Decizia civilă nr. 386/2013. Obligatie de a face
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 386/A/2013
Ședința publică de la 10 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. -F. D.
Judecător O. -C. T. Grefier C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta SC A. T. S. și pe intimata A. De P. C. -N., B-D. 21 D. 1. N., având ca obiect obligație de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru apelantul reclamant av. G. Teodor, iar pentru intimatul pârât av. M. Traian Mociran.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
T. ul constată că apelul este formulat și motivat în termen, comunicat.
La data de_ s-a depus prin registratura instanței întâmpinare din partea intimatei A. de P. C. -N., B-dul 21 D. 1. N., instanța procedând la comunicarea unui exemplar cu reprezentanta apelantului reclamant.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art. 150 C.pr.civ., tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantei, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat pentru considerentele de fapt și de drept arătate în scris în cuprinsul motivelor de apel.
Reprezentanta intimatului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL
Prin sentința civilă nr.752/2013 pronunțată la data de 17 ianuarie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă acțiunea formulata de reclamanta
S.C. A. T. S.R.L. in contradictoriu cu parata A. DE P. C. N. ,_ EMB.
1., N. , ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această soluție judecătoria a reținut următoarele:
Instanța a apreciat că locul unde sunt amplasate in prezent cele doua urne de gunoi este cel mai avantajos posibil si nu se impune mutarea acestora in curtea interioara, in locul propus de catre reclamanta cu ocazia cercetarii la fata locului, locație care este cel mai apropiat de usa de acces in imobil, permitand colectarea cu usurinta a deseurilor menajere de catre firma de salubritate, prin aceasta creandu-se un disconfort minim pentru toti locatarii, din imobil, urnele fiind amplasate la doar 5 m distanta de usa de acces (conform dispozitiilor art. 38 din Ordinul M. ului Sanatatii nr. 536/1997). In cazul in care amplasarea s-ar face in curte disconfortul, in principal fonic, determinat de colectarea deseurilor nu este deloc de neglijat. Astfel, prin transportarea urnelor din curtea imobilului pana la usa de acces in cladire, pe o distanta aproximata cu ocazia cercetarii la fata locului la 27 m, printr-o curte pavada cu dale de foarte mici dimensiunii, ceea ce este de natura sa amplifice zgomotul produs de aceasta deplasare, in conditiile in care colectarea deseurilor se face de trei ori pe saptamana in timpul noptii, sunt imprejurari de natura sa creeze disconfort pentru toti locatarii din imobil.
Sub acest aspect, nu este de neglijat faptul ca majoritatea locatarilor persoane fizice din cladire, cu exceptia a patru proprietari, au si refuzat pe acest considerent mutarea urmelor de gunoi in curtea imobilului. Evident ca reclamanta si SC Cosmote, fiind societati comerciale care isi desfasoara activitatea in acel spatiu cateva ore pe zi, nu si in timpul noptii cand se asigura colectarea deseurilor, nu sunt direct afectate de zgomotul care s-ar produce prin mutarea urnelor de gunoi daca aceastea ar fi amplasate in curtea imobilului.
Pe de alta parte, nu este de neglijat nici faptul ca reclamanta nu este afectata intr-o masura mai mare decat ceilalti locatari de mirosul inerent produs de urnele de gunoi. Instanta retine ca, fara exceptie, toti locatarii din imobil pentru a intra in propriile locuinte trebuie sa treaca prin fata urnelor de gunoi, deci mirosul degajat de acestea ii afecteaza in mod egal. Pe de alta parte, urnele fiind amplaste in casa scarii la o distanta apreciabila de intrarea in fiecare apartament, acest loc apare ca fiind cel mai potrivit pentru colectarea deseurilor, avand in vedere ca mirosul degajat de acestea nu este de natura sa fie detectat prin lasarea deschisa a ferestrelor sau prin deschiderea usii de la intrarea in apartamente. Cu privire la acest aspect instanta a constatat in urma cercetarii la fata locului ca toate apartamentele au deschise ferestre catre curtea interioara, iar accesul in apartamente se asigura fie direct din curtea interioara, fie de pe coridoarele exterioare de acces aflate la etaje. Pentru apartamentul reclamantei de la parter accesul se face direct din curtea imobilului, iar pentru spatiul de la subsol accesul se face prin casa scarii, insa prin deschiderea unei usi, apoi coborand un numar de aproximativ 20 de trepte care dau intr-un alt hol cu o dimensiune destul de mare din care se asigura accesul in acel spatiu, astfel că in acest conditii mirosul degajat de urnele de gunoi nu este de natura sa fie simtit nici in spatiul de la subsol, al reclamantei.
