Decizia civilă nr. 305/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DECIZIA CIVILĂ NR.305/R/_

Ședința publică din data de 14 martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:C. -V. B. JUDECĂTOR: V. G.

JUDECĂTOR: C. -A. C. GREFIER: D. B.

S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenta A. F.

I. ( A. ) împotriva sentinței civile nr. 10129 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. privind și pe intimatele B. MARIE, CASA DE PENSII C. N., B. S. R. M., SC A. S., B.

T., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, se prezintă intimata B.

Marie personal, asistată de reprezentanta sa, avocat A. B. O., cu

împuternicire avocațială de reprezentare depusă la dosar (f.16), lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, tribunalul constată că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat, iar prin Încheierea civilă nr. 62/R/CC/2013 a fost admisă cererea de reexaminare formulată de recurenta A. F. I. B., pentru reexaminarea taxei judiciare de timbru de 97 lei și timbru judiciar de 5 lei.

Reprezentanta intimatei B. Marie, avocat A. B. O., solicită instanței îndreptarea erorii materiale strecurate în sistemul Ecris cu privire la prenumele intimatei în sensul că pe aceasta o cheamă "Marie"; nu

" M. ";.

T. ul în temeiul dispozițiilor art.281 C.pr.civ, va dispune îndreptarea în sistem Ecris a prenumele intimatei în sensul arătat.

T. ul mai constată că în data de_ intimata B. Marie a înregistrat la dosar întâmpinare în recurs (f.13-15).

Reprezentanta intimatei B. Marie, avocat A. B. O., arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, întâmpinarea fiind depusă la dosar în termenul prevăzut de dispozițiile art.114 C.pr.civ., astfel, tribunalul apreciază că nu se impune acordarea unui termen pentru comunicarea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta intimatei B. Marie, avocat A. B. O. solicită instanței respingerea recursului pentru motivele invocate în întâmpinare pe care arată că o susține în integralitate, cu plata cheltuielilor de judecată în conformitate cu chitanța conformă cu originalul reprezentând onorariu avocațial depusă la dosar la fila 17.

T. ul reține cauza spre soluționare.

T. UL

Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr.10.129/09 Mai 2012 pronunțată în dosarul civil nr.32._ al Judecătoriei C. -N. , a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului SC A. S. și respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea B. Marie în contradictoriu cu intimatul SC A. S. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a fost admisă excepția perimării executării silite pornite în dosarul execuțional nr.782/2007 al Biroului Executorului Judecătoresc S.

R. M. .

A fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea B. Marie în contradictoriu cu intimații creditor A. F. I. (A. ) și terț poprit C. Județeană de P. C. -N., fiind anulate actele de executare îndeplinite în cadrul executării silite pornite împotriva contestatoarei B. Marie de către intimatul creditor A. F. I. în cadrul dosarului execuțional nr. 782/2007 al Biroului Executorului Judecătoresc S. R.

M., ulterioare împlinirii termenului de perimare, respectiv poprirea înființată la data de_ și actele de executare ulterioare acesteia.

De asemenea, a fost obligată intimata A. F. I. să plătească contestatoarei suma de 199 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond la termenul din data de_, a respins excepția netimbrării contestației la executare, contestatoarea achitând taxa judiciară de timbru care i-a fost pusă în vedere, a respins excepția tardivității formulării contestației la executare, contestația fiind formulată, potrivit art. 101 Cod de procedură civilă, în termen de 15 zile de la data la data primei rețineri prin poprire, apreciată ca fiind data de_, după cum rezultă din înscrisul aflat la fila nr. 83 din dosar, la dosar neexistând o dovadă a înștiințării contestatoarei despre

înființarea popririi anterior datei de_ .

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A.

S., date fiind consemnările din ședința din data de_, instanța a admis această excepție, contestația la executare vizând doar persoana creditorului și al debitorului sau, după caz, a terțului poprit sau ori și a biroului de executor judecătoresc, persoana SC A. S. neavând niciuna din aceste calități.

