Decizia civilă nr. 35/7. Fond funciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.35 7/R/2013 Ședința publică din data de 19 septembrie 2013
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: S. | I. | , judecător |
JUDECĂTOR: N. | C. |
JUDECĂTOR: F. G. C., președinte Secția I Civilă
GREFIER: V. V.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de petenții M. G. și M. V. împotriva sentinței civile nr. 12741/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru petenții recurenți avocat Mândru M. -D. a, cu împuternicire avocațială aflată la dosar la fila 6, intimații S. G. și S. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul, din oficiu, constată că în încheierea de ședință din data de 13 iunie 2013 dintr-o eroare de dactilografiere la final s-a trecut eronat componența completului de judecată, cel de-al treilea membru fiind menționat numele d-nei judecător I. C., cu toate că în preambulul încheierii s-a indicat corect componența completului cel de-al treilea membru fiind d-ra judecător F. G. C. . Astfel că, în temeiul dispozițiilor art.281 alin.1 din Codul de procedură civilă, dispune îndreptarea acestei erori materiale în sensul corectării numelui judecătorului la partea finală a încheierii, a componenței completului de judecată stabilit urmare a admiterii cererii de abținere formulată de către d-na judecător I. C. .
Reprezentantul petenților recurenți arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri prealabile, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul petenților recurenți M. G. și M. V., avocat Mândru
M. -D. a, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, în consecință, să se dispună admiterea acțiunii precizate în sensul de a se constata nulitatea absolută a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate emise în favoarea pârâtului S. G. pentru suprafața de teren de 416 mp,situată în B., nr.17A, identificată în C.F.50032 B., nr.cadastral 8516 și implicit a HCJ nr.50/1994, potrivit motivelor invocate în scris pe care le susține în totalitate, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Intimații S. G. și S. I. solicită respingerea recursului ca nefiind întemeiat, să se mențină ca legală și temeinică sentința atacată. Nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.12741/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița s-a respins ca neîntemeiată plângerea în materie de fond funciar formulată de petenții M. G. și M. V., în contradictoriu cu intimații S. G., C. LOCALĂ M. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. B., și C. J.
PENTRU S. D. DE P. P. A. T. B. -N., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut următoarele:
Prin cererea formulată, petenții au solicitat constatarea nulității absolute a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate emise în favoarea intimatului S.
G. pentru suprafața de teren de 416 m2, situată în mun. B., str. T. T. nr.
17A, identificată în CF 50032 B. nr. cadastral 8516, și în consecință să constate nulitatea absolută a HCJ nr. 50/1994. Temeiul de drept invocat îl reprezintă prevederilor art. III alin. (1) lit. a) pct. i) din Legea nr. 169/1997. Potrivit acestui text de lege sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri.
În primul rând, trebuie precizat că în cauză nu avem de-a face cu o reconstituire a dreptului de proprietate, suprafața de teren aflată în litigiu făcând obiectul unei constituiri a dreptului de proprietate în temeiul art. 22 din Legea nr. 18/1991, în redactarea inițială, înainte de republicare. De altfel, nici petenții și nici intimații nu au predat la CAP suprafața respectivă de teren, astfel că textul legal invocat de petenți nu este incident în cauză, altminteri, toate actele, inclusiv, titlul de proprietate ar fi fost nule absolut. Însă, instanța a analizat cererea petenților și prin prisma celorlalte motive de constatare a nulității absolute prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997.
În fapt, terenul a fost atribuit prin dare în plată în anul 1984 lui M. V. (fila 75), care în același an a solicitat, împreună cu intimatul S. G., autorizarea executării lucrărilor de construire a 2 apartamente (fila 11), aceștia asociindu-se pentru edificarea construcțiilor respective, menționând că sunt coproprietari în devălmășie asupra terenului dat în plată (fila 12).
Din probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că nu se face în niciun fel dovada că intimatul S. G. nu ar fi persoană îndreptățită la constituirea dreptului de proprietate. Prin urmare, instanța apreciază că nu există nici un motiv de constatare a nulității absolute a actelor de constituire a dreptului de proprietate pentru intimatul S. .
