Decizia civilă nr. 2736/2013. Constatare nulitate act juridic
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 2736/R /2013
Ședința publică din 23 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: C. -M. V.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - recursul formulat de reclamanta S. G. împotriva deciziei civile nr. 21/A din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosarul nr._ *, privind și pe intimatul K. M., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 16 mai 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 23 mai 2012.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată inițial sub nr. 5908/2004 la Judecătoria Bistrița, reclamanta S. G. l-a chemat în judecată pe pârâtul K.
M., solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de donație privind apartamentul nr. 23, situat în B., str. Ș. cel M. nr. 11, pe motiv de cauză imorală, întrucât pârâtul a condiționat menținerea relațiilor de concubinaj cu reclamanta de donarea apartamentului proprietatea ei, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.
Ulterior, reclamanta și completat acțiunea (f. 21 din același dosar), solicitând și constatarea calității de bun comun a unor imobile dobândite în perioada concubinajului și intabularea dreptului de proprietate în favoarea ambelor părți, arătând că a avut cu pârâtul o relație de concubinaj de 19 ani, având împreună un copil minor de 13 ani, răstimp în care au dobândit o serie de bunuri, cu contribuție egală. Întrucât pârâtul a întrerupt relațiile de concubinaj, se impune împărțirea acestora între părți.
Soluț ia pr ime i ins tan țe
Prin sentința civilă nr. 10240 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ *, acțiunea a fost admisă în parte și, în consecință: s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 3200 din data de_ de către notar P. M. Drăguț, având ca obiect apartamentul nr. 61 înscris în C.F. individuală nr. 5436/61 B. nr. top. 7997/E/61 compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 vestibul, 1 debara, 1 balcon împreună cu cota de 5,4/80,6 părți din cotele indivize comune și cota de_ părți din terenul aferent blocului de locuințe înscris în C.F. colectivă nr. 5436 B. nr. top. 7997/E bun propriu al reclamantei dobândit cu titlu de cumpărare, situat din punct de vedere administrativ în B., str. Ș. cel
M., nr. 31, sc. E, et. 4, ap. 61, județul B. -Năsăud; s-a dispus repunerea
părților în situația anterioară de C.F. în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentului înscris în C.F. individuală nr. 5436/61
B. nr. top. 7997/E/61 compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 vestibul, 1 debara, 1 balcon împreună cu cota de 5,4/80,6 părți din cotele indivize comune și cota de_ părți din terenul aferent blocului de locuințe înscris în C.F. colectivă nr. 5436 B. nr. top. 7997/E.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la constatarea calității de bunuri comune și a cotei de contribuție comune la imobilele apartament compus din 4 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 WC, cămară, hol, două balcoane, împreună cu cota de 15,69/164 părți din terenul aferent blocului de locuințe cu nr. cadastral 760/f/61 și cota de 11,24/118 părți din părțile comune indivize, imobil înscris în C.F. nr. 144/L/6 B. nr. top. 8149/f/61, cumpărat cu suma de 50.000.000 lei; apartamentul compus din două camere, bucătărie, baie, cămară, antreu balcon înscris în C.F. nr. 5532 B. nr. top. 8215/b/24, cumpărat cu suma de 130.000.000 lei; suprafața de 2150 mp teren înscris în titlul de proprietate nr. 8383/1995, parcela 21 sola 62, situat în Unirea în valoare de 100.000.000 lei; suprafața de 1232 mp de sub nr. top. 4588/1/2/3 și 4588/1/3/2 în valoare de 100.000.000 lei; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind partajarea în natură a imobilelor prin atribuire în loturi egale, conform înțelegerii ce se va realiza; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere în ceea ce privește intabularea în C.F. a dreptului de proprietate dobândit de reclamantă, cu titlu de ieșire din indiviziune; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1066,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Nulitatea donației Stare de fapt
Prin contractul de donație autentificat sub nr. 3200 din data de_ de către Notar P. M. Drăguț, reclamanta a donat pârâtului apartamentul nr. 61 înscris în C.F. individuală nr. 5436/61 B. nr. top. 7997/E/61 compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 vestibul, 1 debara, 1 balcon împreună cu cota de 5,4/80,6 părți din cotele indivize comune și cota de_ părți din terenul aferent blocului de locuințe înscris în C.F. colectivă nr. 5436 B. nr. top. 7997/E bun propriu al reclamantei dobândit cu titlu de cumpărare, situat din punct de vedere administrativ în B., str. Ș. cel M., nr. 31, sc. E, județul B. - Năsăud, imobil dobândit cu titlu de cumpărare de către reclamantă în_ potrivit contractului autentificat de către notarul public Groza Aurel V. .
