Decizia civilă nr. 71/2013. Rezolutiune contract
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr.71/R
Ședința publică din 11 Februarie 2013 Instanța constituită din: Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. -T.
J. ecător D. T.
J. ecător B. G.
G. ier A. S.
Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurenta R. I. SA - S.
B. M. cu sediul în B. M., str. T. V. nr. 34, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 10467 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. _ având ca obiect rezoluțiune contract.
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_, apoi pentru data de azi, când a pronunțat prezenta hotărâre.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 10467 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. _ s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții B. D. D. și B. M. L. în contradictoriu cu pârâții S.
V. și SC R. I. SA și s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 5957 din 21 decembrie 2009 la BNP Asociați Căpușan Stoica, contract încheiat între reclamanții B. M. L. și B. D.
D. în calitate de vânzători și pârâta S. V. în calitate de cumpărător.
S-a dispus restabilirea situației anterioare în sensul radierea dreptului de proprietate al pârâtei S. V. din cuprinsul CF 50471 Recea provenit din conversia pe hârtie a CF 1933 Săsar nr. top._ /3,_ /4,_ /2 Săsar și reînscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea reclamanților B. D. D. și B. M. L. .
S-a constatat stins dreptul de ipotecă înscris în CF 50471 Recea provenit din conversia pe hârtie a CF 1933 Săsar nr. top._ /3,_ /4, _
/2 Săsar, în foaia de sarcini în favoarea pârâtei SC R. I. SA în baza Contractului de ipotecă autentificat sub nr. 5967/_ la BNP Asociați Căpușan Stoica.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și s-au respins celelalte pretenții ale reclamanților. De asemenea, au fost obligați pârâții în solidar să plătească în favoarea Statului Român suma de 2639 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând ajutorul public acordat reclamanților B. M. L. și B. D.
D. .
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâtele R. I. SA - S. B.
M. și S. V. a se dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5957 din 21 decembrie 2009 la BNP Asociați Căpușan Stoica, contract încheiat între reclamanții B. M. L. și B. D. D. în calitate de vânzători și pârâta S. V. în calitate de cumpărător, restabilirea situației anterioare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S. V. din cuprinsul CF 50471 Recea provenit din conversia pe hârtie a CF 1933 Săsar nr. top._ /3,_ /4,_ /2 Săsar și reînscrierii dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea reclamanților, a se constata stins dreptul de ipotecă înscris în CF 50471 Recea provenit din conversia pe hârtie a CF 1933 Săsar nr. top._ /3,_ /4,_ /2 Săsar, în foaia de sarcini în favoarea pârâtei SC R. I. SA în baza Contractului de ipotecă autentificat sub nr. 5967/_ la BNP Asociați Căpușan Stoica, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că la data de 21 decembrie 2009 reclamanții au înstrăinat pârâtei S. V. terenul din B. M., str. Frumușaua, județul M.
, teren înscris în CF 50471 Recea provenit din conversia pe hârtie a CF 1933 Săsar nr. top._ /3,_ /4,_ /2 Săsar, pârâta s-a obligat la plata sumei de 12.000 euro în termen de 3 zile de la data autentificării contractului de vânzare cumpărare, la aceeași dată fiind încheiat la BNP Asociați Căpușan Stoica un contract de ipotecă, dar prtețul nu s-a mai achitat.
Reclamanții au invocat prevederile art. 34 pct. 3 din Legea 7/1996 și au arătat că deși art. 1800 C.civ. nu cuprinde dispoziții speciale cu privire la stingerea ipotecii ca urmare a rezoluțiunii contractului, urmare a aplicării principiului rezoluto jure dantis rezolvitur jus accipientis, în doctrină se admite că și ipoteca urmează a fi desființată.
Reclamanții au mai invocat prevederile art. 1770 C.civ. și au arătat că bunurile viitoare nu pot face obiectul unei ipoteci, iar potrivit Legii 7/1996, principiul opozabilității înscrierilor în CF constituie un principiu fundamental.
În drept au fost invocate prevederile art. 969, art. 970, art. 1020, art.
1021, art. 1770, art. 1774, art. 1775 C.civ., art. 34 pct. 3 din Legea 7/1996.
Prin încheierea pronunțată la data de 17 noiembrie 2010 a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar, reclamanții fiind scutiți de la plata taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina lor.
Prin întâmpinare pârâta SC R. I. SA a învederat că potrivit art. 1020- 1021 C.civ., partea are opțiunea între a solicita rezoluțiunea contractelor sau să
i se acorde un termen pentru a-și executa obligațiile, optica a fost aceea a executării contractului, iar nu a rezoluțiunii, reclamanții își invocă propria culpă, dispozițiile art. 1800 C.civ., nu sunt aplicabile, deoarece ipotecile și privilegiile nu se sting prin rezoluțiunea contractului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că în data de 21 decembrie 2009, reclamanții au înstrăinat imobilul în natură teren înscris în CF 50471 Recea provenit din conversia pe hârtie a CF 1933 Săsar nr. top._ /3,_ /4,_ /2 Săsar dobândit anterior, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5957 din 21 decembrie 2009 la BNP Asociați Căpușan Stoica, pârâtei S. V. . Bunul înstrăinat urma să treacă în posesia cumpărătoarei la momentul plății prețului. Pentru plata acestuia pârâta S. V. a beneficiat de un termen de 3 zile de la data autentificării actului.
