Decizia civilă nr. 360/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 360/R/2013
Ședința publică din data de 20 septembrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător JUDECĂTOR: S. I.
JUDECĂTOR: B. R. -I.
GREFIER: E. M. - M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind recursul civil declarat de reclamanta S.C. C. S., împotriva sentinței civile nr. 3233/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
Dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de 13 septembrie 2013 în prezența reprezentantului reclamantei-recurente, avocat S. D. și a reprezentantului pârâtei-intimate Zaharia I. - avocat R. V., concluziile acestora fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Deliberând constată:
T R I B U N A L U L
Prin Sentința Civilă nr. 3233 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC C. S., în contradictoriu cu pârâții Ț. A., N. V. și Z. I. .
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că:
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat în principal să se constate că pârâții Ț.
A. și N. V. au predat terenul cu suprafața de 4887 mp înscris în CF 2270 nr. top.2354/1 și suprafața de 4590 mp înscrisă în CF 2271 nr.top.2355/1 în luna august 1993, că aceeași pârâți au primit suma de 7.760.000 lei ROL cu titlu de preț al terenului vândut și să se dispună obligarea acestora la predarea actelor de întabulare precum și întabularea în CF a dreptului de proprietate astfel dobândit de reclamanți, iar în subsidiar, restituirea sumei achitate cu titlu de preț, actualizată la indicele prețului de consum de la data plății efective, susținându-se, în esență, că bunul s-a predat și prețul s-a primit, însă pârâții-vânzători nu sunt proprietarii terenului predat în folosința reclamantei, iar eroarea s-a datorat identificării greșite efectuate de expertul tehnic Suciu Grigore, acțiune întemeiată în drept pe dispozițiile art._, 1075 și 1077 Cod civ.
Ulterior acțiunea s-a precizat sub aspectul motivelor invocate în susținerea ei, respectiv, relevându-se împrejurarea că ambele parcele au fost înstrăinate numitei P. G. prin contracte de vânzare cumpărare în formă autentică, respectiv nr. 2354/2010 și nr. 2355/_, dar și sub aspectul temeiului de drept, în sensul că reclamanta a solicitat dezdăunări "în caz de neexecutare a obligației de a face";, cuantificate la restituirea prețului achitat, actualizat cu indicele prețului de consum stabilit de Institutul Național de Statistică.
Prin înscrisul de la fila 33 din dosarul de fond s-a completat apoi, precizarea de acțiune sub aspectul temeiului de drept, ca fiind art.998-999 C.civ. vechi, temei pe care și-a întemeiat acțiunea în restituirea sumei achitate cu titlu de preț.
La fila 63 dosar fond, s-a depus o nouă precizare de acțiune, intitulată "extindere de acțiune și noi precizări"; prin care s-a solicitat ca în contradictoriu cu Z. I., pârâtă nou
introdusă în cauză, și pârâții Ț. A., N. V., să fie obligați în solidar la restituirea prețului achitat "în prezența lor"; actualizat cu indicele inflației, acțiune motivată în drept pe art.992, 993, 994 C.civ..
La termenul de judecată din_ având cuvântul pe fond reprezentantul reclamantei a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la restituirea sumei de 7.760.000 lei Rol, achitat în anul 1993, acțiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în ceea ce privește pârâții N.
V. și Ț. A., și plată nedatorată în ce privește pârâta Z. I. .
În raport de precizările mai sus enumerate și temeiurile de drept invocate, inclusiv cu ocazia judecării cauzei pe fond, instanța a analizat fiecare capăt de cerere formulat și precizări, raportat la temeiul de drept invocat în susținerea acestora, sens în care a reținut că prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "contract de vânzare cumpărare"; încheiat la data de_ între pârâta Z. I., pe de o parte, și reclamantă, pe de altă parte, prima s-a obligat să transmită dreptul de proprietate asupra suprafețelor înscrise în CF 1246 B. B.
