Decizia civilă nr. 250/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator date nr. 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr. 250/2013
Ședința publică din data de 17 Decembrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. | G. | , președinte secție civilă |
JUDECĂTOR: K. | M. | , președinte tribunal |
H. | A. | , grefier |
S-a luat în examinare apelul formulat de apelantul V. A. A., cu domiciliul în B. -M., strada H., nr. 6, ap.4, județul Maramureș, împotriva Sentinței civile nr. 477 din 12 iunie 2013, pronunțată de J. Jibou, în dosar civil nr._, având ca obiect - plângere contravențională -.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, procedura de citare este legal îndeplinită, apelul nu este motivat, a fost comunicată cererea de apel cu intimatul I. J. de P.
, intimatul depune întâmpinare.
S-a comunicat apelantului întâmpinarea dar acesta nu a depus răspuns la întâmpinare. A. ul este scutit de taxe.
Intimatul solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța raportat la obiectul cererii și a documentelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin Sentința civilă nr. 477 din 12 iunie 2013 a Judecătoriei Jibou a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului V. A. -A. privind anularea procesului-verbal de contravenție seria CP 3249787 din_ încheiat de I. de P. J. S. prin care petentul a fost sancționat cu 675 lei amendă reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea contravenției prevăzută de art. 49 alin. 1 raportat la art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, și anume că în data de_ ora 11,49’, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare BF-980- YK marca Renault prin localitatea Glod, județul S. fiind înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 108 km/h.
Petentul a fost obligat la 30 lei cheltuieli de judecată către stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, investit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedura speciala prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de
1
autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată de probe de către contravenient conform dispozițiilor art.1169 Cod civil, care reglementează sarcina probei.
În cazul de fata procesul verbal de contravenție este susținut atât prin constatarea agentului, actul de atestare și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, cât și prin planșe foto si video CD (f. 14 - 31 ).
Din cuprinsul actului nr. 35/_ rezulta ca agentul constatator P. Vasile deține atestat operator "Autovision";, iar din buletinul de verificare metrologică nr.0120989/_ rezultă că aparatul radar are verificările metrologice efectuate la zi (f. 14, 15 ).
Din vizionarea CD - ului rezultă ca autoturismul condus de către petent a circulat cu viteza de 108 km/h prin localitate .
Împotriva acestei sentințe, petentul V. A. A. a declarat apel solicitând instanței de apel să dispună, în principal casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii formulate de el și în consecință să dispună anularea în întregime a procesului-verbal atacat ca fiind netemeinic și nelegal și pe cale de consecință anularea sancțiunii contravenționale și complementare aplicate și anularea sancțiunii complementare de suspendare a dreptului de a conduce vehicule.
ul nu a fost motivat nici scris nici verbal.
Prin întâmpinarea sa intimatul I. de P. a Județului S., a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe arătând că, instanța de fond a apreciat în mod justificat vinovăția petentului. Fapta săvârșită de apelant are un grad ridicat de pericol social, sancțiunile aplicate fiind justificate.
Respectarea prezumției de nevinovăție în materie contravențională nu presupune dacă un contravenient nu este ținut să-și dovedească nevinovăția, este suficient ca acesta să conteste procesul verbal de contravenție pentru a fi exonerat de răspunder.
Chiar dacă procesul verbal de contravenție nu beneficiază de o prezumție absolută de legalitate, el constituie o probă a vinovăției contravenientului.
A. ul este nefondat pentru următoarele :
A. ul nefiind motivat, instanța face aplicarea prevederilor art. 476 alin. 2 Cod procedură civilă, pronunțându-se numai în baza celor invocate de prima instanță.
Petentul a fost sancționat pentru depășirea limitei legale de viteză prin localitate, respectiv a fost înregistrat autoturismul condus de acesta cu viteza de 108 Km/ h.
Pentru a se bucura de prezumția de legalitate procesul-verbal trebuie să fie încheiat respectând normele imperative impuse de lege, și sancționate cu nulitate absolută, ceea ce în speță a fost respectat, și procesul verbal trebuie să fie susținut de probe.
Procesul verbal din litigiu este susținut de raportul de constatare a agentului constatator, planșele foto și înregistrarea video a vitezei mașinii conduse de petent, actul de atestare și buletinul de verificare metrologică a
2
aparatului radar folosit în măsurarea vitezei și nici o probă contrară celor reținute în procesul verbal de contravenție nu a fost adusă de petent.
În acest context hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar apelul nefondat, urmând ca în baza art. 480 Cod procedură civilă, să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L E G I I,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul V. A. A. ,
împotriva Sentinței civile nr. 477 din 12 iunie 2013 a Judecătoriei Jibou.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2013
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
D. G. | K. | M. | H. | A. |
Red. K.M./ _
Dact. H.A./_ / 4 ex. Jud. fond: A. F.
3
← Decizia civilă nr. 1127/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 1050/2013. Plângere contravențională → |
---|