Decizia civilă nr. 53/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR.53/R/2013
Ședința publică din 24 Ianuarie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: C. -A. C. JUDECĂTOR: C. -V. B. JUDECĂTOR: V. G.
GREFIER: A. -P. B.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind soluționarea recursului declarat de recurentă pârâtă C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. -N. în contra Sentinței civile nr.15.425/19 Iulie 2012, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații pârâți C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., C. R.
, C. I., C. E. și pe intimații reclamanți G. Ana, G. V.
M., I. M. L. , având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei și susținerile părților au fost consemnate în încheierea civilă din data de 17 Ianuarie 2013 care face parte integrantă din prezenta decizie.
T R I B U N A L U L
Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr.15.425/19 Iulie 2012, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost admisă în parte, cererea precizată de reclamanții G. Ana, G.
V. M., I. M. L. - moștenitori ai reclamantului G. V.
I., decedat în cursul procesului, în contradictoriu cu pârâții în contradictoriu cu pârâții C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. -N., C. județeana pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor C., C.
R., C. I. și C. E. și, în consecință:
A fost obligată pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. -N. să întocmească documentația necesară emiterii titlului de proprietate și să elibereze procesul - verbal de punere în posesie în favoarea numitului G. V.
I. în calitate de moștenitor al defunctului G. G. și al lui C. P. și soția M., pentru terenul în suprafață 11.510 mp, înscris în CF 856
Someșeni cu nr. top 875/55 "fânaț în fânațele C. ului";, precum și pentru terenul în suprafață de 5.755 mp înscris în CF 856 Someșeni cu nr. top 871/14/20 (parcela 42/2 din tarlaua 43), identificate potrivit raportului de expertiză tehnică extrajudiciară completată întocmit de expert ing. Nuț Olimpiu.
Totodată, a fost obligată pârâta C. județeana pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor C. să emită titlu de proprietate în conformitate cu documentația ce îi va fi comunicată de către pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. -N. pentru terenurile menționate.
Au fost respinse celelalte pretenții cu privire la constatarea nulității absolute a adeverinței de proprietate nr. 6011/1992 și a Hotărârii nr. 80/1991 a Comisiei județene pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor C. și obligată pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C.
-N. să plătească reclamanților 1.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Potrivit actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei, C. P. (decedat în anul 1960) căsătorit cu Minteuan M. (decedată în anul 1967) au avut un fiu predecedat în anul 1932, respectiv pe C. P., căsătorit cu O. Ana, descendenții acestora fiind C. M. (decedată în anul 1970) căsătorită cu G. G. (decedat). Aceștia din urmă sunt părinții lui C. M. soția lui G. G. (decedat), și C.
I. (decedat în anul 2005).
Moștenitorii lui C. I. sunt pârâții C. R., în calitate de soție supraviețuitoare și C. I. și C. E., în calitate de descendenți.
Succesorii lui C. M. căsătorită cu G. G. sunt G. V.
I. și G. G. , acesta din urmă fiind renunțător față de succesiune potrivit înscrisurilor de la dosar.
De asemenea, reclamantul G. V. I. a decedat la_, moștenitorii săi: G. Ana, G. V. M., I. M. L. continuând procesul din prezentul dosar.
Din copia CF 856 Someșeni, instanța a reținut că terenul în suprafață de 2 jugh. din parcela cu nr. top. 875/55, "Fânațe";, precum și parcela nr. 871/14/20 în suprafață de 2 jugh., sunt înscrise în favoarea lui C. P. .
În CF 543 Someșeni, reiese că asupra terenului cu nr. top. 905/2/1, fânaț la Fânațul Satului în suprafață de 6 iugăre și 374 stj.
C. P. și soția Minteuan M. sunt coproprietari tabulari ai suprafeței de 8969 mp, in părți egale.
Din CF 1467 Someșeni, rezultă că terenul în suprafață de 2 jugh. din parcela cu nr. top. 864/2/4/5, "coasta Bercului";, este la fel înscris în favoarea lui C. P. și a soției Minteuan M. .
