Decizia civilă nr. 121/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 121/R/2013
Ședința publică de la 12 Februarie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: DAN-I. T.
JUDECĂTOR: E. L.
JUDECĂTOR: M. O. -S. GREFIER: L. M.
Pe rol fiind judecarea recursului promovat de recurenții R. V. și
R. I. -P. împotriva sentinței civile nr. 796/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimații P. P., D. V.
, D. V., P. S. și S. V., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul R.
V., personal și asistat de av. C. R., lipsă fiind restul părților Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care reprezentanta recurenților depune la dosar copia sentinței civile nr. 3883/_, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. nr._ și arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
T. ul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurenților solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată. Învederează că, din probele testimoniale administrate rezultă posesia continuă și neîntreruptă a familiei pârâtului D. u V. .
T. ul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 796/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții R. V. și R. I. - P., împotriva pârâților D.
V., P. S., P. P. și S. V., având ca obiect uzucapiune și pronunțarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Imobilul în litigiu este situat din punct de vedere administrativ în extravilanul sat. Cheia, com. Mihai Viteazu, jud.Cluj și este înscris în CF nr.52128-Mihai Viteazu (provenita din conversia de pe hârtie a CF nr.974- Cheia) nr. top 2098, 2099 in suprafața de 6479 mp, având destinația teren și
având proprietari tabulari pe P. S. in cota de 1/3-a parte, P. P. soția lui S. I., în cota de 1/3-a parte si S. V. in cota de 1/3-a parte.
Identificarea topografica potrivit celor mai sus arătate rezulta din extrasul de carte funciară, precum și din concluziile raportului de expertiza topografica efectuat extrajudiciar în cauză .
Cu privire la solutionarea capătului de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate, instanța a reținut cu privire la legea aplicabilă că în teritoriile unde se aplică sistemul de publicitate imobiliară prin cărți funciare
- Transilvania, Banat și Bucovina - aplicarea Codului civil a fost extinsă la data de 22 iunie 1943, prin Legea nr.389/1943. Ulterior, la data de 12 iulie 1947, prin Legea nr. 241/1947 a fost pusă in aplicare Legea nr.115/1938 privind unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, fiind scoase din vigoare reglementările locale în materie.
Reglementările privind uzucapiunile din Codul civil român (cartea III, Titlul XX) se aplică uzucapiunilor începute între momentul extinderii legislației române în Transilvania și data intrării în vigoare a Legii nr. 115/1938, prin Legea nr. 241/12 iulie 1947. După 12 iulie 1947, uzucapiunea poate începe și își produce efectele numai în cazurile și condițiile prevăzute de Legea nr.115/1938. Prescripțiile împlinite sau începute înainte de extinderea Codului civil român sunt și rămân reglementate de Codul civil austriac sau, după caz de legile maghiare
Martorii L. L. și Vana Margareta au arătat în declarațiile date faptul că terenul în litigiu a fost stăpânit de pârâtul D. u V. până in anul 1996, când a fost înstrăinat reclamanților R. V. și R. I. - P., insă martorii nu au fost în măsură să indice momentul la care pârâtul D. u V. a început să exercite posesia asupra imobilului.
Susținerile din acțiunea principală privind dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului nu sunt confirmate nici de martorul N. u C. (fila 35), care a declarat că pârâtul D. u V. a stăpânit terenul mai înainte de începutul celui de-al doilea război mondial, moment fata de care sunt aplicabile, cu privire la uzucapiune, dispozițiilor Codul civil austriac, iar nu cele din Codul civil român.
Mai mult, instanța reține din declarația dată de martorul N. u C. faptul că pârâtul D. u V. a stăpânit terenul doar până în anul 1950, când l-a înstrăinat numiților N. Dumitru și N. I., fiind infirmate astfel susținerile din cererea de chemare in judecată referitoare la exercitarea unei posesii de lungă durată, de mai mult de 30 de ani.
