Decizia civilă nr. 367/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZI A CIV IL Ă NR.367 /R/2013 Ședința publică din data de 25 septembrie 2013
Tribunalul constituit din: PREȘEDINTE: M. L. B., judecător JUDECĂTOR: R. -I. B. JUDECĂTOR: I. S.
GREFIER: L. D.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta I. V. E. împotriva sentinței civile nr.2585/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta-recurentă avocat M. Letiția-M. cu împuternicire avocațială la dosar, pentru pârâții-intimați P. V.
, P. V. se prezintă avocat Filipoaia Mihai cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanta-recurentă I. V. E. și pârâții intimați P. V., P. V. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta reclamantei-recurentă, avocat M. Letiția-M., depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei. Arată că susține recursul astfel cum a fost formulat.
Tribunalul constată că recursul declarat de reclamanta-recurentă I. V. E. a fost în termen legal formulat, motivat, comunicat și legal timbrat.
Se constată că la data de_ la dosar s-a depus, întâmpinare din partea pârâților-intimați P. V. și P. V., prin care se solicită respingerea ca nefondat a recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Tribunalul constatând că nu sunt cereri prealabile soluționării recursului dispune dezbaterea acestuia dând cuvântul reprezentanților părților în susținere.
Reprezentanta reclamantei-recurentă, avocat M. Letiția-M., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei în vederea rejudecării la instanța de fond, pentru motivele arătate în scris și pe care pe care le susține în instanță, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților-intimați, avocat Filipoaia Mihai, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. nr.2585/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, instanța admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâții P.
V. și P. V. și respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I.
V. E., cu domiciliul în B., str.R. nr.20, ap.13, jud. B. -Năsăud, împotriva pârâților P. V. și P. V., domiciliați în B., str.R. nr.15, jud. B. -Năsăud, ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta I. V. E. a chemat în judecată pe pârâții P. V. și P. VASIL solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 40.000 lei, remisa acestora cu titlu de împrumut.
În motivare arată că, în perioada_ -_ a împrumutat pârâților, suma de
35.000 dolari americani. Banii au fost dați succesiv, fără a încheia însă un act în acest sens, avându-se în vedere relațiile de prietenie existente între părți.
Arată că parțial împrumutul i-a fost restituit, rămânând de achitat suma de 400.000 lei, care face obiectul prezentei acțiuni civile.
In cursul anului 2002, arată că pârâta a indus-o în eroare și a falsificat un act adițional în ceea ce privește SC Arsenal Prodcom SRL, al cărei asociat unic și administrator este soțul acesteia, pârâtul P. V. . Actul a fost falsificat de către P. V. prin inserarea impresiunilor ștampilei și a juristului Butnariu C. prin suprapunere și fotocopiere, fiind falsificată și semnătura administratorului.
Acest act a fost falsificat în scopul de a o convinge că banii împrumutați erau destinați dobândirii de către reclamantă a calității de asociat în cadrul sus numitei societăți comerciale, urmând ca în aceasta modalitate să-și recupereze atât suma împrumutată, dar și alte sume de bani reprezentând profit.
Profitând de buna credință a reclamantei, de lipsa cunoștințelor sale în ceea ce privește societățile comerciale, precum și având în vedere și relațiile de amiciție dintre părți, arată că pârâta a indus-o în eroare o lungă perioadă de timp.
Reclamanta învederează că a formulat plângere penala împotriva pârâților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz de încredere (art. 213 C.penal), gestiune frauduloasă (art. 214 C.penal), înșelăciune (art. 215 C.penal), fals material în înscrisuri oficiale (art. 288 alin. 1 C.penal) și uz de fals (art. 291 C. penal).
Prin rezoluția pronunțata în dosarul nr. 4159/P/2010 în data de_ s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de ambii pârâți, rezoluție menținută de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, și de către instanța de judecată.
Întrucât termenul de restituire a sumelor împrumutate nu a fost unul cert, aspect statuat chiar de către prim procuror prin rezoluția pronunțata în data de_, reclamanta a decis sa înainteze prezenta acțiune civila pentru a recupera suma de bani împrumutata, pe care pârâții o rețin fără titlu.
In drept, a invocat prev. art. 1584 C.civ., art. 1898 alin. 1 pct. 1 -3 C. civil. art. 274 C.pr.civ.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-15), a solicitat efectuarea interogatoriului pârâților și încuviințarea probei testimoniale.
Legal citați, pârâții au formulat Întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că în perioada 2001-2003, pârâta a împrumutat mai multe sume de bani de la reclamantă, totalizând 35.000 USD, la insistențele acesteia. Toate sumele au fost restituite integral, inclusiv dobânzile solicitate de reclamantă, până la sfârșitul anului 2005. Menționează că între părți nu s-a încheiat nici un act scris cu privire la aceste împrumuturi.