, partea a treia, nr. top. 2356 și 2355/2 (parcela de 7550 mp și 2156 mp) pentru prețul de
7.760.000 lei ROL, prețul urmând a fi achitat cel mai târziu la data de_ dată la care cumpărătorul a intrat în posesia terenului.
S-a mai menționat în cuprinsul înscrisului, faptul că identificarea s-a efectuat de expertul Suciu Grigore în dosar 1989/1993 al Judecătoriei B., promitenta vânzătoare asumându-și obligația respectării dreptului de proprietate asupra terenului înstrăinat, promitentului cumpărător, după primirea prețului, respectiv își asumă obligația să nu îl tulbure în folosința imobilului.
A fost real că potrivit conținutului și clauzelor înserate în cuprinsul său, înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare"; încheiat la_ a avut valențele unei promisiuni de vânzare cumpărare care a dat naștere la obligații de a face în sarcina ambelor părți.
Pentru a se da eficiență juridică acestuia, în măsura în care face obiectul investirii instanței, este necesar să îndeplinească toate condițiile de valabilitate ale contractului de vânzare cumpărare și implicit cele prevăzute de art.948 și urm. C.civ. vechi. Ori, din conținutul acțiunii reclamantei și susținerile acesteia - obiect al acțiunii precizate în mai multe rânduri - a rezultat indubitabil că, aceasta nu a solicitat constatarea valabilității convenției încheiate de părți, inclusiv cu cei doi pârâți Ț. A. și N. V., și nici executarea convenției în ipoteza în care s-a pretins că a fost valabil încheiată deși s-a susținut că cei doi pârâți, Ț. A. și N. V., nu au fost proprietarii terenului înstrăinat.
Din analiza capetelor de cerere și a temeiurilor de drept invocate a rezultat că s-a solicitat, în final, restituirea sumei achitate cu titlu de preț, invocându-se în drept ca temei al obligației de restituire, pentru pârâții Ț. A. și N. V. răspunderea civilă delictuală antrenată în baza art. 998-999 C.civ., iar în ce privește pe pârâta Z. I., plata nedatorată ca izvor al obligației de restituire, deși s-a susținut că, răspunderea tuturor pârâților a fost una solidară.
A fost real că debitorul obligației de a face născută dintr-un antecontract de vânzare- cumpărare are la îndemână posibilitatea să solicite executarea contractului sau rezoluția lui, sub condiția să-și fi îndeplinit, în ce-l privește, obligațiile asumate sau mai poate invoca motivele de nulitate absolută dintre cele ce intră sub incidența dispozițiilor art.948 C.civ. vechi.
Cum, însă instanța nu a fost investită cu acțiune în nulitate pentru neîndeplinirea condițiilor prev. de art.948 C.civ. și nici cu acțiune în realizare în sensul celor anterior reținute, cererile precizate în mai multe rânduri având caracter subsidiar și în totală neconcordanță cu dispozițiile art. 111 C.pr.civ., text care dispune că partea care are interes poate să facă cererea pentru constatare existenței sau inexistenței unui drept, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului astfel cum este cazul în speță, instanța de fond a constatat că o atare acțiune a fost inadmisibilă.
În situația în care, instanța învestită cu acțiunea în restituirea sumei solicitate, întemeiată pe principiul plății nedatorate, conform art. 1092 C.civ. vechi, potrivit căruia plata nedatorată s-a prezumat a fi executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia, condiții care au trebuit întrunite cumulativ, în speță, nu numai că nu s-a făcut asemenea dovadă, a cerințelor menționate, dar fiind vorba de restituirea prețului ca efect al neexecutării unui contract, nu a intrat în discuție aplicarea acestui text. Cu toate acestea cel care a plătit în temeiul unui contract nul sau rezolvit are drept la restituire, deoarece atât nulitatea, cât și rezoluția au efect retroactiv, pe cale de consecință obligația pare ca și când nu ar fi existat niciodată iar părțile au fost repuse în situația anterioară, ori în cauză instanța de fond nu a fost investită cu asemenea cerere, astfel încât nici această teză nu a putut fi primită de instanță.