Susținerile petenților în sensul că acordul de asociere a avut caracter fictiv nu este probată în niciun fel, rămânând la stadiul de simple susțineri. De altfel, și prin Decizia Delegației Permanente a Consiliului Județean B. -N. nr. 9 din_ s- a atribuit în proprietate suprafața de 250 m2atât petenților, cât și intimatului, întrucât această suprafață figura atât în darea de plată, cât și în acordul de asociere, respectiv, autorizația de construire din_ . În realitate, suprafața ce a fost folosită începând cu anul 1984 de către petenții și intimat cu familia sa a fost de 666 m2, astfel că
suprafața de 416 m2ce face obiect al prezentului litigiu este diferența rămasă neatribuită.
Precizează că prevederile art. 22 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în redactarea inițială, înainte de republicare, instituie un caz de dobândire de drept a proprietății de către deținătorii de construcții, asupra terenului aferent acestora. Exprimarea folosită de legiuitor în Decretul-Lege nr. 42/1990, respectiv "Terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deținătorilor"; coroborată cu sintagma cuprinsă în art. 22 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în redactarea inițială, înainte de republicare: "sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor";, conduce la concluzia atribuirii unui drept real deplin prin însăși efectul decretului, fără a fi necesară parcurgerea unei proceduri cu caracter administrativ instituită de legile reparatorii. Pe de altă parte, categoria beneficiarilor acestor prevederi legale a fost extinsă de alineatul 4 al articolului menționat (n.red. în prezent art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată) și la persoanele aflate în zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator.
În consecință, atâta vreme cât s-a reținut calitatea de proprietar asupra construcțiilor atât pentru petenți, cât și pentru intimatul S. G., instanța nu poate decât să constate că și dreptul de proprietate asupra terenului pe care s-au edificat cele 2 (două) construcții casă de locuit revine deținătorilor construcțiilor respective în anul 1990, deci inclusiv intimatului S. G., neexistând niciun motiv pentru a se ajunge la o soluție contrară.
Față de cele expuse, instanța a respins ca neîntemeiată cererea petenților de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate atacat, nedovedindu-se frauda la lege sau vreun caz de nulitate absolută din cele prevăzute de art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997.
Instanța a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței expuse au declarat recurs, în termen legal, reclamanții M.
G. și M. V., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii precizate și de a se constata nulitatea absolută a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate emise în favoarea pârâtului S. G. pentru suprafața de teren de 416mp, situată în B., nr. 17A, identificată în CF 50032 B. nr. cadastral 8516 și implicit a HCJ nr. 50/1994 pentru următoarele motive:
În fapt, prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat să se constatate nulitatea absolută a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate emise în favoarea pârâtului S. G. pentru suprafața de teren de 416mp, situată în B., nr. 17A, identificată în CF 50032 B. nr. cadastral 8516 și în consecință, să constatați nulitatea absolută a HCJ nr. 50/1994.
În aprecierea recurenților sentința atacată este nelegală, instanța de fond interpretând și aplicând greșit prevederile art. III litera a pct. i din Legea nr. 169/1997, modificată și art. 22 și 23 din Legea nr. 18/1991, forma inițială, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 CPC.
Totodată, înțeleg să invoce și prevederile art. 304 ind. 1 CPC, dat fiind că, hotărârea atacată este susceptibilă doar de recurs.
În primul rând, se impune a se lămuri un aspect esențial în soluționarea prezentei cauze, aspect înțeles greșit de către instanța de fond și anume, faptul că, atât actul de dare în plată din_, cât și Autorizația pentru întabulare rară construcții
nr. 8337/27 iulie 1984, Autorizația pentru executarea lucrării nr. 10117/_ și Actul de asociere autentificat sub nr. 8/1987 au privit doar suprafața de 250mp, situată în B., str. T. T., identificată în CF 3032 nr. top. 2413. C
Diferența de teren până la aceea de 666mp, respectiv aceea de 416mp a fost atribuită în folosință de către fostul CAP, tot în anul 1984, doar subsemnatului recurent M. G., potrivit adeverinței nr. 1068/_ eliberată de Societatea Agricolă Viitorul, continuatoarea CAP B. .
Această suprafață, de 416 mp, nu a făcut obiectul niciunui acord cu pârâtul S.
G. și nici nu s-a avut în vedere la eliberarea Autorizației de Construire nr. 10117/1984, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Arată că, prin Decizia nr. 9/1992 s-a atribuit în proprietate, în mod legal, atât reclamanților cât și intimatului suprafața de 250mp, din CF 3032/1 nr. top. 2413/1, ca teren aferent construcțiilor. Intimatul nu a contestat această decizie.