Din CF 543 Someșeni, rezultă că 1/8 parte din terenul în suprafață totală de 6 jugh. din parcela cu nr. top. 905/2/1, "fânațele Satului";, este la fel înscris în favoarea lui C. P. și a soției Minteuan M. .
În CF nr. 1460 Someșeni apare înscrisă cu suprafata de 0, 44 ha soția lui Gabor A. născută G. Ana, la fel în CF 1459 Someșeni apare înscris Gabor A. asupra terenului cu nr. top 864/2/4/6/1.
Prin urmare, C. P. și Minteuan Ana aveau înscris în cartea funciară suprafața de 9 iugăre teren, adică 51.975 mp.(5, 1975 ha).
Prin cererea nr. 10688/1991 G. G. a solicitat 4, 74 ha teren înscris în CAP, iar prin cererea nr. 27155/1991 a mai solicitat 0, 80 ha teren.
Prin cererea nr._ G. V. solicita reconstituirea dreptului de proprietate atât după străbunicii săi C. P. și Minteuan M. cât și după bunica maternă O. Ana, născută Gabor, căsătorită C. și recăsătorită O. .
Prin urmare nu sunt întemeiate susținerile Comisiei Locale în sensul că doar C. I. ar fi solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după C. P. .
În favoarea lui G. G. s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor în suprafață totală de 2, 95 ha respectiv: prin titlul de proprietate nr. 3290/4926 suprafața de 18.800 mp, prin titlul de proprietate nr. 5568/2007 suprafața de 4900 mp, iar prin titlul de proprietate nr._ suprafața de 5800 mp iar prin titlul de proprietate 10786 suprafața de 0, 18 ha.
Prin titlul de proprietate nr._ s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 6400 mp în favoarea lui
C. I. și C. R. .
Prin titlul de proprietate nr._ s-a reconstituit în favoarea lui C. I. și C. R. terenul în suprafață de 24.750 mp.
Din copia registrului agricol aparținând lui C. I. reiese că acesta figurează înscris cu suprafața de 2,7 ha teren în zona "Pe deal", din care 1 ha arabil și 1,7 ha fânață. Cu privire la acest teren, au fost validați în anexa 2a la poziția 16 pentru suprafața de 2,43 ha C. I. și R. în temeiul cererii de revendicare depuse de către aceștia la Legea 18/1991.
Din copia registrului agricol aparținând lui C. P. și C. M. reiese că aceștia erau înscriși cu suprafața de 2,01 ha din care 2 ha teren în zona "Pe deal" (fânaț și arabil) și 0,01 ha curți, construcții. Cu privire la acest teren în anexa 3 la poziția 9 a fost validat pentru suprafața de 2,34 ha C. I., în calitate de moștenitor al defunctei C.
M., conform cererii de revendicare formulată de acesta în temeiul Legii 18/1991.
Prima instanța de fond, în judecarea cererii reconvenționale a reținut că numitul C. I. a solicitat doar terenurile înscrise în registrul său agricol și cel lui C. P. și M., iar cererea reconvențională nu face obiectul prezentei judecăți.
Din copia registrului agricol de la fila 203 din dosarul nr._ rezultă că la poziția lui G. G. apare înscrisă o suprafață totală de
4.72 ha, din care 1, 16 ha au fost luate în folosință de la numitul Biji Dumitru pentru care acestuia i s-a eliberat adeverință de proprietate.
Din registrul agricol de la fila 233 rezultă că pe numele lui C.
P. (străbunicul reclamantului) mai apar înscrise 2, 01 ha în locul denumit "pe deal";.
La fila 225 se află și declarația numitului O. E. (fratele lui O. Ana bunica reclamantului) care a declarat că renunță la beneficiul adeverinței 6011/_ pentru suprafața de 1, 77 ha în favoarea lui
G. V. I. și a lui C. R. .
În plus la fila 30 dosarul nr._ se află și declarația pârâtei
C. R. în sensul că nu are pretenții pentru terenurile din zona
"Pipă"; (0, 58 ari), Coasta Bercului (0, 58 ari) și fânațe (1,16 ari).