S-a mai reținut că în aceeași dată, sub nr. 5967 la BNP Asociați Căpușan Stoica a fost autentificat contractul de ipotecă, potrivit căruia pârâta a consimțit garantarea unui împrumut angajat de SC Conny SRL de la pârâta SC R. I. SA. Ambele acte autentificate au fost înscrise în cartea funciară la solicitarea notarului public în data de_, cererile fiind înregistrate sub nr. 36039/_
.
Instanța a relevat că pârâta S. V. nu a achitat contravaloarea terenului achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5957/_ de BNP Căpușan-Stoica. Potrivit prevederilor contractului plata prețului urma să fie realizată în termen de 3 zile de la data întocmirii actului, în caz contrar actul întocmit urmând să constituie titlu executoriu cu privire la suma de 12.000 euro. Potrivit aceluiași înscris, vânzătorii nu au solicitat înscrierea în CF a privilegiului prețului
Având în vedere faptul că una dintre părți nu și-a executat la termenul prevăzut de părți obligația, în speță nu a achitat prețul vânzării s-a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1020-1021 C.civ., privind condiția rezolutorie și instanța a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare autentificat de BNP Căpușan Stoica sub nr. 5957/_, pentru neplata prețului.
Instanța a constatat că în sarcina pârâtei S. V. se poate reține culpa pentru neplata sumei de 12.000 euro, astfel că având în vedere că nici pe parcursul procesului această sumă de bani nu a fost achitată, cererea s-a apreciat întemeiată.
Nu au fost avute în vedere susținerile pârâtei SC R. I. SA care a arătat că reclamanții își invocă propria culpă solicitând rezoluțiunea în condițiile în care în contract s-a prevăzut clauza că în caz de neplată contractul constituie titlu executoriu pentru suma de 12000 euro, apreciindu-se că există un drept de opțiune între a se solicita rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea culpabilă de către una dintre părți a obligațiilor asumate și a se solicita respectivei părți să-și execute obligațiile astfel cum acestea au fost asumate.
S-a considerat irelevant faptul că în actul respectiv s-a menționat că înscrisul constituie titlu executoriu pentru încasarea prețului atâta vreme cât
potrivit prevederilor art. 67 din Legea 36/1995 actul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia. Așadar indiferent de mențiunea părților respectiv contract avea putere de titlu executoriu pentru plata prețului.
A fost avută în vedere și declarația reclamanților, conform căreia aceștia au arătat că nu au nici un interes în a solicita să se execute contractul deoarece cu dificultate ar reuși să se încaseze suma de 12000 euro pârâta S. V. fiind executată de mai mulți creditori.
Urmare a rezoluțiunii contractului și a solicitării reclamanților de a pune părțile în situația anterioară, având în vedere și faptul că terenul se află în folosința reclamanților, instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară, dreptul de proprietate înscris în favoarea pârâtei S. V. urmând a fi reînscris în favoarea reclamanților în CF., operațiune suficientă pentru a fi executat principiul restituirii prestațiilor asumate de părți, prestații ce au fost executate.
În ceea ce privește solicitarea de a constata stins dreptul de ipotecă constituit ca urmare a creditului acordat de SC R. I. SA și garantat cu imobilul ce a făcut obiectul contractului rezoluționat, instanța a considerat și această solicitare întemeiată.
Astfel, s-a constatat că rezoluțiunea are ca și efect repunerea părților în situația anterioară, pârâta S. V. nu a fost niciodată proprietara terenului pentru care s-a constituit garanția, ipoteca a fost constituită de o persoană care nu avea calitatea de proprietar decât sub condiție, iar garanția imobiliară a fost constituită tot sub condiția de a se definitiva dreptul în patrimoniul pârâtei cumpărătoare S. V. .
Instanța a apreciat irelevant faptul că reclamanții vânzători nu au solicitat înscrierea privilegiului vânzătorului pentru încasarea prețului deoarece din declarația martorului Silaghi C. s-a constatat că pârâta SC R.
I. SA avea cunoștință de faptul că la momentul analizei dosarului pentru aprobarea împrumutului terenul nu era proprietatea pârâtei S. V. . De asemenea s-a mai reținut că potrivit declarației date, la momentul autentificării contractului de ipotecă de către notarul public reprezentantul pârâtei SC R.
I. SA avea cunoștință că prețul nu a fost achitat. Nu s-a putut susține nici faptul că pârâta SC R. I. SA a avut în vedere mențiunile din cuprinsul cărții funciare, deoarece înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei S. V. s-a realizat odată cu înscrierea ipotecii în CF.
