Decizia civilă nr. 372/2013. Actiune in constatare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 372/R/2013 ȘEDINȚA PUBL. Ă D_ ILIE 2013 INSTANȚA ALCĂTUITĂ DIN: PREȘEDINTE: M. O. -S.
JUDECĂTOR: D. -I. T.
JUDECĂTOR: C. -A. C. GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții recurenți G.
S. și G. K., împotriva Sentinței civile nr. 25118/_ al Judecătoriei C.
-N., privind și pe intimații C. S. și R. N., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul G. Ș. personal și asistat de avocat T. R., care se prezintă și pentru recurenta G.
K., lipsă fiind initmații. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul recurenților depune la dosar chitanța nr. MCJCH516705918/_, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1663.50 lei și timbru judiciar de 5,3 lei.
Reprezentantul recurenților arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul admiterii acțiunii introductive, fără cheltuieli de judecată.
T. ul reține cauza spre soluționare.
T. UL
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 25118/_, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții G. Ș. și G. K., în contradictoriu cu pârâții C. S. și R. N., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data_ reclamanții G. Ș. și G. K., prin avocat R. T., cu împuternicire avocațială la fila 37 din dosar, au solicitat în contradictoriu cu pârâții C.
S. și R. N., să se constate că au dobândit cu titlu de uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafață de 1.454 mp, situat în C. -N., str. V. S., nr. 21, identificat parțial cu: Imobilul teren înscris în CF nr. 2., provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 15443 nr. top 20174 "Arător în jurul Pârâului Sec";, proprietatea pârâților; Imobilul teren înscris în CF nr. 2., provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 15435 nr. top 20175 "Arător în jurul Pârâului Sec";, în suprafață de 727 mp, imobil proprietatea pârâtului C. S. ; să se dispună întabularea imobilelor situate în C. -N., str. V. S., nr. 21, în suprafață de 1454 mp, înscrise în CF nr. 2., provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 15443 nr. top 20174,
respectiv CF nr. 2. C. -N., nr. topo 20175 în favoarea reclamanților cu titlu de uzucapiune ca bun comun, să se dispună comasarea terenurilor în suprafață de 727 mp înscris în CF nr. 2., respectiv suprafața de 727 mp
înscris în CF nr. 2. și teren în suprafață de 363 mp, înscris în CF nr. 4., în sensul formării unei parcele unice cu suprafață totală de 1817 mp.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că imobilul descris mai sus a fost dobândit prin antecontractul din data de_, că imobilul cuprinde o casă de locuit și o grădină, că prin sentința civilă nr. 11643/1995 pronunțată în dosarul nr. 7352/1993 s-a dispus întabularea în cartea funciară a imobilului doar pentru suprafața de 101 stânjeni și 368 mp, datorită unei erori în redactarea hotărârii judecătorești, că există o neconcordanță între starea tabulară și situația faptică reală a imobilului, că reclamanții au exercitat o posesie neîntreruptă, netulburată, publică, sub nume de proprietar și în mod continuu, de la momentul semnării antecontractului de vânzare- cumpărare și până în prezent.
În drept, s-au invocat dispozițiile art._, 1897 alin. (1), 1898
C.civ.
Deși legal citați, atât la domiciliul cu care figurează în evidențele
Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, cât și prin publicitate prin afișare la ușa instanței și printr-un ziar național de largă răspândire, pârâții nu au formulat întâmpinare și nu au înțeles să se prezinte înaintea instanței pentru a-și preciza poziția procesuală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele :
Potrivit art. 1895 cod civil de la 1864, aplicabil în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil coroborat cu art. 220 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil, cel ce câștiga cu buna-credința și printr-o justa cauza un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean unde se afla nemișcătorul, și prin douăzeci de ani dacă locuiește afară din acea circumscripție.
Justa cauza este orice titlu translativ de proprietate, valabil sau anulabil, acesta din urmă neputând fi opus posesorului care a invocat prescripția de 10 pana la 20 ani, decât de cel ce ar fi avut dreptul de a cere anularea sa, sau de reprezentanții dreptului sau, dacă posesorul n-a cunoscut cauza anulabilității, conform art. 1897 C.civ. de la 1864.
