ce constituie obiect al cauzei. Solicită să fie obligată apelanta la cheltuieli de judecată conform chitanței pe care a anexat-o.

Pentru termenul de judecată din data de_ apelanta a fost citată cu mențiunea de a timbra cererea de apel cu 20 lei taxă judiciară de timbru, sub sancțiunea anulării.

Apelanta a achitat doar suma de 10 lei, conform chitanței depuse la fila 35 dosar.

Se reține că în conformitate cu prevederile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, instanța punând în vedere reclamantului achitarea cuantumului stabilit. Neîndeplinirea obligației de plată se sancționează cu anularea cererii.

Potrivit prevederilor art. 23 alin. 1 lit. a din același act normativ, cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță, dar nu mai puțin de 20 lei.

Raportat la aceste considerente, întrucât apelanta nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa, relativă la achitarea întregii taxe judiciare de timbru, instanța va anula apelul ca insuficient timbrat, reținând și dispozițiile art. 470 alin. 3 Cod procedură civilă.

În aplicarea prevederilor art. 451 alin. 1 Cod de procedură civilă, apelanta va fi obligată să achite intimatului N. I. suma de 400 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanțelor depuse la filele 23 și 24 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Anulează ca insuficient timbrat apelul declarat de apelanta C.

L.

de

A.

a Legii F. F. Ș. M., cu sediul în Ș. M., strada R.

nr.7,

județul M., reprezentantă prin primar Talpoș F. V., în contradictoriu cu intimații N. I., CNP 1., domiciliat în B. nr.53, oraș Ș. M., județul M., C. J. de aplicare a L. fondului funciar M., cu sediul în B. M., strada Gh. Ș. nr. 46, județul M. și R. N. a P.

R. -DS M., cu sediul în B. M., strada 22 D. nr.36, județul

M., împotriva sentinței civile nr.9775 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .

Obligă pe apelantă să achite intimatului N. I. suma de 400 lei, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE J. ECĂTOR GREFIER

S. -T. A. -Ana G. B. Roman M.

Red./S.T.A./_

Tehred./R.M./_ /6ex. Red./judecător la fond:E. M. S.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 319/2013. Ordonanta presedintiala