Totodată, instanța a constat că, potrivit actului de identitate depus la dosar în copie pârâtul D. u V. este născut în anul 1931, deci ar fi avut în anul 1947, vârsta de 16 ani și, prin urmare, capacitate restrânsă de exercițiu.
În aceste condiții, instanța a reținut că în prezenta cauză nu s-a invocat o joncțiune a posesiei pârâtului cu o eventuală posesie anterioară și nici nu s-a susținut ori dovedit faptul că presupusul uzucapant a exercitat în timpul minorității sale acte de posesie asupra imobilului prin altul, potrivit 1846 alin.2 Cod.pr.civ.
Având în vedere că nu s-au administrat probe de natură să confirme faptul că pârâtul a început stăpânirea de fapt între momentul extinderii legislației române în Transilvania și data intrării în vigoare a Legii nr. 115/1938, instanța a considerat că dispozițiile legale in materie prevăzute de Codul civil nu sunt aplicabile în speța de față pentru stabilirea condițiilor de dobândire a dreptului de proprietate prin uzucapiune, ci prevederile din Decretul - Lege nr. 115/1938.
Or, Decretul-Lege nr.115/1938 prevede două situații diferite de aplicare a uzucapiunii, prima reglementată de art. 27 din Decretul-Lege, care permite dobândirea dreptului de către cel care, fiind înscris nelegitim în cartea funciară, l-a posedat timp de 10 ani, constituind astfel un efect al posesiei
"tabulare"; și cea de-a doua, de art. 28 care reglementează uzucapiunea
"extratabulară";, împotriva cărții funciare, prin stăpânirea de fapt asupra imobilului timp de 20 de ani de la decesul titularului înscris în cartea funciară, ori de la înscrierea declarației acestuia de renunțare la drept.
Având în vedere că în prezenta cauză în cartea funciară sunt înscriși, ca proprietari tabulari, pârâții P. S., P. P. și S. V. și, de asemenea, că nu s-a invocat sau probat decesul proprietarilor tabulari instanța constată cererea reclamanților ca fiind lipsită de temei și, în consecință, urmează a o respinge în acest sens.
Întrucât nu s-a dovedit în prezenta cauză dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului teren prevăzut cu nr.top. nou_ /2 in suprafața de 5754 mp având destinația de teren, instanța a apreciat că sunt neîntemeiate și cererile subsecvente petitului de constatare a uzucapiunii, cereri care au ca obiect imobilul anterior identificat.
Împotriva sentinței civile examinate au declarat recurs în termen legal reclamanții R. V. și R. I. -P. (f. 3-4), solicitând, în principal, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se lamuri daca în cauza s-a împlinit termenul în vederea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, iar în subsidiar, au solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivele recursului, reclamanții au arătat că din probațiunea testimoniala administrata în cauza rezulta că familia Deheleanu a stăpânit terenul în litigiu mai înainte de începutul celui de-al doilea război mondial, (fila 35 dosar fond - declarația martorului N. u C. ). Același martor declara că a locuit în apropierea terenului și cunoaște terenul din anul 1950.
Cu privire la susținerea martorului N. u că pârâtul D. V. a înstrăinat terenul în litigiu numiților N. Dumitru și N. I. acesta s-a aflat intr-o confuzie având în vedere că recurenții au dobândit o parcela de teren învecinata cu terenul în litigiu de la soții N. .
De altfel, martorul declara că familia R. mai stăpânește un teren în vecinătate cu destinația vie.
Martora Vana Margareta a arătat că cunoaște terenul în litigiu din anul 1961, fiind stăpânit de pârâtul D. u pana în anul 1996, când a fost înstrăinat reclamanților.
De asemenea, martora L. L. declara că familia R. a cumpărat acest teren în 1996. Anterior, terenul a fost stăpânit de către D. u V. după decesul părinților săi.
Realitatea este că familia pârâtului sus-menționat, prin părinți, începând cu anii anteriori celui de-al doilea război mondial au exercitat asupra terenului din litigiu posesie pașnica, publica și netulburata.