Reclamanta și pârâtul au avut o relație de concubinaj cunoscută notoriu, relație începută încă anterior anului 1989, astfel după cum rezultă din probatoriul testimonial administrat în cauză. Din aceleași declarații testimoniale, a rezultat aspectul că, la momentul plecării pârâtului din România, acesta a condiționat continuarea relației cu reclamanta - relație din care a rezultat și un copil - de donarea apartamentului a cărui nulitate se solicită a fi constatată în favoarea sa. Pe întreaga durată a litigiului, pârâtul a contestat această susținere a reclamantei, ulterior dovedită în cauză prin audierea martorilor.
Apărarea pârâtului în acest sens nu poate fi primită de către instanță în raport de mai multe aspecte. În primul rând, este de remarcat data la care reclamanta a achiziționat apartamentul litigios, respectiv_, precum și data donației, respectiv_ . Astfel, la momentul donației, pârâtul a mandatat o terță persoană să accepte donația. Dacă s-ar susține ideea
apărării pârâtului, ar rămâne fără sens a înțelege motivul pentru care un atare contract de mandat nu a fost încheiat de către pârât cu terța persoană pentru cumpărarea apartamentului în coproprietate cu reclamanta ori exclusiv, astfel după cum a procedat în privința imobilelor identificate în întregirea de acțiune. Că este așa o confirmă întreaga conduită abordată de către pârât de îndată ce a încheiat căsătorie în cursul anului 2002 cu un cetățean străin, conduită materializată în achiziționarea celorlalte imobile în nume propriu, pe de o parte, iar pe de altă parte, de încetare a vizitelor în țară, vizite care, până la scurt timp după donație erau frecvente în locuința părților. În al doilea rând, nu se susține nici teza potrivit căreia reclamanta nu ar fi deținut resurse materiale pentru achiziționarea acestui imobil, teză infirmată de martori prin același probatoriu testimonial administrat, declarații din care rezultă că reclamanta realiza venituri din munca prestată, aspect coroborat și cu înscrisurile depuse la dosar.
Dezlegarea în drept
În privința cererii reclamantei de constatare a nulității absolute a contractului de donație, relevante ca aplicabilitate în cauză sunt dispozițiile art. 969 cod civil în vigoare la data încheierii contractului de donație, dispoziții potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. De asemenea, s-a reținut în speță incidența prevederilor art. 948 din Codul civil din care se poate observa că legiuitorul român a consacrat legalitatea unei convenții dacă sunt întrunite concomitent și cumulativ patru condiții, și anume: a) existența capacității de a contracta; b) consimțământul valabil al părții care se obligă; c) obiectul să existe și să fie determinat și d) să existe o cauză ilicită. Totodată, se impune a fi avute în vedere dispozițiile art. 967 din Codul civil, text de lege care consacră prezumția de valabilitate și de existență a cauzei actului, lipsa sau nevalabilitatea cauzei impunându-se a fi dovedite. Deci concluzia cauzei ilicite a contractului de donație litigios nu poate fi trasă automat, existând protecție prezumției de valabilitate a cauzei ce operează în favoarea pârâtului, însă, prezumția anterior menționată face parte din categoria celor relative care, în conformitate cu art. 1169 și art. 1170 Cod civil, poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă admis de lege.
Raportat la starea de fapt reținută, în temeiul dispozițiilor art. 967 rap. la art. 948 Cod civil, prima instanța a admis ca fiind fondat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 3200 din data de_ de către Notar P. M. Drăguț, având ca obiect apartamentul nr. 61 înscris în C.F. individuală nr. 5436/61 B. nr. top 7997/E/61 compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 vestibul, 1 debara, 1 balcon împreună cu cota de 5,4/80,6 părți din cotele indivize comune și cota de_ părți din terenul aferent blocului de locuințe înscris în C.F. colectivă nr. 5436 B. nr. top. 7997/E bun propriu al reclamantei dobândit cu titlu de cumpărare, situat din punct de vedere administrativ în B., str. Ș. cel
M., nr. 31, sc. E, et. 4, ap. 61, județul B. -Năsăud. De asemenea, în respectul principalului efect al nulității absolute a fost admisă ca fiind fondată și cererea de repunere a părților în situația anterioară de C.F. în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentului înscris în C.F. individuală nr. 5436/61 B. nr. top. 7997/E/61 compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 vestibul, 1 debara, 1 balcon împreună cu cota de 5,4/80,6 părți din cotele indivize comune și cota de_ părți din terenul aferent blocului de locuințe înscris în C.F.
colectivă nr. 5436 B. nr. top. 7997/E, imobil situat în B., str. Ș. cel M., nr. 31, sc. E, et. 4, ap. 61, județul B. -Năsăud.
