Decizia civilă nr. 296/2013. Pretenții

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

Decizia civilă nr. 296/R

Ședința publică din 5 iunie 2013 Instanța constituită din:

P.: D.

W.

JUDECĂTORI: G.

G.

P.

: M.

B.

P.

GREFIER: C. M.

Pe rol este pronunțarea soluției asupra recursului declarat de către pârâtul P. C. I., D. N. T. ÎN C. DE P. AL C. L.

DE A. A L. F. F. împotriva sentinței civile nr. 712 din_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi, când a decis următoarele:

T. ,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 712 pronunțată la data de 6 decembrie 2012 de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ a fost admisă cererea precizată de reclamantul D. V. în contradictoriu cu pârâtul P. C. I. ,

D. N. T. în calitate de președinte al C. L. DE A. A L. F.

F. și în consecință a fost obligat pârâtul P. C. I., D. N. T. în calitate de președinte al C. L. DE A. A L. F. F. la plata daunelor cominatorii în cuantum de câte 1 leu/fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii acțiunii și până la punerea efectivă în posesie, pentru nerespectarea obligației de a face cuprinsă în Sentința civilă nr.1371/2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în data de_, dosar nr._, definitivă și irevocabilă.

De asemenea, a fost obligat pârâtul P. C. I., D. N. T. în calitate de președinte al C. L. DE A. A L. F. F. la plata daunelor cominatorii în cuantum de câte 1 leu/fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii acțiunii și până la punerea efectivă în posesie, pentru nerespectarea obligației de a face cuprinsă în Sentința civilă nr.1165/2005,

pronunțată de Tribunalul Maramureș în data de_, dosar nr._, definitivă și irevocabilă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 1165/_ pârâții P. comunei I. și Comisia comunală I. au fost obligați să pună în posesie reclamanții D. V. sr. și D. V. jr. cu terenurile validate, să întocmească documentațiile necesare în vederea eliberării titlului de proprietate.

Potrivit art. 64, alin. 2 din Legea nr. 18/1991(2) dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță.

În acel dosar, reclamanții nu au solicitat și obligarea primarului la plata de daune cominatorii, solicitând acest lucru în prezentul dosar, în care instanța trebuie să se pronunțe, practic, asupra unei cereri accesorii cererii din acel dosar, respectiv de obligare a pârâtului P. C. I., D. N. T. la plata daunelor cominatorii în cuantum de câte 1 leu/fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii acțiunii și până la punerea efectivă în posesie, pentru nerespectarea obligației de a face cuprinsă în Sentința civilă nr.1371/2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în data de_, în dosar nr._, definitivă și irevocabilă și obligarea pârâtului P. C. I., D. N. T. la plata daunelor cominatorii în cuantum de câte 1 leu/fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii acțiunii și până la punerea efectivă în posesie, pentru nerespectarea obligației de a face cuprinsă în Sentința civilă nr.1165/2005, pronunțată de Tribunalul Maramureș în data de_, dosar nr._, definitivă și irevocabilă.

Instanța de fond a considerat acțiunea ca fiind admisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. C. I., solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate împotriva sa.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că a fost chemat în judecată pentru obligația de a face

, din Sentința nr. 1165 din 2005 rezultă că terenul respectiv a făcut obiectul legii 10/2001, acest teren nefăcând parte din proprietatea comunei și nici nu este deținut de alte instituții publice de pe raza comunei I. . Reclamantul este pus în posesie cu o suprafață de 0,2605 hectare de teren încă din anul 2005, iar pentru suprafața de 0,0195 hectare de teren care trebuie restituită această suprafață face parte din categoria de teren curți construcții și aparțin vecinilor sau reprezintă căile de acces către locuințele acestora.

Reclamantul D. V. a formulat cereri de chemare în judecată împotriva vecinilor, dosarele fiind pe rolul Judecătoriei Dragomirești sau Sighetu Marmației. În cuprinsul Sentinței civile nr. 1371/2007 nu s-a dispus de la cine să fie luat terenul respectiv.