Știind că împrumutul a fost restituit integral, arată că, ulterior anului 2005 reclamanta nu a mai ridicat niciodată problema banilor. De altfel, între pârâtă și reclamantă nu au existat niciodată discuții legate de vreo sumă de bani nerestituită.
Cu toate acestea, susține că în anul 2010, după 5 ani de la stingerea împrumuturilor, reclamanta a formulat împotriva lor plângere penală pentru înșelăciune, așa cum arată în acțiunea introductivă (dosar 4159/P/2010). Prin rezoluția din_, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru această infracțiune, însă în urma administrării unui probatoriu (înscrisuri, martori) situația de fapt a fost stabilită în mod corect. Soluția parchetului privind neînceperea urmăririi penale împotriva lor a fost menținută atât în plângerea adresată procurorului ierarhic superior cât și de către instanța de judecată în Dosarul penal_ al Judecătoriei B. (S.P. nr. 120/2012).
Astfel, așa cum arată reclamanta și cum au reținut și organele de urmărire penală, sumele de bai, totalizând 35.000 USD, au fost împrumutate în perioada_ -_ . Ca urmare, în lipsa unui contract de împrumut (instrumentum probationem), arată că termenul de prescripție curge de la data împrumutului (ultimului împrumut). Potrivit art. 1582-1583
C. civ., dreptul de a cere restituirea se naște la data împrumutului. Restituirea se poate cere in termen de 3 ani de la data încheierii oricărui contract de împrumut (fără termen), ceea ce este în deplină concordanță cu art. 3 si 7 din Decretul nr. 167/1958. In consecință, prescripția dreptului material la acțiunea în restituirea împrumutului s-a împlinit la 31 august 2006, cu mult înainte ca reclamanta să formuleze plângerea penală ori prezenta acțiune în fața instanței civile.
În ce privește pretinsul act adițional din 2002 invocat de reclamantă, învederează că intenția semnatarilor a fost stabilită de către instanța penală, în sensul că actul a fost întocmit nu ca o dovadă a raportului juridic de împrumut ci la solicitarea reclamantei pentru a-și justifica lipsa banilor în fața familiei. De altfel, raportat la regulile privind dovada împrumutului arată că dovada contractului de împrumut cu dobândă se face conform regulilor generale consacrate de art. 1191 și următoarele Cod Civil. Astfel, dacă valoarea lucrului împrumutat depășește suma de 250 lei, este nevoie de un înscris, fie autentic, fie sub semnătură privată. Forma scrisă este cerută ad probationem.
Înscrisul sub semnătură privată trebuie scris în întregime de către împrumutat sau cel puțin acesta să adauge la final cuvintele "bun și aprobat";, arătând în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să semneze (art. 1180 Cod Civil). Contractul nu poate fi dovedit cu alte înscrisuri sau cu martori ori prezumții.
Așadar, pârâții susțin că pretinsul act adițional nu poate face dovada vreunui împrumut, neîndeplinind nici una din condițiile sus arătate.
În drept, a invocat prev. Art. 115 C.proc.civ., art. 3 si 7 din Decretul nr. 167/1958, art. 1582-1583, art. 1180, art. 1191 și următoarele din Codul Civil, art. 274 C.proc.civ.
In probațiune au solicitat acvirarea dosarului penal_ al Judecătoriei B. și Dosarului penal 4159/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, interogatoriul reclamantei, proba testimonială.
Pentru termenul de judecată din data de_ reclamanta a depus la dosarul cauzei Note scrise prin care a arătat că excepția prescripției dreptului material la acțiune are un caracter neîntemeiat prin prisma prevederilor art. 7 din Decretul Lege nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, act normativ incident în ceea ce o privește.
Alin. 1 al art. 7 consacră momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, și anume data la care se naște dreptul la acțiune.
In alin. 2 al aceluiași act normativ se menționează că: "In obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept";.
Or, arată că, atât nașterea dreptului său la acțiune în ceea ce privește solicitarea cu privire la restituirea unor sume de bani, cât și nașterea raportului de drept a avut loc la momentul la care s-a pronunțat rezoluția din dosarul nr. 4159/P/2010, si anume data de_ .
Astfel, susține că termenul de restituire a sumelor împrumutate nu a fost unul cert, aspect statuat chiar de către prim procuror prin rezoluția pronunțata, iar data mai sus enunțata este singura dată la care se poate raporta instanța de judecata ca fiind momentul la care începe sa curgă termenul general de prescripție.
Reclamanta arată că, aprecierea potrivit căreia restituirea se poate cere in termen de 3 ani de la data încheierii oricărui contract de împrumut, este lipsita de orice fundament legal.
Mai mult decât atât, învederează că in materia împrumutului Codul civil consacra expres prin art. 1582 posibilitatea judecătorului de a acorda împrumutatului un termen de plata, in condițiile unui împrumutat fără termen, ceea ce exclude de plano susținerea de mai sus.
