Decizia civilă nr. 289/2013. Contestaţie la executare

R.

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ /a1

DECIZIA CIVILĂ NR. 289/R/2013 Ședința publică din data de 21 iunie 2013 Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: B. I. S., judecător

JUDECĂTOR: S.

I.

JUDECĂTOR: B.

M.

L.

GREFIER: M.

D.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de contestatorii M. V. și M. Ana, împotriva Încheierii din data de 8 martie 2013 pronunțată în dosarul nr. _

, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat O. C. pentru intimatul V. P. O., lipsă fiind contestatorii-recurenți M. V. și M. Ana, intimații V. P. O., O.T.P. B. R. SA - S. B., E. bancar S.

C. L. și U. S. .

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată faptul că recursul a fost comunicat cu toate părțile, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei la fila 12, respectiv filele 25-27.

De asemenea, se constată că la data de_ la dosar s-a depus, prin serviciul de registratură, concluzii scrise, într-un exemplar, precum și împuternicirea avocațială, din partea reprezentantului intimatului V. P. O., avocat O. C. . Totodată, se constată că s-a atașat prezentei cauze dosarul nr._ al

Judecătoriei B. .

Reprezentantul intimatului V. P. O., avocat O. C. susține că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de invocat, instanța închide faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Având cuvântul în dezbaterea recursului, reprezentantul intimatului V. P.

O., avocat O. C. solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, pentru motivele arătate în scris prin concluziile scrise, pe care le reiterează; fără obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând constată,

Prin Încheierea civilă din data de 8 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite în dosarul execuțional nr. 538/2012 al executorului judecătoresc Andronesi V. n D., formulată de contestatorii M. V. și M. ANA.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că:

Conform art. 403 (1) Cod de procedură civilă instanța poate suspenda executarea silită, până la soluționarea contestației la executare, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Suspendarea executării silite este o măsură vremelnică și excepțională ce poate fi justificată doar pe existența unei prejudicieri a debitorului prin continuarea executării silite începute împotriva sa și care ar fi greu sau imposibil de reparat în ipoteza în care ar fi admisă contestația.

Contestatorii au depus la dosar cauțiune în cuantumul fixat de instanță, însă simplul fapt al achitării cauțiunii nu constituie o condiție unică și suficientă de admisibilitate a cererii de suspendare a executării silite, aceasta fiind doar o condiție prealabilă prevăzută de lege pentru admisibilitatea cererii, ce trebuie să se completeze cu alte temeiuri ce ar impune luarea acestei măsuri excepționale. Însă motivele invocate de contestatori în susținerea cererii de suspendare a executării silite și anume susținerea că imobilul de unde se solicită evacuarea este domiciliul lor și că nu dețin altă locuință - sunt contrazise de înscrisurile existente la dosar, astfel încât nu pot fi reținute de instanță în favoarea lor. Astfel, executarea silită are ca obiect evacuarea de către contestatori a imobilului din B., cartier Viișoara, nr. 224 ori contestatorii își au domiciliul în B., Aleea I., nr. 2, ap. 58 - adresă la care au fost citați pe parcursul executării silite și adresă care a fost indicată de ei în cererea introductivă ca și adresă de domiciliu.

Pentru aceste considerente nu s-a putut aprecia că prin continuarea executării silite s-ar produce contestatorilor un prejudiciu ireparabil, aceștia având posibilitatea ca în ipoteza în care contestația lor va fi admisă să solicite întoarcerea executării silite.

Pentru aceste motive, instanța a respins cererea contestatorilor de suspendare a executării silite efectuate în dosarul execuțional nr. 538/2012 al executorului judecătoresc Andronesi V. n D. .

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs contestatorii M.

