Decizia civilă nr. 335/2013. Succesiune
| Comentarii |
|
Dosar nr._ * R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 335/2013
Ședința publică de la 27 Martie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE C. -A. C.
Judecător V. G.
Judecător A. -F. D. Grefier A. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent I. (O. ) N. E. împotriva Sentintei civile nr. 17237/_ pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N., privind și pe intimat C. G., având ca obiect succesiune.
Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării de la data de_ și_, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 17.237 din_ a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr._
, s-a admis în parte cererea de chemare în judecata formulata de către reclamanta C. G. în contradictoriu cu pârâta I. N. E. (fosta O. N. E., având ca obiect succesiune.
S-a dispus reducțiunea parțială, în cota de l/2, a liberalității încheiată prin contractul de donație autentificat sub nr. 7263/_ de către notariatul de Stat Județean C. - notar Public Fuchs Roza-Margit, contract încheiat intre Enuță Octav si I. N. E. (fosta O. N. E.
), cu privire la imobilul situat în municipiul C. -N., str. Jupiter nr. 6, bl. OS 13, se. 2, et. 1, ap. 19, jud. C., înscris în C.F. nr. 2. -C1-U6 C. -N. (provenita din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 74027 C. -N. ), nr. top. 12958/S/XIX.
S-a respins petitul nr.2, privind predarea masei succesorale a defunctului Enuță Octav în favoarea reclamantei, ca fiind lipsit de interes.
S-a dispus înscrierea în C.F. nr.2. -C1-U6 C. -N. (provenita din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 74027 C. -N. ), nr. top. 12958/S/XIX, a dreptului de proprietate al reclamantei în cota de XA parte, asupra imobilului amintit mai sus.
S-a respins petitul nr. 4, privind radierea dreptului de uzufruct viager asupra imobilului situat în mun. C. -N., str. Jupiter nr. 6, bl. OS 13, se. 2, et. 1, ap. 19, jud. C., inscris în C.F. nr. 2. -C1-U6 C. -N. (provenita din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 74027 C. -N. ), nr. top. 12958/S/XIX, în favoarea defunctului Enuta Octav, ca fiind lipsit de obiect.
S-a respins ca fiind neîntemeiată cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă reconvențională I. N. E. (fosta O. N.
E. ) în contradictoriu cu reclamanta-pârâta reconvențională C. G., având ca obiect constatarea caracterului simulat al contractului de donație autentificat sub nr. 7263/_ de către Notariatul de Stat Județean C. -
Notar Public Fuchs Roza-Margit, contract incheiat intre Enuță Octav si I.
N. E. (fosta O. N. E. ), cu privire la imobilul situat în municipiul C. -N., str. Jupiter nr. 6, bl. OS 13, sc. 2, et. 1, ap. 19, jud. C.
, înscris în C.F. nr. 2. -C1-U6 C. -N. (provenita din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 74027 C. -N. ), nr. top. 12958/S/XIX.
A fost obligată pârâta I. N. E. sa plătească reclamantei C.
G. suma de 5.806,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 2.537,13 lei reprezintă taxa judiciara de timbru aferenta pretențiilor admise, suma de 5,3 lei reprezintă timbru judiciar aferent pretențiilor admise, iar suma de 3.264,22 lei reprezintă onorariu avocat.
S-a respins ca fiind neîntemeiată cererea paratei-reclamante reconvenționale I. N. E. de obligare a reclamantei-parate reconvenționale C. G. la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta este succesor legal rezervatar al defunctului Enuță Octav, în calitate de fiica.
La data de_ defunctul Enuță Octav, tatăl reclamantei, a scris si a semnat înscrisul sub semnătura privata intitulat "chitanță" (f. 43), prin care a recunoscut că a primit de la O. N., tatăl paratei, suma de 135.677 lei vechi. în chitanța defunctul a menționat ca "suma reprezintă contravaloarea apartamentului situat în str. Jupiter nr. 6" în care defunctul locuia "pentru uzul propriu, din constr. fondului de Stat". S-a mai menționat ca în apartament Enuta Octav va locui "fără plata chiriei, după care apartamentul ii va reveni după deces lui O. N. ". Acest înscris a fost semnat de către defunctul Enuță Octav si în calitate de martori de către numitele C. Cornelia si Kisu E. .
In ziua următoare,_, între SC URBANA SA în calitate de vânzător si Enuță Octav și soția sa, Enuță R., în calitate de cumpărători, s-a incheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 41140/ 1991 având ca obiect imobilul apartament situat în C. -N., str. Jupiter nr. 6, bl. OS13, ap. 19, jud. C. . Prețul apartamentului a fost în suma de 135.677 lei vechi (f. 4). în anul 1992 cumpărătorii si-au înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în cartea funciara (f. 7).
Enuță R. a decedat la data de_, unicul său moștenitor fiind soțul supraviețuitor Enuță Octav (f. 6), care a acceptat moștenirea si si-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în cartea funciara (f. 8).
La data de_, intre Enuță Octav în calitate de donator si pârâta I.
N. E. (fosta O. N. E. ) în calitate de donatar s-a încheiat contractul de donație autentificat sub nr. 7263/24 martie 1993 de către Notariatul de Stat Județean C. - Notar Public Fuchs Roza-Margit, prin care donatorul a donat în favoarea donatarei nuda proprietate asupra imobilului în litigiu, donatorul rezervându-si dreptul de uzufruct viager (f. 9). Pârâta donatara si-a înscris dreptul de proprietate cu toate atributele sale în cartea funciara (19), iar nu doar dreptul de nuda proprietate. Dreptul de uzufruct viager al defunctului Enuță Octav nu a fost înscris în cartea funciara.
Enuță Octav a decedat la data de_ (f.10), iar unica moștenitoare a acestuia este reclamanta C. G., succesor legal rezervatar al defunctului, în calitate de fiica (f. 11).
Instanța de fond a observat ca reclamanta a formulat acțiunea în acest dosar în data de_, în termenul de 6 luni de exercitare a dreptului de opțiune succesorală, iar prin formularea acțiunii reclamanta a acceptat tacit moștenirea după defunctul sau tata.
S-a mai reținut că, potrivit art. 841 vechiul C.civ., cotitatea disponibilă ce poate face obiectul donațiilor, fără a fi supusa reducțiunii, este de 1/2 din bunurile dispunătorului, dacă lasă un descendent.
Potrivit art. 847 vechiul C.civ. coroborat cu art. 848 vechiul C.civ., donațiile care depășesc cotitatea disponibilă vor fi reduse la cererea descendentului a cărui rezervă a fost atinsa.
Potrivit art.849 vechiul C.civ. cotitatea disponibilă se calculează astfel: se stabilește activul brut (toate bunurile din patrimoniul defunctului), la care se adaugă prin calcul donațiile și din valoarea lor reunită se scade pasivul.
In speță, masa succesorală rămasa după defunctul Enuță Octav este alcătuită doar din imobilul care a făcut obiectul donației a cărei reducțiune a solicitat-o reclamanta, instanța reținând ca nu s-a făcut dovada ca ar mai exista si alte bunuri în masa succesorala, iar pe de alta parte pârâta a arătat la interogatoriu ca știa ca defunctul Enuta Octav nu avea alte imobile (răspuns la întrebarea nr. 7, f. 86). întrucât reclamanta este descendent al donatorului, rezerva sa succesorala este în cota de ½ parte din masa succesorala. în consecință, condițiile în drept cerute pentru promovarea acțiunii în reducțiune sunt îndeplinite.
Instanța de fond a analizat dacă cererea de chemare în judecata formulata de către reclamanta este sau nu întemeiată, respectiv daca cererea reconvențională formulata de către pârâta-reclamanta reconvenționala este sau nu întemeiata, iar pentru acest demers era necesar sa se verifice dacă contractul de donație autentificat sub nr.7263/24 martie 1993 de către Notariatul de Stat Județean C. - Notar Public Fuchs Roza-Margit, cu privire la imobilul în litigiu, este o veritabilă donație sau în realitate acest contract este un act public, aparent, parte a simulației ca operațiune juridica complexa, actul secret fiind un act juridic cu titlu oneros, si anume un contract de vânzare-cumpărare.
Or, potrivit actelor depuse la dosar, "chitanța" (actul secret) a fost încheiată (anterior donației), între Enuță Octav și O. N., în timp ce donația (actul public) a intervenit între Enuță Octav și I. (O. ) N. E.
, așadar cele doua contracte - contractul public si contractul secret - nu au fost încheiate intre aceleași părți.
