Decizia civilă nr. 600/2013. Fond funciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 600/2013
Ședința publică din_ Completul compus din: Președinte O. R. G. Judecător D. -I. T.
Judecător M. O. -S. Grefier G. P.
S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, contestația în anulare promovată de către pârâții S. ANA, S. K., S. C., S. I., S. F.
, SA (I. cu B. SA ), B. S. I., V. M., S. ANA, K.
S. I., S. K., H. E., SA F., S. C., T. A., K. L.
L. în contra Deciziei civile nr. 1235/R din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimata reclamantă S. DE C. - D. PENTRU P. (S. ) C. și pe intimații pârâți I.
P. J. C. - C. J. PENTRU S. D. DE P. P. A.
T. C., C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A. T.
C. N., A. DS, O. DE C. SI P. I. C., S.
E., B. S. I., B. SA, S. I., având ca obiect fond funciar.
Mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din_, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen, la solicitarea părților pentru studiul înscrisurilor comunicate la acel termen și pentru a se depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi.
La data de_, contestatorii au depus la dosar concluzii scrise.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1235/R/2012 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-a admis în parte recursul declarat de reclamanta S. de C. -D. Pentru P. C. împotriva Sentinței civile nr. 16487/2011 din 25 octombrie 2011 dosar nr._ a Judecătoriei C. -N., care a fost modificată în parte, în sensul că:
S-a constatat nulitatea absolută parțială a Hotărârii nr. 580/_ emisă de C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate C., respectiv în ce privește mențiunea finală cuprinsă în art. 1 referitoare la stabilirea amplasamentului terenului pe vechiul amplasament din CF 873 C.
, top 13640.
S-a menținut soluția respingerii celorlalte petite.
Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod pr.civ este nefondat.
Intr-adevăr prin cererea de chemare in judecată, in partea finală, in temeiul dispozițiilor art. 57 Cod pr.civ., reclamanta a solicitat introducerea in cauză a S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Instanța se pare că nu a observat această solicitare, căci nu a dispus citarea S. Român pe tot parcursul judecății.
Reclamanta nu a invocat nici ea omisiunea citării in proces a S. Român.
Potrivit disp. art. 107 alin. 2 Cod pr.civ., (2) Actele indeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare care nu se poate inlătura decât prin anularea lor.(3) În cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
Potrivit disp. art. 107 Cod pr.civ., necitarea părții cu indeplinirea condițiilor prevăzute de lege atrage sancțiunea nulității. In cazul necitării, sancțiunea nulității este una anume prevăzută de lege, pentru care vătămarea este prezumată până la dovada contrară.
În ceea ce o privește pe reclamanta recurentă, s-a făcut proba contrară, căci în demersul acesteia de anulare a Hotărârii nr. 580/2011 emisă de C.J.S.D.P.T C. nu avea nevoie de prezența in proces a S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, parte care in opinia reclamantei, in calitatea sa de titular al dreptului de proprietate asupra terenului in discuție, ar fi putut pretinde de asemenea anularea hotărârii, căci ii era suficient să se prevaleze de dreptul său de administrare.
Astfel fiind, reclamanta nu poate pretinde că a suferit o vătămare din necitarea in proces a S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Astfel, neexistând o vătămare pentru recurentă ca urmare a omisiunii citării in proces a S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, raportat la disp. art. 105 alin 2 Cod pr.civ, acest motiv de recurs urmează să fie înlăturat.
Contrar susținerilor recurentei, instanța a arătat care sunt motivele de fapt și de drept pe care se intemeiază soluția pronunțată, și anume faptul că nu sunt incidente prevederile art. 11 alin 2 din Legea 213/1998 invocate de reclamantă intrucât din litigiile anterioare a rezultat că imobilul in litigiu nu este un teren care să fi fost in domeniul public al S. Român, aspect care a fost discutat în procesele anterioare înaintate de către pârâți, in urma probelor administrate.
Motivarea instanței este suficientă pentru a susține soluția pronunțată, astfel încât motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 teza 1 Cod pr.civ este neîntemeiat.
Motivarea instanței este insă parțial ambiguă, astfel incât este incident motivul prev. de art. 304 pct. 7 teza 2 Cod pr.civ.
In penultimul aliniat din considerente, instanța a reținut ";De la acest principiu (al punerii in posesie pe vechiul amplasament)) există totuși excepții ce permit punerea in posesie pe alte amplasamente, în cazul in care nu se poate proceda altfel, obiectiv. Dintre aceste excepții, cea incidentă în speță este prevăzută de art. 9 alin. 1 din Legea 1/2000, respectiv punerile in
posesie efectuate in perimetrele stațiunilor de cercetare, care se realizează pe sole compacte, incepând de la marginea perimetrului";.
Această argumentație duce la concluzia că prima instanță are reprezentarea că punerea in posesie a pârâților în cazul de față se poate face pe sole compacte, începând de la marginea perimetrului, pe un alt amplasament decât cel ce le-a aparținut.
