Decizia civilă nr. 36/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-N.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 36/R/2013
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C., judecător JUDECĂTOR: S. I. JUDECĂTOR: N. C.
GREFIER: C. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamantul C. G. împotriva sentinței civile nr. 5964/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul recurent avocat Kocsis Tibor-Jenő, cu împuternicire avocațială aflată la dosar la fila 9, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul reclamantului recurent, avocat Kocsis Tibor-Jenő, depune la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru și timbre judiciare în cuantumul stabilit la termenul de judecată anterior, aspect față de care instanța reține că recursul este legal timbrat. Nu formulează cereri prealabile, apreciind cauza în stare de judecată.
Nefiind cereri prealabile, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent, avocat Kocsis Tibor-Jenő, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial la fond și în recurs, pentru motivele arătate în scris, pe care le reiterează. Depune la dosar copia facturii și chitanței aferente acesteia privind onorariul avocațial în recurs.
deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 5964/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul C. G., împotriva pârâtului C. L., ca fiind neîntemeiată.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul_, reclamantul C. G. a solicitat obligarea pârâtului C. L. la restituirea sumei de 12.800 lei, scadentă în data de_ plus dobânda legală începând din data scadenței până la efectiva achitare, sumă cu care pârâtul a fost împrumutat; instituirea unui sechestru asigurător asupra imobilului teren în suprafață de 3554 mp înscris în CF 25066, H., nr. cad. 71/2, proprietatea exclusivă a pârâtului C. L. ; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în caz de opoziție.
În motivare se arată că între părți a fost încheiat la data de_ un contract de împrumut sub semnătură privată, prin care reclamantul 1-a împrumutat pe pârât cu suma de 12.800 lei Ron, cu obligația debitorului de a restitui această sumă în data de_ .
Mai arată reclamantul că debitorul, nu și-a respectat obligația asumată, refuzând restituirea sumei împrumutate.
Având în vedere reaua credință a debitorului, reclamantul a solicitat și instituirea unui sechestru asigurător asupra imobilului teren în suprafață de 3554 mp., înscris în CF 25066, nr. cad. 71/2 H., pentru a-și putea valorifica titlul împotriva pârâtului.
În drept a invocat prevederile art. 172, 942, 943,_, 1069, 1073 și
următoarele, 1576 și următoarele, 1584 și următoarele, Cod civil, art. 112, 242 alin. 2,
274, 598 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-7) și s-a solicitat încuviințarea interogatoriului pârâtului.
Legal citat, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare pârâtul arată că dintr-un anunț la mica publicitate dintr-un ziar local a aflat că reclamantul împrumută sume de bani cu camătă, motiv pentru care la data de_ a împrumutat de la acesta suma de 10.000 lei, obligându-se să-i restituie suma de 16.000 lei, sens în care a încheiat un contract notarial autentificat sub nr. 1109/2007 de către BNPA Drăguț M. și Drăguț Maximilian I. n, prin care se obliga să-i restituie până la_ această din urmă sumă de bani.
Ca și garanție a restituirii sumei de bani pârâtul a ipotecat în favoarea reclamantului terenul său înscris în c.f. 25066 H. nr. cadastral 71/2, cu privire la care acum se solicită instituirea sechestrului asigurător.
Cu o întârziere de 6 luni, pârâtul a restituit suma datorată, însă reclamantul nu a mai vrut să-i elibereze un act în baza căruia să se poată radia ipoteca decât dacă este de acord să-i plătească și penalități de întârziere de 10%/lună de întârziere din cei
16.000 lei.
Deoarece nu mai recunoștea achitarea sumei împrumutate, sub amenințarea faptului că îi va vinde grădina ipotecată, pârâtul a fost constrâns să semneze înscrisul pe care reclamantul încearcă să îl valorifice în prezentul dosar, prin care se obligă să îi achite și penalitățile de întârziere de 12.800 lei (16.000 lei X 6 luni X 10%/lună întârziere = 12.800 lei). Ulterior semnării actului a consimțit la ridicarea ipotecii, sens în care a dat declarația notarială autentificată sub nr. 1775/2008 de către BNPA
Drăguț M. și Drăguț Maximilian I. n. Ori, actul încheiat sub constrângerea morală din partea reclamantului în condițiile mai sus arătate este lovit de nulitate.
