Decizia civilă nr. 365/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
Decizia civila nr. 365
Ședința publică de la 09 aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: D. I.
Judecător: G. D. Judecător: R. M. P. Grefier: M. J. D.
S-a luat in examinare recursul formulat de petenta SC P. SRL, cu sediul ales la cab. Avocat Hirza & Asociații, cu sediul in Z., str. T. Vladimirescu, bl. Flora, ap. 5, jud. S., impotriva sentinței civile nr. 4668 din_ a Judecătoriei
Z., având ca obiect plângere contravențională.
La apul nominal făcut in cauză se prezintă reprezentanta recurentului petent, av. Hirza R., și reprezentantul intimatului c.j. Tuns Cosmin.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut refaratul cauzei de către grefierul de ședință după care, la solicitarea instantei nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța in conformitate cu prevederile art. 150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul in dezbateri.
Având cuvântul asupra recursului formulat, reprezentanta recurentului petent, solicită instantei admiterea recursului formulat, anulaREA PROCESULUI VERBAL iar in subsidiar inlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Arată că prima instanță nu a cercetat atent cauza. In fața instanței de fond s- au făcut toate demersurile astfel incât din procesul verbal să reiasă că a fost intocmit cu nerespectarea netemeiniciei, intrucât organele de control nu au procedat la verificări minime și legale solicitând actele, respectiv contractual de muncă incheiat cu persoană identificată la muncă fără forme legale.
Totodată, in fața instantei de fond au fost audiați 2 martori ai recurentei, declarații care au fost inlăturate nejustificat, arată reprezentanta recurentei. Apreciază că fapta reținută in sarcina recurenteu nu există, intrucât așa cum s-a arătat și in fața instanței de fond la momentul controlului efectuat de către intimată, angajata Agoston Anita Timea, iși desfășura activitatea in baza contractului individual de muncă, incheiat in baza consimtământului părților, in formă scrisă, in limba română. Faptul că s-a omis transmiterea contractului in format electronic, nu se circumscrie prevederilor legale invocate in cuprinsul procesului verbal atacat, aceasta fiind sancționată distinctiv de prevederile art. 9 din HG 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților și nicidecum de prevederile art. 16, alin.
1, din L53/2003. Din totalitatea probelor administrate, reiese că contractual a fost incheiat in formă scrisă la data de_, respective inainte de control, și inregistrat la data de_, ulterior controlului.
Raportat la prevederile OG 2/2001, nu există un martor asistent și nici nu s- au făcut demersurile pentru care administratorul societății nici nu a fost de față la momentul incheierii procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Pentru aceste considerente, astfel cum au fost prezentate in cererea de recurs solicită admiterea recursului formulat, anularea procesului verbal iar in subsidiar inlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului, c.j. Tuns Cosmin, solicită instantei respingerea recursului formulat, intrucât raportat la procesul verbal incheiat au existat martori, care au arătat că administratorul societății petente nu s-a prezentat pentru ridicarea procesului verbal, iar declarația persoanei găsite la muncă fără forme legale nu a fost luată forțat, pentru aceste considerente solicită respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.
Instanța reține cauza in pronunțare.
T.
Asupra recursului declarat :
Prin sentința civilă nr.4668/_ Judecătoria Zalău a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta SC P. SRL C. S. cu C. -S.
, Str. Dozsa G., nr. 29, județul S., în contradictoriu cu intimatul I. T. de M. S. , cu sediul în Z., Bd. M. Viteazu, nr. 86, județul S. împotriva procesului verbal de contravenție seria SJ nr. 0004367 din_ încheiat de intimat.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că prin procesul verbal de contravenție seria SJ nr. 0004367 încheiat de I. T. de M. S. la data de_, s-a aplicat amenda in suma de 10.000 lei contravenientei SC P. SRL
C. S., pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 260 al. 1 lit. e) din Legea 53/2003 rep., reținându-se în sarcina sa că în data de_, ora 19,00, la punctul de lucru al societății, "Pensiunea P. ";, situat în C. S., str. Dozsa G., inspectorii de muncă au identificat-o pe numita Agoston Anita Timea, prestând activitatea în meseria de bucătar. Conform declarației scrise date de această persoană pe proprie răspundere, ea desfășura activitate pentru societate începând din data de_, fără a avea încheiat contract individual de muncă și fără a fi înscrisă în raportul electronic de evidență a salariaților.
Martora Agoston Anita Timea a declarat ca prestează muncă în calitate de bucătar, din data de_, neavând pentru aceasta încheiat contract individual de muncă, aflându-se în perioadă de probă.
Față de declarația scrisă a martorei, dată în momentul controlului și semnată de aceasta, se va înlătura declarația aceleiași martore date în fața instanței la termenul de judecată de azi, precum și declarația martorei Eiben Tunde, pe care le apreciază ca vădit nesincere și date în interesul petentei a cărei angajate sunt cele două martore.