În plus, în fața instanței, pârâtul C. E. a indicat instanței că părțile au convenit ca terenul din Fânațele C. ului să fie solicitat de reclamant, precum și cel din zona "Pipa"; și astfel să formuleze și cererile de reconstituire.
Raportat la faptul că terenul în suprafață 11.510 mp, înscris în CF 856 Someșeni cu nr. top 875/55 "fânaț în fânațele C. ului";, a aparținut antecesorilor reclamantului (străbunicii materni) care au fost înscriși în cartea funciară, iar asupra acestui teren nu s-a eliberat titlul de proprietate, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate, făcând dovada existenței unei cereri adresate comisiei, calitatea sa de moștenitor al proprietarului tabular.
La fel s-a constatat a fi situația și pentru terenul în suprafață de 5.755 mp înscris în CF 856 Someșeni cu nr. top 871/14/20 (parcela 42/2 din tarlaua 43), ambele terenuri fiind identificate potrivit raportului de expertiză tehnică extrajudiciară completată întocmit de expert ing. Nuț Olimpiu.
Instanța a constatat că reconstituirea dreptului de proprietate în ceea ce-i privește pe reclamanți respectă și prevederile Legii nr. 18/1991 referitoare la suprafața maximă de 10 ha pe familie.
În ceea ce privește modul de eliberare al celorlalte titluri de proprietate, instanța a apreciat că nu a fost sesizată cu anularea sau constatarea nulității absolute a vreunui titlul de proprietate, astfel că susținerile Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. -N. referitoare la modul de reconstituire al dreptului de proprietate pentru titlul de proprietate nr. 3290/4926 pot fi analizate, în prezentul proces, doar prin prisma verificării suprafeței totale pentru care se poate reconstitui dreptul de proprietate și a îndreptățirii reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului obiect al acestui litigiu. Susținerile cu privire la modalitatea emiterii titlului de proprietate nr. 3290/4926 sau a celorlalte titluri nu fac obiectul prezentului litigiu.
Or în speță, pentru suprafețele solicitate de 5755 mp și 11510 mp s-a făcut dovada existenței unei cereri de reconstituire, a faptului că antecesorii reclamantului au avut în proprietate aceste terenuri ce nu sunt la momentul judecății obiect al reconstituirii în favoarea altor persoane, iar prin reconstituire nu se depășește maximul permis de lege ca suprafață de reconstituit pe familie.
Prin urmare, acest capăt de cerere este întemeiat și a fost admis.
Cât privește cererea de constatare a nulității absolute a adeverinței nr. 6011/1992 și a Hotărârii nr. 80/1991 a Comisiei județene, instanța a apreciat această cerere neîntemeiată.
Pe de o parte, potrivit înscrisului de la fila 50 din dosarul nr._ au fost emise două adeverințe 6011/1992 validate prin Hotărârea nr. 80/1992, în favoarea lui G. M. pentru 2 ha și respectiv în favoarea lui C. I., pentru 2, 60 ha.
Pe de altă parte, soluția pronunțată asupra cererii reconvenționale formulată de pârâții din prezentul dosar, a rămas irevocabilă și prin urmare aceștia sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 8969 mp din zona "Fânațele Satului"; din CF 543 Someșeni cu nr. top 905/2/1. Instanța a reținut că numitul C. I. figura înscris cu 2, 7 ha în registrul agricol în zona "Pe deal";, arabil și fânațe și cu acest teren a fost validat în anexa 2 a la poziția 16 (5) fila 134 dosar nr._ .
De asemenea, adeverința de proprietate nu constituie însă titlu de proprietate în sensul prevederilor legale menționate și care să fie opozabil - erga omnes - creând doar raporturi juridice între organul emitent și beneficiar.
În adeverință nu se prevede nici amplasamentul terenului și numai titlul de proprietate este actul în temeiul căruia se creează raporturi juridice de proprietate, adeverințele fiind acte premergătoare și insuficiente, creând doar un drept virtual de proprietate.