Instanța a reținut că pentru a putea dobândi un imobil individual determinat prin uzucapiunea de scurtă durată, reclamanții sunt ținuți să probeze existența justului titlu și a împlinirii duratei termenului de prescripție achizitivă, buna-credință fiind prezumată în temeiul art. 1899 alin. (2) C.civ. de la 1864. Cu toate acestea, pentru ca posesia să producă efectele prevăzute de lege, printre care și dobândirea unui drept real asupra unui imobil determinat, reclamanții trebuie să facă dovada că aceasta este utilă, respectiv că îndeplinește cerințele prevăzute de art. 1847 C.civ. de la 1864.
Prin sentința civilă nr. 11643/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 7352/1993 acvirat, s-a admis cererea reclamanților
G. Ș. și G. K. formulată în contradictoriu cu pârâții C. S. și R.
N., aceștia din urmă au fost obligați să recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 15443 C. cu nr. top 20176 de sub poziția A+2, grădină cu casă în întindere de 101 stânjeni și 368 mp, casa fiind din cărămidă pe fundație de beton, acoperită cu țiglă, compusă din două camere, 1 bucătărie, 1 antreu și o cămară, edificată pe grădina respectivă, pârâții au fost obligați să încheie cu reclamanții contract autentic de vânzare- cumpărare cu privire la acest imobil, iar în caz de refuz hotărârea să țină loc
de act autentic. S-a reținut în cuprinsul considerentelor hotărârii menționate că între pârâți și reclamanți "s-a încheiat un contract provizoriu de vânzare- cumpărare la data de_, că prețul de 5.000 lei a fost achitat la momentul încheierii contractului și că tot la acel moment, reclamanții au intrat în folosința imobilului";.
Astfel, instanța a reținut că reclamanții au obținut pe baza înscrisului de la fila 25 intitulat "contract de vânzare-cumpărare";, încheiat cu pârâții la data de_, o hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul identificat în dispozitivul hotărârii, respectiv imobilul înscris în CF nr. 15443 C. cu nr. top 20176 de sub poziția A+2, grădină cu casă în întindere de 101 stânjeni și 368 mp, casa fiind din cărămidă pe fundații de beton, acoperită cu țiglă, compusă din două camere, 1 bucătărie, 1 antreu și o cămară.
În consecință, instanța a reținut din ansamblul materialului probator de la dosar, respectiv înscrisuri și proba testimonială, că reclamanții nu au înțeles să facă dovada existenței unui just titlu translativ de proprietate care să îndeplinească exigențele prevăzute de art. 1897 C.civ. de la 1864 cu privire la imobilele în privința cărora solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune de scurtă durată, respectiv cu privire la: imobilul teren înscris în CF nr. 2., provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 15443 nr. top 20174 "Arător în jurul Pârâului Sec";, în suprafață de 727 mp; imobilul teren înscris în CF nr. 2., provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 15435 nr. top 20175 "Arător în jurul Pârâului Sec";, în suprafață de 727 mp.
Singurul titlu invocat de către reclamanți este contractul de vânzare- cumpărare de la fila 25 din dosar.
Instanța a reținut că acesta prin el însuși nu face dovada titlului de proprietate, numai sentința civilă nr. 11643/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 7352/1993 acvirat constituind titlu de proprietate valabil, iar aceasta din urmă numai pentru imobilul identificat în dispozitivul hotărârii, respectiv imobilul înscris în CF nr. 15443 C. cu nr. top 20176 de sub poziția A+2, grădină cu casă în întindere de 101 stânjeni și 368 mp, casa fiind din cărămidă pe fundații de beton, acoperită cu țiglă, compusă din două camere, 1 bucătărie, 1 antreu și o cămară.
De altfel, chiar dacă s-ar fi invocat ca just titlu un contract de vânzare cumpărare încheiat cu pârâții cu privire la imobilele înscrise în CF nr. 2., provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 15443 nr. top 20174 "Arător în jurul Pârâului Sec";, în suprafață de 727 mp, respectiv în CF nr. 2., provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 15435 nr. top 20175 "Arător în jurul Pârâului Sec";, acesta nu ar fi constituit just titlu în înțelesul legii câtă vreme emană de la adevăratul proprietar.
Susținerile reclamanților în sensul că la baza pronunțării sentinței civile nr. 11643/_ de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 7352/1993 acvirat a stat o documentație greșită și eroarea în redactarea hotărârii judecătorești nu au fost avute în vedere la soluționarea prezentei cauzei, întrucât, pe de o parte, nu prezintă relevanță sub aspectul soluționării litigiului, instanța fiind ținută a se pronunța în limitele obiectului cu care a fost învestită, în temeiul art. 129 alin. (5) C.pro.civ., iar pe de altă parte, chiar dacă ar fi prezentat relevanță, ele nu ar fi putut fi valorificate în cadrul prezentei proceduri, per a contrario ar echivala cu repunerea în discuție a unei situații litigioase soluționată în mod definitiv și irevocabil de către o instanță independentă și imparțială și ar reprezenta o înfrângere a garanțiilor consacrate de art. 6 CEDO.