Având în vedere acest aspect, instanța a observat ca nu este îndeplinită o condiție esențială pentru existenta simulației, aceea ca actul aparent si actul secret sa intervină intre aceleași persoane. în consecința, instanța nu a putut reține caracterul simulat al contractului de donație, ca atare, cererea-reconvențională formulata de către pârâta-reclamantă reconvențională a fost apreciată neîntemeiată.
Din analiza înscrisului sub semnătura privata intitulat "chitanța", datat_, semnat de către defunctul Enuță Octav, din analiza coroborata a tuturor mențiunilor acestuia, instanța a observat ca acest înscris, impropriu denumit "chitanța", este un început de dovada scrisa care, coroborat cu alte probe, face dovada faptului ca intre Enuță Octav si O. N. s-a încheiat în realitate un contract de mandat fără reprezentare, căci probele administrate în cauză, respectiv interogatoriul pârâtei și declarațiile martorilor au dovedit că Enuță Octav nu dorea să cumpere apartamentul pentru sine, ci tatăl pârâtei-reclamante reconvenționale, dl. O. N., intenționa să achiziționeze acel apartament pentru fiica sa, pârâta I. N.
E., că O. N. i-a dat banii lui Enuță Octav, iar Enuță Octav i-a dat lui
O. N. apartamentul. Așadar, mandatarul fără reprezentare Enuță Octav a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 41140/1991 din data
de_ cu SC URBANA SA în nume propriu, dar pe seama mandantului
O. N., în baza mandatului primit de la acesta din urmă.
Deși intenția părților a fost ca adevăratul proprietar să fie O. N., art. 5 alin. 2 din Decretul-Lege nr. 61/1990 prevedea că imobilele din fondul de stat, cum este cel achiziționat de către Enuță Octav si soția acestuia în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 41140/1991, pot fi vândute doar chiriașilor, fiind așadar un contract de vânzare-cumpărare intuitu personae.
În această ordine de idei, contractul de vânzare-cumpărare nr. 41140/1991 încheiat valabil în considerarea persoanei mandatarului fără reprezentare (chiriașul Enuță Octav) a produs efecte numai față de acesta, iar Enuță Octav si soția acestuia au devenit titularii drepturilor și obligațiilor izvorâte din acest contract, astfel, mandantul O. N. nu a devenit proprietarul apartamentului în discuție și nici ca efect al mandatului nu putea cere transferarea dreptului de proprietate în favoarea sa printr-un nou act de înstrăinare valabil, deoarece art. 4 din Decretul-Lege nr. 61/1990 interzicea cumpărarea acestor imobile în scopul revânzării.
În concluzie, instanța de fond a reținut că, contractul de vânzare- cumpărare nr. 41140/1991, fiind valabil încheiat, a produs efectele specifice, Enuță Octav împreună cu soția sa au devenit proprietarii apartamentului în discuție, iar "chitanța" nu a putut produce efectele specifice mandatului fără reprezentare, așa cum au dorit mandantul si mandatarul.
În aceste condiții, avându-se în vedere faptul că O. N. i-a dat lui Enuta Octav suma de 135.677 lei vechi pentru cumpărarea imobilului în litigiu, insa nu a putut obține ulterior transferul dreptului de proprietate în favoarea sa având în vedere interdicția impusa de art. 4 din Decretul-Lege nr. 61/1990, înseamnă ca succesorii lui O. N., printre care și pârâta, pot solicita restituirea sumei de bani pe care O. N. i-a dat-o lui Enuta Octav pentru cumpărarea imobilului.
Instanța de fond a stabilit că, întrucât la data la care Enuță Octav a încheiat cu pârâta contractul de donație autentificat sub nr. 7263/24 martie 1993 de către Notariatul de Stat Județean C. - Notar Public Fuchs Roza- Margit, defunctul Enuță Octav era unic proprietar al apartamentului în litigiu, rezultă că actul de donație care s-a încheiat este un act juridic ce a produs efectele juridice specifice, fiind perfect valabil.
Instanța de fond a apreciat că cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă în acest dosar are și valoarea juridica a unei acceptări tacite a moștenirii după defunctul Enuță Octav, deoarece presupune însușirea calității de moștenitor, acceptare făcută în termenul legal de 6 luni de la data decesului lui Enuță Octav (_, f. 10).
Întrucât contractul de donație a fost încheiat cu privire la unicul bun din patrimoniul lui Enuță Octav, instanța a apreciat ca este întemeiată cererea reclamantei, în calitate de moștenitor rezervatar, de reducțiune parțială a donației încheiate de defunctul Enuță Octav cu pârâta, pentru cota de ½ parte, întrucât aceasta donație este o liberalitate excesivă care i-a încălcat rezerva succesorală. De asemenea, este întemeiată si cererea reclamantei de înscriere în cartea funciara a dreptului de proprietate al reclamantei în cota de ½ parte asupra imobilului în litigiu.
In privința petitului privind predarea masei succesorale, instanța de fond a observat că acest capăt de cerere este lipsit de interes întrucât potrivit art. 653 alin. 1 vechiul C.civ. reclamanta are de drept posesiunea succesiunii din momentul morții lui Enuță Octav, având calitatea de
moștenitor sezinar întrucât este descendenta defunctului Enuță Octav. Reclamanta are posibilitatea de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale și de a exercita drepturile și acțiunile dobândite de la defunct sau intrate în moștenire ulterior fără a fi necesară atestarea prealabilă a calității sale de moștenitor pe cale judecătorească sau notarială.
Cât privește capătul de cerere privind radierea din cartea funciara a dreptului de uzufruct viager constituit în favoarea defunctului donator Enuță Octav, instanța a apreciat că acest petit este lipsit de obiect deoarece în cartea funciara a imobilului în litigiu, la rubrica sarcini, nu a fost înscris în favoarea donatorului acest dezmembrământ al dreptului de proprietate.
In consecința, cererea de chemare în judecata a fost apreciată ca întemeiata în parte, iar cererea reconvenționala ca neîntemeiata.
Fata de considerentele de mai sus, instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecata formulata de catre reclamanta C. G. în contradictoriu cu parata I. N. E. (fosta O. N. E. ), având ca obiect succesiune.
Văzând prev. art. 847, 848 vechiul C.civ. coroborat cu art. 841 vechiul C.civ., instanța de fond a dispus reducțiunea parțiala, în cota de ½, a liberalității încheiata prin contractul de donație autentificat sub nr. 7263/_ de catre Notariatul de Stat Județean C. - Notar Public Fuchs Roza-Margit, contract încheiat intre Enuta Octav si I. N. E. (fosta O.
N. E. ), cu privire la imobilul situat în municipiul C. -N., str. Jupiter nr. 6, bl. OS 13, sc. 2, et. 1, ap. 19, jud. C., inscris în C.F. nr. 2. - C1-U6 C. -N. (provenita din conversia de pe hartie a C.F. nr. 74027 C. - N. ), nr. top. 12958/S/ XIX.
Văzând prev. art. 653 alin. 1 vechiul C.civ., instanța de fond a respins petitul nr. 2, privind predarea masei succesorale a defunctului Enuta Octav în favoarea reclamantei, ca fiind lipsit de interes.
Instanța de fond a dispus înscrierea în C.F. nr. 2. -C1-U6 C. -N. (provenita din conversia de pe hartie a C.F. nr. 74027 C. -N. ), nr. top. 12958/S/XIX, a dreptului de proprietate al reclamantei în cota de ½ parte, asupra imobilului amintit mai sus.
Instanța de fond a respins petitul nr. 4, privind radierea dreptului de uzufruct viager asupra imobilului situat în mun. C. -N., str. Jupiter nr. 6, bl. OS 13, sc. 2, et. 1, ap. 19, jud. C., inscris în C.F. nr. 2. -C1-U6 C. -N. (provenita din conversia de pe hartie a C.F. nr. 74027 C. -N. ), nr. top. 12958/S/XIX, în favoarea defunctului Enuta Octav, ca fiind lipsit de obiect.
Instanța de fond a respins ca fiind neîntemeiata cererea reconvenționala formulata de catre parata-reclamanta reconvenționala I.
N. E. (fosta O. N. E. ) în contradictoriu cu reclamanta-parata reconventionala C. G., având ca obiect constatarea caracterului simulat al contractului de donație autentificat sub nr. 7263/_ de către Notariatul de Stat Județean C. - Notar Public Fuchs Roza-Margit, contract încheiat între Enuta Octav si I. N. E. (fosta O. N. E. ), cu privire la imobilul situat în municipiul C. -N., str. Jupiter nr. 6, bl. OS 13, sc. 2, et. 1, ap. 19, jud. C., inscris în C.F. nr. 2. -C1-U6 C. -N. (provenita din conversia de pe hartie a C.F. nr. 74027 C. -N. ), nr. top. 12958/S/XIX.