Precizează că pentru suprafața de 416mp, deși doar recurentul M. G., a făcut demersuri (cererea nr. 703/1993; contestația din_ ) prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 50/_, s-a admis contestația, și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate și în favoarea intimatului, deși acesta nu urmase procedura administrativă anterioară a cererii si contestării, în baza prevederilor art. 22 și 23 din Legea nr. 18/1991, nemodificată.
În aceste condiții, evident că prin acțiunea introductivă, a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate, căci în favoarea intimatului S. G. a fost emisă doar HCJ nr. 50/1994 prin care s-a dispus în acest sens. Titlul de proprietate nr. 8601/1996 (constituire) a fost eliberat doar în favoarea recurentului nu și al intimatului S. G., astfel că, instanța trebuia să analizeze motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată raportat la temeiul de drept invocat, dispozițiile art. III al. 1 litera "a" pct. i din Legea nr. 169/1997.
Insă, instanța de fond, fără a da dovadă de rol activ și a pune în discuția părților temeiul de drept al acțiunii, încălcând astfel atât principiul dreptului la apărare cât și cel al contradictorialității, a schimbat natura juridică a actului dedus judecății (HCJ nr. 50/1994) și a statuat că, în speță ar fi vorba despre o constituire a dreptului de proprietate, perfect legală în condițiile art. 22 din Legea nr. 18/1991, forma inițială.
Ori, din moment ce toate actele întocmite de cele două comisii pe numele intimatului S. G. au fost cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate, iar la fondul cauzei nu s-a formulat o cerere reconvențională în sensul de a se constata constituirea acestui drept, instanța, nu putea să rețină o altă stare de fapt sau de drept și, mai ales, fără să o pună în discuția părților.
Drept urmare, instanța trebuia să analizeze acțiunea introductivă precizată în baza temeiului legal invocat, dispozițiile art. III litera a pct. 1 din Legea nr. 169/1997, modificată, intimatul fiind o persoană neîndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, care nu a deținut teren anterior cooperativizării și căruia nu i s-a preluat în orice fel teren de către fostul CAP.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 18/1991, în forma inițială " sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii" iar potrivit art. 23 "terenurile din intravilan care au fost atribuite de cooperative, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru
construcția de locuințe și anexe gospodărești, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate, indiferent în ce mod, de la foștii proprietara.
Practica și literatura de specialitate sunt unanime în sensul că, interpretarea art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 trebuie să se realizeze prin prisma dispozițiilor legilor fondului funciar, aceasta fiind o lege temporară care și-a încetat efectele la intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991.
Ori, în speța dedusă judecății, apreciază că sunt în prezența a două terenuri: unul în suprafață de 250 mp, dat prin act de dare în plată de către fostul CAP și pentru care au obținut împreună cu intimatul autorizația de construire și au edificat construcția, casă de locuit P+2E, reprezentând terenul aferent acesteia, al cărui regim juridic este prevăzut de art. 22 din Legea nr. 18/1991, forma inițială și altul în suprafață de 416mp, ce a fost atribuit în folosință de către fostul CAP B., doar în favoarea recurentului, și care intră sub incidența art. 23, forma inițială. Faptul că, atribuirea s-a făcut în același an, că aceste imobile se află unul în continuarea celuilalt nu le conferă același regim juridic.
Așadar, dată fiind modalitatea dobândirii în folosință, regimul juridic al acestei parcele, de 416mp, este numai acela prevăzut de art. 23 din Legea nr. 18/1991, forma inițială, nu și acela prevăzut de art. 22. În consecință, cu privire la acest teren, intimatului S. G. nu-i erau incidente niciuna din dispozițiile legale susmenționate, căci așa cum am arătat și anterior, acesta nu i-a fost nicicând atribuit și pentru el nu s-a încheiat vreun acord de asociere, chiar și faptic construcțiile fiind edificate doar pe suprafața de 250mp, pe care s-a eliberat autorizația de construire.
