Decizia civilă nr. 328/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 328/A/2013

Ședința publică din 25 Iunie 2013 Completul alcătuit din: PREȘEDINTE E. L.

JUDECĂTOR M. O. -S. GREFIER G. -C. Ț.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta D. G. C. împotriva Sentinței civile nr. 23541/2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații F. A., F. J. J. reprezentat prin F. LS, F. E. S., F. G., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

La data de 21 iunie 2013, prin registratura instanței s-au depus la dosar Concluzii scrise formulate de apelantă, în cuprinsul cărora se reiterează aspectele arătate în motivele de apel inițiale.

Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 18 iunie 2013, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T. UL

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 23541/2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a luat act de renunțarea reclamantei la petitul din precizarea de acțiune privind instituirea sechestrului judiciar; s-a respins ca neîntemeiată excepția insuficientei timbrări a precizării de acțiune din data de_ ; s-a admis excepția lipsei de obiect a acțiunii inițiale aflate în rejudecare; s-a respins ca neîntemeiată precizarea de acțiune înregistrată la dosar la data de_ de reclamanta D. G. C., în contradictoriu cu pârâții F. J. J., F. E. S., F. G. ; a fost obligată reclamanta la cheltuieli de judecată de 9168, 4 lei, în favoarea pârâților.

Pentru a pronunța această hotărare, instanța a reținut următoarele:

La ultimul termen de judecată din_, reclamanta personal a declarat că renunță la judecarea capătului de cerere privind instituirea sechestrului judiciar, rațiune pentru care raportat la prev. art. 246 alin.1 C. proc.civ. și în respectul principiului fundamental al disponibilității procesului civil, instanța a luat act de manifestarea de voință a părții în sensul celor de mai sus.

Excepția privitoare la timbrajul aferent precizării de acțiune, neconform, este neîntemeiată, deoarece taxa judiciară de timbru eșalonată ca urmare a acordării ajutorului public judiciar, a fost achitată în contul

bugetului local al mun. C. -N., chiar dacă din actele dosarului (f.85, 102 și următoarele rezultă că domiciliul reclamantei este în mun. Târgu-M., locație care reprezintă și domiciliul fiscal al reclamantei în înțelesul prev. art.19 din Legea nr.146/1997.

Cu toate că s-ar putea vorbi despre necunoașterea legii în materie, instanța a apreciat că nu poate opera sancțiunea anulării, deoarece legea vorbește despre neachitarea taxei, iar nu despre achitarea în cont eronat. Este vorba de o chestiune pur administrativă, procedurală, ce nu poate atrage sancțiuni drastice vizând acțiunea precizată dedusă judecății.

Contrar celor susținute de pârâți, excepția nu se impune a fi admisă pe temeiul prevederilor art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997, cu specificația că nu se poate reține apărarea făcută în sensul că, în speță, competența teritorială determină anihilarea textului legal cuprins la art. 19 din Legea nr.146/1997, în lipsa unei prevederi exprese de către legiuitor, știu fiind că situațiile excepționale trebuie să fie explicit stipulate și sunt de strictă interpretare.

S-a mai invocat de pârâți excepția lipsei de obiect a cererii inițiale, din rejudecare de la f.12-13.

Petitul principal asupra căruia instanța este datoare să se pronunțe este solicitarea formulată inițial în contradictoriu cu def. F. A. și în rejudecare (f.12-13) față de moștenitori privind la obligarea lor de a încheia act autentic pentru cota de ½ parte din imobilul litigios cu reclamanta D. .

Însă, acțiunea precizată în rejudecare (f.12-13) a rămas fără obiect, având în vedere că imobilul în prezent nu este guvernat de regulile co- proprietății, natura juridică a acestuia fiind de bun propriu în cotă de 1/1 parte în favoarea pârâtului F. G., ca urmare a încheierii actului de donație la_, acest regim juridic făcând incompatibilă acțiunea de executare atipică a antecontractului pretins încheiat de către def. F. A. cu privire la cota de ½ parte din apartament, după cum în mod foarte corect au subliniat de această dată pârâții.

Petitul de nulitate a actului de donație se impune a fi respins având în vedere caracterul accesoriu al acestuia față de petitul sus analizat, deoarece soluția dată capătului principal influențează hotărâtor soluția dată petitului accesoriu și de principiul potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului și lipsa temeiniciei acestuia.

Amplul material probator administrat în dosar înscrisuri, martori, răspuns la interogatorul luat reclamantei, prezumții simple, au format convingerea instanței că suma de 59.500 euro a fost stipulată fictiv în antecontractul ce face obiectul pricinii.

Martorele C. a C. și Vacariu L. au declarat în fața instanței despre relațiile strânse de prietenie cu pârâtul F. G. și fratele său, că cei 2 frați

F. având relații apropiate și de comunicare constante, Alex trăind exclusiv din venituri realizate din chirii, ajutorul financiar dat regulat de către F. G. fratelui, iar în ultima perioadă a vieții sale avea o stare materială limitată, că a aflat de presupusa vânzare doar ulterior decesului lui F. A., că la ultimul domiciliu al defunctului nu s-a găsit nicio sumă de bani, chiar dispărând unele obiecte-amintiri de familie.

Este prin urmare destul de ciudat de ce actul s-a încheiat în mare grabă, fără știrea vreunei rude ale așa zisului vânzător (frate, descendenții direcți ai lui F. A.), în timp scurt de 2-3 săptămâni (răspunsul la întrebarea 4 din interog. reclam.), că nu a fot adus la cunoștința lor, deși a fost în țară în nov.2008 și dec.2008 (răspunsul la întrebarea 13 din interog. reclam. + depozițiile celor 2 martori), că nu s-a discutat nimic de așa zisa vânzare la data de_, cu toate că părțile s-au întâlnit la av. Gorcea C.

pentru transferarea părților sociale ale firmei Alerta SRL (răspunsul la întrebarea 18 și întrebarea suplimentară nr.20 din interog. reclam.), dimpotrivă -față de data certă a înregistrării prezentei acțiuni - a rezultat că

în aceeași zi de_ s-a promovat litigiul pendinte, în care s-a susținut că reclamanta D. nu s-a mai întâlnit cu fratele/tatăl lor și nici nu a răspuns apelurilor telefonice ale reclamantei, "fiindcă dna av. Gorcea C. așa a hotărât"; ( răspunsul la întrebarea 19 din interog. reclam.), acest imobil reprezenta singura sursă de venit și singurul imobil pentru F. A., că banii au fost dați numai în bancnotă de câte 100 Euro (răspuns la întrebarea nr.9 din interog. reclam), că după cca. 3 luni de la încheierea actului la av. Gorcea C. fratele/tatăl lor moare și nu s-a găsit nimic din această sumă mare de bani.