În privința Hotărârii comisiei județene, instanța a reținut că acțiunea în constatarea nulității absolute este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. III lit. a din Legea nr. 169/1997, inaplicabile în speță pentru acest capăt de cerere, întrucât prin legea nr. 18/1991 legiuitorul a prevăzut o procedură specială obligatorie (art. 51-59 din Legea nr. 169/1997), conform căreia împotriva acestor hotărâri se poate formula plângere în termen de 30 de zile de la comunicare. Acțiunea pentru constatarea nulității absolute este aplicabilă numai actelor de constituire și reconstituire a dreptului de proprietate, cu excepția hotărârii Comisiei județene care poate fi atacată cu plângere în condițiile legale menționate.
Raportat la aceste considerente, instanța a respins cererea de constatare a nulității absolute a adeverinței nr. 6011/1992 emisă de
C. L. și a Hotărârii nr. 80/1991 emisă de C. J. .
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, raportat la principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, a obligat pârâta
C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. -N. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, conform chitanței de la fila 187 din dosarul_, iar față de ceilalți pârâți, instanța a reținut aplicarea dispozițiilor art. 275 Cod procedură civilă.
Împotriva Sentinței civile nr.15.425/19 Iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a declarat recurs în termen legal pârâta C. locală de aplicare a Legii nr.18/1991 C.
-N. (f.3-4), prin care a solicitat admiterea recursului în conformitate cu art.304 pct.9 și art.312 Cod procedură civilă, cu consecința
respingerii acțiunii reclamanților, precum și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului a arătat că înțelege să critice hotărârea instanței de fond având în vedere faptul că în baza Legii nr.18/1991 numitul G. G. a depus cererea cu nr._, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4,72 ha, cât avea înscris în registrul agricol, Vol. III, fila 95, împreună cu soția sa G. M. .
În baza Legii nr.18/1991 antecesorul reclamantului, G. G. nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după socrii săi C. P. și M. .
Ulterior, după apariția Legii nr.247/2005 reclamantul G. V. a formulat o nouă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, de această dată după bunicii săi, C. P. și M., însă această suprafață de teren a fost solicitată în baza Legii nr.18/1991 de către unchiul său, C. I., după părinții săi C. P. și M., fiind validată în favoarea acestuia, încă din anul 1991, inclusiv terenul înscris în C.F. nr.856 Someșeni.
În ceea ce privește cererile formulate de C. I., acesta a solicitat în baza Legii nr.18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care au aparținut părinților săi C. P. și M., cât și pentru terenurile înscrise în registrul agricol al familiei sale, iar în urma acestor cereri, numitul C. I. a fost validat în baza Legii nr.18/1991, în Anexa nr.3, poziția 9 cu suprafața de 2,34 ha, în calitate de moștenitor al defunctei C. M. și în Anexa nr.2a, poziția 5, cu suprafața de 2,43 ha.
În urma acestor validări, în favoarea lui C. I. a fost eliberat Titlul de proprietate nr.27942/2440/26 Mai 1998 pentru suprafața de 2,48 ha și Titlul de proprietate nr._ pentru suprafața de 0,64 ha, iar în baza Sentinței civile nr._ pronunțată în prezentul dosar, trebuie realizată punerea în posesie în favoarea acestuia și asupra terenului în suprafață de 8969 mp., nr. topo 905/2/1, în C.F. nr.543 Someșeni.
În ceea ce privește terenul înscris în C.F. nr.856 Someșeni, acesta nu este liber, deoarece acest teren în suprafață totală de 23.020 mp. a fost validat în baza Legii nr.18/1991 în favoarea numitului C.
I., în urma cererii formulate de către acesta în baza Legii nr.18/1991, în calitate de moștenitor după defuncta sa mamă, C. M. .
Reclamantului G. V. i s-a eliberat Titlul de proprietate nr._ în baza înscrierilor din registrul agricol și a declarațiilor de martori, fără respectarea vechiului amplasament al terenului, pentru suprafața de 1,88 ha, astfel că acestuia i s-a reconstituit în întregime dreptul de proprietate, mai puțin 0,18 ha, iar faptul că în prezentul dosar solicită terenuri înscrise în cartea funciară în favoarea antecesorilor săi, în suprafață totală de 2,142 ha, constituie practic o dublă reconstituire a dreptului de proprietate asupra acelorași terenuri, deoarece a primit teren în altă parte și nu pe vechiul amplasament, pe care îl solicită acum în baza Legii nr.247/2005, teren care a fost validat în favoarea altor persoane.