Subiect al constituirii dreptului de proprietate în condițiile art. 23 nu putea fi decât beneficiarul atribuirii în folosință a lotului de la fostul CAP, și numai în limita suprafeței înscrisă în actul de atribuire. Această ideea este întărită de reglementarea ulterioara dată acestui articol, la republicare, când s-a adăugat alin. 1 ind .1 prin care s-a prevăzut expres că, "suprafața terenurilor prevăzute în alin. (1), aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la cooperativa de producție, consiliul popular sau primăria din localitatea respectivă ".
Prin urmare, date fiind regimurile juridice distincte ale celor două terenuri și situația expusă mai sus, greșit a reținut instanța de fond că intimatului îi erau incidente dispozițiile art. 22 și ale art. 8 din Decretul lege nr. 42/1990 și cu privire la această suprafață în litigiu.
De asemenea, dacă s-ar îmbrățișa opinia instanței de fond, că aceasta este o modalitate de dobândire prin efectul legii a dreptului de proprietate, de către proprietarul actual al construcției, indiferent de întinderea suprafeței terenului, bazată doar pe folosința faptică, atunci ea nu ar mai putea fi nicicând supusă controlului instanțelor judecătorești, căci proprietarul ar putea opune tocmai acest mod de dobândire.
In drept s-au invocat prevederile art. 8, 9, 11, art. 23 și 24 din Legea nr.18/1991, republicată, art. III (1) litera "a" pct. "i" și (2) din Legea nr. 169/1997, modificată și completată, art. 2(2) din Legea nr. 1/2000, modificată și completată, art. 299 și urm. CPC, art. 304 pct. 8 și 9 și 304 ind. 1 din CPC.
Intimații pârât S. G. și intervenientul S. I. au formulat întâmpinare în cauză prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea ca legală și
temeinică a sentinței atacate, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele motive:
În mod corect și în concordanță cu dispozițiile legale aplicabile instanța de fond a reținut că în cauză dreptul lor de proprietate a fost dobândit prin constituire, în temeiul art. 22 din Legea 18/1991 în forma inițială, astfel că nu sunt incidente motivele de nulitate invocate de recurenți.
Nu există nici un argument potrivit căruia să se rețină că intimatul S. G. nu arfi o persoană îndreptățită la o astfel de constituire a dreptului de proprietate, aspect pe care nici chiar recurenți nu-1 afirmă.
Cât privește caracterul pretins fictiv al asocierii lor - tată și fiu - afirmația este contrazisă de Actul de asociere autentificat de notariatul de Stat Județean B. -N. prin încheierea nr. 8/1987 aflat la dosar.
Este evident recunoscut, atât prin dispozițiile legale invocate de instanța (art. 22 din Legea 18/1991 inițială), cât și prin practica judiciară în materie, în sensul că terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deținătorilor, respectiv sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor.(prevedere extinsă ulterior și cu privire la persoanele care nu au avut calitatea de cooperator).
Fiind necontestată calitatea lor de proprietari ai construcțiilor în discuție, este imposibil de contestat cu argumente legale și logice lipsa lor de îndreptățire la dreptul de proprietate asupra terenului aferent, drept oferit de lege, întrucât îndeplinim toate cerințele legale prevăzute în acest sens.
Dobândirea ope legis a dreptului de proprietate nu atrage, potrivit afirmațiilor recurentului, imposibilitatea apelării la justiție din partea celui interesat, însă controlul judiciar are ca obiect verificarea îndeplinirii condițiilor îndreptățirii, verificare care s-a făcut, iar concluzia trasă, în sensul respingerii acțiunii recurentului, este legală și temeinică.
Pârâta intimată C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanții M. G. și M. V. și menținerea ca legală a Sentinței Civile nr.12741/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._ pentru următoarele motive:
În fapt, prin sentința atacată instanța constată că cererea reclamanților-recurenți privind constatarea nulității absolute a actelor de reconstituire (constituire) a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului S. G. este neîntemeiată și că reconstituirea acestui drept de proprietate cu privire terenul în suprafață de 416 mp situat în municipiul B., str.T. T., nr.l7A, s-a făcut cu respectarea prevederilor legii.
Consideră că Sentința Civilă nr.12741 din_, pronunțată de Judecătoria Bistrița este legală, deoarece așa cum am arătat prin întâmpinare și răspunsul la precizarea de acțiune, Hotărârea Comisiei Județene B. -N. nr.50/1994 a fost adoptată în baza prevederilor art.22 și 23 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 37 din 20 februarie 1991. Astfel conform art.22:" Sînt și rămîn în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexele gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru
stimularea țărănimii. Dispozițiile aiineatuiui precedent se aplică și persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator".