Pe cale de consecință, instanța a considerat că sunt aplicabile și ipotecii dispozițiile privind repunerea părților în situația anterioară, deoarece dreptul dobândit de pârâta S. V., drept care a fost afectat de o modalitate a actului juridic-condiția rezolutorie fiind subînțeleasă în contractele sinalagmatice (art. 1020C.civ.) și ipoteca a fost constituită în aceleași condiții (art. 1770 C.civ.), așadar a constatat stinsă ipoteca, făcând și aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă și ale art. 18 din OUG nr. 51/2008.
Împotriva acestei sentințe, precum și a încheierii de respingere a cererii de recuzare a declarat recurs pârâta SC R. I. SA, solicitând a se constata nulitatea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei primei instanțe în
vederea rejudecării, a se casa cu trimitere spre rejudecare cauza ori a se modifica în tot hotărârea atacată.
Sub aspectul constatării nulității hotărârii, cu consecința trimiterii cauzei primei instanțe în vederea rejudecării, recurenta s-a prevalat de dispozițiile art.
34 alin. 2 și art. 106 alin. 1 Cod procedură civilă, susținând că în mod nejustificat s-a respins cererea de recuzare, sub aspect formal având în vedere nemotivarea încheierii de respingere a cererii de recuzare în mod efectiv (art. CEDO și art. 261 Cod procedură civilă), iar pe de altă parte nu s-au respectat nici aspectele solemne, de natură formală, prevăzute de dispozițiile art. 32 alin.1 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește temeinicia cererii de recuzare, recurenta a arătat că a apreciat ca fiind subiectivă și uneori mai mult decât părtinitoare atitudinea judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, pornind de la considerentul relațiilor dobândite anterior învestirii ca magistrat la Judecătoria Baia Mare. Domnul judecător în prealabil dobândirii calității de magistrat, a fost avocat înscris în cadrul Baroului M., activând ca avocat stagiar al doamnei Lumința Deac, colegă de birou cu dna avocat Palenciar C. ia, reprezentanta intimaților B. . În această perioadă, domnul judecător a fost de asemenea coleg de birou cu d-na avocat, perioadă în care alături de relația de amiciție s-a dezvoltat cel puțin un "respect deosebit"; ceea ce se reflectă în prezenta cauză ca o atitudine mai mult decât părtinitoare.
Recurenta a susținut că deși un astfel de motiv nu constituie stricto sensu, în limitele Codului de procedură civilă, un motiv de recuzare, în reflexia art. 6 din CEDO, dreptul oricărui cetățean la un proces echitabil justifică o astfel de cerere, cu atât mai mult cu cât prevalența dreptului comunitar în raport de dreptul național conferă și pârghia juridică în susținerea în drept a unei astfel de cereri. Din respect, atât față de domnul judecător cât și față de doamna avocat înțelege să nu facă alte precizări și nu dorește decât să fie judecată de o instanță efectiv imparțială în spiritul principiilor consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza Albina contra României). Așa cum a statuat Curtea Europeană în pronunțarea unei hotărâri preliminare în interpretarea dreptului introdusă în temeiul art. 177 din Tratatul de Instituire a Uniunii Europene, s-a statuat prevalența dreptului comunitar în raport de dreptul intern național.
Raportat la solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare, recurenta a învederat că din punct de vedere procesual, al obiectului dedus judecății în ceea ce privește capătul trei de cerere, instanța a încălcat principiile legalității și disponibilității, transformând un capăt de cerere în realizare într-unul în constatare. Prin acțiunea introductivă se solicită "să binevoiți ca prin sentința ce o veți pronunța să dispuneți: "…stingerea dreptului de ipotecă…";. În dispozitivul hotărârii și fără a pune în discuția părților, instanța a constatat stins dreptul de ipotecă și nu a dispus, așa cum s-a solicitat, stingerea ipotecii.
De asemenea, recurenta a mai susținut că potrivit petitului principal, ca acțiune în realizare, în raport de dispozițiile art. 282 Cod procedură civilă, calea de atac este recursul și nu apelul, obiectul rezoluțiunii fiind de doar 12000 euro. S-a mai susținut că, capătul de cerere privind stingerea ipotecii, ipotecă
constituită până la nivelul sumei de 751.000 lei și dobânzii aferente, fiind supus în raport de dispozițiile art. 282 Cod procedură civilă unei cenzuri a triplului grad de jurisdicție, determină imposibilitatea formală, obiectivă a judecării celor două cereri în mod conexual, iar pe de altă parte și competențele după materii a celor două petite sunt distincte. Dacă petitul privind acțiunea în realizare, respectiv în rezoluțiune este de competența judecătoriei ca primă instanță, acțiunea în stingerea ipotecii ca urmare a unei dispoziții exprese a instanței revine tribunalului ca primă instanță.
Recurenta a mai invocat faptul că instanța nu s-a pronunțat și nu a analizat, cu respectarea principiului specialia generalibus derogant, instituția rezoluțiunii în reflexia obiectului dedus judecății, dispozițiile art. 1365-1369 cod civil anterior.
