Decizia civilă nr. 4124/2013. Actiune in constatare

R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 4124/R/2013

Ședința publică din 24 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER:: C. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții G. E. și G. Ș. împotriva deciziei civile nr. 45 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, privind și pe intimații N. E. și S. C., având ca obiect acțiune în constatare- rectificare de carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 16 octombrie 2013, s-a depusa la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 1 leu, recursul fiind astfel legal timbrat.

Se constată că prin motivele de recurs reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor de la dezbateri.

Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare în baza actelor depuse la dosar.

C U R T E A

Prin acțiunea civilă formulată reclamanții G. E. și G. S. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele N. E. și S. C., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că defunctul Szucs S. are cota zero de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 2129 Z., nr. top.84/1/5 și a se dispune rectificarea CF nr. 2129 Z., nr. top.84/1/5, în sensul radierii dreptului de proprietate al lui Szucs S. .

Prin Sentința civilă nr. 261/30 ianuarie 2013, Judecătoria Z. a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții G. E. și G. S., în contradictoriu cu pârâții N. E. și S. C., prin care se solicită a se constata că defunctul Szucs Ș. are cota zero de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 2129 Z., nr. top. 84/1/5 și a se dispune rectificarea C.F. nr. 2129 Z., nr. top 84/1/5, în sensul radierii dreptului de proprietate al lui Szucs Ș.

.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin contractul de construire nr. 71/462/_ încheiat cu IJGCL - OJCVL Sălaj(f.5),

G. E., G. S., în coproprietate cu Szucz S. au dobândit proprietatea

asupra imobilului reprezentând apartament cu patru camere situat în Municipiul

Z. .

Contractul de construire nr. 71/462/_ are valoarea unui înscris autentic, cele menționate în cuprinsul său făcând dovada până la înscrierea în fals.

Pe de altă parte conform mențiunilor înscrise în acest contract cei trei beneficiari ai contractului de construire au calitatea de coproprietari, astfel că nu se poate reține faptul că numitul Szucz S. are cota zero de proprietate.

Părțile din contract nu au calitatea de soți pentru a porni la o reanalizare a cotelor de contribuție a fiecăruia dintre aceștia.

Dacă în realitate contractul de construire nr. 71/462/_ a fost un contract simulat, nu poate fi promovată acțiunea în constatare, atâta timp cât părțile au deschisă calea promovării unei acțiuni în realizare.

Or, atâta timp cât, contractul de construire nr. 71/462/_ se bucură de o prezumție de legalitate, valabilitatea acestuia nefiind contestată, nu se poate proceda la rectificarea încheierii de carte funciară.

Prin decizia civilă nr. 45 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții G. E. și G. Ș., împotriva Sentinței civile nr. 261 din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Apelul reclamanților G. E. și G. Ș. nu este întemeiat:

Potrivit art. 50 din Legea nr. 4/1973 contractul de împrumut, contractul de construire precum și contractul de vânzare-cumpărare, încheiate în condițiile acestei legi au valoare de înscrisuri autentice și constituie titluri executorii.

În cazul în speță prin contractul de construire nr. 71/462/_ încheiat cu I.J.G.C.L. - O.J.C.V.L - Sălaj, reclamanții G. E. și G. Ș. în coproprietate cu Szucs Ș. au dobândit proprietatea asupra imobilului constând în apartament cu patru camere situat în municipiul Z., strada Avram Iancu, bl. M-23, ap. 5, ( f. 5 - dosar fond).

În acest sens în Extrasul de Carte Funciară nr. 2129 ind. Z. nr. top 84/1/5 sunt menționați reclamanții în coproprietate cu pârâtul Szucs Ș. ( f. 7 - dosar fond ).

Deci conform mențiunilor înscrise în contract cei trei beneficiari din contractul de construire au calitatea de coproprietari, astfel că nu s-a putut reține că numitul Szucs Ș. are cota zero de proprietate.

Apoi părțile din contract nu au calitatea de soți pentru a se proceda la verificarea cotelor de contribuție a fiecăruia dintre aceștia.

Desigur că, contractul de construire nr. 71/462/_ având valoarea unui înscris autentic, cele menționate în cuprinsul său fac dovada până la înscrierea în fals.

Este de reținut că atâta timp cât, contractul de construire nr. 71/462/_ se bucură de prezumția de legalitate iar valabilitatea acestuia nu a fost contestată, cum este cazul în speță, nu se poate proceda la rectificarea încheierii de carte funciară.

Aceasta deoarece potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996 în vigoare la data încheierii contractului, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrisurilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu au fost valabile.

Or, în cazul în speță valabilitatea contractului de construire nr._ nu a fost contestată iar înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu s-a dovedit că nu ar fi valabile.

Corect a reținut prima instanță, că dacă contractul de construire nr._ a fost un contract simulat, nu poate fi promovată acțiunea în constatare, atâta timp cât părțile au la îndemână calea unei acțiuni în realizare.

Așa încât cererea reclamanților pentru a se constata că defunctul Szucs Ș. are cota zero de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 2129 Z. nr. top. 84/1/5 și a se dispune rectificarea C.F. nr. 2129 Z. nr. top. 84/1/5, în sensul radierii dreptului de proprietate al lui Szucs Ș. nu este întemeiată iar hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

În consecință în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții G. E. și G. Ș. împotriva Sentinței civile nr. 261 din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții G. E. și G. Ș. solicitând modificarea în întregime a sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate.

