Decizia civilă nr. 304/2013. Grănițuire
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 304/R/2013
Ședința publică din 01 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. -M. CONȚ JUDECĂTORI: I. -D. C.
A. -A. P. GREFIER: A. -A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. M. -G., împotriva deciziei civile nr. 88 din_ a T. ui Sălaj pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați S. T. și S. E., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul pârâților intimați, domnul avocat D. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și pârâții intimați personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta D. M. -G. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul pârâților intimați depune la dosar împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că pârâții intimați S. T. și S. E. l-au împuternicit pe domnul avocat D. A. pentru a-i reprezenta în dosarul nr._ al Curții de Apel C., precum și chitanța care atestă plata onorariului avocațial, în cuantum de 500 Ron. De asemenea, depune la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronun-țată în apel ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea constată că întâmpinarea pârâților intimați nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 308 alin. 2 C.pr.civ., motiv pentru care, va considera apărările din această întâmpinare ca și concluzii scrise.
De asemenea, Curtea constată că la data de_ a fost înregistrat la dosar un script, care a fost formulat și expediat prin poștă de reclamanta recurentă D. M. -G., prin care aceasta arată că depune la dosar chitanța reprezentând onorariu avocațial pentru redactarea recursului conform căruia solicită cheltuieli de judecată, la care a anexat chitanța ce atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 500 lei și împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că reclamanta recurentă D. M. -G. la împuter-nicit pe domnul avocat Mureșan Dumitru pentru redactarea recursului. Totodată, constată că la data de_, a fost înregistrat la dosar un alt script care a fost expediat prin poștă de reclamanta recurentă, prin care aceasta arată că depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, la care a anexat chitanța anterior menționată și timbrul judiciar de 0,15 lei (f. 13 și 14 din dosar).
Curtea constată că recursul este legal timbrat. De asemenea, constată că prezenta cauză se poate lua la prima strigare, având în vedere că prin memoriul
de recurs (f. 3 din dosar) reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Reprezentantul pârâților intimați arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, respectiv acelor motive de recurs care se referă la starea de fapt și la probe, având în vedere că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului pârâților intimați asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar și pune în vedere acestuia, ca odată cu concluziile pe fond, să se refere și la excepția inadmisi- bilității acelor motive de recurs care privesc netemeinicia hotărârii atacate,
invocată din oficiu de către Curte.
Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată în apel ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Totodată, arată că acțiunea în grănițuire este admisibilă dacă vecinul folosește o parte din terenul reclamantului, însă în prezenta speță, reclamanta nu și-a precizat acțiunea, iar instanța a stabilit o linie de hotar în interiorul terenului deținut de pârâți. Consideră că Tribunalul Sălaj în mod corect a admis apelul declarat de pârâți și a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă și, de asemenea, a respins apelul declarat de reclamantă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1133 din 13 Martie 2012 pronunțată în dosarul nr._ s-a admite acțiunea reclamantei D. M. -G. împotriva pârâților S.
T. și S. E., fiind stabilită linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamantei, înscris în CF 158/N B., cu nr.cad. 319, compus din teren intravilan în suprafață de 851 mp, și imobilul proprietatea pârâților, înscris în CF 50116 B., compus din grădină intravilan în suprafață de 250 mp cu casă, pe aliniamentul marcat cu verde, între punctele 14-15, pe distanța de 11.06 m, din planul de situație ce constituie Anexa 5 la Raportul de expertiză aflat la fila 90 din dosar.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 511 lei cheltuieli de judecată.
Totodată s-a dispus obligarea reclamantei la plata către expertul Zaharie Tudor a sumei de 446 lei, reprezentând diferență neachitată de onorariu.
Pentru a dispune în acest sens instanța a reținut că reclamanta este proprietară tabulară a imobilului înscris în CF 158/N B., nr. cad. 319, compus din teren intravilan în suprafață de 851 mp, dobândit în proprietate prin donație, de la SA, al cărui drept de proprietate a fost dobândit prin reconstituire în temeiul Legii 18/1991, prin Titlul de Proprietate nr. 23139/87126/2002.
