Decizia civilă nr. 311/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date nr. 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.311
Ședința publică din 26 martie 2013
Completul compus din:
Președinte : | D. | G. | , președinte secție civilă |
K. | M. | , președinte instanță | |
L. | M. | , judecător | |
V. | V. | , grefier |
S-a luat în examinare recursul declarat de intimatul I. de P. J.
S., cu sediul în Z., str. T. V., nr.14, împotriva sentinței civile nr.11 din 8 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Șimleu Silvaniei, având ca obiect plângere contravențională OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit. i) din Legea nr.146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. De asemenea învederează că petentul a depus la dosar întâmpinare (f.9-12) și că intimatul a solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Instanța verificându-și competența potrivit dispozițiilor art.1591 Cod
procedură civilă,
se declară competentă în soluționarea prezentei cauze cu care a fost legal investită.
Instanța, raportat la obiectul cererii și a actelor depuse la dosar reține cauza
în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.11 din 8 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Șimleu Silvaniei s-a admis plângerea formulată de petentul A. R.
, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenție seria CP nr. 2321222 încheiat la data de_ de către IPJ S. iar n baza art. 17 din O.G. nr. 2/2001 s-a constatat nulitatea procesului verbal.
Instanța de fond a procedat la verificarea legalității procesului verbal în conformitate cu art. 17 din OG nr. 2/2001 sub aspectul lipsei mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrag nulitatea procesului verbal. Aceste menținui trebuie să existe în cuprinsul procesului verbal, lipsa lor ducând la nulitatea acestuia.
Reținând că procesul verbal contestat nu cuprinde în totalitate aceste mențiuni, lipsind calitatea agentului constatator, instanța a constatat nulitatea procesului verbal.
Cum petentul a achitat jumătate din amenda aplicată, s-a dispus restituirea sumei achitate cu acest titlu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen IPJ S. solicitând admiterea recursului formulat și casarea hotărârii atacate ca netemeinică și nelegală,apreciind că procesul verbal atacat conține toate datele obligatorii prevăzute de OG 2/2001 iar agentul constatator a făcut referiri cu privire la calitatea agentului constatator,iar fapta a fost înregistrată cu un mijloc tehnic certificat.
Prin întâmpinare intimat petentul a solicitat menținerea soluției instanței de fond ca temeinică și legală.
În recurs nu au fost depuse alte acte .
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este întemeiat pentru următoarele motive:
Prin procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP nr. 2121222 încheiat la data de_ petentul A. R. a fost sancționat cu amendă de 630 lei, și s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea aplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, pentru săvârșirea contravenției incriminate prin art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002,art. 121 alin.1 din RAOUG 195/2002.
Pentru aplicarea acestor sancțiuni, s-a reținut în sarcina petentului că la data de_ ora 17,31, pe DE 81 km 112+200 m în localitatea Sărmășag, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare nr._, cu viteza de 103 km/h fiind înregistrat de aparatul radar montat pe auto_ .
Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentului care l-a semnat cu mențiunea";Nu sunt de acord cu cele menționate";.
Petentul a achitat suma de 315 lei prin chitanța nr. 4860849/_ (f.7).
În drept, conform art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 rep. "Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic";.
Potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
Conform art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice rep., constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contravenției, iar potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare
a OUG nr. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, T. a examinat mai întâi legalitatea procesului-verbal și ulterior temeinicia sa.
Referitor la faptul că în procesul verbal atacat nu s-a indicat calitatea agentului constatator T. apreciază că acest motiv de nulitate este neîntemeiat întrucât actul constatator conține la rubrica "agent constatator"; numele și prenumele precum și gradul agentului constatator,fiind totodată menționată instituția în cadrul căreia își desfășoară activitatea,astfel că sub aspectul legalității, instanța reține procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.
În sprijinul actului contravențional încheiat, agentul constatator a depus imaginea/fotografia radar din care rezulta, fără dubiu, încălcarea limitei legale de viteza (50 km/h, în localitate), petentul fiind depistat cu viteza de 103 km/h în localitatea Sărmășag, fapt ce rezulta din coroborarea constatărilor personale ale agentului de politie, funcționar public al statului, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu imaginea obținută de aparatul radar, așa încât nu exista nici o îndoiala asupra comiterii faptei contravenționale în localitate.
De asemenea, în sprijinul actului contravențional, agentul constatator a depus si buletinul de verificare metrologica al aparatului radar care atesta funcționarea în parametrii tehnici firești, precum si atestatul profesional al agentului de politie care a efectuat înregistrarea.
Referitor la marja de eroare de +/- 4% de care vorbea petentul, instanța reține că aceasta este unanim acceptată dar existența sa nu putea conduce la concluzia că vinovăția petentului nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. În ceea ce privește viteza cu care acesta a circulat în localitate, aceasta a fost peste 100 km/h, respectiv 103 km/h așa cum agentul constatator a făcut dovezi în acest sens constând în planșa foto și CD-ul depus la dosarul cauzei (f.18,19).Petentul nu a făcut o dovadă contrarie a celor reținute de agentul constatator, iar acea marjă de eroare poate fi reținută și în detrimentul recurentului, mergând și în sensul +4 km/h.
Pentru aceste motive în temeiul art. 312 Cod procedură civilă se va admite recursul se va modifica sentința și se va respinge plângerea contravențională ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, D E CI D E :
Admite recursul declarat de I. de P. J. S. ,contra sentinței civile nr.11 din 8 ianuarie 2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de A. R. împotriva procesului-verbal seria CP nr. 2321222/2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
D. G. | K. | M. | L. | M. | V. | V. |
Red.LM/ _
Dact.VV/_ Jud.fond: S. L.
← Decizia civilă nr. 840/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 638/2013. Plângere contravențională → |
---|