Partajul bunurilor dobândite în timpul concubinajului
Analizându-se capetele de cerere obiect al acțiunii întregite referitoare la constatarea calității de bunuri comune și cota egală de contribuție, instanța de fond a reținut că nu sunt incidente speței prevederile art. 30 Codul familiei, prevederi legale care sunt de esența sistării comunității matrimoniale de bunuri.
S-a reținut că, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte veridicitatea unei afirmații ori contrariul acestora, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil. Prin extrasele de carte funciară depuse la dosar de către pârât, dar și din rapoartele de expertiză efectuate în cauză, pârâtul a făcut dovada susținerilor potrivit cărora este proprietarul tabular exclusiv al imobilelor
identificate în întregirea de acțiune, reclamanta neinvocând vreun temei juridic cu referire la nulitatea înscrierilor dreptului de proprietate al pârâtului din C.F. În ipoteza teoretică în care s-ar accepta susținerea reclamantei potrivit căreia bunurile dobândite în perioada concubinajului au calitatea de bunuri comune cu contribuție egală, sens în care, în primul rând, ar fi necesară existența unui temei juridic care să instituie o atare
instituție juridică, temei care, la momentul nașterii raporturilor juridice, nu exista, așa cum există reglementat actualmente prin Noul Cod Civil, această ipoteză ar trebui susținută de un material probator în ceea ce privește resursele financiare egale ale părților în achiziționarea acestor imobile și care să conducă la o atare concluzie a contribuției egale, material probator
care nu face o asemenea dovadă. Nici susținerile reclamantei potrivit căreia calitatea de bunuri comune și/sau cota egală de contribuție ar apare dovedită din împrejurarea că actele de dobândire ar fi fost încheiate de către pârât prin reclamantă în calitate de mandatar al acestuia, nu poate susține o soluție de admitere a acestor capete de cerere, o atare apărare putând fi analizată doare în situația investirii instanței de judecată cu o acțiune în simulație.
În acest sens, în raport de cele anterior reținute, nefiind incidente prevederile art. 30 Codul familiei, precum și considerarea principiului instituit prin art. 1169 Cod civil, judecătoria a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la constatarea calității de bunuri comune și a cotei de contribuție comune la imobilul apartament compus din 4 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 WC, cămară, hol, două balcoane, împreună cu cota de 15,69/164 părți din terenul aferent blocului de locuințe cu nr. cadastral 760/f/61 și cota de 11,24/118 părți din părțile comune indivize, imobil înscris în C.F. nr. 144/L/6 B. nr. top. 8149/f/61, cumpărat cu suma de
50.000.000 lei; apartamentul compus din două camere, bucătărie, baie, cămară, antreu balcon înscris în C.F. nr. 5532 B. nr. top. 8215/b/24, cumpărat cu suma de 130.000.000 lei; suprafața de 2150 mp teren înscris în titlul de proprietate nr. 8383/1995, parcela 21 sola 62, situat în Unirea în valoare de 100.000.000 lei; suprafața de 1232 mp de sub nr. top. 4588/1/2/3 și 4588/1/3/2 în valoare de 100.000.000 lei.
De asemenea, în considerarea principiului accesorium sequitur principale, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând partajarea în natură a imobilelor prin atribuire în loturi egale, conform înțelegerii ce se va realiza - înțelegere care între cele două părți litigante nu există, precum și
cel de a se dispune intabularea în C.F. a dreptului de proprietate dobândit de reclamantă, cu titlu de ieșire din indiviziune.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța de fond a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1066,6 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată, constând în taxe de timbru, timbre judiciare, onorariu avocat și parțial onorarii de expertiză.