Instanța de fond a observat că pârâta este în culpa procesuala, iar reclamanta a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata. Văzând prev. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța de fond a obligat-o pe pârâta
I. N. E. sa plătească reclamantei C. G. suma de 5.806,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, din care suma de 2.537,13 lei reprezintă
taxa judiciara de timbru aferenta pretențiilor admise (f. 38), suma de 5,3 lei reprezintă timbru judiciar aferent pretențiilor admise (f. 36-37), iar suma de 3.264,22 lei reprezintă onorariu avocat (f. 149).
Având în vedere ca cererea reconvențională a fost respinsă, instanța de fond a respins ca fiind neîntemeiata cererea pârâtei-reclamante reconvenționale I. N. E. de obligare a reclamantei-parate reconvenționale C. G. la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 354/A/ din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._
, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta I. (O.
) N. E. împotriva sentinței civile nr. 17237/2011, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de_, în dosarul nr._, pe care a menținut-o în întregime, iar apelanta a fost obligată să plătească intimatei
C. G. suma de 1700 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a analizat mai înainte criticile aduse soluției pronunțată de instanță asupra cererii reconvenționale, căci dacă se impune concluzia că actul de donație este simulat in modalitatea arătată de pârâtă apelantă, se impune de asemenea schimbarea soluției dată acțiunii principale având ca obiect reducțiunea liberalității excesive.
Din considerentele sentinței, mai exact pagina 5 paragraful 6, rezultă că prima instanță a apreciat că simulația presupune ca actul secret și actul aparent să fie încheiate concomitent, sau, actul secret să fie încheiat înaintea celui aparent, in alte cuvinte, să fie contemporane.
Așadar, contrar susținerilor apelantei, instanța nu a reținut că simulația presupune exclusiv încheierea concomitentă a actului secret și a celui aparent.
Așadar, critica referitoare la reținerea eronată a acestui aspect este nefondată.
Instanța a reținut in schimb că in speță nu este îndeplinită acea condiția simulației ca atât actul secret cât și actul aparent să fie încheiat intre aceleași părți.
Această reținere a instanței este temeinică și legală, formulată constant in doctrina și practica judiciară și întemeiată pe dispozițiile art. 1175 Cod civil, in care se face referire la părțile contractante.
Starea de fapt reținută de prima instanță in baza probatoriului administrat, necontestată de apelantă, este aceea că Enuță Octav nu a cumpărat apartamentul pentru sine, ci pe seama lui O. N., tatăl apelantei, el urmând să păstreze numai folosința acestuia până la deces.
Or, încheierea unui act juridic in nume propriu, dar pe seama altuia, este un mandat fără reprezentare, astfel cum a concluzionat corect prima instanță.
Așadar, părțile nu au convenit ca Enuță Octav să dobândească bunul in numele și pe seama sa, ci in nume propriu, dar pe seama lui O. N. .
Actul nu a putut fi încheiat direct in persoana lui O. N., deoarece potrivit disp. Decretului Lege 61/1990, acesta nu avea vocație la cumpărare, ci numai chiriașul Enuță Octav, iar transmisiunea proprietății nu putea fi realizată prin act de vânzare-cumpărare încheiat de îndată, act având menirea ca bunul cumpărat pe seama lui O. N. să treacă in patrimoniul acestuia, deoarece potrivit disp. art. 4 din Decretul 61/1990, cumpărarea in scop de revânzare sau închiriere era interzisă, or fiind interzis de lege, actul de revânzare încheiat de cumpărătorul chiriaș ar fi fost lovit de nulitate.
Aceeași concluzie s-ar fi impus și cu privire la actul de vânzare- cumpărare simulat în contract de donație, dacă ar fi existat identitatea de
părți între actul secret și actul aparent care să permită concluzia existenței simulației cu privire la actul de donație.
Într-adevăr, la data încheierii contractului de donație -24 martie 1993, articolul 4 din Decretul Lege 61/1990 era abrogat, însă validitatea acestuia trebuia analizată potrivit regulilor în vigoare la momentul încheierii actului ca negotium juris - decembrie 1991, nu la momentul la care s-a întocmit înscrisul probator.
Or, actul secret nu produce efecte nici intre părțile contractante, dacă nu îndeplinește condițiile de fond specifice.
Reținerea caracterului simulat al contractului de donație în forma propusă de apelantă nici nu este favorabilă acesteia, căci nulitatea actului ar afecta întregul contract, pe când păstrarea lui ca act de donație, chiar cu efectul reducțiunii, îi permit acesteia să păstreze o cotă de ½ parte din imobil.
Față de considerentele reținute, soluția respingerii cererii reconvenționale este temeinică și legală, iar criticile aduse de apelantă neîntemeiate.
Referitor la criticile aduse de apelantă soluției dată de instanță acțiunii principale, tribunalul a reținut următoarele:
Este neîntemeiată susținerea apelantei potrivit căreia reclamanta era obligată ca in prealabil formulării petitului având ca obiect reducțiunea liberalității excesive, să solicite constatarea masei succesorale rămasă după defunctul Enuță Octav, căci nu există nici un text legal care să impună o astfel de conduită procesuală succesorului interesat de reducțiunea liberalităților excesive.
Desigur că instanța este ținută să cerceteze componența masei succesorale in soluționarea cererii având ca obiect exclusiv reducțiunea liberalității, după cum rezultă din prevederile art. 847 Cod civil, căci fără stabilirea componenței acesteia nu ar putea stabili dacă liberalitatea încalcă sau nu rezerva succesorală.
In speță instanța de fond a făcut însă această analiză.
Reclamanta a indicat apartamentul in litigiu drept singurul bun din patrimoniul defunctului, iar prin răspunsul dat la interogatoriu, intimata apelantă nu a contrazis această susținere.
Dacă apelanta cunoștea că mai existau și alte bunuri în patrimoniul defunctului, ar fi trebuit să le indice, și in nici un caz nu se poate pretinde reclamantei să facă dovada că nu mai existau și alte bunuri in patrimoniu, căci ar însemna să i se impună dovada unui fapt negativ.
Fără a se constat că actul de donație este în realitate un act cu titlu oneros, instanța nu avea de ales în a da efecte contractului de donație și caracterului său de act de liberalitate.
În condițiile în care apartamentul în litigiu este singurul bun rămas în patrimoniul defunctului Enuță Octav, actul de donație a nudei proprietăți asupra întregului apartament, făcut în favoarea pârâtei, act care la decesul donatorului, ca efect al stingerii dreptului de uzufruct viager, s-a întregit cu toate cele trei atribute ale dreptului de proprietate, încalcă în mod vădit rezerva succesorală recunoscută reclamantei de art. 841 Cod civil.
Prin urmare, soluția primei instanțe de admitere a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C. G. este corectă, iar criticile apelantei sunt neîntemeiate.
Prin prisma considerentelor reținute, în temeiul disp. art. 294-296 Cod pr.civ., tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta I. (O. )
N. E. împotriva sentinței civile nr. 17237/2011, pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca la data de_, în dosarul nr._, pe care a menținut-o în întregime.
În temeiul disp. art. 274 Cod pr.civ., apelanta a fost obligată să plătească intimatei C. G. suma de 1.700 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariul achitat potrivit chitanței de la fila 149 dosar fond.
Împotriva acestei decizii pârâta I. (O. ) N. E. a declarat recurs
, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii principale, admiterii cererii reconvenționale, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâta recurentă a arătat că, în privința cererii principale, atât instanța de fond cât și instanța de apel, au ignorat condițiile legale privind reducțiunea donațiilor, în condițiile în care nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege.
Acțiunea în reducțiunea liberalităților excesive poate fi formulată de către moștenitorii rezervatari atunci când defunctul, în timpul vieții, a făcut liberalități, iar acestea se dovedesc a încălca rezerva succesorală.
În speță, nici una dintre condițiile mai sus arătate nu este îndeplinită, liberalitatea pretinsă de reclamantă nu este un act juridic cu titlu gratuit, ci un act juridic cu titlu oneros, respectiv un contract de vânzare-cumpărare.
Defunctul Enuța Octav, în urma înțelegerii avută cu tatăl pârâtei, O.
N., a cumpărat apartamentul în litigiu cu suma de 135.677 lei, provenită de la tatăl pârâtei cu obligația cumpărătorului de a retransmite ulterior dreptul de proprietate.
