Decizia civilă nr. 3381/2013. Succesiune
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3381/R/2013
Ședința publică din 5 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: I. -D. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții A. E. G., A. L. -M., A. L. C., A. E., A. K., A. N. G., A. L.
B., împotriva deciziei civile nr. 37/A din 24 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al T. ului C., privind și pe intimații A. B., B.
A., H. M., K. J. PRIN C. B. A., K. P., K. D. ZSUSANNA, P. E., P. M., F. Z., K. K. M., L. I., P.
J. ȘI POHASZKA K., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, avocat Kozma N. S., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul pârâților intimați P. E. și P. M. ela, avocat Aurel Grigoraș, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamanților recurenți depune la dosar dovada citării prin publicitate a pârâtului intimat L.
I. . Totodată, depune la dosar în probațiune o declarație din partea numitului P.
M. K., un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul pârâților intimați.
Curtea, din oficiu, pune în discuția reprezentantului reclamanților recurenți să precizeze dacă toate motivele de recurs se încadrează în prevederile art.304 C.proc.civ.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că probele administrate în cauză au fost invocate pentru a pune într-o lumină mai clară motivele de nelegalitate.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei atacate, precum și desființarea sentinței civile nr. 19576/2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.
Solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorar avocațial pentru fond și toate cheltuielile efectuate în celelalte faze procesuale. Întrucât pârâții intimați P. E. și P. M. ela nu s-au opus admiterii acțiunii nu solicită obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul pârâții intimați P. E. și P. M. ela arată că nu se opun admiterii recursului, aceștia fiind chemați în judecată doar pentru opozabilitate, raportat la calitatea de proprietari ai terenului învecinat celui în litigiu.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 17 noiembrie 2008 pe rolul Judecătoriei
C. -N., sub nr._, reclamanții A. E. G., A. L. -M., A. L.
C., A. E., A. K., A. N. G. și A. L. -B., au chemat-o în judecată pe pârâta H. M., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate ca antecesorul subsemnaților reclamanți, defunctul A. L. Francisc Iosif, a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de teren de 685 m.p., reprezentând jumătate din terenul situat în C. -N., str. U. nr. 29, înscris în C.F. nr. 19348 C., nr. top. 21160/3; să constate ca defunctul A.
Francisc Iosif decedat la data de_, cu ultimul domiciliu în C. -N., P-ta Ștefan cel Mare nr. 1, a lăsat ca moștenitori pe reclamanții, A. E. in calitate de soție supraviețuitoare, A. E. G. si A. K. in calitate de fiice iar A. L.
, A. L. C., A. N. G. si A. L. B. in calitate de fii; să constate că din masa succesorala rămasa după defunctul A. L. Francisc Josif, decedat la data de_, cu ultimul domiciliu in C. -N., P-ta Ștefan cel Mare nr. 1, face parte terenul în suprafața de 685 m.p., înscris în C.F. nr. 19348 C., nr. top. 21160/1, să dispună intabularea in canea funciara a dreptului de proprietate in favoarea reclamanților, în cotele legale ce revin fiecăruia.
Prin extinderea de acțiune reclamanții au invederat că înteleg să cheme în judecată și pe pârâții
K. P., B. ANNM., K. K. I, K. J., prin curator B. A., L. M., F. Z., P. K., K. D., P. J.
precum și pârâții P. E. și P. E. . Reclamanții au arătat că față de ultimii doi pârâți nu au pretenții propriu-zise, insa raportat la situația actuala de carte funciara si la practica judiciara in materie sunt nevoiți a-și extinde acțiunea și față de aceste persoane.
La data de 22 mai 2009 reclamanții si-au extins acțiunea și față de pârâții
A. B. și L. I. .
Prin precizarea acțiunii
depusă pentru termenul din data de 18 mai 2009 reclamanții au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună intabularea in C.F. nr. 19348 C. -N., top. 21160/1, a dreptului de proprietate in favoarea defunctului A. L. Francisc Iosif asupra terenului menționat la petitul nr. 1, adică asupra suprafeței de 685 m.p. teren, ce reprezintă cota de ½ parte din terenul intabulat in aceasta C.F., de sub A+2, poziția B11. Convenție sub semnătură privată între moșteniroii numitei Gyamarti
E. .
Prin Sentința civilă nr. 19576 /_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. E. și P. M., a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de A. E. G., A. L. -M., A. L. C.