Apelul
Prin decizia civilă nr. 21/_ a Tribunalului B. -Năsăud, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, iar apelanta a fost obligată să plătească intimatului K. M., 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Considerente
În considerente, se reține că cercetarea judecătorească în calea de atac a apelului nu vizează soluția favorabilă dată de prima instanță pretenției reclamantei, dedusă judecății la data de_, de desființare a contractului de donație autentificat sub nr. 3200/_, prin care i-a donat pârâtului apartamentul nr. 61 situat în B., str. Ș. cel M., nr. 31, sc. E, et. 4, achiziționat în nume propriu cu foarte scurt timp înainte, respectiv la data de_, dispoziția de constatare a nulității absolute a actului notarial, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, nefiind contestată.
Controversa poartă asupra regimului juridic al celorlalte imobile, două apartamente și două terenuri individualizate în întregirea de acțiune formulată de reclamantă la data de_, ale căror date de identificare sunt menționate în hotărârea judecătorească atacată, nu s-au mai impus a fi reiterate: terenul în suprafață de 2150 mp achiziționat în anul 1996, apartamentul de 4 camere și terenul aferent din anul 2000, apartamentul de 2 camere și terenul aferent din anul 2002 și terenul în suprafață de 1232 mp din anul 2003. Actele autentice de vânzare-cumpărare atașate la dosar, precum și extrasele de carte funciară ale celor patru imobile atestă calitatea de proprietar exclusiv, în calitate de cumpărător, a pârâtului apelant, iar actele de stare civilă și probațiunea testimonială administrată confirmă existența în timp a unei relații de concubinaj între litiganți, care au devenit și părinții unui copil, relație care era destrămată la momentul promovării demersului juridic pendinte. În circumstanțele date, corespunzător stabilite de prima instanță consecință a examinării minuțioase a datelor speței și evaluării corespunzătoare a dovezilor cauzei, probațiunea fiind vastă, judicios s-a conchis, în limitele investirii, că cele patru imobile, neavând calitatea de bunuri comune, nu pot forma obiectul vreunui partaj.
Premisa de la care pleacă reclamanta-apelantă în aserțiunea contrară este, însă, greșită. Raporturile care se stabilesc între concubini nu sunt raporturi de dreptul familiei, pentru a le fi incidente prevederile art. 30 și 31 din Codul familiei, chiar dacă în fapt ei conviețuiesc după reguli similare celor ale soților, raporturile personale și patrimoniale ale soților fiind guvernate în totalitate de normele dreptului familiei, bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei având regim juridic propriu, distinct de regimul juridic al bunurilor dobândite de concubini, reglementat de Codul civil. Normele de drept civil aplicabile partajului coachizit între concubini sunt general valabile oricărei achiziții, indiferent de calitatea persoanelor care dobândesc în această modalitate un bun, iar partajul de coachizite este esențialmente civil. Având în vedere că, în cazul concubinilor nu se aplică dispozițiile art. 30 Codul familiei privind comunitatea de bunuri, negăsindu- și aplicabilitate nici prezumțiile instituite de legiuitor în materia devălmășiei,
este necesară dovedirea efectivă a contribuției la dobândirea fiecărui bun în parte și concomitent a aportului propriu. O perioadă lungă de conviețuire și realizarea de venituri de către unul dintre concubini nu se constituie în argumente de natură a subscrie bunurile litigioase dispozițiilor speciale privind comunitatea de bunuri, în materie de imobile fiind obligatoriu necesar a se proba existența unei convenții a părților de a cumpăra împreună bunul coachizit, în caz contrar contribuția materială, mai mică sau mai mare, a unuia dintre ei fiind da natură a acorda doar beneficiul unui drept de creanță, supus prescripției extinctive. În cauza pendinte, cum corect a concluzionat și prima instanță, nu se poate reține dobândirea în coproprietate a celor patru imobile, în lipsa oricărei convenții care să o confirme. Față de prevederile legale în vigoare, regimul juridic al bunurilor imobile are caracter specific, concretizat între altele în modul de dobândire a proprietății asupra lor ce exclude principiul consensualismului actelor juridice și presupune, ca o condiție de validitate a actului de dobândire, forma autentică. În raport de această situație, cum prevederile privitoare la comunitatea de bunuri dintre soți (art. 30 Codul fam) sunt de strictă interpretare și nu se pot extinde prin asemănare bunurilor coachiziționate în alte condiții, se conchide că în cazul în care unul dintre concubini nu
figurează ca parte în actul de dobândire a unui imobil, el nu devine coproprietar al bunului achiziționat în timpul concubinajului, indiferent de durata conviețuirii. Cele patru acte autentice de înstrăinare probează în cauza pendinte că achiziția s-a realizat exclusiv de către pârâtul apelant, astfel încât o eventuală contribuție materială a reclamantei apelante i-ar crea un drept de creanță, ce nu face obiectul pricinii, care ar fi trebuit valorificat în cadrul termenului de prescripție extinctivă. Întrucât actele de înstrăinare s-au încheiat pe numele pârâtului intimat, reclamanta apelantă nu poate pretinde vreun drept de proprietate asupra celor patru imobile, deoarece nu poate invoca, în beneficiul său, nici un act translativ de proprietate, cei doi foști concubini neputând fi considerați, în baza legii, coproprietari de vreme ce prezumția de comunitate asupra bunurilor este operantă doar în cazul bunurilor achiziționate în timpul căsătoriei. Pe de altă parte, calitatea reclamantei de mandatar al concubinului la încheierea a două dintre tranzacțiile imobiliare nu îi conferă și calitatea de coachizitor, expres menționată a aparține doar concubinului mandant.
