Decizia civilă nr. 377/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic
| Comentarii |
|
R. IA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ * cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 377/R
Ședința publică din data de 11 septembrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: P. G. G.
J. ecător: Ț. D.
J. ecător: P. M. B.
G. ier: O. V.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenții V. V. și V. I., ambii cu domiciliul în M., nr. 1118/B, județul M., împotriva sentinței civile nr. 1814 din data de_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._ *, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din_, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
În urma deliberări instanța a pronunțat decizia civilă de față.
T.
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1814 pronunțată la data de 29 august 2012 de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._ * a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a fost respinsă acțiunea față de acest pârât.
Prin aceeași hotărâre a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții V.
V. și V. I. în contradictoriu cu pârâții H. Mariea, C. I., P. N. și
C. M. în calitate de reprezentant al proprietarului de CF, C. de B. S. din Regiunea M. .
Reclamanții au fost obligați la plata sumei de 1078 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei C. I. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților S. român prin Ministerul Finanțelor Publice, C. M. prin primar și C. de B. S. din regiunea M. că, dat fiind specificul zonelor în care din cele mai vechi timpuri publicitatea imobiliară s-a realizat prin intermediul cărților funciare, există probleme reale de identificare a
proprietarilor menționați în C.F. sau a succesorilor în drepturi ai acestora, la fel cum este în speță situația Casei de B. S. din regiunea M., care nu mai există și nici nu are succesori, în adevăratul sens al cuvântului. Acest lucru a reieșit în urma demersurilor efectuate în vederea identificării Casei de B. S., succesorilor ei și a fost reținut și în hotărâri judecătorești vechi, cum este cea depusă de către reclamanți din anul 1974.
În această situație, astfel cum s-a procedat și în alte spețe, au fost chemate în judecată unitățile administrativ teritoriale, în cazul dedus judecății C. M., impropriu spus în reprezentarea proprietarului de C.F. C. de B. S., întrucât acestea au realizat inventarul bunurilor și pot furniza date necesare cu privire la regimul juridic al terenului - dacă se află în domeniul public sau privat.
Referitor la S. român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta nu are calitate procesuală pasivă, deoarece el nu este parte în raportul juridic dedus judecății și nu se află într-o opoziție de interese față de reclamanți pentru a i se legitima poziția de pârât în cadrul litigiului, imobilul nefăcând parte din domeniul public.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că există multiple argumente pentru respingerea acțiunii, canalizate în două direcții, una ce ține de obiectul cererii de chemare în judecată și natura actului sub semnătură privată și cealaltă, ce vizează dreptul de proprietate al defunctei "vânzătoare"; asupra imobilului teren.
Astfel, reclamanții solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și înscrierea dreptului lor de proprietate în C.F.
Actul sub semnătură privată ce se dorește a fi validat este încheiat la data de_, deci anterior intrării în vigoare a Legii 247/2005 menționată ca și temei de drept de către reclamanți, legea aplicabilă în speță fiind cea în vigoare la data încheierii actului, și anume legea 54/1998, care prevedea, la art. 2, faptul că, terenurile intravilane sau extravilane pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică.
În măsura în care părțile au încheiat un act sub semnătură privată, ce ar putea fi calificat drept o promisiune de vânzare-cumpărare, oricare dintre părțile contractului ar fi avut posibilitatea să ceară instanței să pronunțe, în temeiul art. 1073 și 1077 C.civ., o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare- cumpărare, hotărâre ce are un caracter constitutiv de drepturi, operând transferul proprietății de la data când rămâne definitivă.
În speță însă, actul sub semnătură privată intitulat "contract de vânzare- cumpărare cu clauză de întreținere"; nu are valoarea unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, ci este în mod exclusiv un contract de întreținere. Acest lucru a fost reținut de instanța de judecată din cuprinsul susținerile reclamanților, care au insistat permanent asupra faptului că ei au întreținut-o pe H. I. și au depus și înscrisuri în acest sens, precum și din conținutul actului semnat de părți și declarațiile martorilor semnatari ai convenției.