În concluzie, din întreaga suprafață solicitată în baza Legii nr.18/1991 și înscrisă în registrul agricol, reclamantul este îndreptățit să mai primească doar suprafața de 0,18 ha.
În ceea ce privește obligarea Comisiei Locale la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1000 lei recurenta arată că trebuiau reduse proporțional cu soluția de admitere în parte a acțiunii.
Prin întâmpinarea formulată intimații C. R., C. I. și
C. E. au solicitat respingerea recursului arătând că atât ei, cât și defunctul G. V. sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate după antecesorii lor C. P. și M., fiind de acord ca în favoarea lui G. V. să fie reconstituit dreptul de proprietate și moștenitorii acestuia să fie puși în posesie pentru terenul de 5.755 mp. "arător în post Pipa";, terenul înscris în C.F. nr.856 Someșeni, nr. topo 871/14/20 și pentru terenul de 11.510 mp. "fânaț în fânațele C. ului";, terenul înscris în C.F. nr.856 Someșeni, topo 875/55 (f.16).
Prin întâmpinarea formulată intimații G. Ana, G. V. M. ,
I. M. L., G. V. I., au solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței civile atacate, ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare au arătat că din probele administrate în cauză rezultă că defunctul G. V. I., respectiv moștenitorii acestuia sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate în ceea ce privește terenurile înscrise în C.F. nr.856 Someșeni.
Din actele de stare civilă rezultă că reclamantul G. V. este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în ceea ce privește terenul ce face obiectul prezentului litigiu, proprietatea tabulară a defuncților C. P. și M. .
Din extrasele de carte funciară depuse la dosarul cauzei și menționate de prima instanță în sentință rezultă că defuncții C. P. și M. au avut în proprietate 9 iugăre teren agricol. Mai mult, din cererea formulată în temeiul Legii nr.247/2005 rezultă că reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după străbunicii săi, defuncții C. P. și M. și după bunica maternă, O. Ana născută Gabor, căsătorită C., recăsătorită O., respectiv a solicitat mai multe terenuri printre care și terenurile ce fac obiectul prezentului litigiu.
Din expertiza topografică și suplimentul la expertiză efectuate în cauză, rezultă că aceste terenuri nu sunt incluse în titlurile de proprietate emise în favoarea lui G. G., tatăl reclamantului G. V.
I. și, prin urmare, nu poate fi reținută dubla reconstituire a terenului de vreme ce terenul în suprafață de 1.7440 ha se află în zonă distinctă de terenul solicitat în prezenta acțiune, iar temeiul în baza căruia a fost solicitat și validat a fost distinct de temeiul în baza căruia se solicită terenul din prezentul dosar.
Susținerile comisiei locale că terenurile înscrise în C.F. nr.856 Someșeni, în suprafață totală de 2,30 ha nu sunt libere deoarece au fost validate în favoarea defunctului C. I., antecesorul pârâților, sunt de asemenea nefondate.
Din probele administrate în cauză, astfel cum corectă a reținut și instanța de fond, rezultă că au fost emise două adeverințe, una în favoarea lui G. M. pentru 2 ha și una în favoarea lui C. I. pentru 2,60 ha, aceste două adeverințe neconstituind titluri de proprietate, fiind doar acte premergătoare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304, art.3041, art.312 Cod procedură civilă, art.8, art.9, art.13 din Legea nr.18/1991, Titlul VI, art. I pct.37, Titlul VI, art. III din Legea nr.247/2005, Anexa nr.1, art.9, art.11, art.12 și art.13 din H.G. nr.890/2005.
Analizând recursul declarat de pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. -
N., prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Obiectul cauzei îl reprezintă suprafața de 5755 mp. teren situat în mun.C. -N. arător la Pipa înscris în CF 856 Someșeni nr. top 871/14/20 și suprafața de 11.510 mp. fânaț la fânațele C. ului înscris în CF 856 Someșeni nr. top 875/55 care au fost în proprietatea tabulară a def.C. P. și soția Minteuan M. .
