Decizia civilă nr. 42/2013. Ordonanta presedintiala
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIV ILĂ NR. 42/R/2013
Ședința publică din data de 6 februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție JUDECĂTOR: R. - I. B.
JUDECĂTOR: M. | L. | B. |
GREFIER: M. | - E. | P. |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul F. C. împotriva sentinței civile nr. 5560/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul civil nr._, având ca obiect ordonanță președințială - perimare.
La apelul nominal al părților nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de_, în temeiul art.
242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., și repusă pe rol la data de_ .
Având în vedere că în intervalul_ -_ cauza a rămas în nelucrare, tribunalul invocă din oficiu excepția perimării recursului civil declarat de pârâtul F.
C. împotriva sentinței civile nr. 5560/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul civil nr._, având ca obiect ordonanță președințială și rămâne în pronunțare cu privire la excepția perimării.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 5560/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._ s-a admis cererea formulată de reclamanta S. I. în contradictoriu cu pârâtul F. C. și în consecință s-a dispus reintegrarea reclamantei, în domiciliu său, aflat în comuna Șieu Măgheruș, sat S., nr. 103, județul B. -Năsăud până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ aflat pe rolul instanței, având ca obiect partaj bunuri comune.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 410,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului analizat, a reținut că reclamanta S. I. a avut o relație de concubinaj cu pârâtul și au locuit împreună în imobilul din localitatea S. nr. 103, județul B. -Năsăud. Ulterior, de aproximativ patru ani, relația de concubinaj s-a destrămat și, așa cum rezultă și din declarația pârâtului, acesta din urmă a părăsit acest domiciliu și a locuit o perioadă la mama sa, în aceeași localitate și ulterior împreună cu o altă concubină în loc. Sărata. În toată această perioadă (de 4 ani) reclamanta a locuit în imobilul, casă de locuit aflată în comuna Șieu Măgheruș, sat S., nr. 103, împreună cu fiica părților, F.
, cu handicap grav, acesta fiind domiciliul ei stabil, așa cum rezultă din actele de identitate și din probele administrate în cauză.
În perioada_ -_, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, reclamanta a fost internată în spital, suferind inițial o intervenție chirurgicală, iar ulterior complicații postoperatorii cu deficit motor la nivelul membrelor stângi, care au dus la imobilizarea acesteia la pat, după cum rezultă din biletul de externare.
Având în vedere această situație neprevăzută, reclamanta a lăsat-o pe fiica sa în grija pârâtului, în această perioadă. Însă acesta a refuzat ulterior să o mai primească în casă pe reclamantă, manifestându-se "agresiv și recalcitrant";, așa cum rezultă din adresa emisă de Poliția comunitară Șieu Măgheruș. De asemenea, această atitudine rezultă și din faptul că pârâtul a solicitat la data de_, radierea reclamantei din
1
registrul agricol a comunei Șieu Măgheruș și chiar din susținerile pârâtului, care a arătat în fața instanței că "putea să o scoată de multe ori"; din casă pe reclamantă.
În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză, acesta este incert, pe rolul Judecătoriei B., fiind înregistrată o acțiune de partaj, între aceleași părți, cu nr._, în urma căreia se va clarifica situația juridică a acestui imobil.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, prevăzute de art. 581 Cod de procedură civilă.
Astfel, în temeiul textului de lege menționat, instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unor pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din reglementarea legală menționată reies condițiile de admisibilitate ale acțiunilor formulate pe calea ordonanței președințiale, respectiv: urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.
Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, reclamanta invocă existența unui drept de proprietate asupra imobilului în care se solicită reintegrarea, drept ce va fi clarificat prin soluționarea acțiunii de partaj, obiect al dosarului nr. _
, instanța analizând în prezenta cauză numai aparența dreptului. Așa cum s-a arătat mai sus reclamanta a locuit în ultimii patru ani în acest imobil, fiind înscrisă în registrul agricol al comunei Șieu Măgheruș, localitatea S., vol. 3, poz. 12, iar pârâtul a locuit în toată această perioadă în altă parte, cea dintâi având cel puțin un drept locativ asupra imobilului în cauză (dreptul la domiciliu), drept garantat de legislația în vigoare și de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Măsura reintegrării în imobil are un caracter urgent, deoarece reclamanta are o stare de sănătate precară, așa cum rezultă din actele medicale de la dosar, fiind în perioada de recuperare post traumatică, cu recomandări din partea medicului de a urma tratament medicamentos, kinetoterapie, alimentație corespunzătoare și alte măsuri adecvate, condiții care poate să le găsească și să și le asigure în climatul liniștit al unui domiciliu stabil și fără de care s-a putea produce acesteia o pagubă iminentă ce nu s-ar putea repara, și anume agravarea stării ei de sănătate. Cauzarea unui prejudiciu, prin încălcarea dreptului la domiciliu al persoanelor, este de altfel prezumată de lege și în lipsa unei stări de sănătate precare, deoarece se aduce atingere vieții private și de familie a persoanei, iar în cazul de față reclamanta nu mai poate să aibă contact cu fiica sa, care este bolnavă, încadrată în grad de handicap grav. Caracterul urgent al cererii rezultă și din necesitatea păstrării dreptului locativ al reclamantei, drept ocrotit de lege.