Or, din cuprinsul Hotărârii nr. 580/2011, ce face obiectul plângerii dedusă judecății, mai exact ultimul paragraf al art. 1 rezultă că modalitatea de reconstituire dispusă prin aceasta este reconstituirea in natură pe vechiul amplasament, respectiv parcela cu nr. topo 13640 inscrisă in CF 873. Lăsată in ființă intocmai cum a fost emisă, hotărârea atacată nu lasă loc altei variante de reconstituirea decât cea pe vechiul amplasament.
Motivul reținut de instanță, redat mai sus, ducea la soluția admiterii parțiale a plângerii reclamantei, nu a respingerii acesteia, respingere care are ca efect menținerea în întregime a hotărârii comisiei județene.
Este incident in cauză motivul prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr.civ., insă in urma probelor noi aduse de reclamantă in recurs.
Instanța și-a întemeiat soluția pe o stare de fapt și de drept stabilite in dosare in care reclamanta nu a fost parte. Astfel fiind, cele statuate in hotărârile judecătorești anterioare nu pot fi opuse reclamantei cu putere de lucru judecat. Acele hotărâri sunt față de reclamantă înscrisuri ce pot fi combătute prin probe.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert Voinigescu Floarea in dosar 8646/RJ/2006 acvirat la prezentul dosar, terenul pârâților se regăsește in tarlaua 94, parcelele A 5467 arabil, Lpp 5472 livadă, Lpp 5471/2 livadă, Lpp 5497 livadă (f. 222 dosar).
Or, din hărțile aflate la filele 67 și 148 dosar, cuprinzând perimetrul
S.C.D.P. delimitat potrivit HG 517/2001 și anexele aflate la filele 68, rezultă că parcelele de mai sus sunt incluse in suprafața de teren necesară pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și animale de rasă, proprietate publică a S., aflată in administrarea reclamantei, suprafață care a fost de 366 ha potrivit HG 517/2001, iar potrivit Legii 45/2009 este de 164,59 ha.
In conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, pct. 5 din Anexa la Legea nr. 213/1998, ale Legii nr. 290/2002, ale Legii nr. 45/2009, terenurile institutelor și statiunilor de cercetari știintifice si ale unitatilor de invatamant agricol si silvic, destinate cercetarii si producerii de seminte si de material saditor din categoriile biologice si de animale de rasa apartin domeniului public al statului si raman in administrarea unitatilor de cercetare pe toata durata desfăsurării obiectului de activitate.
Prin Decizia nr. 23/2011 pronunța in recurs in interesul legii, publicată in M.O. din 8 noiembrie 2011, Inalta Curte de Casație și Justiție a statuat astfel:
« Reconstituirea dreptului de proprietate pe terenuri situate în perimetrul stațiunilor de cercetare presupune, așadar, următoarele premise:
trecerea terenurilor în discuție din domeniul public al statului în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se situează;
delimitarea terenului în sole compacte, conform art. 9 și 12 din Legea nr.
1/2000;
terenul ce face obiectul retrocedării să nu fie indispensabil cercetării, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005;
lipsa terenului disponibil administrat de alte instituții și autorități publice din județul respectiv sau din județele învecinate reprezintă o condiție negativă ce rezultă din interpretarea art. 10 alin. (7) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 și se impune a fi îndeplinită numai în situația în care reconstituirea nu se realizează pe fostul amplasament al proprietarului deposedat, ci pe un altul.
Condiția esențială de validitate a actului administrativ prin care se dispune cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din perimetrul stațiunii de cercetare constă în legalitatea procedurii de trecere a terenului din domeniul public al statului în cel privat, operațiune prin care aceste bunuri intră în circuitul civil, putând servi la retrocedare.
Înalta Curte constată că se impune îndeplinirea cerințelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care stipulează că trecerea din domeniul public în domeniul privat se face prin hotărâre a Guvernului, dacă prin Constituție sau prin lege nu se prevede altfel.
Niciuna dintre legile fondului funciar nu prevede o situație derogatorie, în sensul că trecerea imobilelor din domeniul public în cel privat să se realizeze altfel decât potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 și a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 rezultă că referirea din art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 la noțiunea "în condițiile legii" trebuie raportată la dispozițiile-cadru ale Legii nr. 213/1998 și, prin urmare, la obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere din domeniul public în domeniul privat, prin hotărâre a Guvernului.
Numai puterea executivă are competența de a dispune asupra intrării unui bun din domeniul public în cel privat, cu excepția situației în care prin lege sau Constituție nu se prevede altfel.
Legiuitorul a respectat principiul ierarhiei actelor normative, statuând că orice excepție de la competența Guvernului de a decide asupra regimului juridic al bunurilor proprietate publică să fie reglementată numai de acte normative cu forță de lege.
Sancțiunea nerespectării competenței și a procedurii de dezafectare a terenurilor din domeniul public și de trecere a acestora în domeniul privat este expres prevăzută de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, respectiv nulitatea absolută.
Ca atare, nu se poate recunoaște comisiei județene competența de a dispune trecerea din domeniul public în domeniul privat a terenurilor aflate în perimetrul stațiunilor de cercetare, comisia neputându-se substitui puterii executive în ceea ce privește competența exercitării atribuțiilor stabilite de Legea nr. 213/1998.