In ce privește suma pretinsă de reclamant, pârâtul arată că aceasta nu i-a fost predată niciodată de către C. G., ci așa cum a arătat constituie penalități de întârziere la contractul de împrumut încheiat la_, stipulate printr-o clauză penală prevăzută în contract și care potrivit art. 1 al Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din contractele de împrumut, este lovită de nulitate absolută.
De altfel, chiar și prezentul act sub semnătură privată conține o asemenea clauză penală cu privire la care s-a încercat valorificarea ei și obligarea pârâtului la plata sumei de 128.000 lei (de 10 ori suma pretins împrumutată) în dosarul nr._ având ca obiect somație de plată, prin care s-a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată prin ordonanța nr. 160/2009, precum și ulterior printr-o altă somație respinsă prin ordonanța nr. 2180/2009 în dosarul nr._ .
În ce privește cererea de instituire a sechestrului asigurător, susține pârâtul că nu există niciun indiciu de rea-credință din partea sa, după cum afirmă reclamantul și nici că ar încerca să-și risipească patrimoniul în prejudiciul reclamantului, astfel că indisponibilizarea patrimoniului sau a unui bun determinat al pârâtului nu este justificată.
În drept a invocat dispozițiile art. 115 și 274 Cod de procedură civilă, art. 953 și următoarele cod civil și cele ale Legii nr. 313/1879.
În probațiune a solicitat încuviințarea următoarelor probe: înscrisuri (f. 20-29), interogatoriul reclamantului și declarații de martori.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei și concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului judecătoria a statuat că, prin contractul de împrumut autentic nr. 1109/_ (f. 20-21), reclamantul C. G. i-a împrumutat pârâtului C. L. suma de 16.000 lei, cu obligația debitorului de a o restitui în întregime până la data de_ .
Ca și garanție a restituirii sumei de bani pârâtul a ipotecat în favoarea reclamantului terenul înscris în CF 25066 H. nr. cadastral 71/2, cu privire la care debitorul a dobândit dreptul de proprietate, cu titlu de reconstituire (f. 22-23).
Întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligația contractuală la termen, restituind suma datorată cu o întârziere de 8 luni (aspect recunoscut de reclamant prin răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriu), reclamantul nu a mai vrut să-i elibereze un act în baza căruia să se poată radia ipoteca decât dacă pârâtul este de acord să-i plătească și penalități de întârziere.
Pentru a obține scoaterea terenului de sub ipotecă, pârâtul a fost de acord să semneze actul de împrumut sub semnătură privată din data de_, pentru suma de 12.800 lei, cu scadență la_, obligându-se, în caz de nerestituire la termen, să achite "contravaloarea de zece ori suma împrumutată"; (f. 5).
În realitate însă, suma menționată în act nu i-a fost predată pârâtului, înscrisul olograf fiind un act fictiv, încheiat pentru garantarea plății unor penalități de întârziere la contractul de împrumut din data de_ . Deși prin răspunsul la întrebarea nr. 8 din interogatoriu reclamantul pretinde că banii au fost predați în incinta Băncii Transilvania, probatoriul testimonial administrat în cauză nu confirmă susținerile acestuia, mai mult, depozițiile martorilor audiați la cererea reclamantului nu se coroborează între ele, fiind contradictorii. Cu toate că martorii H. Ș. și P. Florica au precizat că au fost prezenți la predarea banilor, aceștia au indicat locații
diferite în care s-a făcut, ceea ce denotă că declarațiile lor nu corespund adevărului. În sensul celor arătate, martorul H. Ș. a afirmat că banii s-au predat în fața sa în incinta Banc Post (f. 63), pentru ca martorul P. Florica să declare că banii s-au predat în incinta Băncii Transilvania (f. 97). În ceea ce o privește pe martora Suciu I.
, funcționar în cadrul Banc Post Bistrița, depoziția acesteia infirmă predarea vreunei sume de bani în incinta băncii (f. 83).