Susținerile pârâtului că reclamanta este agresivă și că nu există spațiu suficient pentru conviețuirea în comun, precum și faptul că el s-a căsătorit și locuiește cu soția în acest imobil, au fost înlăturate de instanță, motivat de faptul că acesta, a locuit timp de patru ani în altă locuință, cu actuala sa soție, mutându-se în acest imobil doar de două săptămâni, așa cum a declarat personal, (rezultând chiar intenția de a preconstitui probe în favoarea sa pentru cauza pendinte), interval de timp care nu este suficient pentru a rezulta stabilitatea unui domiciliu sau urgența pentru ocuparea acestui imobil de către pârât.
În ceea ce privește caracterul vremelnic al măsurilor luate s-a arătat că măsura reintegrării în imobil va avea efect provizoriu, până la soluționarea definitivă a acțiunii de partaj, prin care se va clarifica dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, cu toate consecințele ce decurg din acest drept absolut (posesia, dispoziția și dreptul de folosință).
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod de procedură civilă, având în vedere culpa procesuală a pârâtului, acesta a fost obligat să plătească reclamantei suma de 410,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbri judiciar și onorariu de avocat.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 581, 274 C.proc.civ.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii formulate.
În motivare s-a arătat că interesele reclamantei nu sunt acelea de a avea legături personale cu fiica handicapată, ci de a nu-și pierde ajutorul de asistent personal al fiicei.
2
Reclamanta a suferit o paralizie, având nevoie ea de îngrijire medicală, de liniște și nu de stresul pe care îl provoacă fata.
Reclamanta a fost violentă atât cu fiica, cât și cu pârâtul. Mutarea pârâtului în casă a avut loc în urma sugestiilor altei fiice pentru a avea grijă de fiica handicapată.
Reclamanta are unde locui, având un apartament în localitatea Nadragu, județul
Timiș.
În drept nu s-a invocat nicio dispoziție legală.
Recursul nu a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Intimata, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus apărări
scrise la dosar.
La termenul de judecată din data de 8 decembrie 2010 tribunalul a dispus suspendarea judecării cauzei în baza dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., având în vedere lipsa nejustificată a părților și faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Încheierea de suspendare a cauzei nu a fost atacată pe toată durata suspendării judecății.
Ulterior suspendării cauza a rămas în nelucrare până la data de 10 ianuarie 2013, când din oficiu s-a dispus repunerea acesteia pe rol în vederea discutării excepției perimării.
Această excepție este întemeiată, deoarece de la data suspendării -_ - și până la repunerea cauzei pe rol -_ - părțile nu au mai stăruit în judecată mai mult de 1 an, neexistând cazuri de suspendare sau întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 249 și art. 250 C.proc.civ. și nici acte de procedură care trebuiau îndeplinite din oficiu.
Având în vedere faptul că de la data ultimului act de procedură, 0_ și până la repunerea cauzei pe rol,_, a trecut mai mult de 1 an, timp în care cauza a rămas în nelucrare din culpa recurentului, care nu a stăruit în judecată, că nu au intervenit cauze care să determine suspendarea sau întreruperea cursului perimării, tribunalul în baza art. 248 alin. 1 raportat la art. 252 C.proc.civ., va constata perimat recursul declarat.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de pârâtul F. C. , domiciliat în comuna Șieu-Măgheruș, S. nr. 103, județul B. -Năsăud împotriva sentinței civile nr. 5560/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 februarie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
GREFIER,
G.
C. F.
R.
-I. B. M.
-E.
P.
L. B.
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare 8 februarie 2013
judec. fond M. I. F. a
3
← Decizia civilă nr. 87/2013. Ordonanta presedintiala | Decizia civilă nr. 384/2013. Ordonanta presedintiala → |
---|