În ceea ce privește excepția perimării, din analiza dosarului execuțional, instanța a reținut următoarele:

Titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită împotriva contestatoarei îl reprezintă sentința comercială nr. 12632/_ pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr.17892/2003, hotărâre prin care contestatoarea B. Marie a fost obligată să îi plătească creditoarei A.

F. I. suma de 338.041.353 lei reprezentând contravaloarea unei chirii.

Punerea în executare a acestui titlu executoriu a avut loc în cadrul dosarului execuțional nr.782/2007 al BEJ S. R. M., împotriva contestatoarei fiind luată măsura înființării popririi în data de_, ultimul virament având loc în data de_, potrivit adresei înaintate de către C. de P. C. -N. .

În data de_, la dosarul execuțional a fost înregistrată cererea de stăruință în continuarea executării silite de către creditor, alte cereri

asemănătoare fiind formulate de către intimat și înregistrate la dosarul execuțional în data de_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ . În data de_, asupra veniturilor din pensii ale contestatoarei a fost înființată o nouă poprire.

Potrivit art.389 Cod de procedură civilă, dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.

Raportând aceste prevederi legale la starea de fapt mai sus reținută, instanța a constatat că de la ultimul act de executare, dată de la care a început să curgă termenul de perimare, respectiv data de_, a fost formulată o cerere de stăruință în continuarea executării în data de_ ,

respectiv data de_, cerere care însă, fiind formulată după trecerea termenului de 6 luni prevăzut de lege, nu mai poate avea efect întreruptiv al termenului de perimare, sancțiune ce vizează lăsarea în nelucrare a executării silite din culpa creditorului, celelalte cereri de stăruință despre care face vorbire intimata neregăsindu-se la dosarul execuțional anexat.

Având în vedere constatarea intervenirii perimării, instanța a constatat nulitatea actelor de executare efectuate după împlinirea termenului de perimare, în speță, față de conținutul dosarului execuțional nr.782/2007, măsura popririi înființată în data de_ .

Împotriva Sentinței civile nr.10.129/09 Mai 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a declarat recurs A. F. I. (f.3-4), prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desființarea sentinței civile atacate și respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că, în mod greșit instanța de fond a admis excepția perimării constatând că, de la ultimul act de executare, respectiv data de 27 Noiembrie 2009 a fost formulată o cerere de stăruință în continuarea executării la data de 21 Iunie 2010, cerere care a depășit termenul de șase luni.

Consideră greșită soluția instanței de fond raportat la faptul că după data de 27 Noiembrie 2009 subscrisa a formulat cerere de stăruință transmisă executorului judecătoresc la data de 15 Februarie 2010, executorul judecătoresc primind această stăruință la data de 17 februarie 2010, confirmând primirea prin semnătură și ștampilă, astfel că nu poate interveni perimarea executării silite.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata B. Marie a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

Nici unul dintre motivele de nelegalitate prev. la art.304 pct.8 și 9 cod pr.civilă nu se regăsesc în cauză, instanța de fond reținând în mod corect că data ultimului act de executare este_ .

Potrivit art.129 al.1 cod pr.civilă " părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului.De asemenea ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea, și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform disp.art.723 al.1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările. "

Or, executarea silită este ultima fază a procesului civil și una din formele de manifestare a acțiunii civile, fiind de asemenea guvernată de principiul disponibilității.

Atâta timp cât creditorul a declanșat procedura execuțională prin cererea de executare silită adresată executorului judecătoresc, acesta trebuie să fie diligent, deoarece printr-o îndelungată lipsă de stăruință în executarea silită, se consideră că a pierdut orice interes în soluționarea cererii sale, intervenind astfel, perimarea executării silite, sancțiune procesuală care constă în desființarea tuturor actelor de executare îndeplinite în dosarul execuțional.