Susținerea reclamantei potrivit căreia expertiza de evaluare întocmită de exp. Tudor C. reprezintă o probă care nu susține neseriozitatea prețului este eronată, deoarece această probă a fost dispusă de instanță cu un singur obiectiv pentru stabilirea taxei judiciare de timbru aferentă precizării de acțiune de la f.85-86.

În consecință, luând în considerare elementele deja expuse, instanța a apreciat oportun a recurge la prezumțiile simple-art. 1203 din Codul civil în sensul de a reține că de fapt, prețul în discuție nu a fost plătit.

Apărarea reclamantei referitoare la aceea că nu a fost atacat antecontractul din_ pe calea unei cereri reconvenționale, nu poate fi primită, căci contestarea actului s-a făcut explicit prin întâmpinarea depusă la f.12-13, iar nulitatea actului poate fi invocată și pe cale de excepție prin prisma art.2 din Decretul nr.167/1958, ceea ce s-a și întâmplat în cauză.

Deci, nu există niciun dubiu referitor la faptul că, în calitatea lor de succesori, pârâții au invederat că înțeleg să conteste vehement actul de vânzare-cumpărare pretins încheiat între tatăl lor, def. F. A., și reclamanta D. la data de_, făcând astfel aplicarea art.177 alin. 1 și 2 C.proc.civ, invocând pe cale de excepție, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din_ pretins încheiat între tatăl lor și reclamanta

D., generat de fictivitatea prețului inserat (în principal) și neseriozitatea prețului (în subsidiar) de pe temeiul prev. art.137 c. proc civ. raportat la art.177 c.proc.civ și art.948 pct._ c.civ, respectiv art. 1303 c.civ.

Se știe că în materie, prețul trebuie să fie sincer, adică real, să nu fie stipulat doar fictiv, ci să fie stabilit efectiv, cu scopul de a fi cerut și plătit în realitate.

Mențiunea din contractul în discuție potrivit căreia prețul de 59.500 Euro a fost achitat este doar formală, în realitate antecesorul nu a încasat efectiv acești bani, astfel că acest contract este nul pentru că îi lipsește un element esențial, respectiv prețul (sine pretio nulla est venditio).

Cauza oricărui contract de vânzare-cumpărare este dată de obiectivele urmărite de ambele părți: vânzătorul are ca obiectiv încasarea prețului, iar cumpărătorul obținerea bunului în sens larg.

Obiectivul vânzătorului în contractul de vânzare-cumpărare este acela de a încasa prețul, vânzarea fiind prin esența sa un contract consensual, ambele părți urmărind interese patrimoniale.

Cum în speță autorul F. A. prin "vânzarea"; cotei de ½ parte din ap.1 situat pe str. B. ești nr.1 nu a obținut contraprestația patrimonială pentru înstrăinarea cotei de imobil, rezultă că obligația din contract de a transfera proprietatea este fondată pe o cauză absentă, lipsind un element esențial al actului -prețul -, sancțiunea ce intervine este nulitatea absolută.

Evident că în lipsa unui preț real, vânzarea este nulă absolut, deoarece obligația cumpărătorului nu are obiect, iar obligația vânzătorului este lipsită de cauză (art.966 c. civ). nici ca donație deghizată nu poate fi calificat contractul în discuție, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru lipsa condiției de formă consacrată expres de art.813 c. civ.- forma autentică.

Trebuie subliniat că în speță nu sunt incidente prev. art.1171 C.civ în baza cărora mențiunile pot fi înlăturate numai prin înscrierea în fals, cu atât mai mult cu cât problema prețului exclude sfera faptelor materiale săvârșite sau constatate de agentul instrumentator - notarul public - prin propriile simțuri. Dar, mențiunile făcute pe baza declarațiilor părților, cu referire în cauză la plata prețului anterior/la data semnării actului în formă autentică, fără a fi verificate personal de notar, sunt prezumate a fi autentice până la proba contrară.

Instanța a dispus administrarea de probe, fără a contraveni în vreun fel prev. art.1191 C. civil, care este o normă supletivă, părțile achiesând implicit la administrarea probei cu martori.

În dosar s-a probat fără dubiu că suma de bani de 59.500 Euro reprezentând preț nu a fost achitată de către reclamanta D. tatălui lor F. G., pentru simplul motiv că banii nu au existat niciodată în materialitatea lor la reclamantă, neexistând predarea/primirea acestora, ceea ce conduce la o singură concluzie că banii nu s-au dat, prețul nefiind plătit, fiind doar fictiv, reclamanta D. neîndeplinindu-și astfel obligația de plată a prețului.

Cu toate că sarcina probei incumba reclamantei în condițiile art.1169

C. civil, că la interogatoriu a răspuns la întrebarea10 că a avut economii de peste 10.000 Euro, că a câștigat 2-3.000 la cursurile predate la Camera de Comerț M., ea nu a făcut dovada acestor susțineri, care prin urmare, neavând suport probator, nu pot avea eficiență juridică în cauză.

Afirmația acesteia că restul de bani a fost dat de 2 familii din Târgu-M.

, în baza cele 2 acte de împrumut depuse la f.45 și 46 din prezentul dosar nu poate fi luată nici ea în considerare.

Fiind un act unilateral, înscrisul doveditor al contractului, nu întrunește condițiile stipulate de art.1180 alin.1 C. civ. Cum în cauză, cele 2 acte nu respectă cerințele arătate (nemenționarea sintagmei "bun și aprobat"; și nearătarea întotdeauna în litere a sumei și apoi să iscălească), actele sunt nule ca înscrisuri sub semnătură privată, fiind lipsite de forța probantă a unor asemenea înscrisuri.

Contestate fiind acest acte, în conf. cu art.177 alin.1 C. proc.civ. rap. la art.1177C. civ, având în vedere conținutul identic al acestora, depunerea lor cu întârziere la dosar și doar la solicitarea instanței, suma considerabilă de câte 20.000 Euro ce se pretinde a fi primită în lipsa unui act autentic, fiind antedatate în considerarea naturii actului (sub semnătură privată), se conturează destul de evident că ele au fost încheiate pro cauza.

Nulitatea actului de donație invocată în precizarea de acțiune de la f.85-86, nemotivată în drept, neprobată conform art.1169 C. civ.vizând cauza ilicită, pe motiv "...donatarul F. G....încasând pe nedrept chiria lunară care mi se cuvenea mie în fapt și de drept[] însă, tocmai pentru acest fapt solicit constatarea nulității absolute a contractului de donație"; din pag.2 alin. ultim, iar în pag.3 primul alineat se indică" solicit constatarea nulității absolute a contractului de donație menționat pe motiv că a avut o cauză ilicită, astfel cum au menționat și anterior....";nu poate fi admisă.