Părțile s-au înțeles ca în realitate ceea ce se înstrăinează este nuda proprietate, defunctul păstrându-și dreptul de uzufruct viager, împrejurare dovedită prin înscrisurile depuse în probațiune, respectiv chitanța semnată de defunctul Enuța Octav la data de_, precum și celelalte două înscrisuri ce emană de la defunct și în care se detaliază toate cheltuielile efectuate pentru dobândirea în proprietate a apartamentului.
În concordanță cu principiul potrivit căruia prioritatea aparține voinței reale a părților, urmează ca între părțile contractante și succesorii universali ai acestora să producă efecte contractul secret și nu cel public.
M. ivarea instanței de fond și a celei de apel este confuză în sensul că s-a reținut în mod greșit că între părți s-a încheiat un contract de mandat fără reprezentare, deși cererea reconvențională a pus în discuție actul de donație în cadrul operațiunii juridice analizate. Dacă s-ar fi încheiat un contract de mandat fără reprezentare, nu ar mai fi fost necesar să se încheie ulterior contractul de donație pentru că în baza contractului de mandat actul s-ar fi considerat încheiat direct cu mandantul, nu cu mandatarul aparent.
Prin cererea reconvențională s-a solicitat constatarea caracterului simulat a contractului de donație, contract care nu a fost deloc analizat de instanță și nu constatarea caracterului simulat prin interpunere de persoane al contractului de vânzare-cumpărare.
Din întreg probatoriul administrat a rezultat că defunctul a primit contravaloarea imobilului, astfel că presupusul contract de donație nu a fost un act cu titlu gratuit. Acest aspect a fost criticat prin cererea de apel, însă tribunalul nu a suplinit motivarea contradictorie a instanței de fond.
În prezenta cauză, patrimoniul succesoral al defunctului nu a fost micșorat prin actul de donație, deoarece în locul imobilului a intrat valoarea pecuniară a acestuia.
În mod greșit instanța de apel a reținut că petitele acțiunii au fost corect formulate în sensul că deși reclamanta a solicitat reducțiunea unei liberalități excesive nu a făcut dovada că pretinsa liberalitate ar încălca rezerva sa succesorală. Instanța nu a fost sesizată cu o acțiune de dezbatere succesorală prin care să se constate masa succesorală a defunctului, calitatea de moștenitor legal a reclamantei, cota rezervei sale, cereri preliminare absolut indispensabile pentru dovedirea îndeplinirii condiției încălcării rezervei succesorale.
Pe de altă parte, nu au fost propuse probe pentru dovedirea masei succesorale, astfel că simplul răspuns al pârâtei la interogatoriu, în sensul că nu are cunoștință ca defunctul să fi avut alte bunuri în patrimoniu la data decesului, nu poate fundamenta concluzia că imobilul în litigiu a constituit singurul bun.
În privința soluției dată cererii reconvenționale, pârâta recurentă apreciază că aceasta este greșită întrucât în speță au fost îndeplinite toate cerințele existenței unei simulații.
T. ul nu a motivat sub nicio formă susținerile pârâtei referitoare la faptul că reclamanta, în calitate de succesoare universală a defunctului Enuța Octav, parte în simulație, nu are calitatea de terț față de actul juridic secret, act care produce efecte față de succesorul universal, astfel că nu este posibil ca succesorul să invoce aspecte pe care defunctul nu le-ar fi putut invoca, respectiv propria culpă în nerespectarea dispozițiilor legale și nici inopozabilitatea actului secret.
Din întreg probatoriul administrat a rezultat că între părți, anterior încheierii actului de donație, a avut loc o înțelegere secretă, în sensul că înstrăinarea imobilului se va face nu cu titlu gratuit, cum s-a menționat în actul public, ci cu titlu oneros, prețul fiind încasat. Faptul că ulterior contractul de donație s-a încheiat pe numele pârâtei, succesoarea celui care a plătit prețul, nu prezintă relevanță atâta timp cât s-a dovedit care a fost înțelegerea secretă a părților, actul fiind simulat prin interpunerea de persoane.
Reprezentanta reclamantei intimate C. G.
, av. P. a P., în ședința publică din_, a solicitat respingerea recursului ca nefundat, precum și respingerea motivului de ordine publică invocat din oficiu de către Curte.
În ședința publică din_, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ., a invocat un motiv de recurs de ordine publică întemeiat pe art. 304 pct. 1 C.pr.civ., respectiv greșita componență a completului de judecată care a soluționat calea de atac promovată de pârâta I. (O. ) N.
E. împotriva hotărârii pronunțată de către instanța de fond, având în vedere că obiectul cauzei este reducțiunea unei liberalități succesive, această reducțiune urmând să opereze pentru cota de ½ și, de asemenea, având în vedere că în masa succesorală a intrat un apartament care a fost evaluat, conform raportului de expertiză întocmit de Camera Notarilor Publici, la valoarea de 168.608,76 lei, iar cota de ½, care formează de fapt obiectul acestui litigiu, are o valoare de 84.304,38 lei și raportat la obiectul litigiului, care se situează sub plafonul de 100.000 lei, prevăzut de art. 2821C.pr.civ.
Analizând decizia criticată prin prisma motivului de recurs de ordine publică și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele
:
Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. la data de_ in dosar nr._, reclamanta
C. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I. N. E. (fosta O.
E. ):
Reducțiunea parțială, în cotă de ½ a liberalității încheiată prin contractul de donație autentificat sub nr. 7263/_ între Enuță Octav și
N. E., cu privire la imobilul situat în mun. C. -N., str. Jupiter nr. 6, bl. OS13, ap. 19, jud. C., înscris în CF nr. 74027, nr. top. 12958/S/XIX.;
Predarea masei succesorală a defunctului Enuță Octav în favoarea reclamantei;
Inscrierea în CF nr. 74027 C., nr. top. 12958/S/XIX a dreptului de proprietate al reclamantei în cotă de ½ asupra imobilului amintit mai sus;
Radierea dreptului de uzufruct viager asupra imobilului situat în mun. C. -N., str. Jupiter nr. 6, bl. OS13, ap. 19, jud. C., înscris în CF nr. 74027, nr. top. 12958/S/XIX in favoarea lui Enuta Octav;
Cu cheltuieli de judecată.
Sentința primei instanțe a fost dată cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, iar pârâta I. N. E. a declarat apel împotriva acestei hotărâri judecătorești.
Curtea a reținut că pentru determinarea competenței de atribuțiune a instanțelor judecătorești, competența după materie în termenii legii de procedură civilă, legiuitorul folosește mai multe criterii referitoare la obiectul, natura sau valoarea cauzelor.
Criteriul obiectiv, determinant pentru stabilirea competenței materiale a instanței este natura litigiului, la care însă uneori se asociază și alte criterii subsidiare: importanța interesului în litigiu, adică valoarea economică a acestuia sau expresia lui bănească, calitatea părților și urgența. Criteriul valoric operează exclusiv în cazul cererilor evaluabile în bani, deoarece, cu privire la cererile neevaluabile în bani, din interpretarea art. 2 pct. 1 lit. a) și b) din codul de procedură civilă rezultă că legiuitorul le include în competența în prima instanță a judecătoriilor, în materie civilă,
respectiv a tribunalelor, în materie comercială.
Același criteriu valoric este utilizat de legiuitor și pentru determinarea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță.
Astfel, după ce în art. 282 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 39 din Legea nr. 219/2005, este prevăzută regula potrivit căreia hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, prin art. 2821alin. 1, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 26 din Legea nr. 202/2010, legiuitorul a instituit excepții de la această regulă, și anume că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse, pe cale principală, privind pensii de întreținere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, asupra acțiunilor posesorii, acțiunilor în evacuare în materie comercială, al celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege.
Cu alte cuvinte, în reglementarea în vigoare, începând cu data de _
, se extinde sfera hotărârilor judecătorești care sunt supuse unei singure căi de atac, respectiv a recursului.
Aceasta exprimă voința legiuitorului de a suprima posibilitatea exercitării apelului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă
instanță în litigiile patrimoniale considerate de o importanță valorică mai redusă, în scopul asigurării celerității de soluționare a acestora.