În condițiile în care abordarea instanței este una fragmentară, omițând, potrivit art. 129 și art. 261 Cod procedură civilă să facă o abordare efectivă și completă cauzei, consideră că hotărârea este nelegală, supusă casării, instanța nu a făcut acea analiză efectivă a fondului echivalentă cu noțiunea recunoscută:
"nu a intrat în cercetarea fondului";. Neexistând o abordare completă atât de facto cât și de jure, instanța de cenzură, ca instanță superioară, este în imposibilitatea obiectivă de a face la rându-i cenzura hotărârii criticate, în raport de considerentele căii de atac. Instanța fondului nu a analizat apărările din perspectiva art. 109 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 1079 Cod civil anterior, nu au fost avute în vedere apărările recurentei în reflexia art. 1800 Cod civil anterior și implicit a bunei-credințe, ca manifest procesual.
Sub aspectul modificării în tot a hotărârii atacate, s-a precizat că actul doveditor al proprietății, cu efect translativ, este contractul de vânzare- cumpărare, acesta s-a născut și este guvernat de Legea nr. 7/1996, înscrierea în Cartea funciară/cadastrală nu are efect constitutiv de drepturi, ci unul declarativ, de opozabilitate față de terți, contractele au putere de lege între părțile contractante, iar din momentul prezentării și aducerii la cunoștință oricărui terț, contractul este opozabil acestuia.
Recurenta a mai susținut că în condițiile în care părțile au consimțit la executarea contractului în mod neechivoc în raport de clauzele contractuale asumate, nu mai suntem în prezența unui contract sub condiție (în speță rezolutoriu), ci dimpotrivă suntem în prezența unui contract de vânzare- cumpărare perfect translativ de proprietate. Din perspectiva terțului creditor ipotecar, dovada proprietății este contractul de vânzare-cumpărare, sub toate aspectele, inclusiv al obligațiilor asumate în sensul executării contractului. Dacă acea clauză, ce obliga părțile la executarea contractului și excludea condiția rezolutorie, cu efect suspensiv relativ, nu ar fi fost inserată în contract, nu ar fi existat subsecvent nici contract de credit, contract de ipotecă etc.
S-a mai invocat că nu a existat în reflexia art. 109 Cod procedură civilă, raportat la art. 1079 Cod civil, o punere în întârziere a recurentei, ceea ce face ca fiind prematur introdusă orice cerere de natura celei ce face obiectul judecății.
Raportat la prevederile art. 1020-1021 Cod civil, recurenta a precizat că întrucât potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP
Asociații Căpușan Stoica sub nr. 5957/2009 din_, "subsemnatele părți convin ca în caz de neachitare a prețului în termen de 3 zile de la data autentificării prezentului înscris, prezentul contract constituie titlu executoriu pentru suma de 12.000 euro în favoarea vânzătorilor, urmând a fi executat silit fără nicio altă formalitate…";, în condițiile în care opțiunea instituită de art. 1020 ca reflexie a art. 1021 Cod civil anterior, a îmbrăcat forma executării contractului și nu a desființării/rezoluțiunii, orice apărare în acest sens este inadmisibilă pentru că s-ar ajunge în situația în care petentul în încercarea de a-și valorifica un drept material/procesual își invocă propria turpitudine, aspect ce contravine art. 723 Cod procedură civilă.
S-a învederat că astfel cum s-a reținut din depoziția de martori, documentul prezentat de către Notarul public a fost Contractul de vânzare- cumpărare, ca act de proprietate, s-au subliniat clauzele contractuale și în condițiile în care încă de la început s-au înlăturat condițiile rezolutorii din contract, cu efect suspensiv asupra proprietății, în mod legal și perfect s-a încheiat Contractul de ipotecă, motiv pentru care cererea este nefondată. În aceeași ordine de idei, s-au invocat dispozițiile art. 969, art. 970 cod civil anterior.
Recurenta a mai susținut că în cazul vânzărilor imobiliare, dispozițiile art. 1364-1369 Cod civil anterior sunt dispoziții speciale derogatorii de la dispozițiile generale prevăzute de art. 1020 - art. 1021 Cod civil anterior. Neexistând pe de o parte o punere în întârziere, judecătorul poate da cumpărătorului și implicit creditorilor ipotecari un termen de plată. În același sens invocă dispozițiile art. 1369 Cod civil anterior care, în reflexia clauzei contractuale de asumare a acțiunii în realizarea contractului și nu în desființarea acestuia, cu consecința implicită a neconservării privilegiului vânzătorului, exclude da capo a fine admisibilitatea unei cereri în rezoluțiune.
Recurenta a mai relevat că privilegiul se conservă în reflexia art. 55 alin. 5 din Legea nr. 7/1996 prin înscrierea în Cartea funciară, înscriere în mod obiect nerealizată, ca rezultat al convenției părților. Actul translativ de proprietate criticat s-a născut și este guvernat de Legea nr. 7/1996, înscrierea în Cartea Funciară/cadastrală nu are efect constitutiv de drepturi, ci unul declarativ, de opozabilitate față de terți.
