Decizia civilă nr. 29/2013. Grănițuire

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 29/2013 Ședința publică din 09 Aprilie 2013 Completul compus din:

Președinte: I. D., judecător

Judecător: K. M., președinte Tribunal Grefier: C. P. E.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor formulate de reclamantul M. V., cu domiciliul localitatea SA, nr. 403, județul Sălaj și pârâtul C. I., cu domiciliul localitatea SA, nr. 404, județul Sălaj împotriva sentinței civile nr. 1809 din_, pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosarul nr._, având ca obiect grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită, fără citarea părților

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 04 aprilie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L,

Prin sentința civile nr. 1809 din_, pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea reclamantului M. V. împotriva pârâtului C. I., astfel:

S-a stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea reclamantului evidențiat în TP 21875/52997/_, situat în intravilan și imobilul proprietatea pârâtului evidențiat în TP 22576/72444/_ poz. 3 intravilan pe aliniamentul 1-2-3-4 evidențiat pe anexa 3 la expertiza efectuată de expert Panie Sergiu-fila 64 din dosar

- expertiză care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu compensarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea sa reclamantul M. V. a chemat în judecată pe pârâtul C.

  1. solicitând instanței să stabilească linia de hotar dintre proprietățile lor, cu cheltuieli de judecată .

    În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că este proprietarul terenului intravilan, categoria de folosință grădină în suprafață de 1753 mp înscris în TP

    21875/52997/_ . Terenul reclamantului se învecinează cu cel al pârâtului iar între acestea nu există o linie de hotar fixată prin semne externe și vizibile.

    Prin întâmpinare pârâtul a solicitat grănițuirea terenurilor.

    Analizând actele din dosar, titlurile de proprietate, raportul de expertiză topografică, precum și actele din dosarul acvirat_, instanța reține următoarea stare de fapt și de drept :

    Prin Titlul de proprietate nr. 21875/52997/_ s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2400 mp teren intravilan care se compune din parcelele de 1753 mp-teren arabil, 311 mp-fânețe, 336 mp-curți, construcții în favoarea reclamantului.

    Prin Titlul de Proprietate nr. 22576/72444/_ s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 900 mp-curți, construcții, în favoarea pârâtului. Această suprafață de 900 mp face parte din suprafața totală de 13300 mp și înscrisă în CF 1854 SA . Prin Sentința civilă nr. 2727/2003 pronunțată în dosar civil nr._ s-a dispus anularea parțială a suprafeței de 13300 mp cu suprafața de 4532 mp grădină fără a fi afectată suprafața de 900 mp curți, construcții.

    Cu ocazia efectuării expertizei, în urma măsurătorilor efectuate s-a constatat ca reclamantul folosește un teren în suprafață de 2052 mp cu toate ca în TP susmenționat acesta avea înscrisă suprafața de 2400 mp, însă acesta a recunoscut că deține și folosește mai puțin decât în realitate.

    Din cuprinsul concluziilor raportului de expertiză rezultă că nu există schițe de punere în posesie. Expertul a mai precizat că în urma măsurătorilor precizate de reclamant și pârât a rezultat o suprapunere de 32 mp. Cauzele principale care au dus la situația litigioasă identificate de expert sunt lipsa schițelor de punere în posesie, suprafețele de tern înscrise în actele de proprietate nu sunt măsurate corect, titlurile de proprietate nu corespund cu situația reală din teren.

    Prima instanță a încuviințat proba cu audierea martorilor, fiind audiată martora Tarța M. care a precizat că în prezent proprietățile părților nu sunt delimitate de nici un semn și nu a mai rămas nici un semn vizibil din vechiul gard, iar fântâna a fost construită de pârât pe terenul reclamantului.

    Atât din expertiza efectuată în dosarul nr. 5858/2000 cât și din și din expertiza efectuată în dosarul nr._, ambele ale Judecătoriei Z., în care au fost părți atât reclamantul cât și pârâtul rezultă că pârâtul C. Vasile a folosit o suprafață de 881 mp, în mod constant, de-a lungul timpului.

    Apoi, din expertiza efectuată în dosar nr. 5858/2000 rezultă că reclamantul a folosit la data efectuării acesteia o suprafață de 2038 mp (anexa 2), iar la data efectuării expertizei în dosar_ acesta a folosit o suprafață de 2050 mp. (anexa 3)

    Suprafața de 881 mp folosită de pârâtul C. I. se identifică după cum urmează: 631 mp sub nr. top 710/2/b și 250 mp sub nr. top 710/2/a potrivit sentinței civile nr. 2727/2003 (f. 249, dos. acvirat). Prin acea sentință s-a dispus anularea T.P nr. 22576/72444/_ emis în favoarea pârâtului C. I. pentru suprafața de 4532 mp, grădină, de sub nr. top 712 din CF 1854 SA, prin urmare nu s-a adus atingere suprafeței de 900 mp -curți, construcții.