Pe de alta parte, a reținut și imprejurarea ca reclamanta detine un apartament intr-un condominiu, majoritatea covarsitoare a celorlaltor proprietari nefiind de acord cu mutarea urnelor de gunoi, iar aceasta manifestare de vointa nu apare ca fiind exercitata in mod abuziv in raport cu cele mai sus retinute de catre instanta, in consecinta, prin pronuntarea unei solutii in aceasta cauza instanta nu poate sa ignore vointa majoritatii proprietarilor din imobil, cata vreme acestia sunt in mod direct afectati de solutia propusa de catre reclamanta.
In ceea ce priveste apararile reclamantei instanta a apreciat că gradul de umplere a urnelor de gunoi nu poate fi generalizat si nici imputat in mod absolut paratei, avand in vedere ca gradul de umplere a urnelor de gunoi depinde de cantitatea de deseuri menajere produsa de catre toti proprietarii din imobil pe perioada cuprinsa intre doua colectari a deseurilor de catre firma de salubritate. Instanta a apreciat ca fiind pertinente sustinerile reclamantei in sensul ca nu este firesc ca urnele pentru colectarea deseurilor menajere sa fie amplasate in casa scarii unui imobil, ci intr-un spatiu deschis, însă aceasta situatie de fapt este determinata de vechimea foarte mare a cladirii care nu a fost conceputa cu o platforma speciala de depozitare a deserilor in curtea imobilului platforma la care sa se asigure accesul din exterior cu autovehicule speciale ale firmelor de salubritate. Oricum spatiul in care sunt amplasate in prezent urnele nu se poate sustine ca este unul inchis, cata vreme prin grija celor care locuiesc in imobil usile de la casa scarii aflate la parter si la etaje sunt lasate mereu deschise pentru a se asigura mereu ventilatia spatiului, tocmai datorita amplasarii acestor urne.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta SC A. T. S. înregistrat la T. ul Specializat C., solicitând admiterea apelului, anularea în totalitate a hotărârii atacate și, rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
În motivarea cererii învederează instanței că instanța de fond a apreciat greșit scopul cercetării la fața locului, care nu era acela de a verifica ca câți metri se află pubelele de gunoi de intrarea în imobil sau de intrarea în spațiul apelantei, ci pentru ca instanța să se convingă că există un alt loc de amplasare a pubelelor care nu deranjează pe nimeni.
De asemenea, pubelele de gunoi nu sunt amplasate în concordanță cu legislația națională, dar mai ales cu cea europeană, nerespectându-se regula de colectare selectivă a gunoiului în acest caz fiind necesare cel puțin 3 pubele care ar duce la obturarea accesului în imobil.
Sunt încălcate prevederile art. 3 din Ordinul nr. 536/1997 în sensul că pubelele de gunoi trebuie amplasate pe platforme special amenajate, în exteriorul clădirii, fiind irelevante susținerile pârâtei în sensul că acele pubele au fost tot timpul amplasate în acel loc și că mutarea lor într-o altă locație ar duce la anumite inconveniente pentru locatari.
Amplasarea acestora în vechea locație generează un miros neplăcut, la momentul în care se pătrunde în casa scărilor și în spațiul comercial al apelantei, creând impresia unui spațiu neîngrijit.