Pentru amplele considerente ce preced, instanța a conchis în sensul că precizarea cererii este neîntemeiată, rațiune pentru care ea va fi respinsă ca atare.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată în apel și rejudecare în sumă totală de 9.168,4 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru în apel (2.753,5 lei), timbru judiciar în apel (2,5 lei), onorar avocațial în apel (1.500 lei), c/v expertiză grafică în rejudecare (912,4 lei-f.47) și onorar avocațial în rejudecare (4.000 lei), conform dovezilor depuse la dosarul Trib. C. cu nr._ și în acest dosar al Judecătoriei C. -N. cu nr._ .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. G.

C., solicitând modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cererii introductive și a precizării de acțiune inclusiv petitul de instituire a sechestrului judiciar până la finalizarea litigiului, menținerea dispozițiilor prin care s-a respins excepția insuficientei timbrări, modificarea petitului prin care s-au acordat cheltuielile de judecată în favoarea pârâților în cuantum de 9168,4 lei, cu cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.

În motivare s-a arătat că sentința pronunțată este subiectivă și superficială.

Așa cum a învedereat și prin concluziile scrise, cu ocazia judecării fondului, reclamanta a renunțat la cererea de numire a unui administrator judiciar ceea ce este cu totul altceva.

De altfel,pe tot parcursul derulării litigiului, nu a fost nici măcar o încheiere de judecată de la termenele de judecată care să nu conțină erori, a căror rectificare s-a cerut în permanență, numirea expertului s-a făcut direct

de către instanță, fără a se respecta regulile procedurale prin numirea aleatorie a expertului,

Cu toate că există probe clare pertinente necontestate nici de F. A. care trăia la data promovării litigiului și nici de succesorii acestuia, instanța nu le-a luat în considerare Mult mai important a fost pentru instanța de fond că vânzătorul nu a făcut public martorilor faptul că dorește să vândă imobilul martorii fiind 2 persoane cu care s-a întâlnit de 2 ori în perioada 2005-2008, sau că nu ar fi relatat fratelui său ce a făcut cu banii obținuți după trei luni de zile de la data vânzării.

Instanța omite să analizeze și faptul că antecesorul pârâților a avut afaceri în Israel, Africa De Sud, SUA reține doar superficial că nu s-a găsit nici o sumă de bani în casă la data decesului. În trei luni a fost vizitat de copiii săi din străinătate aspecte pe care instanța nu le lămurește și chiar le ignoră.

Cu privire la cheltuielile de judecată, acestea sunt acordate în cuantum greșit, fiind acordate cheltuielile din apel deși acestea nu au fost acordate de Tribunalul Cluj, pârâții nefacând recurs cu privire la acest aspect.

S-a mai arătat că au fost respectate toate condițiile imperative prevăzute de legiuitor la art. 948 Cod Civil.: consimțământul valabil al părții ce se obligă, o cauză licită. Prețul de 59500 euro a fost achitat la mâna vânzătorului la data încheierii actului de vânzare-cumpărare din 24 octombrie 2008, astfel cum recunoaște sub semnătură însuși vânzătorul F.

A. . Singura critică juridică pe care au formult-o succesorii acestuia a fost "Lipsa unui preț fictiv " însă prețul nu ar trebui să fie fictiv, dinpotrivă prețul trebuie să fie serios astfel cum a și fost stabilit de comun acord de vânzător și cumpărătoare la data încheierii contractului de vânzare- cumpărare, luându-se ca și preț de referință valoarea de circulație a imobilelor similare din zona respectivă la momentul vânzării.

Nu s-a putut administra nici o probă din care să rezulte faptul că prețul nu ar fi fost serios, dinpotrivă din proba științifică, respectiv expertiza

executată de expertul Tudor C. valoarea de circulație a imobilului a fost stabilită la suma de 49053 euro respectiv 2. ron, chiar dacă prețul imobilelor a scăzut față de anul 2008, astfel cum în mod pertinent a remarcat instanța, totuși trebuie avut în vedere faptul că în acest imobil s-a făcut o investiție de 1. ron de către Banca Transilvania, și chiar și cu acest spor de valoare, valoarea de circulație a imobilului este diminuată cu 10000 euro mai puțin față de prețul achitat de reclamanta la mâna vânzătorului.

S-a încercat a se dovedi că prețul nu a fost achitat la mâna vânzătorului însă din nici o probă administrată în această cauză nu rezultă acest aspect și în afară de jigniri personale și ironii aduse la adresa recurentei nu s-a dovedit această stare de fapt.

Instanța trebuie să aibă în vedere faptul că nu s-a solicitat niciodată constatarea nulității antecontractului de vânzare-cumpărare, nu s-a contestat semnătura cumpărătorului, ci pur și simplu fratele lui F. A., numitul F. G. a încercat să dovedească prin probe testimoniale că după trei luni de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acesta nu a găsit banii în casă, și că vecina nu știa nimic despre contractul de vânzare- cumpărare și nici prietena fratelui numita C. a C. care 1-a văzut pe defunct doar de 2 ori în perioada 2005-2008, nu cunoștea nimic despre existența acestui contract.

Important este faptul că prețul a fost achitat la mana vânzătorului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, prețul a fost serios, reclamanta a preluat posesia imobilului după vânzare, exercitându-și prerogativele de proprietar, iar faptul că fratele defunctului nu a găsit banii după 3 luni de la achitarea acestora, nu este un motiv de respingere a acțiunii, cu atât mai mult cu cât din probe rezultă că prețul a fost achitat.

După achitarea prețului la mâna vânzătorului, în această perioadă au fost copiii vânzătorului să-și viziteze tatăl, vânzătorul a fost un om de afaceri care a avut diferite investiții conform declarației testimoniale ale lui Văcar Lucia, în Izrael, Africa de Sud, America, investiții despre care nu a știut să dea detalii la fel cum nu a știut să dea detalii despre investițiile și cheltuielile din România.

Deși a luat măsuri și aunotat procesul în foaia C a cărții funciare 8824

C. N., nr. Top 5168/1, în timpul litigiului cei doi pârâți au înstrăinat imobilul cumpărat de subsemnata, către pârâtul F. G., în mod ilicit, însă nu l-au garantat pe donatar împotriva evicțiunii și i-au adus la cunoștință acestuia faptul că admiterea acțiunii de prestație tabulară contra donatorilor F. E. S. și F. J. J. va avea ca efect desființarea dreptului de proprietate asupra cotei părți din apartament care face obiectul acelui contract.

Scopul încheierii acestui contract de donație a fost clar ilicit, donatarul

F. G. încheind în nume propriu un contract de închiriere cu foștii chiriași ai reclamantei, Banca Transilvania, încasând pe nedrept chiria lunară care i se cuvenea acesteia, în virturea dreptului de proprietate dobândit asupra cotei părți din imobil încă din anul 2008.