Constatarea trecerii terenurilor din domeniul public în domeniul privat prin hotărâre a comisiei județene reprezintă o operațiune ulterioară, de confirmare și atestare a dezafectării din domeniul public, în conformitate cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, prin hotărâre a Guvernului.
Ca atare, se poate concluziona că dreptul de proprietate publică nu încetează decât prin modalitățile indicate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în caz contrar fiind încălcat caracterul inalienabil al terenurilor proprietate publică aflate în administrarea stațiunii de cercetare.
O etapă specifică a procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietate publică aflate în administrarea stațiunilor de cercetare o constituie procedura de identificare a terenurilor supuse restituirii, în sensul că acestea să se delimiteze în sole compacte, începând de la marginea perimetrului, conform Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gh. I. escu Șișești", operațiune reglementată de prevederile art. 9-12 din Legea nr. 1/2000.
Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, comisiile comunale, orășenești sau municipale din unitățile administrativ-teritoriale pe care se află terenurile împreună cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară vor delimita terenurile solicitate pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, sau în sole situate în vecinătatea localităților, acceptate de foștii proprietari.
Operațiunea de delimitare a terenurilor supuse retrocedării trebuie să fie anterioară atât operațiunii de validare prin hotărâre a comisiei județene, cât și celei de trecere a terenurilor din domeniul public în domeniul privat prin hotărâre a Guvernului, deoarece numai procedând astfel se pot cunoaște cu exactitate întinderea și caracteristicile suprafeței ce se solicită a fi inclusă în circuitul civil general.
Anterioritatea în timp a operațiunii de delimitare a terenurilor în sole compacte, conform Legii nr. 290/2002, rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 12 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, care stipulează că procesul-verbal de delimitare împreună cu hotărârea comisiei locale vor fi supuse spre validare comisiei județene, care este obligată să se pronunțe în termen de 30 de zile de la primirea acestora.
Numai ulterior intervine competența stațiunii de cercetare de a proceda, în mod concret, la stabilirea terenurilor supuse retrocedării, pe baza delimitării efectuate conform art. 12 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, astfel încât puterea executivă să aibă la dispoziție toate elementele necesare spre a putea decide asupra trecerii terenurilor în domeniul privat, dacă acestea nu sunt indispensabile cercetării, conform art. 10 alin. (8) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005.
per a contrario, dacă s-ar accepta ideea ca delimitarea terenurilor a căror restituire s-a dispus să se realizeze ulterior validării și trecerii bunurilor din domeniul public în cel privat, s-ar introduce un element discreționar, aleatoriu, în ceea ce privește delimitarea imobilelor și respectarea limitei decurgând din caracterul indispensabil pentru cercetare al terenurilor supuse reconstituirii dreptului de proprietate.
Validarea nu presupune în mod obligatoriu ca persoanele îndreptățite să primească teren pe vechiul amplasament, ci se pot atribui terenuri din rezerva aflată la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar sau chiar despăgubiri, în lipsa rezervei. Dreptul câștigat prin validare nu presupune, în mod necesar, ca persoanele îndreptățite să primească teren în natură, individualizat în perimetrul stațiunii de cercetare.
Un bun aflat în domeniul public de interes național nu poate fi lăsat la dispoziția unei instituții de interes județean, în caz contrar fiind încălcat regimul juridic al proprietății publice.
C. județeană poate doar să constate trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat, după parcurgerea procedurii expres prevăzute de lege, hotărârile sale neintrând în sfera noțiunii de lege, lato sensu.
Acestea sunt acte administrative ce nu se pot încadra în situația de excepție la care fac referire dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Mai mult, având în vedere că terenurile institutelor și stațiunilor de cercetare științifice sunt cuprinse expres în enumerarea din anexa la Legea nr. 213/1998, la pct. 5, ar fi împotriva oricărei norme (de tehnică legislativă) să se permită ca o hotărâre a comisiei județene să modifice o lege.
Nu se poate accepta teza potrivit căreia, prin art. III alin. (11) din Legea nr. 169/1997, s-ar fi derogat de la dispozițiile imperative ale Legii nr. 213/1998. Dispozițiile invocate nu derogă de la cele ale Legii nr. 213/1998, ci suspendă efectele unor acte administrative prin care au fost trecute în domeniul public al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au
depus cereri de reconstituire.
Este evident că dispozițiile Legii nr. 213/1998 nu au putut fi suspendate în baza acestui articol, având în vedere că aceasta este un act normativ emis de Parlament, iar nu un act administrativ, suspendarea neputând fi extinsă pe cale de interpretare și asupra legilor (actelor normative).
Constatarea, prin hotărârea de validare, a trecerii suprafeței supuse restituirii din domeniul public în cel privat al unității administrativ- teritoriale, conform art. 27 alin. (71) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 (astfel cum a fost completată prin Hotărârea Guvernului nr._ ), nu poate fi interpretată în sensul că s-ar recunoaște comisiei județene prerogativa de a hotărî trecerea unui bun din domeniul public în cel privat.