Deși se folosesc termeni precum "vinde"; și "preț";, interpretarea convenției urmează a fi făcută după intenția comună a părților contractante și nu după sensul
literal al termenilor, clauzele interpretându-se unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg, astfel cum prevede art. 977 C.civ. și art. 982 C.civ.
Reclamanții nu au plătit nici o sumă de bani defunctei cu titlu de preț, ci s-a pus doar problema întreținerii acesteia, aspecte confirmate de martorele T. E.
M. și Ș. Susana, care au fost prezente la încheierea convenției. Terenul a fost dat reclamanților în schimbul întreținerii, așa-numitul preț stabilit în contract neavând vreo legătură cu valoarea lucrului vândut, nefiind achitată nici o sumă de bani pentru teren, motiv pentru care nu se poate vorbi nici de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, ci s-a stabilit în mod real că reclamanții o vor întreține pe bătrână, prin asigurarea celor necesare traiului, suportarea cheltuielilor de înmormântare. Reclamanta este nepoata defunctei și a afirmat faptul că aceasta "s- a predat cu totul în îngrijirea și întreținerea"; sa.
Ori, din moment ce s-a încheiat un contract de întreținere, instanța a considerat că nu poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, astfel cum solicită reclamanții, contractul de întreținere având alte caractere juridice decât cel de vânzare-cumpărare, instanța hotărând numai asupra obiectului cererii deduse judecății, potrivit art. 129 alin. 6 C.proc.civ. Problema naturii juridice a actului încheiat de părți a fost pusă în discuția părților (f.58 încheierea din_ ) și nu poate fi împărtășită poziția reclamanților, în sensul că suntem în prezența unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, din moment ce nu s-a plătit vreun preț, iar intenția părților, conținutul contractului și împrejurările de fapt, astfel cum s-a menționat anterior, conduc la
concluzia că actul este un contract pur de întreținere.
Mai mult, nici dacă s-ar admite ipoteza reclamanților, nu s-ar putea dispune perfectarea actului ca și contract de vânzare-cumpărare, nefiind îndeplinite condițiile pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului.
Instanța a considerat că reclamanții nu au făcut dovada faptului că vânzătoarea era proprietara lucrului vândut, ci chiar au arătat că terenul a fost cumpărat de H. Grigore, soțul lui H. I. (f.66, f.69) și că ar fi avut loc un partaj voluntar între soția supraviețuitoare și fiicele sale după decesul acestuia, ipoteză nesusținută de pârâta C. I., una dintre fiicele defunctei. În condițiile în care nu s-a formulat nici un capăt de cerere distinct cu privire la constatarea dreptului de proprietate al defunctei care nu este proprietară tabulară și nu sunt alte documente referitoare la acest drept, un act de partaj voluntar, sau orice alt înscris doveditor, acest fapt determină o situație juridică incertă a imobilului teren, confirmată și în urma declarațiilor martorilor propuși atât de către reclamanți cât și de către pârâtă.
Instanța a avut în vedere și prevederile art. 274 C.proc.civ., reclamanții fiind obligați la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei C. I., acestea fiind dovedite în cauză, în cuantum de 1078 lei, reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru în recurs.
Împotriva acestei hotărâri,în termen legal au promovat recurs reclamanții V.
V. și V. I., solicitând instanței admiterea recursului declarat, casarea sentinței atacate și trimiterea dosarului spre o nouă rejudecare Judecătoriei Vișeu de Sus.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că s-a încheiat cu vânzătoarea decedată H. I., contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere. Prin contract s-a stabilit care este prestația principală, prețul în bani cât și prestația ce urma a fi asigurată în natură. S-a mai arătat că interpretarea convenției trebuie realizată în sensul că a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare și nu un contract de întreținere.
S-a mai susținut că au fost achitate diverse sume, trimise de reclamanți, acestea neavând nici o legătură cu întreținerea pe care o prestau vânzătoarei ci constituiau prețul stabilit prin contract.
În privința martorilor audiați s-a arătat că aceștia nu au fost întrebați în legătură cu plata unor sume de bani, instanța având în vedere doar faptul că s-a încheiat un contract de întreținere. În măsura în care s-ar fi formulat astfel de întrebări, s-a arătat că răspunsul ar fi fost unul favorabil reclamanților.