Ca atare,solicită constatarea nulității absolute a contractului de donație menționat, pe motiv că a avut o cauză ilicită, cu atât mai mult cu cât și donatarul a cunoscut faptul că imobilul a fost vândut în anul 2008 către reclamantă de către antecesorul F. A. . Nu în ultimul rând învederează faptul ca F. G. a comunicat o adresă Judecătoriei C. N.

, anterior încheierii contractului de donație, și a afirmat despre donatoarea

F. E. S. că este debil mental, și ulterior în fața notarului public în mod

cinic îi mulțumește pentru donația făcută, aspecte ignorate de instanța de fond.

A solicitat instituirea unui sechestru judiciar asupra cotei-părți din imobil cumpărată, deoarece există indicii clare că acesta poate fi din nou înstrăinat pe parcursul litigiului, către terți, situație în care va fi păgubită.

Buna credință cere să se îndeplinească ceea ce s-a convenit, "Pacta sunt servanda" respectiv convențiile trebuie respectate dar totuși invocând o normă juridică respectiv art. 177 punctele 1 și 2 CPC ,acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura, ori în această speță nu s-a tăgăduit nici scrisul, nici semnătura, se invocă doar lipsa unui preț fictiv. Instanța de fond constată că înscrisul intitulat contract,, ar fi un act unilateral (semnat de 2 părți) și că nu ar întruni condițiile stipulate de art. 1180 alin 1 CC deoarece nu este menționată sintagma bun și aprobat, aspect cu care nici nu a fost investită, rolul său activ este strict limitat la actul de sesizare în speță acțiunea introductivă și precizarea de acțiune, respectiv cel mult se putea constata "lipsa unui preț fictiv.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 5,8 și 9 CPC.

Pârâții F. J. J., F. E. S. și F. G., au formulat întâmpinare, solicitând recalificarea căii de atac din recurs în apel, și respingerea apelului cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în apel.

Afirmațiile recurentei potrivit cărora sentința atacată cuprinde pasaje întregi din concluziile ambelor părți, precum și existența unor erori în cuprinsul încheierilor de ședință nu constituie veritabile motive de apel, în condițiile în care nu constituie o încălcare a vreunei norme legale, iar erorile materiale, chiar dacă au existat, au fost îndreptate pe calea procedurală reglementată de art.281 C. proc.civ.

Nu subzistă critica referitoare la greșita constatare a renunțării la petitul de instituire a sechestrului judiciar, din moment ce manifestarea de voință în acest sens a clar exprimată de către reclamanta însăși, prezentă personal la termenul din_, alături de avocatele dânsei, urmare a faptului că judecătoria a pus în discuție necesitatea achitării cauțiunii, sumă care reclamanta a declarat că nu o deține. Din moment ce acordul de voință a fost consemnat expres în încheierea de ședință de la termenul de judecată precizat, corect prima instanță a procedat la aplicarea prev. art.246 alin.l CPC, cu atât mai mult cu cât față de caracterul autentic al hotărârii

judecătorești, mijlocul procedural de contestare este altul decât formularea căii de atac sub acest aspect respectiv de formularea unei cereri de înscriere în fals.

Nici comunicarea sentinței la adresa indicată nu reprezintă o reală critică în sensul legii procesual civile, ci cel mult poate să aibă importanță pentru calcularea termenului de apel, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

Cât privește critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată din faza de apel, consideră că prima instanță a inclus în totalul cheltuielilor și a celor aferente fazei de apel, în condițiile în care decizia civilă nr.689/A/2009, din dosar nr._ al T. ului C., a dispus desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei C. -N.

, fiind o decizie care nu a soluționat fondul pricinii, caz în care nu sunt aplicabile prev. art.274 CPC, norma legală devenind incidență doar cu prilejul rejudecării, așa cum este cazul și în speța dedusă judecății.

Apreciază din întreg materialul probator că apărările invocate prin întâmpinare au fost dovedite pe deplin, atât cu acte scrise cât și cu

răspunsul la interogatorul luat reclamantei, probe testimoniale și folosirea prezumțiilor simple, în sensul că suma de 59.500 euro a fost stipulată fictiv în antecontract.

A rezultat din interogatoriul reclamantei și din cele 2 depoziții testimoniale că reclamanta a avut relații de prietenie notorie cu def. F. A. că l-a cunoscut și a discutat de mai multe ori cu pârâtul F. G., și că acesta a plătit analizele medicale fratelui.

Starea de fapt reținută de prima instanță se întemeiază pe probatoriul administrat în cauză.

Intimații au invocat excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din_ generat de fictivitatea prețului inserat (în principal) și neseriozitatea prețului (în subsidiar) de pe temeiul prev. art.137

C. proc civ. raportat la art.177 C.proc.civ și art.948 pct._ C.civ, respectiv art. 1303 C.civ.

Mențiunea din contract potrivit căreia prețul de 59.500 Euro a fost achitat este doar formală, în realitate antecesorul lor nu a încasat efectiv acești bani, astfel că acest contract este nul pentru că îi lipsește un element esențial, respectiv prețul (sine pretio nulla est venditid).

Cum în speță autorul F. A. nu a obținut contraprestația patrimonială pentru înstrăinarea cotei de imobil, rezultă că obligația din contract de a transfera proprietatea este fondată pe o cauză absentă, lipsind un element esențial al actului -prețul -, sancțiunea ce intervine este nulitatea absolută.

Potrivit practicii și doctrinei în materie, chiar dacă actul ar fi autentic, sub aspectul puterii doveditoare nu sunt incidente prev. art. 1171 C.civ în baza cărora mențiunile pot fi înlăturate numai prin înscrierea în fals, cu atât mai mult cu cât problema prețului exclude sfera faptelor materiale săvârșite sau constatate de agentul instrumentator - notarul public - prin propriile simțuri. în schimb, pe aceeași idee a regimului juridic a forței probante, mențiunile făcute pe baza declarațiilor părților, cu referire în cauză la plata prețului anterior/la data semnării actului în formă autentică, fără a fi verificate personal de notar, sunt prezumate a fi autentice până la proba contrară.

Cele de mai sus își păstrează valabilitatea și în cazul unui antecontract de v.c, cum este cazul în speță, având în vedere principiul a fortiori, așa încât corect instanța a dispus administrarea probelor sub acest aspect, fără a contraveni, prev. art.1191 C. civil, care este o normă supletivă, părțile achiesând implicit la administrarea probei cu martori.

