Decizia civilă nr. 37/2013. Actiune in raspundere delictuala

4204

Dosar nr._ /a1

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVI LĂ NR. 37/R

Ședința publică din 23 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G.

G.

P.

J. ecător: M.

C.

J. ecător: D.

Ț.

G. ier: V.

O.

Pe rol este soluționarea recursului civil formulat de reclamantul M. P.

F., domiciliat în B. M., strada G., nr.6, județul M., împotriva sentinței civile nr. 4236/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul M. P.

F., se prezintă intimata C. M. asistată de avocat D. u I. . Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul intimatei C. M., avocat D. u I. arată că înțelege să invoce excepția tardivității cererii de recurs întrucât a fost introdusă la data de 16 iulie 2012.

T., deliberând respinge excepția tardivității cererii de recurs invocată de reprezentantul intimatei, avocat D. u I. întrucât încă de la început pârâtul M. P. și-a indicat adresa ca fiind în B. M., str. G. nr. 6 și nu

B. M., str. G. nr. 16 unde s-a comunicat sentința motiv pentru care apreciază că recursul a fost formulat în termen.

Recurentul M. P. F. arată că a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 4236/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. _

. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Reprezentantul intimatei C. M., avocat D. u I. de asemenea arată că nu mai are alte cereri de formulat.

T. constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra recursului.

Recurentul M. P. F. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii, pentru motivele arătate în cererea

de recurs. Nu solicită cheltuieli de judecată. Arată că este de acord cu plata sumei la care a fost obligat prin hotărâre, dar în rate lunare.

Reprezentantul intimatei C. M., avocat D. u I. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală cu cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Prin sentința civilă nr. 4236/_ a Judecătoriei B. M. s-a admis în parte cererea reclamantei C. M., împotriva pârâtului M. P. F., și dispune obligarea pârâtului să plătească suma de 4.000 lei cu titlu de despăgubiri morale.

A fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată sub forma onorariului de avocat.

S-a dispune restituirea sumei de 411 lei taxă judiciară de timbru, nedatorată, achitată de reclamantă, conform chitanței seria NCPRCAH nr. 6893375 (1400) din_ .

Instanța de fond reține că, între părți a existat o relație, acestea conviețuind împreună. După un timp, acestea s-au despărțit, iar relațiile lor au devenit tensionate.

În decursul lunii martie 2011, pârâtul s-a deplasat la locul de muncă al reclamantei, unde încercând a lua legătura cu conducerea unității spitalicești, a abordat în prima fază o colegă a reclamantei unde a făcut diverse afirmații defăimătoare la adresa reclamantei.

Apoi, pârâtul a discutat cu superiorul ierarhic al reclamantei.

De precizat că prin atitudinea și conduita sa, pârâtul a dorit, conform afirmațiilor sale, să o determine pe reclamantă, să renunțe la insistențele acesteia în sensul continuării relației dintre părți.

Săvârșirea faptei imputate pârâtului, rezultă din probele testimoniale administrate în cauză, din care rezultă că pârâtul a arătat angajaților spitalului în care lucrează reclamanta, poze pornografice, raportat la care acesta a afirmat că vizează reclamanta, respectiv că este o femeie stricată, care nu îi dă pace, denigrând practic reclamanta, cu privire la care ulterior s-au purtat diverse discuții la locul ei de muncă.

Pârâtul, în apărarea sa a depus înscrisuri - conținând mesaje telefonice, care ar fi avut o atitudine insistentă în sensul solicitării continuării relației cu pârâtul, despre care s-a afirmat că provin de la reclamantă, însă acest lucru nu a fost atestat/recunoscut în cauză, nefiind certificate. Mai mult, conținutul acestor mesaje telefonice, cel puțin parțial, par a fi emanate chiar de la pârât.

În cauză, sunt incidente disp. art. 998-999 Cod civil, pârâtul având față de reclamantă raportat la fapta sa, angajată o răspundere civilă delictuală, condițiile acestei forme de răspundere fiind întrunite în raport de fapta ilicită -

culpabilă a pârâtului, săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, suportarea unui prejudiciu de către reclamantă, existența legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Prejudiciul suferit de reclamanta este evident, dovedit prin probele testimoniale administrate în cauză, ținând cont și de locul producerii faptei.

Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate.

Daunele morale sunt definite ca fiind atingerile aduse uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane, ele nefiind susceptibile de evaluare bănească.

Criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la bază criterii exacte, științifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor și cuantumul bănesc patrimonial al despăgubirilor.

În aprecierea importanței prejudiciului moral, trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătății, precum și asupra posibilității persoanei de a se realiza deplin pe plan social, profesional și familial.

Daunele morale solicitate de reclamantă sunt considerate de instanță ca fiind întemeiate în parte, ținând cont de stresul provocat acesteia de către pârât, care prin conduita sa, i-a afectat imaginea, demnitatea, prestigiul profesional și social, fapt ce trebuie reparat de către pârât prin plata unor daune morale, dată fiind împrejurarea că nici în situația în care pârâtul ar fi recunoscut fapta sa, aceasta nu constituia o reparație suficientă.

Chiar dacă, pârâtul nu a recunoscut săvârșirea faptei și mai ales a urmării produse, reține instanța că acesta nu a produs probe în apărarea sa și în combaterea susținerilor reclamantei, cu excepția înscrisurilor mai sus precizate și a unei comunicări emise de Inspectoratul J. ețean de Poliție M. potrivit cu care o anumită persoană - persoană neprecizată a fost sancționată pentru încălcarea unor norme privind ordinea publică, în temeiul Legii nr. 61/1991, urmare a sesizării petentului pârât. Chiar și dacă ar fi vorba despre reclamantă, instanța reține că presupusa faptă, raportat la data emiterii adresei nr. 408019/_, nu are relevanță în prezenta pricină raportat la obiectul acesteia.

De asemenea, instanța de fond reține că apărările pârâtului în sensul că acesta a fost anterior agresat de reclamantă, separat de faptul că nu au fost dovedite, nu pot fi reținute ca fiind cauze care pot să înlăture răspunderea pârâtului, în raport de fapta sa, prin prisma celor anterior expuse. Fără a nega însă afirmațiile pârâtului, instanța de fond constată că acestea nu au fost dovedite, în prezentul litigiu.

Cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de fond apreciază că acestea trebuie să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorul daunelor și nici venituri nejustificate pentru partea vătămată - reclamantă în cauză, așa încât acestea vor fi admise în parte conform dispozitivului.

Iar pentru faptul că taxele de timbru raportat la obiectul cauzei, nu se datorează, nu se impune obligarea pârâtului la acestea, chiar dacă el cade în pretenții, motiv pentru care cererea apărătorului reclamantei, va fi admisă cu consecința restituirii taxelor de timbru achitate, în temeiul art. 23 alin. 1 lit. a rap. la art. 15 alin. 1 lit. f ind. 1 din Legea nr. 146/1997.

Privitor la cheltuielile de judecată solicitate sub forma onorariului de avocat, deși pârâtul poate fi obligat la plata acestora, conform art. 274 Cod proc. civ., instanța de fond le-a respins, în acest cadru procesual, întrucât nu au fost dovedite prin depunerea contractului de asistență juridică, încheiat între părți.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul solicitând, în principal, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar precizează că ar fi de acord cu plata sumei la care a fost obligat prin sentință, dar în rate lunare.

În motivarea recursului pârâtul recurent invocă comportamentul neadecvat și necivilizat al reclamantei care îl hărțuiește și dorește să-i facă rău. În acest sens se susține că în probațiune s-a depus la dosar o copie după înscrisul din care rezultă că intimata reclamantă a fost amendată.

Se anexează înscrisul în recurs.

Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul, tribunalul constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Daunele morale solicitate de intimata reclamantă au fost dovedite cu prisosință.

Acestea constau în stresul provocat de pârât reclamantei, care prin conduita sa, i-a afectat imaginea, demnitatea, prestigiul profesional și social.

Recurentul nu a reușit să combată cu probe susținerile intimatei reclamante.

Din înscrisul depus în recurs, fila 3 nu rezultă că intimata a fost sancționată contravențional.

În considerarea celor de mai sus, sentința este legală, iar în baza art. 312

(1) Cod procedură civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. P. F., domiciliat în B. M., strada G., nr.6, județul M., în contra sentinței civile nr. 4236/_ a Judecătoriei B. M., județul M. .

Obligă pe recurentul M. P. F. să plătească intimatei C. M.

1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi_ .

Președinte,

J. ecători,

G. ier,

P. G. G.

C.

M., Ț.

D.

O.

V.

Red. C.M./_

T.Red. O.V./_ /2 ex.

J. . la fond: I. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 37/2013. Actiune in raspundere delictuala