S-a mai susținut că imobilul în care a locuit vânzătoarea a fost amenajat și dotat cu diverse bunuri, această operațiune fiind realizată cu suma de bani ce reprezenta prețul imobilului. Acest aspect a fost relevat și de martora S. Suzana, potrivit căreia au fost trimise sume de bani în afara celor destinate întreținerii.
În privința dreptului de proprietate asupra terenului s-a arătat că reclamanții nu au arătat că promitenta vânzătoare era proprietara tabulară a terenului, însă respectivul teren era înscris în Registrul agricol, constituind proprietatea extratabulară a familiei H. . După decesul soțului, în familia H. a avut loc un partaj voluntar fapt ce rezultă din cuprinsul Registrului agricol aflat în dosarul de la fond.
Recurenții-reclamanți au mai arătat că instanța de fond și-a depășit competențele deoarece a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, refuzând să soluționeze cauza deoarece contractul are altă natură juridică, fapt care nu corespunde realității.
În privința calității de pârât a S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice s-a arătat că soluția este una corectă. În ceea ce privește calitatea de parte a Comunei M. nu avea posibilitatea de a reprezenta C. de B. S., astfel că aceasta ar fi trebuit citată în cauză.
S-a mai arătat că judecătoarea fondului ar fi trebuit să formuleze cerere de abținere deoarece a intrat în primul ciclu procesual la mai multe termene de judecată, astfel că și-a format o părere în ceea ce privește soluția dată speței.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 4 februarie 2010 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus, reclamanții V. V. și V. I. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta: C. de B. S. să se constate că au dobândit dreptul
de proprietate asupra terenului situat în M. identificat în CF 3124 nr. top. 7365/2/1 în suprafață de 4763 mp prin cumpărare.
În cuprinsul cererii s-a arătat că terenul a fost cumpărat de la H. I., decedată la 8 martie 2009, contractul de vânzare-cumpărare fiind întocmit la data de 17 octombrie 2004. S-a mai arătat că defuncta H. I. nu are urmași, reclamanții arătând că au contribuit la întreținerea acesteia precum și la înmormântarea acesteia.
Temeiul de drept al acțiunii, astfel cum a fost indicat în dosarul inițial format îl constituie art. 5 alin. 2 din Legea 247/2005, coroborat cu prevederile art. 1176 Cod civil.
Potrivit extrasului CF 3124, proprietar tabular al terenului este C. de B.
S. din regiunea M. (f. 4 din dosarul de fond). Contractul de vânzare- cumpărare cu clauză de întreținere, astfel cum a fost calificat de reclamanți și la care s-a făcut referire în cererea de chemare în judecată se află la fila 5 din dosarul de fond.
În cauză reclamanții au înțeles să formuleze succesiv precizare a cererii de chemare în judecată. Astfel, s-a solicitat judecarea cauzei în contradictoriu și cu S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice și C. M., iar ulterior au fost introduși în cauză moștenitorii defunctei H. I., respectiv H. M., C. I. și H. N. .
La 30 septembrie 2010, la dosarul cauzei a fost depusă o nouă precizare în cuprinsul căreia s-a arătat că defuncta H. I. este bunica reclamantei V. I., iar reclamanții au întreținut-o pe defunctă deoarece fiicele acesteia nu au dorit să ofere întreținere. Din anul 2001 când au plecat în străinătate s-a arătat că defunctei îi era trimisă suma de 100 Euro lunar. Precizarea se află depusă la fila 58 din dosarul de fond nr._ .
În cuprinsul întâmpinării depuse, C. I. a arătat că se opune admiterii acțiunii, deoarece mama sa nu a încheiat niciun contract pentru a înstrăina un teren către familia V. . Mai mult decât atât, s-a arătat că terenul respectiv a fost folosit de C. I. de peste 30 de ani (f. 218).