În conformitate cu legea 10/2001 instituțiile publice au obligația de a restitui în natură terenurile sau imobilele pe care le dețin în proprietate. În

acest caz terenul solicitat nu este deținut de unitatea administrativ-teritorială, ci de alte persoane.

În drept recursul nu a fost motivat.

Analizând actele și lucrările dosarului,prin prisma motivelor de recurs, instanța reține următoarele:

Cererea cu care a fost învestită instanța de judecată, cerere formulată de reclamantul D. V. vizează solicitarea acestuia de a obliga P. C. I., în calitate de P. al C. locale pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la plata daunelor cominatorii de 1 leu pentru fiecare zi de întârziere calculate de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 14 noiembrie 2012 și până la data la care se va efectua punerea în posesie a reclamantului cu suprafețele de teren menționate în Sentința civilă nr. 1371/2007 a T. ui M., respectiv Sentința civilă nr. 1165/2005 a Judecătoriei Dragomirești.

P. Comunie I. a criticat hotărârea pronunțată de Judecătoria Dragomirești arătând că nu se poate realiza punerea în posesie deoarece terenurile pe care se solicită punerea în posesie aparțin altor persoane. Din acest punct de vedere P. comunei a arătat că nu se poate realiza punerea în posesie.

Instanța constată că hotărârea primei instanțe nu este motivată, singurul aspect, menționat în hotărâre și care ar putea constitui motiva a hotărârii atacate îl constituie fraza "acțiunea este admisibilă";, anterior acestei constatări a instanței fiind reluată situația de fapt menționată de reclamant în cererea de chemare în judecată.

Astfel, admisibilitatea unei acțiuni nu duce automat la admiterea acțiunii formulate, ci poate conduce, doar la concluzia că respectiva acțiune nu este inadmisibilă.

Potrivit prevederilor art. 64 din Legea 18/1991, P. are obligația de a realiza punerea în posesie în caz contrar, la cerere putând fi obligat la plata de daune cominatorii. În condițiile în care ar există o cauză care face imposibilă punere în posesie, instanța va verifica dacă P. este sau nu în culpă, pentru a putea dispune plata unor astfel de daune.

În cauza dedusă judecății, instanța nu a fost preocupată a verifica dacă există posibilitatea punerii în posesie a reclamantului în privința terenului pentru care s-a dispus reconstituirea, de a verifica dacă există rea-credință din partea persoanei care trebuie să realizeze punerea în posesie, dacă persoana chemată în judecată are sau nu prorogative pentru a pune în posesie persoanele care beneficiază de reconstituirea dreptului de proprietate, având în vedere prevederile legii 18/1991, respectiv a legii 10/2001 și dacă se poate dispune obligarea la plata de daune cominatorii. Acest aspecte nu au fost puse în discuție parților, iar hotărârea pronunțată la dosarul cauzei nu este motivată, astfel că instanța de fond nu are posibilitatea de a verifica raționamentul juridic care a condus instanța de fond la admiterea acțiunii formulate.

Având în vedere aceste aspecte, în temeiul art. 312 raportat la prevederile art. 304 C.proc.civ., se consideră că cererea de recurs este întemeiată, astfel că recursul promovat va fi admis, urmând a dispune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul

declarat de P. C. I., împotriva Sentinței nr. 712 pronunțate la data de_ de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 iunie 2013.

P.

JUDECĂTORI

G.

IER

W.

D.

P. G.

G., P. M.

B.

M.

C.

Red./dact./M.B.P./_ 2ex.

J. . la fond. Gavriș T. veronica E.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

Din

CĂTRE

JUDECĂTORIA DRAGOMIREȘTI

Vă înaintăm alăturat dosarul cu nr. mai sus menționat, întrucât prin decizia civilă nr. 296/R/05 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ a fost admis recursul declarat de către P. C. I., împotriva Sentinței nr. 712 pronunțate la data de_ de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ pe care a casat-o și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul conține un număr de

file.

P. GREFIER

W. D. M. C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 296/2013. Pretenții