Principiul ierarhiei actelor normative presupune ca dezactivarea unui teren din domeniul public al statului să se facă printr-un act cu aceeași forță juridică. Or, hotărârea comisiei județene nu răspunde acestui imperativ, fiind un act administrativ, și nu un act normativ. C., ca și autoritate administrativă, nu se poate substitui puterii executive în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 213/1998, date în competența exclusivă a Guvernului.
Faptul că legiuitorul, prin edictarea dispozițiilor modificatoare ale Legii nr. 247/2005, nu a înțeles să deroge de la procedura stabilită prin Legea nr. 213/1998, rezultă și din intervenția ulterioară a acestuia, prin art. 55 alin.
(5) din Legea nr. 45/2009 fiind interzisă în mod expres trecerea terenurilor aflate în administrarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare indispensabile cercetării, din domeniul public al statului în domeniul privat
al statului, prin hotărâre a comisiei locale, a comisiei județene, respectiv a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului B. .";
Din cuprinsul deciziei citate mai sus, rezultă că nu se poate recunoaște comisiei județene competența de a dispune trecerea din domeniul public în domeniul privat a terenurilor aflate în perimetrul stațiunilor de cercetare, comisia neputându-se substitui puterii executive în ceea ce privește competența exercitării atribuțiilor stabilite de Legea nr. 213/1998.
Potrivit disp. art. 330 Cod pr.civ, decizia I.C.C.J este obligatorie pentru instanțe.
Date fiind dispozițiile obligatorii ale I.C.C.J, imprejurarea că vechiul amplasament al proprietății pârâților este deocamdată proprietate publică a
S., că nu s-au făcut in privința lui demersurile prev. de Legea 213/1998 pentru trecerea lui din proprietatea publică în proprietatea privată a statului, reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament incalcă in acest moment regimul proprietății publice.
Astfel, este incident motivul prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 53 alin 2 din Legea 18/1991, instanțele de judecată soluționează plângerile impotriva hotărârilor emise de comisiilor județene.
Soluționând o astfel de plângere, instanța a rămas in sfera atribuțiilor sale reglementate de Legea 304/2004, nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 4 nu este incident in cauză.
Prin prisma motivelor reținute mai sus, in temeiul disp. art. 312 alin 1,2, 3, coroborat cu art. 304 pct. 7 teza 2 și 304 pct. 9 Cod pr.civ, art. 330 Cod pr.civ, art. III alin 2 din Legea 169/1997, art. 10 din Legea 213/1998, a fost admis in parte recursul declarat de reclamanta S. de C. -D. Pentru P. C., împotriva Sentinței civile nr. 16487/2011 din 25 octombrie 2011 dosar nr._ a Judecătoriei C. -N., care a fost modificată în parte.
Împotriva acestei hotărâri au formulat contestație în anulare reclamanții, solicitând instanței admiterea contestației, în sensul anulării hotărârii contestate, rejudecarea recursului, cu respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că instanța a reținut că terenul în litigiu nu este în domeniul public al S. român, fapt care a fost constatat prin mai multe hotărâri judecătorești.
Ulterior, la data de 18 aprilie 2012, reclamanta a solicitat în temeiul art. 281/2 C.pr.civ., completarea dispozitivului hotărârii nr. 16487 din _
, în sensul introducerii în cauză a S. român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca urmare a faptului că a fost solicitat acest lucru și instanța nu s-a pronunțat în contradictoriu cu această parte. Prin sentința civilă nr. 11091/2012 s-a respins cererea formulată, în cauză neexistând o omisiune de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
La aceeași dată de 18 aprilie 2012, se formulează recurs împotriva hotărârii. Tribunalul Cluj, pentru motive care încă nu le cunoaște deoarece
hotărârea nu a fost motivată, a admis recursul și a modificat hotărârea I.
P. Județului C., prin anularea parțială a hotărârii nr. 580/_ emise de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. în ce privește mențiunea finală cuprinsă în art. 1 referitoare la stabilirea amplasamentului terenului de 3,4688 ha pe vechiul amplasament din Cf 873 C., top 13640.
Apreciază hotărârea instanței ca fiind rezultatul unei greșeli materiale, nelegală prin prisma art. 318 alin. 1 C.pr.civ.
Se arată că deși la termenul de judecată din data de_ recurenta a depus la dosarul cauzei inventarul terenurilor din domeniul public al statului în administrarea S., în care se regăsesc parcelele aparținând intimaților, acesta nu poate constitui un motiv de admitere a recursului, deoarece hărțile care au completat obiectul inventarului terenurilor din domeniul public nu reflectau situația reală a parcelelor revendicate de pârâții contestatori. Atât inventarul, cât și hărțile, au fost întocmite în anul 2001, iar terenul în suprafață de 6 iug 44 stjp a fost inclus, alături de alte terenuri, în domeniul privat al statului care, în baza Protocolului de predare- primire a terenurilor cu destinație agricolă, au fost predate Municipiului C. -
N. conform anexei nr. 34, validată de hotărârile comisiei județene nr. 89, 90/_ și 217/_ . Această concluzie este reținută și în raportul de expertiză topografică întocmit de către doamna expert Voinigescu Floarea în dosarul civil nr. 8468/RJ/2006, având ca obiect fond funciar în care s-a reținut faptul că terenul cu suprafața de 6 iug 44 stjp aparținând intimaților se regăsește în domeniul privat al Municipiului C. -N. .