Cât despre răspunderea civilă delictuală invocată la termenul din data de_, ca temei al răspunderii "solidare";, cu privire la pârâții Ț. A. și N. V., nu a intrat în discuție, având în vedere că izvorul obligației de restituire a prețului a derivat dintr-o convenție și nu din fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, iar pe de altă parte, nu s-a putut reține o răspundere solidară a celor trei pârâți (Ț. A., N. V. și Z. I. ), întemeiată în drept pe dispoziții legale diferite deși, obligația derivă din același raport juridic.
În consecință având în vedere starea de fapt mai sus reținută și temeiurile de drept invocate, principiul disponibilității procesului civil, instanța de fond a respins acțiunea civilă extinsă și precizată ca inadmisibilă.
În ce privește autoritatea de lucru judecat invocată, întemeiată pe art. 1201 C.civ. raportat la 1066 C.pr.civ., instanța de fond s-a pronunțat asupra acesteia în ședința publică din_ .
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC C. S.
B., solicitând admiterea recursului în temeiul art. 312 alin.3 C.pr.civ. raportat la art. 304 pct.9 C.pr.civ. cu modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de aceasta, urmând ca instanța să constatate că pârâții Ț. A. și N. V. au primit de la reclamanta-recurentă prin reprezentant suma de 7.760.000 lei (vechi) în august 1993, cu titlul de preț al terenului în suprafață de 4887 mp înscris în C.F. nr.2270, nr.top.2354/1 și respectiv a terenului în suprafața de 4590 mp. înscrisă în C.F. nr.2271 nr.top.2355/1. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâților în solidar la restituirea sumei de 7.760.000 lei vechi, (respectiv 776 lei noi) actualizată cu indicele prețului de consum de la data plății efective.
În motivare s-a arătat că soluția instanței de fond a fost nelegală și netemeinică, deoarece hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, arătându-se că în fapt, în august 1993, recurenta prin reprezentant a convenit cu pârâții Ț. A. și N. V., cumpărarea terenului în suprafață de 9.477 mp situat în Colibița și identificat în C.F.nr.2270, nr.top.2354/1 și respectiv în C.F. nr.2271, nr.top.2355/1, în schimbul prețului de 7.760.000 lei (vechi). În scurt timp de la arătarea terenului de către vânzători, recurenta prin reprezentant a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare și le-a achitat acestora în întregime prețul terenului. La momentul semnării antecontractului, respectiv la data de 20 iulie 1993 a participat doar V. Zeiger în calitate de mandatar al recurentei, căruia i s-a prezentat doar un înscris care era deja semnat. Prețul terenului a fost achitat personal de asociatul unic al recurentei, respectiv de Bergman Charles, în termen de 45 de zile de la data semnării antecontractului, banii fiind înmânați în prezența celor trei pârâți.
S-a arătat că, așa cum a rezultat din declarația martorilor audiați în cauză, precum și din declarația martorului V. Zeiger audiat în dosarul nr._ al Judecătoriei B., pârâții au predat în posesie asociatului unic al recurentei, terenul negociat, respectiv terenul înscris în C.F. nr.2270, nr.top.2354/1 și C.F. nr.2271 nr.top.2355/1, care a fost folosit de recurentă prin asociat unic, de peste 17 ani, fiind netulburați până în prezent.
S-a menționat că, cu ocazia demersurilor întreprinse în cursul anului 2007 în vederea intabulării terenului predat în posesie și folosință, s-a descoperit că în antecontractul încheiat la data de 20 iulie 1993 s-a menționat la poziția vânzător o altă persoană decât cea cu care s-a negociat vânzarea terenului și care i-a pus în posesie, iar terenul obiect al vânzării-cumpărării a fost altul decât cel care le-a fost predat în posesie și folosință.
Astfel, deși a fost pusă în posesie prin reprezentant asupra terenului identificat în C.F. nr.2270, nr.top.2354/1 și C.F. nr.2271 nr.top. 2355/1 al căror proprietari erau pârâții Ț. A. și N. V., totuși antecontractul încheiat în formă scrisă a avut ca obiect vânzarea- cumpărarea terenului identificat în B. -B., nr.topo. 2356 și nr.topo. 2355/2, al cărei proprietar a fost Zaharia I. .