Totodată, intenția legiuitorului a fost aceea de a se îndepărta de reglementarea anterioară, care viza exclusiv acțiunile în realizare având ca obiect obligații de plată a unor sume de bani sau de predare a unui bun mobil de o anumită valoare, și de a extinde sfera de aplicare a dispozițiilor art. 2821alin. 1 din Codul de procedură civilă prin includerea tuturor litigiilor patrimoniale evaluabile în bani, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, indiferent dacă acestea vizează acțiuni în realizarea dreptului, acțiuni în constatarea existenței sau inexistenței dreptului, acțiuni în constituire sau de transformare, acțiuni personale, reale sau mixte etc., singura condiție impusă fiind doar aceea ca obiectul litigiului să aibă o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Acțiunea civilă poate fi definită ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prin care poate fi solicitat și asigurat concursul unui organ
jurisdicțional în vederea recunoașterii sau realizării unui drept ori interes - nesocotit, contestat sau încălcat - fie prin afirmarea dreptului subiectiv preexistent sau constituirea unei situații juridice noi, fie prin plata unei despăgubiri sau și prin plata unei asemenea despăgubiri.
Cu toate că în unele reglementări legale noțiunile de "acțiune civilă și "cerere de chemare în judecată" sunt întrebuințate cu aceeași semnificație, fiind considerate identice, în realitate cele două concepte sunt diferite.
Acțiunea este o prerogativă legală, obiectivă, impersonală și permanentă, alcătuită dintr-un ansamblu virtual de mijloace procesuale, pe când cererea de chemare în judecată, ca unul dintre elementele acestui ansamblu, este mijlocul prin care, într-o situație juridică determinată, această prerogativă este transformată în act procesual concret. Acțiunea este o cale de drept, cererea de chemare în judecată este actul procesual prin care o persoană deschide această cale, sesizând instanța și obligând-o astfel să hotărască.
Cererea este actul de învestire a instanței, nu acțiunea însăși, asupra căreia judecătorii sunt chemați să decidă.
Acțiunea are ca obiect, de regulă, protecția unui drept sau a unui interes pentru realizarea căruia calea justiției este obligatorie. Obiectul acțiunii se concretizează și nuanțează prin mijlocul procesual folosit, obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului.
Potrivit cu natura și obiectul dreptului exercitat, pot fi distinse acțiuni personale (atunci când se valorifică un drept personal, de creanță), acțiuni reale (când dreptul a cărui protecție se urmărește este unul real) și acțiuni mixte (când se valorifică deopotrivă un drept personal și unul real), acțiuni extrapatrimoniale și acțiuni patrimoniale, acțiuni mobiliare și acțiuni
imobiliare, acțiuni petitorii și acțiuni posesorii.
Acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale.
Acțiunile mixte sunt o varietate a acțiunilor cumulative, semnificând o juxtapunere a acțiunii personale și a acțiunii reale imobiliare, între care există o suficientă legătură pentru a putea fi exercitate împreună.
Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce
decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Ca atare, se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în
justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.
Un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc.
Or, dreptul a cărui valorificare se urmărește prin acțiunea principală, acela de moștenitor al reclamantei după defunctul său tată, așa cum reiese din motivele de fapt și de drept expuse în cadrul cererii de chemare în judecată presupune readucerea în patrimoniul defunctului a cotei de ½ parte din dreptul de proprietate asupra imobilului, corespunzător rezervei succesorale a reclamantei, drept real care conferă reclamantei, în integralitatea lor, atributele de posesie, folosință și dispoziție, în limitele determinate de lege, chiar dacă petitele accesorii pot fi calificate ca având un caracter nepatrimonial.
Curtea a mai reținut că în conformitate cu prevederile art.299 din Codul de procedură civilă:
"Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător.Recursul se soluționează de către instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel.";
Din analiza acestor norme legale coroborate cu cele ale art.2821alin.1 C.pr.civ., rezultă că obiectul recursului, cale extraordinară de atac, este reglementat în mod expres, fie în legea de procedură civilă, fie în legi speciale.
În acest context, exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Legalitatea căilor de atac este totodată și o regulă cu valoare de principiu constituțional, consacrat în art.129 din legea fundamentală, conform căruia: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii";.
Prin urmare, proclamând dreptul părților interesate și al M. ului Public de a ataca hotărârile judecătorești, textul constituțional arată însă, că aceasta se poate face numai "în condițiile legii";, evocând astfel nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căilor de atac implică totodată și consecința că mențiunea greșită făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși n-a prevăzut-o sau, dimpotrivă, nu-i răpește părții calea de atac pe care legea i-a conferit-o.
În acest sens, calificarea greșită de către instanță a cererii introductive ori a căii de atac exercitate și, pe cale de consecință, pronunțarea unei hotărâri judecătorești corespunzătoare acestei calificări, nu poate răpi dreptul părții la respectiva cale de atac, întrucât căile de atac nu sunt cele menționate în hotărârea atacată, ci acelea prevăzute de lege.
Prin urmare, în situația litigiului pendinte, pârâta nu poate fi sancționată pentru eroarea făcută de instanța de control judiciar în calificarea căii de atac cu care a fost învestită.
Astfel, dacă prima instanță a pronunțat o hotărâre judecătorească susceptibilă a fi atacată cu recurs, iar tribunalul a soluționat greșit calea de atac considerând-o ca fiind apel, prin pronunțarea unei hotărâri în complet format din doi judecători s-au încălcat dispozițiile imperative, de ordine publică care reglementează compunerea completului de judecată deoarece instanța de control judiciar, în exercițiul rolului activ, făcând aplicarea dispozițiilor art. 84 din Codul de procedură civilă trebuia să dea calificarea exactă a căii de atac, în funcție de prevederile legii.
Astfel, este evident că decizia pronunțată de către tribunal în aceste circumstanțe încalcă normele legale imperative privind compunerea instanței fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate, când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Conform dispozițiilor art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, apelurile se judecă în complet format de 2 judecători, iar recursurile în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.
Instanța europeană a decis în mod constant că limitările dreptului de acces la un tribunal - componentă a garanțiilor menționate - cuprinse în marja de apreciere, lăsată de prevederile Convenției și de jurisprudența organelor sale la dispoziția statelor, cuprinde și condițiile în care poate fi atacată o hotărâre a unei instanțe de fond.
În măsura în care neîndeplinirea unei asemenea condiții nu se datorează culpei titularului exercițiului căii de atac, el nu poate fi decăzut din posibilitatea de a o pune în realizare.
De asemenea, deși art.6 paragraful 1 din Convenția europeană nu obligă statele ca, în materie extrapenală, să asigure accesul la dublul grad de jurisdicție, totuși, dacă asemenea jurisdicții există, garanțiile instituite de acest text trebuie respectate, în vederea asigurării dreptului de acces efectiv la un tribunal.
De altfel, o interpretare extrem de riguroasă făcută de jurisdicțiile interne unei reguli procedurale ce poate avea drept consecință privarea părților de punerea în valoare a dreptului lor de acces la un tribunal, sub forma imposibilității intentării unei căi de atac împotriva unei hotărâri a unei instanțe inferioare, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art.6 paragraful 1 din Convenție.
Pentru aceste considerente și având în vedere caracterul patrimonial al acțiunii în reducțiunea liberalităților excesive, faptul că deși valoarea imobilului în litigiu este de 168.608,76 lei, cota de ½ pentru care reclamanta a cerut reducțiunea are o valoare de 84.304,38 lei, valoare care se situează sub plafonul de 100.000 lei prevăzut de art. 2821C.pr.civ. astfel că în mod greșit tribunalul a soluționat calea de atac exercitată de pârâtă ca fiind apel și nu recurs, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.1 C.pr.civ., Curtea în temeiul art.312 alin.1 și alin.3 C.pr.civ., a admis în parte recursul declarat de pârâta I. (O. ) N. E. împotriva deciziei
civile nr. 354/A/ din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o casează și trimite cauza pentru judecarea acesteia ca recurs, aceleiași instanțe, Tribunalul Cluj.
În aceste condiții Curtea a apreciat că este inutilă analiza motivelor de recurs invocate de pârâtă acestea urmând a fi analizate de instanța de recurs.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Cluj sub nr._ *, instanța analizând recursul declarat de I. (O. ) N. E. împotriva Sentintei civile nr.17237/_ pronunțată in dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., reține următoarele:
Pârâta I. N. E. a declarat recurs în termen împotriva sentinței, solicitând schimbarea in parte a hotărârii, in sensul respingerii în întregime a acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, apelanta a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală, dată cu interpretarea greșita probelor administrate în cauză și a si dispozițiilor legale aplicabile.
In ceea ce privește cererea principala privind reducțiunea donațiilor, aceasta a fost in mod nelegal admisă deși nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege.