Instanța nu avea de unde să deducă cuprinderea terenului în domeniul public al statului, atâta vreme cât din nici un înscris nu rezultă această împrejurare. Mai mult, există o putere de lucru judecat cu privire la îndreptățirea pârâților contestatori la reconstituirea dreptului de proprietate cenzurate de instanța de judecată prin hotărârile anterioare pronunțate. În acest sens, invocă instanței sentința civilă nr. 1627 din_, pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, prin care s-a admis cererea formulată de reclamanții din acel moment, S. I. și alții și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Prin Decizia civilă nr. 471/2008, tribunalul C. a admis recursul declarat de reclamanții recurenți și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 6 iugh și 44 stj identic cu parcela cu nr. top 1364 din Cf 873 C., a obligat C. locală la punerea în posesie și la întocmirea documentației necesare eliberării titlului, a obligat C. J. la eliberarea titlului de proprietate.
Deoarece C. locală a refuzat îndeplinirea obligațiilor, a fost nevoit să formuleze o cerere în temeiul art. 580/3 C.pr.civ, după care C. locală a trimis documentația.
Prin hotărârea 545/2009, C. județeană a stabilit îndreptățirea părților la reconstituirea dreptului de proprietate, însă a refuzat să stabilească reconstituirea pe vechiul amplasament. Părțile au atacate această hotărâre, iar prin sentința civilă 876/2010, pronunțată în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată. În urma recursului, prin Decizia civilă nr. 501/R/_ s-a admis recursul, s-a modificat hotărârea în totalitate și s-a admis acțiunea civilă, s-a admis plângerea și s-a dispus
completarea hotărârii, în sensul atribuirii terenului pe vechiul amplasament, respectiv CF 873 C., top 13640.
Față de toate cele expuse, corect a reținut instanța de fond că în speță sunt incidente art. 9 ali. 1 din Legea nr. 1/2000, potrivit căruia punerile în posesie efectuate în perimetrele stațiunilor de cercetare se realizează pe sole compacte, începând de la marginea perimetrului. În situația acestora, terenul se află la marginea vechiului perimetru al stațiunii și, potrivit expertizei întocmite în cauză, nu făcea parte din domeniul public al statului. În acest sens consideră că Tribunalul Cluj, dintr-o eroare materială, a modificat hotărârea instanței de fond a Judecătoriei C. -N., anulând de fapt toate hotărârile care s-au dat până în prezent în favoarea beneficiarilor reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor.
În drept, s-a invocat art. 318 C.pr.civ.
La data de_ s-a depus la dosar dezvoltare a motivelor contestației în anulare, după comunicarea motivării Deciziei civile nr. 1235/R/_ pronunțată de Tribunalul Cluj in dosarul civil nr. _
, având ca obiect fond funciar, comunicată la data de_, prin care s- au arătat următoarele:
Prin hotărârea menționată s-a admis recursul declarat de recurenta-parata S. de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură S. C.
, împotriva Instituției prefectului jud. C., C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor
C. -N., A. domeniilor statului, O. de cadastru și publicitate imobiliară C. și contestatorii din prezenta cerere, în sensul anulării absolute parțiale a hotărârii nr. 580/_ emisă de C.j.s.d.p.t. C. în ce privește mențiunea finală cuprinsă în art 1 referitoare la stabilirea amplasamentului terenului pe vechiul amplasament din CF 873 C., top 13640.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, în cauză, este incident art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Hotărârile judecătorești anterioare nu pot fi opuse reclamantei cu putere de lucru judecat, deoarece aceasta nu a fost parte în dosarele respective. Hotărârile anterioare sunt pentru recurentă înscrisuri ce pot fi combătute prin probe.
Potrivit raportului de expertiză al expertului Voinigescu Floarea in dosar 8648/RJ/2006, terenul în litigiu se regăsește in tarlaua 94, parcelele A 5467 arabii, Lpp 5472 livadă, Lpp 5471/2 livadă, Lpp 5497 livadă, în afara perimetrului S.C.D.P. Dar, din hărțile depuse la dosar cuprinzând perimetrul S.C.D.P., rezultă că parcelele în cauză, pe care urma să se reconstituie dreptul de proprietate al pârâților sunt incluse in suprafața de teren necesară pentru cercetarea și producerea de semințe, proprietate publică a S., aflată in administrarea reclamantei, suprafață care a fost de 366 ha potrivit HG 517/2001, iar potrivit Legii 45/2009 este de 164,59 ha.
Potrivit prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 3 alin.