V. și M. Ana, solicitând admiterea recursului și modificarea încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.

În motivare s-a arătat că în fapt, prin încheierea din data de 8 martie 2013 prima instanță a respins cererea contestatorilor de suspendare a executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, reținând, în esență, că simplul fapt al achitării cauțiunii nu constituie o condiție unică și suficientă de admisibilitate a cererii în discuție, iar susținerea contestatorilor că imobilul de unde s-a solicitat evacuarea a fost domiciliul acestora și că nu dețin o altă locuință ar fi contrazise de înscrisurile existente la dosar.

Contestatorii au apreciat încheierea atacată ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că simplul fapt al indicării de către aceștia drept domiciliu procedural ales la imobilul din B., Aleea I., nr. 2, ap. 58, nu a justificat prezumția instanței cum că, contestatorii ar domicilia la acest imobil, în realitate aceștia având domiciliul la imobilul obiect al evacuării, situat în B., cart. Viișoara, nr. 224, la imobilul din B., Aleea I., nr.2, ap.58, locuind familia fiicei mai mari a contestatorilor împreună cu fiica mai mică, așa cum reiese și din actele de identitate ale acestora și din extrasul de carte funciară.

S-a arătat că, așa fiind, raportându-se și la aspectele descrise în contestația la executare și la cele susținute pe parcursul judecării cauzei, inclusiv motivele invocate în dosarul nr._ la care au înțeles să facă referire, considerând că se impune admiterea recursului, cu consecința suspendării executării, această măsura având, în speță, rolul de a preîntâmpina producerea unor prejudicii grave, ireparabile, ce ar putea sa fie determinate de continuarea executării ce a fost pornită în temeiul unor titluri executorii îndoielnice, constituind, în mod vădit, în disprețul legii, așa cum au arătat anterior.

Pentru termenul de judecată din data de 21 iunie 2013, intimatul V. O. P. a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.

În motivare s-a arătat că în fapt, prin recursul declarat, contestatorii-recurenții au încercat să acrediteze ideea că soluția instanței s-a bazat doar pe aspectul că aceștia au indicat ca domiciliu procesual ales un alt imobil.

S-a menționat că în nici un caz nu a rezultat din actele dosarului că domiciliul din B., Aleea I., ar fi un "domiciliu procesual ales". Acesta a fost domiciliul faptic și scriptic al recurenților, fiind adresa din cartea de identitate a acestora, adresa indicată ca domiciliu (nu procesual ales) în toate actele provenind de la contestatorii - recurenți (contestații, note de ședință), precum și adresa indicată în toate actele și formele de executare silită atât din dosarul execuțional în care intimatul a adjudecat imobilul, precum și din dosarul care a avut ca obiect evacuarea.

Folosirea sintagmei "ales" a fost o găselniță care a apărut doar cu ocazia introducerii cererii de recurs pentru a reuși să se motiveze calea de atac declarată, iar depunerea extraselor de carte funciară și cărților de identitate pe numele fiicelor recurenților au fost străine de cauză și în nici un caz nu ar fi putut dovedi că recurenții nu au avut în fapt domiciliul pe care ei înșiși l-au indicat permanent.

În altă ordine de idei, în mod constant, jurisprudența a stabilit că măsura suspendării executării silite are caracter excepțional, putându-se dispune doar în cazuri temeinic justificate, dată fiind necesitatea ca titlul executoriu să fie adus la îndeplinire într-un termen cât mai scurt.

S-a precizat că, după cum a rezultat din cererea de suspendare a executării silite formulată împreună cu contestația la executare, recurenții nu au invocat motive speciale pentru suspendarea executării, singurul argument fiind acela că "există îndoieli puternice asupra titlului executoriu".

Intimatul a arătat că, dacă se analizează și motivarea contestației la executare raportat la obiectul executării silite (evacuarea) se poate observa cu ușurință că în cuprinsul ei nu există invocat absolut nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a actului de executare care face obiectul cererii de suspendare (evacuarea), toate aspectele de așa-zisă nelegalitate referindu-se la adjudecare, deci a fost vorba de contestația la executare care nu a privit în mod direct suspendarea executării silite a evacuării.

