Decizia civilă nr. 249/2013. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 249/R/2013 ȘED. ȚA PUBLICĂ DE_ TIE 2013 INSTANȚA CONST. ITĂ D. :

PREȘEDINTE: E. L.

JUDECĂTOR: M. O. -S. JUDECĂTOR: DAN-I. T. GREFIER: C. -G. H.

Pe rol judecarea cauzei privind pe recurent M. G. și pe intimat C.

L. de A. a L. de F. F. din C. P. T., intimat C. J. de

A. a L. de F. F. din cadrul P. C., intimat V. V., intimat S.

I., intimat S. L., intimat S. I., intimat S. V., intimat SA M., intimat Ș. E. C., intimat SS N., intimat SS, intimat F.

D., intimat H. E. V., intimat D. C. -I., având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 3202 din_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., dosar având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile au avut loc la data de 26 februarie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care fac parte integrantă din prezenta decizie.

T. UL

Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 3202/_ pronunțată în dosarul civil nr._ Judecătoria Turda a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul M. G., în contradictoriu cu pârâții C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor T., C.

J. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor C., Ș. I., Ș. L., Ș. V., Ș. A. -M., Ș. I. și Ș. E. C., Ș. S.

N., Ș. S., F. D., H. E. V., V. V., D. C. I., având ca obiect fond funciar.

A obligat reclamantul la plata în favoarea pârâtului Ș. S. N. a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de dosar_ reclamantul M. G. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor T., C.

J. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor C., ca prin hotărârea ce se va pronunța:

  1. Să dispună obligarea pârâtei de rând 1 la punerea în posesie a reclamantului asupra terenului în suprafața de 779 mp situat din punct de vedere administrativ in T., str. Timotei Cipariu, nr. 9 - pe vechiul amplasament

  2. Să dispună obligarea pârâtei de rand 2 la eliberarea titlului de proprietate asupra terenului în suprafața de 779 mp situat din punct de vedere administrativ in T., str. Timotei Cipariu, nr. 9, in favoarea reclamantului, in calitate de succesor al defuncților M. A. si M. M. - pe vechiul amplasament

  3. Să dispună obligarea pârâtei de rând 1 la punerea în posesie a reclamantului asupra terenului în suprafața de 2,736 mp. situat din punct de vedere administrativ in T., str. Al. I. Cuza, f. nr. - pe vechiul amplasament

  4. Să dispună obligarea pârâtei de rand 2 la eliberarea titlului de proprietate asupra terenului în suprafața de 2,736 mp. situat din punct de vedere administrativ in T., str. Al. I. Cuza, f. nr. in favoarea reclamantului, in calitate de succesor al defuncților M. A. si M. M. - pe vechiul amplasament

  5. Să dispună obligarea pârâților care se vor opune la admiterea prezentei acțiuni la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că antecesorii săi au folosit terenul în suprafața de 779 mp situat din punct de vedere administrativ în T., str. Timotei Cipariu, nr. 9 începand cu anul 1933, in anul 1977 au procedat la reglementarea situației juridice a terenului, iar prin sentința 4036/1977 pronunțata de Judecătoria Turda in dosar civil 4409/1977 definitiva si irevocabila a fost admisa acțiunea prin care au solicitat intabularea imobilului teren si casa.

La acea data, din pricina reglementarilor legale in vigoare, nu se putea intabula decât o suprafața de teren de maxim 250 mp, drept pentru care, cu toate ca s-a reținut in cuprinsul sentinței ca antecesorii foloseau, in condiții necesare si suficiente pentru a uzucapa o suprafața de teren de 1030 mp, diferența de suprafața a rămas intabulata pe vechii proprietari.

Reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafața pe care o deține in folosința începând cu anul 1933, dar aceasta solicitarea a fost respinsa, in mod nejustificat, reținându-se lipsa calității de proprietari tabulari.

Terenul solicitat nu a fost revendicat de alte persoane, nu a fost eliberat titlu de proprietate in favoarea altor persoane, este liber si in folosința deplina a reclamantului, constituind curtea si gradina aferente imobilului locuința personala.

În ceea ce privește imobilul teren în suprafața de 2.736 mp. situat din punct de vedere administrativ in T., str. Al. I. Cuza, f. nr. se arată că acesta se află în proprietatea familiei reclamantului începând cu anul 1960, așa cum rezulta si din declarațiile olografe ale martorilor - depuse la dosarul de fond funciar.

A fost respinsa solicitarea sa de eliberare a titlului de proprietate asupra acestui teren, reținându-se ca acest teren este înscris in CF 3442 T., fiind eliberat titlu de proprietate pe seama numiților S. - proprietari tabulari.