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanții arată că terenul din care face parte și suprafața de 4763 mp. este mai mare - aproximativ 71,08 ari și a fost împărțit în 4 părți, dintre acestea 3 părți revenind pârâtelor, iar o parte a revenit decedatei H. I. . În privința prețului s-a arătat că acesta a fost menționat în considerarea obligațiilor de întreținere pe care reclamanții și le-au asumat.
La fila 226 din dosarul de fond s-a depus un înscris din cuprinsul căruia rezultă că, fiecare dintre cele 4 loturi formate, are o suprafață de 17,25 ari.
Prin raportul de expertiză criminalistică s-a constatat că persoana care a semnat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere este defuncta H.
I. .
Urmare a probelor administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 2132/2011 pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus la data de 6 septembrie 2011 în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată. S-a reținut că vânzătoarea H. I. s-a
obligat să înstrăineze suprafața de teren menționată, iar reclamanții și-au îndeplinit obligațiile care le reveneau privind întreținerea.
În privința S. ui R. -prin Ministerul Finanțelor Publice și a Comunei M. - prin P., instanța a apreciat că acțiunea trebuie respinsă față de aceștia.
Recursul declarat de C. I. a fost admis, sentința atacată a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de fond. S-a considerat că hotărârea atacată nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 261 alin. 5 Cod procedură civilă iar instanța de fond nu a lămurit cauza sub toate aspectele.
În rejudecare urmare a demersurilor efectuate nu s-a reușit identificarea succesorilor Casei de B. S. u Marmației, iar reclamanții au susținut că soțul defunctei H. I., a cumpărat terenul, care face obiectul prezentei cauze. Faptul că terenul a fost lucrat de defuncta H. I. și de reclamanta V. I. rezultă și din declarațiile martorilor (Timiș Ileaana-f.94 și H. T. -f. 97).
Declarațiile martorilor H. I. (f. 96) și H. G. (f. 95) arată că terenul respectiv a fost folosit de H. I. și soțul acesteia H. Grigore, iar după decesul acestuia din urmă, în 1993, familia C. I. și C. I. au cosit terenul, reclamanții fiind plecați la muncă în străinătate.
Instanța de fond, în exercitarea rolului activ, a încuviințat audierea martorilor Tomoiagă E. M. (f. 118) și Ș. Susana (f. 128) din declarațiile cărora se poate reține că actul încheiat în septembrie 2004 între reclamanții V. V. și V.
I. pe de o parte și H. I. pe de altă parte este un contract de întreținere, în schimbul întreținerii fiind predat terenul care face obiectul prezentului dosar.
Prin Sentința civilă nr. 1814 instanța de judecată a respins cererea formulată.
Recursul formulat împotriva acestei sentințe nu este fondat. Se reține că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de abținere sau recuzare. Soluția în dosarul nr._ a fost pronunțată de un alt judecător decât cel care a pronunțat soluția în dosarul nr._ *. Participarea judecătorului la o parte dintre ședințele de judecată la care instanța nu s-a pronunțat asupra unor chestiuni ce sunt din nou puse în discuție în dosarul format ca urmare a casării și trimiterii cauzei spre rejudecare nu constituie motiv de incompatibilitate, abținere sau recuzare. Mai mult decât atât, în măsura în care ar fi existat un motiv de recuzare, reclamanții au avut posibilitatea la cele 5 termene de judecată să formuleze cerere de recuzare.
În ceea ce privește susținerea că instanța nu a considerat că trebuie citată în prezenta cauză C. de B., astfel că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea părților, se constată că citarea părților poate fi invocată de partea care nu a fost legal citată până la finalul dezbaterilor sau prin cererea prin care a formulat calea de atac. În prezenta cauză, C. de B. nu a invocat această lipsă de citare. Mai mult decât atât, după cum s-a reținut și mai sus se reține că reclamanții sunt cei care au solicitat citarea în cauză a acestei pârâte.
Pentru termenul din data de 23 august 2012, dată la care a fost dezbătută cauza, pârâta C. de B. S. a fost citată prin afișarea citației la ușa instanței (f.113 din dosarul de fond nr._ *), astfel că procedura de citare cu aceasta corespunde prevederilor art. 95 C.proc.civ., din actele dosarului nerezultând că s-a
considerat necesar ca citația să fie publicată în Monitorul Oficial, sau într-un ziar mai răspândit.