Problema producerii zgomotului în cazul în care pubelele ar fi amplasate în curtea imobilului, la momentul ridicării acestora, ar fi evitată dacă un locatar ar transporta, ziua, aceste obiecte în stradă pentru a putea fi preluate de serviciul de salubritate în timpul nopții.
În drept, se invocă prevederile art. 282-298 C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr. 32/13 mai 2013, T. ul Specializat C. a admis excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. , și în consecință a declinat competența de soluționare a apelului formulat în favoarea T. ULUI C. - secția civilă pe considerentul că modul de amplasare a pubelelor de colectare a deșeurilor menajere în cadrul imobilului situat în C. -N., str. 21 D. 1., nr. 17, reprezintă o problemă de administrare a condominiului, aspect care are o natură civilă și care nu implică calitatea de comerciant/profesionist a apelantei. Ori litigiile privind modul de administrare a condominiului, implicit refuzul de a proceda la luarea unei măsuri de administrare, au o natură civilă și nu comercială.
Drept urmare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Cluj în data de_ sub același număr de dosar, instanța verificându-și competența a considerat că este în căderea acestei instanțe soluționarea cauzei însușindu-și motivarea T. ului Specializat.
Prin întâmpinarea formulată, depusă la această instanță( f.5), intimata solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției procesuale arată că referirea la nerespectarea legislației europene nu se face prin prisma invocării unor texte legale în acest sens.
În privința normelor interne, intimata se prevalează de prevederile art. 3 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997, conform cărora amplasarea platformei organizate pentru depozitarea recipientelor de colectare a gunoiului menajer se va face la o distanță de minim 5 m de ferestrele apartamentelor din blocurile de locuințe ca mirosul să nu fie simțit de locatari, iar potrivit art. 38, acestea trebuie să fie ușor transportabile, iar accesul la acestea să fie rapid și ușor.
Intimata mai precizează că imobilul în discuție este construit în 1914, iar la momentul proiectării nu s-a prevăzut o platformă specială pentru depozitarea gunoiului menajer.
Totodată, intimata invocă, în sprijinul afirmațiilor sale, poziția Direcției Tehnice a mun. C. -N. privind amenajarea unui spațiu special în curtea interioară, în sensul imposibilității amplasării pubelelor datorită faptului că nu se pot respecta prevederile legale în vigoare.
Intimata reia argumentația primei instanțe în ceea ce privește actualul loc de depozitare, respectiv amplasarea la 5 m de ușa de intrare în imobil, faptul că mirosul degajat nu afectează locatarii în cazul în care ferestrele apartamentelor sunt deschise, iar spațiul nu este unul închis și este păstrat curat.
În plus, amplasarea în curtea interioară ar crea un disconfort fonic pentru toți locatarii din imobil, în condițiile în care colectarea deșeurilor se face de 3 ori pe săptămână, de la orele 20 la 6.
Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate,
ul, în baza art. 296 C.pr.civ., îl va respinge pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, așa cum susține intimata, apelanta se prevalează de necesitarea respectării legislației europene, fără însă a face referire în mod concret la o anumită reglementare în acest sens.
Cât privește scopul cercetării la fața locului, T. ul constată că, raportat la prevederile art. 215-216 C.pr.civ., Judecătoria s-a deplasat la fața locului pentru a se lămuri asupra tuturor împrejurărilor de fapt relevante în vederea soluționării cauzei, din perspectiva amplasării optime a pubelelor în discuție.
Este de remarcat faptul că Judecătoria s-a aplecat asupra detaliilor sesizate la fața locului, așa cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal încheiat, surprinzând modalitatea de dispunere a construcției, amplasamentul actual al pubelelor, distanțele ferestrelor apartamentelor față de curtea interioară, accesul la spațiul apelantei și în imobil etc. (fila 39 dosar fond).
Nerespectarea regulii de selectare a gunoiului și necesitatea în consecință a colectării gunoiului în trei pubele nu poate fi imputată intimatei, sarcina depozitării selective și preluării gunoiului în această manieră căzând în sarcina firmei responsabile.
Referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 3 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997, T. ul constată că acest text de lege (La stabilirea amplasamentelor clădirilor de locuit se vor preciza și amplasamentele următoarelor dotări tehnico-edilitare: lit.a), platforme organizate pentru depozitarea recipientelor de colectare a gunoiului menajer (în cazul în care nu au fost prevăzute camere speciale de depozitare în interiorul clădirii); suprafața de depozitare a platformelor se va dimensiona pe baza indicelui maxim de producere a gunoiului și a ritmului de evacuare a acestuia; nu se recomanda proiectarea și amenajarea de platforme prea mari, care implica ocuparea unor suprafețe de teren cu alte destinații (spații verzi etc.) și care pot genera ușor disconfort și insalubritate; platformele se vor amenaja la distanțe de minimum 5 m de ferestrele apartamentelor din blocurile de locuințe și pot fi cuplate cu instalații pentru bătut covoare;) stabilește obligativitatea amplasării recipientelor de depozitare a gunoiului menajer pe platforme special amenajate, făcând referire la blocurile de locuință din perspectiva distanței față de ferestrele apartamentelor, în așa fel încât să nu genereze disconfort și insalubritate.
Este evident, raportat la faptul că edificarea imobilului s-a realizat la începutul secolului XX, în centrul orașului, că această clădire nu a fost proiectată cu un spațiu interior special de colectare a deșeurilor, iar colectarea în pubele de gunoi amplasate pe platforme speciale în exteriorul clădirii, așa cum susține apelanta, se poate realiza datorită formei imobilului doar în curtea interioară. Dar, amplasarea acestor recipiente de colectare în coridorul de acces este o modalitate care satisface interesele marii majorități a asociație de proprietari, conform consimțământului exprimat în acest sens, din perspectiva disconfortului în condițiile în care toate apartamentele imobilului au ferestre spre curtea interioară, iar de la locul de amplasare al pubelelor propus de către apelantă este de parcurs o distanță de 17-18 m până la ușa de acces în curtea interioară și 27 m până la ușa de ușa de acces din stradă.
În condițiile în care colectarea gunoiului se face în timpul nopții, deplasarea pubelelor de către responsabilii firmei de colectare ar produce un mare disconfort fonic, aspect constatat cu ocazia deplasării la fața locului.
Totodată, amplasamentul actual creează prejudicii foarte mici apelantei, în condițiile în care spațiul său este situat la subsolul imobilului, accesul realizându-se din acest coridor, coborându-se mai multe trepte.
Este de remarcat că prima instanță a constatat că spațiul în care se depozitează urnele nu este unul închis, așa încât se realizează o ventilație a spațiului evitându-se degajarea de mirosuri neplăcute care să o afecteze pe apelantă, spațiul este întreținut, curat, asigurându-se o manevrare ușoară și nederanjantă la momentul ridicării acestora de către serviciul de salubritate.
La aceasta se adaugă și adresa de răspuns a Primăriei (fila 10 dosar) în sensul nerespectării prevederilor legale în materie în cazul amenajării unui spațiu special în curtea interioară.
Varianta sugerată de către apelantă în sensul scoaterii pubelelor de către un locatar la finalul zilei nu este viabilă neputându-se impune ca obligație chiar și alternativă fiecărui membru a asociației o asemenea sarcină și în plus, necesită un efort deplasarea recipientelor pe distanțele arătate, asemenea atribuții fiind evident în sarcina serviciului de salubritate plătit în acest sens.
Față de cele ce preced, T. ul va menține soluția Judecătoriei ca fiind temeinică și legală.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A. T. S. împotriva Sentinței civile nr. 752/2013 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoria C. -N., pe care o menține în totul.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
-F. D.
Judecător,
O. -C. T.
Grefier,
C. -G. H.
C.H. 16 Septembrie 2013 Red./Dact. OT/LM
_
Judecător fond:R. C. V. -Judecătoria Cluj-Napoca
← Decizia civilă nr. 250/2013. Obligatie de a face | Încheierea civilă nr. 190/2013. Obligatie de a face → |
---|