Or, în speță - așa cum se dovedit neechivoc prin probe pertinente - suma de bani de 59.500 Euro reprezentând preț nu a fost achitată de către reclamantă antecesorului intimaților, banii nu au existat niciodată în materialitatea lor la reclamantă, neexistând predarea/primirea acestora, ceea ce conduce la o singură concluzie viabilă că banii nu s-au dat, prețul nefiind plătit, fiind doar fictiv, reclamanta D. neîndeplinindu-și obligația de plată a prețului.

Susținerea reclamantei că a avut economii de peste 10.000 Euro nu a fost probată, la fel nici că cei 2-3.000 Euro câștigați la cursurile predate la Camera de Comerț M., nefiind depus niciun act la dosar, deși proba incumba reclamantei în condițiile art.1169 C. civil.

Pretinsele contracte de împrumut depuse de reclamantă nu constituie veritabile acte juridice, având în vedere că sunt încheiate sub semnătură privată, trebuind să respecte anumite cerințe legale.

Fiind un act unilateral, înscrisul doveditor al contractului, nu întrunește condițiile stipulate de art.1180 alin.l C. civ. Cum în cauză, cele 2 acte nu respectă cerințele arătate (nemenționarea sintagmei "bun și aprobat"; și nearătarea întotdeauna în litere a sumei și apoi să iscălească), actele sunt nule ca înscrisuri sub semnătură privată, fiind lipsite de forța probantă a unor asemenea înscrisuri.

Contestă cele 2 acte depuse, considerând că sunt întocmite pro causa.

Deși în fiecare act termenul de restituire este împlinit, nu se face dovada plății în condițiile corespunzătoare prev. de art.1186 C. civ. așa încât așa zisele restituiri fac incompatibile <luarea > ambelor împrumuturi, fiind de notorietate că în lipsa unui real împrumut nu poate exista nici restituirea ( notorietatea operează în sistem probator dispensă de probă).

În fine, cât privește petitul de nulitate act de donație ,susținerile reclamantei și motivul referitor la cauza ilicită nu se circumscriu speței dedusă judecății.

În dreptul civil român se admite că există două elemente care compun cauza actului juridic, și anume, scopul mediat (causa remota) și scopul imediat {cama proxima), denumit scopul obligației.Acesta din urmă este stabilit pe categorii de acte juridice civile, iar în căzut donației" (act juridic cu titlu gratuit), scopul imediat constă în intenția de a gratifica (animus donandi), iar când lipsește acest scop putem vorbi de cauză ilicită.

Din actele dosarului rezultă fără echivoc că pârâții donatori au dorit, fără niciun fel de constrângere, să perfecteze actul de donație către unchiul lor .

Prin încheierea actului de donație s-a ajuns la finalitatea dorită chiar de antecesorul lor, în sensul ca proprietatea imobilului litigios să aparțină donatarului F. G., un argument în plus pentru a dovedi că au dorit gratificarea unchiului lor.

Reclamanta nu avut niciodată posesia sau folosința bunului, fără a mai vorbi despre proprietate în sensul legii, ci doar a căutat, prin manopere dolosive- să "încheie "acte fie aferente imobilului, fie aferente societății comerciale, însă anulate ulterior (a și vedea, soluția din dosarul comercial rir._ al Judecătoriei C. -N., menținută în recurs de T. ul Specializat C. ).

Transpare din motivarea în fapt nemulțumirea reclamantei D. pentru absența încasării chiriei lunare, însă tocmai acest motiv nu poate subzista din moment ce nu era îndreptățită la asemenea chirie, neavând vreun drept de co-proprietate asupra imobilului din 2008, urmărind mai degrabă în mod real dorința reclamantei de îmbogățire fără just ternei.

Daca vânzarea a avut loc și banii au fost plătiți, tranzacția ar fi fost semnata la un notar de F. A. în timpul celor trei luni după data semnării, D. și F. întâlnindu-se de multe ori în timpul acesta.

Conform chiar dovezilor depuse de apelanta D., dânsa s-a prezentat de fapt împreuna cu F. A. în fata unui notar în 19 decembrie 2008, pentru preluarea de către recurentă a firmei lui Alex. Cu aceasta ocazie, actul de vânzare-cumpărare a imobilului ar fi putut sa fie semnat de F. A.

În 19 decembrie 2008, reclamanta D. a telefonat în Suedia la intimatul Goerge F., fratele lui Alex, cu informația ca Alex, conform medicilor, e în comă și are doar câteva zile de trăit. În aceeași zi, reclamanta l-a dat în judecata pe F. Alex ca acesta nu se prezintă la notar pentru

semnarea actului de vânzare. Trei zile după acest telefon, Alex a decedat. D- na D. susține ca este o persoană respectabila, de bun-credință, dintr-o familie de intelectuali-avocați. Cum se poate reconcilia aceasta respectabilitate cu faptul ca a dat în judecata un om pe patul de moarte și după deces a sustras și ascuns actul de deces în mod fraudulos, pentru a putea sa continue procesul ca și cum acesta ar fi fost în viață? Dacă ar fi fost de buna-credință, ar fi contactat imediat după deces urmașii și fratele lui Alex pentru clarificarea și legalizarea acestui act de vânzare.

O persoana de bună-credință ar fi anunțat copiii și fratele lui Alex despre aceasta tranzacție. În realitate, rudele au aflat de aceasta vânzare întâmplător, citind anunțul prin care reclamanta l-a dat în judecata pe F. Alex după decesul acestuia .

În realitate, faptul ca defunctul a avut după vânzare o lipsa de bani este o dovada în plus ca acești bani nu au existat.

Afacerile pretinse nu au existat, ci au fost doar planuri pe care Alex le avea după ce s-a întors din USA în România în 2005, care nu au fost niciodată realizate. Nu exista nici un fel de dovezi ramase care ar indica asemenea afaceri sau alte tranzacții de valoare de ordinul de mărime zeci de mii de Euro. Apelanta, care preluat firma defunctului, ar fi fost în posesia unor asemenea documente daca acestea ar fi existat, și le-ar fi prezentat la proces. Insinuând că Alex a cheltuit banii pe afaceri neclare, că banii au fost luații de copiii lui acestuia, e o dovada de lipsa de buna credința. .

În realitate, încercarea apelantei de a ascunde lipsa de bani pretinzând ca F. Alex a avut cheltuieli de "afaceri", este o încercare de a masca adevărul, că dânsa nu a plătit nimic și ca tranzacția de vânzare- cumpărare nu a avut loc.

Firma Alerta a beneficiat de chiriile aferente imobilului, conform unui contract care a fost anulat ulterior prin hotărâre judecătoreasca. Oricum acest contract a fost condiționat de aprobarea lui G. F. ca și co- proprietar al imobilului. Deci cererea pentru plați ulterioare și pentru sechestru judiciar nu sunt motivate.