Întrucât legea nu prevede în mod imperativ că beneficiari ai constituirii dreptului de proprietate în baza art.22 sunt doar membrii cooperatori, numitul S. G. poate avea calitatea de persoană îndreptățită.
Totodată art.23 din Legea nr. 18/1991, prevede:" Terenurile din intravilan care au fost atribuite de cooperative, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate, indiferent în ce mod, de la foștii proprietari"
Referitor la afirmația reclamantului cu privire la regimul juridic diferit al celor două suprafețe de teren, arătăm instanței că atribuirea în folosință a suprafeței de 416 mp teren de către fostul CAP nu este relevantă, deoarece această folosință nu îi conferă implicit recurentului reclamant calitatea de persoană îndreptățită la constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate.
Mai mult decât atât, numitul M. G. nu a predat la CAP suprafața de teren solicitată, dreptul de proprietate asupra acestui teren, așa cum s-a menționat și mai sus, fiind constituit în temeiul faptului că terenul în suprafață de 416 mp era grădină aferentă construcției.
În consecință, persoană îndreptățită la constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 416 mp este în aceeași măsură și numitul S. G., coproprietar al imobilului casă.
În drept, s-au invocat prevederile art.307 din Codul de procedură civilă, art.8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii, art. 22, 23 din Legea fondului funciar nr.18/1991.
Recursul declarat de reclamanți este nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza prevederilor art. 312 alin.1 teza a II-a din codul de procedură civilă și a considerentelor ce succed.
În esență criticile aduse hotărârii pronunțate de prima instanță se fundamentează pe faptul atribuirii, anterior anului 1990, în folosință exclusivă a terenului în litigiu către reclamantul M. G., ceea ce ar înlătura vocația coindivizarului S. G. la atribuirea lui în proprietate.
Motivele recursului sunt contradictorii, de vreme ce se vorbește de o reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului M. G., fără a se indica temeiul care ar justifica aplicarea în privința sa a prevederilor art. 8 alin.2 din Legea 18/1991, și care reglementează retrocedarea terenurilor către foștii proprietari sau moștenitorii acestora.
Din contră, atât prevederile art. 23 cât și cele ale art. 24 din Legea 18/1991, republicată ( fostele art. 22,23 - indicat de altfel chiar în cuprinsul hotărârii de validare), instituie cazuri de atribuire de drept în proprietatea deținătorilor construcțiilor la nivelul anilor 1990, respectiv 1991 a terenurilor aferente acestora, pornind tocmai de la lipsa calității acestor deținători de foști proprietari ai terenurilor pe care se găsesc amplasate edificatele.
Nici un mijloc de probă existent la dosarul cauzei sau în dosarele atașate nu atestă împrejurarea că reclamanții sau pârâtul S. G. ar fi avut în proprietate,
anterior cooperativizării, terenul de 416 mp, în litigiu. Adeverința nr. 1068/_ eliberată de Societatea Agricolă Viitorul B. (f.76 dosar fond) nu poate produce consecințe juridice preconizate de reclamanții recurenți, deoarece cele adeverite nu sunt susținute de acte care să ateste atribuirea în folosința exclusivă a reclamantului a suprafeței de 416 mp în vederea construirii unei locuințe ( pentru a atrage aplicarea art. 23, devenit art. 24 din Legea nr.18/1991), ci dimpotrivă sunt contrazise de actele prezentate de părți precum și poziția judiciară și extrajudiciară anterioară declanșării litigiului de față, a reclamantului.
Astfel, reclamantul a cumpărat suprafața de 250 mp în vederea construirii unei locuințe, potrivit actului de dare în plată a locului de casă aflat în copie la fila 5 a dosarului nr. 169/1992. Odată cu acordul de asociere pentru construirea clădirii cu mai multe locuințe autentificat sub nr._ (f.12 dosar fond), terenul a fost preluat la stat, la acea dată reclamanții și pârâtul S. G. ( alături de soția lui), declarând că suprafața de 250 mp ( mai precis cota de 250/666 mp), constituie proprietate lor devălmașă. Situația juridică a acestui teren de 250 mp, după anul 1990, s-a reglementat prin atribuirea lui, în indiviziune, către familiile asociate, în baza Deciziei prefectului nr. 9/1992 (f.33,34 dosar fond).
