Decizia civilă nr. 29/6. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date nr. 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.29 6 Ședința publică din 26 martie 2013 Completul compus din:

Președinte :

D.

G.

, președinte secție civilă

K.

M.

, președinte instanță

L.

M.

, judecător

V.

V.

, grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele D. D. A., D.

F. D., D. R., toate cu domiciliul în Z., str. Torentului, nr.23, bl.T21, sc.A, ap.13, împotriva sentinței civile nr.1566 din 6 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Șimleu Silvaniei, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

Instanța verificându-și competența potrivit dispozițiilor art.1591Cod

procedură civilă, se declară competentă în soluționarea prezentei cauze cu care a fost legal investită.

Instanța, raportat la obiectul cererii și a actelor depuse la dosar reține cauza

în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Asupra recursului declarat :

Prin sentința civilă nr.1566 din 6 decembrie 2012 J. Șimleu Silvaniei a respins ca neîntemeiată cererea înaintată de reclamantele D. D. A., D.

F. D. Și D. R., în contradictoriu cu intimatele C. L. de F. F. ,

H. C. și C. J. de F. F. Z. .

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că prin TP nr.51837/39478 s-a reconstituit în favoarea numitei D. Gh.Floare dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1 ha 1500 mp teren pe raza satului Hurez.

Potrivit art.8,9 si 11 din Legea nr.18/1991, reconstituirea se efectuează la cerere, prin hotărârea comisiei locale validata de comisia județeană.

In favoarea def.D. Floare a fost validata suprafața de 1,15 ha, din care 1 ha în extravilan si 0,15 ha în intravilan, fiind înscrisă în tabelul nominal anexa 2a la poz.84 .Titlul atacat a fost emis cu respectarea hotărârii de validare.

Prin încheierea nr.326/C/6 mai 2011 a Judecătoriei Simleu Silvaniei s-a luat act de acordul de mediere din data de_ și s-a constatat că moștenitoarele defunctei D. Floare sunt D. F. D., D. D. A., DS Florin, moștenitori legali în calitate de nepoți de fiu ai defunctei; D. R. moștenitoare legală în calitate de soție supraviețuitoare al fiului decedat al defunctei și Iepure M. moștenitoare legală și testamentară în calitate de fiică a defunctei.

Moștenitorii legali:reclamantele D. F. D., D. D. A. și D.

R. au primit următoarele parcele: 3000 mp teren arabil extravilan în locul numit

"D. ,, între vecinii N-D. A, E-D. A, S- Iepure A, V-D. A înscrisă la poziția A punctul 1 din TP 51837/39478 din_ ; 1000 mp teren cu livezi intravilan din locul numit " Grădină,, între vecinii N-Bălăjel N, E- Feșteu I, S- Ceapsa D, V- D. F, înscrisă la poziția B punctul 3 din TP 51837/39478 din _

; 500 mp curți construcții intravilan între vecinii N-Bălăjel N, E- D. F, S- Ciapsa D, V- Pr. Costi înscrisă la poziția B punctul 6 din TP 51837/39478 din_ și casa de locuit construită pe terenul în suprafață de 500 mp intravilan din același titlu de proprietate situată administrativ în localitatea Hurez nr.75, identificată în C.F.nr. 50142 H. l-C., rămânând în indiviziune cu cotele de câte 1/3 parte fiecare.

Împotriva sentinței civile susmenționate au declarat recurs reclamantele D.

D. A., D. F. D. și D. R. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul modificării T.P. nr.51837/39478 prin majorarea suprafeței de teren intravilan de la 1500 mp. la 2052 mp. și adăugarea suprafeței de 1656 mp. teren extravilan-grădina-casei.

În motivul de recurs invocat reclamantele consideră că în mod greșit prima instanță a respins cererea de majorare cu suprafața solicitată deoarece așa cum rezultă din Acordul de Mediere din 2 mai 2011 și Încheierea nr.326/C pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 6 mai 2011 imobilul intravilan le-a revenit lor și nu au avut cunoștință că suprafața terenului este mai mică decât în realitate, iar la data întabulării terenului în cauză nu au putut prezenta expertului acte doveditoare ale proprietății însă poate prezenta extrasul CF nr.770 Hurez nr.top.87/b/2 ca fiind de 3626 mp.

Recursul reclamantelor D. D. A., D. F. D. și D. R. nu este întemeiat.

Prin Titlul de proprietate nr.51837/39478/1994, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitei D. Gh.Floare pentru suprafața de 1,15 ha teren pe raza satului Hurez (f.4 - dosar fond).

În cazul în speță în favoarea defunctei D. Floare s-a validat suprafața de 1,15 ha din care 1 ha în extravilan și 0,15 ha în intravilan, fiind înscrisă în tabelul nominal anexa 2 la poz.84. Deci Titlul de proprietate a fost emis cu respectarea hotărârii de validare (f.34 - dosar fond).

Cu alte cuvinte modificarea sau completarea Titlului de proprietate poate fi dispusă doar atunci când acesta a fost emis cu nerespectarea hotărârii de validare.

Apoi în cazul în speță reclamantele nu au solicitat efectuarea unei expertize tehnico judiciară topografică care să stabilească cu certitudine suprafața reală de teren și să fie efectuată cu citarea tuturor părților ceea ce nu s-a cerut.

Este adevărat că s-a depus la dosarul cauzei o expertiză extrajudiciară dar care nu se efectuează cu citarea tuturor părților ci doar a părții care a solicitat-o. (f.5-6-dosar fond).

De asemenea în CF-ul nr.770 Hurez top. Nr.87/b/2 - 3626 mp. reclamantele dețin doar 2/3 din suprafața trecută în CF. (f.11-12).

Așa încât în mod justificat prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea reclamantelor pentru modificarea Titlului de proprietate.

În consecință în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele D. D. A., D. F. D. și

D. R. împotriva sentinței civile nr.1566 din 6 decembrie 2012 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I, D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele D. D. A. ,

D. F. D. și D. R. împotriva sentinței civile nr.1566 din 6 decembrie 2012 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

D. G.

K.

M.

L.

M.

V.

V.

Red.DG/_

Dact.VV/_ /2ex. Jud.fond: C. A.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 29/6. Fond funciar