La baza acestei soluții se afla greșita identificare a terenului, întrucât imobilul înscris in CF 3442 T. nu se suprapune cu terenul folosit si solicitat de către reclamant. Terenul solicitat este liber si in folosința sa deplina, mai mult reclamantul este plătitor de impozit asupra acestui teren.

În drept au fost invocate prevederile art. 11 al. 2 din Legea 18/1991 modificata prin Legea nr. 247/2005, art. III al. 1, lit. l, pc. II din Legea 169/1997 modificata prin Legea nr. 247/2005.

La data de_ reclamantul și-a modificat acțiune, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună și anularea Hotărârii nr. 126/_ a Comisiei Județene C. .

La data de_ reclamantul a formulat o nouă modificare a acțiunii, prin care a chemat în judecată în calitate de pârâți pe V. LUCREȚIA, S. I., PĂDUREAN M., S. L., S. E., S. V., SA M., S. E. ,

solicitând instanței:

  1. Să constate nulitatea absolută parțiala a titlului de proprietate nr._ emis in favoarea numiților S., în ceea ce privește suprafața de teren de 2736 mp., întrucât, asa cum rezulta din expertiza tehnica judiciara întocmita in prezenta cauza, eliberarea titlului de proprietate s-a realizat prin identificarea eronata a imobilului in sistem de carte funciara.

  2. Să dispună obligarea pârâtei de rând 1 la punerea în posesie asupra terenului în suprafața de 2.736 mp., pe vechiul amplasament, in favoarea reclamantului,

  3. Să dispună obligarea pârâtei de rand 2 la eliberarea titlului de proprietate asupra terenului în suprafața de 2.736 mp., pe vechiul amplasament, in favoarea reclamantului

  4. Să dispună obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată, în cazul în care se vor opune la admiterea prezentei acțiuni.

În motivare reclamantul a precizat că potrivit raportului de expertiza judiciara întocmit, eliberarea titlului de proprietate in favoarea paraților nou introduși in cauza s-a realizat prin identificarea eronata in regim de carte funciara a imobilului înscris in CF 3342 nr. top. 6770, 6767 si 6768 (imobil care, intr-adevăr a aparținut antecesorilor paraților nou introduși in cauza ).

In realitate imobilul in suprafața de 2736 mp folosit de către reclamant si solicitat in temeiul legilor proprietății este identic cu nr. top. 6835, deci nu se suprapune cu imobilul înscris in CF 3442 T. .

La data de_ reclamantul a formulat o nouă modificare a acțiunii, prin care a chemat în judecată în calitate de pârâți pe S. I., S. E. C., S.

S. N., SS, F. D., H. E. V. în calitate de moștenitori ai defunctului S. E. .

La data de_ pârâții S. E. C., SS N., S. I., SS

, H. E. V., F. D. au formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate împotriva lor, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.

În motivarea întâmpinării pârâții arată că autorul lor, S. E., alături de

SA M. si S. L. au formulat plângere penala împotriva reclamantului

M. G. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie cu privire la terenul din prezenta speța, astfel cum rezulta din rezoluțiile procurorilor pronunțate in dosarul nr. 1323/P/2004 si nr. 1725/P/2004 ale Parchetului de pe langa Judecătoria Turda.

In acea cauza s-a pronunțat soluția de neîncepere a urmăririi penale, apreciindu-se ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, in sensul ca lipsește latura obiectiva a infracțiunii, reținându-se ca litigiul dintre parti urmează sa fie soluționat de catre instanța civila.

Litigiul penal purtat reprezintă dovada limpede a faptului ca folosința terenului de către reclamant nu a avut un caracter netulburat. Pe langa aceasta plângere, proprietarii terenului au făcut si solicitări verbale reclamantului de a elibera terenul ocupat, cărora acesta nu s-a conformat insa.

Titlul de proprietate in privința căruia se solicita constatarea nulității absolute a fost emis in mod valabil, nefiind incident nici unul dintre cazurile de nulitate absoluta reglementate in mod expres de lege.

Reclamantul nu se poate prevala de faptul ca titlul de proprietate atacat a fost eliberat cu privire la acel amplasament din pricina unei erori de identificare, chiar daca am admite ca susținerea sa este reala, atata vreme cat reconstituirea dreptului de proprietate se poate face si pe un alt amplasament decât cel care a aparținut fostului proprietar deposedat. In acest sens art.13 alin. 2 din Legea 18/1991 in forma sa inițiala dispune ca atribuirea efectivă a terenurilor se face, în zona colinara, de regula, pe vechile amplasamente, dispoziție menținută si in urma modificărilor acestei legi. Astfel, regula este ca reconstituirea se face pe vechile amplasamente, insa legea nu dispune in mod imperativ ca acest lucru este obligatoriu sa se întâmple, întotdeauna, in anumite situații reconstituirea putându-se face in mod valabil si pe un alt amplasament.