Cum, martorii propuși de reclamant au avut depoziții contradictorii și nesusținute de celelalte mijloace de probă, ele nu au fost luate în considerare și au fost apreciate drept subiective.
Pe de altă parte, este greu de crezut că reclamantul i-ar mai fi acordat pârâtului încă un împrumut de 12.500 lei, fără nicio garanție, în condițiile în care la data încheierii celui de-al doilea contract debitorul înregistra o întârziere de 8 luni la restituirea împrumutului de 16.000 lei, pentru care a pretins înscrierea unei ipoteci în cartea funciară.
De altfel, actul sub semnătură privată în discuție, scris de către reclamant, nu poartă mențiunea "bun și aprobat"; pentru suma pretins împrumutată, conform dispozițiilor art. 1180 Cod civil, pentru a putea avea putere probatorie, nu îndeplinește cerința multiplului exemplar, prevăzută de art. 1179 alin. 1 Cod civil, și, mai mult, conține o clauză penală ("de zece ori suma împrumutată";), care, potrivit art. 1 din Legea nr. 313/1879, este lovită de nulitate absolută.
Față de cele expuse mai sus, și reținând că în speță este vorba despre un act fictiv lipsit de orice valoare juridică (deoarece operația pe care o atestă nu s-a realizat în realitate),văzând și prevederile art. 969-985, art. 1176-1180 din Codul civil vechi (aplicabil în cauză conform principiului tempus regit actum), s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, constatând totodată că solicitarea de instituire a sechestrului asigurator asupra unui bun determinat al pârâtului nu este justificată, neexistând niciun indiciu de rea-credință din partea acestuia și nici că ar încerca să-și risipească patrimoniul în prejudiciul reclamantului, conform dispozițiilor art. 591 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.
, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în ambele faze procesuale (taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial), pentru motivele ce urmează.
Recurentul a formulat o cerere adresată Judecătoriei Bistrița, prin care a solicitat ca pârâtul să fie obligat la restituirea sumei de 12800 lei, scadentă în data de_, plus dobânda legală și cheltuieli de judecată, sumă care reprezenta un împrumut acordat. A solicitat de asemenea să se dispună instituirea unui sechestru asigurător asupra imobilului teren înscris în CF 25066 H., proprietatea pârâtului.
Criticile aduse sentinței pronunțate de instanța de fond sunt acelea că actul dedus judecății a fost greșit interpretat de magistratul investit cu soluționarea cauzei. Acesta a coroborat unele probe testimoniale cu cele scrise, respectiv înscrisurile depuse în susținerea cererii și, fără a observa, a concluzionat că ele nu se completează. Este o concluzie total greșită. Martorii au susținut că suma de bani a
fost predată, intimatul a fost acela care a încercat să arate că suma nu a fost predată și că reprezintă comisioane de întârziere la sume anterior contractate.
Transpunerea situației de fapt în legea aplicabilă raporturilor juridice născute între părți, respectiv art. 1179 Cod civil vechi, care cerea dublul exemplarului întocmit, a fost oarecum contrazisă de art. 1169 Cod civil, care permitea ca unele rapoarte juridice născute să fie probate printr-un început de dovadă scrisă, astfel că acest script a îndeplinit toate aceste cerințe.
Din răspunsurile la interogator, coroborate cu probele testimoniale efectuate în cauză, se poate lesne observa că sentința pronunțată este una netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, fără a se cerceta corect starea de fapt dedusă judecății. Motivarea instanței de fond în cauza de față nu subzistă. Aceasta nu are suport probator între probele administrate în cauză, astfel că se impune casarea ei, modificarea în totalitate a sentinței și admiterea cererii reclamantului.
O altă critică adusă hotărârii pronunțate este aceea că instanța de judecată a aplicat incorect în cauza de față principiul tempus regit actum cu privire la petitul numărul doi din acțiune, în sensul că pârâtul este liber să-și înstrăineze averea personală, pentru a diminua activul și a nu achita suma primită cu titlu de împrumut. Nu a fost corect aplicată nici legea specială, în care este întărit principiul disciplinei contractuale și validitatea acestora în lumina Codului civil și, totodată, și securitatea raporturilor civile este anihilată de instanță prin prezentarea unei stări incorecte în motivarea sentinței.
