Decizia civilă nr. 983/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 983/2013

Ședința publică din 01 Octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte: D. G., președinte secție civilă

Judecător: K. M., președinte Tribunal Judecător: I. D. -D.

Grefier: C. P. E.

S-a luat în examinare recursul declarat de intimata D. R. pentru Accize și Operațiuni Vamale C., cu sediul în O., B-dul A. R., nr. 4, județul Bihor, citată la D. G. R. a F. P. C., cu sediul în municipiul C. -N., P. A. I., nr. 19, județul C. împotriva sentinței civile nr. 591 din_, pronunțată de J. Șimleu Silvaniei în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 187 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

Nefiind alte cereri, instanța în raport cu obiectul cererii, a actelor depuse la dosar, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 591/_, pronunțată de J. Șimleu Silvaniei în dosarul cu nr._, s-a admis plângerea formulată de către petentul B. F. împotriva procesului verbal seria ANV/200 nr. 0026762 încheiat la data de_ de către intimata DJAOV - Sălaj și, pe cale de consecință, s-a anulat procesul verbal menționat și în baza art. 41 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 s-a menținut măsura confiscării cantității de 1659,50 litri băutură alcoolică.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, cu ocazia percheziției efectuate la data de_ la domiciliului petentului B. F., a fost găsită o cantitate de 1460 litri de băutură alcoolică cu aromă de țuică. La data de_ petentul a fost oprit în trafic, găsindu-se în portbagajul mașinii sale cantitatea de 199,50 litri băutură alcoolică cu miros specific de țuică. S-a dispus confiscarea alcoolului (conform adeverințelor de reținere a bunurilor seria J nr. 0036013 și 0036014 din_, respectiv nr. 0036164 din_ ). Petentului B. F. i s-a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria ANV/200 nr. 0026762 la data de_ și sancționat cu amendă în cuantum de 20000 lei.

La data de_ petentul B. S. -F. a fost oprit în trafic, găsindu-se în portbagajul mașinii sale cantitatea de 530 litri băutură alcoolică cu aromă și cu miros specific de țuică. S-a dispus confiscarea alcoolului (conform adeverinței de

reținere a bunurilor seria J nr. 0036158 din_ ). Petentului B. S. -F. i s- a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria ANV/200 nr. 0026888 la data de_ și sancționat cu amendă în cuantum de 20000 lei.

În sarcina petentului B. F. s-a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 206 indice 21 alin. 10 din legea nr. 71/2003, fapta constitind contravenția prevăzută de art. 220 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 92/2003.

În sarcina petentului B. S. - F. s-a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 206 indice 21 alin. 10 din legea nr. 71/2003, fapta constitind contravenția prevăzută de art. 220 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 92/2003.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu prevede dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului de lege a art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Instanței îi revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prezumția simplă de legalitate a fost răsturnată de către petenți, astfel cum urmează.

Din actele depuse la dosar, instanța reține faptul că în dosarul nr. 33/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a dispus încetarea urmăririi penale împotriva învinuiților B. F. și B. S. -F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cop penal (evaziune fiscală prin ascunderea sursei impozabile) și scoaterea de sub urmărire penală a acelorași învinuiți pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 296 indice 1 alin. 1 lit. b din Legea nr. 571/20036 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal și deținerea sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 40 de litri alcool etilic sau peste limita de 200 litri băuturi spirtoase).

Conform art. 220 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 92/2003, constituie contravenție deținerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare, dar după cum se poate observa, petenții au fost urmăriți penal pentru săvârșirea acelorași fapte.

În dosarul nr. 333/P/2011 a intervenit o cauză de nepedepsire a învinuiților, deoarece aceștia au achitat accizele. Acest aspect, nu înlătură caracterul penal al faptelor săvârșite de către petenți. Faptele rămân infracțiuni, chiar dacă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 10 alin. 1 lit. i indice 1 Cod procedură penală.