La data la care autorul pârâților a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, admițând ca reconstituirea s-a făcut pe un alt amplasament decât cel inițial, nu mai exista o altă cerere cu privire la terenul litigios in suprafața de 2736 mp. La momentul respectiv, fiind îndeplinite toate condițiile pentru a se putea proceda la reconstituirea dreptului de proprietate, s-a eliberat in mod valabil titlul de proprietate, atacat in prezent, pe seama autorului paraților.

Reclamantul a formulat o asemenea cerere abia in anul 1998, înregistrata sub nr. 304, deci ulterior emiterii titlului de proprietate atacat.

Valabilitatea sau nevalabilitatea unui titlu de proprietate se cercetează raportat la momentul emiterii sale, iar nu in funcție de un eveniment ulterior. Chiar daca reconstituirea dreptului nostru de proprietate s-a făcut cu privire la un alt amplasament, atâta vreme cat acest lucru s-a făcut in mod legal, împrejurarea că ulterior emiterii titlului de proprietate s-a formulat o noua cerere, din partea unei alte persoane, fie ea chiar și fostul proprietar (deși reclamantul nu a avut vreodată calitatea de proprietar al acestui teren), nu este de natură sa atragă nevalabilitatea acestuia. In caz contrar, daca s-ar constata nulitatea unui titlu de proprietate motivat de faptul ca ulterior emiterii acestuia s-a formulat o alta cerere cu privire la acel amplasament, nu s-ar crea decât haos, s-ar aduce grava atingere securității circuitului civil si s-ar aduce atingere principiilor de drept care reglementează regimul juridic al nulității absolute, care dispune ca un act este nul in măsura in care cauza de nulitate exista la data întocmirii sale.

Atât la data solicitării, cat si la data emiterii titlului de proprietate al pârâților, terenul in litigiu se afla in rezerva comisiei, la dispoziția acesteia, astfel ca acesta a fost atribuit in mod valabil pe seama autorului acestora.

Legile modificatoare ale Legii 18/1991 oferă soluția in cazul in care, la data formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, cu privire la terenul solicitat exista eliberate titluri de proprietate. In acest sens, art. 11 alin. 2 ind. 1 din Legea 18/1991, astfel cum a fost modificata prin legea 247/2005 dispune: terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fara înscriere in cooperativele agricole de producție sau de către stat, fara nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.

In consecința, in cazul in care, la data solicitării, vechiul amplasament fusese legal atribuit altor persoane, solicitantul are posibilitatea de a obține reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament sau de a obține despăgubiri. Aceasta este singura varianta care exista in cazul reclamantului, atâta vreme cat titlul de proprietate al pârâților a fost emis in mod valabil.

Legea reglementează in mod expres cazurile de nulitate absoluta la art. III alin. 1 lit. l pct. II din Legea nr. 169/1997 modificata prin Legea 247/2005.Analizând textul de lege mai sus redat se poate observa ca acesta nu este incident in prezenta speța.

Titlul de proprietate nu a fost emis in favoarea unor persoane neîndreptățite, chiar daca a fost eliberat cu privire la un teren al cărui amplasament nu corespunde cu cel preluat. Valabilitatea titlului de proprietate, se analizează, raportat la momentul emiterii acestuia. Ori, la acel moment, nu exista vreo cauza de nulitate care sa atragă nevalabilitatea titlului de proprietate, atâta timp cat reconstituirea este posibila si cu privire la un alt amplasament decât cel care a aparținut solicitantului.

La data de_ reclamantul și-a modificat acțiunea, chemând în judecată în calitate de pârât pe V. V., în calitate de moștenitor al defunctei

V. LUCREȚIA.

La data de_ reclamantul și-a modificat acțiunea, chemând în judecată în calitate de pârât pe R. GAB. L, în calitate de moștenitor al defunctei

R. CA M., născută S., fostă C., fostă PĂDUREAN, iar la data de_ a chemat în judecată în calitate de pârât pe D. C. I., în calitate de moștenitor al defunctului R. GAB. L.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

În fapt, potrivit actelor ce constituie dosarul de fond funciar al reclamantului instanța a reținut că, prin cererea înregistrată la Primăria mun. T. sub nr. 304/_ (fila 22), reclamantul M. G. a solicitat în temeiul Legii nr. 169/1997 reconstituirea dreptului de proprietate după antecesorii M. Augustin și M. M., părinții săi, pentru suprafața de teren de 0,40 ha. Prin cererea nr. 5623/_, înregistrată de Primăria mun. T. la același dosar de fond funciar al reclamantului, cu nr. 304, s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 779 mp, grădină, situată în T. str. Timotei Cipariu, nr. 9, înscrisă în CF 4738 T., respectiv pentru suprafața de teren de 2736 mp situată în T. str. A. I. Cuza, F.N., lângă târgul de animale, după antecesorii M. Augustin și M. M. .

După intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, acesta a formulat cererea înregistrată la Primăria mun. T. sub nr. nr. 16.009/_ (fila 37) prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după antecesorii M. Augustin și

M. M., părinții săi, pentru suprafața de teren de 2736 mp situată în T. str.

A. I. Cuza, F.N., lângă târgul de animale, precizând că de la decesul părinților a folosit netulburat acest teren.

În susținerea cererii sale, reclamantul a depus la dosarul de fond funciar sentința civilă nr. 4036/1977 pronunțată în dosarul civil nr. 4409/1977 al Judecătoriei T., declarații martori, acte de stare civilă, certificate de moștenitor.

Prin cererea înregistrată la Primăria mun. T. sub nr. nr. 16.010/_ (fila 48) reclamantul M. G. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după antecesorii M. Augustin și M. M., părinții săi, pentru suprafața de teren de 779 mp, grădină, situată în T. str. Timotei Cipariu, nr. 9, precizând că de la decesul părinților a folosit netulburat acest teren.

În susținerea cererii sale, reclamantul a depus la dosarul de fond funciar sentința civilă nr. 4036/1977 pronunțată în dosarul civil nr. 4409/1977 al Judecătoriei T., extras CF 4738 T., declarații martori, acte de stare civilă, certificate de moștenitor.

Potrivit procesului-verbal din data de_ încheiat de C. L. T. (fila 59), cererile formulate de reclamant, în temeiul Legii nr. 169/1997 respectiv al

Legii nr. 247/2005 au fost respinse. S-a reținut astfel că pentru suprafața de 0,40 ha reclamantul nu deține acte din care să rezulte că a fost cândva în proprietatea sa ori a antecesorilor săi, terenul fiind folosit ca lot ajutător de la Cap. S-a arătat de asemenea că pe suprafața respectivă a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea lui Ș. I. E., Ș. I., Ș. L., Ș. V., Ș. A.

M., Răduca M., V. Lucreția și Ș. G.E., eliberându-se titlul de proprietate nr. 26197/1162/_ pentru suprafața totală de 0,38 ha teren.

Împotriva soluției Comisiei Locale T., reclamantul a formulat contestație privind eliberarea titlului de proprietate pentru suprafețele de 0,2736 ha teren, respectiv 0,0779 ha teren, pe vechile amplasamente deținute de antecesorii săi, ce a fost respinsă de către C. J. C. prin Hotărârea nr. 126 din data de_ .

S-a reținut în cuprinsul Hotărârii că cererile cu nr. 16.010/_ și nr. 16.009/_ formulate de către contestatar, în calitate de moștenitor al defuncților M. Augustin și M. M., pentru suprafețele de teren susmenționate localizate în T., str. Al. I. Cuza F.N. lângă târgul de animale (2736 mp), respectiv str. Timotei Cipariu nr. 9 (779 mp), au fost respinse de C. locală de fond funciar T., pe considerentul că nu a prezentat acte doveditoare ale proprietății asupra suprafețelor de teren solicitate, din care să rezulte că au aparținut antecesorilor acestuia, iar amplasamentul situat lângă târgul de animale a fost atribuit prin titlul de proprietate nr. 26197/1162/_ emis în favoarea numiților Ș. I. E., Ș. I., Ș. L., Ș. V., Ș. A. M., Răduca M., V. Lucreția și Ș. G.E., în calitate de moștenitori ai defunctului Ș. A., pentru suprafața totală de 0,38 ha teren.

C. J. a apreciat astfel că soluția adoptată de comisia municipală este întemeiată, întrucât potrivit CF nr. 3442 T. imobilul identificat ca fiind pe str. Al. I. Cuza lângă târgul de animale a constituit proprietatea defunctului Ș.

  1. , iar suprafața de 779 mp reprezintă proprietatea tabulară a numiților P. Augustin și soția născ. Tot V. conform CF nr. 4738 T., declarațiile de martori neîndeplinind cerințele prevăzute la art. 6 alin. (1 ind. 3) din Legea nr. 1/2000.

    În ceea ce privește titlul de proprietate nr. 26197/1162/_ emis în favoarea numiților Ș. I. E., Ș. I., Ș. L., Ș. V., Ș. A. M., Răduca M., V. Lucreția și Ș. G.E., în calitate de moștenitori ai defunctului Ș. A., instanța a reținut din probele administrate în cauză, că acesta a fost eliberat în temeiul cererii formulate în baza legii nr. 18/1991, cerere înregistrată la Primăria mun. T. sub nr. 434/_ .