S-a mai arătat că se solicită de către reclamanți a se face aplicarea dispozițiilor art. 1800 Cod civil care stipulează în mod expres și nu enunțiativ situațiile de stingere a privilegiilor și ipotecilor, iar teza susținută de reclamanți nu se regăsește în situațiile prevăzute de acest text legal.
Intimații B. D. D. și B. M. L. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Intimații au arătat că încheierea din 23 septembrie 2011 cuprinde considerentele pentru care s-a respins cererea de recuzare, fiind motivată și dată cu respectarea dispozițiilor art.6 CEDO și ale art. 261 Cod procedură civilă. Jurisprudența CEDO a statuat că art. 6 paragraful 1 obligă instanțele să motiveze hotărârile, însă aceasta nu presupune și obligația instanței de a da un răspuns detailat fiecărui argument. Întinderea obligației de a motiva poate
varia în funcție de natura hotărârii și trebuie stabilită în lumina circumstanțelor cauzei ( hotărârea din 24 mai 2005 în cauza Buzescu contra României).
S-a precizat că împrejurarea că o perioadă de câteva luni în urmă cinci ani judecătorul care a soluționat cauza la prima instanță a fost coleg de birou cu reprezentanta reclamanților intimați, fără a dezvolta nicio relație de amiciție, cum tendențios se susține în cererea de recuzare, nu atrage parțialitatea judecătorului. Imparțialitatea se prezumă până la proba contrarie și nu s-a indicat nicio situație în concret în scopul dovedirii cererii de recuzare, ci recurenta s-a limitat la o simplă afirmație.
Intimații au susținut că nicio dispoziție sau măsură dispusă de judecătorul care a soluționat cauza la prima instanță nu este de natură a crea suspiciuni cu privire la imparțialitatea judecătorului. Dimpotrivă, prin modul în care pârâta recurentă a înțeles să-și exercite drepturile procesuale, contrar dispozițiilor art. 723 din Codul de procedură civilă, apreciază formularea cererii de recuzare ca fiind făcută cu rea credință. Așa-zisul motiv de recuzare era cunoscut de la primul termen de judecată a cauzei, însă a fost invocat la al nouălea termen de judecată fără a se indica în concret vreo împrejurare, iar din măsurile dispuse de către judecător pe parcursul celor nouă termene de judecată s-a dovedit faptul că instanța a fost prea permisivă față de modalitatea exercitării drepturilor procesuale de recurentă, concretizată prin depunerea cererilor de amânare și nedepunerea răspunsului la întrebările din interogatoriul formulat de reprezentanta reclamanților decât după cinci termene de judecată de la data comunicării.
Intimații au învederat că sancțiunea pentru necitirea în ședință publică a soluției date cererii de recuzare este nulitatea relativă condiționată de existența unei vătămări cauzate recurentei pârâte ce nu poate fi înlăturată, prin prisma dispozițiilor art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, dar nu s-a invocat nicio vătămare cauzată recurentei pârâte prin necitirea în ședință publică a soluției date cererii de recuzare.
S-a precizat că recurenta face confuzie între acțiunile în constatare și acțiunile în realizare, pe de o parte, și modalitățile de stingere a dreptului de ipotecă, pe de altă parte. Prin petitul al treilea obiect al acțiunii introductive s-a solicitat de către reclamanții intimați stingerea dreptului de ipotecă în virtutea principiului rezoluto jure dantis rezolvitur jus accipientis motivat de faptul că rezoluțiunea dreptului de proprietate a constitutorului pârâtei S. V. - produce stingerea pe cale principală a dreptului de ipotecă. Prin urmare sintagma stingerea dreptului de ipotecă sau constată stins dreptul de ipotecă are aceeași semnificație, neputându-se susține faptul că prima instanță din oficiu a transformat o acțiune în realizare în una în constatare. Nu există vătămarea cauzată recurentei pârâte prin aceea că s-a constatat stins dreptul de ipotecă urmare rezoluțiunii dreptului de proprietate al constitutorului dreptului de ipotecă și nu s-a dispus stingerea dreptului de ipotecă.
Intimații au arătat că petitul principal al acțiunii formulate are ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5957 din_ de notar Public Stoica I. Alin, vizând vânzarea dreptului de proprietate asupra imobilului în natură teren situat în B. M. strada Frumușaua, județul
M. în suprafață totală de 4.589 mp înscris în CF 50471 Recea cumpărătoarei S. Varonica cu prețul de 12.000 euro. Petitul subsidiar depinde de soluția dată primului petit întrucât stingerea dreptului de ipotecă este o consecință a rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare și făcând aplicarea principiului accesorium sequitur principale, criteriul în funcție de care se stabilește calea de atac este capătul principal de cerere.
S-a subliniat că întrucât căile de atac sunt prevăzute prin lege, această legalitate iimplică și consecința că mențiunea greșită făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-o.