În ceea ce privește aspectele de fond invocate in cauza, arată că susținerile pârâților prin reprezentant sunt absolut nereale, aspect care va fi dovedit testimonial in prezenta cauza, poziția pârâților in prezentul cadru procesual fiind diferita de cea avuta in cadrul procesului penal.
In ceea ce privește probarea contractului de împrumut, arată că, în prezenta speță nu sunt incidente prevederile art. 1191 si urm. C.civ., data fiind imposibilitatea morala de a
preconstitui un înscris, chestiune care constituie una din excepțiile de la regula nepermisivității probei cu martori, in condițiile prieteniei anterioare dintre părți, chestiune pe care pârâții nu au negat-o de altfel nici un moment.
Pentru termenul de judecată din data de_ pârâții au depus la dosarul cauzei Note de ședință cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare și raportat la probațiunea administrată în Dosarul penal 4159/P/2010.
Pârâții arată că starea de fapt este constatată și expusă pe larg în dosarul penal sus amintit și este următoarea.
Intre părți a existat un împrumut în bani, neconstatat prin înscris, având ca ultimă dată certă_ . La fila 10 din dosarul penal, chiar reclamanta (parte vătămată) arată că
"împrumutul a continuat până în_, dată la care s-a acumulat suma de 35.000 USD";. Acest împrumut nu a fost acordat pe termen, fiind practic rambursat integral în anul
2005. De altfel, prin rezoluția dată în acest dosar penal, confirmată prin respingerea plângerii de către instanța de judecată (Dosar_, Sent. Pen. 120/2012) s-a reținut faptul că "în 2005 pârâta a sistat orice plată față de reclamantă ".
Raportat la această stare de fapt - împrumutul fără termen de restituire, arată că este de observat faptul că potrivit Decretului 167/1958 privind prescripția extinctivă (art. 7):
"(l) Prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul de acțiune sau dreptul de a cere executarea silita. (2)In obligațiile care urmează sa se execute la cererea creditorului precum si in acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe sa curgă de la data nașterii raportului de drept. "
Ori, din moment ce împrumutul a fost fără termen, arată că împrumutătorul (reclamanta) avea la îndemână acțiunea prevăzută de art. 1582 din vechiul cod civil potrivit căruia "Nefiind defipt termenul restituțiunii, judecătorul poate să dea împrumutatului un termen, potrivit cu împrejurările ".
Pârâții arată că această acțiune însă, în lipsa unei prevederi exprese derogatorii, este supusă aceluiași termen general de prescripție de 3 ani, acțiunea în stabilirea unui termen de prescripție fiind prescrisă la data de_ .
Mai mult, din moment ce în anul 2005, pârâta a încetat orice plată către reclamantă, acesta ar putea fi considerat ultimul punct de plecare pentru calculul prescripției dreptului de a cere restituirea vreunui împrumut, iar prescripția ar fi împlinită în anul 2008, cu 2 ani înainte ca reclamanta să promoveze plângerea penală din_, care oricum a rămas fără nici un rezultat și ca atare nu întrerupe prescripția, raportat la art. 16 din Decretul 167/1958.
În ce privește pretinsul act adițional din 2002 invocat de reclamantă, arată că intenția semnatarilor a fost stabilită de către instanța penală, în sensul că actul a fost întocmit nu ca o dovadă a raportului juridic de împrumut ci la solicitarea reclamantei pentru a-și justifica lipsa banilor în fața familiei. Astfel, scopul actului și intenția părților este confirmată de declarația (f.26) surorii reclamantei - Bilegan M. Paulina, care arată că acest act i-a fost prezentat de reclamantă pentru a justifica unele sume de bani.
Ca urmare, pârâții susțin că pretinsul înscris (act adițional) nu poate fi considerat intrumentum probationis pentru eventualul împrumut dintre părți și cu atât mai puțin ar putea avea vreo relevanță pentru prescripția dreptului la acțiune (având în vedere și data acestui înscris).
Pârâții mai arată faptul că formularea unei plângeri penale și a prezentei cereri de chemare în judecată după mai mult de 5 ani de la restituirea împrumutului, denotă reaua- credință a reclamantei, în condițiile în care în toată această perioadă nu a întreprins nici un demers pentru valorificarea pretinsului drept la restituire.
