Decizia civilă nr. 321/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 321/R
Ședința publică din data de_ Instanța constituită din: Președinte: P. M. B.
J. ecător: P. G. G.
J. ecător: Ț. D.
G. ier: O. V.
Pe rol este soluționarea recursului civil formulat de intimata C. L.
V. de S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor precum și a recursului formulat de intimata A. C. V. de S. - V. de
M., împotriva sentinței civile nr. 840 din_ pronunțată de J. ecătoria V. de S. în dosar nr._, având ca obiect plângere la fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare se constată lipsa recurentelor A. C. V. de S. - V. de M. și C. locală V. de S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, precum și a intimaților Zetea Silviu Gelu, S. I., A. A., M. Geza L. ,
S. V., M. V., V. B., T. D., C. J. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M., G. M., V. I. E., C. E., L. R. L., L. A. A., M. I., M. V., D. A., N. E., M. M., M. C., M. O., M. A. M., C. L., M. E., M. M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefiera de ședință, după care se constată că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de_ înscrisuri din partea recurentei C. locală de fond funciar V. de S. prin care face dovada publicării în Ziarul "Jurnalul Național"; a citării numiților M. V., M. I. și D. A. ; la data de_ cu adresă din partea numitului D. Titus înscrisuri reprezentând certificatul de deces al intimatei D. A., certificat de moștenitor nr. 63/2008.
Instanța lasă cauza la a doua strigare având în vedere lipsa părților.
La apelul nominal făcut la a doua strigare se constată lipsa recurentelor
A. C. V. de S. - V. de M. și C. locală V. de S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, precum și a intimaților Zetea Silviu Gelu, S. I., A. A., M. Geza L., S. V., M.
V., V. B., T. D., C. J. pentru reconstituirea dreptului de
proprietate privată asupra terenurilor M., G. M., V. I. E., C. E., L. R. L., L. A. A., M. I., M. V., D. A., N. E.
, M. M., M. C., M. O., M. A. M., C. L., M.
E., M. M. .
Instanța invocă din oficiu excepția nulității hotărârii ca și motiv de recurs de ordine publică având în vedere faptul că o parte dintre intimați erau decedați la momentul pronunțării hotărârii și reține spre soluționare.
T. ,
Deliberând asupra recursurilor civile formulate constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 840 pronunțată la data de 3 aprilie 2012deJ. ecătoria V. de S. în dosarul nr._ a fost admisă plângerea petenților
S. V., S. I., A. A., M. G. L. și M. V., prin mandatarul Zetea Silviu Gelu în contradictoriu cu intimații C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor V. de S., C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor M., A.
C. V. de S. - V. de M., V. I. E., L. A. A. Iulian, C. E., M. I., G. M., V. B., M. V., D. A., L. R. L.
, N. E., M. M., M. C., M. E., M. M., T. D., C.
L., M. O., Modovan A. M. și în consecință a fost anulate în parte Hotărârile Comisiei J. ețene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor M. nr. 203/_ si 308/_, privind reconstituirea dreptului de proprietate părților din proces.
S-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petenților asupra terenurilor situate în "Novicior"; și "Novaț"; în UP VII u.a. nr.53A,54 A,54B,55A,55B,55C,56A,56B,56D,57A,57 B,57 V,62 C, 63 A,63 B, 64 A,64 B, 65 A,65 B,65 C,65 V1,65 V2,66 A,66,V, și UP VIII u.a. nr. 31 A,31 B,31 C,31 V,32 A,32 B, 32 V,33, 34 A,34 B,34 C35, A 35 B36, 56 B,57 B,58 B, 59 în
suprafață totală de 530,90 ha, conform schițelor amenajistice depuse și vizate de Ocolul Silvic V. de S., iar C. locală V. de S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor a fost obligată să procedeze la punerea în posesie a petenților asupra terenurilor cu vegetație forestieră identificate mai sus.
Instanța a respins cererea petenților privind notarea prezentei plângeri în cartea funciară.