S-a precizat că, motivat de faptul că recurenta a achitat prețul terenului predat în posesie, iar perfectarea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare nu a mai fost posibilă întrucât pârâții Ț. A. și N. V. au vândut acel teren prin contract autentic unor cumpărători de bună credință, s-a apreciat că fapta pârâților care prin manopere dolosive au determinat recurenta să le plătească prețul terenului negociat, fără să încheie cu aceasta nici un înscris, a reprezentat o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Astfel, dacă recurenta prin reprezentant nu ar fi fost indusă în eroare de către pârâți, atât cu privire la vânzătorul și datele de identificare ale terenului menționat în antecontractul încheiat la data de 20 iulie 1993, cât și cu privire la refuzul părților de a încheia un antecontract de vânzare-cumpărare cu aceasta, nu ar fi plătit integral prețul terenului și nici nu ar fi semnat antecontractul cu vânzătorul cu care nu a convenit încheierea nici unui fel de contract.
Astfel, s-a arătat că, în condițiile în care erorile strecurate în antecontractul de vânzare- cumpărare încheiat cu Zaharia I., prezentat în cauză doar ca un început de dovadă scrisă, precum și achitarea prețului terenului în prezența tuturor celor trei pârâți, s-a datorat doar manoperelor frauduloase ale pârâților Ț. A. și N. V., apreciindu-se că fapta pârâților întrunește ambele elemente constitutive ale dolului, respectiv atât elementul material, cât și cel psihologic.
Manoperele dolosive ale pârâților au fost dovedite atât prin declarațiile martorilor audiați în cauză, cât și în dosarul nr._ al Judecătoriei B., precum și în dosarul penal nr. 1291/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița ce a avut ca obiect cercetarea pârâților pentru săvârșirea de către aceștia a infracțiunii de înșelăciune. Chiar și pârâta Zaharia
I. a recunoscut în interogatoriul luat în fața instanței că pârâții Ț. A. și N. V. au indus-o în eroare că le vând terenul lor încasând în întregime prețul.
S-a învederat faptul că, cererea recurentei de obligare a pârâților Ț. A. și N. V. la restituirea prețului a avut ca temei juridic răspunderea civilă delictuală, fiind justificată de dispozițiile art.998, art.999 cod civil vechi, precizându-se totodată faptul că acea solicitare de restituire a prețului de către pârâții Ț. A. și N. V. nu a putut avea la bază ca temei juridic plata nedatorată, deoarece prin achitarea prețului, recurenta prin reprezentat, a urmărit stingerea unei datorii valabile rezultate din vânzarea de către pârâți a terenului ce le-a fost predat în posesie și folosință pe o perioadă de 17 ani. Astfel, în condițiile în care una din condițiile de existență a plății nedatorate a fost tocmai ca între cel care a făcut plata și cel care a primit plata să nu existe raportul juridic de obligații a cărui stingere s-a urmărit prin plata efectuată, a rezultat că în cauză nu s-a aflat în prezența unei plăți nedatorate față de pârâții Ț.
A. și N. V. .
Recurenta a mai precizat că, în condițiile în care aceasta a achitat în prezența pârâtei Zaharia I. suma de 7.760.000 lei (vechi) cu titlul de preț, pentru achiziționarea terenului cu care a fost pusă în posesie, dar acel teren nu a aparținut vânzătoarei, s-a apreciat că s-a aflat în prezența unei plăți nedatorate. În antecontractul încheiat între aceasta și pârâta Zaharia I. s- au notat datele de identificare ale terenului proprietatea acestei pârâte, care nu au făcut obiectul negocierii contractului de vânzare-cumpărare la care a participat recurenta prin
reprezentant. Acea eroare nu a fost imputabilă recurentei, întrucât proprietarii, respectiv vânzătorii au trebuit să cunoască datele exacte ale terenurilor pe care le vând.