Mai mult, conform art. 30 alin . 2 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit că fapta ar putea constitui

contravenție se înștiințează organul constatator. Însă organul de urmărire penală nu a constatat că faptele nu constituie infracțiune, ci a dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 18 indice 1 Cod penal și art. 10 lit. b indice 1 Cod procedură penală, sancționând învinuiții cu amendă administrativă de 300 lei.

Astfel, nu se mai impunea sancționarea petenților contravențional.

Referitor la confiscarea băuturii, instanța reține că în conformitate cu art. 206 indice 21 din Legea nr. 53/2001 "este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută";, iar conform art. 41 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, cu excepția bunurilor a căror deținere sau circulație este interzisă de lege se restituie celui în drept, instanța urmând a menține măsura confiscării.

Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat recurs intimata, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii plângerii petenților.

Criticile recurentei vizează următoarele:

Constatările procurorului in dosarul penal nr. 333/p/2011 nu au legătură cu contravențiile constatate prin procesele verbale de contravenție contestate, atâta timp cât urmărirea penală s-a făcut pentru alte fapte penale și nu pentru cele constatate de echipa de control din cadrul D.J.A.O.V. Sălaj.

Infracțiunile pentru care aceștia au fost urmăriți penal sunt: infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 9 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.2 Cod penal, respectiv ascunderea sursei impozabile sau taxabile, infracțiunea prevăzute de art.296 ind.1 alin.1 lit. b din Legea nr. 571/2003 în formă continuată, respectiv procedura de produse accizabile ce intră sub incidența regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă și infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 296 ind.1 alin.1 lit. b din Legea nr. 571/2003 în formă continuată, respectiv deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 40 litri alcool etilic sau peste limita a 200 litri băuturi spirtoase.

Intimații petenți au fost sancționați contravențional pentru deținerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform titlului VII din Codul fiscal, având în vedere că în momentul controlului aceștia nu achitaseră acciza aferentă produselor accizabile deținute.

Este prezentată în continuare starea de fapt reținută prin procesele verbale de contravenție, recurenta precizând că sancțiunile cu amenda au fost corect aplicate.

Deliberând asupra recursului de față, tribunalul reține următoarele:

Necontestat în cauză, procesele verbale de contravenție au fost emise împotriva petenților intimați după ce parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a dispus încetarea urmăririi penale începute împotriva acestora.

Prin ordonanța din_ dată de parchet s-a reținut că prin ,,chitanțele seria TS) nr. 0446275 și 0446274 din data de_ învinuiții Brîndușan S. F. și Brîndușan F. au achitat Ministerului F. P. - Trezoreria Șimleu Silvaniei sumele de 8478 lei și respectiv 93.926 lei reprezentând contravaloarea accizelor datorate.

Conform dispozițiilor art. 10 alin 1 din Legea nr. 241/2005, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății până la primul termen de judecată prejudiciul cauzat este recuperat, iar prejudiciul este de până la 50.000 Euro, în echivalentul monedei naționale se aplică o sancțiune administrativă";.

Fiecăruia dintre învinuiți li s-a aplicat o amendă administrativă de 300 lei. Raportat la această stare de fapt, anterioară , nu se mai impunea aplicarea,

încă o dată a unei sancțiuni administrative (amenda contravențională) fiind evident că raportul juridic existent între agentul constatator și făptuitori este unul și același fiind soluționat de către parchet în cadrul cercetărilor penale pornite la solicitarea organelor vamale.

Se constată pentru cele ce preced că hotărârea atacată este temeinică și legală, drept pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul de față va fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de D. R. pentru Accize și Operațiuni Vamale C., împotriva sentinței civile nr. 591 din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 01 Octombrie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

D. G.

K.

M. I.

D.

C. P.

E.

Red.ID/_ / dact.ECP/_ /2 ex. /jud fond S. L.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 983/2013. Plângere contravențională