Art.389 al.1 cod pr. civilă precizează că "dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei."Așadar este vorba de acte de urmărire și nu de cereri de stăruință.

Potrivit art.49 al.1 din Legea nr.188/2000 " executarea silită și celelalte acte de executare ...se îndeplinesc la cerere...".Rezultă din textul legii că pentru a efectua orice act de urmărire executorul judecătoresc trebuie să fie investit cu o cerere prin care creditorul să-i solicite îndeplinirea actului respectiv.

Scopul legii, acela de a realiza grabnic dispozițiile cuprinse în titlul executoriu, se realizează prin acte firești de urmărire.Aceasta înseamnă că, odată declanșată urmărirea, creditorul urmăritor va trebui să se implice în activitatea execuțională-conform art.129 al.1 cod pr.civilă-iar nu să se limiteze doar la a depune periodic cereri de continuare a executării silite, cum în speță, a făcut și recurentul.

O astfel de cerere nu este de natură a împiedica perimarea să opereze de drept, întrucât, pe de o parte, cererea de continuare a executării silite nu constituie prin ea însăși act de executare ( a nu se confunda cu cererea de executare silită în baza căreia începe executarea silită care, într-adevăr, are caracter de act de executare silită), iar, pe de altă parte, creditorul are la îndemână un mijloc procesual pentru obligarea executorului să continue executarea silită, în măsura în care acesta ar refuza să o facă, respectiv plângerea prev. de art.53 din Legea nr.188/2000.

Deși în codul de procedură civilă nu este prevăzută " in terminis " o definiție a noțiunii de " act de executare ", sfera conținutului acestei noțiuni poate fi stabilită foarte ușor prin raportare la disp.art.388 cod pr.civilă conform cărora " Pentru toate actele de executare pe care le efectuează

, executorul judecătoresc este obligat să încheie procese-verbale."

Ca atare trebuie făcută o distincție între cererea de executare silită și cererea de stăruință în executare, făcută periodic de către creditor, cerere neurmată de alte acte efective de urmărire, prin care acesta nu solicită efectuarea unui anumit act de executare, ci doar îi amintește executorului că a fost investit la un moment dat cu o cerere de executare silită.

De reținut că, pentru judecarea unei cauze, legiuitorul nu a prevăzut în nici un text de lege necesitatea unor cereri de continuare sau de stăruință în judecată prin care petentul, după ce a învestit instanța cu cererea de chemare în judecată să solicite din nou, prin diverse cereri să se continue soluționarea litigiului pendinte.

În concluzie, cererea de continuare a executării silite formulată periodic de creditor nu are caracter întreruptiv al cursului perimării de drept, în cazul că aceasta nu este urmată de acte firești de executare.

În speță, tribunalul reține că, în termen de 6 luni, de la data de 27 noiembrie 2009, data ultimului act de executare, în dosarul execuțional nu s-a mai efectuat nici un act de urmărire, iar cererile de stăruință, luând în considerare chiar și cererea primită de executorul judecătoresc la data de_ nu întrerup cursul perimării de drept, astfel că, sancțiunea perimării executării silite din dosarul execuțional nr.782/2007 al BEJ S. R. M.

, pronunțată de prima instanță este legală și temeinică.

Față de toate acestea, în tem.art.312 cod pr.civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de A. F. I. împotriva sentinței civile nr. 10129 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

În tem.art.274 cod pr.civilă tribunalul va obliga recurenta să plătească intimatei B. Marie suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de A. F. I. împotriva sentinței civile nr. 10129 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Obligă recurenta să plătească intimatei B. MARIE suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

C. -V. B.

JUDECĂTOR,

V. G.

fiind transferat la alta instanță semnează Președinte Secție Civilă Ana-SS

JUDECĂTOR,

C. -A. C.

GREFIER,

D. B.

red.CC/dact.APB _

Jud.fond:I. T. 2 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 305/2013. Contestaţie la executare