S-a arătat că din declarația martorului V. Zeiger audiat în dosarul nr._ al Judecătoriei B., prețul terenului pe care recurenta a intenționat să-1 achiziționeze și care i- a fost predat în posesie a fost achitat în prezența celor trei pârâți. Având în vedere că doar aceștia puteau ști cui aparține terenul predat recurentei, s-a apreciat că încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare doar cu Zaharia I. s-a datorat relei-credințe în special a pârâților Ț. A. și N. V. .
S-a apreciat că toți pârâții au fost obligați la repetițiunea prețului primit de la recurentă. Astfel, Zaharia I. a primit prețul pentru un teren pe care recurenta nu a urmărit să îl cumpere, iar aceasta nu a dorit nici o clipă să îl înstrăineze, iar pârâții Ț. A. și N. V. au primit o sumă de bani cu titlul de preț al unui teren pe care au refuzat să îl vândă recurentei, creând aparența prin manopere dolosive că nu au participat la nici o negociere cu recurenta în acel sens.
Recurenta a precizat că instituția juridică pe care a înțeles să o angajeze în cauză față de Zaharia I. a fost plata nedatorată, fiind reglementată de art.992, art.993 și art.994 din Vechiul Cod civil. Chiar dacă în cauză a existat un antecontract încheiat între recurentă și pârâta Zaharia I. la data de_, având în vedere erorile strecurate în cuprinsul acestuia, s-a apreciat că nu a existat un raport juridic de obligații a cărui stingere s-a urmărit prin plata făcută de recurentă (solvens) către acea pârâtă (accipiens). Astfel, în condițiile în care pârâta Zaharia I. nu a dorit și nu a urmărit să vândă recurentei terenul menționat în antecontract, iar recurenta nu a urmărit nici o clipă să cumpere terenul menționat în antecontract, neachitând nici o sumă de bani cu acel titlu, s-a apreciat că nu a existat un acord de voință între recurentă prin reprezentant și pârâta Zaharia I. .
De asemenea, având în vedere reaua-credință a pârâților s-a apreciat că aceștia au fost datori să restituie nu doar sumele de bani primite, ci și prejudiciul cauzat recurentei prin lipsirea de folosul acestor sume de bani pe o perioadă atât de lungă, respectiv valoarea actualizată a acestora, cu indicele prețului de consum de la data plății efective.
În opinia recurentei condițiile privind existența unei plăți nedatorate au îndeplinite cumulativ. Astfel, din declarația martorului V. Zeiger audiat în dosarul nr._ al Judecătoriei B., a rezultat că pârâta Zaharia I. a participat la primirea în întregime sau în parte a prețului pentru vânzarea cumpărarea terenului negociat, potrivit informațiilor comunicate martorului Santa Gheorghe de către pârâții Ț. A. și N. V., în condițiile în care Zaharia I. nu a recunoscut că și-ar fi dat acordul pentru vânzarea vreunui teren, semnând antecontractul prezentat în probațiune fără să fi avut cunoștință de conținutul acestuia, rezultând că prețul terenului nu i s-a cuvenit, fiind obligată în temeiul art. 992 Cod civil vechi la restituirea sumelor primite cu acel titlu.
În al doilea rând, condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâților Ț. A. și N. V. au fost îndeplinite fiind făcută dovada lor prin interogatoriul lor, ca urmare a aplicării prevederilor art. 225 Cod procedură civilă, prin interogatoriul pârâtei Zaharia I., prin declarația martorului Șanta Gheorghe, prin declarația martorului V. Zeiger audiat în dosarul nr._ al Judecătoriei B. și prin probele administrate în dosarul penal nr. dos. nr. 414/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud.
