Decizia civilă nr. 27/2013. Reziliere contract

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

(Număr în format vechi 714/C/2006)

DECIZI A CIV IL Ă Nr. 27 / A/2013 Ședința publică din 13 februarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: R. -I. B., judecător JUDECĂTOR: G. - C. F., președinte secție GREFIER: N. G.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de pârâta D. C. împotriva sentinței civile nr. 3847/2005, din data de 7 decembrie 2005, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul civil nr.8173/2005, având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă se prezintă Ciorbă Ileana mandatara apelantei, cu procură specială la dosar, lipsă fiind pârâta-apelantă D. C. și reclamanta-intimată SC "C. "; SA B. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care :

Prezentă în instanță Ciorbă Ileana,mandatara pârâtei-apelante, depune la dosar procura specială de reprezentare în instanță, copia cărții de identitate și copia cărții de identitate a apelantei.

Se constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de 15 mai 2006 în temeiul art. 244, alin. 1, pct. 1 din Codul de procedură până la soluționarea irevocabilă a acțiunii civile obiect al dosarului nr._ al Judecătoriei B. (cauză care a fost inițial înregistrată sub nr. 7836/2005 la Judecătoria Bistrița, apoi, urmare a declinării competenței în favoarea Tribunalului BN, sub nr. 316/2006 la Tribunalul B. -Năsăud și în urma declinării competenței la Judecătoria Bistrița și stabilirii competenței în favoarea Judecătoriei B., prin regulatorul de competență dat cu privire la conflictul negativ de competență ivit, prin sentința civilă nr.17/DC/2006 a Curții de Apel C., cauza s-a înregistrat sub nr._ ), fiind repusă pe rol, din oficiu, la data de_ în vederea discutării perimării.

Mandatara pârâtei-apelante arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției.

Tribunalul, după deliberare rămâne în pronunțare asupra excepției.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin sentința civilă nr. 3847/2005, din data de 7 decembrie 2005, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul civil nr.8173/2005, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta SC "C. "; SA B. împotriva pârâtei D. C. (eronat scris prenumele în dispozitiv ca fiind C. ) și drept consecință s-a constatat încetat contractul de închiriere nr.1541/_ ; s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilului situat în B., strada S., nr.7, camera 25, județul B. -Năsăud și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 39 lei, reținându-se în motivare că între părți s-a încheiat contractul de închiriere asupra camei 25 din căminul situat pe strada S., nr.7, până la data de_ și cum termenul locațiunii s-a împlinit iar pârâta a fost notificată să părăsească spațiul acțiunea a fost admisă.

Împotriva acestei sentințe în termen, a declarat apel pârâta D. C. care a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, apreciind că întrucât a continuat să locuiască în imobilul închiriat după împlinirea 5termenului și a plătit chirie, contractul de închiriere nu a încetat.

1

Judecarea apelului a fost suspendată la data de 15 martie 2006(f.30), în temeiul art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ. până la soluționarea irevocabilă a acțiunii cea făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei B. (cauză care a fost inițial înregistrată sub nr. 7836/2005 la Judecătoria Bistrița apoi, urmare a declinării competenței în favoarea Tribunalului BN, sub nr. 316/2006 la Tribunalul B. -Năsăud și în urma declinării competenței la Judecătoria Bistrița și stabilirii competenței în favoarea Judecătoriei B.

, prin regulatorul de competență dat cu privire la conflictul negativ de competență ivit, prin sentința civilă nr.17/DC/2006 a Curții de Apel C., cauza s-a înregistrat sub nr._ ).

Cauza ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei B. a fost soluționată irevocabil la data de_, prin sentința civilă nr.2644/2010, pronunțată la data de 29 aprilie 2010, dată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare și neatacată (f.294-296 dosar nr._ al Judecătoriei B., atașat).

Prin urmare, potrivit art. 244 alin.2 C.pr.civ., suspendarea dispusă în temeiul art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ. a dăinuit până la_, după care cauza a rămas în nelucrare din vina părților, nefiind îndeplinit nici un act de procedură.

În conformitate cu dispozițiile art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an iar, potrivit art.252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că, în cauza de față, nu s-a îndeplinit niciun act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de 1 an, urmează ca tribunalul să constate perimată judecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimarea judecării apelului declarat de pârâta D. C. , domiciliată în municipiul B., strada S., nr.7, camera 25, județul B. -Năsăud împotriva sentinței civile nr. 3847/2005, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 8173/2005.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

B. R. -I.

F.

G.

-C. G.

N.

Redactat.BRI/_ Tehnoredactat BRI/_ /2 ex. Judecător fond BLT

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 27/2013. Reziliere contract