Din perspectiva evocată, nu își găsesc vreo relevanță afirmațiile reclamantei vizând contribuția sa la dobândirea bunurilor și cuantificarea aportului, nici criticile aduse evaluării probațiunii din acest punct de vedere, fiind menținute statuările primei instanțe referitoare la caracteristica de proprietate exclusivă aparținând fostului concubin - pârâtul intimat - a celor patru imobile litigioase, impediment la partajarea pretinsă de fosta concubină. Doar în ipoteza sesizării instanței în termen legal cu o cerere vizând despăgubirea în măsura aportului propriu la achiziționarea de către fostul concubin a bunurilor litigioase era necesară cuantificarea contribuției sale, probațiunea testimonială și cu înscrisuri devenind esențială, cum o atare solicitare nu a fost adresată criticile în conexiune cu aceasta nu se impun a fi examinate.
Recursul
Împotriva acestei decizii a declarat în termen legal recurs reclamanta S. G., solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii în totalitate.
În motivarea recursului ei, reclamanta învederează că greșit a reținut instanța de apel că reclamanta ar fi invocat dispozițiile art. 30 C.
fam., întrucât, în realitate, fiind vorba despre concubini, a solicitat aplicarea regulilor coproprietății pe cote părți, solicitând constatarea calității de bun comun a imobilelor dobândite în perioada concubinajului și a cotei de contribuție pe baza probelor administrate. Instanțele de fond nu aui procedat la o evaluare a probelor și o stabilirea stării de fapt pe baza acestora.
În realitate, s-a dovedit existența relațiilor de concubinaj, a convenției tacite dintre părți de a coachiziționa imobilele, contribuția financiară a reclamantei la dobândirea acestora și cota de contribuție egală.
Întâmpinarea din recurs
Pârâtul intimat, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că instanța de apel a stabilit corect textele de lege aplicabile în cauză, arătând că reclamanta ar avea doar un drept de creanță dacă ar fi dovedit vreo contribuție la dobândirea bunurilor. În realitate, relațiile dintre părți au fost pasagere, nici nu puteau fi altfel, în condițiile în care pârâtul a locuit în străinătate. Reclamanta nu a făcut decât să administreze bunurile pârâtului în temeiul unei procuri revocate ulterior. Nu a avut un loc de muncă stabil, în perioada 1990-2002 a lucrat efectiv 10 luni, conform cărții de muncă, astfel că nu poate dovedi proveniența vreunor sume de bani cu care ar fi contribuit la dobândirea bunurilor în litigiu.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la
d ispoz iț iile ar t. 304 pc t. 9 C. pr. civ., în care acestea pot fi încadrate, curtea
aprec iaz ă c ă aces ta es te f ondat, d in cons ideren tele ce ur me az ă a f i expu se.
Astfel, prima instanță a respins acțiunea pe excepție, pe motiv că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 30 C. fam., pentru a se prezuma caracterul de bun comun al imobilelor dobândite în perioada concubinajului, iar reclamanta nu a formulat un capăt de cerere de constatare a simulației, în condițiile în care în contractele de vânzare cumpărare figurează doar pârâtul cumpărător. Instanța de apel a reținut, în același sens, inaplicabilitatea prezumției prev. de art. 30 C. fam., precum și faptul că bunurile imobile putând fi dobândite doar prin acte autentice, o eventuală contribuție a reclamantei nu ar putea duce decât la dobândirea unui drept de creanță a cărui realizare este supusă prescripției extinctive.