La termenul de judecată din data de_ tribunalul a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel prin raportare la dispozițiile art.282 1C.pr.civ.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate precum și a dispozițiilor art. 295-297 C.pr.civ., tribunalul reține că acesta este parțial fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin demersul judiciar promovat, apelanta reclamantă tinde la obligarea intimaților F. J. J. și F. E. S., ca moștenitori ai defunctului F. A., la transferul în favoarea sa, a dreptului de proprietate asupra cotei de ½ parte din imobilul situat în C. -N., str. B. ești nr.1,ap.1 înscris în CF 8824 C. -N. A+1 cu nr. top5168/1, prevalandu-se de antecontractul de vanzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de_ cu numitul F. A., concomitent cu constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr.1568/_ de BNP Asociați M. Carlănaru și M. Carlănaru, contract prin care moștenitorii defunctului F. A. au donat intimatului

G. cotele lor de proprietate din imobilul menționat, dobandite ca urmare a dezbaterii succesiunii tatălui lor, cu consecința restabilirii situației anterioare în cartea funciară.
La randul lor, intimații au contestat valabilitatea antecontractului de vanzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de_ între apelantă și F. A., invocand pe cale de excepție, nulitatea acestuia pe
considerentul fictivității prețului în principal, iar în subsidiar, pe motivul neseriozității prețului.
T. ul reține că prin contractul de vanzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de_ numitul F. A. s-a obligat față de apelanta D. G. C. să îi transmită dreptul de proprietate asupra cotei de ½ parte deținută din imobilul situat în C. -N., str. B. ești nr.1,ap.1 înscris în CF 8824 C. -N. A+1 cu nr. top5168/1 pentru prețul de 59.500 euro,care, potrivit art.3 din contract, a fost achitat integral la data semnării actului. S-a stipulat totodată că actul încheiat constituie și chitanță de plată în ceea ce privește suma de 59.500 euro.
Printre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, art. 948 cod civil prevede și o cauză licită, iar art. 966 Cod civil adaugă că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. Astfel, cauza actului juridic constă în scopul urmărit la încheierea unui asemenea act, fiind compusă din scopul imediat, identic în cadrul aceleiași categorii de acte juridice, și scopul mediat care reprezintă acel motiv al cauzei care constă în motivul determinat pentru încheierea actului
juridic, motiv care se referă fie la însușirile contraprestației fie la însușirile celeilalte părți, fiind un element subiectiv și variabil de la un act juridic la altul.
Potrivit art. 967 Cod civil, legea prezumă faptul că există cauza în fiecare act juridic și că aceasta este valabilă, revenind intimaților, în cauza de față, să facă dovada nevalabilității acesteia.
Ori, intimații nu au făcut dovada susținerilor lor în acest sens, dincolo de orice îndoială.
T. ul apreciază că lipsa cauzei generată de lipsa unei contraprestații (respectiv lipsa prețului) alegate de către intimați, nu se susține, în condițiile în care părțile contractante au stipulat în mod expres un preț, precum și faptul că acesta a fost achitat în întregime la momentul semnării convenției, contractul constituind în același timp și chitanță de plată în ceea ce privește suma de 59.500 euro.
Contrar celor reținute de prima instanță, probatoriul testimonial administrat nu este în măsură să conducă la concluzia contrară celei ce derivă din cuprinsul înscrisului semnat de promitentul vanzător, și anume, că a primit prețul stabilit de comun acord cu promitenta cumpărătoare.
Se reține astfel, că martorii audiați au relevat că nu s-au găsit bani în casa defunctului ulterior înmormantării acestuia însă, aceasta a avut loc la aproximativ două luni de la momentul încheierii convenției de vanzare- cumpărare, nefiind contemporane cu aceasta, astfel încat, în acest răstimp promitentul vanzător a putut dispune de respectiva sumă de bani, inclusiv să o cheltuiască. Aceasta cu atat mai mult cu cat s-a îmbolnăvit, iar tratamentul medical a presupus cu certitudine, efectuarea unor cheltuieli.
Împrejurarea că intimatul F. G. ar fi suportat costurile legate de tratamentul medical al fratelui său nu sunt susținute decat prin depozițiile martorilor, care s-au limitat în a face simple afirmații în acest sens, fără a preciza sursa acestor infirmații. Ori, este evident că în lipsa unor înscrisuri care să confirme aceste plăți, afirmația martorilor, prieteni cu intimatul F.
, apare ca subiectivă și părtinitoare, neputand fi luată în considerare în sprijinul alegațiilor intimaților privind lipsa prețului.

Sub acest aspect, nu este lipsit de relevanță faptul că martora C. a C.

, deși susține că a fost prietenă cu frații F., s-a întalnit cu F. A., după ce acesta s-a stabilit în casa părintească doar de vreo patru ori, din care, în cursul anului 2008, doar de două ori.

Pe de altă parte, însăși afirmația martorilor în sensul că F. A. avea o situație materială mai dificilă, poate constitui un argument pentru înstrăinarea cotei sale de proprietate din imobil.

De asemenea, afirmația martorei Vacariu Lucia în sensul că dacă promitentul vanzător ar fi vandut într-adevăr imobilul, i-ar fi adus la cunoștință acest lucru atat fratelui său cat și martorului, este o simplă supoziție a acestuia, care în nici un caz nu poate înlătura prezumția de existență a plății derivand din mențiunea cuprinsă în contract.

În plus, defunctul, în calitate de proprietar al cotei de ½ parte din imobilul în litigiu, putea înstrăina cota sa parte asupra bunului, fără a avea nevoie în acest sens de acordul celuilalt coproprietar, intimatul F. G. .Ca atare, nu se poate reține vreo obligație de a aduce la cunoștința celuilalt coproprietar, și cu atat mai puțin a martorului, despre actul său de dispoziție.

Pe de altă parte, reclamanta a dovedit că a dispus de suma de bani despre care s-a făcut mențiune în contractul de vânzare-cumpărare din_ ca fiind achitată la data semnării acestuia.

În mod eronat prima instanță a dat eficiență susținerilor intimaților privitoare la lipsa forței probatorii a actelor de împrumut de care reclamanta s-a prevalat în dovedirea existenței resurselor sale materiale.

Astfel, chiar în contextul în care aceste înscrisuri nu poartă mențiunea";bun și aprobat";, nu li se poate nega orice valoare probantă, ele avand valoarea unui început de dovadă scrisă, care poate fi completat cu martori sau prezumții.

Pe de altă parte, nu s-a confirmat prin celelalte probe administrate, faptul pretins de intimați, că aceste acte ar fi fost preconstituite, expertiza criminalistică efectuată la solicitarea acestora, neconfirmandu-le susținerile.

