Decizia civilă nr. 348/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr.348/R
Ședința publică din 26 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. T.
J. ecător D. W.
J. ecător G. G. P.
G. ier A. Sas
Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurentul C. Z., cu dom. Cîmpulung la T. nr. 300, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 361/_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr. _
, având ca obiect fond funciar modificare titlu.
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_, când a pronunțat prezenta hotărâre.
T.
Prin sentința civilă nr. 361/_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. Z. în contradictoriu cu pârâtele C. L. C. la T. pentru S. D. de P. P. asupra T. și C. J. M. pentru S. D. de P. P. asupra T. și în consecință s-a dispus rectificarea titlului de proprietate nr. 6093/31 /_ ,în sensul de a fi trecut prenumele corect al titularului titlului Paul în loc de Pal.
S-a respins cererea reclamantului privind includerea în titlul de proprietate a terenului situat la locul numit Hatar.
Prima instanță a reținut în esență că reclamantul nu poate solicita terenul de la locul numit "Hatar";fără parcurgerea etapei administrative prealabile obligatorii.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii în totalitate a acțiunii sale.
Recurentul a arătat că, cu toate că, tatăl reclamantului a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la toate terenurile ce au aparținut mamei acestuia (soția titularului titlului), terenul situat la locul numit Hatar nu a fost reconstituit, deși soția titularului C. Ana a figurat în registrul agricol în perioada 1959-1963 cu suprafața de 0,21 ha.
Consideră că sentința dată în prezenta cauză este nelegală deoarece instanța de judecată nu a dat dovadă de rol activ și nu a lămurit cauza sub toate aspectele. Titlul de proprietate a fost emis în baza unei hotărâri a Comisiei județene, această hotărâre nefiind însă comunicată pentru a o putea ataca în termenul legal și în procedura prevăzută de legile fondului funciar. Instanța de judecată trebuia să manifeste rol activ și să emită o adresă către comisiile de aplicare a legilor fondului funciar pentru a face dovada comunicării către recurent a hotărârii și pentru a depune la dosarul cauzei copie după confirmarea de primire a hotărârii.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate de recurent și în considerarea dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Terenul de 21 ari cu denumirea "Hatar"; a figurat în 1959-1963 în Registrul Agricol pe numele lui C. Ana.
Cererea de reconstituire s-a formulat de către C. Endre (A. ), atât pentru terenurile cu care el însuși (fila 19) s-a înscris în C.A.P., cât și pentru terenurile ce au aparținut lui C. Ana (fila 29 dosar).
Conform actelor de la dosar, reclamantul este fiul lui C. A. și acesta a fost fiul lui C. Pal (fila 7), iar C. Pal a fost fiul lui C. I. și Reti R. .
Nu s-a dovedit deci legătura de rudenie cu C. Ana despre care reclamantul afirmă că ar fi fost soția lui C. Pal.
Pe de altă parte, titlul de proprietate a fost emis în baza unei hotărâri a Comisiei J. ețene, act care nu a fost contestat în condițiile legii ,conform susținerii reprezentantei reclamantului.
În aceste împrejurări reclamantul nu poate solicita fără a urma procedura specială prevăzută de legile fondului funciar, pe calea dreptului comun, includerea acestui teren în titlul de proprietate.
Așadar, reclamantul trebuia să atace mai întâi hotărârea de validare (emisă prealabil titlului) ceea ce nu a făcut.
În consecință, recursul va fi respins conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul C. Z. domiciliat în C. la T. nr. 300 jud. M. împotriva sentinței civile nr. 361/0_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației jud. M. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 26 Iunie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
Ț. D. W. | D. | P. G. | Sas A. |
În C.O.semnează vicepreședintele instanței
Red.WD/_
Tred. A.S. / 5.08.013 - 2 ex
J. ecător la fond: U. L. G.
← Decizia civilă nr. 1141/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 269/2013. Fond funciar → |
---|