(2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, pct. 5 din Anexa la Legea nr. 213/1998, ale Legii nr. 290/2002, ale Legii nr. 45/2009, terenurile institutelor și stațiunilor de cercetări științifice si ale unităților de invatamant agricol si silvic, destinate
cercetării si producerii de semințe si de material saditor din categoriile biologice si de animale de rasa aparțin domeniului public al statului si raman in administrarea unităților de cercetare pe toata durata desfășurării obiectului de activitate.
Î. a statuat prin decizia nr. 23/2011 pronunța in recurs in interesul legii, publicată in M.O. din 8 noiembrie 2011 că pentru a se reconstitui dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în perimetrul stațiunilor de cercetare există premisa trecerii terenurilor din domeniul public al statului în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se situează, prin hotărâre a Guvernului, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. C. județeană poate doar să constate trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat, după parcurgerea procedurii expres prevăzute de lege, hotărârile sale neintrând în sfera noțiunii de lege. Actele administrative ale comisiei județene sunt acte
administrative ce nu se pot încadra în situația de excepție la care fac referire dispozițiile art.. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Prin urmare, nu se poate recunoaște comisiei județene competența de a dispune trecerea din domeniul public în domeniul privat a terenurilor aflate în perimetrul stațiunilor de cercetare, aceasta nefiind în poziția de a se substitui Guvernului în ceea ce privește competența exercitării atribuțiilor stabilite de Legea nr. 213/1998. Vechiul amplasament al pârâților este în continuare în proprietatea publică a statului, nefiind trecut în proprietatea privată a statului, reconstituirea dreptului de proprietate pe acest amplasament încălcând regimul proprietății publice. Consideră soluția instanței ca fiind dată în mod eronat deoarece terenul care face obiectul prezentului dosar nu este cuprins în domeniul public al S., ci, asa cum in mod corect a stabilit instanța de fond, face parte din domeniul privat, constituit într-o solă compactă, situată la limita terenului administrat de către stațiune, prin urmare poate fi reconstituit dreptul pe vechiul amplasament. Acest teren a fost la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar, fapt dovedit prin expertiza întocmită în cauză, iar C. J. a fost obligată să hotărască reconstituirea pe vechiul amplasament prin hotărâri judecătorești care au
putere de lucru judecat.
Instanța a reținut că recurenta nu a fost parte în procesele respective, astfel că nu îi sunt opozabile, ceea ce este incorect, deoarece puterea de lucru judecat nu se referă strict la tripla identitate, ci se referă la dezlegarea unor probleme de fapt și de drept care devin obligatorii și pentru părțile care nu au fost împrocesuate, în baza principiului securității juridice prevăzut de art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. In prezentul dosar, contestatorii, după aproape zece ani de procese pe care le-au câștigat, se află în situația în care o entitate juridică care nu are nici calitatea de proprietar și nici un interes legitim, personal și direct, actual și născut, anulează toate hotărârile pronunțate în temeiul legilor fondului funciar.
Cât privește invocarea Deciziei nr. 23/2011 pronunțată în recursul în interesul legii de către Inalta Curte de Casație și Justiție, apreciem că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniul
agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gh. I. escu Șișești"
Conform art. 12 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, comisiile comunale, orășenești sau municipale din unitățile administrativ-teritoriale pe care se află terenurile împreună cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară vor delimita terenurile solicitate pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane sau în sole situate în vecinătatea localităților, acceptate de foștii proprietari.
Având în vedere aceste dispoziții legale, apreciem că terenul în litigiu putea fi trecut din domeniul public în domeniul privat al Municipiului C. -
N. în baza Protocolului de predare-primire a terenurilor cu destinație agricolă întrucât activitatea Stațiunii de C. -Dezvolare pentru P.
este de interes local.
Pe de altă parte, persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate nu pot interveni în modalitatea de emitere a actelor administrative și nu li se poate imputa că organele S. au emis acte neconforme cu Legea nr. 213/1998.
Prin întâmpinarea formulată de intimata S. de C. -D. pentru P. C. la contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 1235/2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._, se arată că prezenta contestatie in anulare nu se încadreaza in prevederile art. 318 Cod proc.civ.
Contestația în anulare prevăzută de art. 318 Cod proc. civ. este o contestație specială, care urmarește neregularitățile evidente privind actele de procedura și nu cele referitoare la problemele de fond.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Legea nu a urmărit sa deschidă părților recursul la recurs, care sa fie
soluționat de aceeași instanță, sub motivul ca s-a stabilit eronat situația de fapt.
Noțiunea de greșeală materiala nu trebuie interpretata extensiv, in intenția legiuitorului aflându-se doar greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a săvârșit prin confundarea unor elemente sau date cu caracter material.
Greșeala materială avută în vedere de lege trebuie, așadar, sa vizeze aspecte formale ale judecații (precum, spre exemplu, respingerea recursului ca tardiv, deși din piesele dosarului rezulta ca a fost depus in termen), in sfera ei de cuprindere neputând intra și situațiile în care instanța de recurs ar fi interpretat sau aplicat in mod eronat o prevedere legală privitoare la soluționarea cauzei pe fondul ei sau ar fi apreciat greșit probatoriul administrat in cauză.
