Decizia civilă nr. 383/2013. Actiune in constatare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 383/A/2013
Ședința publică de la 10 Septembrie 2013 Completul compus din:
PREȘEDINTE M. O. -S.
Judecător D. -I. T. Grefier L. C.
Pe rol se află pronunțarea apelului declarat de apelanta F. I. împotriva Sentinței civile nr. 22923/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat C. M. M., intimat H.
I., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin Sentinta civilă nr. 22923/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca a fost admisă excepția puterii de lucru judecat a sentințelor civile nr.4849/1990 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr.4392/1990 și nr.346/1999 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr.6370/1998.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată, precizată și completată de reclamanta F. L. împotriva pârâților C. M. M. și
I., având ca obiect acțiune în constatare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția nelegalei timbrări a precizării de acțiune, s-a reținut de către instanță faptul că la termenul de judecată din data de_ reclamanta a depus la dosar taxă judiciară de timbru în cuantum de 462 lei și timbru judiciar de 3,6 lei.
Prin sentința civilă nr.4849/1990 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar civil nr.4392/1990 s-a constatat cu autoritate de lucru judecat faptul că pârâta H. I. și soțul H. I. decedat la data de _
, au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 9.400 mp cu titlu de uzucapiune.
Prin sentința civilă nr.346/1999 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr.6370/1998 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că terenul dobândit cu titlu de uzucapiune de către pârâta H. I. și soțul H.
decedat la data de_, în suprafață de 7.387 m se identifică cu imobilul înscris în CF 20265 C., nr.top.22645/1 și 22646, dispunându-se întabularea în CF a dreptului astfel dobândit.
Sentințele civile mai sus indicate, au rămas definitive și irevocabile, fiind operate în cartea funciară.
S-a reținut totodată, faptul că prin sentința civilă nr.9315/2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1176/R/2011 a T. ului C., a fost respinsă acțiunea civilă promovată de H. I., pârâtă în prezenta cauză, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.27942/2403/_ emis în favoarea antecesorului reclamantei F. I. și a pârâtului C. M. M., respectiv în favoarea numitului C. P. . În cadrul acestui litigiu, s-a efectuat o expertiză judiciară topografică de către expert Florea F. în care s-a stabilit că terenul în suprafață de 7.920 mp pentru care a fost emis titlul de proprietate nr.27942/2403/_ emis în favoarea numitului C. P. antecesorului reclamantei F. I. și a pârâtului C. M. M., se identifică cu o parte din terenul cu nr.top.22645, 22646 care în urma înstrăinărilor făcute de către pârâta H. I. și soțul H. I., decedat, s-a dezmembrat, iar suprafața de 7.087 mp cu nr.top.22645/1 și 22646 s-a reînscris în CF 20265 din care în prezent suprafața de 6.732 mp se află în proprietatea pârâtei H. I. și a soțului H. I., iar restul de 1.188 mp fiind înstrăinați altor persoane.
Referitor la constatarea nulității absolute a celor două sentințe civile, instanța reține în primul rând faptul că împotriva unei hotărâri judecătorești nu se pot exercita decât căile ordinare și extraordinare de atac.
Desigur că nu se poate constata că cu privire la aceeași suprafață de teren există două titluri, respectiv titlul de proprietate nr.27942/2403/_ a antecesorului reclamantei și a pârâtului C. M. M., emis în baza Legii nr.18/1991 și sentința civilă nr.4849/1990 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr.4392/1990 și sentința civilă nr.346/1999 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr.6370/1998 prin care s-a stabilit dobândirea terenului în litigiu de către pârâta H. I. și soțul H.
I. decedat la data de_, cu titlu de uzucapiune.
Apoi, mai trebuie subliniat faptul că cele două sentințe civile au dobândit putere de lucru judecat, instanța apreciind întemeiată excepția puterii de lucru judecat, excepție de fond, peremtorie, absolută care trebuie analizată cu prioritate față de orice altă chestiune.
Prin acțiunea promovată, astfel cum a fost precizată, reclamanta încearcă să anuleze două sentințe definitive și irevocabile care se bucură de putere de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil, aceste hotărâri judecătorești neputând fi desființate sau casate decât prin intermediul căilor de atac.
Totodată, este de reținut efectul pozitiv al lucrului judecat, adică de faptul că cele statuate de o instanță nu mai pot fi contrazise de o instanță ulterioară, în acest sens fiind prevederile art.1200 pct. 4 raportat la art.1202 alin. 2 C.civ.