Petenta susține ca martora presta munca în temeiul unui contract individual semnat cu societatea la data de_, dar această convenție a fost înregistrată la ITM abia la data de_, ulterior desfășurării activității de control. Aceasta convenție, chiar și neînregistrată la intimată, nu a putut fi prezentată inspectorilor de muncă în momentul efectuării controlului, aspect care, coroborat cu declarația scrisă luată persoanei surprinse la muncă, nu poate duce decât la concluzia că, în realitate, convenția a fost încheiată ulterior controlului, dar antedatată, tocmai in scopul de a asigura petentei posibilitatea exonerării sale de răspunderea contravențională.
De asemenea, nu va reține apărarea petentei, confirmată de martora Agoston Anita Timea, potrivit căreia martora a furnizat informațiile solicitate de inspectorii de muncă în necunoștință de cauză, necunoscând limba română. Martora recunoaște că ea însăși a completat și semnat declarația scrisă și, la simpla examinare a înscrisului (f. 69), concluzia evidentă este că formularul a fost completat de o persoană care a înțeles conținutul lui. Este greu de crezul că cineva care nu cunoaște limba română poate completa absolut corect și fără urmă de ezitare un astfel de înscris, în mare parte preformulat.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs petenta S. P.
S. C. S. solicitând admiterea acesteia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal de contravenție în principal,iar în subsidiar înlocuirea amenzii în cunatum de 10000 lei cu sancțiune avertisment.
În motivul de recurs invocat petenta critică hotărârea primei instanțe pentru faptul că deși a solicitat încuviințarea audierii martorului Eiben Tunde și Agoston Anita Timea însă instanța a dispus înlăturarea lor ca fiind vădit nesincere și fiind angajatele societății sunt persoanele cele mai indicate a fi luate în considerare, mai ales că, prima persoană este contabila societății iar a doua este angajata petentei, iar declarațiile acestor persoane împreună cu celelalte înscrisuri de la dosar dovedesc că cele consemnate în procesul verbal de contravenție nu corespund realității și fiind date sub prestare de jurământ trebuie luate în considerare. Se mai arată că, fapta contravențională reținută în sarcina sa nu există, întrucât la momentul controlului angajata Agoston Anita Timea își desfășura activitatea în baza contractului de muncă încheiat în baza consimțământului părților la data de_ înainte de control și înregistrat la data de_, ulterior controlului. Se mai arată că nu au fost respectate prevederile art.16 alin.7 din OG nr.2/2001 în sensul că nu s-a adus la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni deși administratorul societății era în incinta acesteia precum și lipsa unui martor care să semneze proceul verbal de contravenție conform art.19 alin.1 din același act normativ.
În subsidiar se invocă prevederile art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001 precum și faptul că pericolul social al faptei este unul redus și nu a mai fost sancționată anterior.
Recursul petentei S. Panorma S. C. S. este întemeiat în parte.
Potrivit art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea
produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal.
În cazul în speță prin procesul verbal de contravenție încheiat la data de 13 iulie 2012 ITM S. a aplicat petentei amenda contravențională în cuantum de 10000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003 republicată.
S-a reținut că în data de_ la punctul de lucru al societății ,,Pensiunea P.
,, situat în orașul C. S. strada Dozsa G. inspectorii de muncă au identificat-o pe numita Agoston Anita Timea prestând activitate în meseria de bucătar și desfășura activitate pentru societate începând cu data de_ fără a avea contract individual de muncă și fără a fi înscrisă în raportul electronic de evidență a salariaților (f.11-12 dosar fond).
În recurs se are în vedere faptul că petenta nu a mai fost sancționată contravențional pentru o astfel de faptă și toți angajații societății sunt încadrați în muncă potrivit normelor legale în materie, iar petenta și-a achitat contribuțiile legale datorate neavând restanțe.
Mai este de reținut că, petenta recurentă deși nu recunoaște săvârșirea faptei contravenționale s-a preocupat de încheierea contractului de muncă a numitei Agoston Anita Timea achitând contravaloare facturii pentru efectuarea vizitelor medicale și intrarea în legalitate prin înregistrarea contractului de muncă al persoanei în cauză la REVISAL (f.16-17 și 73 dosar fond).
În consecință, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă se va admite recursul formulat de petenta SC P. SRL, cu sediul ales la cab. Avocat Hirza & Asociații, cu sediul in Z., str. T. Vladimirescu, bl. Flora, ap. 5, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 4668 din_ a Judecătoriei Z. .
Modifică hotărârea atacată și rejudecând cauza în fond admite în parte plângerea petentei și înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de
10.000 lei aplicate prin procesul verbal de contravenție seria SJ nr. 0004367/_ încheiat de ITM S. cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de petenta SC P. SRL, cu sediul ales la cab. Avocat Hirza & Asociații, cu sediul in Z., str. T. Vladimirescu, bl. Flora, ap. 5, jud. S., impotriva sentinței civile nr. 4668 din_ a Judecătoriei Z. .
Modifică hotărârea atacată și rejudecând cauza în fond admite în parte plângerea petentei și înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de
10.000 lei aplicate prin procesul verbal de contravenție seria SJ nr. 0004367/_ încheiat de ITM S. cu sancțiunea avertismentului.
Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | |
I. | D. D. | G. P. R. M. | D. M. |
Red.DG/_ Dact.IMO/_ /2 ex. Jud.fond: H. I.
← Decizia civilă nr. 1016/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 571/2013. Plângere contravențională → |
---|