Solicită instanței să constate ca împrejurările invocate de contestatori constând in pretins greșita interpretare a probatoriului administrat in cauză nu constitute o greșeala materială în sensul in care aceasta este prevazută de textul art. 318 teza 1 Cod proc. civ., ci reprezintă critica unei greșeli de judecată.
Aspectele învederate de către contestatari in motivarea contestației in anulare nu pot fi considerate ca valorand greșeala materiala in ințelesul prevederilor art. 318 Cod proc. civ., căci prin ele se tinde la a fi puse in discuție elemente ale cauzei care, departe de a fi greșeli privitoare la aspecte de ordin formal ale judecații, țin de dezlegarea aspectelor de fond ale pricinii, tinzand la a semnifica - in masura in care s-ar accepta că susținerile contestatorilor sunt corecte - adevărate greșeli de judecată.
Prin contestația în anulare sunt reluate apărările vizând fondul
cauzei, apărări ce au fast invocate in calea de atac a recursului, toate fund avute in vedere de către instanța la soluționarea cauzei.
Dacă instanța ar trece la cercetarea motivelor contestației in anulare potrivit celor cerute de către contestatori, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, analizându-se legalitatea de fond a deciziei contestate.
Prin urmare, in cauza de față nu se poate retine acest motiv al contestației in anulare, neputându-se susține ca instanța nu a observat
un anumit act de procedură, întrucât hotararea pronunțată este rezultatul unei analize a întregului material probator existent la dosarul cauzei.
Întrucât contestația în anulare nu poate fi convertită intr-un recurs la recurs, in prezenta cauza se impune ca aceasta sa fie respinsă, nefiind vorba despre savarșirea de catre instanța de recurs a vreunei greșeli materiale potrivit prevederilor art. 318 Cod proc. civ.
Contestația nu poate fi primită atunci cand se invocă stabilirea eronata a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau a interpretării faptelor, întrucât aceasta echivalează cu o greșeala de judecată.
Având în vedere toate acestea, se solicită instanței respingerea contestației în anulare ca nefondata, cu consecința menținerii deciziei contestate ca legale.
În drept s-a invocat art. 115, art. 318 si urm. Cod proc. civila.
Prin întâmpinarea formulată de către O.C.P.I. C., s-a arătat că potrivit prevederilor art. 5 lit. c), d), f) si i), din H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile si
funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea în posesie a proprietarilor, actualizata comisiile comunale, orașenești sau municipale au printre atribuțiile stabilite, următoarele:
,,a) preiau și analizează cererile depuse in conformitate cu prevederile legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aghcole si celor forestlere, cu exceptla celor formulate de comune, orase sau rnunicipii.
stabilesc marimea si antplasamentul suprafefei de teren, pentru care se reconstitute dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente si consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al mostenitorilor acestuia
pentru punerea in posesie pe alt amplasament cand vechiul amplasament este atribuit in mod legal altor persoane;
completeaza, în urma verificarilor efectuate, anexele la prezentul regulament cu persoanele fizice sijuridice indreptatite;
f) întocmesc situații definitive, potrivit competentelor ce le revin, privind persoanele fizice ș juridice îndreptățite sa li se atribuie teren, cu supra față si amplasamentele stabilite, conform planului de delimitare si parcelare in posesie, prin delimitare in teren, persoanele îndreptatite sa primeasca terenul, completează fișele de punere in posesie a acestora, dupa validarea de catre comisia județeana a propunerilor facute, si le mmaneaza titlurile de proprietate, potrivit competentelor ce le revin."
e) valideaza sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orasenesti sau municipale, împreuna cu proiectele de delimitare si parcelare.
Solicită instanței a observa ca potrivit prevederilor art. 36 alin. (1) și (2) din actul normativ mai sus amintit ,,(1) pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr. 20. Documentațiile se trimit în doua exemplare, dintre care unul se reține și se depozitează la arhiva oficiului de cadastru și publicitate imobiliara. Formularele cuprinzând titlul de proprietate se tipăresc pe hârtie specială format A3, ca imprimat cu regim special, în carnete a cate
100 de file. Acestea se vor tipări prin grija Ministerului Administrației si Internelor si se vor difuza comisiilor județene în funcție de necesități. Titlul de proprietate pentru cetățenii în viață se emite persoanelor îndreptățite (soț, soție), iar pentru moștenitori se emite un singur titlu de proprietate pentru terenurile ce au aparținut autorului lor, în care se nominalizează top solicitând îndreptățiți, urmând ca pentru ieșirea din indiviziune, ulterior, aceștia să procedeze potrivit dreptului comun. Titlul de proprietate se completează cu tuș negru și se numerotează începând de la nr. 1 în
fiecare județ. În titlu se vor înscrie numele și prenumele titularului, precum și inițiala tatălui. În cazul în care alături de soțul supraviețuitor vin la moștenire și ală moștenitori, potrivit celor prevăzute la art. 15 a/in. (2) și (3) din Legea nr. 18/1991, republicata, cu modificările și completările ulterioare, la rubrica "Prin reconstituirea dreptului de proprietate" se înscrie suprafața atribuită persoanelor care au deținut terenuri în proprietate sau, după caz, moștenitorilor acestora, precum și în cazurile prevăzute la art. 22 din aceeași lege.