Totodată, se reține că pentru terții care nu sunt părți contractante, respectivele acte de împrumut se impun întocmai ca fapte și dau posibilitatea acestora să demonstreze contrariul, ceea ce intimații nu au fost în măsură să facă . Susținerile lor, relativ la preconstituirea înscrisurilor depuse de apelantă nu au fost dovedite prin probele administrate în acest sens, rămanand la stadiul unor simple afirmații.

De asemenea, contrar susținerilor intimaților, împrejurarea că părțile contractante au încheiat doar o convenție sub semnătură privată și nu un act autentic, nu constituie o dovadă a fictivității prețului, cu atat mai mult cu cat plata a fost asumată prin semnătură, necontestată, de promitentul vanzător. Nicio dispoziție legală nu împiedică părțile să încheie în prealabil un antecontract de vanzare-cumpărare sub semnătură privată, urmată apoi de perfectarea actului în formă autentică.

De altfel, se constată că aceasta este situația și în speță, părțile convenind un termen pentru prezentarea la notar în vederea întocmirii contractului autentic.

Faptul că acest lucru nu s-a realizat, deschide creditorului obligației neexecutate, în speță reclamanta, calea de a solicita în justiție obligarea debitorului la executarea acestei obligații, prin acțiunea în prestație tabulară, ceea ce s-a și întamplat dealtfel prin promovarea prezentei acțiuni. În ceea ce privește nulitatea pentru neseriozitatea prețului, invocată în subsidiar, se reține că, pentru ca actul de vanzare-cumpărare să fie valabil încheiat, prețul trebuie să fie fixat în bani, determinat sau determinabil, sincer și serios, iar dacă una dintre condiții nu este îndeplinită, contractul

este nul absolut.

Analizând prețul prin prisma susținerilor intimaților, se mai reține că potrivit art. 1303 C.civ., legea căreia se supun raporturile juridice dintre

părți raportat la momentul nașterii acestora, prețul serios presupune ca acesta să nu fie derizoriu, infim, atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut încât să nu existe preț și să nu poată constitui obiectul obligației cumpărătorului și nici cauză suficientă a obligației asumate de vânzător. Fiind o problemă de fapt, seriozitatea prețului este lăsată la aprecierea instanței.

Astfel, în jurisprudență de asemenea s-a reținut că prin noțiunea de preț serios, în sensul art. 1303 Cod civil, urmează a se înțelege prețul care constituie în adevăr o cauză suficientă a obligației luate de către vânzător de a transmite dreptul de proprietate ce formează obiectul vânzării, stabilirea acestui caracter formând o chestiune de apreciere a instanței, depinzând de existența unei proporții între prețul fixat de părți și valoarea reală a bunului fără a reclama însă o echivalență perfectă, implicând astfel o echivalență retorică relativă, raportată atât la valoarea apartamentului înstrăinat cât și la subiectivismul părților care sunt libere să aprecieze întinderea valorii lucrului la momentul vânzării. S-a mai apreciat în doctrina juridică faptul că și dacă nu se reclamă o echivalență între preț și valoarea lucrului vândut, condiția seriozității prețului exclude totuși o disproporție prea mare nesusceptibilă de o justificare firească..

În aprecierea prețului instanța se va raporta la cel stabilit prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert Tudor C. conform căruia, prețul imobilului în litigiu, la data de_ era de 213.000 lei, echivalent cu 49.053 euro.

În aceste condiții, este evident că suma de 59.500 euro achitată la data de_ pentru cota de ½ parte din imobil nu poate fi considerată în niciu caz ca derizorie, reflectand un preț just chiar în condițiile în care se ține seama și de scăderea pieței imobiliare.

Este fundamental greșită reținerea primei instanțe în sensul că expertiza de evaluare a fost dispusă doar în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru și ca atare prețul stabilit de expert nu constituie un reper pentru analizarea seriozității prețului menționat în convenția contestată. Aceasta întrucat expertiza judiciară este o probă științifică administrată în condiții de contradictorialitate care nu poate fi ignorată, ea atestă prețul de circulație al imobilului la un anumit moment, respectiv_, indiferent dacă ea a fost încuviințată inițial doar în vederea stabilirii taxelor judiciare. Cu alte cuvinte, teza probatorie este aceeași, și anume stabilirea prețului de circulație a imobilului la un anumit moment, preț care este același indiferent dacă în funcție de valoarea lui se calculează taxe judiciare ori se apreciază seriozitatea prețului prevăzut în contractul de vanzare-cumpărare.

În plus, prețul stipulat în contract 59.500 euro pentru cota de ½ parte din imobil se încadrează și în limitele cuprinse în grilele de evaluare ale Camerei Notarilor Publici aferente unei case cu două camere în zonă, corespunzătoare anului 2008 .

De altfel, se constată că intimații nici nu au administrat vreo probă în susținerea ipotezei neseriozității prețului, invocată în subsidiar,cu toate că sarcina probei le revenea potrivit dispozițiilor art.1169 C.civ.

Reținand așadar, netemeinicia susținerilor intimaților referitoare la lipsa și respectiv neseriozitatea prețului inserat în contractul de vanzare- cumpărare din data de_ intervenit între apelantă și promitentul vanzător F. A., apare ca fiind nefondată excepția nulității acestui act juridic,invocată de intimați.

În aceste condiții, tribunalul apreciază că petitul principal din cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantă vizand prestația tabulară este întemeiat, ummand să fie admis în baza dispozițiilor art.

1073, art. 1077 C. civ. și ale art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, intimații F. E. S. și F. J. J. preluand odată cu activul și pasivul succesoral, fiind ținuți să îndeplinească obligațiile asumate de antecesorul lor.

În acest sens, se mai reține că cei doi moștenitori au obținut, în temeiul Sentinței civile nr.5170/2010 a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosar civil nr._, dreptul de proprietate în cote egale de ½ parte fiecare asupra cotei de ½ parte din imobil, ce a aparținut anterior tatălui lor, F. A. .Este vorba despre cota pe care acesta din urmă a deținut-o și care face obiectul contractului de vanzare-cumpărare din data de_ al cărui valorificare o solicită apelanta.

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de donație autentificat sub nr.1568/_ de BNP Asociați M. Carlănaru și M. Carlănaru, și restabilirea situației anterioare în cartea funciară, se reține că pe parcursul soluționării prezentului dosar în al doilea ciclu procesual în fața primei instanțe, intimații F. E. S. și F. J.

J. au donat intimatului F. G. cota de ½ parte deținută cu titlu de moștenire după antecesorul lor F. A. ,din imobilul în litigiu.

Față de soluția de admitere a capătului de cerere principal și conform principiul potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului, petitul de nulitate a actului de donație se impune a fi admis dat fiind caracterul său accesoriu față de cel de prestație tabulară analizat și apreciat ca întemeiat .