Desigur că nu se poate contesta faptul că asupra aceluiași teren există două titluri de proprietate, însă situația litigioasă dedusă judecății nu se poate rezolva ca urmare a constatării nulității absolute a sentințelor civile, fapt inadmisibil, ci prin intermediul unei acțiuni în revendicare, urmând ca
instanța să compare cele două titluri și să dea preferință unuia dintre ele.
În aceste condiții, instanța găsind întemeiată excepția puterii de lucru judecat a sentințelor civile nr.4849/1990 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar civil nr.4392/1990 și nr.346/1999 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr.6370/1998, urmează ca în baza art.137 C.proc.civ. cu aplicarea art.1200 pct. 4 și 1202 alin.2 C.civ. să o admită și pe cale de consecință a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată, precizată și completată de reclamanta F. L. .
Întrucât acțiunea civilă a fost respinsă, iar pârâta H. I. nu a solicitat cheltuieli de judecată, instanța a reținut că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta F. L. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a soluționat prezenta cauza pe excepție, fara sa intre in cercetarea fondului, admițând excepția puterii de lucru judecat a
sentințelor civile nr. 4849/1990 a Judecătoriei C. -N. si nr. 346/1999 a
T. ului C. .
Aceasta soluție este nelegala, atât sub aspectul fondului discuției cat si sub aspect procedural.
Asa cum se arata si in dezbaterile înaltei Curți de casație si Justiție -Secția I civila Decizia nr. 3028 din 4 mai 2012- efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces, care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fară posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui deal doilea proces, ci doar ușurează sarcina
probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit art.1200 pct.4 cu referire la art.1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu si succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform ort. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de
art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art 1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecător este anterior.
Astfel, din cele prezentate, rezulta cu certitudine doua aspecte, pe care instant de fond nu le-a luat in considerare, aplicând in mod greșit legea in sentința civila pronunțata.
In primul rând, puterea de lucru judecat, prin efectul sau pozitiv, nu este o excepție procesuala, absoluta, de fond si peremtorie, ci este o prezumție, un mijloc de proba si ca atare instanța de fond in mod greșit a soluționat cauza prin admiterea excepției puterii de lucru judecat, când in mod legal ar fi trebuit sa solutioneze cauza pe fond si eventual sa tina seama de aceasta putere de lucru judecat la analizarea probatoriului cauzei.
In al doilea rând instanța de fond in mod greșit a apreciat incidența puterii de lucru judecat in cauza, fara sa tina seama de faptul ca părțile din dosarele analizate nu sunt aceleași, un aspect esențial, fiind acela ca nici recurenta si nici antecesorul sau nu a fost parte in procesul prin care paraților H. li s-a constatat dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune.
In concluzie, daca nu exista identitate de parti, sau nu este vorba despre succesorii lor in drepturi, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat nu poate fi reținut.
Chiar daca se stabilește ca in cazul efectului pozitiv al puterii de lucru judecat nu este necesar tripla identitate de parti, obiect si cauza, aceasta condiție se refera numai la obiectul celui de-al doilea dosar, care nu trebuie sa fie identic, ci este suficient sa aibă legătura cu primul, neaplicandu-se si la părțile din proces.
De altfel acest lucru este logic, deoarece conform principiului opozabilității hotărârii judecătorești fata de părțile cu privire la care a fost pronunțata, nu poate fi opusa o hotărâre judecătoreasca față de o persoana care nu a fost parte in acel proces.
Astfel, susținerea instanței, in sensul ca o hotărâre judecătoreasca nu poate fi desființată decât prin căile de atac, nu este aplicabila in cauza, atât timp cat recurenta, nefiind parte in proces nu putea sa uzeze de căile de atac.
De asemenea recurenta a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate constatat prin aceste hotărâri judecătorești si nu
desființarea- respectiv modificarea sau casarea - unei hotărâri judecătorești.
Față de recurentă cele doua hotărâri reprezintă un act juridic prin care s-a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu si ca atare, este supus tuturor cauzelor de nulitate prevăzute de lege.
Prin întâmpinarea formulată intimata H. I. a solicitat respingerea recursului si menținerea hotărârii de fond.
Din cuprinsul precizării si completării de acțiune reiese in mod cat se poate de clar faptul că aceasta solicita « constatarea nulității absolute a sentinței civile nr. 4849/1990 pronunțata de către Judecătoria Cluj-Napoca in dosar civil nr. 4392/1990 și nulitatea absolută parțială a sentinței nr. 346/1999 pronunțata de către Tribunalul Cluj in dosar civil nr. 6370/1998
».