În motivare s-a arătat că soluția instanței de apel este netemeinică în condițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

În motivarea deciziei instanța reproduce considerentele sentinței, reținând în esență că reclamanții nu pot promova o acțiune în constatare, având la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului.

După redarea stării de fapt reținută în cauză de către instanțele de fond s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 644 cod civil proprietatea, respectiv coproprietatea, poate fi dobândită prin convenție. Cotele de proprietate în acest caz sunt stabilite prin voința părților contractante. Deoarece înțelegerea părților a fost ca imobilul să fie dobândit în proprietate doar de către reclamanți antecesorul pârâtelor nu are în realitate o cotă de proprietate din imobil.

În opinia instanței de apel calea pentru soluționarea acestei situații este o acțiune în realizare, neindicată, putându-se presupune că au fost avute în vedere două acțiuni: una în constatarea nulității absolute a contractului pentru cauză falsă și una de partaj prin care imobilul să se atribuie reclamanților fără plata vreunei sulte.

În prima situație vânzarea ar trebui desființată în întregime cu efect retroactiv, neputându-se invoca o cauză falsă parțială, în cea de-a doua partajul putându-se face doar după dezbaterea succesiunii după defunctul Szucs Ș., acțiunea fiind doar un subterfugiu juridic și nu o soluționare pe fond a cauzei.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 și art. 312 C.pr.civ.

Analizând recursul declarat de reclamanții G. E. și G. Ș. împotriva deciziei civile nr. 45 din 21 mai 2013 a T. ui Sălaj pronunțată în dosar nr. _

, Curtea reține următoarele:

Problema de drept care se impune a fi prioritar lămurită în cauză este aceea a obiectului cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanți.

Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanții au înțeles să investească instanța cu soluționarea a două capete de cerere: primul având ca obiect constatarea că antecesorul pârâtelor are cota 0 de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar cel de-al doilea, accesoriu primului, având ca obiect rectificarea de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea defunctului Szucs Ș. .

Atât instanța de fond cât și instanța de apel au respins acțiunea formulată, apreciind-o neîntemeiată. Aceasta cu toate că în considerente s-a reținut că nu poate fi promovată o acțiune în constatare, atâta timp cât părțile au deschisă calea acțiunii în realizare, decurgând din aceea că în cauză se pune problema unui contract simulat. Ar rezulta deci că raportat la considerentele hotărârilor acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, iar nu ca neîntemeiată.

Referitor la temeiul de drept invocat de reclamanți în susținerea cererii formulate se constată că a fost indicat doar art.35 din Legea nr.7/1996, nu și art.111 C.pr.civ. care este temeiul de drept indicat de obicei în cazul acțiunilor în constatare sau vreun alt temei de drept care să susțină în drept primul capăt de cerere formulat. Cu toate acestea temeiul de drept al acțiunii nu a fost pus în discuția părților în dosarul de fond, deși acest lucru s-ar fi impus având în vedere modul în care a fost formulată acțiunea, numai astfel putându-se califica în mod corect obiectul cererii de chemare în judecată.

Din coroborarea petitelor acțiunii și a motivelor de fapt invocate în susținerea acestora rezultă că ceea ce s-a invocat de către reclamanți este tocmai existența unei simulații, prin interpunere de persoane, nefiind vorba despre o simplă acțiune în constatare a existenței sau inexistenței unui drept, acțiune într- adevăr inadmisibilă raportat la dispozițiile art.111 C.pr.civ. în cazul în care se poate cere realizarea dreptului. Faptul că în acest sens a fost investită instanța de judecată rezultă cu certitudine din starea de fapt relevată de către reclamanți în cererea de chemare în judecată.

În consecință Curtea apreciază că raportat la această calificare a obiectului petitului principal din cererea de chemare în judecată trebuia să se pronunțe instanța de fond.

Ținând cont de greșita calificare a obiectului principal al cererii de chemare în judecată nu s-a pronunțat pe fondul acesteia nici instanța de fond și nici cea de apel, însă raportat la prevederile art.297 alin.1 C.pr.civ., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr.202/2010(aplicabile în cauză având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată), nu se impune trimiterea cauzei pentru judecare în primă instanță, ci doar instanței de apel, părțile nesolicitând în mod expres în apel trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Prin urmare, raportat la ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea, în temeiul art.312 alin.3 și 5 C.pr.civ. va admite recursul declarat de reclamanții G.

E. și G. Ș. împotriva deciziei civile nr. 45 din 21 mai 2013 a T. ui Sălaj pronunțată în dosarul nr._, pe care o va casa și va trimite apelul spre rejudecare aceluiași tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții G. E. și G. Ș. împotriva deciziei civile nr. 45 din 21 mai 2013 a T. ui Sălaj pronunțată în dosar nr. _

, pe care o casează și trimite apelul spre rejudecare aceluiași tribunal.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2013.

Președinte, Ana I.

Judecător,

A. C.

Judecător,

A. A. C.

Grefier,

C. B.

Red.A.C./dact.L.C.C.,2 ex./_ Jud.apel: Drăgan Gavril, Kende M. Jud.fond: D. U. -E.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4124/2013. Actiune in constatare