(2) Titlul de proprietate se semnează de prefect, secretarul general al instituției prefectului, ca secretar, si de directorul general al oficiului de cadastru si publicitate imobiliara. Partite detașabile ale titlului de proprietate, semnate, se transmit comisiilor comunale, orășenești sau municipale, care le vor înscrie în registrul agricol, după care le vor înmâna sub semnătura titularilor, iar partea nedetașabila (cotorul) a titlului de proprietate se reține și se depozitează la arhiva oficiului județean de cadastru și publicitate imobiliara."
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5 lit. c), d), f) si i), art. 6 lit.
din H.G. nr. 890/2005 si pe dispozițiile art. 115-118 din Codul de procedura civila.
Analizând contestația în anulare, tribunalul reține următoarele:
Aspectele invocate de către contestatori în susținerea contestației în anulare pe care au formulat-o, și anume că instanța de recurs a reținut în mod greșit faptul că terenul din litigiu se află în domeniul public și faptul că hotărârile judecătorești anterioare nu pot fi opuse recurentei cu putere de lucru judecat, nu se încadrează în motivele de contestație în anulare prevăzute de art. 318 alin. 1 C.pr.civ.
Din analiza Deciziei atacate, cu nr. 1235/R/2012 a Tribunalului C., precum și a actelor dosarului nr._, în care a fost pronunțată, rezultă că soluția la care a ajuns instanța de recurs a fost rezultatul unei judecăți, a analizării întregii probațiuni administrată în dosar, precum și a textelor de lege care se aplică în cauză și nu se datorează unei greșeli materiale.
Astfel, instanța de recurs a arătat probele din care rezultă că terenul în litigiu se află în domeniul public al statului, și anume raportul de expertiză întocmit de expert Voinigescu Floarea, prin care a fost identificat terenul, hărțile cuprinzând perimetrul S. și anexele privind domeniul public, în care se regăsesc aceste parcele, acte depuse în dosarul de recurs. Față de aceste acte, nu se poate reține că instanța de recurs a reținut din greșeală că terenul se află în domeniul public, astfel cum susțin contestatorii.
De asemenea, instanța de recurs a arătat că recurentei nu-i pot fi opuse cu putere de lucru judecat hotărârile anterioare, întrucât nu a fost parte în acele procese. Așadar, nici această chestiune nu constituie o greșeală materială, ci una de apreciere.
În plus, instanța de recurs a arătat care sunt temeiurile de drept ce au stat la baza soluției pronunțate, astfel încât analizarea temeiurilor de drept invocate de contestatori ar însemna o nouă judecată a cauzei, ori nu acesta este situația vizată de prevederile art. 318 C.pr.civ.
Așa cum se arată în literatura de specialitate, art. 318 C.pr.civ. are în vedere greșeli materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite, cum ar fi: anularea ca netimbrat a unui recurs, deși la dosar exista taxa de timbru, respingerea unui recurs ca tardiv, deși din plicul atașat la dosar rezulta că recursul a fost depus la oficiul poștal înăuntrul termenului de recurs, anularea greșită a recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deși la dosar se afla procura dată reprezentantului părții.
Așadar, art. 318 C.pr.civ. vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor ori de interpretare a unor dispoziții legale.
În prezenta speță, se constată că instanța de recurs a pronunțat soluția atacată prin prezenta contestație în anulare în urma analizării probelor și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, astfel încât, fiind vorba despre o judecată și nu despre o greșeală materială, nu sunt întrunite cerințele art. 318 C.pr.civ., teza întâi, pentru admiterea contestației în anulare.
De asemenea, se constată că în speță nu s-au invocat dispozițiile finale ale art. 318 alin. 1 C.pr.civ., care se referă la situația în care "instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare";, contestatorii nearătând care ar fi motivul de modificare sau de casare rămas neanalizat. De altfel, contestatorii solicită respingerea recursului, deci nu admiterea vreunui motiv de modificare sau de casare a hotărârii primei instanțe, așa cum cere teza finală a art. 318 C.pr.civ.
În concluzie, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 318 C.pr.civ.
Față de aceste considerente, tribunalul va respinge contestația în anulare formulată de contestatorii S. ANA, S. K., S. C., S. I., S. F., SA (I. cu B. SA ), B. S. I., V. M., S.
ANA, K. S. I., S. K., H. E., SA F., S. C., T.
A., K. L. L. în contra Deciziei civile nr. 1235/R din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii S. ANA, S. K., S. C., S. I., S. F., SA (I. cu B. SA ), B.
S. I., V. M., S. ANA, K. S. I., S. K., H. E., SA
F., S. C., T. A., K. L. L. în contra Deciziei civile nr. 1235/R din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013.
Președinte, O. R. G. | Judecător, D. -I. T. | Judecător, M. O. -S. |
Grefier, G. P. |
G.P. _
O.R.G. _
| ← Decizia civilă nr. 112/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 873/2013. Fond funciar → |
|---|