Din starea de fapt reiese posesia pe o perioada de 50 ani și având în vedere prevederile legilor de drept material aplicabile în zona la aceea data- legea maghiara susțin recurenții că se poate constata dobândirea dreptului de proprietate de către D. u V. prin uzucapiune.
În concluzie, având în vedere cele susmenționate, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 c.pr.civ, recurenții solicită admiterea recursului, în principal, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în subsidiar modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii integral a acțiunii formulate de către subsemnații recurenți.
civila.
În drept, au fost invocate și prevederile art. 302-304 cod procedura
Nu s-a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor
legale incidente în cauză, T. ul reține următoarele:
Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt în baza probelor administrate și a pronunțat o sentință legală și temeinică, ce urmează să fie menținută.
Astfel, în motivele cererii de chemare în judecată (f. 4-5 dosar judecătorie), recurenții reclamanți au arătat că pârâtul D. V. a folosit imobilul în litigiu în mod pașnic, public, netulburat și sub nume de proprietar, începând cu anul 1956. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1890 C.civ.
Martorul N. u C., audiat la solicitarea reclamanților (f. 35 dosar judecătorie), a arătat că pârâtul D. V. a folosit terenul "încă înainte de
începutul războiului";, iar ulterior, înainte de anul 1950, l-a înstrăinat părinților martorului N. Dumitru și N. I. .
Martora L. L. (f. 42 dosar judecătorie) a arătat în cuprinsul depoziției sale că recurenții reclamanți au cumpărat terenul de la D. V. în anul 1996, iar anterior, după decesul părinților săi, terenul a fost stăpânit de către intimatul pârât.
Martora Vana Margareta cunoaște situația terenului doar începând din anul 1961 (f. 43 dosar judecătorie).
Din ultimele două declarații analizate nu rezultă momentul de la care a început posesia intimatului cu privire la terenul în litigiu, iar primul martor audiat a susținut că terenul a fost înstrăinat de către D. V. înainte de anul 1950.
De altfel, și în motivele de recurs se arată că primul martor audiat cunoaște terenul din anul 1950, iar martora Vana Margareta din anul 1961. Se susține de asemenea că familia pârâtului a exercitat posesia cu privire la teren anterior celui de-al doilea război mondial, dar nu s-a făcut dovada acestor susțineri prin probele administrate.
Față de cele expuse, T. ul constată că instanța de fond a statuat corect în sensul că din probele administrate nu rezultă că pârâtul a început posesia cu privire la imobilul în litigiu între momentul extinderii legislației române în Transilvania și data intrării în vigoare a Legii nr. 115/1938, astfel încât, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938. Or, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 27 sau art. 28, față de împrejurarea că nu s-a făcut dovada decesului proprietarilor tabulari P. S.
, P. d P. și S. V. .
Pentru considerentele arătate, tribunalul apreciază că sunt nefondate criticile recurenților, în cauză nefiind prezent motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.cvi. În același timp, motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 din același cod, S-a dat eficiență și prevederilor art. 304¹ C.pr.civ., hotărârea nefiind supusă apelului.
Astfel, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C.pr.civ., urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții
V. și R. I. P. împotriva Sentinței civile nr. 796/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei T., care va fi menținută în totul.
În baza art. 274 C.pr.civ., se va constata că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ce nefondat recursul declarat de reclamanții R. V. și R.
P. , împotriva Sentinței civile nr. 796/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Dan-I. T. | Judecător, E. L. | Judecător, M. O. -S. |
Grefier, L. M. |
L.M. 13 Februarie 2013
Red. L.E./ Tehnored. C.H./_ /2 ex. Jud. fond - J. Călin C.
| ← Decizia civilă nr. 2375/2013. Hotărâre care să țină loc de... | Decizia civilă nr. 418/2013. Hotărâre care să țină loc de... → |
|---|