Așa cum a reținut și prima instanță moștenitorii lui C. P. și soția Minteuan M. sunt nepoții de fiu predecedat(C. P. căs. cu
Ana) C. I. și C. M. căs.G. .
Moștenitorii lui C. I. sunt intimații-pârâți C. R. (soție supraviețuitoare), C. I. -fiu și C. E. -fiu.
Moștenitorii lui C. M. căs.G. sunt G. G. ( soț supraviețuitor), reclamantul G. V. I. -fiu și G. G. -fiu.
Așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.154/_ soțul supraviețuitor G. G. și fiul G. G. au renunțat la moștenirea după def. C. M. căs.G., astfel că unicul moștenitor a rămas reclamantul G. V. I. -fiu.
Reclamantul G. V. I. a decedat, în cursul litigiului, la data de_, moștenitorii săi:G. Ana(soție supraviețuitoare), G. Valentiun M. -fiu și I. M. -fiică continuând procesul.
Într-adevăr prin cererea înregistrată sub nr.10688/_ G. G. a formulat cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4,74 ha, cât avea înscris împreună cu soția sa C. M. căs.G. în registrul agricol(f.105 dos.).
Prin cererea nr._ G. V. I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate atât după străbunicii săi C. P. și Minteuan M. cât și după bunica maternă O. Ana, născută Gabor, căsătorită C. și recăsătorită O. .Această cererea vizat și suprafața de 1,16 ha și 0,58 ha fânaț.
În anul 1991 a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după terenul care a aparținut def.C. P. și M. și unchiul reclamantului G. V. I., intimatul C. I. .
Contrar susținerilor recurentei cu privire la terenurile care au aparținut def.C. P. și M. au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate atât antecesorul reclamantului, cât și antecesorul intimaților-pârâți C. I., eliberându-se mai multe titluri
de proprietate, însă pentru terenurile în litigiu nu sunt eliberate titluri de proprietate.Așa cum rezultă din dosarul de fond funciar al lui C.
acesta a solicitat 1,74 ha în fânațul satului.
Acest fapt este confirmat și de intimații C. R. și C. E. care au învederat instanței că a existat o înțelegere în sensul că terenul de la fânațele C. ului să fie revendicat de reclamantul G. V.
I., iar terenul de la fânațele satului să fie revendicat de C. I. .
Susținerile recurentei că cele două suprafețe de teren nu sunt libere sunt infirmate de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză potrivit cărora terenurile sunt libere nefiind emis nici un titlu de proprietate în favoarea altor persoane.
Sentința civilă recurată este legală și temeinică și în ceea ce privește stabilirea culpei procesuale a recurentei-pârâte, cheltuielile de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial, fiind justificate, fără a se impune reducerea lor proporțional, chiar și față de admiterea în parte a acțiunii.Culpa procesuală a recurentei a fost reținută raportat la atribuțiile acestei în cadrul procedurii de reconstituirea dreptului de proprietate, a căror neîndeplinire a determinat promovarea litigiului, fiind admis petitul care vizează aceste atribuții.
Față de toate acestea, în tem.art.312 cod pr.civ. tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de C. locală de aplicare a Legii nr.18/1991 C. -N. împotriva Sentinței civile nr.15.425/19 Iulie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -
N., pe care o va menține în totul.
În tem.art.274 cod pr.civ. tribunalul va obliga recurenta să plătească intimaților G. Ana, G. V. M., I. M. L. suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de C. locală de aplicare a Legii nr.18/1991 C. -N. împotriva Sentinței civile nr.15.425/19 Iulie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Obligă recurenta să plătească intimaților G. Ana, G. V. M.
, I. M. L. suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 24 Ianuarie 2013.
Președinte, C. -A. C. | Judecător, C. -V. B. | Judecător, V. G. |
Grefier, A. -P. B. |
Red. C.A.C./dact.APB 2 exemplare
Judecător fond: D. C.
← Decizia civilă nr. 1170/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 590/2013. Fond funciar → |
---|