Decizia civilă nr. 320/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 320/R/2013 ȘEDINȚA PUBL. Ă DE_ TIE 2013 INSTANȚA ESTE CONSTITUITĂ DIN: PREȘEDINTE: D. -I. T. JUDECĂTOR: E. L.
JUDECĂTOR: M. | O. | -S. |
GREFIER: L. | M. |
Pe rol fiind judecarea recursului promovat de recurent C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C. N., recurent C.
J. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C. împotriva sentinței civile nr. 24628 din_, dosar nr._ a Judecătoriei C. -N.
, privind și pe intimat M. A., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima, cât și la a doua strigare nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care T. ul constată că au fost declarate două recursuri, care au fost declarate în termen, au fost motivate și comunicate.
Se mai constată că, la data de 13 martie 2013, intimatul a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare.
T. ul reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
T. UL
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 24628/_, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a admis acțiunea formulată de reclamantul M. I. A. în contradictoriu cu pârâții COMISA L. DE APL. ARE A LEGII NR. 18/1991 C. -N. și C. J. PENTRU S. D.
DE P. A. T. C., și în consecință:
A dispus modificarea parțială a Titlului de P. nr. 28083/1460/_ eliberat de C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a județului C. în sensul menționării corecte a numărului tarlalelor, respectiv în loc de tarlalele 29/1 și 29/2, în toate rândurile, în tarlaua nr. 19, cum este corect.
A obligat în solidar pârâții să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Titlul de proprietate nr. 28083/1460/28 septembrie 1995 eliberat de către C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., în favoarea reclamantului M. I. A. s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a 8 ha 1769 mp de teren, printre care și asupra unor suprafețe situate conform mențiunilor din titlu de proprietate în tarlaua nr. 29/1 parcela 110, tarlaua nr. 29/2 parcela 112, tarlaua nr. 29/2 parcela 116, tarlaua nr. 29/2 parcela 111, tarlaua nr. 29/2 parcela 117, tarlaua nr. 29/1 parcela 115 (f. 21).
Prin Încheierea de carte funciară nr. 18297 emisă de O.CP.I. C. în dosar nr. 18297/_ a fost respinsă cererea de înscriere a imobilului identificat în Titlul de proprietate nr. 28083/1460/28 septembrie 1995, tarla nr. 29/2 parcela 115, 116, 117 C. -N. întrucât s-au constat neconcordanțe între actul în baza căruia se solicita înscrierea și planul cadastral, imobilul fiind situat în tarlaua nr. 19.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară, având ca obiectiv stabilirea dacă anumite terenuri înscrise în Titlul de proprietate nr. 28083/1460/28 septembrie 1995 sunt sau nu amplasate în tarlalele nr. 29/2 și 29/1, suprafețele de teren, în speță au fost localizate ca fiind învecinate la Nord - Drum, la Est - Papuc, la Sud - Valea Fanetelor la Vest - Valea Fanetelor, iar în urma măsurătorilor și a planului de situație s-a stabilit că acestea se situează în tarlaua nr. 19 și nu în tarlaua nr. 29/1 și 29/2.
Potrivit art. 53, art. 54 și art. 55 din Legea nr. 18/1991 persoanele nemulțumite pot formula plângere împotriva hotărârii comisiei județene, împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, împotriva oricăror acte administrative ale comisiei județene, emise după încheierea procedurii de definitivare a activității sale, contrare propriei hotărâri.
Conform art. 58 teza a II-a din Legea nr. 18/1991, pe baza hotărârii judecătorești definitive, comisia județeană, care a emis titlul de proprietate, îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa.
Dispozițiile Legii nr. 18/1991 trebuie înțelese nu numai în sensul că în cadrul acestei proceduri se înfăptuiește activitatea de emitere a titlului de proprietate, ci și procedura de modificare, de înlocuire sau de desființare, atunci când titlu conține anumite erori de fapt, erori materiale, de genul celei din speță.
Instanța a constatat că motivele invocate de către reclamant în cererea sa se circumscriu în concret unei cauze de modificare/rectificare a titlului de proprietate, de esența rectificării fiind faptul că aceasta presupune exclusiv îndreptarea unor erori materiale, fără ca prin aceasta să se schimbe întinderea dreptului sau condițiile de exercițiu ale acestuia.
Chiar dacă este vorba de simplă rectificare a titlului, dat fiind că acesta a intrat în circuitul civil, cele două comisii nu mai pot reveni asupra actului emis ce conține erori de fapt, acest lucru fiind de competența exclusivă a
instanței, conform celor arătate mai sus, art. 58 Legea nr. 18/1991, teza a II- a.
Prin prisma celor expuse, instanța a reținut că, acțiunea reclamantului este întemeiată, având în vedere că, din coroborarea Încheierii de carte funciară nr. 18297 emisă de O.CP.I. C. în dosar nr. 18297/_ cu concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, cu planul de încadrare în zonă, cu planul de situație și raportat la vecinătățile terenului în litigiu arătate în titlu de proprietate ce coincid cu cele indicate de expert, rezultă că în mod greșit s-a consemnat în titlul de proprietate nr. 28083/1460/28 septembrie 1995, nr. de tarla 29/2 și 29/1, cât timp, faptic aceste suprafețe de teren se află situate în tarlaua nr. 19.
În consecință, instanța a admis acțiunea reclamantului, conform dispozitivului sentinței.