Se mai reține că este evidentă cauza ilicită a contractului de donație și scopul exclusiv al acestuia de fraudare a intereselor creditoarei, în condițiile în care debitorii obligației de a încheia actul autentic cu privire la cota de ½ parte din imobil, refuză fără justificare îndeplinirea acestei obligații, susținerile lor privind lipsa cauzei contractului de vanzare-cumpărare sub semnătură privată nefiind fondate.

De asemenea atat donatorii cat și donatarul, intimatul F. G., au cunoscut despre derularea prezentului litigiu în care au fost atrași ca părți, anterior încheierii contractului de donație.

Ori, așa cum s-a statuat în doctrină și practică, donația este nulă absolut, avand o cauză ilicită, dacă este făcută în scopul sustragerii imobilului de la urmărire silită, în speță, intimații fiind chemați în judecată tocmai în vederea executării obligației asumate de antecesorul lor, obligație făcand parte din pasivul succesoral al acestuia, ce li s-a transmis ca urmare a dezbaterii succesiunii defunctului.

De altfel, chiar în cuprinsul actului de donație s-a stipulat faptul că donatorii nu îl garantează de evicțiune pe donatar, iar acestuia i s-a adus la cunoștință că admiterea acțiunii în prestație tabulară va avea ca efect desființarea dreptului de proprietate asupra cotei părți din apartament care face obiectul donației.

Nu este lipsit de relevanță sub aspectul atitudinii subiective a donatarului, nici faptul că, în corespondența electronică comunicată instanței fondului la data de_ (f.30 dosar fond rejudecare) intimatul F.

G. face o serie de afirmații defăimătoare la adresa nepoților săi,intimații

F. J. J. și F. E. S. ca apoi, la scurt timp să accepte";cu mulțumire"; donația făcută de aceștia.

Totodată, ca o consecință a constatării nulității donației, se va dispune și restabilirea situației anterioare în cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al intimatului F. G. și reînscrierii dreptului de proprietate al intimaților F. J. J. și F. E. S. asupra cotei de ½ parte din imobil în CF 8824 (actualmente 2. -C1-U1) C.

-N. nr. top 5168/1.

Referitor la soluția asupra cererii de instituire a sechestrului judiciar, criticile apelantei nu pot fi primite deoarece așa cum rezultă din cuprinsul încheierii civile din data de_ reclamanta a renunțat la judecarea acestui capăt de cerere.

Susținerile sale în sens contrar nu pot fi reținute știut fiind că încheierile de ședință reprezintă înscrisuri autentice cu privire la constatările personale ale agentului instrumentator și care pot fi atacate pe acest aspect numai prin înscriere în fals, ipoteză nerealizată în speță.

Așa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 296 c.pr.civ., tribunalul urmează a admite în parte apelul declaratde reclamanta D. G. C. împotriva Sentinței civile nr.23541/2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va schimb în întregime în sensul că va admite în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta D. G. C. împotriva paraților F.

J. J., F. E. S. și F. G. și în consecință: va constata nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr.1568/_ de BNP Asociați M. Carlănaru și M. Carlănaru, cu consecința restabilirii situației anterioare în cartea funciară, va obliga parații F. J.

J. și F. E. S. să încheie cu reclamanta contract de vânzare- cumpărare în formă autentică privind cota de ½ parte din imobilul situat în

C. -N., str. B. ești nr.1,ap.1, înscris în CF 8824 C. -N. A+1 cu nr. top5168/1 la parter compus din 2 localuri de prăvălie, 2 camere, bucătărie, magazie, coridor, baie, antreu, WC, cămară de alimente și pivniță cu pic aferente în cotă de 63/100 parte din CF col. 16409, în caz contrar prezenta hotărare va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Raportat la soluția adoptată, parații fiind căzuți în pretenții urmează să fie obligați, în temeiul art.274 C.pr.civ. să plătească cheltuielile de judecată de la fond.

Astfel, se constată că reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii parțiale în procent de 50% a taxei judiciare de timbru și a eșalonării diferenței în rate lunare egale.

În ce privește suma de 2935,5 lei de care reclamanta a beneficiat de scutire, aceasta va fi pusă în sarcina paraților, care vor fi obligați să o achite în favoarea statului în temeiul art. 18 din OUG nr.51/2008.

În privința diferenței de 2935,5 lei taxă judiciară de timbru pe care reclamanta o achită în rate lunare, precum și a sumelor de 1520 lei onorariu expert și 4545 lei onorarii avocațiale la fond (ambele cicluri procesuale), în total 9000,5 lei, parații vor fi obligați să o achite reclamantei în temeiul art.274 C.pr.civ.

În apel, față de soluția adoptată, în temeiul art.274 C.pr.civ. și art.18 din OUG nr.51/2008 intimații vor fi obligați să achite cheltuieli de judecată în favoarea statului în suma de 5689 lei reprezentand taxa judiciară de timbru de care apelanta a fost scutită în baza cererii de ajutor public judiciar admise.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite în parte apelul declarata de reclamanta D. G. C. împotriva Sentinței civile nr.23541/2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o schimbă în întregime în sensul că admite în

parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta D. G. C. împotriva paraților F. J. J., F. E. S. și F. G. și în consecință:

-constată nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr.1568/_ de BNP Asociați M. Carlănaru și M. Carlănaru, cu consecința restabilirii situației anterioare în cartea funciară.

-obligă parații F. J. J. și F. E. S. să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare în formă autentică privind cota de ½ parte din imobilul situat în C. -N., str. B. ești nr.1,ap.1, înscris în CF 8824 C. -N. A+1 cu nr. top5168/1 la parter compus din 2 localuri de prăvălie, 2 camere, bucătărie, magazie, coridor, baie, antreu, WC, cămară de alimente și pivniță cu pic aferente în cotă de 63/100 parte din CF col. 16409, în caz contrar prezenta hotărare va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare,

Obligă parații să plătească cheltuieli de judecată la fond în sumă de 2935,5 lei către stat și în sumă de 9000,5 lei reclamantei .

Menține dispozițiile sentinței atacate în ce privește soluția asupra instituirii sechestrului judiciar .

Obligă intimații să achite cheltuieli de judecată în apel în favoarea statului suma de 5689 lei .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.

Președinte,

E. L.

Judecător,

M. O. -S.

Grefier,

G. -C. Ț.

G.Ț. 25 Iunie 2013

Red. M.O.S./ Tehnored. C.H. _

Jud. fond. - S. Iuga - Judecătoria Cluj-Napoca

← Încheierea civilă nr. 231/2013. Hotărâre care să țină loc...		Decizia civilă nr. 175/2013. Hotărâre care să țină loc de... →

Decizia civilă nr. 328/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 328/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic