Decizia civilă nr. 339/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 339/2013

Ședința publică de la 27 Martie 2013 Instanța constituită din: Președinte O. -C. T.

Judecător O. R. G. Judecător A. -F. D. Grefier G. P.

S-a luat spre examinare recursul promovat de către B. -G. S. G. SA, în contra Sentinței civile nr. 22504 din_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în prezentul dosar, privind și pe intimații contestatori I. G. și I. N. C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, chiar la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se constată că s-a depus timbrajul de către recurentă, după care:

T. ul, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, raportat la faptul că titlul executoriu în discuție este un contract de credit bancar și ipotecă.

Solicitându-se judecarea în lipsă, instanța reține cauza în vederea pronunțării, pe excepția invocată.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentinta civila nr. 22504/2012, pronuntata in dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorii I. G. și I. N. C., în contradictoriu cu intimata B. - G.

S. G. SA și în consecință :

A fost anulată publicația de vânzare nr.1/_ și procesul verbal de

licitație nr.1/_, ambele emise în dosarul execuțional bancar nr. 86/2011 al intimatei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Între contestator și intimată s-au încheiat contractul de credit nr.5116041 din data de_ (f 33-39) și contractul de credit nr.4312278 din data de_ (f 40-46) și între contestatori și intimată s-a încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr.117/_ al BNP Stancu Tudor D., C. L. I. (f 47-48).

În temeiul celor trei contracte anterior menționate, la data de_, intimata a solicitat executarea silită împotriva contestatorilor.

În temeiul contractului de credit nr.4312278 din data de_ și a contractului de ipotecă autentificat sub nr.117/_ al BNP Stancu Tudor

D., C. L. I., au fost emise în dosarul execuțional bancar nr.86/2011, publicația de vânzare nr.1/_ și procesul verbal de licitație nr.1/_ privind vânzarea la licitație publică la data de_, ora 13, la sediul intimatei, a imobilului situat în C. -N., str.Tășnad, nr.22, ap.21, jud.C., înscris în CF nr.51218 C. N. în favoarea contestatorilor (f 94, 101). Imobilul anterior menționat constituie obiectul contractului de ipotecă încheiat între părți și a fost supus executării silite de către intimată pentru executarea obligațiilor izvorâte în sarcina contestatorului din contractul de credit nr.4312278 din data de_ .

Potrivit dispozițiilor articolului 504, alin.5 din Codul de procedură civilă, în cazul executării silite imobiliare prin vânzarea la licitație a imobilului, debitorul a fost înștiințat despre data, ora și locul vânzării.

În ciuda acestor dispoziții legale, contestatorii au susținut că nu li s- au comunicat celor două acte de executare silită privind vânzarea la licitație a imobilului aflat în proprietatea lor, iar la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o dovadă a comunicării celor două acte de executare silită către cei doi contestatori. De altfel, la ultimul termen de judecată, intimata a recunoscut ea însăși că nu a reușit să intre în posesia dovezilor de comunicare către contestatori a actelor de executare contestate.

Instanța a reținut așadar că aceste acte au fost emise cu încălcarea articolului 504, alin.5 din Codul de procedură civilă, iar potrivit art.399, alin.2 din același cod, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anularii actului nelegal.

Intimata a susținut că cei doi contestatori nu ar fi suferit nici o vătămare prin ignorarea acestei dispoziții legale și prin urmare nu ar justifica nici un interes pentru anularea celor două acte de executare silită, dar instanța reține că vătămarea suferită de aceștia constă în privarea lor de posibilitatea executării obligațiilor executate silit prin achitarea debitului restant și salvarea în acest fel a imobilului ipotecat de la vânzarea la licitație publică. Instanța reține de asemenea că interesul contestatorilor de a obține anularea celor două acte de executare silită există și în cazul în care aceștia nu ar executa silit obligațiile supuse executării silite și rezidă în împrejurarea că potrivit art. 509 alin.5 C.pr.civ., în cazul în care nu este oferit nici prețul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicație în condițiile art. 504 alin. 3 și cu ocazia noii licitații, licitația va începe doar de la prețul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat, iar dacă nu se obține prețul de începere a licitației, la același termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit, chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de la care începe licitația. Prin urmare, contestatorii au interesul anulării actelor de executare întocmite pentru prima licitație, pentru a beneficia de șansa vânzării la licitație a imobilului în schimbul prețului integral, iar nu a unui preț diminuat în cadrul noii licitații.