Instanțele de fond au dat o dezlegare greșită în drept și au respins în mod greșit cauza pe excepție, fără a stabili starea de fapt în cauză. Astfel, au reținut că între părți ar fi intervenit o convenție referitoare la o varietate a simulației prin interpunere de persoane, privind calitatea cumpărătorilor, care, însă, nu-și poate produce efectele, pentru că dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor nu se poate face decât prin act autentic, iar actul secret nu îmbracă această formă (iar, dacă ar fi îmbrăcat-o, nu mai era secret), deci nu poate duce la dobândirea de către reclamantă a vreunui drept de proprietate, ci doar a unuia de creanță.
În realitate, în ceea ce privește raporturile dintre concubini, practica judiciară nu a aplicat nici regulile din art. 30 C. fam., nici cele privind simulația prin interpunere de persoane, stabilind că, deși nu se aplică prezumția comunității de bunuri din cazul soților, dobândirea în comun a unor bunuri în perioada de concubinaj și stabilirea cotelor de contribuție se poate face prin alte mijloace de probe, inclusiv prezumții judiciare.
Datorită stabilirii greșite a temeiului juridic aplicabil și respingerii acțiunii pe excepție, pe motiv că reclamanta a formulat altă acțiune decât cea pe care ar fi avut-o la dispoziție, în realizarea unui drept de creanță, instanțele de fond nu au stabilit starea de fapt. În aceste condiții, singura soluție posibilă este casarea deciziei din apel, în temeiul art. 312 alin. 5 C. pr. civ., rejudecarea apelului, în temeiul art. 297 alin. 1 C. pr. civ.,
desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare până la prima instanță. Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 297 alin. 1 C. pr. civ., în forma după modificarea intervenită prin Legea nr. 202/2010 (ce prevede trimiterea spre rejudecare doar la solicitarea părților), întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, iar, prin decizia nr. 2 din 18 februarie 2013, pronunțată în recurs în
interesul legii, obligatorie pentru instanțe, ÎCCJ a stabilit că, în interpretarea unitară a dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/2010, dispozițiile art. 297 alin. 1 C. pr. civ., astfel cum a fost modificat prin dispozițiile art. I cpt. 27 din Legea nr. 202/2010 nu se aplică proceselor în care prima instanță a fost investită înainte de intrarea în vigoare a legii.
În rejudecare, în temeiul 315 alin. 1 C. pr. civ., instanța de fond va stabili starea de fapt pe baza probelor deja administrate sau a altora, în măsura în care consideră necesară completarea probațiunii, putând recurge inclusiv la prezumții judiciare, decurgând din fapte vecine și conexe cum ar fi raporturile dintre părți în perioada cât pârâtul a locuit în străinătate, motivul pentru care apreciat că reclamanta este persoana potrivită, în care poate avea încredere pentru achiziționarea unor bunuri de valoare (deși susține că relația lor de concubinaj s-a terminat când a plecat și aceasta nu avea surse de venit), faptul că i-a solicitat să treacă pe numele lui inclusiv bunul proprietatea ei exclusivă (cu privire la care s-a dispus constatarea nulității contractului de donație). De asemenea, la stabilirea cotei de contribuție, instanța va ține seama nu doar de contribuția financiară, ci și de eforturile depuse de reclamantă pentru a identifica bunurile ce puteau fi cumpărate la un preț avantajos și munca depusă pentru recondiționarea care a avut ca și rezultat creșterea valorii unora dintre imobilele cumpărate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta S. G. împotriva deciziei civile nr. 21 din 11 februarie 2013 a Tribunalului B. -Năsăud, pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o casează, rejudecând apelul reclamantei, îl admite, anulează parțial sentința civilă nr. 10240/_ a Judecătoriei B. - Secția civilă, în ceea ce privește constatarea calității de bunuri comune, partajul și intabularea acestora și trimite cauza spre rejudecare în aceste limite primei instanțe.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
A. A. C. ANA I. C. M. V. C. B.
Plecată în c.o., semnează Plecată în c.o., semnează Vicepreședinte jud. A. I. A. grefier șef M. T.
Red. CAA dact. GC 3 ex/_
Jud. apel: .C. Nășcuțiu, M.L. B.
| ← Decizia civilă nr. 1066/2013. Constatare nulitate act juridic | Decizia civilă nr. 1741/2013. Constatare nulitate act juridic → |
|---|