Critică sentința pronunțată și sub aspectul nelegalității ei, deoarece s-au avut în vedere la pronunțarea sentinței alte raporturi juridice care s-au născut între părți, raporturi care au ajuns la finalitate și nu se poate agrea ideea că acele raporturi au născut un alt raport inegal sau imoral. Chiar dacă clauza penală înscrisă în contract este anulabilă, raportat la Legea nr. 193/2000 a clauzelor abuzive, celelalte dispoziții contractuale se mențin și își produc efectele, astfel că legea invocată, 313/1879, nu este aplicabilă în cauză, fiind abrogată prin Codul civil și prin Legea nr. 193, menționată mai sus.
Prezumțiile legale și cele constatate de instanța de judecată au fost eronate, presupunerile, de asemenea, au avut o tentă clară de neanalizarea concretă a stării de fapt.
Intimatul, legal citat, nu s-a înfățișat la tribunal și nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la calea de atac declanșată de reclamant.
Recursul este fondat și se va admite, cu consecința modificării sentinței, a admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată.
Este cert probat prin înscrisurile de la filele 20-21 și 5 că între părți s-au legat raporturi contractuale în două rânduri. Primul contract este unul de împrumut, autentificat sub nr. 1109/1 august 2007 de Biroul Notarului Public Drăguț M. și Drăguț Maximilian-Iulius, prin care reclamantul a acordat pârâtului suma de 16.000 lei, cu scadență la 1 februarie 2008, împrumutul obținut fiind garantat cu ipotecă asupra terenului din c.f. 1351/N Galații-B. - H., nr. cad. 71/2, constând în teren fânaț cu o suprafață de 3.554 mp.
Garanția imobiliară, înscrisă în c.f. sub C7 (f. 25), s-a radiat sub C8 în baza declarației autentificate dată de creditor, la 10 octombrie 2008 (f. 8).
Cel de-al doilea contract, încheiat la 18 septembrie 2008, este întitulat de părți
"Contract de împrumut";, a intervenit între reclamant - ca împrumutător și pârât, în
calitate de împrumutat, pentru suma de 12.800 lei, cu scadență la 20 octombrie 2008. În plus, conține clauza potrivit căreia în caz de nerestituire a sumei la data de mai înainte, pârâtul este de acord să achite contravaloarea de zece ori a sumei împrumutate.
Pârâtul, în apărare, susține că suma din cel de-al doilea contract reprezintă penalități de întârziere aferente celui dintâi, o clauză penală lovită de nulitate absolută, în contextul în care suma din prima convenție s-a achitat cu întârziere.
Realitatea acestei teze nu s-a demonstrat în cauză. Pentru a se putea stabili o asemenea legătură între cele două convenții se consideră necesară inserarea unor elemente intrinseci în actul secund prin care să se definească natura sumei predate de recurent intimatului în direcția susținută de pârât, chiar dacă nu se foloseau termeni juridici exacți, dar clari și fără să subziste vreun echivoc, sau a unor minime prevederi contractuale care să trimită la contractul dintâi.
Ori, din simpla lecturare a documentului, a noțiunilor utilizate: "contract de împrumut";, "am împrumutat";, suma împrumutată";, "împrumutător";, "împrumutat";, nu rezultă altceva decât faptul că cei 12.800 lei reprezintă un nou împrumut.
Concluzia primei instanțe, referitoare la fictivitatea contractului supus discuției în acest cadru procesual, nu este sprijinită probator. Evaluarea dovezilor testimoniale nu este în deplină conformitate cu informațiile furnizate prin aceste mijloace probă, pe unele, de asemenea, nefondat apreciindu-le ca fiind subiective.
Între declarațiile martorilor propuși de reclamant (H. Ș. și P. Florica - f. 63, 97) nu există contradicțiile semnalate de sentință. Astfel, martorul H. Ș. a relatat că inițial a intrat, împreună cu reclamantul și pârâtul, în sediul Banc Post, unde părțile au discutat împreună cu o angajată a băncii despre un credit bancar și ipotecarea unui teren.