Intimații au susținut că au fost analizate și apărările pârâtei (a se vedea aliniatul 3 și 4 pagina 4 din sentința atacată și aliniatele 5 și 6 pagina 5 din aceeași sentință), nu s-au invocat de către recurenta pârâtă prin întâmpinarea formulată și nici prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din_ faptul că ar fi incidente în cauză dispozițiile art. 1365 și art. 1369 din Codul civil.
S-a învederat că recurenta a beneficiat și de apărare calificată din partea unui avocat, cunoaște faptul că instanța pronunță hotărârea în baza mijloacelor de apărare formulate de către părți în fața sa, era chiar exclus ca instanța în baza rolului activ să pună în discuția pârâtei recurente aplicabilitatea dispozițiilor art. 1365-1369 Cod civil întrucât nici reprezentanta reclamanților nu a le-a indicat. În sprijinul apărării formulate în fața primei instanțe s-au invocat de către recurenta pârâtă dispozițiile art. 969 și cele ale 970 din Codul civil. Or, instanța de recurs verifică legalitatea și temeinicia soluției pronunțate de către prima instanță prin prisma mijloacelor de apărare și dispozițiilor legale invocate în fața primei instanțe.
Relativ la dispozițiile art. 1800 Codul civil, s-a relevat că reclamanții au subliniat expres inaplicabilitatea acestora și în acest context nu se impunea ca în motivarea sentinței să se facă vreo mențiune expresă la acest articol.
Intimații au învederat că pocedura prealabilă are caracter obligatoriu doar dacă legea care o reglementează prevede în mod expres acest lucru. Dispozițiile art. 109 alin. 3 din codul de procedură civilă prevăd că neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârâtă prin întâmpinare sub sancțiunea decăderii. În cauză nu există nicio dispoziție cu caracter special care să reglementeze o procedură prealabilă cu caracter obligatoriu, însă și dacă ar fi existat, neîndeplinirea procedurii prealabile putea fi invocată numai de către recurenta pârâtă prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii. Punerea în întârziere se poate face fie printr-o notificare sau somație, fie direct prin cererea de chemare în judecată și nicio dispoziție legală nu prevede obligativitatea punerii în întârziere potrivit art. 1079 Cod civil anterior înregistrării cererii de chemare în judecată ca o procedură prealabilă cu caracter obligatoriu. Reclamanții intimați nu au niciun raport juridic cu recurenta pârâtă, astfel încât nu puteau pretinde executarea vreunei prestații datorate din partea recurentei.
De asemenea intimații au arătat că în contractele sinalagmatice existența unei clauze de rezoluțiune sau reziliere în caz de neexecutare a obligației uneia
din părți este prezumată, reclamanții au dreptul de opțiune între a solicita rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare sau executarea obligației asumate de intimata S. V. de a achita prețul în sumă de 12.000 euro. Nu se poate executa contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5957 din 21 decembrie 2009 de Notarul Public Stoica I. Alin sub aspectul încasării de către reclamanții intimați a prețului în sumă de 12.000 euro întrucât debitoarea S.
V. este insolvabilă. Împrejurarea că se menționează expres în contractul de vânzare-cumpărare faptul că acesta constituie titlu executoriu în caz de neplată a prețului nu înlătură dreptul de opțiune al reclamanților intimați și nu îi obligă să execute contractul, raportat și la dispozițiile art. 67 din Legea nr. 36/1995.
Intimații au mai susținut că art. 1800 Cod civil reglementează stingerea ipotecii pe cale principală, însă nu cuprinde dispoziții referitoare la stingerea ipotecii ca urmare a rezoluțiunii contractului prin care s-a dobândit dreptul de proprietate cu privire la imobilul ipotecat de către debitorul-cumpărător care subsecvent dobândirii, dar anterior rezoluțiunii a constituit ipoteca. Rezoluțiunea dreptului de proprietate al constitutorului produce stingerea pe cale principală a ipotecilor în virtutea principiului rezoluto jure dantis rezolvitur jus accipientis. Rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea culpabilă a obligației de plată a prețului lipsește de efecte și contractul subsecvent de ipotecă încheiat de cumpărătoare cu creditorul său. Opozabilitatea dreptului dobândit de constitutor nu schimbă situația câtă vreme în contractele sinalagmatice condiția rezolutorie este subînțeleasă potrivit dispozițiilor art. 1020 din Codul civil. Riscul contractului este suportat de către proprietarul sub condiție rezolutorie - cumpărătoarea.
S-a mai susținut că în principiu, ipoteca nu instituie o indisponibilizare a bunului care poate fi înstrăinat de constitutorul ipotecii către o altă persoană. În această ipoteză creditorul poate urmări bunul în mâna noului dobânditor. Reclamanții intimați nu au calitatea de terți dobânditori, ci de proprietari anteriori în patrimoniul cărora imobilul revine urmare a rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu constitutorul ipotecii. Principiul potrivit căruia creditorul ipotecar are dreptul să urmărească bunul în mâinile oricui s-ar afla este lipsit de efect juridic în condițiile în care bunul ipotecat nu s-a înstrăinat de către constitutorul ipotecii către o altă persoană, ci s-a desființat cu efect retroactiv chiar calitatea de proprietar a acestuia din urmă. Reclamanții intimați nu au calitate de terți dobânditori ulterior constituirii ipotecii astfel încât nu se poate reține încălcarea prevederilor Legii nr. 7/1996.