Pârâții sunt înscriși ca proprietari tabulari asupra imobilului înscris în CF 50074 Bocșa (provenită din conversia de pe hârtie a CF 1898), nr. top. 829/a/1/1/1/1/b, compus din teren în suprafață de 250 mp, drept pe care l-au dobândit prin cumpărare de la fostul proprietar S. G., care la rândul său dobândise proprietatea prin cumpărare de la CAP Bocșa, în baza unui act de dare cu plată a unui loc de casă, înscriindu-și proprietatea în CF în anul 1988.
Aceiași pârâți sunt intabulați ca proprietari și asupra imobilului înscris în CF 50116 Bocșa (provenită din conversia de pe hârtie a CF 1955 B., cu nr. top. vechi 829/a/1/1/1/1a/1/b), imobil compus din grădină intravilan cu suprafața de 250 mp cu casă - care a constituit proprietatea inițială a lui Szilagy G., aceeași persoană de la care pârâții au cumpărat imobilul din CF 1898. Prima intabulare s-a dispus în favoarea lui S. G. în baza Titlului de Proprietate nr. 4584/32538/1993. Suprafața inițial înscrisă a fost de 390 mp. Terenul a fost înstrăinat mai întâi în favoarea numiților S. Csaba și S. Gyongyi, apoi aceștia l-au vândut numiților Boda Janos și Boda Judit, de la care au cumpărat mai apoi pârâții, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 4787 din_ . Prin încheierea cf nr. 2097/_, în baza unei declarații autentice a proprietarilor, suprafața terenului a fost rectificată din 390 mp, în 250 mp.
Așadar, conform înscrierilor din C.F., ar rezulta că pârâții sunt proprietari ai două imobile, fiecare compus dintr-o suprafață de teren de 250 mp, pe unul dintre ele fiind edificată și o casă. Cu toate acestea, analizând vecinătățile din schițele de intabulare a celor două terenuri ale pârâților, din schița aflată la documentația de diminuare de suprafață, precum și procesul-verbal și schița de punere în posesie care a stat la baza eliberării TP nr. 4584/32538 (eliberat lui S.
G. ), expertul a constatat că cele două terenuri ale pârâților se suprapun, deoarece suprafața de 250 mp cumpărată de S. G. de la CAP se regăsește în suprafața de 390 mp, diminuată mai apoi la 250 mp, înscrisă în titlul de proprietate ce i s-a eliberat acestuia.
S-a dovedit astfel întemeiată susținerea reclamantei referitoare la faptul că pârâții dețin în proprietate un singur teren de 250 mp, intabulat însă greșit de două ori, pe numere topografice diferite, o dată în baza actului de dare cu plată emis de CAP și a doua oară în baza titlului de proprietate emis în baza Legii 18/1991.
În anexa 1 la raportul de expertiză au fost identificate terenurile părților conform indicațiilor părților, iar în anexa 2 identificarea terenului reclamantei s-a realizat conform documentației de intabulare, iar cel al pârâților, raportat la documentația cadastrală de diminuare a suprafeței de la 390 mp, la 250 mp.
În anexele 3, 4 și 5 au fost propuse trei variante de stabilire a liniei de hotar și anume: respectând dimensiunile măsurate în teren, caz în care reclamantei i-ar reveni suprafața de 833 mp, iar pârâților 391 mp (anexa 3); respectându-se dimensiunile din documentația de intabulare a terenului reclamantei, situație în care imobilul acesteia ar avea 851 mp, iar cel al pârâților ar avea 390 mp (anexa 4) și, în fine, conform lungimilor din schițele de punere în posesie, situație în care reclamantei i-ar reveni suprafața de 851 mp, iar pârâților 391 mp (anexa 5).
Dintre aceste variante, instanța a ales-o pe cea din urmă, care corespunde schițelor de punere în posesie (anexa 5), și care respectă atât suprafețele înscrise în titlurile de proprietate ale proprietarilor originari, cât și configurația terenurilor determinate de comisia de fond funciar și suprafețele pentru care părțile își dovedesc dreptul de proprietate, suprapunându-se cu amplasamentul gardului 2, cu privire la care expertul a constatat că a fost avut în vedere ca hotar al celor două terenuri la data punerii în posesie.