    Luând în considerare faptul că pârâtul a folosit în mod constant suprafața de 881 mp curții construcții, prima instanță a adoptat anexa 3 din raportul de expertiză. În această variantă pârâtul folosește 880 mp iar fântâna construită de pârât se află pe terenul reclamantului.

    Împotriva hotărârii astfel rezumate a formulat recurs ambele părți, tribunalul recalificând calea de atac în cauză ca fiind acea a apelului.

    1. antul reclamant M. V. solicită admiterea apelului său și schimbarea sentinței atacate în sensul de a se diminua frontul la stradă al terenului pârâtului cu 5 metri la drum și cu 3 metri pe lungimea terenului.

Evocând textual aspectele reținute în hotărârea primei instanțe, apelantul solicită în final casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei noi expertize, care să reflecte situația reală din teren.

A. antul pârât C. I. solicită admiterea apelului său și schimbarea liniei de hotar potrivit anexei nr. 2 pe aliniamentul 1-2-3 de natură a nu leza interesele reclamantului și în egală măsură de a proteja dreptul său de proprietate asupra construcției (fântâna).

Criticile pârâtului vizează următoarele:

Instanța fondului a greșit atunci când a stabilit linia de hotar pe aliniamentul 1-2-3-4 potrivit anexei 3 din raportul de expertiză plasând astfel într-un mod artificial și forțat, fântâna construită de pârât pe terenul reclamantului.

Susține apelantul ca fiind de necontestat faptul că buturuga reprezintă semnul vechi de hotar între cele două proprietăți. În egală măsură, nu a fost contestat nici faptul că fântâna a fost construită de pârât în timp ce reclamantul se afla în posesia de fapt a proprietății sale, fără a se manifesta în vreun fel la momentul construirii fântânii, de unde rezultă că reclamantul a acceptat linia de hotar ca fiind aceea cu anexa nr. 2 pe aliniamentul 1-2-3 din raportul de expertiză.

În apel tribunalul a ordonat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, având ca obiect identificarea cu date de carte funciară a terenului în litigiu procedând și la audierea martorului C. N. .

Ținând seama și de probele administrate în apel, asupra apelurilor declarate de părți, tribunalul reține următoarele:

După cum corect a reținut și prima instanță nu există schițe de punere în posesie a părților pentru terenurile a căror grănițuire se solicită iar titlurile de proprietate nu corespund cu situația existentă în teren.

De asemenea potrivit declarației martorei Tarța M., nu există vreun semn al hotarului la origine nelitigios, care să poată constitui un reper, o premisă obiectivă pentru delimitarea proprietății părților.

Evocând expertizele judiciare efectuate în alte cauze în care părțile din dosarul de față au avut litigii, judecătoria a concluzionat cu temei că pârâtul C. Vasile a folosit constant în timp o suprafață de 881 mp.

De altfel, criticile sale în apel nu vizează în concret suprafețele de teren rezultate în urma stabilirii liniei de hotar ci împrejurarea că fântâna edificată de către pârât se află, în urma pronunțării sentinței de grănițuire, pe terenul proprietatea reclamantului.

T. reține că necontestarea de către reclamantul M. V. la vremea respectivă a modului în care fântâna a fost amplasată nu echivalează cu o recunoaștere a limitelor de hotar fixate prin poziționarea fântânii, demersul reclamantului de a iniția un proces având ca obiect tocmai stabilirea liniei de hotar confirmând aceasta.

De altfel între părți s-au purtat mai multe litigii cu privire la teren, iar edificarea fântânii de către pârâtul C. I. nu îl îndreptățește pe acesta la stabilirea liniei de hotar, în mod obligatoriu, în funcție de locul situării fântânii, fără a ține seama de limitele proprietății, astfel cum acestea rezultă din probele dosarului

Cu privire la apelul reclamantului se constată că solicitările acestuia cu privire la diminuarea frontului la stradă a terenului pârâtului cu 5 m și cu 3 metri pe lungime nu au susținere în probele administrate în cauză.

La stabilirea liniei de hotar judecătoria a dat eficiență concluziilor expertizei efectuate în cauză în dosarul nr. 5858/2000 al Judecătoriei Z. ., conform cărora

întinderea reală a suprafeței aferente gospodăriei reclamantului este de 2038 mp iar cea aflată în stăpânirea pârâtului C. I. este de 881 mă, conform determinărilor din schița aferentă.

Se constată pentru cele ce preced, că hotărârea atacată este temeinică și legală, drept pentru care în baza art. 296 Cod procedură civilă apelurile de față vor fi respinse ca nefondate.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I,

D E C I D E :

Respinge ca nefondate apelurile declarate de către reclamantul M. Vasiuliu și pârâtul C. I., contra sentinței civile nr. 1806/_ a Judecătoriei Z.

.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

Judecător,

Grefier,

I. D.

K.

M.

C. P.

E.

Red. ID/_

/dact. ECP/_

/2 ex./ comunicat 2 ex/_

Jud. fond C.

C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 29/2013. Grănițuire