    Potrivit acestei cereri, V. Lucreția, născută Ș., Ș. Ș. I., Răduca M.

    , născută Ș., Ș. L., Ș. E., Ș. V., Ș. A. M., Ș. E., toți în

    calitate de moștenitori ai defunctului Ș. A., pentru suprafața de teren arabil de 2,73 ha, în parcela Cetate 1 ha, Coasta Morii, 1,37 ha, conform adresei nr. 7325/_ eliberată de Primăria mun. T. .

    Anexat cererii au fost depuse acte de stare civilă, extrase CF.

    Prin procesul-verbal de punere în posesie nr._ titularii reconstituirii au fost puși în posesie cu suprafața de teren de 0,38 ha (fila 127), în temeiul căruia a fost ulterior eliberat titlul de proprietate nr. 26197/1662/_ (fila 133), contestat în prezenta cauză.

    Instanța a reținut prin raportul de expertiză tehnică realizat în cauză de către expert Chiriac G. (filele 93-99), au fost identificate topografic terenurile în litigiu, solicitate de către reclamant.

    Astfel, în ceea ce privește suprafața de teren de 779 mp grădină, situat administrativ în mun. T. str. Timotei Cipariu, nr. 9, este înscrisă în CF 4738 T. identificându-se parțial cu nr. top 94, în suprafață totală de 1029 mp. Proprietarii tabulari asupra terenului sunt P. Augustin și soția, născută Tot V., în cota de 779/1029, M. G. și M. Iosif, în cota de 125/1029, M. G. în cota de 125/1029, iar asupra construcției M. G. în cota de 3/4 și M. Iosif în cota de 1/4.

    Cu privire acest teren, reclamantul a arătat că antecesorii săi, M. Augustin și M. M., decedați, au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, însă din cauza legislației în vigoare nu li s-a putut recunoaște și întabula dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de teren ci doar asupra unei suprafețe de 250 mp, împrejurări de rezultă - susține reclamantul - din cuprinsul sentinței civile nr. 4036/1997 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul civil nr. 4409/1977.

    Instanța a apreciat însă că susținerile reclamantului sub acest aspect sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive.

    Potrivit mențiunilor din cuprinsul sentinței civile invocate de către reclamant, rezultă fără îndoială că antecesorul reclamantului, M. Augustin, tată, a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune numai cu privire la suprafața de 250 mp.

    Astfel, în considerentele sentinței se reține că s-a solicitat obligarea pârâților, moștenitori ai proprietarilor tabulari, să îi recunoască reclamantului M. Augustin, "dreptul de proprietate, dobândit cu titlu de uzucapiune, asupra imobilului înscris în CF 47387 T., cu nr. top 94, loc de casă, în suprafață delimitată de la 250 mp, pe care reclamantul îl folosește, în condițiunile unei posesiuni utile, din anul 1935";. În mod similar se arată în pagina a doua a sentinței că, având calitatea de membru cooperator agricol, potrivit statutului CAP, s-a făcut o delimitate a terenului de 250 mp pentru reclamant, restul suprafeței de teren fiind comasată la CAP T. Nouă.

    Instanța a reținut astfel că în cuprinsul sentinței nu se face vorbire despre deținerea de către antecesorul reclamantului a întregii suprafețe înscrise în CF 4738 T., respectiv 1029 mp, nici nu rezultă că acesta ar fi invocat măcar dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra întregului teren.

    În ceea ce privește declarațiile de martori depuse de reclamantul M. G. în probațiune, la dosarul de fond funciar, instanța a apreciat că acestea nu dovedesc dreptul de proprietate asupra întregului teren înscris în CF 4738 T., în condițiile în care atât martorul G. I. O. cât și martorul Antal R. au arătat că reclamantul "folosește"; grădina situată pe str. Timotei Cipariu nr. 9, dinainte de 1960.

    Or, în sensul prevederilor art. 11 din Legea nr. 18/1991 potrivit căruia

    "Suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezulta din: actele de proprietate, carte funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativa, registrul agricol de la data intrării în cooperativa, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori";, respectiv art. 6 alin. (13) din legea nr. 1/2000 potrivit căruia "În situația în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea";, ceea ce se impune a rezulta din declarațiile de martori nu este folosința ci proprietatea asupra

    terenului precum și faptul că acesta a fost cooperativizat, fiind preluat de la titularul reconstituirii sau antecesorii acestuia.