În al treilea rând angajarea răspunderii solidare a celor trei pârâți nu a derivat din același raport juridic, iar izvorul obligației de restituire a prețului nu a derivat din aceeași convenție. Solidaritatea obligației lor de restituire a prețului s-a datorat împrejurărilor de fapt comune în care s-a plătit suma pe care recurenta a solicitat să îi fie restituită. Mai mult decât atât, având în vedere că nu toți pârâții au fost semnatarii antecontractului de vânzare cumpărare prezentat ca un început de dovadă, s-a apreciat că a fost evident faptul că izvorul obligației de restituire a prețului nu a derivat pentru toți din aceeași convenție scrisă.
Referitor la mențiunea instanței cu privire la inadmisibilitatea acțiunii pentru motivul că s-ar fi putut solicitat realizarea dreptului recurenta a apreciat că a fost neîntemeiată. Astfel, așa cum a rezultat din întregul material probator administrat în cauză precum și din petitele formulate inițial, recurenta a arătat că a încercat să obțină realizarea dreptului în sensul recunoașterii convenției încheiate cu pârâții T. A. și N. V. și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic. Având în vedere că terenul ce a făcut obiectul convenției s-a vândut unor cumpărători de bună credință, a înțeles să precizeze acțiunea și să solicite restituirea prețului.
Recurenta a arătat că temeiul de drept invocat pentru susținerea acestui petit în realizare au fost cele prezentate pe larg mai sus, respectiv art. 992, art. 993, art. 998, art. 999 Cod Civil Vechi.
Având în vedere modul în care s-au derulat evenimentele s-a apreciat că în cauză nu s- a putut solicita rezoluțiunea unui antecontract încheiat cu un vânzător care nu a consimțit la nici o vânzare, iar acțiunea în nulitatea antecontractului de vânzare cumpărare nu a putut fi promovată în mod legal de recurentă, deoarece nu a avut interes în anularea unui înscris care pentru aceasta nu a produs acele consecințe juridice menite să-i repare prejudiciul care i-a fost cauzat.
Pentru termenul de judecată din data de 22 martie 2013, pârâta intimată Zaharia I. a formulat întâmpinare, solicitând instanței pe cale de excepție, respingerea recursului ca fiind tardiv formulat, iar pe fond respingerea acestuia ca nefondat, cu menținerea ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 3233/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, dar și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat că în fapt, având în vedere că Sentința civilă nr. 3233/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a rămas definitivă și irevocabilă la data de_, pârâta intimată Zaharia I. a solicitat pe cale de excepție să se dispună respingerea recursului ca tardiv formulat la data de_ .
S-a solicitat să se observe că prin Sentința civilă nr. 3233/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de recurentă.
Pârâta intimată Zaharia I. a precizat că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică prin respingerea acțiunii civile iar solicitarea recurentei de casare a sentinței civile nr. 3233/2012 a fost nefondată, motivele de recurs formulate fiind neîntemeiate și fără nicio relevanță cu privire la fondul cauzei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 și 274 Cod procedură civilă.
Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta
este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.
Esențial sub aspectul soluționării recursului, dar și a fondului cauzei, este stabilirea exactă a raporturilor juridice pe care reclamanta le susține ca fiind existat între părți. Probatoriul administrat în cauză a confirmat susținerile reclamantei cu privire la faptul că reclamanta prin reprezentant legal, a ajuns în anul 1993 la o înțelegere pârâții Ț. A. și N.
V. cu privire la vânzarea unei porțiuni de teren situat în zona Colibița. Pârâții au predat reclamantei terenul cu suprafața de 4887 mp înscris în CF 2270 B. B. nr. top.2354/1 și suprafața de 4590 mp înscrisă în CF 2271 B. B. nr.top.2355/1 în vara anului 1993, aceiași pârâți primind suma de 7.760.000 lei ROL cu titlu de preț al terenului vândut. La acest moment nu s-a încheiat nici un înscris cu privire la convenția intervenită între părți.