În privința celui de-al doilea motiv invocat de contestatori, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor articolului 500 alin. 1 și 2 C.pr.civ., dacă în termen de 15 zile de la primirea somației, debitorul nu plătește datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare și a stabilit de îndată prețul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar, va cere părerea unui expert, fiind a fi aplicate dispozițiile art. 411 alin. 3 din același cod potrivit cărora, executorul judecătoresc este obligat să identifice si să evalueze cu acordul părților bunurile sechestrate, iar în caz contrar va solicita efectuarea unei expertize și bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulație, iar o copie de pe raportul de expertiza se comunică și debitorului.

Deși în speță executorul a omis etapa evaluării imobilului din litigiu cu acordul părților, imobilul fiind evaluat direct printr-un raport de expertiză întocmit de un specialist evaluator (f 67-90), instanța a reținut că cei doi contestatori nu au dovedit subevaluarea imobilului supus vânzării la licitație publică și implicit nici vreo vătămare din această cauză.

Prin urmare, instanța a reținut ca fiind întemeiat doar primul motiv invocat de contestatori în contestația la executare și în temeiul art. 399 alin.

2 C.pr.civ. raportat la art. 504 alin. 5 C.pr.civ., a admis contestația la executare formulată de contestatori și în consecință, a anulat publicația de vânzare nr. 1/_ și procesul verbal de licitație nr. 1/_, ambele emise în dosarul execuțional bancar nr.86/2011 al intimatei.

Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata B. G. S.

G. SA, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii de fond, în sensul respingerii contestației la executare formulată de către I. G. și I.

N. .

În motivare, s-a arătat că prima instanță nu a avut în vedere stadiul dosarului execuțional atunci când s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes invocată de recurentă ceea ce a determinat aplicarea eronată a legii.

Prin contestația la executare formulată de către numiții I. G. și I.

N. C. au solicitat anularea Publicației de vânzare imobiliară nr. 1/2012 și a Procesului verbal de licitație nr. 1/2012 întocmite în dosarul execuțional nr. 86/2011.

În ce privește dosarul execuțional 86/2011, recurenta arată că executarea silită a fost demarată de către executorul bancar al B. GSG SA.

Urmare a modificărilor legislative care au intervenit în ce privește competența executorilor bancari, executarea silită în dosarul nr. 86/2011 a fost continuată de către BEJ Campian M. R. în dosarul execuțional nr. 487/2012.

Raportat la această stare de fapt, recurenta a invocat excepția lipsei de interes a contestatorilor în formularea prezentei contestații la executare.

Interesul reprezintă folosul urmărit de către cel care a pus în mișcare acțiunea în oricare dintre formele sale procedurale, reprezentând o condiție de admisibilitate a acțiunii.

Referitor la necesitatea menținerii interesului pe toată durata procesului s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție. În decizia pronunțată a statuat că: " Orice demers judiciar, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de etapa procesuală în care acesta se află trebuie să se sprijine pe un interes ce se raportează la relația dintre situația juridică și

mijlocul procesual ales și justifică profitul material pe care partea îl urmărește. Interesul care stă la baza oricărei cereri în justiție trebuie să fie

juridic și legitim, să fie născut și actual, să fie direct și personal și să fie pozitiv și concret. Interesul trebuie să fie, între altele, născut și actual, caracteristici care trebuie să existe pe toată durata litigiului de la momentul declanșării sale și până la stingerea lui.

În prezenta cauză, așa cum a arătat în fața primei instanțe, contestatorii nu mai dețin un interes actual și legitim în susținerea contestației la executare astfel cum aceasta a fost formulată.

Interesul pe care contestatorii îl aveau la data formulării contestației la executare nu a subzistat pe tot parcursul judecării acesteia.

În primul rând, în cadrul dosarului execuțional nr. 487/2012 al BEJ Campian M. R. au fost emise somații care au fost comunicate debitorilor, existând dovezi în acest sens. Deci, dacă debitorii doreau să achite debitul restant puteau să o facă inclusiv în cursul prezentei proceduri. Debitorii aveau cunoștință de existența creditului restant deoarece erau în posesia graficului de rambursare pe care sunt detaliate data scadenței fiecărei rate.