De asemenea in cuprinsul răspunsului la intampinare, recurenta afirma: « consideram ca se poate invoca nulitatea absoluta a acestor hotărâri judecătorești, deoarece ele reprezintă titlu de dobândire a proprietății, care este supus condițiilor de nulitate ca si orice alt act juridic »
Potrivit art. 294 (1) text aplicabil si recursului« în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în
judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Or a solicita ca printr-o hotărâre judecătoreasca o instanța de judecata sa anuleze alte hotărâri judecătorești ramase definitive si irevocabile este inadmisibil.
In măsura in care s-ar admite cererea de chemare in judecata asa cum a fost formulata si precizata de către reclamanta s-ar ajunge la soluția unica si inedita prin care o instanța sa anuleze hotărârile judecătorești ale altor instanțe, de același grad sau chiar de grad superior.
Reclamata incearca sa anuleze, doua sentințe definitive si irevocabile care se bucura de putere de lucru judecat, prin intermediul unei cereri de chemare in judecata ceea ce este total imposibil si inadmisibil, cum in mod legal si temeinic a remarcat si prima instanța.
In mod legal si temeinic a remarcat de altfel si prima instanța faptul ca situația litigioasa rezultata din prezenta cauza (in care asupra aceluiași teren exista doua titluri de proprietate) nu se poate rezolva ca urmare a constatării nulității absolute a unor sentințe civile ci eventual prin intermediul unei acțiuni in revendicare, in care instanța sa compare cele doua titluri, si sa dea preferința unuia dintre ele.
Reclamanta nu a inteles insa sa investească instanța cu astfel de petite, ci cu o acțiune in constatarea nulității unor hotărâri judecătorești definitive si irevocabile ceea ce, subliniem inca o data, este inadmisibil or prin prisma dispozițiilor art. 294 (1) in recurs nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare.
Intimata a invocat efectul pozitiv al lucrului judecat, adică faptul ca cele statuate de o instanța nu mai pot fi contrazise de o instanța ulterioara, in acest sens fiind prevederile art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. 2
C. civ.
In esența, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifica faptul ca o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decât o singura data (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumata a exprima adevărul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotărâre (res judicatapro veritate habetur).
După cum se poate observa efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are doua accepțiuni:
Stricto sensu semnifica autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibila judecarea unui nou litigiu intre aceleași parti, pentru același obiect, cu aceeași cauza (exclusivitatea);
Lato sensu semnifica puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune ca hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabila ca exprima adevărul si ca nu trebuie contrazisa de o alta hotărâre (obligativitatea).
"Autoritatea de lucru judecat" si "puterea de lucru judecat" nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat Cu alte cuvinte, existenta unei hotărâri judecătorești poate fi invocata in cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invoca exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invoca obligativitatea sa, țara ca in cel deal doilea proces sa fie aceleași parii* sa se discute același obiect si aceeași cauza.
Altfel spus, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesara existenta triplei identități de parti, cauza si obiect, ci este necesara doar probarea identității intre problema soluționată irevocabil si problema dedusa judecații, instanța de judecata fiind ținuta sa pronunțe aceeași soluție, deoarece, in caz contrar s-ar ajunge la situația incalcarii componentei res iudicata a puterii de lucru judecat.
Situatia de fapt creata de reclamantăa in dosarul de uzucapiune nu mai poate fi răsturnata, iar sub acest aspect orice distincție teoretica intre puterea de lucru judecat si noțiunea de opozabilitate nu prezintă relevanta, deoarece este de netăgăduit ca hotărârea judecătoreasca de uzucapiune a creat intre părțile litigante o prezumție absoluta de adevăr, situația de drept creata de aceasta devine opozabila erga omnes.
Intimata intelege sa invoce in apărare incalcarea dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6.1 al Curții Europene a Drepturilor Omului.
In ipoteza in care constatările unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile sunt contrazise si anulate prin intermediul unor alte hotărâri judecătorești principiul securității juridice care este unul dintre elementele fundamentale ale societății ar fi incalcat, iar incertitudinea jurisprudentiala este de natura sa reducă increderea justitiabililor in sistemul judiciar si contravine acestui principiu.
Jurisprudenta CEDO din ultima perioada statuează, cu valoare de norma supraconstitutionala, imposibilitatea pronunțării in cauze identice a unor soluții contradictorii si diametral opuse, utilizând noțiuni foarte apropiate de precedentul judiciar.