Diferența de suprafață de 416 mp, respectiv grădina casei edificate de către asociați, a fost folosită de către aceștia, ca teren aferent construcțiilor.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond s-a raportat la prevederile art. 22 din Legea nr. 18/1991, în forma în vigoare la data emiterii actelor de reconstituire contestate, coroborate cu art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990, acestea fiind singurele temeiuri de drept care pot justifica admiterea cererilor formulate de cei doi coindivizari, concretizată în Hotărârea Comisiei județene B. -N. nr. 50/1994.
Calitatea părților de deținător al construcției amplasate pe terenul în litigiu, precum și împrejurarea dacă acesta este sau nu aferent construcțiilor constituie elementele care determină soluția în cauză.
În ceea ce privește primul aspect, tribunalul reține că atât acordul de asociere, încheiat în anul 1984 (f.12 dosar fond), cât și cel intervenit în anul 1987 (f.13 dosar fond), relevă convenția existentă între reclamanți și pârâtul S. G. în sensul edificării unei construcții cu mai multe locuințe, care s-a reflectat și în înscrierea ulterioară a drepturilor lor indivize în cartea funciară (f.38 dosar fond). Este în afară de orice dubiu faptul că acordul de asociere a condus la edificarea construcției, deținută de cei doi la data apariției Decretului-lege 42/1990. Susținerile reclamanților referitoare la caracterul simulat al acestor acorduri sunt lipsite de suport probator și au fost înlăturate în mod corect.
Referitor la împrejurarea dacă terenul de 416 mp, în litigiu este sau nu teren aferent construcțiilor edificate de reclamanți și pârâtul S., trebuie observat că încă în anul 1992 aceștia, împreună, au început demersurile de dobândire a proprietății în dosarul nr. 169/1992 al Judecătoriei B., atașat, unde în cuprinsul cererii de chemare în judecată se învederează că terenul este unul aferent construcțiilor și se cuvine tuturor coindivizarilor. Afirmația se constituie într-o mărturisire judiciară, conform art. 1206 din Codul civil, și ea nu poate fi revocată decât pentru eroare de fapt, ceea ce nu este cazul în speță.
Mai mult, prin cererea adresată Comisiei județene în anul 1994 (f.29), însuși reclamantul susține că pe întreg terenul de 666 mp ( compus din terenul de 250 mp, deja atribuit și cel de 416 mp în litigiu) a construit împreună cu socrul său S. G., o casă compusă din două apartamente și anexe gospodărești, care este amplasată "pe o suprafață reală de 400mp";. La finalul cererii sale, reclamantul recurent a arătat că
"în prezent aproape întreaga suprafață este ocupată de construcție și anexe gospodărești";.
Drept consecință, în cauză s-a dovedit în afară de orice îndoială că și terenul de 416 mp este aferent construcțiilor situate în B., str. T. T. nr. 17A, intrând sub incidența prevederilor legale mai sus evocate.
Susținerea reclamanților referitoare la inexistența unei cereri a pârâtului, formulată în temeiul prevederilor Legii 18/1991, este contrazisă de înscrisul aflata la fila 107 din dosarul de fond, și care este însăși cererea formulată în comun de cei doi coindivizari, înregistrată sub nr. 5718/_, la care reclamantul a făcut trimitere cu ocazia formulării contestației (f.106) care a condus emiterea Hotărârii nr. 50/_, a cărei nulitate absolută o invocă.
În fine, calitatea de fost membru cooperator a reclamantului sau a pârâtului nu are o înrâurire asupra soluției ce se va pronunța, față de prevederile expres ale art. 22 alin.2 din Legea 18/1991 ( devenit art. 23 alin. ultim la republicare), potrivit cărora dispozițiile alin.1 se aplică și persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M. G. și M. V.
, ambii domiciliați în mun.B., str. T. T., nr.17/A, județul B. -N., împotriva sentinței civile nr.12741 din_, pronunțată de Judecătoria Bistrița, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2013.
Președinte, Judecători, G. ier,
S. I. N. C. - F. G. C. V. V.
Red./Dact. S.I. 2 ex _
Jud. fond: O. C. V.
| ← Decizia civilă nr. 1087/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 799/2013. Fond funciar → |
|---|