    Prin urmare, instanța a apreciat că reclamantul nu a dovedit un drept de proprietate al antecesorilor săi asupra terenului în suprafață de 779 mp solicitat, în condițiile în care în cartea funciară figurează alți proprietari tabulari și nu s-a dovedit existența unui transfer al proprietății de la aceștia către antecesorii reclamantului, posesia asupra acestuia putând, eventual, constitui doar un temei pentru constatarea uzucapiunii, iar nu pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

    În ceea ce privește suprafața de teren de 2736 mp situată în mun. T. str. Al. I. Cuza, fn, instanța a reținut că prin Hotărârea Comisiei Județene C. nr. 126 din data de_, contestația reclamantului a fost respinsă întrucât aceasta a fost atribuită prin titlul de proprietate nr. 26197/1162 din data de_ în favoarea numiților Ș. I. E., Ș. I., Ș. L., Ș. V., Ș. A. M., Răduca M., V. Lucreția și Ș. G.E., în calitate de moștenitori ai defunctului Ș. A., emis pentru o suprafață totală de 0,3 8 ha teren.

    Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul a solicitat instanței să dispună și anularea Titlului de proprietate emis pe seama pârâților, susținând, în esență, că potrivit raportului de expertiza judiciara întocmit, eliberarea titlului de proprietate in favoarea paraților nou introduși in cauza s-a realizat prin identificarea eronata in regim de carte funciara a imobilului înscris in CF 3342 nr. top. 6770, 6767 si 6768 (imobil care, intr-adevăr a aparținut antecesorilor paraților).

    Instanța a avut în vedere că potrivit prevederilor art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997 modificata prin Legea 247/2005 "(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2J200 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi:

    1. actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:

  1. actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri;

  2. actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop;

  3. actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate;

  4. actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor;

  5. actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafața stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991;

  6. actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri";.

În continuare, însă, art. III din actul normativ indicat stabilește la alin. (2^2) că "Nulitatea absolută nu operează asupra titlurilor obținute de foștii proprietari pe alte amplasamente dacă la intrarea în vigoare a prezentei legi si-au găsit vechile amplasamente de care au fost deposedați atribuite legal altor persoane conform Legii nr. 18/1991";.

În acord cu susținerile pârâților, instanța a constatat că la data formulării primei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate de către reclamant, respectiv_, în temeiul legii nr. 169/1997, terenul în litigiu, în suprafață de 2736 mp, nu era liber din punct de vedere juridic, fiind deja atribuit în proprietate pârâților, în baza legii nr. 18/1991.

Astfel, s-a reținut că pârâții au fost puși în posesie anterior formulării cererii de reconstituire de către reclamant, prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 12176/176 din data de_, titlul de proprietate nr. 26197/1662 fiind de asemenea emis anterior, în data de_ .

Cu privire la modul de reconstituire a dreptului de proprietate și eliberare a titlului în favoarea pârâților, instanța a apreciat că au fost respectate dispozițiile legale în materie, actele de constituie dosarul de fond funciar al acestora cuprinzând atât cererea de reconstituire formulată în temeiul legii nr. 18/1991, cât și dovada dreptului de proprietate cu privire la suprafața reconstituită, dovadă ce s-a făcut cu extrase de carte funciară și adeverința eliberată de Primăria mun. T. cu privire la suprafețele înscrise în Registrul agricol pe numele defunctului Ș. A. . Complinitor, actele de stare civilă depuse în probațiune, dovedesc îndreptățirea pârâților la reconstituirea dreptului de proprietate după acest defunct.

De asemenea, instanța a reținut că reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament nu poate atrage nulitatea unui titlu de proprietate, ci doar în condițiile art. III alin. 1 lit. a din legea nr. 169/1997.

Astfel fiind, împrejurarea că terenul reconstituit în proprietate pârâților ar fi fost identificat topografic în mod greșit, această identificare eronată conducând la emiterea titlului de proprietate pe un alt amplasament, nu este suficientă pentru a atrage nulitatea absolută a titlului de proprietate, câtă vreme prin Legea nr. 18/1991 nu s-a stabilit obligativitatea respectării vechiului amplasament.

Pe de altă parte, reclamantul a înțeles să facă dovada dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren doar cu declarații de martori (filele 25-28, 41-42), din care, în mod similar situației privind terenul în suprafață de 779 mp, rezultă doar folosința terenului de către reclamant, iar nu proprietatea asupra acestuia.

Trebuie subliniat, în acest sens, că simplificarea regimului probator al proprietății prin prevederile art. 6 alin. 1 indice 3 din legea nr. 1/2000 nu exclude orice exigență sub acest aspect. Dovada proprietății trebuie să rezulte cu certitudine din declarațiile martorilor, atât sub aspectul existenței dreptului de proprietate cât și sub aspectul întinderii acestuia.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța a reținut că nu este incident în cauză niciunul din motivele de nulitate absolută expres și limitativ prevăzute de art. III din Legea nr.169/1997, astfel încât

solicitarea reclamantului de anulare a titlului de proprietate nr. 26197/1662/_ emis în favoarea pârâților este neîntemeiată.