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Având în vedere, acest temei juridic, împrejurarea că, reclamantul pentru a-și proba pretențiile a efectuat cheltuieli constând în onorariu
avocațial în cuantum de 1.000 lei (f. 18), pârâții nu au recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, iar culpa procesuală aparține ambilor pârâți prin prisma atribuțiilor acestora în efectuarea formalităților privind punerea în posesie dar și a emiterii titlului de proprietate, instanța a obligat în solidar pârâții să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta COMISA
L. DE APL. ARE A LEGII NR. 18/1991 C. -N., solicitând modificarea acesteia, în sensul exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că prin întâmpinarea formulată nu s-a opus admiterii acțiunii. De asemenea, consideră greșită susținerea reclamantului că pârâtele nu au recunoscut pretențiile înaintea demarării procedurilor. Prin adresa nr. 267740/2012, C. L. a solicitat reclamantului depunerea declarației notariale cum că acest teren nu a intrat în circuitul civil în vederea rectificării TP. Prin adresa nr.289278/2012, reclamantul a comunicat că a înstrăinat o parte din terenul înscris în TP, astfel încât nu poate prezenta declarația notarială solicitată.
Faptul că nu s-a putut rectifica titlul pe cale administrativă nu se datorează culpei Comisiei Locale.
În ce privește onorariul avocațial, apreciază că suma stabilită este total nejustificată.
Și pârâta C. J. PENTRU S. D. DE P. A. T.
C. a declarat recurs, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că sentința este dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 274, 275 C.pr.civ., a Legii 18/1991 și HG 890/2005.
Arată că la primul termen de judecată din data de_, prin întâmpinarea formulată, și-a exprimat poziția procesuală în sensul admiterii acțiunii reclamantului. De asemenea, nu a fost pusă în întârziere de către reclamant înainte de formularea cererii.
Pârâta a invocat și dispozițiile art.5 lit. h și i, art.36 din HG nr.890/2005, potrivit cărora, în lipsa îndeplinirii de către comisia locală a obligațiilor ce îi revin, comisia județeană nu poate emite titlul de proprietate, astfel încât nu se poate reține culpa recurentei pentru înscrierea eronată în titlul de proprietate a tarlalei în care este situat amplasamentul.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul reclamant M. A. a solicitat respingerea celor două recursuri și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul a arătat că toate cheltuielile ocazionate atât de procedura prealabilă, cât și de procesul propriu-zis sunt imputabile celor două pârâte.
Consideră că prima instanță în mod corect nu a reținut incidența art. 275 C.pr.civ., deoarece faptul că pârâtele nu s-au opus admiterii acțiunii sale, nu echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor. În plus, întâmpinarea nu a ajuns în sala de judecată în timpul ședinței, ci după închiderea dezbaterilor.
Analizând recursurile declarate, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul M. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. L. PENTRU S. D. DE
P. A. T. C. -N. și C. J. PENTRU S. D. DE P.
A. T. C., să se dispună modificarea titlului de proprietate nr._
, în sensul ca în loc de tarlaua 29 să se menționeze tarlaua 19. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Primul termen de judecată de judecată a fost fixat pentru data de _
.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de_ pârâta C. județeană
C. a arătat că nu se opune admiterii acțiunii reclamantului. Pe întâmpinare se menționează că a fost primită după închiderea dezbaterilor.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de_ pârâta C. locală C.
-N. a arătat că, în principiu, nu se opune admiterii acțiunii.
Potrivit dispozițiilor art.52 alin.2 si 3 din Legea nr.18/1991, modificată prin Legea nr.247/2005 "comisia județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul din membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat. Prevederile art.274 Codului de procedură civilă sunt aplicabile";.
Potrivit dispozițiilor art.274 alin.1 C.proc.civ. "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, iar conform art.275 C.proc.civ. "pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată";.
Față de starea de fapt descrisă mai sus și ținând cont de aceste dispoziții legale, tribunalul constată că recurentele au calitate procesuală pasivă și au căzut în pretenții, astfel încât se poate dispune obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.
Pe de altă parte, în cauză sunt incidente prevederile art.275 C.proc.civ., însă doar în privința recurentei C. județeană C., care a depus la dosar la prima zi de înfățișare întâmpinare, prin care a recunoscut pretențiile reclamantului. Chiar dacă întâmpinarea a fost primită de
judecător după ședința de judecată, aceasta a fost înregistrată la data la care a fost fixat primul termen de judecată.
Referitor la C. locală C. -N., în cauza nu sunt incidente prevederile art.275 C.proc.civ., întrucât această recurentă nu a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantei, întâmpinarea sa fiind depusă după acest moment procesual.
Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul, în baza dispozițiilor art.304 pct.9, art.304¹ și art.312 alin.1-3 C.proc.civ. urmează să admită
recursul declarat de pârâta C. județeană C. și să modifice sentința atacată, în sensul că va înlătura obligația recurentei de plată a cheltuielilor de judecată.
Totodată, va respinge recursul declarat de pârâta C. L. C. -N. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art.274 C.proc.civ. recurenta C. L. C. -N. va fi obligată să achite intimatului M. A. suma de 250 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând jumătate din onorariul avocațial achitat.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta C. J. PENTRU S. D. DE P. A. T. C. împotriva sentinței civile nr. 24628 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația recurentei de plată a cheltuielilor de judecată.
Respinge recursul declarat de pârâta C. L. PENTRU S. D. DE P. A. T. C. -N. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă recurenta C. L. PENTRU S. D. DE P. A.
T. C. -N. să achite intimatului M. A. suma de 250 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, D. -I. T. | JUDECĂTOR, E. L. | JUDECĂTOR, M. O. -S. |
GREFIER, L. M. |
Red. D.T./L.M./ _
Jud. fond: Ș. -B. T. an
← Decizia civilă nr. 58/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 596/2013. Fond funciar → |
---|