De remarcat ca insasi hotărârile CEDO sunt precedente judiciare care obliga instanțele naționale la pronunțarea unor hotărâri in consens cu practica CEDO in respectiva problema de drept.
Aceste susțineri sunt sprijinite si de Hotărârea din_ a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Beian împotriva României) prin care a fost constatata incalcarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Prin Hotărârea pronunțata in cauza Beian contra României,CEDO a condamnat Statul R. pe motiv ca sistemul judiciar romanesc nu stabilitatea circuitului juridic prin faptul ca permite pronunțarea in cauze identice a unor soluții contradictorii si diametral opuse.
De asemenea, in cauza Pilot Service contra României, CEDO a statuat ca obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece
art. 6.1 din Convenție nu face nici o diferențiere intre cauzele prin care s-a admis acțiunea si cele prin care s-a respins acțiunea, hotărârea trebuind sa fie respectata si aplicata indiferent de rezultatul procesului.
Mai mult de atât, in cauza Zazanis si alții contra Greciei, CEDO a statuat ca obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autoritățile nu pot repune in discuție problema soluționată prin hotărârea definitiva.
In plus fata de cele menționate anterior, in cauza Amuraritei contra României, CEDO a stabilit ca dreptul la un proces echitabil garantat de art.
6.1 trebuie interpretat prin prisma preeminentei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției, principiu enunțat in preambulul Convenției.
Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminentei dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești sa nu mai poată fi contestate.
Pentru respectarea acestui principiu statele trebuie sa depună diligente pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe si sa interzică redeschiderea unor proceduri judiciare referitoare la aceeași problema. Așadar, instanțele sesizate ulterior nu ar fi trebuit sa mai repună in discuție constatările jurisdicțiilor anterioare.
In concluzie, CEDO a stabilit ca instanțele sunt obligate sa tina cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea in discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o Încălcare a art. 6.1 din Convenție.
Chiar daca divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura lor, consecința inerenta oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competentei lor teritoriale, in măsura in care situația de fapt ramane neschimbata, interpretarea data legii trebuie sa fie aceeași.
Așadar, dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotărâre irevocabila este de natura sa clarifice din acel moment acea problema, creând speranța legitima ca ea nu va mai fi negata de o alta instanța de judecata intr-o procedura ulterioara.
Analizând apelul declarat, în raport cu motivele și dispozițiile legale invocate, T. ul apreciază că acesta este parțial fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin demersul judiciar declanșat de reclamanta apelantă în prezenta cauză, aceasta tinde la constatarea nulității unor hotărari judecătorești, respectiv a sentinței civile nr.4849/1990 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar civil nr.4392/1990 și în parte a sentinței civile nr.346/1999 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr.6370/1998, hotărari în urma cărora intimații H. I. și H. I. și-au întabulat dreptul de proprietate în cartea funciară asupra unui teren în suprafață de 7087 mp. asupra căruia apelanta pretinde la randul său, un drept de proprietate în calitate de moștenitoare a defunctului C. P., căruia i s-a reconstituit, prin titlul de proprietate nr.27942/2403/_ dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 7.920 mp .
Prin hotărarile judecătorești irevocabile a căror nulitate se invocă, s-a constatat, pe de o parte, dobandirea de către intimați, a dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune, asupra terenului menționat, iar pe de altă parte, s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate
astfel dobandit de intimați, asupra imobilului înscris în CF20265 C. nr. top .22645/1 și 22646.
În susținerea cererii sale, reclamanta apelantă a arătat că nulitatea hotărarilor judecătorești menționate derivă din împrejurarea că terenul cu privire la care prin intermediul acestora, s-a constatat dobandirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate de către intimați și s-a dispus apoi întabularea în cartea funciară, a făcut obiectul Legii nr.18/1991, fiind reconstituit în favoarea antecesorului ei, C. P., astfel încat, dobandirea lui prin uzucapiune era imposibilă.
T. ul reține că nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Cu alte cuvinte, nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic. Nulitatea poate fi absolută atunci când se încalcă o normă juridică care ocrotește un interes general, sau relativă când nu se respectă o normă juridică ce protejează un interes particular. Pentru ambele situații discutate, nulitatea vizează actul juridic civil, prin care se înțelege manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, adică de a naște, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.
Însă, hotărârea judecătorească nu constituie un act juridic civil, ea fiind actul final al judecății, actul de dispoziție al instanței cu privire la litigiul dintre părți, act cu caracter jurisdicțional. Hotărârea reprezintă
scopul urmărit prin declanșarea procesului, rațiunea lui de a fi, deoarece tranșează conflictul dintre părți.