Prin urmare, s-a apreciat că soluția dispusă de C. J. C. asupra contestației formulate de reclamant este legală și temeinică astfel încât a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul M. G., solicitând casarea acesteia și, în urma reținerii cauzei spre rejudecare, admiterea în parte a acțiunii în ceea ce privește solicitarea de anulare a Hotărârii Comisiei Județene 126/_, urmată de obligarea paratelor de rând 1 și 2 la punerea în posesie, respectiv întocmirea formalităților și eliberarea titlului de proprietate asupra terenului în suprafața de 779 mp, situat din punct de vedere administrativ în T., str. Timotei Cipariu, nr. 9, jud. C., pe vechiul amplasament.

În motivarea recursului recurentul a arătat că prin prezentul recurs se critică sentința instanței de fond doar cu privire la terenul în suprafața de 779 mp, situat din punct de vedere administrativ în T., str. Timotei Cipariu, nr. 9, jud. C., pe vechiul amplasament.

Consideră că reținerile instanței de fond sunt criticabile, întrucât, așa cum rezulta din cuprinsul sentinței civile nr. 4036/1977 pronunțata de Judecătoria Turda în dosar 4409/1977, au fost obligați pârâții să-i recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 4738 T. cu nr. top 94 loc de casa, delimitat de conducerea CAP T. Noua la suprafața de 250 mp, restul până la 1030 mp., fiind în proprietatea CAP. Anterior, în considerentele sentinței se reține că reclamantul are calitatea de cooperator agricol, astfel că s-a făcut o delimitare potrivit statutului CAP a terenului de 250 mp, restul fiind comasat că

C.A.P. T. Noua. Cu alte cuvinte, trecut din proprietatea membrului cooperator în proprietatea CAP, iar membrul cooperator să va putea întabula doar asupra suprafeței de 250 mp.

Câtă vreme terenul a fost cooperativizat și inclus în proprietatea CAP se impune reconstituirea dreptului de proprietate pe seama reclamantului (continuator în drepturi a antecesorului său). Reclamantul a depus în probatiune sentința care face referire la acest teren pentru a demonstra îndreptățirea sa la reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv faptul că antecesorul său a fost cel care a adus acest teren în CAP, aspect reținut în cuprinsul sentinței, în sensul că avea folosința terenului, că erau îndeplinite condițiile pentru a uzucapa, dar din pricina legislației restrictive a rămas înscris în cartea funciară cu suprafața de 250 mp, restul fiind trecut în proprietatea CAP T. Noua.

Conform poziției procesuale a pârâtei C. L. de fond funciar T., acest teren nu a fost solicitat de către alte persoane, nici nu face obiectul unui alt dosar de fond funciar și nu a existat nici un fel de probă sau susținere din care să rezulte că imobilul nu ar fi făcut obiectul legilor de reconstituire a dreptului de proprietate, astfel încât să fie întemeiate susținerile instanței conform cărora posesia asupra terenului poate constitui dosar un temei pentru constatarea uzucapiunii, iar nu pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

În dovedirea cererii pentru reconstituirea a dreptului de proprietate a depus declarații de martori, dar conform art. 11 din Legea nr. 18/1991 aceste probe sunt utile și pertinente. Martorii G. I. O. și Antal R. arata că au folosit gradina în suprafața de 1029 mp, anterior anului 1960 și coroborat cu cele reținute de către Judecătoria Turda în dosarul 4409/1977, rezulta, în mod evident, că acest teren a fost cooperativizat și trecut din proprietatea antecesorului său în proprietatea CAP.

Mai mult, în cuprinsul raportului de expertiza întocmit în cauză de către expert tehnic judiciar Chiriac G. și necontestată de către cele doua comisii de fond funciar, cu privire la imobilul teren în suprafață de 779 mp., situat din punct de vedere administrativ în T. str. Timotei Cipariu, nr. 9, jud. C., se rețin următoarele: terenul este liber de construcții, are destinația de gradină, situându-se în continuarea curții reclamantului și se identifica parțial cu nr.top. 94 înscris în CF 4738 T. cu suprafața de 1029 mp. Asupra acestui teren nu s-a eliberat titlu de proprietate în favoarea altor persoane.

Prin întâmpinarea formulată intimata pârâtă C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.4036/1977 a Judecătoriei T. s-a admis acțiunea formulată de antecesorul reclamantului, M. Augustin în contradictoriu cu numiții P. Mihai, P. Augustin, P. Viorica, S. Viorica și P. I., aceștia fiind obligați să recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 4738 T., cu nr.topo. 94 loc de casă, delimitat de conducerea CAP T. Nouă la suprafața de 250 mp, restul până la 1030 mp fiind proprietatea CAP, drept dobândit cu titlu de uzucapiune.