Prin aceeași hotărâre s-a dispus admiterea cererii petenților privind obligarea Asociației Composesorale V. de S. -V. de M. privind oprirea exploatării materialului lemnos din suprafețele de teren reconstituit și s-a dispus oprirea exploatării materialului lemnos din aceste suprafețe de teren, iar intimații C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor V. de S. M. și A. C. V. de S. - V. de M. cu sediul în V. de S. str. 22 D. nr. 20, județul M. au fost obligate să plătească petenților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că petenții au formulat cerere de reconstituire in baza legii nr. 247/2005 la C. locala pentru suprafața de teren de aproximativ 500 ha pe vechiul amplasament, solicitând sprijin si buna credința in identificarea acestor suprafețe. Cererea se refera explicit la restituirea integrala a proprietarilor lui M. G., nefăcându-se nicăieri vorbire ca acesta ar avea vreo suprafața in composesorat. Actele depuse in dovedirea susținerilor se refera la acte cu titulatura " numele proprietarului"; iar suprafețele deținute sunt precizate in jugări si stânjeni. Conforma sentinței date in dos. nr. 589 C/1923 a T. ui M. M. G. si erezii Sofie Iura au in proprietate, la pag. 50, 311 jugari si 714 stânjeni iar la pag. 51, 611 jugari si 85 stânjeni ( filele 47-48 din dosar ) deci un total de 922 jugari si 799 stânjeni, transformat in unități metrice (922x5775=5.324.550 m.p. si 799 stinjeni x 3.59965=2876.12 m.p., rezultând un total de 5.327.426,12 m.p. adică 532 ha si 7426,12 m.p.. In consecința fata de cererea formulata C. locala V. de S., nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii, arătând ca a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru o diferența de 351,34 ha in composesorat deși in același act se menționează suprafața de 537,28 ha peste care s-a tăiat scriindu-se manual doar suprafața de 351,34, modificare care nu a fost însușita de nimeni.
Instanța a mai reținut că petenții nu au formulat cerere de reconstituirea dreptului de proprietate in baza legii nr. 1/2000, ci numai in baza legii nr. 247/2005. Cu privire la același antecesor insa, s-a reținut că au formulat cereri de reconstituire in baza legii nr. 1/2000 următoarele persoane: C. E., N. E., L. A., M. I., G. M., V. B., M. S., M. V. ,
Moldovean V. D. A., M. M., Moldovean C., Campenau Ana,
V. I. E. si M. V. cărora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 20 ha in composesorat la locurile denumite Novicior si Novat, in UP VII si UP IX, la o parte din aceste persoane fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate si in baza legii 247/2005 respectiv V. I. E., L.
A. A. Iulian si L. R. L. tot in composesorat. Petenta S. I. aflând in anul 2002, deci tardiv, ca s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru anumite persoane in baza legii nr. 1/2000 a solicitat si ea sa fie inclusa alături de acele persoane, insa cererea nu i-a fost aprobata răspunzându-i-se ca includerea sau excluderea din anexa a unor persoane se poate face numai in baza unei sentințe judecătorești definitive si irevocabile. S-a menționat că este de neacceptat susținerea Comisiei locale ca s-a cerut reconstituirea in composesorat pentru ca aceasta patenta ar fi cerut acest lucru, ea a cerut aceasta după ce propunerea era deja făcuta iar hotărârea emisa ( in baza legii nr. 1/2000 ).
Petenții au formulat si plângeri penale împotriva persoanelor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate in baza legii nr. 1/2000 acuzându-le de fals si uz de fals pentru ca nu sunt antecesorii lui M. G. dar si
împotriva Comisiei locale pentru abuz in serviciu, plângeri penale soluționate prin neînceperea urmăririi penale.