Același martor arată în continuare că "În timp ce eu am mers să cumpăr o cartelă telefonică, cei 2 au ieșit din bancă și în urma unui apel telefonic am aflat că se află la Banca Transilvania. Când am intrat în bancă i-am văzut pe cei 2, reclamantul i-a înmânat cu acea ocazie pârâtului suma de 128 milioane de lei vechi, pe care i-a numărat în fața mea, fiind în bancnote de 100 și de 50 lei, pârâtul i-a luat, a întocmit un act pe care l-a scris personal și l-au semnat ambele părți, iar apoi s-au despărțit, unul și-a luat banii, iar celălalt hârtia";. Din aceste afirmații se deduce cu evidență și în logica succesiunii în timp și spațiu a faptelor relatate că ceea ce a perceput personal
Ș. în legătură cu predarea banilor, a cuantumului sumei remise, numărarea lor, valoarea bancnotelor predate, întocmirea actului de către pârât, semnarea lor de către ambii contractanți, plecarea pârâtului cu banii și lăsarea înscrisului la reclamant, s-a întâmplat în cea de-a doua bancă, respectiv Banca Transilvania.
Despre același loc amintește și martora P. Florica, adăugând și ea că l-a văzut pe reclamant cu banii în mână, pe care-i număra, iar cealaltă persoană (pârâtul) avea în mână o foaie de hârtie format A4, iar reclamantul i-a spus că "dă niște bani domnului";.
Așadar, și prin circumstanțe extrinseci contractului al doilea s-a demonstrat adevărul încheierii unui nou contract de împrumut.
În schimb, depozițiilor martorilor audiați la cererea pârâtului, R. G. și Iușan V. (f. 64, 90), prin care s-a încercat să se ateste contrariul celor până acum subliniate și implicit să întărească apărările pârâtului, nu li se poate acorda aceeași
valoare probatorie. Amândoi aduc la cunoștința instanței împrejurări cunoscute numai din spusele pârâtului, niciunul nefiind de față la faptele semnalate.
În timpul întrevederii părților, a discuțiilor dintre ei, a actului pretins instrumentat pe capota mașinii pârâtului, aceștia se aflau fie pe trotuarul din fața Băncii Transilvania (R. G. ), fie în mașina pârâtului (Iușan V. ).
Între cele două categorii de probe, este firesc să se dea eficiență celor care au informat instanța asupra unor aspecte ale speței la care au asistat nemijlocit și le-au detaliat cu exactitate, comparativ cu martorii care nu au făcut decât să repete ceea ce pârâtul, (nici măcar terțe persoane) le-a adus la cunoștință.
Pentru aceste motive nu se poate reține incidența în cauză a primei cauze de nulitate absolută (a clauzei penale în contractul de împrumut) invocată prin întâmpinare a de la fond.
Vicierea consimțământului pârâtului la încheierea contractului aici valorificat, de asemenea, nu va fi însușită, deoarece tribunalul consideră violența exercitată de reclamant ca fiind una legitimă sau justă, situație în care pretinsa amenințare nici nu constituie viciu de consimțământ. Temerea provocată pârâtului prin amenințarea provenită de la reclamant, de executare a garanției reale (ipoteca asupra terenului mai sus indicat) consimțită de pârât prin contractul autentic de împrumut, în condițiile în care acest din urmă împrumut nu s-a restituit în termen, conform recunoașterii din întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, nu poate primi semnificația uneia care o presupune exercitarea violenței ca viciu de consimțământ.
Intimatul avea nu numai dreptul, dar și obligația de a cere reclamantului chitanță liberatorie de datorie, chiar dacă s-a îndeplinit cu întârziere, iar în caz de refuz avea la îndemână instrumentul legal, respectiv promovarea unei acțiuni prin care să ceară instanței de judecată constatarea lipsei vreunei datorii față de reclamant, prin încetarea efectelor contractului ca urmare a executării lui, și radierea din cartea funciară a garanției.
În acest context se putea tranșa pe cale judecătorească, dacă recurentul înțelegea să o facă, și pretenția acestuia din urmă în raport cu restituirea cu întârziere a împrumutului. Pentru a-și proteja dreptul și interesul, în niciun caz nu trebuia să recurgă la procedeul încheierii unei noi convenții, mai ales fără specificările necesare pentru a se putea trage concluzia că al doilea contract reprezintă clauza penală a celui dintâi.