Pentru aceste motive, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și pe cale de consecință - respingerea acțiunii civile ca prescrisă.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei și Concluzii scrise, reiterând motivele invocate prin scriptele depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de
40.000 lei reprezentând împrumut nerestituit, arătând că, în perioada_ -_, a
împrumutat pârâții cu diverse sume de bani, fără să încheie acte în acest sens, din care suma de 40.000 lei nu a fost restituită și că a formulat și plângere penală împotriva acestora, pentru infracțiunile de abuz de încredere, gestiune frauduloasă, înșelăciune, fals și uz de fals, însă prin rezoluția pronunțată în dosarul nr.4159/P/2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale ; reclamanta a arătat că termenul de restituire a sumelor împrumutate nu a fost unul cert, că, în opinia sa, prescripția a început să curgă la data pronunțării soluției de neîncepere a urmăririi penale, pe data de_, astfel că a formulat prezenta cerere.
Prin întâmpinarea formulată, pârâții au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, motivat de faptul că, potrivit art.1582-1583 Cod civil, dreptul de a cere restituirea se naște la data împrumutului, restituirea putând fi cerută timp de 3 ani, conform art.3 și art.7 din Decretul nr.167/1958, iar pe fondul cauzei au recunoscut că au împrumutat sume de bani de la reclamantă dar că sumele au fost integral restituite până în anul 2005, astfel încât au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate.
Având în vedere dispozițiile art.137 Cod de proc.civilă, instanța a analizat mai întâi excepția prescripției dreptului la acțiunea pe care a admis-o ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente
:
Instanța reține că reclamanta a împrumutat, în perioada_ -_, pârâții cu sume de bani, fără să se întocmească un înscris în acest sens, iar probleme care se pune este de a stabili care a fost scadența și dacă s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de lege.
Conform art.1576 Cod civil de la 1864, care este legea aplicabilă speței de față, împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorirea de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate, iar conform art.1581, împrumutătorul nu poate mai înainte de termen să ceară lucrul împrumutat.
Conform art.2 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani, iar conform art.7, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începând să curgă de la data nașterii raportului de drept.
Din declarația dată de reclamantă personal în fața organelor de cercetare penală de la f.10-15 din dosarul nr.4159/P/_, rezultă că aceasta a împrumutat pârâții cu sume de bani până pe data de_ și că a solicitat acestora rambursarea împrumutului începând chiar din același an - 2003, iar în anii următori (2006-2007) a insistat în acest sens, astfel că susținerea reclamantei din prezenta cerere că împrumutul nu ar fi fost cu termen cert și că termenul de prescripție ar fi început să curgă la data de_, când s-a dat soluția de neîncepere a urmăririi penale, nu poate fi reținută de instanță.
În speța de față, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art.7 alin.2 din Decretul nr.167/1958, prin urmare prescripția dreptului la acțiune pentru restituirea împrumutului a început să curgă la data de_, termenul s-a împlinit 3 ani mai târziu, pe data de_, astfel că, având în vedere că cererea a fost formulată pe data de _
, instanța va admite excepția, și, pe cale de consecință, va respinge acțiunea ca fiind prescrisă.
Împotriva sentinței expuse, în termen, a declarat recurs reclamanta I. V. E.,
care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că în mod nelegal și netemeinic a fost soluționată excepția prescrierii dreptului la acțiune în sensul admiterii ei cu consecința respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta susține că în mod greșit prima instanță a stabilit că termenul de prescripție de trei ani a început să curgă la data de 31 august 2003, susținând că termenul de prescripție a început să curgă doar de la data de_ , dată la care a fost comunicată rezoluția dată de procuror în dosarul penal, aceasta fiind data la care s-a născut raportul de drept .
Se arată că în speță sunt incidente dispozițiile art.7 alion.2 din DL nr.167/1958, potrivit căruia "In obligațiile care urmează să se execute la cererea
creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept";.
Or, atât nașterea dreptului său la acțiune în ceea ce privește solicitarea cu privire la restituirea unor sume de bani, cât și nașterea raportului de drept a avut loc la momentul la care s-a pronunțat rezoluția din dosarul nr. 4159/P/2010, si anume data de_ .
Astfel, susține că termenul de restituire a sumelor împrumutate nu a fost unul cert, aspect statuat chiar de către prim procuror prin rezoluția pronunțata iar data mai sus enunțată este singura dată la care se poate raporta instanța de judecată ca fiind momentul la care începe sa curgă termenul general de prescripție.
Instanța a stabilit drept dată de la care a început să curgă termenul de prescripție, ultima dată la care s-a acordat împrumutul, în mod absolut contradictoriu, fără nici un temei.
Intimata,
prin avocat, a formulat întâmpinare(f.14) prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței, apreciind că aceasta este legală și temeinică întrucât împrumutul fiind unul fără termen prescrip5ția a început să curgă de la data ultimului act de împrumut.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefiind fondat,recursul declarat de reclamanta I. V. E. ,
împotriva sentinței civile nr.2585/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._
, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
B. M. -L. B. R. -I. D. L.
S. I.
Redactat BRI/tehnoredactat BRI/_ /2 ex. Judecător fond CMM
| ← Sentința civilă nr. 141/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 140/2013. Pretenții → |
|---|