Pentru succesul promovării unei acțiuni de reducțiune, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: existenta unor liberalități făcute de defunct și încălcării rezervei succesorale prin aceste liberalități.
In cauză nici una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, căci liberalitatea la care face referire reclamanta, in realitate nu este un act juridic cu titlu gratuit, ci un act juridic cu titlu oneros, respectiv un contract de vânzare cumpărare.
Probatoriul administrat în cauză a dovedit că apartamentul in litigiu a fost achiziționat de către defunctul Enuță Octav de la SC Urbana SA in urma înțelegerii avute cu tatăl său, O. N., in sensul retransmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului in favoarea acestuia din urma.
In acest sens tatăl său a achitat contravaloarea apartamentului stabilita de comun acord de părți la suma de 135.677 lei precum si contravaloarea tuturor cheltuielilor efectuate de defunct pentru achiziționarea apartamentului si retransmiterea ulterioara a dreptului de proprietate. Totodată, părțile s-au înțeles ca in realitate ceea ce se înstrăinează sa fie nuda proprietate, defunctul păstrându-și dreptul de uzufruct viager.
Acest aspect a fost dovedit cu înscrisurile depuse in probațiune la dosar, respectiv chitanța semnata de defunctul Enuță Octav la data de _
, precum si celelalte două înscrisuri ce emană de la defunct si in care se detaliază toate cheltuielile efectuate pentru dobândirea in proprietate de către defunct si apoi retransmiterea de către acesta a dreptului de proprietate.
Instanța de fond a apreciat greșit ca in cauza s-ar fi încheiat un contract de mandat fără reprezentare intre Enuță Octav si O. N., insa raționamentul instanței este greșit, întrucât nu a avut in vedere in cadrul operațiunii juridice analizate si actul de donație ori cererea reconventională tocmai la acest ultim act se refera.
Instanța a analizat raporturile juridice dintre Enuță Octav si O. N. făcând abstracție de contractul de donație, astfel daca s-ar fi realizat un contract de mandat fără reprezentare,astfel cum pretinde prima instanță, atunci nu ar mai fi fost necesar sa se încheie ulterior contractul de donație
pentru ca in baza contractului de mandat actul s -ar fi considerat încheiat direct cu mandantul nu cu mandatarul aparent.
Delimitările teoretice intre mandatul fără reprezentare si simulația prin interpunere de persoane sunt fragile, insa din nou arată că nu a solicitat constatarea caracterului simulat prin interpunere de persoane al contractului de vânzare cumpărare încheiat de Enuță Octav cu SC Urbana SA, contract analizat de instanța prin prisma instituției mandatului fără reprezentare, ci a contractului de donație încheiat intre Enuță Octav si apelantă, contract a cărui natura juridica nu a fost deloc analizată de instanța.
Chiar fără sa analizeze îndeplinirea condițiilor simulației, instanța după ce a constatat pe baza materialului probator faptul ca defunctul a primit contravaloarea imobilului in litigiu, ar fi trebuit sa retina ca actul a cărui reducțiune se solicita nu a fost unul cu titlu gratuit, ci oneros, și prin urmare cererea reclamantei de reducțiune a liberalității nu poate fi primita.
Pe de alta parte, reclamanta a formulat acțiunea de fata in mod defectuos, in sensul ca deși a solicitat reducțiunea unei liberalități excesive, nu a făcut dovada ca pretinsa liberalitate ar încălca rezerva sa succesorala.
Fata de modul de formulare a acțiunii, chiar daca actul la care face referire reclamanta ar fi o donație, reducțiunea nu ar putea fi dispusa întrucât o astfel de cerere nu poate fi formulata decât in cadrul unei acțiuni de dezbatere succesorala in cadrul căreia sa se demonstreze ca reclamanta are calitatea de moștenitor rezervatar, să se stabilească masa succesorala a defunctului si mai apoi in funcție de cota si masa sa se aprecieze dacă si in ce limite se impune reducțiunea liberalităților.
In lipsa unui petit expres, instanța nu poate constata care este masa succesorală iar in lipsa acestei constatări, nu se poate determina daca acțiunea in reducțiune este întemeiată sau nu.
Pe de alta parte, nici nu au fost propuse probe pentru dovedirea masei succesorale a defunctului, simplul răspuns al paratei la interogatoriu in sensul ca nu are cunoștința ca defunctul sa fi avut alte bunuri in patrimoniu la data decesului nu poate fundamenta concluzia ca imobilul in litigiu a constituit singurul bun, fiind necesar ca pentru determinarea masei succesorale in primul rând sa fie formulat un petit in acest sens pentru ca părțile in condiții de contradictorialitate sa își poată formula si proba apărările, părțile raportându-se la obiectul cauzei astfel cum a fost determinat de reclamant prin cererea introductiva de instanța.
Soluția dată cererii reconvenționale este de asemenea greșită, condițiile presupuse de simulație fiind îndeplinite.
Instanța de fond in mod greșit a reținut ca cele doua acte, cel secret si cel public, trebuie sa fie concomitente, căci atât practica cat si doctrina sunt unanime in sensul ca trebuie ca cele doua acte sa fie contemporane, prin aceasta înțelegându-se coexistenta in timp a actului secret cu cel public. Cele doua acte sunt apreciate a fi contemporane nu numai atunci când au fost încheiate simultan, ci si in cazul in care a avut loc încheierea mai întâi a actului secret, in sens de negotium, si apoi a actului aparent. Este suficent ca intelegerea secreta a pârtilor care exprima realitatea raporturilor juridice dintre ele sa fi fost incheiata anterior actului public, condiție dovedita a fi
îndeplinita in speța.
În speță s-a făcut dovada ca intre parti, anterior incheierii actului de donație, a avut loc o intelegere secreta in sensul ca instrainarea bunului se va face nu cu titlu gratuit, cum se va menționa in actul public, ci cu titlu oneros, prețul fiind de altfel incasat. Faptul ca actul de donație s-a încheiat
pe numele fiicei celui care a plătit prețul si care a fost parte in intelegerea secretă, nu prezintă relevanta atât timp cat s-a dovedit ca aceasta a si fost înțelegerea secreta a părților, actul putând fi simulat si prin modalitatea interpunerii de persoane.
Esențial este ca voința reala a pârtilor sa capete eficienta deplina, acesta fiind scopul prevederilor art. 1175 Cod civil.
Reclamanta in calitate de succesoare universala a defunctului Enuta Octav, parte in operațiunea simulației nu are calitatea de terț fata de actul juridic secret, acest act producând efecte față de succesor ca fata de parte, nefiind posibil ca succesorul sa invoce aspecte pe care defunctul nu le-ar fi putut invoca respectiv propria culpa in nerespectarea dispozițiilor legale.
In drept invoca prevederile art. 282 si urm. C. pr. civ.
Intimata reclamantă C. G. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei
, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea poziției sale procesuale, intimata a formulat următoarele apărări:
Mandatul fără reprezentare presupune că există mandat (împuternicire), dar nu există reprezentare. Însă, dacă contractul încheiat de mandatar este unul din categoria celor care se încheie intuitu personae în virtutea legii (cum e cazul în speță - contract de dobândire a locuințelor proprietate personală în temeiul Decretului lege nr. 61/1990), mandantul nu poate obține recunoașterea sa directă ca proprietar pe calea declarării simulației.
Astfel, în speță existența unui mandat fără reprezentare nu produce aceleași efecte juridice ca unul cu reprezentare, cum eronat consideră apelanta.
Astfel, contractul de vânzare-cumpărare din 1991 nu se consideră încheiat direct cu mandantul (O. N. ), ci își produce efectele translative de proprietate în favoarea lui Enuță Octav și soția Enuță R. .
Chiar dacă prin cererea reconvențională s-a solicitat constatarea caracterului simulat al contractului de donație, acest aspect nu se poate analiza decât prin raportare la toate actele juridice încheiate de părți anterior liberalității, astfel, pentru constatarea simulației trebuie să se analizeze atât actul public cât și actul secret, și de asemenea contextul juridic ce a dus la măsura simulației.
Intimata a mai arătat că nu poate achiesa la susținerea pârâtei în sensul că, independent de îndeplinirea sau nu a condițiilor simulației, din probatoriul administrat în cauză rezultă că contractul nu a fost cu titlu gratuit, defunctul primind contravaloarea în lei a imobilului ce a făcut obiectul donației.
Contrar acestei opinii, în speță există un contract de donație autentificat sub nr. 7263/_ ce îndeplinește atât condițiile de fond cât și de formă necesare pentru a produce efecte juridice, iar apoi în măsura în care această liberalitate îi încalcă rezerva succesorală, se impune reducțiunea ei.
Se mai arată că pentru a evita această măsură, pârâta a invocat faptul că donația este simulată, în fapt ascunzând un contract de vânzare- cumpărare.
Liberalitatea făcută în favoarea paratei îi încalcă rezerva succesorală Intimata mai arată că în recursul declarat de pârâtă se critică soluția
instanței de fond și sub aspectul faptului că nu a dovedit că donația făcută de Enuță Octav ar încălca rezerva succesorală. In acest sens s-a arătat
faptul că intimata în cererea introductivă nu a formulat petite privind constatarea masei succesorale a defunctului, calitatea de moștenitor legal, cota rezervei succesorale, cereri preliminare indispensabile pentru dovedirea îndeplinirii condiției rezervei succesorale.
Referitor la acest aspect intimata, apreciază că toate aceste împrejurări instanța de fond le-a avut în considerare și le-a analizat în cuprinsul motivării sentinței, pentru a se constata că donația îi încalcă rezerva succesorală.
În privința masei succesorale a defunctului Enuță Octav, se arată că în mod corect instanța de fond a apreciat că singurul bun din care este compusă masa succesorală este apartamentul ce face obiectul prezentei spețe. În măsura în care exista vreun alt bun mobil sau imobil în masa succesorală a defunctului Enuță Octav, intimata trebuia să administreze probe în acest sens.
Intimata arată că nu i se poate cere să facă proba unui fapt negativ, și anume că nu exista niciun alt bun în patrimoniul lui de cuius, în condițiile în care inclusiv recurenta a achiesat la susținerile sale referitor la faptul că nu în afara apartamentului de pe str.Jupiter defunctul nu a avut alte bunuri în patrimoniu (a se vedea răspunsul la întrebarea nr. 7 din interogatoriu).
În privința calității sale de moștenitoare legală a lui Enuță Octav și constatarea rezervei succesorale, intimata apreciază că lucrurile sunt cât se poate de evidente deoarece este singura fiică a defunctului, iar formularea unor petite separate în acest sens în acțiune. nu împiedică instanța să verifice aceste aspecte preliminare și ulterior să se pronunțe asupra cererii de reducțiune a donației.
Intimata mai susține că, nu se poate da eficiență simulației când prin aceasta se încearcă fraudarea legii
Astfel, dacă se va califica "chitanța" din data de_ ca fiind un contract de vânzare- cumpărare, va trebui a se constata faptul că prin această convenție, defunctul Enuță Octav a încălcat atât prevederile art. 4 din decretul indicat conform cărora "Cumpărarea de locuințe în scopul revânzării sau închirierii este interzisa", cât și prevederile art. 5 din același act normativ, potrivit cărora "Locuințele ocupate de chiriași se pot vinde numai acestora, pe baza cererilor adresate direct unităților specializate în vânzarea locuințelor". Așa-zisul "contractul de vânzare cumpărare", fiind încheiat prin fraudă la lege, va rămâne nul, chiar dacă părțile au ales procedeul simulației pentru a ascunde adevărata natură juridică a convenției.
Intimata, apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că contractul de vânzare-cumpărare nr. 41140/1991 încheiat valabil în persoana chiriașilor Enuță Octav și soția R. a produs efecte numai față de aceștia devenind proprietari, iar "Chitanța" din_, chiar dacă ar fi considerată ca un început de dovadă scrisă, coroborându-se cu restul probelor administrate în dosar, nu poate fi calificat ca fiind un contract de vânzare-cumpărare încheiat contrar dispozițiilor legale aplicabile în perioada respectivă, Decretul-Lege nr. 61/1990.
În aceste condiții, recurenta nu a adus nicio critică referitor la încălcarea dispozițiilor Decretului - Lege nr. 61/1990, nu a criticat sub nicio formă soluția instanței de fond referitor la faptul că antecesorul său împreună cu Enuță au devenit proprietari ai apartamentului prin încheierea contractului nr. 41140/1991, astfel că s-ar putea concluziona că inclusiv pârâta a achiesat la aceste considerente din hotărârea de fond.
Prin recursul introdus în cauză se susține faptul că "atât practica cât si doctrina sunt unanime în sensul că cele două acte să fie contemporane, prin acesta înțelegându-se coexistența în timp a actului secret cu cel public".
Intimata nu poate fi de acord cu această susținere în condițiile în care în fața instanței de fond, ea prin întâmpinarea la cererea reconvențională a evidențiat doctrină din materie (a se vedea - Constantin Stătescu, Corne!iu Bârsan. Drept civil. Teoria general a obligațiilor, Ed. Hamangiu, B. ești, 2008, pag.78) care este de părere că contractul de vânzare cumpărare să fie încheiat concomitent cu actul public - contractul de donație, astfel că nu se poate susține de existența unei opinii de unanimitate cu privire la acest aspect, fără să ca recurenta să indice vreo sursă din doctrină sau practică judiciară din domeniu.
Intimat a mai arătat că, chiar dacă există doctrină care admite posibilitatea ca actul secret să fie încheiat anterior actului public, în speță actul secret a fost încheiat cu un an și jumătate înainte de semnarea contractului public, motiv pentru care este greu de acceptat că cele două acte fac parte din una și aceeași operațiune juridică (simulația).
Intimata maia consideră că există și un alt aspect extrem de important ce a fost ignorat de recurentă și necriticat din soluția instanței de fond este faptul că pentru a se putea invoca simulația cele două acte, atât actul secret cât și actul public, trebuie să se fi încheiat între aceleași părți, or, în speță nu s-a întâmplat acest lucru, presupusul contract de vânzare cumpărare are ca părți contractante pe Enuță Octav și pe O. N., pe când contractul de donație este încheiat între Enuță Octav și O. N. .
În aceste condiții, intimata mai arată că, contractul de donație și înscrisul denumit "chitanță" nu intră în structura unei operațiuni juridice complexe precum simulația, în primul rând datorită faptului că cele două acte nu au aceleași părți, dar în special datorită intervalului mare de timp (aproape un an și jumătate) ce a intervenit între momentul încheierii primului act și momentul încheierii celui de-al doilea act, împrejurare de natură a ne conduce spre concluzia că cele două acte au fost privite de părți ca două operațiuni juridice distincte.
Se susține că în principiu, conform prevederilor art. 1175 din C.Civ., în calitate de succesor al lui Enuță Octav, ar fi ținută de forța obligatorie a actului secret încheiat de autorul său.
Totuși, se admite faptul că succesorii universali sau cu titlu universal devin terți propriu - ziși față de actul secret atunci când prin simulație autorul lor a urmărit să le fraudeze interesele.
Prin urmare, dacă se ia în considerare faptul că în testamentul întocmit în data de_, Enuță Octav a declarat că nu are descendenți - lucru neadevărat - și faptul că acesta a recurs la operațiunea juridică a simulației tocmai pentru a-i încălca dreptul la rezerva succesorală, drept garantat de lege, se va putea cu ușurință concluziona că prin încheierea acestor acte s-a dorit fraudarea drepturilor sale succesorale
Ca urmare a stabilirii faptului că este terț propriu-zis, contractul de vânzare cumpărare îi este inopozabil, astfel va fi ținută doar de forța obligatorie a contractului de donație. Având în vedere faptul că acest act cu titlu gratuit îmi încalcă rezerva succesorală, consideră că se impune reducțiunea parțială a liberalității așa cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
T. ul, analizând punctual motivele de recurs invocate legat de contractului de donație încheiat intre Enuță Octav si apelantă, contract a cărui natura juridica nu ar fost deloc analizată de instanța de fond, constată
că în mod corect în considerentele sentinței, mai exact pagina 5 paragraful 6, rezultă că prima instanță a apreciat că simulația presupune ca actul secret și actul aparent să fie încheiate concomitent, sau, actul secret să fie încheiat înaintea celui aparent, in alte cuvinte, să fie contemporane, astfel instanța de fond nu a reținut că simulația presupune exclusiv încheierea concomitentă a actului secret și a celui aparent.
Așadar, critica referitoare la reținerea eronată a acestui aspect este nefondată.
Recurenta a mai invocat faptul că soluția dată de instanța de fond cererii reconvenționale este de asemenea greșită, în situația în care condițiile presupuse de simulație sunt îndeplinite.
Se susține că, instanța in mod greșit a reținut ca cele doua acte, cel secret si cel public, trebuie sa fie concomitente, căci atât practica cat si doctrina sunt unanime in sensul ca trebuie ca cele doua acte sa fie contemporane, prin aceasta înțelegându-se coexistenta in timp a actului secret cu cel public. Cele doua acte sunt apreciate a fi contemporane nu numai atunci când au fost încheiate simultan, ci si in cazul in care a avut loc încheierea mai întâi a actului secret, in sens de negotium, si apoi a actului aparent. Este suficent ca intelegerea secreta a pârtilor care exprima realitatea raporturilor juridice dintre ele sa fi fost incheiata anterior actului public, condiție dovedita a fi îndeplinita in speța.
Recurenta susține că în speță s-a făcut dovada ca intre parti, anterior incheierii actului de donație, a avut loc o intelegere secreta in sensul ca instrainarea bunului se va face nu cu titlu gratuit, cum se va menționa in actul public, ci cu titlu oneros, prețul fiind de altfel incasat. Faptul ca actul de donație s-a încheiat pe numele fiicei celui care a plătit prețul si care a fost parte in intelegerea secretă, nu prezintă relevanta atât timp cat s-a dovedit ca aceasta a si fost înțelegerea secreta a părților, actul putând fi simulat si prin modalitatea interpunerii de persoane.
T. ul, analizând și aceste motive de recurs. Apreciază că instanța de fond a reținut corect că in speță nu este îndeplinită acea condiția simulației ca atât actul secret cât și actul aparent să fie încheiat intre aceleași părți.
T. ul apreciază că această reținere a instanței este temeinică și legală, formulată constant in doctrina și practica judiciară și întemeiată pe dispozițiile art. 1175 Cod civil, in care se face referire la părțile contractante.
T. ul mai constată că instanța de fond a reținut corect starea de fapt, respectiv că Enuță Octav nu a cumpărat apartamentul pentru sine, ci pe seama lui O. N., tatăl apelantei, el urmând să păstreze numai folosința acestuia până la deces.
Or, încheierea unui act juridic in nume propriu, dar pe seama altuia, este un mandat fără reprezentare, astfel cum a concluzionat corect prima instanță.
Părțile nu au convenit ca Enuță Octav să dobândească bunul in numele și pe seama sa, ci in nume propriu dar pe seama lui O. N., ia actul nu a putut fi încheiat direct in persoana lui O. N., deoarece potrivit disp. Decretului Lege 61/1990, acesta nu avea vocație la cumpărare, ci numai chiriașul Enuță Octav, iar transmisiunea proprietății nu putea fi realizată prin act de vânzare-cumpărare încheiat de îndată, act având menirea ca bunul cumpărat pe seama lui O. N. să treacă in patrimoniul acestuia, deoarece potrivit disp. art. 4 din Decretul 61/1990, cumpărarea in scop de revânzare sau inchiriere era interzisă, or fiind interzis de lege, actul de revânzare încheiat de cumpărătorul chiriaș ar fi fost lovit de nulitate.
Aceeași concluzie s-ar fi impus și cu privire la actul de vânzare- cumpărare simulat in contract de donație, dacă ar fi existat identitatea de părți între actul secret și actul aparent care să permită concluzia existenței simulației cu privire la actul de donație.
Se poate reține că la data încheierii contractului de donație -24 martie 1993, articolul 4 din Decretul Lege 61/1990 era abrogat, însă validitatea acestuia trebuia analizată potrivit regulilor in vigoare la momentul încheierii actului ca negotium juris - decembrie 1991, nu la momentul la care s-a întocmit înscrisul probator, iar actul secret nu produce efecte nici intre părțile contractante, dacă nu îndeplinește condițiile de fond specifice.
T. ul apreciază că reținerea caracterului simulat al contractului de donație in forma propusă de către recurentă nu este favorabilă acesteia, în condițiile în care nulitatea actului ar afecta întregul contract, pe când păstrarea lui ca act de donație, chiar cu efectul reducțiunii, ii permit acesteia să păstreze o cotă de ½ parte din imobil.
Față de considerentele reținute, soluția respingerii cererii reconvenționale pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, iar criticile aduse de apelantă neîntemeiate.
Un alt motiv de recurs invocat se referă la faptul că, față de modul de formulare a acțiunii reclamantei, chiar daca actul la care face referire reclamanta ar fi o donație, reducțiunea nu ar putea fi dispusa întrucât o astfel de cerere nu poate fi formulata decât in cadrul unei acțiuni de dezbatere succesorala in cadrul căreia sa se demonstreze ca reclamanta are calitatea de moștenitor rezervatar, să se stabilească masa succesorala a defunctului si mai apoi in funcție de cota si masa sa se aprecieze dacă si in ce limite se impune reducțiunea liberalităților.
In lipsa unui petit expres, instanța nu poate constata care este masa succesorală iar in lipsa acestei constatări, nu se poate determina daca acțiunea in reducțiune este întemeiată sau nu.
T. ul reține că, este neîntemeiată susținerea recurentei potrivit căreia reclamanta era obligată ca in prealabil formulării petitului având ca obiect reducțiunea liberalității excesive, să solicite constatarea masei succesorale rămasă după defunctul Enuță Octav, căci nu există nici un text legal care să impună o astfel de conduită procesuală succesorului interesat de reducțiunea liberalităților excesive.
Fără îndoială că instanța de fond era ținută să cerceteze componența masei succesorale și calitatea de succesoare a reclamantei in soluționarea cererii având ca obiect exclusiv reducțiunea liberalității, după cum rezultă din prevederile art. 847 Cod civil, căci fără stabilirea componenței acesteia și calității succesorale nu ar putea stabili dacă liberalitatea încalcă sau nu rezerva succesorală.
In speță instanța de fond a făcut insă această analiză, iar reclamanta a indicat apartamentul in litigiu drept singurul bun din patrimoniul defunctului, iar prin răspunsul dat la interogatoriu, intimata apelantă nu a contrazis această susținere.
T. ul reține că dacă recurenta cunoștea că mai existau și alte bunuri în patrimoniul defunctului, ar fi trebuit să le indice, și in nici un caz nu se poate pretinde reclamantei să facă dovada că nu mai existau și alte bunuri in patrimoniu defunctului ei tată, căci ar însemna să i se impună dovada unui fapt negativ.
În dosarul cauzei nu s-a făcut dovada că actul de donație este in realitate un act cu titlu oneros, instanța nu avea de ales in a da efecte contractului de donație și caracterului său de act de liberalitate.
În aceste condițiile in mod corect instanța de fond a reținut că, apartamentul in litigiu este singurul bun rămas in patrimoniul defunctului Enuță Octav, actul de donație a nudei proprietăți asupra întregului apartament, făcut in favoarea pârâtei, act care la decesul donatorului, ca efect al stingerii dreptului de uzufruct viager, s-a întregit cu toate cele trei atribute ale dreptului de proprietate, încalcă în mod vădit rezerva succesorală recunoscută reclamantei de art. 841 Cod civil.
Astfel, în mod corect instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. G., iar criticile recurentei sunt neîntemeiate.
Celelalte aspecte invocate de recurentă în recursul declarat de aceasta în fața Curții de Apel, care de fapt nu diferă de cele din apel, nu pot fi analizate de tribunal în condițiile în care s-ar putea ca unele petite din apelul inițial să nu mai coincidă cu cel din recursul de pus la Curtea de Apel
C., în caz contrar tribunalul în prezentul ciclu procesual după casare ar trebui să extindă temeiurile criticii aduse sentinței de fond în primul ciclu de
verificare a legalității si | temeiniciei | Sentintei | civile | nr. | 17237/_ |
pronuntata in dosar nr. _ | al J. | i C. -N. | . |
Prin prisma considerentelor reținute, tribunalul reținând temeinicia și legalitatea sentinței recurate, in temeiul disp. art.312 Cod pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de I. (O. ) N. E. impotriva Sentintei civile nr.17237/_ pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N.
, pe care o mentine in totul.
În temeiul disp. art.274 Cod pr.civ. va fi obligată recurenta să plătească intimatei C. G. suma de 1632,11 lei, cheltuieli de judecata in recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de I. (O. ) N. E. impotriva Sentintei civile nr. 17237 din_ pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N., pe care o mentine in totul.
Obliga recurenta sa plateasca intimatei C. Gheorgeta suma de 1632,11 lei, cheltuieli de judecata in recurs.
Decizia este irevocabila.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
C. A. C.
JUDECATOR
V. G.
Fiind plecat din instanța semnează Presedintele Secției civile judecător
SS JUDECATOR
F. D.
Grefier
P.
| ← Decizia civilă nr. 276/2013. Succesiune | Decizia civilă nr. 149/2013. succesiune → |
|---|
