Decizia civilă nr. 27/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator date nr. 2516
Decizia civilă Nr. 27/2013 Ședința publică de la 15 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: G. D., președinte secție civilă
Judecător: D. I.
Judecător: R. M. P. Grefier: M. J. D.
S-a luat în examinare recursurile formulate de reclamantul B. V. domiciliat în Ș. l S., str. S., nr. 6, jud. S. și de pârâta B. T. domiciliată în Ș. l S., str. Avram I., bl. Salcâm, ap. 2, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 807 din_ a Judecătoriei Ș. l S., având ca obiect fond funciar Modificare anexă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentului-reclamant, av. M. Ovidiu, recurente-pârâtă B. T. și intimații- pârâți B. M., și B. V. lipsă fiind recurentul-reclamant, și intimații-pârâți
B. Ș., C. L. de F. F. S. și C. L. de F. F. Ș. l S. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, la solicitarea instanței, nemaifiind alte cereri de formulat, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă încuviințează înscrisurile existente la dosarul cauzei și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.
Având cuvântul asupra recursului formulat, reprezentantul recurentului- reclamant, av. M. Ovidiu, solicită instanței admiterea recursului, casarea în parte a sentinței instanței de fond și reținerea cauzei spre rejudecare cu consecința admiterii cererii așa cum a fost precizată. Hotărârea pronunțată de prima instanță, este nelegală arată reprezentantul recurentului-reclamant, în raport cu principiul disponibilității părții, devenind incidente prevederile art. 304, alin. 6 Cod procedură civilă, instanța acordând mai mult decât s-a cerut, respectiv 0,37 ha, adică, 37 ari, în loc de 0,75 ari, respectiv 75 mp.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Intimatul-pârât B. M., având cuvântul asupra recursului învederează instanței de judecată că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, întrucât așa cum se arată prin HG nr. 890, art. 13 se referă la moștenitorii, membrii cooperatori, iar părinții lor nu au fost membrii cooperatori. Motiv pentru care solicită casarea hotărârii primei instanței, cei 3700 mp, din anexa 32, poziția 312 din procesul verbal de punere în posesie a Comisiei Locale de F. F. Ș. l S., să rămână astfel cum au fost aprobați de Comisiei Locale de F. F. Ș. l S. și de C. L. de F. F.
S. .
Cu privire la recursul formulat de reclamantul B. V., solicită respingerea acestuia.
La solicitarea instanței, recurenta-pârâtă și intimații-pârâți B. Ș. arată că susțin aceleași concluzii expuse mai sus.
Având cuvântul asupra recursului formulat de pârâta B. T., reprezentantul reclamantului, av. M. Ovidiu, solicită instanței respingerea ca nefundat și admiterea recursului formulat de recurentul-reclamant, B. V. .
Instanța reține cauza în pronunțare.
T. ,
Prin sentința civilă ne. 807 din_ pronunțată de Judecătoria Șimleul Silvaniei din dosar nr._ s-a admis în parte cererea precizată, formulată de petentul B. V., împotriva intimaților C. L. DE F. F. ȘIMLEU S.
, C. J. DE F. F. S., B. T., B. M., B. S., B. V. .
S-a dispus obligarea intimatelor C. L. Ș. S. de fond funciar și C. J. S. de fond funciar la modificarea tabelului nominal anexă nr. 32, poz. 312, prin înscrierea suprafeței de 0,37 ha teren în anexa nr. 3 în favoarea petentului B. V. și a intimaților B. T., B. Ș., B. M., B. V. în calitate de moștenitori ai def. B. Ș. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Petentul B. V. a chemat în judecată pe pârâții C. L. de fond funciar S.
S. solicitând modificarea anexei 37 poz.312 în sensul radierii suprafeței de 0,75 ari și înscrierea acestei suprafețe pe anexa 3, cu motivarea că din eroare suprafața de 0,75 ari a fost trecută în anexa 37 poz.312 când în realitate trebuia să fie trecută în anexa 3.