De asemenea intimașii au mai arătat că proba testimonială prin audierea martorului Silaghi C., juristul societății recurente, a confirmat împrejurarea că acesta avea cunoștință la momentul redactării contractului de ipotecă și analizei dosarului pentru acordarea împrumutului de faptul că nu era proprietară asupra imobilului S. V., cât și de faptul că la momentul autentificării contractului din litigiu nu s-a achitat prețul. Nereală este susținerea recurentei că a avut în vedere la momentul autentificării contractului de ipotecă mențiunile din cartea funciară de vreme ce contractele s-au încheiat în aceeași zi la același notar public și s-au depus deodată la înscrierea în cartea funciară.
Prin încheierea de ședință din data de_, pronunțată de Tribunalul Maramureș Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (pe rolul căreia s-a înregistrat inițial în recurs dosarul) s-a dispus în temeiul art. 99 alin. 2 din hotărârea CSM nr. 387/2005, transpunerea cauzei la Secția I civilă a T. ui M., raportat la împrejurarea că obiectul principal și temeiul juridic al cererii soluționate prin sentința recurată constau în rezoluțiunea pentru neplata prețului a unui act juridic calificat de părți ca fiind un contract de vânzare- cumpărare a unui imobil, încheiat între persoane fizice, încetarea efectelor contractului de ipotecă și restabilirea situației anterioare, inclusiv de carte funciară fiind capete de cerere accesorie care potrivit art. 17 Cod procedură civilă nu determină competența instanței.
La Secția a II-a Civilă a T. ui M. dosarul a fost înregistrat sub nr._ *.
Intimata S. V. a formulat întâmpinare prin care a arătat că solicită respingerea recursului.
Recurenta prin note de ședință a solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel, a invocat încălcarea prevederilor art. 98-99 raportat la art. 95 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și ulterior a depus la dosar concluzii scrise.
În ce privește modalitatea de transpunere a cauzei la secția I civilă, T. reține că potrivit prevederilor art. 99 alin. 2 din Hotărârea CSM nr. 387/2005 privind Regulamentul de organizare și funcționare al instanțelor judecătorești transpunerea cauzelor de la o secție la alta, în cadrul aceleiași instanțe, se va realiza prin încheiere. La instanțele la care dosarele se înregistrează separat pe secții, secția competentă care primește dosarul va da acestuia un număr nou și va proceda la repartizarea lui aleatorie. La instanțele la care dosarele nu se înregistrează separat pe secții, dosarul își păstrează numărul și va fi transpus la completul similar care judecă în aceeași zi, la secția competentă, sau, dacă în ziua respectivă nu există ședință de judecată la această secție, la completul imediat următor al secției competente. La Tribunalul Maramureș dosarele nu se înregistrează separat pe secții civile.
De asemenea, s-a apreciat că în mod corect Tribunalul Maramureș a fost învestit de însăși recurenta SC R. I. SA cu soluționarea căii de atac a recursului, contrar mențiunilor relative la calea de atac, cuprinse în minuta și dispozitivul sentinței civile nr. 10467/_ a Judecătoriei B. M. .
Elementul comun care interesează atât calea de atac, cât și motivul de recurs relativ la pretinsa necompetență a primei instanțe în soluționarea capătului de cerere vizând stingerea ipotecii este determinarea valorii obiectului cererii.
Astfel, se reține că prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat printr-un prim petit a se dispune rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 5957 din_, restabilirea situației anterioare de CF, stingerea dreptului de ipotecă. Contractul de vânzare-cumpărare a cărui rezoluțiune s-a solicitat are o valoare de 12.000 euro, prețul de vânzare- cumpărare fiind expres stabilit în cuprinsul acestuia.
Conform contractului de ipotecă de rang I nr. 19/A din_, valoarea imobilului ipotecat, evaluat este de 249.830 lei (58.100 euro), iar valoarea creditului acordat de SC R. I. SA, este de 751.000 lei cu dobânzile aferente.
Pentru ipoteza în care se formulează un capăt de cerere principal și unul sau mai multe capete de cerere accesorii, ceea ce determină competența instanței și stabilește căile de atac este valoarea capătului principal de cerere, nefiind permisă cumularea valorii acestuia cu cea a cererilor accesorii. Este o soluție ce rezultă din interpretarea a fortiori a prevederilor art. 17 Cod procedură civilă, fiind irelevantă împrejurarea că, de exemplu, taxa de timbru, ca obligație fiscală, se datorează distinct și pentru capatele de cerere accesorii.
Astfel, dacă legiuitorul stabilește prorogarea legală de competență asupra cererilor accesorii și incidentale, în favoarea instanței competente a soluționa cererea principală, cu atât mai mult această prorogare operează asupra capetelor de cerere accesorii, când instanța sesizată este cea competentă a soluționa capătul de cerere principal.