Ulterior identificarea terenurilor s-a efectuat de expertul Suciu Grigore și s-a concluzionat că terenurile vizate de reclamantă aparțin de fapt pârâtei Zaharia I., verișoara primilor pârâți și că se identifică sub alte numere top. Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "contract de vânzare cumpărare"; încheiat la data de_ între pârâta Zaharia I. ,
pe de o parte, și reclamantă, pe de altă parte, prima s-a obligat să transmită dreptul de proprietate asupra suprafețelor înscrise în CF 1246 B. B., partea a treia, nr. top. 2356 și 2355/2 (parcela de 7550 mp și 2156 mp) pentru prețul de 7.760.000 lei ROL. Pârâta Zaharia I. a recunoscut în cadrul interogatoriului administrat de instanța de fond (f.98-99) că a semnat contractul, dar a precizat totodată că suma de bani a fost încasată doar de ceilalți doi pârâți, ea nu a primit niciun ban. De altfel, chiar și reclamanta a arătat în fața instanței de fond că banii au fost achitați pârâților Ț. A. și N. V., dar în cererea de recurs se încearcă totuși acreditarea ipotezei că și pârâta Z. I. ar fi primit suma sau o parte din aceasta.
În anul 2007 cu ocazia demarării măsurilor pentru valorificarea acestui antecontract, reclamanta a descoperit că identificarea terenului folosit de ea a fost greșită, corespunzând de fapt suprafațelor de 4887 mp înscris în CF 2270 B. B. nr. top.2354/1 și de 4590 mp înscrisă în CF 2271 B. B. nr.top.2355/1. Prin sentința civilă nr. 1726/2009 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ (înainte de rejudecare dosar nr._ ) s-a luat act de renunțarea reclamantei SC C. S. la judecarea acțiunii civile având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic. Ulterior în anul 2010 porțiunile de teren au fost înstrăinate de pârâții Ț. A. și N. V. unei terțe persoane prin acte autentice. Totodată reclamanta a constatat că terenurile înscrise în CF 1246 B. B., partea a treia, nr. top. 2356 și 2355/2 (parcela de 7550 mp și 2156 mp), pentru care s-a încheiat antecontractul, nu reprezintă pentru ea interes si a apreciat că a fost indus în eroare de pârâți cu ocazia încheierii antecontractului.
Reclamanta prin acțiunea precizată în prezentul dosar solicită restituirea sumei de 776 lei RON actualizată cu indicele de inflație, iar în ceea ce privește temeiul pentru pârâții Ț.
A. și N. V. se invocă răspunderea civilă delictuală antrenată în baza art. 998-999 C.civ., iar în ce privește pe pârâta Z. I., plata nedatorată ca izvor al obligației de restituire.
Răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile, în timp ce răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator. Consecința pe care o deducem din raportul astfel precizat între cele două răspunderi este aceea, că ori de câte ori în dreptul nostru civil nu avem de-a face cu o răspundere contractuală, vor fi aplicabile regulile cu privire la răspunderea civilă delictuală.
O deosebire importantă între cele două răspunderi o constituie faptul că, pe când în cazul răspunderii delictuale, obligația încălcată este o condiție legală, cu caracter general, care revine tuturor - obligația de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite -, în cazul răspunderii contractuale, obligația încălcată este o obligație concretă, stabilită prin contractul existent, încheiat între cele două subiecte ale răspunderii, cel păgubit și cel care și-a încălcat obligațiile contractuale. În ceea ce privește problema cumulului sau opțiunii între cele două răspunderi, contractuală și delictuală, s-a generalizat principiul că, în cazul în care între părți a existat un contract, din a cărui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, calea de ales fiind cea a răspunderii contractuale.
Recurenta a considerat că incidente în cauză sunt dispozițiile art. 998-999 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală, întrucât ei doi pârâți au indus-o pe reclamantă în eroare prin manopere dolosive.
Art. 998-999 din vechiul cod civil, a apreciat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții [1], respectiv: a) existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu; b) existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu; d) existența vinovăției,
subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Reclamanta - recurentă a susținut încă de la primele demersuri întreprinse, că între ea și pârâții Ț. A. și N. V. s-a realizat o convenție, o înțelegere privind înstrăinarea unor porțiuni de teren. Reclamanta afirmă în continuare că ea și-a executat obligațiile ce îi reveneau, respectiv le-a plătit celor doi pârâți prețul convenit, 7.760.000 lei ROL, intrând în posesia terenului, pe care l-a și folosit timp de peste 15 ani, fără a fi conturbată, aceste aspecte fiind confirmate și prin probatoriul administrat în cauză - prin declarațiile pârâtei Zaharia I. și a martorului Șanta Gheorghe (f. 79-80).