Prin întâmpinare C. L. de fond funciar SS a arătat că nu se opune admiterii cererii (f.8).
Prin precizarea de acțiune petentul a solicitat citarea în cauză a numiților B. T., B. Ș., B. M. și B. V. (f.32).
Din examinarea probelor administrate în cauză, instanța a reținut că:
Prin cererea înregistrată sub nr.1896/_ petentul B. V. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul de 37 de ari în urma defuncților B. S. și B. Ana, în comun cu frații săi, B. T., B. S.
,B. M., B. V. .(f.19)
Cei cinci au fost înscriși în tabelul nominal anexa nr.32 la poziția nr.312 cu suprafața de 0,37 ha.(f.21-22)
Din recunoașterile comisiei locale, conform întâmpinării depuse la dosar s-a reținut că petentul și frații săi intimați urmează să fie puși în posesie cu un teren în grădina casei de 0,15 ha.(f.8)
Suprafața validată este doar de 0,37 ha, nu de 0,75 ha cât s-a solicitat în cererea introductivă .
Potrivit art.13 al.5 din HG nr.890/2005 moștenitorii cooperatorilor decedați sunt înscriși cu suprafața stabilită în tabelul prevăzut în anexa 3.
Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat recurs petentul și pârâta
B. T. .
Recurentul petent B. V. solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Motivul de recurs invocat de către petent este acela că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, încălcat fiind principiul disponibilității.
Astfel, suprafața de teren solicitată spre înscriere în anexa 3 este de 0,75 ari, (75 mp), în timp ce instanța s-a pronunțat pentru o suprafață de 0,37 ha, care înseamnă 37 ari.
Pârâta B. T. solicită admiterea recursului său, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În subsidiar se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii.
Susține recurenta că s-a reconstituit în mod legal dreptul de proprietate pentru 0,37 ha, după defuncții B. Ș. și B. Ana.
Acest din urmă recurs este întemeiat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Petentul recurent B. V. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafață de 37 ari de teren în zona "Mal"; în numele său și al pârâților frații săi, în considerarea calității lor de descendenți ai defuncților părinți B. Ș. și B. Ana.(f. 19).
Urmare acestei cereri, petentul și frații săi au fost înscriși în anexa 32.(f.
20).
Raportat la această stare de fapt, nu există temeiuri juridice pentru care
o porțiune din acest teren de 37 de ari să fie înscrisă în anexa 3, în favoarea petentului.
De altfel, petentul însuși nu prezintă vreun argument în susținerea cererii sale, menționând doar că suprafața solicitată de 0,75 ari, se află în posesia sa, nefiind retrocedată altor persoane.
Apreciind astfel, asupra recursului declarat de pârâta B. T., tribunalul urmează a-l admite în baza art. 304, pct. 8 Cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, se va dispune modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii.
Cu aceleași argumente, recursul petentului B. V. urmează a fi respins, în condițiile în care probele dosarului nu fac dovada că acesta a deținut anterior cooperativizării suprafața de teren solicitată prin acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către pârâta B. T. domiciliată în Ș. l S.
, str. Avram I., bl. Salcâm, ap. 2, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 807 din_ a Judecătoriei Ș. l S. .
Modifică hotărârea atacată și rejudecând cauza respinge ca nefondată acțiunea reclamantului B. V., împotriva pârâților C. L. de F. F. S. și C. L. de F. F. Ș. l S., B. T., B. M., B. Ș. și B. V.
, pentru litigiu fond funciar modificare anexă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant contra aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2013.
Președinte, G. D. | Judecător, D. I. | Judecător, R. M. P. |
Grefier, M. J. D. |
Red.DI/_
Dact.MJD/_ EX.2
Jud. fond C. A. S.
← Decizia civilă nr. 357/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 766/2013. Fond funciar → |
---|