Instanța a mai reținut că toate aceste persoane au fost citate in cauza, unele din ele exprimându-si opinia, altele nu. Astfel, Mariș V. a arătat că nu a știut ca antecesorul sau a înstrăinat imobilul si renunța la dreptul reconstituit in favoarea sa. M. datarul V. I. pentru V. I. E. a precizat că nu se opune admiterii cererii petenților, dosarul pentru V. I. E. fiind întocmit de o terța persoana, in mod greșit ( încheierea din_ ) Liahovici A. a solicitat prin memoriul înregistrat la_ 2 un termen pentru angajare de avocat, fără a-și mai angaja ulterior un avocat si fără a se prezenta in instanța, Liahovici R. a solicitat eliberarea unor acte din dosar insa nu s-a pronunțat asupra cererilor petenților. C. locala V. de S. deși a susținut ca reconstituirea in composesorat este legala a încercat sa-l inducă in eroare pe mandatarul petenților, prin adresa nr. 10731/2010 susținând ca reconstituirea s-a făcut in indiviziune cu C. .
S-a mai apreciat că potrivit art. 24 din legea nr. 247/2005 "R. dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate, persoanelor fizice și juridice sau, după caz, moștenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente. (2) Se exceptează de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente terenurile atribuite foștilor proprietari, cu respectarea prevederilor legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie. (3) Pentru cazurile prevăzute la alin. (2) punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar.";
Din actele depuse de petenți instanța a reținut că rezultă fără dubiu că petenții sunt moștenitorii autorului M. G., care la rândul lui a fost proprietarul terenurilor reținute in sentința civila data in dos. nr. 589 C/1923, atașata la dosar, după ce s-a produs segregațiunea. Acest lucru s-a acceptat si de C. locala V. de S. atât în reconstituirea făcuta după legea nr. 1/2000 cat si cea făcuta după legea nr. 247/2005. C. locala insa s-a pronunțat asupra solicitării formulate, respectiv reconstituirea in composesorat. Din arborele genealogic depus de petenți si actele de stare civila anexate rezulta ca numai aceștia sunt urmașii lui M. G., celelalte persoane care au formulat cereri de reconstituire nefiind urmași acestuia, comisia locala cu totala superficialitate acceptând o declarație pe propria răspundere data de V. I.
ca ar fi urmașa acestuia, declarație depusa si pentru celelalte persoane solicitante ,insa nu au dovedit cu acte de stare civila descendenta, ori stare civila se dovedește numai cu acte si nu prin propriile declarații, chiar date sub sancțiunea legii penale. De altfel o parte din aceste persoane au recunoscut explicit ca nu sunt moștenitorii lui M. G. si au renunțat la drepturile ce le-au fost reconstituite, in special V. I. E. singura care a făcut aceasta aserțiune
prin declarația data. S-a mai arătat că sunt fără relevanta juridica soluțiile date in urma plângerilor petenților, de neîncepere a urmăririi penale, reținându-se că aceste persoane nu sunt urmașii lui M. G. .
In ceia ce privește amplasamentul, petenții l-au indicat ca fiind in UP VII si UP VIII locurile denumite Novat si Novicior, aceleași amplasamente fiind alese si de C. locala in cazul reconstituirilor făcute in baza legii 1/2000 dar si a legii 247/2005. Aceste amplasamente au fost comunicate părților si nu au fost contestate si nici nu s-au susținut existenta altor amplasamente pe care le- ar fi avut antecesorul petenților.
Instanța a reținut că potrivit reglementarilor in vigoare, reconstituirea trebuie făcuta pe vechile amplasamente, astfel că cererea a fost admisă si s-a dispus comisiei reconstituirea pe amplasamentele arătate si schițele anexe, pentru suprafața solicitata de 530,90 ha, suprafața inferioara celeia care a avut-o in proprietate antecesorul petenților de 532.7426,12 ha. De asemenea, au fost admise si celelalte petite, privind anularea hotărârilor emise de C. J.