S-a reținut că antecesorul reclamantului a arătat că folosește suprafața de

250 mp, în condițiile unei posesii utile, din anul 1935. Instanța a reținut că antecesorul reclamantului avea calitatea de cooperator, astfel încât s-a făcut a delimitare potrivit statutului CAP a terenului de 250 mp, restul suprafeței din imobil fiind comasată la CAP T. Nouă. Martorii audiați au arătat că M. Augustin a folosit imobilul în litigiu în mod continuu, pașnic, public, netulburat de nimeni și sub nume de proprietar, din anul 1935, fără ca în tot acest timp proprietarii tabulari sau moștenitorii lor să fi exercitat vreun drept asupra imobilului, pe care reclamantul are amplasată o casă, un grajd, o șură și un coteț.

În baza sentinței menționate, în CF 4738 s-a înscris dreptul de proprietate al defunctului M. Augustin asupra cotei părți de 250/1029 din terenul cu nr.topo. 94 și asupra construcției edificată pe acesta, ulterior fiind înscris dreptul de proprietate în favoarea reclamantului și a numitului M. Iosif, cu titlu de moștenire.

Reclamantul a depus la dosar declarațiile sub semnătură privată date de

G. I. O. și Antal R., în care se arată că familia sa a folosit terenul în suprafață de 1029 mp dinainte de anul 1960.

Conform dispozițiilor art.6 alin.1 - "(1) La stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole si forestiere, in conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orasenesti, municipale si comisiile judetene, constituite potrivit legii, vor verifica in mod riguros existenta actelor doveditoare prevazute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicata, precum si pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestor acte, tinandu-se seama si de dispozitiile art. 11 alin. (1) si (2) din aceeasi lege.

(1^1) Titlurile de proprietate obtinute anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 18/1991 si existenta libera a vechilor amplasamente fac dovada absoluta a proprietatii, obligand comisiile de fond funciar sa procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.

(1^2) Consemnarile efectuate intre anii 1945 si 1990 in registrele agricole, cererile de intrare in fostele cooperative agricole de productie, documentele

existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neinsotite de titlurile de proprietate, au valoare declarativa cu privire la proprietate.

(1^3) In situatia in care nu mai exista inscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficienta in reconstituirea dreptului de proprietate cand aceasta se face pe vechile amplasamente si cand martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau mostenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.

(1^4) Orice proba dovedind dreptul de proprietate al fostilor proprietari poate fi inlaturata numai printr-o proba de aceeasi forta produsa de catre detinatorul actual al terenului sau de catre terti, tagaduind dreptul de proprietate";.

Raportat la starea de fapt descrisă mai sus și ținând cont de aceste dispoziții legale, tribunalul consideră corectă concluzia instanței de fond, în sensul că reclamantul M. G. nu a făcut dovada îndreptățirii la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, în calitate de moștenitor al defunctului M. Augustin.

Astfel, prin sentința civilă nr.4036/1977 a Judecătoriei T. s-a stabilit că antecesorul reclamantului a dobândit dreptul de proprietate doar asupra terenului în suprafață de 250 mp înscris în CF 4738 T., cu nr.topo. 94. D. considerentele sentinței reiese că s-a invocat uzucapiunea doar în privința suprafeței de 250 mp, fără să se susțină că antecesorul reclamantului ar fi avut calitatea de proprietar asupra restului terenului sau că l-ar fi înscris în CAP.

Referitor la diferența de 779 mp reclamantul nu a dovedit că antecesorul său l-a înscris în CAP, neexistând nici o probă din care să rezulte că anterior cooperativizării a dobândit dreptul de proprietate, prin cumpărare de la proprietarii tabulari, prin uzucapiune ori în alt mod.

În ceea ce privește probele testimoniale, prin acestea nu s-a făcut dovada transmiterii dreptului de proprietate în favoarea antecesorului reclamantului, simpla posesie asupra terenului neprezentând relevanță pentru dovedirea îndreptățirii la reconstituirea dreptului de proprietate.

Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul consideră că recursul declarat de reclamant este nefondat, urmând ca în baza dispozițiilor art.304 pct.9, art.304¹ și art.312 alin.1 C.proc.civ., să îl respingă și să mențină sentința atacată, aceasta fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. G. împotriva sentinței civile nr. 3202/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 martie 2013.

PREȘEDINTE,

E. L.

JUDECĂTOR,

M. O. -S.

JUDECĂTOR, DAN-I. T.

GREFIER,

C. -G. H.

Red. D.T./C.H./ _

Jud. fond: A. G. N.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 249/2013. Fond funciar