În consecință, în mod corect a reținut prima instanță că este inadmisibilă solicitarea apelantei de a se constata nulitatea absolută a unei hotărari judecătorești irevocabile, în condițiile în care, așa cum s-a relevat mai sus, hotărârea judecătorească nu este un act juridic civil.
Chiar dacă, așa cum a statuat în jurisprudența sa recentă Înalta Curte de Casație și Justiție( Decizia nr. 7086 din 12 octombrie 2011 pronunțată în recurs de Secția I ) hotărârea pronunțată într-o acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune are un caracter mixt, întrunind atât elemente declarative, cât și elemente constitutive, solicitarea de constatare a nulității unei hotărari judecătorești irevocabile este inadmisibilă, pentru considerentele anterior menționate.
Este de asemenea lipsită de relevanță susținerea apelantei referitoare la faptul că, nefiind parte în litigiile în care s-au pronunțat hotărarile judecătorești a căror nulitate a solicitat-o, nu putea uza de căile de atac prevăzute de lege.
Faptul neparticipării terțului la proces, dă posibilitatea acestuia să demonstreze în contra adevărului judiciar reținut de instanță -relevat de probele administrate de părți și pe care judecătorul și-a fundamentat raționamentul -, aducând în dezbatere elemente noi, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la o altă soluție.
Cu alte cuvinte, pentru a înlătura opozabilitatea față de el a unei hotărari judecătorești terțul are la îndemână mijloace de înlăturare a opozabilității fie pe calea unor acțiuni directe, fie doar apărându-se, pe cale de excepție.
În privința mijloacelor ofensive aflate la dispoziția terțului, acesta are, în funcție de situația concretă, posibilitatea mai multor acțiuni, inclusiv cazul clasic al acțiunii în revendicare exercitate de terț contra persoanei recunoscute ca proprietar de judecata anterioară.
În speță însă, apelanta nu a uzat de niciunul dintre aceste mijloace, rezumandu-se să solicite constatarea nulității unor hotărari judecătorești irevocabile ,ceea ce este, așa cum s-a arătat, inadmisibil.
Este nefondată și critica referitoare la faptul că prima instanță a soluționat cauza pe excepție, fără să intre în cercetarea fondului cauzei .
Astfel cum rezultă cu prisosință atat din dispozitivul hotărarii cat și din considerente, prima instanță a analizat pe fond cererea cu care a fost investită, reținand, pe de o parte, existența puterii de lucru de judecat din perspectiva efectului pozitiv al acestuia, și pe de altă parte, netemeinicia demersului reclamantei determinat de faptul că împotriva unei hotărari judecătorești nu pot fi exercitate decat căile legale ordinare sau extraordinare de atac, exemplificand totodată care ar fi fost forma pe care demersul reclamantei ar fi putut să îl îmbrace în situații similare celei de față.
Este adevărat că, deși a analizat pe fond cererea reclamantei, prima instanță a admis excepția puterii lucrului judecat, aspect în privința căruia critica apelantei apare cel puțin sub aspect formal ,întemeiată.
Astfel, puterea de lucru judecat nu este o excepție procesuală, ci ea reprezintă în realitate, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în sensul că partea care a caștigat procesul se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut printr-o hotărare judecătorească . Ca atare este vorba despre o prezumție care poate fi răsturnată de terțul ce nu a fost parte în procesul anterior, în condițiile în care acesta face proba contrară.
În speță însă, nu numai că apelanta nu a produs o astfel de probă dar nici nu a stabilit cadrul procesual adecvat care să conducă la finalitatea dorită de ea.
Așa fiind, față de aceste considerente precum și dispozițiile art. 296 C.pr.civ., tribunalul urmează a admite în parte apelul declarat de reclamanta
F. I. împotriva sentinței civile nr. 22923 din 2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va schimba în parte în sensul că va respinge excepția puterii lucrului judecat a S.c. 4849/1990 și S.C.346/1999, va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Raportat la soluția adoptată, reținand că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel, acestea nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte apelul declarat de reclamanta F. I. împotriva sentinței civile nr. 22923 din 2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o schimbă în parte în sensul că respinge excepția puterii lucrului judecat a S.c. 4849/1990 și S.C.346/1999.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Fără cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2013.
Președinte,
M. O. -S.
Judecător,
D. -I. T.
Grefier,
L. C.
L.C. 10 Septembrie 2013 Red./Dact.M.O:S./A.P.-_
| ← Decizia civilă nr. 817/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 4124/2013. Actiune in constatare → |
|---|