Mai mult, contestatorii s-au prezentat, ulterior depunerii contestației la executare, la sediul BEJ Campian M. R. și au stabilit de comun acord prețul de pornire al licitațiilor în ce privește imobilul supus valorificării. Prin urmare, contestatorii în mod evident nu mai dețin interes în a solicita anularea Publicației de vânzare nr. 1/2012 și a procesului verbal de licitație nr. 1/2012 emise în dosarul execuțional nr. 86/2012.

Prima instanță a reținut ca temei pentru admiterea contestației la executare faptul că reclamanții ar fi vătămați prin prețul diminuat la care este valorificat imobilul.

Or, așa cum a arătat, în cadrul executării silite în dosarul execuțional nr. 487/2012 al BEJ Campian R. M., valorificarea imobilului aparținând contestatorilor se face la prețul stabilit de debitori. Deci nu la un preț de evaluare diminuat, așa cum apreciază eronat prima instanță, deoarece nu a procedat la verificarea celor susținute de către recurenta referitor la excepția lipsei de interes.

Așadar, nu se poate discuta de existența unei vătămări actuale și legitime care să determine și interesul contestatorilor în prezenta cauză în situația în care orice neînțelegere asupra prețului imobilului a fost tranșată de părți. Mai mult, așa cum reține și prima instanță, existența unei vătămări prin raportare la prețul de evaluare a imobilului nu a fost dovedită.

În al doilea rând, bunul nu a fost valorificat după organizarea primei licitații. Deci, susținerea instanței că interesul contestatorilor constă în șansa de a obține valorificarea imobilului la prețul integral este nefondată. Imobilul nu a fost valorificat nici în cadrul celei de a doua licitații, prin urmare aplicarea art. 509 C.pr.civ, referitor la diminuarea prețului imobilului nu a vătămat în vreun fel drepturile contestatorilor.

Prev. art. 399 C.pr.civ, referitoare la anularea actelor de executare silită nu se aplică în prezenta cauză deoarece, așa cum a arătat nu s-a făcut dovada unei vătămări așa cum prevede art. 105 C.pr.civ. Iar pe parcursul prezentei judecăți orice vătămare a fost acoperită.

În al treilea rând, chiar dacă prima instanță a avut în vedere o nulitate absolută care ar afecta actele a căror anulare se solicită, apreciază că sunt îndeplinite condițiile în persoana contestatorilor pentru invocarea acesteia.

Nulitatea absolută poate fi invocată, atât pe cale de acțiune cât și pe cale de excepție, de orice persoană care justifică un interes - legitim, născut, actual, personal și direct - în legătură cu cauza de nulitate. Prin urmare și pentru a invoca nulitatea absolută, ca sancțiune aplicabilă unui act de executare silită, este necesar să se îndeplinească condiția ca interesul să existe atât la momentul la care sancțiunea este invocată cât și pe întreg cursul procesului.

La termenul de judecată din data de_, tribunalul a invocat excepția necompetenței materiale.

Excepția necompetenței este întemeiată, T. ul urmând a o admite, pentru considerentele ce urmează:

Contestația la executare formulată în prezentul dosar are ca obiect executarea silită pornită în temeiul unui contract de credit bancar.

Având în vedere că, potrivit art. 3 pct. 11 din Codul comercial în vigoare la momentul încheieri contractului de credit, operațiunile de bancă constituie fapte de comerț, tribunalul constată că litigiul are natură comercială.

În consecință, ținând cont de prevederile art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, conform cărora tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează, tribunalul urmează să admită excepția invocată și, în temeiul art. 158 C.pr.civ., să decline competența de soluționare a recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 22504/2012 a Judecătoriei C. -N., în favoarea T. ului Specialiozat C. .

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite excepția necompetenței materiale a T. ului C. .

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta

B. -G. S. G. SA, împotriva Sentinței civile nr. 22504 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., în favoarea T. ului Specializat C. .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

O. -C. T.

Judecător,

O. R. G.

Judecător,

A. -F. D.

Grefier,

G. P.

G.P. 28 Martie 2013

O.R.G._ /2ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 339/2013. Contestaţie la executare