Au fost aplicate dispozițiile art. 584 Cod civil, și față de dispozițiile aceluiași text potrivit căreia cheltuielile grănițuirii se fac pe jumătate, au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 511 lei, cheltuieli de judecată rămase după compensare, în baza art. 274 și următoarele Cod procedură civilă.
Cum reclamanta nu a achitat expertului în întregime cheltuielile și onorariul cu expertiza, deși decontul a fost încuviințat de instanță în totalitate, iar acesteia i s-a pus în vedere să achite diferența de decont, în temeiul art. 213
alin. 2 C. pr. civ. a fost obligată reclamanta la plata către expertul Zaharie Tudor a sumei de 446 lei, reprezentând diferența dintre onorariul și cheltuielile cu expertiza topografică încuviințate și onorariul provizoriu achitat de reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 88 din 6 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Sălaj s-a admis apelul formulat de pârâții S. T. și S.
E., împotriva sentinței civile nr. 1133/_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar_ pe care a schimbat-o în tot în sensul respingerii ca inadmisibilă a acțiunii reclamantei D. M. G. pentru grănițuire.
S-a respins apelul formulat de D. M. G. împotriva aceleiași sentințe. Reclamanta D. M. G. a fost obligată să plătească apelanților S.
T. și S. E. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în apel - formate din onorariu avocațial.
Analizând, potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 1 C. pr. civ. stabilirea situației de fapt si aplicarea legii, de către prima instanță, instanța de apel reține că apelul este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, prin cererea introductivă de instanță reclamanta a arătat ca solicita stabilirea liniei de hotar pentru că, deși i-a somat pe pârâți să-și mute gardul ridicat pe proprietatea sa, aceștia nu sunt de acord, sens în care a înțeles să promoveze prezenta acțiune.
Cu toate acestea reclamanta nu a înțeles să investească instanța de fond cu o acțiune în revendicare - aspect care a reieșit din actele dosarului, din împrejurarea că nu a timbrat la valoare acțiunea și din invocarea ca unic temei juridic a acțiunii dispozițiile art. 584 c.civ. - deși este evident că a urmărit
modificarea liniei de hotar și reducerea suprafeței folosite și îngrădite de apelanți, cu consecința întregirii corelative a suprafeței de teren dobândite în temeiul contractului de donație 453/_ .
Prin urmare, în speță nu s-a pus problema stabilirii unor granițe necontestate, dar necunoscute de părți, ci, dimpotrivă, s-a susținut că, pârâții ocupa o porțiune din terenul reclamantei, aceasta contestând de fapt, dreptul de proprietate al pârâților asupra unei porțiuni din terenul pe care aceștia îl ocupă dinainte ca reclamantă să devină proprietara terenului învecinat, până în prezent.
În acest context excepția inadmisibilității acțiunii în granițuire întemeiata pe faptul ca grănițuirea așa cum a fost solicitata de reclamanta presupune o revendicare - cerere în care reclamanta nu a formulat-o, se retine de Tribunal ca întemeiata.
Astfel, în sensul art. 584 C. civ. granițuirea constituie o operațiune de delimitare prin semne exterioare a limitelor dintre proprietăți învecinate; în caz de conflict ea se realizează pe cale judecătoreasca nu numai atunci când între proprietăți nu au existat niciodată semne exterioare de hotar ci si atunci când asemenea semne exista dar sunt controversate, situație în care implica și o revendicare, cele doua acțiuni fiind strâns corelate și exercitate împreuna.
Soluția dată la fond, nu s-a întemeiat pe probe vizând determinarea hotarului la origine nelitigios dintre fondurile învecinate ale părților din proces, ci în mod greșit - față de finalitatea acțiunii promovate - pe compararea titlurilor de proprietate ale părților din proces, deși în cadrul procesual fixat instanța nu putea face o analiza cu privire la dreptul de proprietate al părților - contestat reciproc de acestea.
În consecință, s-a admis apelul formulat de pârâții S. T. și S. E. împotriva S.C nr.1133/_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar_ pe care a schimbat-o în tot în sensul respingerii ca inadmisibilă a acțiunii reclamantei D. M. G. .