, celelalte persoane solicitante nefiind urmașii lui M. G., precum și petitul privind oprirea exploatării materialului lemnos fata de A. C. care administrează efectiv terenurile solicitate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat recurs C. locală de aplicare a legilor fondului funciar V. de S. cât și A. C. V. de S. -V. de M. .
locală de aplicare a legii fondului funciar a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului s-a arătat în esență faptul că prin hotărârea pronunțată de instanță s-a dispus în fapt ieșirea din Composesorat, fiind reconstituit dreptul de proprietate persoanelor fizice. Acest fapt poate duce la o dublare a suprafețelor de teren care urmează a fi reconstituite atât persoanelor fizice membre ale C. ui cât și C. ui.
Sub un alt aspect s-a arătat că suprafețele de teren deținute în coproprietate de formele asociative nu pot fi înstrăinate. Din acest punct de vedere s-a arătat că este imposibil de determinat amplasamentul terenului deoarece acesta era deținut în indiviziune de coproprietari.
În sentința arătată de petenți se menționează că antecesorul lor, M. Geza a rămas în Composesorat, fiind menționat la poziția 56 din Sentința nr. 589/C/1923 invocată.
În ceea ce privește suprafața de teren reconstituită s-a arătat că aceasta este greșită, deoarece în tabelul invocat de instanță suprafața de teren era menționată la poziția 4, iar nu la poziția 3.
Sentința a fost criticată și sub aspectul cheltuielilor de judecată, susținându-se că acestea nu au fost dovedite în nici un fel.
În cuprinsul memoriului de recurs depus la dosarul cauzei de A. C.
V. de S. -V. de M. s-a solicitat admiterea recursului și, în principal
modificarea sentinței atacate în sensul de a se respinge cererea petenților, iar în subsidiar casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea cererii s-a arătat în esență faptul că terenul, astfel cum rezultă din CF este proprietatea Asociației Composesorale, iar din cuprinsul HG 890/2005 reconstituirea dreptului de proprietate se realizează în cadrul composesoratului.
În ceea ce privește amplasamentele și schițele depuse la dosarul cauzei de petenți nu au fost vizate de Ocolul Silvic astfel că acestea nu sunt valabile.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de părți și a motivului de recurs invocat de instanță din oficiu, în baza dispozițiilor art. 312 și 304 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Petenții S. V., S. I., A. A., M. G. L. și M. V., prin mandatarul Zetea Silviu Gelu au chemat în judecată intimații C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor V. de S., C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor M.
, A. C. V. de S. - V. de M., V. I. E., L. A. A.
Iulian, C. E., M. I., G. M., V. B., M. V., D. A. ,
L. R. L., N. E., M. M., M. C., M. E., M. M., T.
, C. L., M. O., M. A. M. solicitând instanței să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de530,90 hectare teren cu vegetație forestieră și anularea HCJ M. emise intimaților.
Se constată că intimata D. A. a decedat la data de 6 decembrie 2007, astfel cum rezultă din cuprinsul certificatului de deces depus la fila 201 din dosarul din recurs. Se constată că decesul a survenit anterior dezbaterii cauzei pe fond și a pronunțării sentinței recurate.
De asemenea se constată, urmare a verificărilor efectuate în baza de date DEPABD că M. I. figurează în baza de date cu numele M. I. A. și a locuit în B. M. str. N.Iorga (fostă VI L. ) nr. 6/12, acesta fiind decedat în data de 31 decembrie 2011. Și în cazul acestui intimat decesul a survenit anterior dezbaterii cauzei și anterior pronunțării hotărârii, astfel că la data de 3 aprilie 2012 acesta nu avea capacitate de folosință.
Față de cele de mai sus hotărârea judecătoriei a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoane fără capacitate de folosință, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă se va admite recursul, se va casa sentința judecătoriei urmând a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de C. L. V. de S. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu sediul în V. de S. str. 22
D. nr. 19, jud. M. împotriva Sentinței civile nr. 840 pronunțate la data de_ de J. ecătoria V. de S. în dosarul nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 iunie 2013.
Președinte | J. ecători | G. ier | ||||
P. M. | B. P. G. | G. | , Ț. | D. O. | V. |
Red./T.Red./M.B.P./_
2ex.
J. . la fond: I. U.
← Decizia civilă nr. 181/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 51/4. Fond funciar → |
---|