Astfel de susțineri nu pot da naștere unei proceduri prin care să se nesocotească starea de fapt stabilită cu putere de lucru judecat, ci eventual ar
fi putut fi invocate pe cale controlului judiciar sau pe cale lămuririi dispozitivului sentinței menționate. Cu privire la susținerile reclamanților în sensul că există o neconcordanță între starea tabulară și situația faptică reală a imobilului, instanța le-a înlăturat ca nefiind pertinente, câtă vreme exced obiectului dedus judecății, reclamanții neînțelegând să formuleze distinct în cadrul prezentei acțiuni un petit privitor la rectificarea situației de carte funciară. Apreciind că din probatoriul încuviințat și administrat în speță, reclamanții nu au făcut dovada justului titlu translativ de proprietate cu privire la imobilele înscrise în CF nr. 2., provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 15443 nr. top 20174 "Arător în jurul Pârâului Sec";, în suprafață de 727 mp, respectiv în CF nr. 2., provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 15435 nr. top 20175 "Arător în jurul Pârâului Sec";, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a opera uzucapiunea de scurtă durată, în temeiul art. 1895 și art. 1897 C.civ., instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 alin.(1) C.proc.civ., instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței menționate au declarat apel, recalificat recurs, reclamanții G. Ș. și K., solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii introductive.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că în temeiul art. 1897, alin. 1, Cod civil, just titlu pentru dobândirea dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune de 10 până la 20 ani, îl constituie orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul, etc. În cazul reclamanților, acest titlu îl constituie antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu numiții C.
S. și R. N. la data de_, act care, prin sine însuși, nu poate transmite dreptul de proprietate asupra terenului, data fiind lipsa formei autentice necesară în acest sens.
Ca atare, deși emană de la adevăratul proprietar al terenului, acest act - în sensul interpretărilor date de practica judiciară textului de lege sus citat - constituie just titlu, tocmai pentru că, prin el însuși, deși emană de la proprietar, nu transmite și nu poate transmite dreptul de proprietate, datorita faptului că nu îndeplinește condiția de formă necesară ad validitatem, pentru a transmite dreptul de proprietate asupra terenului.
Astfel, în cauza, instanța a înțeles să motiveze decizia de respingere a acțiunii prin prisma lipsei titlului valabil, prin invocarea unei interpretări a unei părți a practicii judecătorești, soluții contrare existând în mod concomitent și pe care înțelege să le invoce. Mai mult, la fel cum există opinii juridice în sensul că titlul just, în limitele prev. art. 1895, 1897, alin. 1, nu poate fi un act emis de la adevăratul proprietar, la fel există opinii juridice în sens contrar - iar la baza unei sentințe judecătorești, care vizează drepturi fundamentale ale justițiabililor care se adresează instanțelor judecătorești pentru realizarea drepturilor lor, nu există nici un argument sau text de lege care să stabilească o ordine a acestor opinii juridice contradictorii, de natură a justifica o anumită soluție judecătorească. Dimpotrivă, în asemenea cazuri (cu atât mai mult atunci când nu există opoziție la pretențiile reclamanților, cum se întâmplă și în prezentul dosar), apreciază că instanțele judecătorești, în alegerea opiniei juridice care să tranșeze soluția, trebuie mai întâi să aplice legea și să dispună în sensul în care prevederea legală produce efecte juridice și consecințe, și nu în acela în care nu produce asemenea efecte. Aceasta cu atât mai mult cu cât, mai ales în materia uzucapiunii, dispozițiile art. 1895,1987, alin. 1, vizează siguranța circuitului civil al bunurilor imobile.
În respectarea stricto sensu a legii (art. 1897, alin. 1, Cod civil vechi), față de alegerea în mod aleatoriu a unei forme de interpretare (din cele două,
existente concomitent în jurisprudenta și doctrină), apreciază că instanța trebuia să dispună în sensul în care prevederea legală produce efecte, nu în cel în care textul este ineficient și, pe cale de consecință, să dea eficiență antecontractului din speță, care, prin sine însuși, nu constituie și nu are valoarea unui act translativ de proprietate în ceea ce privește terenul
înstrăinat și care formează obiect al prezentei acțiuni.