T. a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta D. M. G. împotriva aceleiași sentințe, în contextul în care acțiunea acesteia pentru grănițuire a fost respinsă, nu se mai pune problema cuantumului în care părțile din proces trebuie să suporte cheltuielile grănițuirii.
Fiind în culpă procesuală reclamanta D. M. G. a fost obligată să plătească apelanților S. T. Și S. E. suma de 300 lei cheltuieli de
judecată în apel - formate din onorariu avocațial achitat cu chitanță.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta D. M. -G. solicitând în baza art. 304, pct. 7, 9 Cod proc. civ. admiterea recursului și modificarea acestuia în sensul admiterii apelului formulat de reclamanta recurentă și respingerea apelului pârâților.
În subsidiar, solicită casarea și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin decizia contestată, consideră că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a legii și a probelor administrate în cauză.
Prin cererea introductivă a solicitat în baza art. 584 Cod Civil, stabilirea liniei de hotar dintre proprietatea sa și a pârâților, iar instanța de fond a admis acțiunea în baza expertizei efectuate.
Cu ocazia judecării cauzei, pârâții au solicitat în subsidiar, stabilirea liniei de hotar conform anexei I din raportul de expertiză, variantă pe care au apreciat- o ca fiind mulțumitoare, dată fiind situația de fapt.
Acțiune în grănițuire are un caracter petitoriu, fiind înscrisă în Codul Civil în Cartea II la capitolul bunuri și proprietate, și nu implică în mod obligatoriu și formularea unui capăt de cerere distinct pentru revendicare.
Recurenta a mai arătat că nu dorește să ceară anularea actelor de proprietate ale pârâților, ci pur și simplu vrea să-și pot împrejmui terenul pe care a construit o casă.
În acest sens, a obținut autorizație pentru construirea gardului, pe proprietatea sa, care are suprafața de 851 mp și nu dorește nici un metru pătrat în plus.
A mai arătat recurenta că dorește să se împace cu pârâții, întrucât vor fi vecini și în viitor, și nu vrea să revendice teren din proprietatea lor, și nici nu o deranjează faptul dacă ei folosesc teren mai mult decât au în acte.
În această situație, consideră că instanța de apel a judecat cauza ignorând rolul instanțelor de a răspunde cererilor cetățenilor și de a-și exercita rolul activ.
Nu numai că nu și-a manifestat rolul activ, ci mai mult, a desființat o hotărâre a instanței de fond care a dat curs unei cereri legale și a soluționat cauza în una din cele trei variante propuse de expert.
Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că pârâții au edificat două garduri artizanale și nici ei nu au știut exact care ar fi linia despărțitoare ale proprietăților, și atunci se pune întrebarea dacă recurenta nu avea dreptul să ceară organelor judecătorești să stabilească care este gardul corect amplasat.
Potrivit concepțiilor instanței de apel, și dacă ar fi făcut o acțiune în revendicare, aceasta ar fi fost respinsă cel puțin parțial, întrucât nu avea de unde să știe suprafața exact ocupată de pârâți, întrucât această suprafață urma să fie stabilită de instanță.
Instanța de apel trebuia să respingă apelul pârâților și pentru faptul că suprafața ocupată de pârâți din terenul recurentei este foarte mică - de circa 100 mp suprafață care se încadrează în marja de eroare obișnuită cetățenilor care nu au cunoștințe topografice.
Pârâții S. T. și S. E. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea hotărârii pronunțate în apel ca fiind temeinică și legală.
De asemenea au solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Curtea constată că în cauză este incidentă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, respectiv a acelor motive de recurs care se referă la starea de fapt și la probe, având în vedere că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
În ce privește motivele de recurs care pot fi analizate ca motive de nelegalitate, Curte reține că acțiune în grănițuire are un caracter petitoriu, și nu implică în mod obligatoriu și formularea unui capăt de cerere pentru revendicare, dacă în urma administrării probelor rezultă că o parte nu ocupă teren al celeilalte părți.
Dacă însă în urma administrării probelor rezultă că o parte ocupă teren al celeilalte părți atunci un petit de revendicare este necesar să fie formulat, pentru că în alt fel acțiunea în grănițuire nu poate fi soluționată.
Granița se delimitează întotdeauna între proprietăți, dar în cauză limita indicată de expert nu este între proprietăți, așa cum sunt în prezent delimitate, și nu există un petit care să facă posibilă o astfel de stabilire a limitei, adică stabilirea între proprietăți.
Instanța de fond a ales varianta în care reclamantei i-ar reveni suprafața de 851 mp, iar pârâților 391 mp (anexa 5) pentru că aceasta corespunde schițelor de punere în posesie (anexa 5), și respectă atât suprafețele înscrise în titlurile de proprietate ale proprietarilor originari, cât și configurația terenurilor determinate de comisia de fond funciar și suprafețele pentru care părțile își dovedesc dreptul de proprietate, linia de demarcație între proprietăți suprapunându-se cu amplasamentul gardului 2, cu privire la care expertul a constatat că a fost avut în vedere ca hotar al celor două terenuri la data punerii în posesie.
Acest aspect, reținut anterior cu privire la proprietate, suprafețe și delimitare, nu a fost contestat în cauză nici la fond și nici în căile de atac, prin urmare trebuie luat în considerare ca atare, ca necontestat.
Dar, pentru a se putea statua de către instanță în sensul celor ce reies din probațiunea administrată este necesar să se formuleze un petit de revendicare, întrucât potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii.
Cât timp reclamantul nu justifică printr-un petit o pretenție ce privește dreptul pe care îl are asupra terenului dintre proprietatea sa și limita dintre proprietăți, pentru că asupra acelui teren în prezent pârâții pot pretinde un drept, rezultă că astfel granița între proprietăți este fără finalitate cât timp pârâții au un drept aparent, sau exercită astfel de atribute aparținând aparent unui astfel de drept, asupra terenului de dincolo de graniță.
Dacă aceste atribute sunt sau nu aparținătoare unui drept, și dacă sunt îndreptățiți pârâții la acest exercițiu, nu se poate analiza și nici stabili, pentru că instanța nu a fost investită cu o astfel de cerere.
Pentru a înlătura aceste impedimente, în sensul imposibilității analizei grănițuirii, se impune cu necesitate ca întotdeauna să se formuleze și un petit de revendicare alături de cel în grănițuire, atunci când reiese că una din părți - unul dintre vecini, folosește mai mult teren decât i se cuvine, teren care se află de cealaltă partea a limitei stabilită, sau care se va stabili, prin grănițuire.
În alt fel, dacă se stabilește linia dintre proprietăți și o parte a terenului pârâților revine dincolo de linia de demarcație ce indică terenul reclamantului apare că pârâții sunt deposedați de un teren asupra căruia au un titlu valabil și necontestat până în prezent, deposedare care este fără justificare.
Nu se poate admite ca pe calea acțiunii în grănițuire să se ajungă la un rezultat care s-ar putea obține doar prin revendicare, pentru că în acest fel s-ar nega chiar existența și rostul acțiunii în revendicare. Or, am arătat că aceste acțiuni, în grănițuire și în revendicare, sunt diferite, au individualitate și scop aparte, prin urmare fiecare trebuie folosită doar în scopul în care a fost reglementată.
Recurenta a mai arătat că nu dorește să ceară anularea actelor de proprietate ale pârâților, ci pur și simplu vrea să-și pot împrejmui terenul pe care a construit o casă.
Acest motiv de recurs nu poate fi primit pentru că o astfel de analiză a dreptului de proprietate al pârâților este necesară deoarece dreptul lor în prezent pare să se întindă și asupra unei porțiuni care prin grănițuire ar reveni în stăpânirea reclamantei.
Dacă după grănițuire reclamanta nu exercită dreptul de proprietate asupra întregului teren îngrădit, în limitele graniței ce indică terenul acesteia, atunci nu are nici un sens stabilirea acesteia, pentru că este golită de conținut chiar acțiune prevăzută de art. 584 Cod Civil, care prevede stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile pârâților, ori pentru aceasta trebuie stabilit care sunt aceste proprietăți iar dacă sunt contestate sau nu se poate stabili granița decât după stabilirea proprietăților, atunci este evident că un astfel de petit de revendicare este necesar.