Tribunalul reține că, atâta timp cât însăși reclamanta susține că între ea și pârâții Ț.
A. și N. V. au existat raporturi contractuale, nu se poate solicita angajarea răspunderii civile delictuale a acestora, astfel încât instanța de fond în mod corect a respins acțiunea împotriva lor, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil. Nici presupusele manopere dolosive efectuate de pârâți, nu sunt în măsură să transpună raporturile pe tărâm delictual, atâta timp cât aceste manopere dolosive nu întrunesc condițiile vreunei infracțiuni, or prin sentința penală nr. 225/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 14._ s-a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale față de numiții Ț. A. și N. V. pentru infracțiunea de înșelăciune, iar față de numita Zaharia I. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Tribunalul concluzionează astfel că nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală a pârâților Ț. A. și N. V., iar analiza unei eventuale răspunderi civile contractuale nu se impune în cauză, nefiind solicitată angajarea unei astfel de răspunderi de către reclamantă.
În ceea ce o privește pe pârâta Zaharia I., cererea a fost fundamentată pe plata nedatorată, acest concept putând fi definit ca fiind executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia.
Condiția esențială pentru promovarea unei acțiuni de restituire a plății nedatorate, o reprezintă efectuarea unei asemenea plăți, or în cazul de față chiar reclamanta a susținut că suma de 7.760.000 lei ROL a fost achitată în anul 1993 pârâților Ț. A. și N. V., aspect confirmat și de martorul Șanta Gheorghe, neexistând probe cu privire la faptul că pârâtei Zaharia I. i-ar fi revenit vreo parte din această sumă de bani. Declarația martorului
V. Zeiger audiat în dosarul nr._ al Judecătoriei B., din care a rezultat că pârâta Zaharia I. a participat la primirea în întregime sau în parte a prețului pentru vânzarea - cumpărarea terenului negociat, nu conține elemente din care să rezulte că ea ar fi primit vreo parte din preț. Simpla prezență la predarea banilor nu poate atrage răspunderea acesteia pentru restituirea sumei achitată de reclamantă celorlalți doi pârâți. Or, văzând aceste aspecte, instanța de fond în mod corect a stabilit că se impune respingerea si a cererii îndreptate împotriva acestei pârâte.
Raportat la faptul că tribunalul a concluzionat că nu poate fi angajată răpunderea delictuală a pârâților Ț. A. și N. V. sau cea pentru plata nedatorată în sarcina pârâtei
Z. I., nu se mai impune o analiză a caracterului solidar al presupuselor obligații.
Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul în baza art.312 alin.1 teza II din codul de procedură civilă va respinge recursul declarat de reclamanta SC C. S., împotriva sentinței civile nr.3233/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B., ca neîntemeiat.
Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, tribunalul, raportat la soluția pronunțată, va respinge cererea recurentei SC C. S. de obligare a intimaților Ț.
A., N. V. și Zaharia I. la plata cheltuielilor de judecată în recurs, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta SC C. S., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat S. D., având sediul în B., Str. Gheorghe Șincai, Nr. 23, jud. B. - Năsăud, împotriva sentinței civile nr.3233/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B., ca neîntemeiat.
Respinge cererea recurentei SC C. S. de obligare a intimaților Ț. A., N. V. și Zaharia I. la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
B. | I. S. | S. | I. | B. | R. I. |
GREFIER
E. M. M.
Red/Dact: BISz/EMM
_ / 2 ex
Jud. fond: Abrudan O. D.
| ← Decizia civilă nr. 317/2013. Hotărâre care să țină loc de... | Decizia civilă nr. 192/2013. Hotărâre care să țină loc de... → |
|---|