, A. E., A. K., A. N. G. și A. L. -B., în contradictoriu cu pârâții Hosszu M., și K. D. Z., K. P., A. B. ; a fost obligat reclamantul la plata către pârâta H. M. a sumei de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. E. și P. M., instanța a apreciat că este neîntemeiată și a respins-o, întrucât în calitate de vecini ai ternului în litigiu, este util ca sentința pronunțată în prezenta cauză să le fie opozabilă și acestora.
Cu privire la fondul s-a reținut că din declarațiile martorilor audiați rezultă că după decesul numitei Gyamarti Caterina, în calitate de moștenitor al acesteia, numitul A. L. a folosit un teren de 1370 mp, din care face parte și suprafața de 685 mp care face obiectul prezentei cauze.
În 1994 numitul A. L. a vândut o parte din teren continuând să utilizeze suprafața de 685 mp.
Acest teren a fost identificat prin raportul de expertiză extrajudiciară efectuat în cauză și depus la dosar.
Din coroborarea probelor administrate în dosar, instanța a apreciat însă că nu se poate reține că numitul A. L. ar fi stăpânit respectivul teren în condiții care să ducă la dobândirea acestuia pe calea uzucapiunii, conform art. 1847 din Codul civil.
Astfel, din declarațiile martorilor Hathazi M. și Zurman E. rezultă că pârâta K. M. și tatăl acesteia, au dorit să aibă acces la teren și nu li s-a permis, posesia fiind prin urmare violentă.
Declarațiile celorlalți martori nu pot să demonstreze contrariul întrucât aceștia nu au vizitat terenul decât ocazional. Prin urmare declarațiile acestora nu pot să demonstreze că pârâta K. M. și tatăl acesteia nu au încercat să aibă acces la teren cu alte ocazii.
Raportat la acest aspect instanța a considerat că în speță posesia este afectată de viciul violenței și nu al echivocității. Astfel, pârâții susțin că posesia terenului A. L., fiind ale unui coproprietar, este echivocă întrucât nu se poate determina dacă era exercitată sub nume de proprietar sau sub nume de coproprietar. Instanța a apreciat însă că prin faptul de a nu permite accesul pârâtei K. Melina și tatălui său pe teren, numitul A. L. a arătat că înțelege să exercite posesia în calitate de proprietar exclusiv. Cu toate acestea, având în vedere că actele de rezistență s-au prelungit în timp, în ciuda încercărilor pârâtei și ale tatălui acesteia de a avea acces la teren, posesia exercitată a fost violentă, fiind inaptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Având în vedere aspectele menționate, raportat la prevederile art. 1847 din Codul civil instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial, solicitate și probate în cauză.
Prin decizia civilă nr. 37/A din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A. E. G.
, A. L. -M., A. L. C., A. E., A. K., A. N. G., A. L.
B. împotriva Sentinței civile nr. 19576/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar nr._ .
S-au respins cererile de aderare la apel formulate de pârâții K. D., P. Joszef, H. M., B. A., K. Joszef, K. K. .
S-a admis în parte cererea de aderare la apel formulată de pârâtul A. B. și în consecință a schimbat în parte Sentința civilă nr. 19576/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ în sensul că au fost obligați reclamanții să achite pârâtului A. B. suma de 500 lei cheltuieli de judecată la fond.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Au fost obligați apelanții să plătească intimaților K. D., P. Joszef suma de 250 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Uzucapiunea sau prescripția achizitivă constă în dobândirea originară a proprietății sau a altui drept real asupra unui bun imobil prin posedarea neîntreruptă a lucrului, în conditiile și termenul prevazut de lege, întemeiată pe existenta unei posesii, care trebuie să fie reală și utilă.
Dacă posesia reală presupune existența ambelor elemente structurale ale posesiei "corpus și animus" în persoana posesorului, posesia utilă trebuie să fie una continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
În susținerea cererii lor, reclamanții apelanți au invocat prevederile art.28 din Decretul-Lege nr.115/1938 conform cărora: "Cel ce a posedat un bun nemișcător în conditiile legii, timp de 20 de ani, dupa moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat".
Ca atare, condițiile cerute de lege pentru a se putea invoca această uzucapiune sunt: titularul dreptului întabulat în cartea funciară să fie decedat, uzucapantul să posede imobilul timp de cel puțin 20 de ani de la moartea proprietarului tabular și posesia sa să fie utilă.
Imobilul în litigiu, reprezentand cota de ½ parte din suprafața totală de 1370 mp. înscrisă în CF nr.19348 C. nr. top.21160/1, are ca proprietar tabular pe numita Gyarmathy E., antecesoarea comună a părților. Aceasta a decedat la data de_, potrivit certificatului de deces aflat la fila 141 dosar fond, astfel încat prima condiție impusă de prevederile legale anterior citate este îndeplinită.
T. ul a apreciat însă, în acord cu prima instanță și contrar susținerilor apelanților, că posesia exercitată de antecesorul reclamanților, A. L. Francisc Iosif, nu a fost una utilă conform dispozițiilor art.1847 C.civ.
Astfel, așa cum corect a statuat și instanța de fond, posesia exercitată de către antecesorul reclamanților a fost una afectată de violență, aspect ce rezultă din probatoriul testimonial administrat în cauză.
Relevante sub acest aspect sunt depozițiile martorelor Hathazi M. și Zurman E., în privința cărora suspiciunile de părtinire ale apelanților nu au niciun suport probator, constituind simple afirmații.
Dimpotrivă, aceste martore au luat la cunoștință personal de împrejurarea că intimata K. (Hosu) M. nu avea acces la terenul în litigiu, din cauza opoziției manifestate de rudele care foloseau acest teren .
Spre deosebire de aceste martore, martorii propuși de reclamanți audiați în fața primei instanțe, au mers doar ocazional la terenul în litigiu, astfel încat împrejurarea că în respectivele ocazii nu au văzut ca familia paratei K. M. să încerce să pătrundă pe teren nu este în măsură să combată declarațiile celorlalți martori.
În plus, împiedicarea paraților să folosească terenul în litigiu a fost confirmată și de martora audiată în apel, Nicolescu M. ela D. .
Spre deosebire însă de reținerile primei instanțe, și avand în vedere motivele invocate de parați prin cererile de aderare la apel, tribunalul a analizat dacă posesia exercitată de antecesorul apelanților a fost afectată și de viciul echivocității .
În acest sens, s-a reținut că în cazul moștenirii, succesorii sunt presupuși a stăpâni bunul moștenit în indiviziune, unii pentru ceilalți, motiv pentru care posesia lor, având caracter echivoc, nu este aptă a fundamenta dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Cu toate acestea, stăpînirea de către unul dintre moștenitori a unui bun succesoral este aptă a duce la dobandirea, prin uzucapiune, a dreptului de proprietate, dacă a intervenit o manifestare exterioară a moștenitorului respectiv, care să demonstreze că el a înțeles să transforme posesia din comună în exclusivă, adică s-a produs o intervertire de fapt a posesiei.
În speță, imobilul, proprietatea antecesoarei comune a părților, Gyarmathy Caterina, a devenit proprietatea pe cote părți a succesorilor acesteia, prin moștenire, fără înscriere în cartea funciară, conform art. 26 din Decretul-lege nr.115/1938.
Reclamanții au pretins atat prin acțiunea introductivă cat și prin motivele de apel faptul că ulterior decesului proprietarei tabulare Gyarmathy Caterina, a existat un partaj voluntar între moștenitori, respectiv convenția încheiată la data de_ în urma căruia imobilul în litigiu a revenit numitului A. L. Francisc Iosif și astfel, acesta a fost îndreptățit să exercite posesia în mod exclusiv, această posesie devenind una neechivocă, sub nume de proprietar.
Analizand convenția invocată coroborată cu probatoriul testimonial administrat în cauză, tribunalul a apreciat că o astfel de susținere nu poate fi primită.
Astfel, înscrisul menționat, a fost încheiat la data de_, între numiții
E., născ. K., D. E., născ. K. reprezentată prin fiica F. Z. na, P. R., născ. K., B. Ana M. în calitate de reprezentantă a legală a minorilor K. K. Majram, K. M. și K. Jozsef în legătură cu succesiunea de pe urma defunctei Gyarmathy Caterina (f.294 dosar fond).
În cuprinsul acestui act la pct.3 se menționează "comoștenitorii declară că în fața notarului de Stat vor declara că nu acceptă succesiunea după defunctă pentru ca imobilul situate în C. -N., str. Donath nr.112 să poată reveni gradului de succesori subsecvenți, dintre care succesiunea va fi acceptată de fiul comoștenitoarei A. K., A. L. Francisc Iosif";.
Verificand acest înscris prin coroborare cu actele de stare civilă și arborele genealogic existente la dosar, se constată că defuncta Gyarmathy Caterina a mai avut un descendent, respectiv pe K. Gyula care nu apare ca parte în pretinsul act de partaj, nici personal și nici prin reprezentant.
Potrivit disp. art.730 al.1 C.c. partajul conventional se poate realiza numai daca toti coproprietarii sunt majori și își exprimă consimțămantul, dispoziție legală din care se desprinde ideea că, împărțeala voluntară este posibilă numai dacă toți coproprietarii se înțeleg și sunt majori, ceea ce nu se poate reține în legătură cu convenția invocată de apelanți.
În plus, conform acestui înscris, succesorii defunctei Gyarmathy Caterina urmau să se prezinte la notar în vederea renunțării la succesiune, împrejurare care nu s-a mai realizat, nefiind depuse probe în acest sens.
În acest context, nu s-a putut reține că actul încheiat la data de_ consfințește un partaj intervenit între toți moștenitorii defunctei Gyarmathy Caterina, care să poată fi apoi opus celorlalți, sau succesorilor acestora, în justificarea intervertirii posesiei comune în una exclusivă.
Relevante sub acest aspect sunt și depozițiile martorilor propuși de reclamanți, audiați în apel, Titișan Augustin și Szoboszlay Miklos, care au arătat că încă ulterior anului 1980 rudele lui A. L. au contestat înțelegerea și au solicitat fie sume de bani, fie fructe, de pe terenul în litigiu, respectiv că rude ale numitului A. L. au cules pentru ei, fructe de pe terenul în litigiu.
ul a apreciat ca fiind fără relevanță susținerea apelanților referitoare la poziția paratului B. A., de recunoaștere a pretențiilor lor pe calea corespondenței electronice, întrucat această corespondență nu poate avea eficiență decat în cazul în care este recunoscută ,ceea ce nu este cazul în speță, cu atat mai mult cu cat la scurt timp, acest parat a fost pus sub tutelă, așa cum atestă înscrisul depus la fila 337 dosar fond emanand de la T. ul pentru Sănătate Mintală- T. ul Regional Kirchhain.
Avand în vedere cele anterior reținute, tribunalul a apreciat că posesia exercitată de antecesorul reclamanților apelanți a fost nu numai violentă ci și echivocă, astfel încat soluția de respingere a acțiunii introductive, pronunțată de prima instanță a fost păstrată, fiind completată doar motivarea cu aceste noi argumente.
Așa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 296 c.pr.civ., tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat și pe cale de consecință a menținut ca temeinică și legală sentința atacată.
În ce privește cererile de aderare la apel
declarate de parații K. D., P. Joszef, H. M., B. A., K. Joszef, K. K., și B. A. s-a constatat pentru început că acestea au avut un aspect comun și anume nereținerea de către prima instanță a viciului echivocității posesiei exercitate de antecesorul reclamanților apelanți, A. L. Franscisc Iosif.
Pentru motivele expuse pe larg cu ocazia analizării apelului reclamanților, tribunalul a reținut că într-adevăr, posesia exercitată de acesta a fost una nu numai violentă ci și echivocă, însă acest aspect nu este în măsură să conducă la admiterea cererilor de aderare la apel.
Astfel, textul art.293 al.1 C.pr.civ. impune ca pe calea aderării la apel, partea să tindă la schimbarea hotărarii primei instanțe, care însă în speță îi este favorabilă.
Ori, așa cum s-a arătat anterior, soluția pronunțată de prima instanță a fost menținută, fiind completate doar considerentele acesteia, ceea ce nu echivalează cu o schimbare a hotărarii, astfel încat cererile de aderare la apel formulate în cauză cu privire la acest aspect nu sunt întemeiate.
S-a reținut apoi că, parații K. D., P. Joszef, pe de o parte și A.
pe de altă parte, au formulat critici și în privința neacordării cheltuielilor de judecată la fond.
ul a constatat că și din această perspectivă aderarea la apel a paraților K. D. și P. Joszef este neîntemeiată întrucat nici la dosarul de fond și nici în apel, aceștia nu au depus dovezi cu privire la cheltuielile de judecată pretinse în fața primei instanțe.
Spre deosebire de aceștia, paratul B. A. a depus astfel de dovezi, care se regăsesc la fila 293 dosar fond, astfel încat tribunalul a admis în parte doar sub acest aspect, cererea sa de aderare la apel.
Raportat la soluția adoptată atat cu privire la apel cat și la cererile de aderare la apel, în temeiul art. 274 C.pr.civ. și în măsura în care au fost dovedite, tribunalul a obligat apelanții să plătească intimaților K. D., P. Joszef suma de 250 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel constand în ½ parte din onorariul avocațial (f.114).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A. E. -G., A. L. -M., A. L. -C., A. E., A. K., A. N. -G. și A. L. -B.
solicitând modificarea în întregime a deciziei civile nr. 37/2013 a T. ului C. în sensul desființării sentinței civile nr. 19576/2011 a Judecătoriei C. -N., urmând a fi admisă acțiunea formulată și precizată de către reclamanți, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și greșita aplicare a legii.
În ceea ce privește violența posesiei, nelegalitatea hotărârii rezultă din calificarea noțiunii de violență, atribuindu-se această caracteristică unei fapte care în realitate este cu totul lipsită de un asemenea atribut.
Redându-se definiția violenței din dicționarul explicativ al limbii române și raportându-se aceasta la definiția conform Noului cod civil s-a arătat că în cauză nu s-a probat o asemenea consecință a atitudinii antecesorului reclamanților, din simplul fapt că acesta s-a opus pătrunderii pe teren a unei persoane cu care era rudă neputând rezulta o manifestare de forță cu violență. Din probațiunea administrată a rezultat că atitudinea antecesorului reclamanților a fost una de rezistență iar nu una de acțiune desfășurată violent, fiind indicate în acest sens declarațiile martorilor audiați în cauză. În consecință s-a apreciat că atâta timp
cât declarațiile martorilor nu susțin soluția pronunțată se pune problema unei situații de nelegalitate, soluția pronunțată fiind lipsită de suport probator.
De asemenea, s-a precizat că în mod nelegal instanța nu a recunoscut în favoarea antecesorului reclamanților dreptul de a exercita o violență pasivă prin care să își apere drepturile legal dobândite, invocându-se literatura de specialitate în acest sens.
Făcându-se referire la probele administrate în cauză și în special la convenția încheiată între antecesorul reclamanților și B. Ana-M. s-a arătat că antecesorul reclamanților a exercitat posesia asupra terenului în litigiu cu acordul lui B. Ana-M., care în temeiul convenției încheiată în aprilie 1976 nu a mai avut decât un drept de creanță asupra acestui teren și a celuilalt frate A.
B., conform declarației date de către acesta.
În mod greșit instanța de apel a calificat ca nelegală opoziția antecesorului reclamanților cu privire la dorința unei rude de a pătrunde pe teren, neanalizând legalitatea pretențiilor respectivei persoane de a pătrunde pe teren. Numita K.
M. nu avea nici un drept de a pătrunde pe teren, convenția semnată în anul 1976 de către moștenitorii defunctei Gyarmathi fiindu-i pe deplin opozabilă. Prin soluția pronunțată instanța a încălcat principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans";, pârâta K. (H. ) M. forțând intrarea pe teren, având o conduită evident nelegală, abuzivă, valorificată de către instanță.
Nu în ultimul rând, nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de apel nu s-a stabilit într-un mod suficient de clar și lipsit de echivoc pe ce teren a vrut să pătrundă H. M., martorele audiate la solicitarea pârâților neidentificând terenul în litigiu.
În ceea ce privește caracterul neechivoc al posesiei s-a arătat că în cazul moștenirii succesorii stăpânesc bunul moștenit în indiviziune, unii pentru ceilalți, această prezumție relativă putând fi răsturnată prin orice mijloc de probă. De altfel, instanța de apel recunoaște posibilitatea ca unui dintre moștenitori să dobândească dreptul de proprietate asupra bunului dacă îl stăpânește singur, existând o manifestare de voință exteriorizată în sensul intervertirii posesiei din comună în exclusivă.
Făcându-se analiza condițiilor în care a fost încheiat actul de partaj din 1976 s-a arătat că K. Gyula nu a semnat acest act deoarece acesta se manifestase în sensul cedării părții sale de moștenire pârâtei B. Ana-M. care astfel a semnat actul de partaj și în numele său. În acest sens s-a arătat că pârâtul K. P. M. succesorul defunctului K. Gyula a fost de acord cu admiterea acțiunii formulate, cunoscând că tatăl său a dispus ca partea sa din moștenire să revină pârâtei B. Ana-M. . În aceste condiții nu se poate pune problema echivocului posesiei exercitate de către antecesorul reclamanților, chiar dacă actul de partaj nu ar fi fost legal întocmit pentru a fi valabil intervertirea posesiei operând în temeiul manifestării de voință a defunctului A. L. de a poseda acel teren doar pentru sine.
În decizie există și o contradicție logică, reținându-se pe de o parte că posesia a fost fundamentată pe violență față de unii dintre pârâți sau părinții acestora, iar pe de altă parte afirmându-se că nu ar exista o manifestare exteriorizată care să exprime voința defunctului A. L. de a poseda doar pentru sine.
Un alt motiv de nelegalitate invocat este acela că instanța de apel a încălcat principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans";, culpa pârâților fiind valorificată în favoarea acestora. Astfel, neprezentarea la notar în vederea renunțării la succesiune și clarificării situației succesorale după defuncta Gyarmathi, conform înțelegerii din_, nu poate fi justificată de către pârâți și nici valorificată în favoarea acestora.
Chiar dacă declarația de renunțare la succesiune nu respectă condiția formei autentice, o asemenea declarație este materializată în cadrul convenției sub semnătură privată încheiată în aprilie 1976, aceasta având implicație asupra poziției procesuale a pârâților în cauză.
Un alt motiv de nelegalitate invocat este faptul că instanța de apel a administrat probe cu încălcarea dispozițiilor art. 292 alin. 1 C.pr.civ., martora Nicolescu M. ela D. fiind audiată de către instanța de apel deși proba nu a fost propusă în fața instanței de fond și nici prin întâmpinarea sau aderările la apel formulate în fața instanței de apel.
Totodată, instanța de apel a înlăturat în mod nelegal din cadrul probațiunii cu înscrisuri declarația pârâtului A. B., fratele defunctului A. L. deși acest înscris nu a fost contestat niciodată de către părți.
În cauză este evidentă pasivitatea juridică a pârâților, niciuna dintre persoanele care se opun admiterii acțiunii neîntreprinzând vreun demers juridic după anul 1976 când a fost încheiată convenția la care s-a făcut referire anterior. În probațiune s-a depus la dosar la termenul de judecată din_ declarația dată de către pârâtul P. M. K., legalizată la data de_ și
traducerea acesteia în limba română (filele 90-93 dosar).
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ.
În apărare, pârâții A. B., B. A., H. M., K. J., K. D. ZSUSANNA, K. K. M., P. J. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că instanța de apel în mod corect a reținut că posesia antecesorului reclamanților a fost afectată de violență, fiind probată de declarațiile martorilor.
Nici violența pasivă a acestuia nu este îndreptățită, comoștenitorul nefiind un terț în raport cu posesorul terenului ci un coproprietar.
Neplata de către A. L. a contravalorii cotelor celorlalți moștenitori a fost și este de natură să justifice negarea unilaterală a posesiei sale. Nu are relevanță că violența s-a manifestat doar cu privire la unii pârâți, aceasta fiind de natură să afecteze caracterul întregii posesii.
Totodată, în mod corect s-a reținut că posesia lui A. L. este echivocă, convenția de partaj din 1976 putând fi interpretată în sensul că denotă voința celorlalți moștenitori de a nu admite necondiționat proprietatea exclusivă a lui A.
L. asupra terenului.
Nici pasivitatea pârâților nu este de natură să conducă la concluzia achiesării de către ei la dobândirea proprietății exclusive a lui A. L. . Este nevoie de probe puternice pentru a înlătura echivocul posesiei unui comoștenitor și a interverti astfel posesia și pentru alții într-o posesie doar pentru sine.
În ceea ce privește proba testimonială administrată în fața instanței de apel, s-a arătat că în mod corect instanța de apel a apreciat că aceasta a fost administrată legal, reclamanții neopunându-se în momentul în care proba a fost propusă și încuviințată. Eventuala nulitate a administrării probei este doar una relativă, reclamanții nefăcând dovada vreunei vătămări produse astfel.
Referitor la declarația pârâtului A. B., în mod corect a fost înlăturată de către instanță, fiind vorba despre un e-mail, adică un document electronic care nu poate fi recunoscut ca probă decât în anumite condiții. Acest document a fost redactat în perioada anterioară punerii sub tutelă a defunctului A. B., starea lui de sănătate mintală fiind deja zdruncinată.
Analizând recursul declarat de reclamanții A. E. -G., A. L. -M., A. L. -C., A. E., A. K., A. N. -G. și A. L. -B.
împotriva deciziei civile nr. 37/A din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, Curtea reține următoarele:
În primul rând se constată că instanța de apel a analizat detaliat instituția uzucapiunii și condițiile pe care posesia trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată utilă și astfel a-și putea produce efectele raportat la prevederile art.1847 C.civ., textul de lege aplicabil în cauză.
Apoi, pe baza probatoriului administrat în cauză s-a stabilit prin decizia atacată că posesia exercitată de către antecesorul reclamanților este una viciată, fiind echivocă și afectată de violență.
Deși reclamanții au precizat în fața instanței de recurs că prin criticile formulate nu s-a înțeles a se pune în discuție temeinicia deciziei atacate, admițând inadmisibilitatea unor astfel de critici în recurs, din conținutul cererii de recurs rezultă că se formulează critici și în ceea ce privește modul de interpretare a probațiunii administrate în cauză de către instanța de apel. Acestea nu vor fi analizate de către curte raportat la prevederile art.304 alin.1 C.pr.civ. care stipulează expres admisibilitatea formulării de critici în recurs doar din perspectiva legalității hotărârii atacate.
Pornind deci de la starea de fapt stabilită în cauză de către instanța de apel se apreciază și de către Curte că în mod corect s-au reținut în apel cele două vicii ale posesiei exercitate de către antecesorul reclamanților, violența și echivocul.
Important de reținut în cauză este faptul că dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este invocată de către unul dintre moștenitorii proprietarului tabular al terenului în contradictoriu cu ceilalți moștenitori, fiind deci vorba despre un drept de proprietate în indiviziune.
În această situație doctrina și practica judiciară sunt unanime în sensul că regula este că moștenitorii sunt presupuși că stăpânesc bunurile succesorale unii pentru alții, cât timp se găsesc în stare de indiviziune, motiv pentru care posesia lor are un caracter echivoc, neputând fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Este nevoie deci de probe puternice care să răstoarne echivocul.
În ceea ce privește acest viciu al posesiei instanța de apel a administrat probațiune, pe baza acesteia ajungând la concluzia că este incident în cauză. Au fost avute în vedere în acest sens atât declarațiile martorilor audiați cât și înscrisul de care au înțeles să se prevaleze reclamanții, convenția încheiată la data de_ . Prin criticile formulate în recurs în ceea ce privește reținerea acestui viciu al posesiei exercitate asupra imobilului în litigiu de către antecesorul reclamanților, deși se subliniază că nu se intenționează a se pune în discuție modul de interpretare a probațiunii administrate de către instanța de apel, tocmai acest aspect se cere a fi cenzurat, echivocul posesiei fiind stabilit pe baza probațiunii administrate.
Referitor la celălalt viciu reținut în ceea ce privește posesia exercitată de către antecesorul reclamanților, și acest aspect poate fi analizat numai din perspectiva interpretării acestei noțiuni de către instanța de apel, iar nu din perspectiva probațiunii administrate pe această problemă.
Aparent teza invocată de către reclamanți, aceea că în cazul violenței pasive, adică în cazul în care posesorul se apără, opune rezistență față de actele de violență exercitate de către un terț care încearcă să-i uzurpe posesia, nu se poate invoca violența ca viciu al posesiei, este pertinentă. Aceasta trebuie însă nuanțată, pornind tot de la situația incidentă în cauză, aceea a unei posesii exercitate asupra unui bun aflat din punct de vedere legal în indiviziune, numai de către unul dintre coindivizari. În acest caz nu se poate pune semnul egalității între situația în care actele de violență sunt exercitate ca urmare a încercării de uzurpare a posesiei de către unul dintre comoștenitori, care se opune astfel posesiei exercitate de către un altul asupra bunului aflat în indiviziune și situația
în care actele de violență sunt exercitate ca urmare a încercării de uzurpare a posesiei de către un terț, care nu justifică vreun drept asupra bunului imobil.
În cazul dedus judecății s-a stabilit pe baza probațiunii administrate că antecesorul reclamanților a fost cel care s-a opus ca ceilalți comoștenitori asupra terenului să intre pe acesta. Nu au fost exercitate acte de violență în sensul indicat de reclamanți în cererea de recurs, nefiind într-adevăr dovedit că ar fi fost exercitate de către o parte sau alta acte de violență în sensul în care aceasta este definită în DEX.
Chiar dacă în ceea ce privește acest viciu al posesiei se poate într-adevăr discuta ce fel de acte pot fi caracterizate ca fiind violente, în sensul avut în vedere de art.1847, art.1851 C.civ., aceasta nu este de natură a influența soluția pronunțată în cauză. Faptul că unii dintre comoștenitori nu au acceptat exercitarea posesiei de către unul singur dintre aceștia, contestând-o, este de natură a conduce la concluzia că posesia nu a fost neechivocă, posesia exercitată în aceste condiții nefiind utilă și deci neputând sta la baza dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
În ceea ce privește legalitatea sau nelegalitatea actelor comoștenitorilor de a pătrunde pe terenul aflat în indiviziune, instanța de apel nu s-a pronunțat în mod expres pe acest aspect. Atâta timp însă cât s-a stabilit că nu poate produce efecte juridice convenția încheiată în anul 1976 între o parte din moștenitorii defunctei Gyarmathi se poate considera că s-a stabilit implicit că ceilalți comoștenitori au încercat să pătrundă pe terenul în litigiu în mod legal, prevalându-se de calitatea lor de coindivizari. Convenția de partaj, ca act juridic, nu poate fi valabilă pentru părțile care au semnat, așa cum se susține în recurs,
fiind necesar a se stabili dacă a fost legal încheiată sau nu și în consecință dacă a produs sau nu efecte juridice. De altfel, în cazul în care convenția invocată de reclamanți ar fi fost valabilă ca și act de partaj voluntar reclamanții nu ar mai fost în situația de a promova cererea de chemare în judecată care face obiectul acestui dosar. Nu au deci relevanță considerentele pentru care unul dintre descendenții defunctei Gyarmathi nu a semnat actul de partaj voluntar, acestea putând fi eventual invocate în cazul în care s-ar fi încercat valorificarea actului de partaj voluntar iar nu în cazul acțiunii având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Nerelevante sunt raportat la obiectul acțiunii și susținerile din recurs prin care se invocă culpa antecesorilor pârâților, care nu s-au prezentat la notariat conform convenției din 1976 și chestiunile legate de acceptarea în termenul legal a succesiunii după defuncta Gyarmathi de către antecesoarea pârâților sau de către pârâți. Acestea din urmă au fost de altfel invocate pentru prima dată în recurs, până la acest moment neinvocându-se că pârâții(sau antecesorii acestora) ar fi străini de succesiunea după defuncta Gyarmathi ca urmare a neacceptării tacite sau exprese a moștenirii în termenul legal. Succesiunea după defuncta Gyarmathi nu a fost dezbătută în mod legal până la acest moment, afirmațiile reclamanților din recurs neputând fi verificate de către instanță în acest dosar având în vedere limitele în care a fost investită prin cererea formulată de către reclamanți.
Identificarea terenului în litigiu pe baza probelor administrate este din nou o chestiune de fapt care nu mai poate fi cenzurată în recurs. Nu se mai poate invoca deci în recurs că nu s-a stabilit neechivoc pe care dintre terenurile aflate în proprietatea antecesorului reclamanților a încercat să pătrundă un alt comoștenitor, ceea ce s-a stabilit prin decizia recurată fiind faptul că este vorba despre cel care face obiectul cauzei.
Reținând că în recurs s-au invocat și prevederile art.304 pct.7 C.pr.civ., respectiv existența unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei atacate, curtea
apreciază această critică ca fiind nefondată. Nu există nici o contradicție între reținerea opunerii antecesorului reclamanților la intrarea pe terenul aflat în posesia sa a celorlalți comoștenitori și reținerea faptului că nu s-ar fi dovedit voința antecesorului reclamanților de a poseda doar pentru sine. Aceasta rezultă raportat la considerentele de mai sus, nefiind necesare explicații suplimentare.
În ceea ce privește încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art.292 alin.1 C.pr.civ. se apreciază de către curte că, așa cum s-a arătat în întâmpinare, reclamanții puteau să se opună la încuviințarea probei testimoniale propuse de către pârâți la termenul de judecată din data de_, la acel termen. În condițiile în care nu au făcut-o, aspect necontestat de către aceștia, se presupune că au acceptat proba propusă de către pârâți fără respectarea termenelor prevăzute art.292 alin.1 C.pr.civ. Încuviințarea probei testimoniale propuse de către pârâți în aceste condiții și luarea în considerare a declarației martorului audiat la pronunțarea soluției nu pot produce nici un fel de consecințe în ceea ce privește legalitatea hotărârii pronunțate astfel.
Ultimul motiv de recurs se referă la înlăturarea nelegală a unui înscris depus în probațiune, fără a se indica textul de lege încălcat astfel de către instanța de apel. Din considerentele deciziei atacate rezultă că înscrisul a fost analizat de către tribunal, nefiind apreciat relevant pentru stabilirea stării de fapt din cauza condițiilor în care a fost întocmit, punându-se deci din nou o problemă de temeinicie iar nu de nelegalitate a deciziei atacate, inadmisibil a fi invocată în recurs.
Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea, în temeiul art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ. coroborat cu art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul declarat de reclamanții A. E. -G., A. L. -M., A. L. -C.
, A. E., A. K., A. N. -G. și A. L. -B. împotriva deciziei civile nr. 37 din_ a T. ului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține ca legală.
În temeiul art.1169 C.civ.,274 alin.1 C.pr.civ instanța va respinge cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, acestea nefiind dovedite.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții A. | E. | -G. | , A. | L. | -M. | |
, A. | L. -C., A. E., A. K., A. | N. | -G. | și A. | L. | -B. |
împotriva deciziei civile nr. 37 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Respinge cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | ||
A. | C. ANA I. | I. - D. | C. |
GREFIER,
C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel: D. -I. Tașcă, M. Oncică-S. Jud.fond: B. G. Z.
| ← Decizia civilă nr. 269/2013. Succesiune | Decizia civilă nr. 3555/2013. Succesiune → |
|---|