Este de menționat că în actualul cadru procesual nu s-a cerut și executarea clauzei penale, cuprinsă în alineatul 2 al înscrisului privat.
Pentru valabilitatea obligației cuprinse în înscrisul sub semnătură privată se cere o singură condiție, semnătura părții care se obligă. Prin întâmpinare, pârâtul nu a formulat apărări și în legătură cu nerespectarea articolului 1180 și 1179 Cod civil, referitoare la lipsa mențiunii "bun și aprobat"; și la multiplul exemplar. Cu toate acestea, prima instanță a adăugat în considerentele sentinței și mențiuni în legătură cu aceste prevederi legale.
Tribunalul constată că pârâtul nu se putea prevala de neincluderea în contract a primei mențiuni pentru că, în pofida statuărilor judecătoriei, contractul privat a fost scris de el, după cum s-a demonstrat testimonial și nu s-a contrazis de cel interesat. Numai în ipoteza inversă, când actul s-a instrumentat de celălalt contractant sau de către un terț, debitorul trebuie să înscrie, la finele actului, cuvintele "bun și aprobat";, arătând în litere suma, și apoi să semneze actul.
Lipsa "multiplului exemplar"; nu atrage nulitatea convenției, care poate fi dovedită și prin alte mijloace de probă, cum s-a întâmplat și în acest litigiu, în primul rând prin recunoașterea încheierii contractului de către pârât, chiar dacă obligației asumate i s-a dat un alt înțeles.
Suma datorată suportă riscul devalorizării, așa încât debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea acestuia la plata dobânzii legale de la data de_ (ziua promovării cererii de chemare în judecată, moment reglementat de prevederile art. 1586 raportat la art. 1088 Cod civil) și până la data restituirii integrale a sumei împrumutate.
Creanța creditorului este constatată printr-un act scris și este exigibilă din data de 20 octombrie 2008 (acțiunea fiind introdusă la_ - plic fila 8 din dosarul de fond), astfel că acesta poate cere și obține instituirea sechestrului asigurător, în vederea indisponibilizării bunurilor mobile și imobile ale debitorului și vânzării lor silite dacă secundul nu va executa datoria de bunăvoie. Așadar, și acest capăt de cerere trebuia admis în baza art. 591 alin. 1 Cod procedură civilă.
Din acest punct de vedere se observă că instanța de fond, în soluționarea acestei pretenții, a reținut neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alineatul 3 al articolului 591 Cod procedură civilă, ipoteză ce nu se regăsește în cauză, respectiv cea în care creanța nu este exigibilă, iar debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a adat asigurările promise ori atunci când este în pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea. Aceste ultime exigențe nu trebuie întrunite și în speța de față, circumscrisă alineatului 1 din articolul la care s-a făcut trimitere.
Intimatul a căzut în pretenții, este în culpă procesuală și va fi obligat să plătească recurentului suma de 2250,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale, reprezentând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (f. 3, 4, 54 dosar de fond, f. 13 față/verso și 14 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C. G., împotriva sentinței civile nr. 5964/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, pe care o modifică și, în consecință:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul C. G. , domiciliat în loc. N., str. B., bl. C2, sc. B, ap. 6, județul Bistrița-N., în contradictoriu cu pârâtul C. L. , domiciliat în loc. H., nr. 93, județul Bistrița-N., ca fiind întemeiată și, prin urmare:
obligă pe pârât să restituie reclamantului suma de 12.800 lei, cu titlu de împrumut, plus dobânda legală de la data_ și până la data restituirii integrale a sumei împrumutate;
dispune instituirea unui sechestru asigurător asupra terenului în suprafață de 3554 mp înscris în c.f. 25066 Galații B., H. nr. cad. 71/2, proprietatea pârâtului.
Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 2250,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
I. C. S. | I. | - N. | C. C. | S. |
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond O. G.
| ← Sentința civilă nr. 154/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 581/2013. Pretenții → |
|---|