Instanța apreciază că nici celelalte susțineri ale recurenților din memoriul de recurs nu sunt fondate. Indiferent de faptul că actul încheiat de părți este o promisiune sinalagmatică de vânzare cumpărare ori un antecontract de întreținere, obiectul actului juridic este transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului situat în M. identificat în CF 3124 nr. top. 7365/2/1 în suprafață de 4769 mp.
Transferul dreptului de proprietate în ceea ce privește imobilul în natură teren, se poate face indiferent de actul normativ sub imperiul căruia a fost perfectată operațiunea juridică (legea 54/2008 sau Legea 247/2005) prin înscris încheiat în formă autentică.
Așadar înscrisul sub semnătură privată întocmit la data de 17 octombrie 2004, nu a fost apt să transfere niciun drept real asupra terenului.
Una dintre condițiile validării unui antecontract, în cuprinsul căruia părțile stabilesc transferul unui drept real asupra unui imobil în natură teren - în speță, este aceea că promitentul vânzător, sau partea care promite transferul dreptului de proprietate să fie la data întocmirii antecontractului, proprietarul terenului respectiv.
În speță nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestei condiții. Simpla susținere că
I. împreună cu soțul său au cumpărat terenul și ulterior între H. I. și copiii acesteia - pârâții din cauză s-a realizat un partaj voluntar nu fac dovada dreptului de proprietate.
Reținând aceste aspecte se consideră că reclamanții nu au făcut dovada faptului că H. I. este proprietar (tabular-proprietar asupra acestui terne fiind C. de B. S. u Marmației, iar extratabular nu s-a depus niciun document, din cuprinsul căruia să rezulte existența dreptului de proprietate în patrimoniul lui H.
în data de 17 octombrie 2004. Noțiunea de proprietate extratabulară constituie un drept de proprietate, drept de proprietate dobândit în urma unui act sau fapt juridic care nu a fost înscris în CF. O astfel de formă de proprietate diferă de simpla folosință, fără nici un titlu, asupra imobilului.
Simpla folosință a terenului nu poate duce la concluzia că cel care folosește terenul este proprietarul acestuia, mai ales că în cauză inclusiv folosința terenului este contestată de pârâta C. I. .
În privința cheltuielilor de judecată solicitate în cauză se constată că potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții poate fi obligată la cerere la plata unor astfel de cheltuieli. În prezenta cauză partea care a căzut în pretenții este aceea a recurenților, iar intimata pârâtă C. I. a solicitat obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța va acorda cu acest titlu intimatei suma de 1000 lei reprezentând contravaloarea onorariului avocațial justificat prin chitanța nr. 463/_ . Nu vor fi acordate cheltuielile de transport având în vedere faptul că la dosar a fost depusă doar o declarație a numitului C. V., în care arată că a primit de la C. I. suma de 750 lei pentru a-l transporta pe reprezentantul intimatei la cele 3 termen de
judecată. Această declarație nu a fost însoțită de nici un alt document justificativ, astfel că se consideră că nu s-a făcut dovada celor susținute.
Reținând aspectele mai sus arătate, în temeiul art. 312 raportat la prevederile art. 304 C.proc.civ., instanța va respinge recursul declarat de recurenții V. V. și V. I., acesta fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMEL LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții V. V. și V. I. domiciliați în M. nr. 1118/B jud. M., împotriva Sentinței civile nr. 1814 pronunțate la data de 29 august 2012 de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. _
*.
Obligă recurenții la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatei C. I. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 septembrie 2013.
Președinte | J. ecători | G. ier | |||||
P. G. | G. | Ț. | D. | , P. M. B. | O. | V. |
Red. /P.M.B./_
T.Red. O.V./_
2 ex.
J. . la fond: Ana M. L.
| ← Decizia civilă nr. 1075/2013. Hotărâre care să țină loc de... | Decizia civilă nr. 436/2013. Hotărâre care să țină loc de... → |
|---|
