Decizia civilă nr. 384/2013. Ordonanta presedintiala

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

DECIZIE CIVILĂ Nr.384/R

Ședința publică din 11 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. W.

Judecător A. S. T. Judecător D. T.

G. ier A. S.

Pe rol este soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul

B. M., cu dom. în R. de Sus nr. 1254, împotriva deciziei civile nr. 673/R din data de_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică este lipsă contestatorul, lipsesc intimații S. V., H. V. și H. I., avocat Lauruc M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar, prin serviciul registraturii note de ședință din partea intimaților S. V., H. V. și H. I. .

Instanța invocă din oficiu excepția tardivității formulării contestației în anulare și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

T.

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul T. ui M. sub nr._, contestatorul B. M. a solicitat admiterea contestației în anulare îndreptată împotriva deciziei civile nr. 673/R/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, anularea deciziei civile nr. 673/R/2012 și rejudecarea recursului declarat de contestator.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat că nu a fost prezent la judecarea recursului, deoarece nu a fost citat pentru termenul de judecată la care s-a dezbătut recursul și astfel nu s-a putut apăra.

Solicită anularea deciziei nr. 673/R/2012 deoarece i se încalcă dreptul de proprietate, obținut pe baza unei sentințe definitive.

Decizia nr. 673/R/2012 a fost pronunțată în absența sa.

În drept, contestatorul a invocat art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 319 (1) Cod procedură civilă.

Contestația în anulare este legal timbrată.

În probațiune s-au depus înscrisuri în fotocopie.

A fost acvirat dosarul T. ui M. nr._ în care s-a pronunțat decizia nr. 673/R/_ .

Intimații S. V., H. V. și H. I. au depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, intimații au arătat că prin contestația în anulare formulată, au fost invocate dispozițiile art. 317 (1) pct. 1 potrivit cărora: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare… când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii";.

Contestația în anulare formulată de către contestator este nefondată, deoarece contestatorul intimat în dosarul nr._ al Judecătoriei Vișeu de Sus, a fost citat la Tribunalul Maramureș pentru judecarea recursului, la primul termen de judecată 27 august 2012, termen la care contestatorul B. M. a depus o cerere de amânare, în vederea angajării unui apărător, cerere încuviințată de către instanță, cauza amânându-se în acest scop pentru termenul din 3 octombrie 2012.

Raportat la cererea de amânare formulată de către contestatorul B.

M., pentru termenul din 27 august 2012, s-a considerat, în mod legal, că acesta are termen în cunoștință, cunoscând și termenele ulterioare din dosar, motiv pentru care nu s-a impus citarea acestuia pentru termenul din 3 octombrie 2012, în conformitate cu prevederile art. 153 (1) Cod procedură civilă.

La termenul din 3 octombrie 2012, a fost amânată pronunțarea pentru data de 4 octombrie 2012, având în vedere caracterul urgent al cauzei, raportat la obiectul acesteia, cerere de ordonanță președințială, dându-se posibilitatea intimatului să depună la dosarul cauzei concluzii scrise.

Pe fondul contestației în anulare, aceasta este nefondată, decizia civilă nr. 673/R din_ fiind legală, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru promovarea unei cereri de ordonanță președințială care a fost dată de Judecătoria Vișeu de Sus, fără citarea părților, cu argumentația expusă pe larg în motivele de recurs și reținute de instanța de recurs în motivarea soluției pronunțate.

Solicită obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta contestație în anulare, în sumă de 1000 lei onorar de avocat potrivit chitanței anexate.

T. din oficiu a pus în discuție excepția tardivității introducerii contestației în anulare, raportat la dispozițiile art. 319 teza finală Cod procedură civilă.

Deși legal citat, cu mențiunea de-și expune poziția procesuală cu privire la excepția tardivității introducerii contestației în anulare, contestatorul nu s-a prezentat și nu a comunicat nici un punct de vedere cu privire la acest aspect.

Intimații, prin notele de ședință depuse la termenul din_, au solicitat admiterea excepției tardivității.

Analizând excepția tardivității introducerii contestației în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 319 alin. 2 din Vechiul Cod de procedură civilă

- termenul legal pentru introducerea contestației în anulare este de 15 zile de la data la care contestatorul a luat la cunoștință de hotărâre.

Contestatorul B. M. a luat la cunoștință de hotărâre la data comunicării acesteia - Decizia civilă nr. 673/R pronunțată la data de 4 octombrie 2012 fiindu-i comunicată contestatorului, prin poștă, la data de_ (data poștei) situație în care ultima zi, în care contestația în anulare ar fi putut fi introdusă cu respectarea termenului prevăzut de lege, ar fi fost data de 31 octombrie 2012, data poștei.

Contestația în anulare formulată de către B. M. a fost depusă prin poștă, la data de_, fiind înregistrată la Tribunalul Maramureș la data de_, peste termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 319 alin. 2 din Vechiul Cod de procedură civilă.

Potrivit art. 319 teza finală, împotriva hotărârilor irevocabile care se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de zile de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În speță, decizia atacată a fost comunicată contestatorului, astfel încât termenul de 15 zile curge de la comunicare.

Decizia atacată nu este susceptibilă de executare silită, deoarece, nu conține dispoziții susceptibile de executare silită, obligația plății unor cheltuieli de judecată neîncadrându-se în acest tip de dispoziții, astfel cum a decis și Curtea Supremă de Justiție, completul de 7 judecători, Decizia 49/1994, decizie citată de M. Tăbârcă în Tratatul de Drept procesual civil vol II pag. 161.

Raportat la considerentele mai sus expuse, în baza art. 319 teza finală Cod procedură civilă, tribunalul va admite excepția tardivității și va respinge ca tardiv introdusă contestația în anulare.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul îl va obliga pe contestator la plata către intimați a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat justificat cu chitanța depusă la dosar

- fila 39.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite excepția tardivității introducerii contestației în anulare, invocată din oficiu.

Respinge ca fiind tardiv introdusă contestația în anulare formulată de către contestatorul B. M., domiciliat în R. de Sus nr. 1254, jud. M., împotriva Deciziei civile nr. 673/R/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ .

Obligă pe contestator la plata către intimații: H. V. V., H. I., domiciliați în R. de Sus nr. 1333 și S. V., domiciliat în R. de Sus, nr. 1276, M., a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi, 11 septembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

IER

W. D.

S.

T.

A.

Ț. DS A.

Red.DȚ/_

Tred. A.S. / 16 Septembrie 2013 -2 ex

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 384/2013. Ordonanta presedintiala