Considerentele sentinței primei instanțe cu privire la invocarea sentinței civile nr. 11643/1993, prin care s-a dispus întabularea imobilului obiect al antecontractului, doar asupra casei și a unei suprafețe de 363 m.p., sunt, în opinia recurenților, eronate datorită faptului că reclamanții nu au susținut ca apărare niciodată această sentință, pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor uzucapiunii de 10 până la 20 ani. Această sentință a fost invocată doar pentru a releva istoria imobilului din perspectiva reclamanților care, pentru același raport contractual, cu referire la același imobil care formează obiect al prezentului dosar, plus o diferență de teren și construcția, s-au judecat în baza altor dispoziții legale. Deși în acel dosar s-a depus același antecontract de vânzare-cumpărare, și s-a solicitat întabularea reclamanților asupra imobilului în întreg, din eroare, cel mai probabil, nu s-a observat diferența de suprafață între cea asupra căreia s-a dispus prin documentație și mai apoi prin sentință și suprafața real măsurată de către expert. În nici un caz această sentință nu a fost adusă în discuție în prezentul dosar, spre a se rediscuta o situație judicioasă soluționată irevocabil.
Față de lipsa unui petit de rectificare a suprafeței de teren aferentă imobilului, pe care instanța o menționează în sentința apelată, face mențiunea că un asemenea petit, față de dispozițiile actuale ale legislației cadastrului și cărții funciare, este inadmisibil și deci, inutil a fi investit instanța în acest sens.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Recurenții au susținut că au dobândit dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu prin uzucapiunea de 10 până la 20 de ani, invocând existența unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat al data de_ cu proprietarii tabulari, precum și posesia de bună-credință.
Ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, uzucapiunea sau prescripția achizitiva presupune, prin raportare la dispozițiile art. 1895 Cod civil, invocate de recurenți, întrunirea cumulativă a doua condiții speciale, și anume: posesia să se întemeieze pe un just titlu; posesia să fie de bună-credință.
În ceea ce privește prima condiție, art. 1897 Cod civil prevede că prin just titlu se înțelege orice act juridic translativ de proprietate, precum vânzarea-cumpărarea, schimbul etc, dar, ceea ce este esențial este faptul că acest titlu provine de la altcineva decât adevăratul proprietar, pentru ca în caz contrar, actul ar fi suficient prin el însuși pentru a opera transferul proprietății.
În speță, tribunalul consideră, la fel ca și instanța de fond, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în condițiile în care actul
de care se prevalează recurenții provine de la adevărații proprietari. Mai mult, tribunalul reține că actul menționat are natura juridică a unei promisiuni de vânzare-cumpărare și nu a unui contract de vânzare-cumpărare, astfel încât, nefiind translativ de proprietate, nu întrunește condițiile art. 1897 Cod civil.
În altă ordine de idei, tribunalul mai reține că prin decizia nr.86/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție și s-a stabilit că, în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 și împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.
Având în vedere această decizie și dezlegarea dată problemei de drept judecată, obligatorie pentru instanțe conform prevederilor art.329 alin.3 C.proc.civ., tribunalul consideră, pe lângă cele reținute de instanța de fond, că în privința dobândirii de către recurenți a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu prin uzucapiune sunt aplicabile dispozițiile art.27 și 28 din Decretul-Lege nr.115/1938, și nu cele ale Codului civil, iar recurenții nu au
făcut dovada îndeplinirii condițiilor stabilite prin aceste dispoziții.
În fine, susținerile recurenților privind sentința civilă nr.11643/1993 a Judecătoriei C. -N. apar ca fiind lipsite de relevanță, raportat la cele menționate mai sus, instanța de fond referindu-se la această sentință doar pentru a stabili, în mod corect, că afirmațiile recurenților referitoare la documentația greșită și eroarea de redactare a sentinței, nu pot fi luate în considerare pentru analizarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul consideră că recursul declarat de reclamanți este nefondat, urmând ca în baza dispozițiilor art.304 pct.9, art.304¹ și art.312 alin.1 C.proc.civ., să îl respingă și să mențină sentința atacată, aceasta fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G. Ș. și G.
K. împotriva sentinței civile nr.25118/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, M. O. -S. | JUDECĂTOR, D. -I. T. | JUDECĂTOR, C. -A. C. |
GREFIER, G. -C. Ț. |
Red. D.T./C.Ț./_
Jud.fond: R. -M. P.
| ← Decizia civilă nr. 935/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 671/2013. Actiune in constatare → |
|---|