În situația în care s-ar fi cerut suspendarea executării silite din dosarele în care s-a obținut evacuarea se poate eventual să se privească "îndoielile puternice" raportate la acea executare silită cu ocazia acelei cereri de suspendare.

S-a solicitat să se observe faptul că intimatul a adjudecat imobilele în data de_, dar nici până în prezent, deși au trecut 2 ani de zile, nu a intrat în posesia bunurilor pentru care a achitat o sumă considerabilă, recurenții tergiversând prin toate

mijlocele toate procedurile judiciare în care a fost angrenat, astfel că singurul care ar putea invoca o oarecare urgență ar fi intimatul.

Pentru toate cele de mai sus, având în vedere că nu au fost nici măcar invocate și dovedite motivele excepționale pentru care se impune suspendarea executării silite a evacuării, s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.

În cadrul judecării suspendării executării silite în baza art. 403 Cod procedură civilă, instanța nu poate decât pipăi fondul, fără a se pronunța asupra temeiniciei contestației. Aceste limite au fost respectate întocmai de instanța de fond cu ocazia pronunțării încheierii din_, fiind constatată și îndeplinirea condiției consemnării cauțiunii de contestatori.

Suspendarea executării unei hotărâri judecătorești constituie o situație de excepție și poate fi dispusă numai în condiții deosebite, când se dovedește inclusiv prejudiciul iminent pe care l-ar avea de suportat în eventualitatea în care ar executa hotărârea. În cazul de față prin cererea de suspendare nu se indică în concret nici un motiv pentru care executarea ar avea consecințe grave, doar aspectul că titlul executoriu este contestat în dosarul nr._, nu este de natură a atrage în mod automat suspendarea executării silite.

Recurenții M. V. și M. Ana au invocat faptul că au instanța de fon în mod greșit a reținut că ei ar avea domiciliul în B., Aleea Iasomniei, nr. 2, ap. 58, în realitate la această adresă locuind fiicele lor, așa cum rezultă din actele de identitate ale acestora (f.19). Tot referitor la acest imobil s-a depus un extras de carte funciară, din care rezultă că fiica recurenților M. Roxana Valentina a încheiat cu proprietarul actual un antecontract de vânzare - cumpărare cu privire la acest imobil. Toate aceste aspecte, în opinia tribunalului nu dovedesc însă că recurenții nu ar avea stabilit domiciliul la această adresă (nefiind depuse copiile actelor de identitate al acestora) sau că nu ar putea locui în acest imobil.

S-a invocat că, continuarea executării silite - evacuarea lor din imobil situat în Viișoara, nr. 224, ar cauza prejudicii grave, ireparabile, atât de ordin material, cât și psihic. Tribunalul observă că în urmă cu peste 1 an și jumătate, la data de_, s-a eliberat actul de adjudecare al imobilului în favoarea intimatului V. O. P., or raportat la această dată, contestatorii - recurenți au avut la dispoziție un interval de timp mai mult decât rezonabil, pentru a găsi o locuință și pentru a-și muta și eventual depozita bunurile mobile, care se află în imobil.

Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul în baza art.312 alin.1 teza II din codul de procedură civilă va respinge recursul declarat de contestatorii M. V. și M. Ana împotriva încheierii civile din data de_ privind respingerea suspendării executării silite în dosarul execuțional 538/2012 al executorului judecătoresc Andronesi V. n D., pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei

B., ca neîntemeiat.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul formulat de contestatorii M. V. și M. ANA, cu domiciliul în B., str. I., nr. 2, ap. 58, jud. B. -Năsăud, împotriva încheierii civile din data de_ privind respingerea suspendării executării silite în dosarul execuțional 538/2012 al executorului judecătoresc Andronesi V. n D., pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B., ca neîntemeiat.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

B.

I. S.

S.

I.

B.

M. L.

GREFIER

M. D.

Red/Dact

BISz/MD -_ / 2 ex

Judecător fond: M. I. F. a

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 289/2013. Contestaţie la executare