Apoi, în speță nu poate fi pus la îndoială caracterul principal al petitului relativ la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare întrucât soluția ce se va pronunța cu privire la restabilirea situației anterioare și la dreptul de ipotecă depinde în mod direct de soarta contractului a cărui rezoluțiune s-a solicitat, de conservarea sau înlăturarea pentru trecut a efectelor acestuia. Ca atare, nu se poate considera că finalitatea demersurilor judiciare ale reclamanților a vizat încetarea efectelor contractului de ipotecă și că acesta are, în ansamblul construcției juridice a acțiunii introductive, rolul de petit principal.
Pe cale de consecință, în mod corect s-a apreciat că revine judecătoriei competența de soluționare a cauzei, iar, raportat la prevederile art. 2821Cod procedură civilă, la valoarea contractuală de 12000 Euro, calea de atac este cea a recursului, de altfel declarată de către recurentă. De asemenea, se reține că nu existau motive pentru disjungerea petitelor, în considerarea aceluiași raport de accesorialitate și a probațiunii administrate, iar oricum o atare măsură nu ar fi determinat, prin prisma celor anterior evocate, declinarea de competență.
Recursul promovat împotriva încheierii de respingere a cererii de
recuzare din data de_ este nefondat.
Raportat la prevederile art. 261 Cod procedură civilă și art.6 CEDO, se constată că încheierea este cu prisosință motivată, atât prin referire la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 și art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, la jurisprudența convențională europeană, cât și la prevederile art. 27, 31, 34 Cod procedură civilă, raționamentul judiciar fiind explicitat de o manieră suficientă.
Susținerile recurentei relative la nepronunțarea hotărârii în ședință publică nu au fost dovedite prin mijloacele de probă specifice.
Atitudinea procesuală și măsurile dispuse de judecătorul cauzei pe parcursul derulării litigiului nu ridică dubii cu privire la imparțialitatea și obiectivitatea acestuia în abordarea problematicii juridice și procesuale din speță.
Este însă fondat recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de prima
instanță,
din perspectiva neanalizării dispozițiilor art. 1365-1369 Cod civil și a incidenței acestora în speță.
În materia rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare (inclusiv a vânzării de imobile), prevederile legale anterior evocate instituie un regim juridic special față de dreptul comun aplicabil rezoluțiunii, și anume art. 1020- 1021 Cod civil. Obligativitatea analizării cerințelor reglementate și de norma specială este independentă de invocarea acestora de către reclamant, în aplicarea dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă judecătorul fiind legitimat a pune în discuția părților, chiar din oficiu, aspectele de care depinde justa soluționare a cauzei. O interpretare contrară ar determina concluzia că reclamantul poate alege (cu finalitate pozitivă în privința acțiunii sale) legea aplicabilă raportului juridic a cărui soluționare judiciară o pretinde, optând pentru norma generală în detrimentul celei speciale, deși principiile de drept stabilesc o prevalență inversă.
Împrejurarea că pârâta nu a invocat în fața instanței de fond în apărarea sa aceste prevederi legale nu are relevanță deoarece regimul juridic aplicabil unui contract este unul unitar, care trebuie eficientizat cu toate implicațiile sale. Apoi, ca mijloc de apărare aceste dispoziții legale pot fi invocate în recurs, în condițiile art. 316 raportate la art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, precum și la art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Sancțiunea și efectele rezoluțiunii vânzării imobiliare prezintă anumite particularități, care nu au fost analizate de instanța chemată să se pronunțe și asupra efectelor actului accesoriu (contractul de ipotecă). Această împrejurare este, în aprecierea T. ui, echivalentă cu o necercetare a fondului, drepturile procesuale ale părților putând fi lezate prin abordarea directă în recurs în primă și ultimă instanță, a problematicii juridice evocate.
Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 teza 1, alin. 3, teza a 2-a, alin. 5 teza I Cod procedură civilă, T. va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, pentru ca aceasta să se pronunțe și din perspectiva prevederilor legale speciale aplicabile vânzării cumpărării imobiliare și rezoluțiunii contractelor cu acest obiect, cu referire la regimul juridic al drepturilor dobândite asupra bunului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta SC R. I. SA, cu sediul în B. M.
, strada T. V. nr. 34, județul M., în contradictoriu cu intimații B.
D. D., B. M. L., ambii domiciliați în sat C. nr. 62, județul M. și S. V., domiciliată în M. M., strada Principală nr. 88, județul M., cu domiciliul procesual ales în B. M., bd. T. nr. 9/2, județul M., împotriva sentinței civile nr. 10467 din_, pronunțată de Judecătoria Baia
Mare în dosarul nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Respinge recursul declarat de recurenta SC R. I. SA împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, din data de_, pronunțată în același dosar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
A. S. -T. | Ț. | D. | B. G. | SA |
Red.STA/_
Tred. A.S._ - 2 ex
J. ecător la fond: P. M. B.
| ← Încheierea civilă nr. 2/2013. Rezolutiune contract | Decizia civilă nr. 115/2013. Rezolutiune contract → |
|---|