Art. 584 cod civil prevede că orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
Dacă proprietățile trebuie să fie lipite, rezultă că nu se poate stabili granița decât între proprietăți iar nu pe teritoriul uneia dintre proprietății, pentru că altfel nu este îndeplinită ipoteza legală, proprietățile nemaifiind lipite.
Noțiunea de vecin din textul legal este egală din punct de vedere juridic cu aceea de proprietar, sens ce rezultă din interpretarea întregului text, altfel neavând nici o conotație, vecinul neavând nici o calitate din acest punct de vedere, ca vecin, ci doar dacă se interpretează ca fiind titular al unui drept real, vecinătatea însemnând ceva care stă alături, unul lângă altul, or dacă din punct de vedere juridic unul dintre "vecini" are calitatea de proprietar atunci, ca logică juridică, și celălalt "vecin" trebuie să aibă aceași calitate, dat fiind că este de principiu că raportul juridic civil se leagă între persoane aflate pe poziție de egalitate, fiind o caracteristică de bază a raportului juridic civil.
Această analiză trebuie transpusă și asupra proprietății terenului cu privire la care proprietarii au această calitate.
Chiar dacă recurenta dorește să se împace cu pârâții, și nu vrea să revendice teren din proprietatea lor, și nici nu o deranjează faptul dacă ei folosesc teren mai mult decât au în acte, aceasta nu duce decât la respingerea acțiunii de grănițuire pentru acest motiv al neformulării petitului de revendicare.
Recurenta are dreptul să ceară instanței judecătorești să stabilească care este gardul corect amplasat sau unde ar trebui amplasat, dar nu pe proprietatea pârâților ci doar între proprietățile părților.
Acțiunea în grănițuire este o consecință a chiar conținutului dreptului de proprietate asupra unui imobil privind limitele în care se exercită acest drept sub aspectul conturului și formei suprafeței.
Cele două acțiuni, acțiunea în grănițuire și acțiunea în revendicare sunt acțiuni care au ca obiect, prima, stabilirea liniei despărțitoare dintre proprietăți,
și, a doua, stabilirea dreptului de proprietate contestat. Cele două au obiect diferit iar în cauză trebuiau exercitate ambele, după cum rezultă din datele speței.
Chiar dacă o acțiune în revendicare este respinsă parțial, întrucât reclamanta nu avea de unde să știe suprafața exact ocupată de pârâți, deoarece această suprafață urma să fie stabilită de instanță, asta nu înseamnă că o astfel de acțiune nu trebuia să fie formulată, mai ales că reclamanta putea să formuleze o acțiune cu privire la suprafața exact ocupată sau pretins ocupată de pârâți.
Chiar dacă suprafața ocupată de pârâți din terenul recurentei este de circa 100 mp, această suprafață este mare în concret și eventual s-ar încadra în marja de eroare pentru măsurători, dar doar pentru suprafețe mari, nu și cu privire la un pretins procent de aproximativ 35%, care nu se încadrează în această ipoteză.
Trebuie sesizat și că nu este vorba de specularea unor astfel de erori de măsurătoare ci de chiar stabilirea dreptului de proprietate al părților.
Prin urmare, este necesar ca reclamanta să formuleze un petit de revendicare cu privire la suprafața pretins ocupată de pârâți sau să cedeze acestora în forma unui act juridic acea suprafață și să stabilească granița după cedarea suprafeței. O soluție juridică în care să se stabilească granița pe terenul pârâților nu poate fi dată în cauză.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe reclamanta D. M. -
G., aflată în culpă procesuală față de respingerea recursului, să plătească intimatului S. T. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariu avocat potrivit chitanței de la fila 17.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. M. -G. împotriva deciziei civile nr. 88 din_ a T. ui Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului S. T. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
C. -M. CONȚ | I. -D. | C. | A. -A. P. |
I.D.C./R.V./2 ex. _
Jud. fond. I. D. H. - Judecătoria Zalău
Jud. apel: M. T. Lazoc/D. D. I. - Tribunalul Sălaj
GREFIER,
A. M.
| ← Decizia civilă nr. 223/2013. Grănițuire | Decizia civilă nr. 133/2013. Grănițuire → |
|---|
